Top

ADMISIBILITATEA ACŢIUNII RECLAMANŢILOR (PROCURORI LA UN PARCHET DE PE LÂNGĂ O INSTANŢĂ JUDECĂTOREASCĂ), ÎN CONTRADICTORIU CU PÂRÂŢII MINISTERUL PUBLIC – PARCHETUL DE PE LÂNGĂ I.C.C.J. , MINISTERUL ECONOMIEI ŞI FINANŢELOR ŞI PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNA

Acţiunea a fost admisă avându-se în vedere că în cauză nu a intervenit prescripţia dreptului material la acţiune iar Decizia nr. XXXVI din 7.05.2007 a Secţiilor Unite ale Î.C.C.J. Bucureşti, obligatorie conform art.329 alin. 3 din Codul de procedură civilă, a statuat că „dispoziţiile art. 33 alin. 1 din Legea nr. 50/1996, în raport cu prevederile art. 1 pct. 32 din OG nr. 13/2000, art. 50 din OUG nr. 177/2002 şi art. 6 alin. 1 din OUG nr. 160/2002 se interpretează în sensul că judecătorii, procurorii şi ceilalţi magistraţi, precum şi persoanele care au îndeplinit funcţia de judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curţii de Conturi a României beneficiau şi de sporul pentru vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege.

Prin acţiunea adresată iniţial Tribunalului Botoşani – Secţia civilă şi înregistrată la data de 9.05.2008, reclamanţii B.L., A.D. ş.a, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, şi Ministerul Finanţelor Publice, au solicitat obligarea primilor doi pârâţi să calculeze şi să plătească drepturi reprezentând sporul de vechime, pentru perioada 1.11.2001 – 1.10.2002; să le plătească drepturile de mai sus actualizate la indicele de inflaţie, ca urmare a devalorizării monedei naţionale, începând cu data naşterii drepturilor şi până la data executării hotărârii judecătoreşti; să fie obligat pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor Publice să dea fondurile necesare plăţii sumelor neîncasate.

În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că prin cererea înregistrată la 17.09.2004, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, au solicitat plata drepturilor reprezentând sporul de vechime, începând cu 1 octombrie 2002, reactualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective.

Prin sentinţa civilă nr.627 din 12.04.2006, pronunţată în dosarul nr.590/32/2007 al Curţii de Apel Bacău, a fost admis recursul şi modificată, în parte, sentinţa civilă 627/12.05.2006 a Tribunalului Botoşani, în sensul că au fost obligaţi intimaţii la plata sumelor cuvenite, cu titlu de spor de vechime, începând cu1.10.2002, la zi, reactualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii.

Potrivit art.31 alin.1 din legea nr.50/1996, privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti, pentru vechimea în muncă, personalul beneficiază de un spor de vechime de până la 25%, calculat la salariul de bază brut corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru.

Legea 125/2000 a abilitat guvernul de a emite ordonanţe.

Conform art. Q.1 din legea nr.125/2000, guvernul a fost abilitat să emită ordonanţe pentru modificarea şi completarea Legii nr.50/1996,privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti, republicată.

În baza acestei legi, a fost emisă O.G. nr.83/29.08.2000, publicată în M.Of. partea I, nr.425 din 1 septembrie 2000, pentru modificarea şi completarea Legii 50/1996, privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti.

O.G.83/2000 nu a mai prevăzut acordarea sporului de vechime, acesta fiind reintrodus, în mod expres, în art.41 din O.G. 27/29.03.2006, privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei.

De acest drept au beneficiat doar judecătorii instanţei supreme, magistraţii asistenţi şi personalul auxiliar de la toate instanţele şi parchetele, cărora le-au rămas incidente prevederile art.10 din legea nr.50/1996 şi ale art.33 din legea 50/1996.

Cu privire la prescripţia dreptului la acţiune, reclamanţii au arătat că în conformitate cu art.83 alin.1 lit. c din Codul Muncii, cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune,în situaţia în care obiectul conflictului de muncă consta în plata unor drepturi salariale neacordate şi mai arată că acest act normativ nu conţine dispoziţii privind întreruperea cursului prescripţiei extinctive.

Conform art.16 alin.1 din decretul nr.167/1959 prescripţia se întrerupe prin recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie, prin promovarea unei acţiuni de către cei în folosul cărora curge termenul de prescripţie.

Efectul întreruperii termenului de prescripţie constă, potrivit art.17 alin.1 şi 2 din actul normativ indicat, în ştergerea prescripţiei anterioare şi începerea unui nou termen de prescripţie.

Cronologic actele şi acţiunile care au dus la întreruperea prescripţiei sunt următoarele:

Prin Ordinul nr.903/C din 28 martie 2003 al Ministerului Justiţiei s-a constituit Comitetul mixt de soluţionare a problemelor de natură salarială ale magistraţilor şi în acest sens s-au făcut demersuri repetate de la Ministerul de Justiţie la Ministerul Finanţelor Publice în vederea obţinerii fondurilor necesare cu acest titlu.

Prin Ordinul nr.3/C din 11 ianuarie 2005, Ministerul Justiţiei şi-a asumat obligaţia achitării drepturilor salariale şi a centralizat sumele datorate personalului din organele autorităţii judecătoreşti, conform anexelor nr.1-10 ale Ordinului până la data de 14 ianuarie 2005.

La art.III din acest Ordin se precizează ca pentru magistraţii şi personalul din cadrul organelor judecătoreşti care nu deţin titluri executorii, calculul drepturilor salariale se va realiza conform anexelor nr.11-18 ale prezentului ordin.

La iniţiativa Ministerului Justiţiei a fost inclusă în Strategia de Reformă a Sistemului judiciar şi în Planul de Acţiune aprobate prin H.G. nr.232/2005, măsura vizând plata drepturilor salariale restante, inclusiv pentru personalul care nu are hotărâri judecătoreşti.

Asemenea acte de recunoaştere sunt şi plata neechivocă a drepturilor băneşti ce reprezintă sporul de vechime în muncă, precum şi Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr.XXXVI din 7 mai 2007.

Faţă de cele de mai sus, reclamanţii precizează că ultimul termen de prescripţie în cauză a început să curgă de la data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Reclamanţii, cât priveşte dreptul lor la acest spor de vechime au mai arătat că prin art.31 din Legea nr.50/1996 s-a stabilit că „ pentru vechimea în muncă, personalul beneficiază de un spor de vechime de până la 25%, calculat la salariul de bază brut, corespunzător timpului efectiv lucrat în program de lucru”, aceeaşi dispoziţie regăsindu-se în art.10 din Legea 50/1996: „persoanele salarizate potrivit prezentei legi, beneficiază, la funcţia de bază, de un spor de vechime în muncă de până la 25% din salariul de bază brut corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru”.

Prin O.G. nr.83/2000 pentru modificarea şi completarea Legii nr.500/1996 aşa cum a fost republicată în 1999, s-a prevăzut că sporul de vechime nu se acordă magistraţilor prin completarea adusă de art.33 alin.3.

Ori, prin această dispoziţie a fost stabilită o discriminare în domeniul salarizării judecătorilor de la judecătorii, tribunale, curţi de apel, fiind încălcate atât dispoziţiile constituţionale, cât şi dispoziţiile Codului Muncii precum şi ale O.G. nr.137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.

Potrivit dispoziţiilor din Codul Muncii, drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacţii, renunţări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitru. Or, drepturile salariale odată stabilite, constituie drepturi câştigate, care nu pot fi anulate sau acordate doar judecătorilor instanţei supreme cu ignorarea drepturilor magistraţilor de la celelalte instanţe sau parchete.

Prevederile art.38 din Codul muncii (Legea 53/2003) ca şi reglementare generală în materia raporturilor juridice de muncă, sunt imperative, statuând că „orice tranzacţie prin care se urmăreşte renunţarea la drepturile recunoscute de lege, sau limitarea acestor drepturi, este lovită de nulitate”.

În motivarea pretenţiilor formulate reclamanţii au mai făcut referiri la prevederile art.5 alin. 1 şi 3 din Codul muncii, ale art.1 alin.2 şi art.2 alin.2 din O.G. nr.137/2000, cât şi ale art 14 din Convenţia Europeană a D4repturilor Omului.

Prin încheierea din 2.07.2008, Tribunalul Botoşani – Secţia civilă, în temeiul art. II alin..2 din O.U.G. nr.75/2007, şi-a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Curţii de Apel Suceava – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Pârâtul Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti a depus în tâmpinare.

Sub un prim aspect, acest pârât a invocat excepţia necompetenţei materiale a instanţei de soluţionare a cauzei, cu trimitere la prevederile art.27 alin.1 din O.G. nr.127/2000, potrivit cărora „persoana care se consideră discriminată poate formula în faţa instanţei de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare, potrivit dreptului comun”. A conchis în sensul că sintagma „potrivit dreptului comun” fixează cadrul procesual şi stabileşte în competenţa judecătoriei soluţionnarea cererilor întemeiate pe dispoziţiile acestui act normativ.

Sub un al doilea aspect, acelaşi pârât a invocat excepţia dreptului material la acţiune al reclamanţilor pentru perioada 1.11.2000 – 1.10.2002, făcând trimitere la prevederile art.1 alin.1 din Decretul nr.167/1958.

A susţinut că, raportat la susţinerile reclamanţilor, în sensul că potrivit art.16 din Decretul nr.167/1958 ar fi operat o interpretare a cursului prescripţiei prin promovareaq unei acţiuni şi că în baza art.17 alin. 1 şi 2 ar fi început să curgă un nou termen de prescripţie, acesta nu are suport faptic şi nici legal.

Pe fondul cauzei, acelaşi pârât a făcut referire la Decizia nr.xxxVI din 7.05.2007 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a admis recursul în interesul legii promovat de Procurorul General şi s-a statuat că „dispoziţiile art.33 alin.1 din Legea nr.50/1996, în raport cu prevederile art.1 pct.32 din O.G. nr.13/2000, art.50 din O.U.G. nr.177/2002 şi art.6 alin.1 din O.U.G. nr.160//2000 se interpretează în sensul că: judecătorii, procurorii şi ceilalţi magistraţi, precum şi persoanele care au îndeplinit funcţia de judecător finnciar, procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curţii de Conturi a României beneficiar şi de sporul pentru vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege.

Obligaţia potrivit art.329 alin.2 din Codulde procedură civilă.

A mai susţinut că instanţa nu poate dispune plata drepturilor băneşti solicitate, actualizate cu rata inflaţiei, în situaqţia în care Ministerul Public, ca instituţie bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.

În concluzie, pârâtul Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat admiterea excepţiei invocate şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei Judecătoriei Botoşani şi, pe fond, respingerea acţiunii reclamanţilor ca prescrisă.

Pârâtul Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a formulat şi o cerere de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice, pentru ca, în cazul în care se va admite cererea reclamanţilor, să se dispună prin aceeaşi hotărâre ca Ministerul Finanţelor Publice să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2008, care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretenţiile reclamanţilor.

În motivarea acestei cereri de chemare în garanţie pârâtul Ministerul Public a arătat că, potrivit art.19 din Legea nr.500/2002 privind Finanţele publice, Ministerul Finanţelor Publice coordonează acţiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum şi ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuţie.

Pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor prin mandatara sa Direcţia generală a Finanţelor Publice Judeţeană Botoşani, prin întâmpinare,a invocat excepţia lipsei calitîţii sale procesuale pasive în cauză, invocând prevederile art.9 alin.1 şi art.11 lit. a dibn legea nr.507/2002 – legea bugetului de stat pe anul 2004, art.8 din Legea nr.511/2004 – legea bugetului de stat pe anul 2005.

Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa, asupra excepţiilor invocate, reţine următoarele:

Astfel, cu privire la excepţia de necompetenţă materială a Curţii de Apel Suceava în soluţionarea cauzei este de reţinut că obiectul material care se plăteşte cu începere de la data de întâi a luniiurmătoare celei în care s-a împlinit vechimea în muncă.

Prin O.G. nr.83/2000, art.1 pct.22 s-a introdus aliniatul 3 care dispunea că prevederile art.31 alin.1 şi 2 nu sunt aplicabile magistraţilor.

Prin Decizia nr.XXXVI din 7.05.2007 , Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii şi a stabilit că judecătorii, procurorii (…) benficiau şi de sporul de vechime în cuantumul prevăzut de lege.

Pentru ca prescripţia să-şi producă efectul său extinctiv este necesar ca, pentru titularul dreptului la acţiune, să existe, pe lângă voinţa de acţiona, şi posibilitatea reală de a acţiona, adică de a se adresa organului competent pentru protecţiadreptului său.

Dacă pe timpul cât durează împrejurarea care îl împiedică pe titularul dreptului la acţiune să actioneze, prescripţia nu ar fi oprită, adică suspendată, s-ar ajunge la situaţiaîn care titularul dreptului la acţiune să se aplice efectul extinctiv, fără a i se imputa pasivitatea ori neglijenţa în a acţiona într-o asemenea situaţie, prescripţia dreptului acţiunii reclamanţilor îl constituie drepturi salariale, reprezentând spor de vechime neacordat în perioada 1.11.2002, fiind evident că ne aflăm în prezenţa unui conflict de muncă a cărui soluţionare este de competenţa curţii, potrivit art. II din O.U.G. nr. 75/2008. Dreptul comun în materie sunt, în accepţiunea artr.27 alin.1 din O.G. nr.137/2000, prevederile Codului Muncii, în reglementarea jurisdicţională a acestui act normativ.

Ca atare această excepţie va fi respinsă.

Instanţa va verifica şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor Publice, având în vedere prevederile Legii nr.500/2002.

Referitor la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamanţilor, invocată de pârâtul Ministerul Public, instanţa o va respinge, având în vedere următoarele:

Art.33 alin.1 şi 2 din Legea nr.50/1996, prevedea că pentru vechimea în muncă personalul beneficiază de un spor de vechime, de până la 25% calculat la salariul de bază brut corespunzător timpului efectiv lucrat în programul normal de lucru, spor de vechime ar fi returnată de la finalitatea sa, nemaiavând caracter real.

În condiţiile în care art.33 alin.3 şi Legea nr.50/1996 dispunea că prevederile ce reglementează plata sporului de vechime nu li se aplică şi magistraţilor, nu le poate fi imputată reclamanţilor pasivitatea ori neglijenţa în a acţiona.

După pronunţarea deciziei în interesul legii, prin care s-a stabilit că şi judecătorii, procurorii şi ceilalţi magistraţi beneficiari şi de sporul de vechime în muncă, reclamanţii au avut posibilitatea reală de a acţiona, de a se adresa instanţei pentru plata acestor drepturi.

Astfel, termenul de 3 ani impus de dispoziţiile art.283 alin.1 lit. a se calculează de la data pronunţării acestei decizii.

Pe fondul cauzei, este de reţinut că prin Decizia nr. XXXVI din 7.05.2007 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a stabilit că dispoziţiile art.33 alin.1 din legea nr.50/1996 în raport cu prevederile artt.1 pct.32 din O.G. nr.13/2000, art.50 din O.U.G. nr.177/2002 şi art.6 alin.1 din O.U.G. 160/2000 se interpretează în sensul că judecătorii, procurorii şi ceilalţi magistraţi beneficiază şi de sporul de vechime în muncă în cuantumul prevăzut de lege.

Art.329 alin.3 din Codul de procedură civilă prevede că dezlegarea dată de drept judecăţii este obligatorie pentru instanţă.

Faţă de cele de mai sus instanţa a admis acţiunea şi a obligat pârâţii să plătească reclamanţilor drepturile salariale reprezentând sporul de vechime în muncă dovedit pentru perioada 1.11.2000 – 1.10.2002 actualizat în funcţie de indicele de inflaţie la data plăţii.

S-a respins, ca nefondată, cererea de chemare în judecată a Ministerului Economiei şi Finanţelor formulată de pârâtul Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, o rectificare bugetară pentru perioada pretinsă prin acţiune, nemaifiind de actualitate.

Etichete: