Top

Dreptul părintelui divorţat, căruia nu i s-a încredinţat minorul spre creştere şi educare, de a păstra legăturile personale cu copilul.

Tip: Sentinţă civilă
Nr./Dată: 457 (19.02.2009)
Autor: JUDECĂTORIA MANGALIA
Domenii asociate: minori

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Mangalia la data de 03.06.2008 reclamantul S N a chemat în judecată pe pârâta F M solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să încuviinţeze reclamantului să aibă legături personale cu minora S O timp de o săptămână în vacanţa de iarnă, o săptămână în vacanţa de Paşti, 2-3 săptămâni în vacanţa de vară, cu posibilitatea de a o lua pe minoră în concedii, în vacanţe sau la domiciliul reclamantului şi să dispună obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin sentinţa civilă nr. 2384/C/20.12.2007 pronunţată de Judecătoria Mangalia s-a dispus desfacerea căsătoriei părţilor, încredinţarea minorei spre creştere şi educare pârâtei şi obligarea reclamantului la plata în favoarea minorei a unei pensii lunare de întreţinere.

Reclamantul a mai arătat faptul că de la data desfacerii căsătoriei nu a mai avut posibilitatea de a lua legătura cu minora întrucât acest lucru i-a fost interzis de către pârâtă.

S-a mai arătat faptul că încercările reclamantului de o convinge pe pârâtă cu privire la interesul superior al copilului, ce primează în faţa resentimentelor părinţilor, s-au lovit de un zid de insensibilitate, agresiv atât verbal cât şi gestic.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 43 alin.3 Codul familiei.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a arătat că este de acord cu admiterea cererii formulate de reclamant cu excepţia săptămânii de vizită propusă în timpul vacanţei de primăvară, motivat prin aceea că întreaga vacanţă de Paşte durează 7 zile.

S-a mai arătat de către pârâtă faptul că susţinerile reclamantului în sensul că nu i-a permis păstrarea legăturilor personale cu copilul nu corespund adevărului, reclamantul fiind acela care, fiind efectiv plecat, a abandonat orice responsabilitate paternă.

S-a arătat de către pârâtă faptul că se impune ca reclamantul să precizeze cu exactitate programul de vizită, astfel încât fiecare dintre părţi să fie în măsură să-şi facă un plana de vacanţă sau de altă natură şi să fie în măsură să îl respecte.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 115-18 Cod procedură civilă.

Prin răspunsul la întâmpinare, depus la dosarul cauzei la data de 12.08.2008, reclamantul a precizat că solicită stabilirea unui program de vizită astfel încât minora să petreacă sărbătoarea Crăciunului cu pârâta iar revelionul cu reclamantul iar trei săptămâni din vacanţa de vară, în luna august, să le petreacă alături de reclamant.

Cu privire la vacanţa de Paşte s-a arătat că aceasta are durata de două săptămâni astfel încât este posibil ca minora să petreacă o săptămână împreună cu reclamantul.

Prin cererea scrisă depusă la dosarul cauzei la data de 30.09.2008, pârâta a arătat că revine asupra poziţiei procesuale exprimate prin întâmpinare şi că nu mai este de acord cu admiterea cererii formulate de către reclamant .

Pârâta a solicitat restrângerea drastică a programului propus de reclamant, cu consecinţa vizitării minorei doar la domiciliul pârâtei.

S-a motivat prin aceea că de la data redactării întâmpinării s-au întâmplat o serie de fapte care i-au creat pârâtei o teamă cu referire la comportamentul reclamantului faţă de minoră. S-a arăta că reclamantul a manifestat în prezenţa copilului un comportament deplorabil şi dezaxat, folosind un limbaj trivial şi necorespunzător vârstei minorei.

În dovedirea cererii, reclamantul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, a probei testimoniale şi a probei cu interogatoriul pârâtei.

În combaterea cererii, pârâta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, a probei testimoniale şi a probei cu interogatoriul reclamantului.

Apreciind că probele solicitate de părţi sunt pertinente, concludente şi utile soluţionării cauzei, instanţa le-a încuviinţat.

Din oficiu, în exercitarea rolului activ reglementat de dispoziţiile art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă şi apreciind că sunt utile justei soluţionări a cauzei, instanţa a dispus efectuarea de anchete sociale la domiciliile părţilor.

Au fost depuse la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: referatele de anchetă socială întocmite de Autorităţile tutelare, formular de primire bani prin MoneyGram, copie de pe decizia nr. 82/2003 pronunţată de Curtea Constituţională.

Au fost audiaţi martorii D E, BI, M V.

Au fost administrate probele cu interogatorii, răspunsurile părţilor la întrebări fiind consemnate şi anexate la dosar.

În conformitate cu dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 272/2004 a fost ascultată în Camera de consiliu minora SO ( proces-verbal).

Din analiza materialului probator administrat în cauză, în vederea soluţionării cererii, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt.

Minora S O s-a născut în anul 1998 şi este fiica reclamantului şi a pârâtei.

Cu prilejul desfacerii căsătoriei părţilor prin divorţ, prin sentinţa civilă nr. 2384/C/20.12.2007 pronunţată de Judecătoria Mangalia, minora a fost încredinţată spre creştere şi educare pârâtei, cu obligarea reclamantului la plata unei pensii lunare de întreţinere( referatele de anchetă socială).

Până în luna octombrie 2008 minora a locuit împreună cu pârâta în mun. Mangalia( declaraţiile martorilor).

În prezent, minora locuieşte împreună cu pârâta în municipiul S, unde beneficiază de condiţii corespunzătoare de creştere şi educare şi unde frecventează cursurile şcolare (declaraţiile martorilor, referatul de anchetă socială).

Reclamantul locuieşte în străinătate şi este salariat al unei firme de construcţii din această ţară.

Părţile deţin în mun. Mangalia un apartament compus din trei camere şi dependinţe, imobil în care reclamantul locuieşte cu prilejul vizitelor în România( referatul de anchetă socială).

După desfacerea căsătoriei părţilor, reclamantul a manifestat un interes constant pentru creşterea şi educarea minorei, a participat la cheltuielile impuse de întreţinerea copilului, a contactat-o telefonic din străinătate, a vizitat-o cu prilejul revenirilor în ţară şi i-a oferit daruri corespunzătoare vârstei şi preocupărilor minorei ( declaraţiile martorilor).

Din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză şi a celor declarate de minoră cu prilejul ascultării de către instanţă a rezultat că între minoră şi reclamant s-au dezvoltat sentimente reciproce de afecţiune şi ataşament iar copilul a primit cu bucurie vizitele tatălui şi le aşteaptă în continuare cu nerăbdarea caracteristică vârstei.

Raporturile dintre părţi sunt tensionate şi se repercutează asupra legăturilor personale dintre minoră şi reclamant.

Astfel, pe fondul existenţei procesului de partaj al bunurilor comune şi al unor discuţii purtate de reclamant cu minora referitoare la comportamentul pârâtei, aceasta din urmă, începând din vara anului 2008, nu i-a mai permis reclamantului să se întâlnească cu minora şi nici să o contacteze prin intermediul telefonului (declaraţiile martorilor, răspunsurile pârâtei la interogatoriu).

Având în vedere situaţie de fapt reţinută instanţa apreciază că sunt întrunite cerinţele legale pentru admiterea cererii formulate de reclamant.

În drept, potrivi dispoziţiilor art. 43 alin. 3 Codul familiei, părintele divorţat căruia nu i s-a încredinţat copilul păstrează dreptul de a avea legături personale cu aceasta precum şi de a veghea la creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea lui profesională.

Textul de lege anterior menţionat utilizează termenul de drepturi ale părintelui divorţat, căruia nu i s-a încredinţat copilul, dar care păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta şi de a veghea la creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea lui profesională, în opoziţie cu terţele persoane şi, în special, cu celălalt părinte, căruia i s-a încredinţat copilul şi care este debitorul obligaţiilor corelative, fiind ţinut să-i asigure fostului său soţ, care şi-a păstrat calitatea de părinte, realizarea efectivă a drepturilor conferite de lege.

O atare conduită cooperantă este impusă de împrejurarea că drepturile menţionate constituie, în realitate, mijloace pentru îndeplinirea obligaţiilor pe care le are orice părinte faţă de copilul său şi care subzistă atâta timp cât părintele nu este decăzut din drepturile părinteşti.

Astfel, prin derogare de la regula potrivit căreia orice drept dă expresie unui interes legitim, dreptul părintelui de a avea legături personale cu minorul este recunoscut în considerarea interesului exclusiv al copilului.

Potrivit art. 14 alin. 1 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, copilul are dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu părinţii, rudele, precum şi cu alte persoane faţă de care a dezvoltat legături de ataşament iar potrivit alin. 3, părinţii nu pot împiedica relaţiile personale ale copilului cu bunicii, fraţii ori cu alte persoane alături de care acesta se poate bucura de viaţa de familie decât în cazul în care instanţa decide în acest sens, apreciind că există motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului.

Potrivit art. 15 alin. 1 lit. a-e din Legea nr. 272/2004, în sensul prezentei legi, relaţiile personale se pot realiza prin: întâlniri ale copilului cu părintele ori cu o altă persoană care are, potrivit prezentei legi, dreptul la relaţii personale cu copilul; vizitarea copilului la domiciliul acestuia; găzduirea copilului pe perioadă determinată de către părintele sau de către altă persoană la care copilul nu locuieşte în mod obişnuit; corespondenţă ori altă formă de comunicare cu copilul.

În conformitate cu prevederile art. 2 alin. 1 şi 3 din Legea nr. 272/2004, principiul interesului superior al copilului este impus inclusiv în legătură cu drepturile şi obligaţiile ce revin părinţilor şi va prevala în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii, inclusiv în cazurile soluţionate de instanţele judecătoreşti.

Faţă de dispoziţiile legale anterior menţionate şi având în vedere situaţia de fapt reţinută pe baza probelor administrate în cauză, în sensul că relaţiile dintre părţi sunt tensionate şi se repercutează asupra modului de păstrare a legăturilor personale ale minorei cu reclamantul şi rudele pe linie paternă, instanţa apreciază că este în interesul superior al copilului stabilirea unui program care să-i permită menţinerea unor relaţii personale fireşti şi a contactelor directe şi cu părintele căruia nu i-a fost încredinţat.

Instanţa apreciază de asemenea că programul de vizită se impune a fi stabilit în afara domiciliului pârâtei, starea conflictuală dintre părţi fiind de natură să limiteze exercitarea efectivă a dreptului recunoscut de lege reclamantului, de a avea legături personale cu copilul, drept care presupune posibilităţi reale de a interacţiona cu fiica sa, fără a se simţi stânjenit de prezenţa sau de amestecul celuilalt părinte.

Susţinerile pârâtei în sensul că reclamantul a manifestat un comportament aberant şi dezaxat faţă de minoră, acesteia nu i-ar fi benefice contactele cu reclamantul în absenţa pârâtei întrucât minora a dezvoltat un sentiment de teamă şi că nu mai doreşte să păstreze legăturile personale cu reclamantul nu pot fi reţinute întrucât nu au fost dovedite ci chiar combătute prin probele administrate în cauză.

Astfel, chiar din declaraţia martorei D E, care urmează a fi privită prin prisma relaţiei de prietenie cu pârâta şi familia acesteia, a rezultat că nu asistat la întâlniri dintre reclamant şi minoră ulterioare despărţirii părţilor, că raporturile dintre părţi sunt tensionate iar minora i-a relatat aspecte privind discuţia purtate cu reclamantul la invitaţia bunicii materne, pentru a motiva accidentul vascular suferit de bunicul minorei şi refuzul pârâtei de a-i permite reclamantului să păstreze legăturile personale cu copilul.

De asemenea, din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză la propunerea ambelor părţi, a rezultat că până la momentul despărţirii în fapt a părţilor reclamantul s-a ocupat în mod corespunzător de creşterea şi educarea copilului, între minoră şi tatăl acesteia s-au dezvoltat sentimente reciproce de afecţiune şi ataşament, copilul a primit cu bucurie darurile făcute de acesta şi vizitele tatălui ulterior divorţului părţilor, ocazii cu care reclamantul a manifestat un comportament corespunzător faţă de minoră.

În plus, cu prilejul ascultării de către instanţă în Camera de Consiliu, minora şi-a exprimat dorinţa de a păstra legăturile personale cu tatăl în condiţiile în care i-ar vorbi frumos despre mamă.

Coroborând aspectele rezultate din probele administrate în cauză cu atitudinea manifestată de către minoră faţă de ambii părinţi cu prilejul ascultării acesteia de către instanţă, se poate reţine că împrejurarea că, în pofida imaturităţii psihice şi a lipsei experienţei de viaţă, ostilitatea reciprocă resimţită de părţi şi exprimată şi în raporturile cu minora, nu a fost de natură să-i afecteze acesteia sentimentele de afecţiune dezvoltate faţă de ambii părinţi şi posibilitatea de a sesiza care este adevăratul său interes în raporturile cu aceştia.

Cât priveşte programul de vizită, având în vedere situaţia de fapt reţinută pe baza probelor administrate în cauză, instanţa apreciază că încuviinţarea de a o lua pe minoră la domiciliul reclamantului sau în concedii timp de 3 zile în perioada vacanţei de Paşte, două săptămâni în perioada vacanţei de vară, în luna august, şi timp de o săptămână în timpul vacanţei de iarnă, între 27 decembrie şi 2 ianuarie inclusiv este de natură a permite atât tatălui cât şi minorei să păstreze relaţii personale şi să se bucure de viaţa de familie fără afectarea interesului superior al copilului şi a dreptului recunoscut reclamantului de dispoziţiile art. 43 alin. 3 Codul familiei şi de art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Cu privire la solicitarea reclamantului de a o lua pe minoră la domiciliul său timp de o săptămână în perioada vacanţei de Paşte, instanţa apreciază că nu poate fi admisă, fiind de notorietate împrejurarea că această vacanţă are o durată de 7 zile.

Instanţa apreciază astfel că admiterea cererii reclamantului, astfel cum a fost formulată, ar aduce atingere dreptului minorei de a a-şi petrece o fracţiune din vacanţa de Paşte alături de pârâtă şi, eventual, alături de rudele pe linie maternă.

Având în vedere considerentele de fapt şi de drept anterior expuse, instanţa va admite în parte cererea formulată de reclamant şi va obliga pe pârâtă să permită reclamantului să aibă legături personale cu minora SO în sensul de a o lua pe minoră la domiciliul reclamantului sau în concedii timp de 3 zile în perioada vacanţei de Paşte, două săptămâni în perioada vacanţei de vară, în luna august, şi timp de o săptămână în timpul vacanţei de iarnă, între 27 decembrie şi 2 ianuarie inclusiv, cu obligaţia de a o readuce pe minoră la domiciliul pârâtei după terminarea programului de vizită, şi va respinge ca nefondate celelalte pretenţii ale reclamantului.

Etichete: , , , ,