Top

CONCEDIERE DISCIPLINARĂ A CONTRACTULUI DE MUNCĂ. ABATERI DISCIPLINARE SĂVÂRŞITE DE SALARIAT ÎN CONCEDIUL DE ODIHNĂ

Prin sentinţa nr. 507 din 19.03.2008 a Tribunalului Suceava – Secţia civilă, s-a admis acţiunea reclamantului I.V. în contradictoriu cu pârâtul I.J.P.F. Suceava.

S-a anulat decizia nr. S.L. 712.669 din 21.09.2007 emisă de pârât.

S-a dispus reintegrarea reclamantului în funcţia avută anterior emiterii deciziei.

A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi până la reintegrarea sa în funcţie.

A fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată.

Este de precizat că reclamantul, angajat ca personal civil la pârâtul I.J.P.F. Suceava, la data de 10.08.2007, când se afla în concediu de odihnă, a ajutat o persoană la încărcarea materialului lemnos pe Valea Brodinei iar în timp ce se deplasa spre locul de întâlnire cu autovehiculul încărcat cu lemn, a constatat că acesta a fost oprit de un echipaj al poliţiei de frontieră, care i-a interzis să marcheze lemnul. Că poliţiştii de frontieră au adoptat un comportament destul de violent.

Reclamantul a susţinut că pretinsele fapte menţionate în decizia de desfacere disciplinară a contractului de muncă nu au legătură cu atribuţiile sale de serviciu, întrucât acestea s-au petrecut la o dată la care se afla în concediu de odihnă, motiv pentru care decizia de desfacere disciplinară a contractului său de muncă este nelegală.

Prin sentinţă s-a reţinut că faptele menţionate în decizia de sancţionare disciplinară nu au nici o legătură cu munca, fiind săvârşite în timpul cât reclamantul se afla în concediu de odihnă, nefiind îndeplinite condiţiile impuse de prevederile art. 263 alin. 2 din Codul muncii.

Urmare recursului declarat în cauză de pârât, curtea a constat că reclamantul a săvârşit abaterile disciplinare reţinute în decizia contestată.

A mai constatat însă şi faptul că interpretarea dată în instanţa de fond prevederilor art. 263 alin. 2 din Codul muncii este una formală, fără a avea în considerare că prin prevederile O.M.I.R.A. nr. 458/2003, reclamantul avea obligaţia unui comportament civilizat în relaţiile cu colegii de serviciu în contextul dat, indiferent dacă se afla sau nu, la data respectivă, în concediu de odihnă.

Instanţa de recurs a apreciat că faptele săvârşite de reclamant, chiar în timpul în care se afla în concediu de odihnă, constituie abateri disciplinare grave care justifică măsura luată de pârât, aceea de desfacere disciplinară a contractului de muncă al acesteia.

În aceste condiţii, curtea, constatând că sentinţa recurată este nelegală, având în vedere prevederile art. 312 alin. 1 şi 2 cât şi de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, a admis recursul pârâtului şi, în rejudecare, a modificat în totalitate sentinţa recurată în sensul că a respins, ca nefondată contestaţia reclamantului.

Prin acţiunea adresată Tribunalului Suceava – secţia civilă şi înregistrată la data de 19.10.2007, reclamantul I.V., în contradictoriu cu pârâtul I.J.P.F. Suceava, a solicitat să se dispună anularea deciziei prin care i s-a desfăcut contractul de individual de muncă, reintegrarea sa în funcţia ocupată anterior, plata unor despăgubiri echivalente cu cuantumul drepturilor salariale datorate de angajator de la data emiterii deciziei de desfacere a contractului de muncă până la reintegrarea sa, calculate cu dobânda legală, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a fost angajatul pârâtei încă din anul 1991, iniţial ca poliţist de frontieră iar ulterior, începând cu anul 1993 ca angajat civil.

Mai arată că la data de 10.08.2007 se afla în concediu şi a ajutat o persoană particulară la încărcarea materialului lemnos pe valea Brodinei.

După încărcarea materialului lemnos şi întocmirea avizului de expediţie a mers după pădurarul P.V. pentru ca acesta să procedeze la marcarea lemnului şi la eliberarea bonului de vânzare.

În timp ce se deplasa spre locul de întâlnire cu autovehiculul încărcat cu lemn, a constatat că acesta a fost oprit de un echipaj al poliţiei de frontieră, care nu a ţinut cont de documentele de însoţire ale transportului şi i-a interzis să marcheze lemnul, deşi avea consimţământul pădurarului în acest sens.

Susţine reclamantul că poliţiştii de frontieră au adoptat un comportament destul de violent, pe care îl pot confirma mai mulţi dintre cei prezenţi.

Faţă de cele arătate mai sus, reclamantul învederează faptul că pretinsele fapte menţionate în decizia de desfacere a contractului de muncă nu au legătură cu atribuţiile de serviciu, întrucât acestea s-au petrecut la o dată la care se afla în concediu de odihnă, motiv pentru care decizia de desfacere a contractului său de muncă este nelegală.

Mai arată reclamantul că nu i s-a emis nici o decizie de desfacere a contractului de muncă şi nici nu i s-a comunicat o astfel de decizie ci doar o adresă cu numărul 2874235/21.09.2007, condiţii în care apreciază că măsura luată este nelegală.

Invocă reclamantul şi excepţia prescripţiei emiterii deciziei de desfacere a contractului de muncă, susţinând că a fost depăşit termenul de 30 de zile prevăzut de art. 268 alin. 1 din Codul muncii, precum şi încălcarea de către pârât a obligaţiei prevăzute de art. 31 alin. 1 lit. c din Anexa la Ordinul ministrului de interne nr. 458/26.05.2003 referitoare la motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în temeiul cercetării disciplinare prealabile.

Reclamantul susţine că în situaţia în care instanţa nu va reţine ca motive de anulare a deciziei neregulile menţionate anterior, urmează să aprecieze că faţă de criteriile stabilite de art. 266 din Codul muncii, măsura desfacerii disciplinare a contractului de muncă este prea severă faţă de faptele imputate.

Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii reclamantului, ca nefondată.

A susţinut că cele consemnate în decizia de desfacere a contractului de muncă sunt reale şi că atitudinea reclamantului faţă de colegii săi, poliţiştii de frontieră, a fost una incorectă, în contradicţie cu OMIRA nr. 458/2003, art. 13, 155 lit. a, care impune ca obligaţii angajatului de a da dovadă de spirit de combativitate împotriva oricărei fapte antisociale şi de a da dovadă de respect, bună credinţă şi corectitudine în relaţiile cu ceilalţi angajaţi ai M.I.R.A.

Mai arată pârâtul că excepţia tardivităţii emiterii deciziei de sancţionare nu poate fi reţinută întrucât în data de 14.08.2007 reclamantul s-a internat în spitalul Militar Iaşi iar cercetarea prealabilă a fost suspendată, fiind reluată procedural la data de 14.09.2007.

Prin sentinţa nr. 507 din 19 martie 2008 a Tribunalului Suceava – secţia civilă, s-a admis acţiunea reclamantului I.V., în contradictoriu cu pârâtul I.J.P.F. Suceava.

S-a anulat decizia nr. S.2.792.669 din 21.09.2007 emisă de pârât.

S-a dispus reintegrarea reclamantului în funcţia avută anterior emiterii deciziei.

A fost obligat pârâtul să plătească reclamantului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat acesta de la data desfacerii contractului de muncă şi până la reintegrarea sa în funcţie.

A fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 1000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că pretinsele fapte au fost săvârşite de reclamant la data de 10.08.2007, când acesta se afla în concediu de odihnă.

S-a mai reţinut că art. 263 alin. 2 din Codul muncii, defineşte abaterea disciplinară ca fiind o faptă în legătură cu munca şi care constă într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către un salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă aplicabil, ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici.

Instanţa de fond conchide în sensul că, din această definiţie, rezultă că fapta săvârşită de angajat trebuie să fie în legătură cu munca, ori faptele reţinute prin decizia de sancţionare disciplinară nu au nici o legătură cu munca, fiind petrecute în timpul cât reclamantul se afla în concediu de odihnă, nefiind îndeplinite condiţiile impuse de textul de lege sus citat.

Mai reţine instanţa de fond că regulamentele invocate de pârât nu impun reclamantului, în calitatea sa de personal contractual, să respecte obligaţiile prevăzute la art. 13 lit. c şi art. 14 lit. a din OMIRA nr. 582/2005 şi în afara timpului de lucru.

Împotriva susmenţionatei sentinţe civile, pârâtul a declarat recurs.

În motivarea acestei căi de atac, recurentul a susţinut că, în opinia sa, instanţa de fond a aplicat în mod greşit prevederile art. 263 alin. 2 din Codul muncii, întrucât reclamantul a fost găsit vinovat de încălcarea art. 13 lit. e din OMIRA nr. 458/2003 privind nerespectarea obligaţiei de a da dovadă de spirit de combativitate împotriva oricăror fapte antisociale, respectiv art. 155, lit. a din OMIRA nr. 458/2003 pentru nerespectarea obligaţiei de a da dovadă de respect, bună-credinţă, corectitudine …, în relaţiile cu ceilalţi angajaţi ai M.I.R.A.

A mai susţinut că, în mod greşit, instanţa de fond a apreciat că respectarea acestor obligaţii nu se impunea şi în afara timpului de lucru, interpretare ce ar justifica comportamentul antisocial al unui angajat al Poliţiei de Frontieră în afara orelor de program, fără nici o consecinţă asupra relaţiilor de muncă, deşi în conflict au fost implicaţi tocmai colegii acestuia de serviciu.

Recurentul mai precizează că reclamantul a recunoscut că a avut un comportament incorect faţă de echipajul poliţiei de frontieră şi nu a propus probe în apărarea sa, aspecte menţionate în cuprinsul raportului de cercetare prealabilă administrativă.

Examinând recursul de faţă, curtea îl constată întemeiat.

Astfel, din examinarea întregului material probator administrat în cauză, rezultă fără putinţă de tăgadă, că reclamantul a săvârşit abaterile disciplinare pentru care i s-a desfăcut disciplinar contractul individual de muncă.

Interpretarea dată de instanţa de fond prevederilor art. 263 alin. 2 din Codul muncii este una formală, fără a avea în considerare faptul că prin prevederile OMIRA nr. 458/2003, invocate de pârât, reclamantul avea obligaţia unui comportament civilizat în relaţiile cu colegii de serviciu în contextul dat, indiferent că acesta se afla sau nu, la data respectivă, în concediu legal de odihnă.

Instanţa de recurs a apreciat că faptele săvârşite de reclamant, chiar în timpul în care se afla în concediu de odihnă, constituie abateri disciplinare grave, care justifică măsura luată de pârât, aceea de desfacere disciplinară a contractului de muncă al acestuia.

Etichete: