RECURSUL – PERSOANELE CARE POT EXERCITA ACEASTA CALE DE ATAC
Prin sentinta penala nr.263 din 02.03.2005 pronuntata de Judecatoria Radauti, a fost condamnat inculpatul L.C.I. pentru savarsirea infractiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fara a poseda permis de conducere prev. de art.78 alin.1 din OUG 195/2002 cu aplic. art.74 si 76 lit.”d” Cod penal, la pedeapsa de 6 luni inchisoare a carei executare a fost suspendata conditionat potrivit art.81 si urm. Cod penal.
Impotriva sentintei a declarat apel L.L. care este mama inculpatului, solicitand aplicarea unei pedepse cu amenda.
Prin decizia penala nr.369 din 23.05.2005 pronuntata de Tribunalul Suceava in dosarul nr.1091/P/2005 s-a respins apelul declarat ca inadmisibil.
Pentru a se pronunta aceasta decizie s-a retinut ca numita L.L. – mama inculpatului nu are legitimitate procesuala de a declara apel in numele inculpatului, intrucat nu se afla printre persoanele aratate expres de art.362 al. ultim C.pr.pen..
Impotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul.
Potrivit art.3851 al. ultim C.pr.pen., teza I, nu pot fi atacate cu recurs sentintele in privinta carora persoanele prev. in art.362 C.pr.pen. nu au folosit calea apelului, ori cand apelul a fost retras, daca legea prevede aceasta cale de atac.
In speta, inculpatul nu a folosit calea de atac a apelului, apelul fiind promovat de mama sa, persoana care potrivit art.362 al. ultim C.pr.pen. este lipsita de posibilitatea de a exercita aceasta cale de atac.
Pe de alta parte, decizia pronuntata de tribunal in apel nu a modificat solutia din sentinta, cum ar cere prevederile art.3851 alin.4 teza II C.pr.pen..
Drept consecinta, prin decizia penala nr.558 din 26.09.2005, Curtea de Apel Suceava a respins recursul inculpatului ca inadmisibil.