Top

Legea nr.64/1995 republicată. Art. 137 – răspunderea membrilor organelor de conducere. Condiţii.

Prin cererea înregistrată la data de 20 iulie 2005 în cadrul dosarului nr.9/F/2004 având ca obiect procedura reorganizării judiciare şi falimentul prevăzută de Legea nr.64/1995 privind pe debitoarea S.C.”M. P.”S.R.L. Botoşani, creditoarea Administraţia Finanţelor Publice Botoşani a solicitat atragerea răspunderii personale prev.de art.37 lit.”a” şi „d” din Legea nr.64/1995 republicată, a pârâtului A.M., fost administrator al debitoarei falite.

În motivarea cererii creditoarea arată că pârâtul a înstrăinat bunuri din societate unor terţi, însuşindu-şi în mare parte sumele încasate, mare parte din utilaje a fost scoasă din evidenţa contabilă în baza unor facturi storno întocmite de S.C.”O.C.” S.R.L. Botoşani şi S.C.”S.C.” S.R.L. Botoşani, în conţinutul cărora s-a făcut referire la facturi de achiziţie, cu toate că cele două societăţi nu figurează cu sume de încasat.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul arată că nu se face vinovat de săvârşirea vreuneia dintre faptele enumerate la art.137 din Legea nr.64/1995 republicată, întrucât evidenţa contabilă a societăţii a fost ţinută de către G.C. şi A.G., cererea creditoarei este practic o copie a raportului întocmit de către lichidatorul judiciar, fără a explicita în ce a constat activitatea sa „păgubitoare”, fără a indica care sunt acele acte şi operaţiuni comerciale săvârşite prin care ar fi contribuit, după părerea lor, la ajungerea societăţii în încetare de plăţi, nedovedindu-se astfel existenţa unei contabilităţi fictive.

În dovedirea susţinerii privind nevinovăţia sa, pârâtul a solicitat efectuarea unei expertize contabile, mijloc de probă asupra căruia însă, judecătorul sindic nu s-a pronunţat.

Prin sentinţa nr.302 din 22 septembrie 2005, Tribunalul Botoşani – secţia comercială ,contencios administrativ şi fiscal, prin judecătorul sindic, a admis cererea creditoarei, dispunând ca pasivul debitoarei în sumă de 589.606.931 lei să fie suportat de pârâtul A.M., suma având destinaţia prevăzută de art.138 din Legea nr.64/1995 republicată.

Pentru a se pronunţa astfel, judecătorul sindic a reţinut, pe baza raportului preliminar întocmit de către lichidatorul judiciar, că fostul administrator a înstrăinat bunurile societăţii în perioada iulie – decembrie 2003, prejudiciind creditorii iar cea mai mare parte a utilajelor existente le-a scos din evidenţa societăţii în baza unor facturi storno întocmite către S.C.”O.C.” S.R.L. Botoşani, în conţinutul lor făcându-se referire la facturi de achiziţie din anii 2002 şi 2003 deşi aceste societăţi nu figurează în evidenţa societăţii debitoare cu sume de încasat.

Mai reţine judecătorul sindic faptul că sumele obţinute din valorificarea bunurilor au fost încasate prin casieria societăţii, fiind însuşite în mare parte de către pârât, acestea reprezentând, în opinia sa, sume împrumutate societăţii.

Concluzionează judecătorul sindic că aceste fapte săvârşite de către pârât, sunt de natură a-i atrage răspunderea personală potrivit art.137 lit.”a” şi „e” din Legea nr.64/1995 republicată.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a declarat recurs pârâtul.

În motivare, recurentul critică sentinţa pentru nelegalitate invocând faptul că nelegal judecătorul sindic a admis cererea creditoarei doar pe baza raportului preliminar întocmit de către lichidatorul judiciar pe care l-a contestat, solicitând în apărare, prin cererea depusă la dosar, efectuarea unei expertize financiar-contabile, mijloc de probă asupra căruia judecătorul sindic nu s-a pronunţat, încălcându-i prin aceasta dreptul la apărare.

Referindu-se la fondul cauzei, recurentul arată că eronat judecătorul sindic a reţinut în sarcina sa săvârşirea faptelor prev. de art.137 lit.”a” şi „d” din Legea nr.64/1995 republicată, doar pe baza unor simple supoziţii ale lichidatorului, ignorând atât actele contabile existente, cât şi faptul că a fost cercetat penal sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni la Legea contabilităţii constatându-se nevinovăţia sa prin soluţia de scoatere de sub urmărire penală dispusă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani.

Examinând recursul de faţă ale cărui motive se încadrează în art.304 pct.5 şi 9 Cod procedură civilă, Curtea a constatat că este întemeiat.

Potrivit art.137 din Legea nr.64/1995 republicată, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, să fie suportată de către membrii organelor de conducere care au contribuit la ajungerea debitorului în această situaţie.

Cazurile de responsabilitate sunt limitate la comiterea faptelor prevăzute de art.137 lit. a – g.

Natura juridică a răspunderii decurge din natura raporturilor dintre persoanele cu funcţii de conducere şi societate, fiind vorba despre o răspundere civilă, patrimonială.

Sursa obligaţiei încălcate determină natura răspunderii.

Astfel, încălcarea unei obligaţii decurgând din contractul de mandat, cuprins în actul constitutiv sau în hotărârea adunării generale, atrage răspunderea contractuală iar încălcarea unei obligaţii din lege, atrage răspunderea delictuală.

Antrenarea răspunderii membrilor organelor de conducere şi control, presupune îndeplinirea unor condiţii, respectiv:

– Prejudiciul creditorilor;

– Fapta trebuie să se încadreze în cazurile prevăzute de lege;

– Raportul de cauzalitate dintre faptă şi încetarea plăţilor;

– Culpa persoanei a cărei răspundere se antrenează.

Prejudiciul creditorilor constă în imposibilitatea încasării creanţelor scadente din cauza ajungerii debitorului în încetare de plăţi.

În art.137 sunt enumerate faptele a căror săvârşire atrage antrenarea răspunderii organelor de conducere şi control.

Referitor la raportul de cauzalitate dintre faptă şi încetarea plăţilor, textul legii impune condiţia ca fapta sau faptele membrilor organelor de conducere şi control să fi contribuit la ajungerea societăţii în încetare de plăţi, prejudiciind astfel societatea şi indirect creditorii săi.

Fapta trebuie să fi produs încetarea plăţilor.

Vinovăţia poate îmbrăca forma intenţiei sau a culpei şi trebuie să fi existat la data săvârşirii faptei. În măsura în care culpa îmbracă forma intenţiei, unele din faptele enumerate constituie infracţiuni, astfel că răspunderea civilă şi răspunderea civilă şi răspunderea penală pot coexista.

În speţă, reclamanta creditoare a formulat cerere în antrenarea răspunderii administratorului societăţii debitoare, indicând ca temei de drept art.137 alin.1 lit.”a” şi „d” din Legea nr.64/1995 republicată.

Pentru stabilirea întinderii răspunderii, judecătorul sindic avea obligaţia de a analiza în ce măsură eventuala activitate a pârâtului a contribuit la insolvenţa societăţii, pe baza tuturor probelor necesare, atât a celor uzitate de reclamantă, cât şi a celor de care a înţeles pârâtul să se prevaleze.

Astfel, deşi în probaţiune pârâtul a solicitat efectuarea unei expertize financiar – contabile, judecătorul sindic nu a examinat oportunitatea efectuării expertizei, încălcându-i-se prin aceasta dreptul la apărare.

Soluţionarea cauzei fără efectuarea probelor necesare, echivalează cu soluţionarea litigiului fără a intra în cercetarea fondului.

În consecinţă, potrivit art.312 alin.5 Cod procedură civilă, recursul a fost admis, sentinţa casată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, în vederea administrării probelor necesare soluţionării corecte a cauzei.

Etichete: