Top

DIVORŢ. PRINCIPIUL EGALITĂŢII DE TRATAMENT JURIDIC AL PĂRŢILOR LITIGANTE

Prin cererea adresată Judecătoriei Gura Humorului, înregistrată sub nr. 646/237 din 17.03.2009, reclamantul L.C. a chemat în judecată pe pârâta L.M. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună desfacerea căsătoriei încheiată între părţi la data de 15.08.1979, din culpă comună, fără motivarea hotărârii.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că s-a căsătorit cu pârâta la data de 15.08.1979, iar din căsătoria lor nu au rezultat copii.

A arătat că de la începutul căsătoriei a locuit cu familia pârâtei, iar ulterior şi-au edificat o casă de locuit şi pentru că a acceptat să locuiască în preajma familiei pârâtei, în timp au apărut o serie de probleme şi discuţii, respectiv era privit ca un intrus, nu era consultat de soţia sa, orice decizie fiind luată de pârâtă împreună cu familia sa şi din acest motiv s-a simţit frustrat şi dat de o parte.

A mai precizat că a avut cu pârâta o afacere în domeniul panificaţiei, pe care au lichidat-o şi au început construcţia unei pensiuni în Cartierul Voroneţ, care a acaparat-o în totalitate pe pârâtă, aceasta nemanifestând nici un interes pentru viaţa de cuplu, tratându-l de ani de zile ca pe o marionetă, comunicarea sufletească dintre ei lipsind cu desăvârşire, aspecte care au determinat despărţirea soţilor în fapt prin plecarea reclamantului de la domiciliul conjugal.

Pârâta, deşi legal citată, nu s-a prezentat în faţa instanţei de judecată şi nici nu a depus întâmpinare la cererea formulată de reclamant.

Prin sentinţa civilă nr. 782 din 20.05.2009, Judecătoria Gura Humorului a admis acţiunea, a declarat desfăcută căsătoria din culpă comună şi a dispus revenirea pârâtei la numele avut anterior încheierii căsătoriei, acela de „H.” şi a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, că deteriorarea relaţiilor dintre soţi s-a datorat neînţelegerilor dintre ei, respectiv certurilor cu caracter continuu, cauzate de lipa de comunicare, de diferenţa de opinii şi de caractere, de faptul că pârâta vroia să-şi impună punctul ei de vedere în toate problemele de afaceri, fără să ţină cont şi de părerea reclamantului, de influenţa negativă venită din partea rudelor pârâtei privind relaţiile de familie, aspecte care au făcut imposibilă continuarea căsătoriei, determinând despărţirea soţilor în fapt în urmă cu circa un an de zile, prin plecarea reclamantului de la domiciliul conjugal.

În consecinţă, faţă de materialul probator administrat, prima instanţă a constatat că reclamantul şi-a dovedit susţinerile, motiv pentru care a admis acţiunea şi, în temeiul art. 38 din Codul familiei, a declarat desfăcută căsătoria părţilor din culpă comună.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta, solicitând în principal schimbarea în totalitate a acesteia şi respingerea acţiunii ca nefondată, iar în subsidiar, în eventualitatea în care, după completarea probatoriului, se va aprecia că s-a dovedit culpa comună a soţilor, schimbarea în parte a sentinţei în ceea ce priveşte numele dobândit prin căsătorie, pe care doreşte să-l păstreze.

În motivarea, a arătat că din dispoziţiile martorilor audiaţi în cauză nu rezultă în mod cert că relaţiile dintre soţi sunt atât de grav şi iremediabil vătămate încât continuarea căsătoriei să fie vădit imposibilă.

Aceştia nu sunt cunoştinţe apropiate ori prieteni, nu au fost niciodată în locuinţa lor, nu au asistat la nici o discuţie, nu cunosc rudele sale la care fac referire în depoziţii.

Martorii fie au relatat cele povestite de reclamant, fie fac aprecieri personale, fără însă a cunoaşte concret care sunt relaţiile de căsătorie dintre părţi.

Deşi prin hotărârea atacată s-a dispus desfacerea căsătoriei din culpă comună, nu se indică care este culpa reclamantului în destrămarea relaţiilor de căsătorie. De asemenea, nici din motivarea acţiunii de divorţ şi nici din declaraţiile celor doi martori audiaţi nu reiese care este culpa reclamantului.

În realitate, vinovat de desfacerea căsătoriei este doar reclamantul, care are o altă relaţie, acesta fiind şi motivul pentru care a părăsit domiciliul conjugal şi a introdus acţiune de divorţ.

Prin decizia civilă nr. 345 din 10.11.2009, Tribunalul Suceava a respins apelul ca nefondat.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că în cauză s-a dat o corectă interpretare probelor administrate, respectiv depoziţiilor martorilor P.M. şi C.I., din care rezultă că ambele părţi sunt vinovate de destrămarea relaţiilor de căsătorie, respectiv pârâta printr-o atitudine autoritară, generatoare de neînţelegeri şi de certuri cu caracter continuu, iar reclamantul prin părăsirea domiciliului conjugal.

S-a reţinut că nu există nici un motiv pentru care depoziţiile celor doi martori să fie înlăturare ca neconcludente, cum pretinde pârâta.

Astfel, faptul că cei doi martori n-ar fi cunoştinţe apropiate ale ambilor soţi nu face depoziţiile lor mai puţin credibile, fiind suficient ca aceştia să fi asistat în mod repetat la discuţii şi certuri între soţi, context în care să poată emite o părere obiectivă cu privire la relaţiile de căsătorie.

Ori, martorul P.M. a asistat la certuri repetate între cei doi soţi, din care a dedus, dată fiind starea de tensiune, diferenţele de opinii dintre aceştia, caracterul autoritar al pârâtei ce dorea cu orice chip să-şi impună punctul de vedere, că între soţi nu mai există niciun fel de afecţiune.

Martorul C.I. a relatat informaţii furnizate în mare parte de către reclamant, aspect care însă nu conduce la concluzia că declaraţia sa ar fi neconcludentă, câtă vreme se coroborează cu depoziţia martorului P.M.

Martora propusă de pârâtă, H.D.G., nu a furnizat informaţii din care să rezulte culpa singulară a reclamantului în deteriorarea relaţiilor de căsătorie. Pe de altă parte, declaraţia acestei martore nu are forţa juridică de a răsturna situaţia de fapt reţinută pe baza declaraţiilor celorlalţi doi martori, având în vedere că ea cuprinde fie susţineri cu caracter general în sensul că pârâta nu ar avea nicio vină în desfacerea căsătoriei, fie susţineri fără prea mare relevanţă în sensul că între părţi nu ar fi avut loc nicio discuţie în momentul separării lor în fapt.

Conchizând că între părţi nu mai există sentimente de afecţiune şi devotament, căsătoria având un pur caracter formal, situaţie ireversibilă la producerea căreia au concurat ambii soţi, instanţa de apel a apreciat că în mod corect a fost admisă acţiunea reclamantului şi desfăcută căsătoria din culpă comună.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, în motivarea căreia a arătat că declaraţia martorei propuse de ea, H.D.G., are o mai mare forţă probantă decât declaraţiile celor doi martori ai reclamantului, P.M. şi C.I., întrucât acea martoră este rudă apropiată cu ea, pârâta (nepoată de soră) şi prin urmare cunoaşte mai bine cum au decurs relaţiile dintre soţi, spre deosebire de ceilalţi doi martori care nu sunt apropiaţi ai familiei şi relatează doar varianta aflată direct de la reclamant.

Deci, instanţa de apel comparând declaraţiile martorilor a interpretat total greşit conţinutul acestora.

A precizat că instanţa de apel a încălcat principiul egalităţii de tratament juridic al tuturor părţilor litigante, în sensul că a respins nemotivat proba cu doi martori solicitată de ea, pârâta, în dovedirea motivelor invocate în cererea de apel şi a admis proba doar cu un martor, ceea ce echivalează cu o îngrădire a dreptului la apărare.

Examinând recursul, prin prisma motivelor formulate, a actelor şi lucrărilor dosarului, Curtea constată următoarele:

Pentru a se reţine susţinerile pârâtei detaliate în memoriul de recurs, susţineri care vizează relaţiile de familie dintre părţi şi culpa exclusivă a reclamantului în destrămarea acestor relaţii, instanţa de recurs trebuie să reanalizeze şi să reinterpreteze probele administrate în cauză şi să ajungă la o altă situaţie de fapt decât cea reţinută de instanţa de apel. Reaprecierea probelor administrate ar însemna controlul deciziei instanţei de apel sub aspectul temeiniciei acesteia, ori, instanţa de recurs este ţinută în mod limitativ de motivele de recurs prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, neputând, deci, verifica aspectele de netemeinicie a deciziei recurate.

Este de necontestat că art. 6 pct. 1 din C.E.D.O. consacră, într-o largă accepţiune, asigurarea şi recunoaşterea, aplicarea universală şi efectivă a obligaţiei de a fi respectate drepturile omului, prin aceea că orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil.

Din verificarea întregii documentaţii, apare neîndoios că, în soluţionarea cauzei instanţa a dovedit pe deplin respectarea spiritului european al echităţii juridice, ţinând cont atât de garanţiile privitoare la instanţă, independentă, imparţială, instituită de lege, având competenţa de a pronunţa decizii cu forţă obligatorie, cât şi garanţiile privitoare la procedură, echitabilă, publică, desfăşurată într-un termen rezonabil. Cauza a fost judecată în mod echitabil, în concordanţă cu principiul egalităţii armelor, a dreptului de a compărea în persoană, motivării hotărârilor, a principiului contradictorialităţii, a modului de administrare a probelor. Astfel, fiecare parte a beneficiat de o posibilitate rezonabilă de a-şi expune cauza în faţa instanţei în condiţii care să nu o dezavantajeze în mod semnificativ vis-a-vis de partea adversă.

Conform jurisprudenţei C.E.D.O. procedura egalităţii armelor conferă părţii posibilitatea să se familiarizeze cu probele din dosarul cauzei, să-şi expună punctul de vedere cu privire la existenţa, conţinutul şi autenticitatea probelor, într-o formă şi într-un interval de timp adecvate, la nevoie în scris, analizându-se procedura desfăşurată în faţa instanţelor în ansamblul ei şi nu numai într-o fază procedurală, prin luarea în considerare a tuturor circumstanţelor cauzei.

Astfel, în speţă, în faţa primei instanţe pârâta, deşi legal citată, nu s-a prezentat la niciun termen de judecată şi nici nu a înţeles să formuleze întâmpinare sau cerere reconvenţională, prin care să-şi exprime poziţia procesuală faţă de acţiunea reclamantului şi să-şi propună probe.

Deci, analizând cauza în contextul tuturor fazelor procedurale şi al tuturor lucrărilor dosarului, se constată că în cauză au fost respectate cerinţele impuse prin principiului mai sus arătat şi anume, dezbaterile asupra cauzei au fost publice şi contradictorii, iar pârâtei i-au fost comunicate actele procesuale şi i-a fost asigurată posibilitatea rezonabilă de a-şi susţine cauza, prin propunerea dovezilor care să-i probeze pretenţiile.

Etichete: