Top

Acţiune în anularea Ordinului emis de Prefect – incidenţa art. 5 Lg. 18/1991 actualizata pana la data de 23 iulie 2006

Prin sentinţa civilă nr. 8129/26.06.2008 Judecătoria Iaşi a admis acţiunea formulată de reclamanţii C.M. Gh.G, C. M. M., C. I. M. – V., C. A. A., C. Gh. A., C. N. I., C. O. şi C. M. – ultimele două în calitate de moştenitoare ale defunctului C. M. – în contradictor cu pârâţii Prefectul de Iaşi şi Universitatea Al. I. Cuza Iaşi, a anulat Ordinul Nr. 290/28.02.2007, emis de pârâtul Prefectul de Iaşi şi a reconstituit reclamanţilor dreptul de proprietate asupra suprafeţei de teren de 37430 mp, situată în Iaşi, str. Podgoriilor, Nr. 5, în T 68 şi redată în schiţa anexă a răspunsului la obiectivului, formulat de experţii Răchieru Paul – Anton Costel, între punctele 1,2,2’,2”, 3”, 3’, 3,4,5,6,7,8,9,10,11,12,13,1, schiţă anexă ce face parte integrantă din prezenta sentinţă.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut că terenul în suprafaţă de 37430 mp. , situat în Iaşi, str. Podgoriilor nr. 5, revendicat de către reclamanţi a fost dobândit de către autorul lor prin actul de Răscumpărare nr. 07906/26.03.1936. Calitatea de Moştenitori ai acestui defunct proprietar , a fost dovedită de către reclamanţi şi necontestată de Comisia Municipală Iaşi, cum nu a fost contestată nici proprietatea autorilor. Atât în acel referat , de propunere de respingere a cererii de reconstituire a proprietăţii cerut şi în ordinul atacat, se motivează că terenul se află în administrarea Universităţii Al. I. Cuza Iaşi, făcând parte integrantă din Grădina Botanică Iaşi, în baza Hotărârii Consiliului Judeţean Iaşi nr. 41583/710/2.10.1991 şi a deciziei nr. 4522/24.02.1993 .
Terenul a fost preluat de stat ulterior anului 1989, aparţinând un timp SC Vinifruct SA Copou (fila 43 dosar) şi a fost preluat în anul 1980, prin transfer, de Universitatea Al. I. Cuza Iaşi (fila 44 dosar). Până la acel transfer, moştenitorii proprietarului au mai deţinut porţiuni din teren (a se vedea adresa nr. 5451/4.03.1964 emisă de Sfatul Popular Iaşi, fila 94 dosar). Modalitatea în care statul a preluat, în diferite etape, această proprietate nu are bază relevantă în raport de dispoziţiile Legii Nr. 247/2005 care au un caracter ce se vrea a fi definitiv reparatoriu cu privire la proprietatea expropriată în mod abuziv de către regimul totalitar.
În ce priveşte dreptul de proprietate afirmat de pârâta Universitate Al. I. Cuza, acesta nu există deoarece acest teren, pretins aparţine bazei sale materiale de cercetare nu a fost determinat printr-o Hotărâre a Guvernului astfel cum prevede Legea învăţământului nr. 84/1995, ci a rămas fără titlu în administrarea acestei instituţii.Potrivit art. 91din Legea nr. 1/20002, Unităţile de cercetare şi învăţământ primesc în administrare, pentru realizarea obiectului de cercetare, terenuri corespunzătoare din proprietatea statului, în compensare faţă de cele la a căror retrocedare sunt îndreptăţiţi foştii proprietari.
Suprafaţa de teren revendicat de către reclamanţi, de 37430 mp. , înscrisă în actul de răscumpărare amintit, a fost identificată de experţi Răchieru Paul şi Anton Costel şi redată în schiţa anexă a răspunsului la obiecţiunile reclamanţilor ( fila 401 – 402 dosar), între punctele 1,2,2′,2”, 3”, 3, 4,5,6,7,8,9,10,11,12,13,1 şi nu este afectată de detaliu de sistematizare ( a se vedea concluziile acestor experţi, fila 331 dosar), iar plantele identificate pe această suprafaţă nu sunt specii deosebite şi nici protejate, cum susţine pârâta Universitatea Al. I. Cuza (aceleaşi concluzii experţi, fila 331 dosar).
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, recurentul Prefectul Jud.Iaşi, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie. Recursul a fost formulat în termen, scutit de plata taxei de timbru, semnat şi motivat.
Se arată faptul că în mod greşit instanţa nu a admis cererea de introducere în cauză a comisiei locale Iaşi de fond funciar faţă de dispoziţiile art. 36 al.6 Lg. 18/1991.În cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 36 al5 Lg. 18/1991 întrucât terenul se află în administrarea Universităţii Al.I.Cuza, aplicându-i-se şi dispoziţiile art. 166 al.2-4 Lg. 84/1995. Se invocă şi dispoziţiile art. 11 Lg. 18/1991 faţă de faptul că în anul 1990 terenul în cauză se afla în perimetrul Grădinii Botanice. De asemenea se arată faptul că sunt aplicabile dispoziţiile art. 5 Lg. 18/1991. Şi în ceea ce priveşte plata cheltuielilor de judecată recurentul invocă inexistenţa culpei sale procesuale.
Tot în termen legal a formulat recurs şi Universitatea Al.I.Cuza, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie. Recursul a fost formulat în termen, scutit de plata taxei de timbru, semnat şi motivat.
Se arată faptul că în cauză sunt îndeplinite dispoziţiile art. 304 al.1 pct. 7,8,9. Instanţa de fond schimbă regimul juridic al terenului considerând că recurenta nu are nici un drept de proprietate ci deţine doar o administrare fără titlu, ignorând astfel Lg. 84/1995 şi Ordinul 4988/30.11.1999. Se arată, de asemenea, faptul că la 1.01.1990, terenul nu se afla în situaţii juridice apte să atragă aplicarea Lg. 18/1991 (nu era proprietate de stat, fiind în administrarea directă a recurentei). În cauză nu sunt aplicabile nici dispoziţiile art. 34 faţă de caracterul terenului.Conform Lg. 84/1995 art.166 baza materială a instituţiilor de învăţământ superior (unde se includ şi grădinile botanice) este de drept proprietatea acestora.Începând cu data de 1.01.1990 în perimetrul terenului revendicat s-au realizat investiţii specifice cercetării ştiinţifice, ameliorării plantelor şi materialului săditor, dar şi de conservare a speciilor de plante. Terenul în cauză constituie parte integrantă a Parcului Dendrologic „Grădina Botanică Iaşi” declarat arie protejată cu statut de rezervaţia naturală prin Hotărârea 8/1996 a Consiliului Judeţean Iaşi.
Intimata C A a depus întâmpinare la ambele recursuri prin care a solicitat respingerea lor pentru următoarele motive: comisia locală nu are calitate având în vedere faptul că titularul dreptului de administrare este chiar recurenta – Universitatea Al.I.Cuza Iaşi. Conform art. 9 ind.1 Lg. 1/2000 pot face obiectul restituirii şi terenurile proprietate de stat administrate de instituţii de învăţământ superior. Terenul solicitat este neproductiv ocupat cu bălţi, stuf, neîngrijit, limitrof cu terenul Grădinii Botanice (descriere cuprinsă în procesul verbal din 2.07.1980 semnat de pârâtă la data preluării), fără construcţii sau investiţii, astfel încât sunt aplicabile şi dispoziţiile art. 34 Lg. 1/2000. Terenul nu este integrat în perimetrul Grădinii Botanice aşa cum a reţinut Curtea de Apel Braşov cu putere de lucru judecat. Atâta timp cât terenul a fost transmis în administrarea recurentei după apariţia Lg. 18/1991 nu se poate reţine faptul că nu sunt aplicabile art. 36 al.5 Lg.18/1991 Mai mult Curtea de Apel Braşov, într-o cauză similară, a reţinut că Universitatea nu a făcut dovada deţinerii terenului cu titlu de proprietar – decizia 462/R/2005. Nu pot fi reţinute dispoziţiile art. 5 Lg. 18/1991 întrucât a fost introdus prin Lg. 47/13.03.2007. Terenul solicitat face parte din terenurile prevăzute de art. 9 al.1 Lg. 1/2000. Şi în ceea ce priveşte cheltuielile de judecată recursul este neîntemeiat fiind dovedită culpa procesuală.
În ceea ce priveşte recursul Universităţii deoarece acest teren pretins a aparţine bazei materiale de învăţământ nu a fost determinat printr-o HG conform Lg. 84/1995, ci se găseşte fără titlu legal în administrarea acesteia. Nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 5 Lg. 18/1991 potrivit cărora nu pot fi dezafectate terenuri din domeniul public decât în cazuri de excepţie întrucât terenul în cauză nu face parte din domeniul public; terenul nu a fost niciodată în proprietatea pârâtei.
Prin succesiunea reglementărilor în timp se confirmă voinţa legiuitorului de a asigura restituirea terenurilor foştilor proprietari, abuziv deposedaţi. Lg. 18/1991 în art. 36 al.5, Lg. 1/2000 în art. 9 şi Lg. 213/1998 în art. 6 al.2 asigură posibilitatea reconstituirii dreptului de proprietate şi pentru terenurile deţinute de stat aflate în administrarea unor instituţii de învăţământ superior.
Recurenta nu a făcut dovada preluării terenului pe bază de protocol după cum nu a făcut dovada emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate şi a înscrierii lui în registrele de publicitate. HCJ 8/1996 nu împiedică reconstituirea dreptului de proprietate a celor îndreptăţiţi ci poate impune, cel mult, anumite restricţii proprietarilor, privind modul de exercitare a atributelor de proprietate. În acest sens sunt aplicabile şi dispoziţiile art. 83 al.1 Lg. 18.1991.
Au depus întâmpinare şi intimaţii C M, C M ş.a. prin care au solicitat, de asemenea, respingerea recursurilor pentru următoarele motive: terenul solicitat nu face parte din cele prevăzute de art. 5 Lg. 18/1991, articol ce nu a fost avut în vedere de Prefect. Comisia locală nu are calitate faţă de reglementările Lg. 18/1991. Îndreptăţirea intimaţilor cât şi întinderea dreptului de proprietate sunt confirmate prin hotărâri recunoscute de emitentul ordinului. În ceea ce priveşte restituirea în natură a acestui teren se arată faptul că acesta a rămas proprietate de stat aşa cum rezultă din Ordinul 104/1980 ce face trimitere la dispoziţiile Decretului 409/1955. Deci, la 1.01.1990 terenul era proprietate de stat, neproductiv, fiind astfel aplicabile dispoziţiile art. 9 ind.1 şi 34 Lg. 1/2000. Recurenta nu a făcut dovada preluării terenului pe bază de protocol cum nu a făcut dovada emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate şi a înscrierii lui în registrele de publicitate.
Raportat la HCJ 8/1996 se invocă dispoziţiile art. (11)2 Lg. 247/2005 conform cărora efectele hotărârii sunt suspendate până la finalizarea procedurilor de restituire, procedură ce nu este finalizată.
În recurs s-a solicitat de către intimaţi proba cu înscrisuri, ce a fost administrată în cauză (acte şi planşe fotografice).În recurs s-au mai depus memorii, precizări, concluzii scrise.
Analizând sentinţa atacată în raport de motivele invocate, cât şi din oficiu, conform dispoziţiilor art. 304 1C .pr.civ., Tribunalul a constatat următoarele:
Având în vedere obiectul acţiunii precum şi de dispoziţiile art. 36 al.6 Lg. 18/1991 comisia locală nu are calitate procesuală pasivă în această cauză, motiv pentru care soluţia instanţei este corectă din acest punct de vedere.
Pentru a analiza motivele de recurs invocate de cei doi recurenţi este necesar a stabili tipul de teren din prezenta cauză. Prin Ordinul 290/28.02.2007 Prefectul jud.Iaşi a respins cererea intimaţilor privind reconstituirea suprafeţei de 37.430 mp teren situat în Iaşi, str.Podgoriilor nr.5 având în vedere faptul că terenul se află în administrarea Universităţii Al.I.Cuza, respectiv în perimetrul Grădinii Botanice.
Conform art. 2 Lg. 18/1991 terenurile sunt de mai multe feluri: cu destinaţie agricolă, cu destinaţie forestieră, aflate permanent sub ape, intravilane şi cu destinaţii speciale, în acest din urmă caz fiind indicate – printre altele – următoarele situaţii: rezervaţiile, monumentele naturii…şi altele asemenea.
Conform art. 5 Lg. 18/1991 actualizata pana la data de 23 iulie 2006: „ 1) Aparţin domeniului public terenurile pe care sunt amplasate construcţii de interes public, … ţarmurile Marii Negre, inclusiv plajele, terenurile pentru rezervaţii naturale şi parcuri naţionale, monumentele, ansamblurile şi siturile arheologice şi istorice, monumentele naturii, terenurile pentru nevoile apararii sau pentru alte folosinţe care, potrivit legii, sunt de domeniul public ori care, prin natura lor, sunt de uz sau interes public. (2) Terenurile care fac parte din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile. Ele nu pot fi introduse în circuitul civil decât daca, potrivit legii, sunt dezafectate din domeniul public.”
Coroborând textele indicate reiese faptul că rezervaţiile naturale, monumentele naturii aparţin domeniului public, astfel încât sunt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile.
Din referatul comisiei locale reiese faptul că terenul se află în perimetrul Grădinii Botanice, aşa cum invocă, de altfel şi recurentele, dar se contestă de către intimaţi. Aceştia au arătat că terenul solicitat este limitrof cu terenul Grădinii Botanice (descriere cuprinsă în procesul verbal din 2.07.1980 semnat de pârâtă la data preluării); nu se poate reţine această apărare întemeiată pe un act din 1980 cu atât mai mult cu cât şi din raportul de expertiză reiese această situaţie (faptul că nu este inclus în perimetrul iniţial al Grădinii Botanice nu are nici o relevanţă). Acest lucru reiese şi din referatul comisiei locale şi este reţinut în ordinul emis de prefect. Apărarea intimaţilor precum că terenul nu este integrat în perimetrul Grădinii Botanice aşa cum a reţinut Curtea de Apel Braşov cu putere de lucru judecat, nu poate fi reţinută Curtea pronunţându-se întru-o altă situaţie, fiind alte părţi în acel dosar; mai mult priveşte terenul din str.Podgoriilor nr. 15 şi nu cel din Podgoriilor nr.5, terenul solicitat în prezenta cauză.
În ceea ce priveşte faptul că terenul este fără construcţii sau investiţii, astfel încât sunt aplicabile şi dispoziţiile art. 34 Lg. 1/2000, instanţa reţine faptul că investiţiile includ şi existenţa unor culturi, etc. Ori, expertul principal Răchieru şi expertul consultant Anton au arătat la fond faptul că pentru a stabili dacă pe acest teren s-au făcut investiţii este necesară efectuarea unei expertize în specialitatea „agricol”.
Nu se pot reţine actele din 1980 conform cărora, la acel moment, terenul era neproductiv, ocupat cu bălţi, stuf, etc întrucât se analizează situaţia existentă la acest moment.
În aceste condiţii, tribunalul reţine faptul că terenul solicitat este în perimetrul Grădinii Botanice. Pentru a vedea dacă terenul solicitat este rezervaţie naturală conform HCJ Iaşi 8/1996 şi anexelor depuse la dosar în copie xerox şi, în consecinţă, dacă are natura unui teren cu destinaţie specială conform art. 2 Lg. 18/1991 ce se coroborează cu art. 5 Lg.18/1991 este necesară efectuarea unei expertize agricole şi chiar (cu titlu de recomandare) solicitarea unui punct de vedere conform art. 201 al.3 C.pr.civ. În acest fel, instanţa va verifica dacă în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 34 Lg. 1/2000. Tribunalul a reţinut din HCJ Iaşi 8/1996 faptul că suprafaţa de 72,25 ha (din 100 ha pe cât este întinsă Grădina Botanică) este parc dendrologic, având valoare de patrimoniu prin raritatea speciilor exotice de arbori şi arbuşti pe care le conţin. Conform art.1 din HCJ se declară arii protejate cu statut de rezervaţii naturale terenurile din jud.Iaşi identificate conform anexei. Conform art. 3 se declară monumente ale naturii arborii identificaţi conform anexei 2.
În cauză instanţa reţine că sunt aplicabile şi dispoziţiile Directivei 92/43/CEE privind conservarea habitatelor naturale şi a speciilor de floră şi faună sălbatice.
Având în vedere temeinica acestui motiv reţinut de tribunal, necesitatea efectuării unei expertize agricole (C.A.Bucureşti, secţia a-IV-a civilă, decizia nr. 529/2002) pentru a stabili dacă terenul solicitat se află în perimetrul declarat ca fiind rezervaţia naturală sau monument al naturii – din cadrul Grădinii Botanice – este aplicabilă dispoziţia prevăzută de legiuitor în cadrul art. 312 al.3 C.pr.civ., motiv pentru care instanţa va admite recursurile formulate de recurenţii Prefectul Jud.Iaşi şi Universitatea Al.I.Cuza împotriva sentinţei civile nr. 8129/26.06.2008 Judecătoria Iaşi, va casa hotărârea instanţei de fond şi va trimite cauza spre rejudecare. Faţă de dispoziţiile art. 305 C.pr.civ. tribunalul nu poate casa cu reţinere.
Faţă de motivul de recurs reţinut de tribunal, nu mai este necesară analizarea celorlalte motive invocate (T.Suprem, colegiul civil, decizia nr. 1484/1956).

Etichete: