Top

Prezumţia de nevinovăţie în materie contravenţională. Limite. Răsturnarea ei de către organul constatator în faţa instanţei de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 5145, pronunţată de Judecătoria Iaşi la data de 22.04.2008 în dosarul nr. 14708/245/2007, a fost admisă plângerea formulată de către petentul M M D în contradictoriu cu intimatul IPJ Iasi, împotriva procesului-verbal de contravenţie seria PCA nr. 1065323 încheiat la data de 2.06.2007 prin care a fost sancţionat petentul pentru săvârşirea contravenţiei prevăzută de art. 102 alin. 3 din OUG 195/2002, întrucât a condus la data de 2.06.2007 ora 19.47 autoturismul marca Opel pe DE 583, prin localitatea Budăi, cu 93 km/h, control video radar.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că procesul-verbal este legal întocmit, cu respectarea cerinţelor de formă impuse de art. 17 din OG nr. 2/2001, însă, în ceea ce priveşte temeinicia lui, sarcina dovedirii faptei îi revine în exclusivitate organului constatator. Or, acesta nu a dovedit că petentul circula cu acea viteză prin localitatea Budăi, iar nu în afara acesteia, din planşele foto nerezultând acest lucru.
Împotriva acestei sentinţe a declarat în termen legal recurs organul constatator IPJ Iaşi, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi solicitând admiterea recursului şi rejudecarea cauzei pe fond, respingerea plângerii contravenţionale.
În motivarea poziţiei sale procesuale, recurentul a arătat că proba comiterii faptei contravenţionale de către petentul intimat s-a făcut prin fotografiile extrase de pe aparatul radar, raportul agentului constatator, atestatul acestuia de operator radar. Recurentul a învederat că în opinia instanţei pentru ca o înregistrare radar a vitezei unui autoturism să aibă valoare probatorie, pe fundalul planşei ar trebui să se găsească obligatoriu un indicator de intrare/ieşire din localitate sau o clădire a administraţiei publice locale care să cuprindă menţiunea localităţii. Or, o asemenea interpretare face imposibilă constatarea pe viitor a oricărei contravenţii la regimul vitezei pe drumurile publice. Pentru înlăturarea oricărei îndoieli instanţa de fond ar fi avut obligaţia a stabili adevărul prin intermediul unei cercetări la faţa locului prin identificarea sectorului de drum care apare în fotografie.
Intimatul-petent MM D nu a formulat întâmpinare.
În recurs nu au fost administrate probe noi.

Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs formulate, dar şi din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 3041 din Codul de procedură civilă, raportat la dispoziţiile art. 34 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, Tribunalul reţine următoarele:

O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor reglementează etapa judiciară de soluţionare a plângerilor formulate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, iar sub aspect procedural art. 47 prevede că dispoziţiile acestei ordonanţe se completează cu prevederile Codului de procedură civilă, ceea ce determină plasarea tradiţională a acestui domeniu în sfera extra-penală.
Însă, în interpretarea dispoziţiilor art. 6 alin. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care garantează dreptul la un proces echitabil, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că faptele de natură contravenţională se încadrează în noţiunea autonomă de „faptă penală”, necesitând respectare tuturor garanţiilor prevăzute în cuprinsul acestui articol, inclusiv respectarea prezumţiei de nevinovăţie a persoanei acuzate de săvârşirea unei astfel de fapte.
Astfel, Curtea a statuat, în cauza Öztürk împotriva Germaniei, necesitatea existenţei acestor noţiuni autonome pe motiv că “[…] dacă Statele Semnatare ar putea, conform dorinţei lor, să excludă valabilitatea clauzelor fundamentale din articolele 6 şi 7 prin clasificarea unei infracţiuni ca fiind “o încălcare a reglementărilor” şi nu o faptă penală, aplicarea acestor prevederi ar fi subordonată voinţei lor suverane. O astfel de libertate de alegere ar duce la rezultate incompatibile cu obiectul şi scopul Convenţiei.”
România a ratificat Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi protocoalele adiţionale prin Legea nr. 30/1994, iar conform dispoziţiilor art. 20 din Constituţia României revizuită, textul Convenţiei face parte din dreptul intern, având o forţă juridică superioară legilor în materia drepturilor fundamentale ale omului, iar jurisprudenţa Curţii face corp comun cu Convenţia, beneficiind în aceeaşi măsură de supremaţie.
Având în vedere şi interpretarea dată de către Curte în recenta cauză Anghel împotriva României, prin Hotărârea din 4 octombrie 2007, prin care Statul Român a fost condamnat pentru nerespectarea prezumţiei de nevinovăţie în procedura contravenţională, prin recunoaşterea prezumţiilor de legalitate şi veridicitate procesului-verbal de contravenţie, punându-l pe contravenient în poziţia ingrată de a-şi dovedi nevinovăţia, Tribunalul apreciază că dispoziţiile acestei decizii sunt obligatorii şi impun recunoaşterea şi aplicarea prezumţiei de nevinovăţie.
Prezumţia de nevinovăţie constituie o componentă esenţială a dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Prezumţia de nevinovăţie presupune dreptul oricărei persoane acuzate de o infracţiune de a fi considerată nevinovată până când vinovăţia sa va fi legal stabilită prin hotărâre definitivă.
Obligaţia respectării prezumţiei de nevinovăţie este opozabila erga omnes, revenind nu doar judecătorului, ci tuturor autorităţilor statului (Hot. CEDO Salabiaku, 7 oct. 1988).
Prezumţia de nevinovăţie va fi respectată, aplicată şi funcţionează numai dacă acuzatului i s-au respectat toate garanţiile procedurale privind egalitatea armelor, dreptul la informare, principiul contradictorialităţii, dreptul la tăcere şi dreptul de a nu se autoincrimina, precum şi dreptul la administrarea probelor.
Or, în speţă a fost respectată prezumţia de nevinovăţie a petentului-intimat, care însă, apreciază tribunalul, în mod greşit s-a reţinut de către prima instanţă că nu a fost răsturnată prin probatoriul administrat în cauză. Astfel, organul constatator-recurent a înaintat instanţei planşele foto care surprind deplasarea autoturismului condus de petent la data de 2.06.2007, ora 19.47 cu o viteză de 93 km/h, precum şi documentele atestând verificarea metrologică a autovehiculului IPJ dotat cu aparat radar şi atestarea agentului constatator de operator radar. Aceste probe coroborate cu raportul agentului constatator dovedesc comiterea faptei contravenţionale pe raza localităţii Budăi. De altfel, petentul-intimat a semnat la acel moment procesul-verbal întocmit fără a avea obiecţiuni.
Invocarea de către petent în cursul judecăţii şi reţinerea de către instanţă a susţinerii că nu s-a făcut dovada de către organul constatator că petentul a fost surprins la controlul radar circulând cu 93 km/h în localitatea Budăi, şi nu în afara acesteia, reprezintă aşa cum în mod corect a învederat şi organul constatator în motivele de recurs o extindere nepermisă a prezumţiei de nevinovăţie de care trebuie să se bucure petentul. Organului constatator îi este imposibil să facă prin alte mijloace decât cele folosite în cauză (mijloace tehnice omologate) proba încălcării regimului de viteză instituit în localităţi ori în afara acestora de către conducătorii auto. Mai mult, în orice localitate există doar două indicatoare cuprinzând denumirea acesteia, la intrare şi la ieşire, identificarea numelui localităţii în pozele radar făcute autovehiculelor care circulă pe drumurile publice reprezentând, opinează tribunalul, o probatio diabolica în sarcina organului constatator.
Pentru toate aceste considerente, apreciind că procesul-verbal este temeinic şi legal întocmit, probându-se comiterea faptei contravenţionale de către petentul intimat, tribunalul apreciază că sentinţa recurată este nelegală, în cauză fiind incident motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., şi, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., coroborate cu art.31 şi 34 din OG nr. 2/2001, urmează a admite recursul declarat de IPJ Iaşi şi a modifica în tot sentinţa Judecătoriei Iaşi, dispunând respingerea ca neîntemeiată a plângerii contravenţionale formulate de petentul M M D.

Etichete: