Top

Cerere de eşalonare a plăţii debitului. Interpretarea sintagmei „stare de insolvabilitate îndeobşte cunoscută” prev. de art. 263 Cod procedură civilă în cazul unei unităţi spitaliceşti finanţată de la bugetul de stat. Art. 296 Cod procedură civilă.

Din verificarea lucrărilor dosarului rezultă că reclamantul debitor, unitate spitalicească judeţeană, subfinanţată în mod cronic de la bugetul de stat, a înregistrat în anul 2006, în afara debitului în litigiu, şi o altă datorie de cca. 6o miliarde lei şi nu a făcut nici o plată, deşi a beneficiat de înţelegere şi amânări din partea pârâtei. Acest context, cât şi situaţia financiară notorie a spitalelor publice demonstrează starea de insolvabilitate „îndeobşte cunoscută”, a reclamantului, sunt de natură a atrage refuzul oricărui termen de graţie. Cum însă tribunalul a admis în parte cererea, reclamantului nu i se poate agrava situaţia în propria cale de atac, potrivit principiului consacrat de dispoziţiile art. 296 teza finală din Codul de procedură civilă.

Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Botoşani sub nr.3485 din 12 iunie 2006, reclamantul Spitalul Judeţean de Urgenţă „M.” a solicitat instanţei de judecată ca, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Botoşani, să dispună eşalonarea plăţii unei datorii de 3.453.450, 84 lei (RON) pe o perioadă de trei ani.

Tribunalul Botoşani, prin sentinţa civilă nr. 219 din 22 februarie 2007 a admis acţiunea în parte , în sensul că a acordat reclamantului un termen de graţie pentru plata debitului, la data de 31.12.2007, respingând totodată cererea de suspendare a executării.

Instanţa a reţinut că în cursul anului 2005, Spitalul Judeţean de Urgenţă ”M” a prezentat pârâtei, spre decontare, documente medicale eronate şi a primit necuvenit o sumă de bani ce trebuie restituită. Întrucât spitalul prestează servicii medicale specializate unice în favoarea populaţiei judeţului Botoşani, pentru a nu i se bloca activitatea în condiţiile unei finanţări de subzistenţă se impune acordarea unui termen de graţie în vederea plăţii datoriei către pârâtă, ţinându-se seama de prevederile art. 1101 alin. 3 Cod civil şi de faptul că reclamantul a mai beneficiat de încă un asemenea termen acordat de pârâtă până la data de 31.12.2006.

Reclamantul a declarat apel împotriva acestei sentinţe şi a arătat că împrejurările descrise în acţiune cât şi aspectele de notorietate reţinute în cuprinsul sentinţei impuneau plata debitului în rate lunare, timp de trei ani.

Verificarea motivelor invocate, în raport cu sentinţa şi probele administrate, demonstrează netemeinicia apelului.

În acest sens se reţine că, într-adevăr, legea a acordat judecătorului dreptul de a fixa un termen pentru plata unei datorii sau chiar de a fracţiona plata la mai multe termene succesive, atunci când intervine un motiv umanitar pentru debitor. Tot atât de adevărat este însă că legiuitorul a înţeles ca în situaţiile prevăzute de art. 263 Cod procedură civilă, debitorul să nu se bucure de această facilitate, atunci când bunurile sale se vând la cererea altui creditor, dacă este în stare de faliment sau de insolvabilitate îndeobşte cunoscută sau dacă prin fapta sa a micşorat garanţiile date creditorului său sau nu a dat garanţiile făgăduite.

În speţă, din verificarea dosarului rezultă că reclamantul debitor, care în calitatea sa de unitate spitalicească judeţeană, subfinanţată în mod cronic de la bugetul de stat, a înregistrat în anul 2006, în afara debitului în litigiu, şi o altă datorie de cca. 6o miliarde lei, nu a făcut nici o plată, deşi a beneficiat de înţelegere şi amânări din partea pârâtei. Acest context cât şi situaţia financiară notorie a spitalelor publice demonstrează că reclamantul se află într-o situaţie de insolvabilitate „îndeobşte cunoscută”, motiv pentru care trebuia să i se refuze orice termen de graţie. Deşi aceasta este situaţia, iar tribunalul a admis acţiunea în parte, contrar art. 263 Cod procedură civilă, apelantului nu i se poate agrava situaţia în propria cale de atac, potrivit principiului consacrat de art. 296 teza finală din Codul de procedură civilă. Cum acest principiu obligă la menţinerea sentinţei, curtea nu poate decât să respingă apelul reclamantului ca nefondat.

Etichete: