Top

CONTESTATIE IN ANULARE – CITARE NELEGALA

Prin contestatia in anulare adresata Curtii de Apel Suceava la data de 09.06.2005 si inregistrata sub nr.725/2005, contestatorul C.C. a solicitat desfiintarea deciziei penale nr.228/06.04.2005 a acestei instante, motivand ca la data cand s-a judecat recursul nu a fost legal citat.

Critica s-a dovedit a fi intemeiata si drept consecinta prin decizia penala nr.562 din 26.09.2005 Curtea a admis contestatia in anulare impotriva deciziei penale nr.228 din 06.04.2005, a desfiintat decizia si a fixat un alt termen pentru rejudecarea recursului, cu citarea inculpatului.

Astfel, potrivit disp. art. 386 lit. a Cod pr.penala, o hotarare penala definitiva poate fi atacata cu contestatie in anulare cand procedura de citare a partii pentru termenul la care s-a judecat cauza de catre instanta de recurs nu a fost indeplinita conform legii.

In speta, la data cand s-a judecat recursul declarat de fratele inculpatului, recurs care a fost respins ca inadmisibil (fiind declarat de o persoana care nu avea calitatea sa o faca), procedura de citare cu inculpatul nu a fost legal indeplinita.

Ori, cum recursul a fost declarat in numele inculpatului si nu in numele propriu al celui care a formulat recursul (de altfel nefiind citat nici fratele inculpatului), trebuia sa se dispuna citarea inculpatului, lucru care insa nu a fost facut.

Etichete: