Top

Obligaţia de a face; daune cominatorii. Stabilirea accesului la drumul public pe zona de retenţie şi de protecţie a lacului de acumulare. Calificarea acţiunii. Inexistenţa condiţiilor stabilite de art. 576 Cod civil. Aplicarea art. 1073 Cod Civil.

Prin sentinţa civilă nr. 162/13.01.2009 pronunţată de Judecătoria Botoşani s-a respins ca neîntemeiată cererea având ca obiect obligaţia de a face şi daune cominatorii, formulată de reclamanta M. A., domiciliată în mun. Botoşani, jud. Botoşani în contradictoriu cu pârâta S.C. „R.” S.A. Botoşani, cu sediul în mun. Botoşani, jud. Botoşani.
S-a admis în parte cererea reconvenţională având ca obiect constatare neexistenţă drept de servitute şi obligaţia de a face, şi în consecinţă:
S-a constatat neexistenţa dreptului de servitute al reclamantei asupra terenului aparţinând pârâtei.
Au fost compensate cheltuielile de judecată efectuate între părţi.
Pentru a se pronunţa astfel prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rol la data de 07.02.2008, reclamanta M. A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. „R.” S.A. solicitând obligarea acesteia la deblocarea căii de acces, respectiv drumul comunal ce delimitează tarlaua 18, p.c. 479/16, proprietatea ei, cu obligarea ridicării tuturor obstacolelor în vederea accesului liber la terenul proprietatea ei, teren pentru care i s-a eliberat titlul de proprietate nr. 62903/15.12.1995.
Pe calea cererii reconvenţionale, pârâta a solicitat să se constate stinsă servitutea de trecere legală reprezentată de drumul comunal indicat de reclamantă, prin imposibilitatea materială de exercitare determinată de acoperirea acestuia de luciu de apă al acumulării Curteşti, să se constate stinsă servitutea de trecere legală reprezentată de drumul comunal indicat de reclamantă prin efectele exproprierii pentru utilitate publică, să se constate că reclamanta nu este proprietara dreptului real de servitute pretins ca dezmembrământ al dreptului de proprietate, să fie obligată reclamanta la încetarea exerciţiului nelegitim al acestui drept real de servitute ca dezmembrământ al dreptului de proprietate, cu cheltuieli de judecată.
Prima instanţă a reţinut că este investită cu judecarea unei acţiuni civile ce are ca obiect obligaţie confesorie de servitute şi daune cominatorii, formulată în baza art. 616 – 619 Cod civil şi cu judecarea unei cereri reconvenţionale având ca obiect: constatarea neexistenţei dreptului de servitute, formulată în baza art. 11 Cod procedură civilă şi acţiune în complângere, formulată în baza art. 674 Cod procedură civilă.
În fapt, reclamanta şi pârâta deţin proprietăţi învecinate, respectiv reclamanta este titulara dreptului de proprietate cu privire la suprafaţa de 10 ha teren forestier situat în extravilanul comunei Curteşti, în p.c. 479716, tarlaua 18, conform Titului de Proprietate nr. 62903715.121995, iar pârâta este proprietara suprafeţei de 8838 m.p. în p.c. 479/1, sola 18 şi a suprafeţei de 13.084 în p.c. 479/3, sola 18, în total asupra unei suprafeţe reale de 21.771,50 m.p., conf. contractului de vânzare-cumpărare 3357/30.04.2001, autentificat de BNP „R. A. – L. B.”.
Între cele două proprietăţi astfel descrise nu există hotar comun, reclamanta deţinând 1 ha de teren forestier în pădurea „Urache”, iar pârâta l-a obţinut prin cumpărare, la distanţa de o parcelă de reclamantă, o suprafaţă de teren categoria păşune pe care este amplasată o construcţie cunoscută sub numele de „Cabana Lebăda” şi folosită în prezent de administratorul pârâtei ca locuinţă personală.
Din depoziţiile martorilor reclamantei rezultă că accesul în loturile de pădure învecinate cu iazul se făcea în trecut pe un drum paralel cu firul apei. Este practic ceea ce invocă reclamanta, că ar fi existat o cale publică ce era practicată de toţi proprietarii de pădure cu ieşire spre iaz, pentru accesul la loturile lor, ceea ce în drept este echivalent cu a spune că drumul de acces constituia pentru proprietari servitute de trecere stabilită de ei prin folosinţă îndelungată.
Această trecere permanentă către păduri a încetat însă odată cu naţionalizarea fondului forestier, iar schimbările de regim juridic produse până la restituirea pădurilor, nu mai permit reluarea căii de acces practicate în trecut. Cu toate acestea, s-a creat pentru proprietarii de pădure posibilitatea de a intra pe alte căi, a neamenajate total, în pădure, la cercetarea la faţa locului constatându-se că acestea sunt practicate şi că pădurea este exploatată – aspecte ce rezultă din urmele de roţi de căruţă, din arborii doborâţi şi din cioatele marcate întâlnite.
Astfel, accesul dorit de către reclamantă a încetat să mai fie utilizat, potrivit notei de relaţii cu privire la istoricul suprafeţei în litigiu, întocmită de O.C.P.I. (fila 62-64), încă din anii 1971 – 1972, când terenul se afla în proprietatea statului, fiind administrat prin IAS C.
Se precizează în istoric faptul că, pe de o parte, s-a înfiinţat în 1978 livada Curteşti – ce reprezintă o limită a pădurii Ursache şi din care se poate circula spre loturile de pădure.
În partea opusă pădurii Urache, în zona cu iaz mărginit de calea de acces, în anii 1975, 1978 – 1979, s-a executat lucrarea Barajul „Acumularea Curteşti”, construcţie administrată de asemenea de IAS C., până în 1988, când a fost preluată cu întregul teren păşune aferent, de către Gospodărirea Anexă P.C.R. Botoşani. Această instituţie a construit şi amenajat o casă de protocol, un teren de tenis, folosit şi ca pistă, având în plan desfăşurarea activităţii fermei viticole.
Prin efectul Legii 18/1991 această proprietate a statului a fost preluată prin reorganizarea I.A.S. – ului în societate comercială, de către S.C. „I. S.A. de la care terenul de 3, 3227 ha, din care 2148 m.p. ocupat de construcţii, a fost atribuit acţionarului I. D., iar acesta l-a vândut, ultima cumpărătoare fiind pârâta.
Prin urmare, practicarea servituţii invocate de reclamantă a încetat imediat după naţionalizare şi a devenit imposibilă în prezent din cauza amenajărilor făcute din 1975 şi până în prezent, servitutea încetând practic de drept odată cu pierderea dreptului de proprietate asupra pădurii. În prezent este posibilă crearea juridică a unei noi căi de acces prin zona livezii, pe un traseu care este utilizat practic în acest scop de proprietarii actuali de loturi de pădure.
În aceste condiţii este neîntemeiată acţiunea pentru apărarea unei servituţi ce nu mai există, şi totodată este întemeiată reconvenţională în ce priveşte constatarea neexistenţei dreptului de servitute – accesului pretins de reclamantă.
În ce priveşte celălalt capăt al reconvenţionalei, prin care se cere obligarea reclamantei de a înceta exerciţiul abuziv al servituţii nelegitime, această cerere, ce se poate califica juridic drept acţiune pentru apărarea posesiei, este neîntemeiată, deoarece în cauză nu s-au făcut probe din care să rezulte că reclamanta a tulburat posesia pârâtei prin intrarea fără drept pe proprietatea reclamantei.
După cum s-a observat la cercetarea la faţa locului, o astfel de tulburare ar fi şi greu de efectuat deoarece ar presupune din partea reclamantei efortul de a traversa încă două proprietăţi străine de a pârâtei, până la vechiul drum de acces, precum şi să treacă peste un gard ce mărgineşte proprietatea pârâtei de primul lot de pădure.
Acţiunea posesorie presupune însă ca pârâta să se apere împotriva unei tulburări consumate şi dovedite, iar nu împotriva uneia prezumtive.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta criticând-i pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel apelanta a susţinut că din probele administrate la dosar, reiese în mod clar că este proprietara suprafeţei de 1 ha pădure situată în p.c. 479/16,. Tarlaua 18 conf. Titlului de Proprietate 62903/15.12.1995, că deşi drumul de acces 483 la suprafaţa împădurită este prevăzut în planul parcelar şi în hărţile cadastrale, a fost închis abuziv şi fără titlu de pârâtă în proprietăţile sale, împiedicând-o atât pe ea cât şi pe ceilalţi proprietari din vecinătate să intre să realizeze lucrări specifice de igienizare, de exploatare şi împădurire pe proprietăţile lor. Chiar şi din Titlul de Proprietate al vânzătorului I. D. care a vândut terenul către SATT S.R.L. Botoşani în 2001 reiese că una din vecinătăţile tarlalei 18 ce a fost vândută pârâţilor este drumul 483.
Susţine apelanta că nu se putea ca acest drum să dispară între data încheierii contractului de vânzare-cumpărare şi intabulare şi cu nici un înscris nu s-a demonstrat trecerea din domeniul public în domeniul privat al societăţii pârâte.
Mai mult decât expertul pe care l-a plătit să realizeze o expertiză la faţa locului, precizează apelanta a efectuat o lucrare părtinitoare în favoarea pârâtei, reţinând concluzii care nu au nici un corespondent în realitate, motiv pentru care a solicitat şi efectuarea unei cercetări locale.
Referitor la cadrul ales, a precizat apelanta că expertul nu avea căderea de face aprecieri cu privire la textele de lege invocate de părţi, nefiind în situaţia prevederilor art. 616 Cod civil şi nici art. 636 şi urm. Cod civil. În realitate prima instanţă trebuia să soluţioneze acţiunea în temeiul art. 1073 Cod civil referitoare la obligaţia de a face, respectiv obligarea pârâtei la deblocarea drumului public nr. 483 prevăzut în toate documentele Primăriei şi OCPI Botoşani.
Apelanta a mai susţinut că greşită este şi soluţia pronunţată şi pentru cererea reconvenţională căci art. 111 Cod procedură civilă nu poate fi folosit pentru constatarea unei situaţii de fapt, nefiind admisibilă atât acţiunea în constatarea unei situaţii de fapt cât şi cea pentru constatarea unui fapt negativ (în acest sens pronunţându-se şi instanţele în practica judiciară – decizia T.S. 30/1966 C. Decizia Nr. 1966, pag. 268, Decizia Înaltei Curţi de Casaţi şi Justiţie).
În aceste condiţii apelanta a apreciat că cererea reconvenţională formulată de pârâtă este lipsită de interes, atât timp cât vizează un drept de servitute inexistent.
În final apelanta a arătat în calitate de proprietară a unui ha pădure situat în p.c. 479/16 că prin acţiunea sa nu a vizat şi nu vizează diminuarea proprietăţii pârâtei, ci respectarea domeniului public, din care face parte drumul 483, blocat abuziv de pârâtă.
Apelul a fost înregistrat iniţial pe rolul Tribunalului Botoşani la data de 23.02.2009 sub nr. 1208/193/2008, iar ulterior prin încheierea civilă nr. 661 din 04.02.2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia civilă şi de proprietate industrială în dosarul 6824/172009 s-a dispus strămutarea dosarului 1208/193/2008 de la Tribunalul Botoşani la Tribunalul Iaşi.
Prin întâmpinare S.C. „R.” S.A. a solicitat respingerea apelului ca nefondat motivând că drumul de acces De 483, este un drum înfundat care se opreşte în poarta proprietăţii private existente în vecinătatea proprietăţii intimatei. A susţinut că acest drum este limitat deoarece proprietatea care se află la capătul lui, anterior intrării în circuitul civil în anul 1990 a fost locuinţa de protocol a fostului PCR şi loc de instruire a foştilor lucrători ai securităţii şi datorită acestei caracteristici drumul era controlat şi accesul strict limitat.
Mai mult decât atât pârâta – intimată a precizat că accesul la proprietatea apelantei se poate face prin drumurile de exploatare ce fac legătura între livada Curteşti şi pădure, care se află una în continuitatea celeilalte.
Totodată a mai învederat intimata că pe calea cererii reconvenţionale a solicitat să se constate inexistenţa pretinsei servituţi de trecere reprezentată de DE 483 pe suprafaţa de teren pe care o deţine R., respectiv 13084 mp situată în PC 479/3 sola 18, (respectiv 12766 mp măsurată de expert, diferenţa fiind ocupată de apa din acumularea Curteşti) şi pe cale de consecinţă să se respingă acţiunea reclamantei deoarece neexistând o cale de acces publică nu se poate pretinde că sunt anumite construcţii – obstacole edificate de către intimată.
Motivul real care stă în spatele promovării prezentului litigiu susţine intimata îl reprezintă faptul că apelanta-reclamantă a încercat în urmă cu câţiva ani să vândă această suprafaţă de pădure cerând un preţ disproporţionat faţă de valoarea de piaţă. Acest aspect a fost dovedit prin audierea martorului S. D., intenţie care nu s-a mai materializat, împrejurare care o determină pe aceasta ca, pe calea unei hotărâri judecătoreşti să poată demonstra că are o cale de acces prin proprietatea B., ceea ce ar duce eventual la o mărire a valorii imobiliare a suprafeţei de pădure pe care intenţiona să o înstrăineze.
Nu exista servitute de trecere pe malul apei aşa cum pretinde apelanta-reclamantă, o eventuală servitute exista în trecut când acumularea Curteşti nu exista, fiind doar pârâul Dresleuca, a dispărut deoarece prin Decretul de expropriere nr. 319727.11.1978 s-a scos din circuitul civil o suprafaţă de 59320 mp teren şi s-a efectuat investiţia „Aducţiune zonală pentru irigaţii Curteşti”, eventualul drum care era paralele cu pârâul Dresleuca a fost desfiinţat prin actul de expropriere, fiind în prezent acoperit de apă.
Pe rolul Tribunalului Iaşi cauza a fost înregistrată sub nr. 2134/99/16.03.2010.
Întrucât prin încheierea menţionată anterior s-a dispus strămutarea cauzei şi au fost menţinute actele de procedură (conform certificatului f. 95 dosar apel 1208/193/2008), toate actele de procedură realizate în faţa instanţei Tribunalului Iaşi au rămas utile cauzei, urmând a fi valorificate în procesul de deliberare şi pronunţare pe cererea de apel.
În această fază procesuală au fost depuse înscrisuri, şi a fost solicitată proba cu efectuarea unei noi expertize topometrice, cât şi efectuarea unei cercetări locale, asupra acestei ultime probe instanţa revenind şi respingând-o ca nefiind utilă cauzei în condiţiile în care în cauză s-au întocmit expertize tehnice de specialitate.
Domnul C. M. este expertul ce a întocmit expertiza tehnică în specialitatea topometrie, în faza procesuală a apelului.
Analizând actele şi lucrările aflate la dosarul cauzei, raportat la motivele de apel şi dispoziţiile legale incidente, tribunalul reţine că apelul este întemeiat urmând a fi admis pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Apelanta M. A. a chemat în judecată pe intimata S.C. „R.” S.A., aşa cum reiese din cererea iniţială de chemare în judecată şi cum a precizat şi prin cererea de apel, pentru ca instanţa să oblige pârâta (intimata) să deblocheze calea de acces respectiv drumul comunal 483 prin înlăturarea tuturor obstacolelor în vederea accesului liber la proprietatea sa, teren pentru care i-a fost eliberat Titlul de Proprietate 62903/1995.
Şi-a întemeiat acţiunea pe disp. art. 1073 Cod civil motivând că în speţă este vorba despre deblocarea unei căi de acces ce face parte din domeniul public şi nicidecum din proprietatea pârâtei-intimată pentru a fi incidente disp. art. 616-619 Cod civil.
Pe calea cererii reconvenţionale pârâta-intimată a solicitat aşa cum a precizat şi prin întâmpinarea depusă în apel să se constate inexistenţa pretinsei servituţi de trecere reprezentată de DE 483 pe suprafaţa de teren pe care o deţine R., respectiv 13084 m.p. situată în PC 479/3 sola 18 şi pe cale de consecinţă să se respingă acţiunea reclamantei deoarece neexistând o cale de acces publică nu se poate pretinde că sunt anumite construcţii – obstacole edificate de pârâtă.
Prin aceeaşi cererea reconvenţională pârâta intimată a cerut să se constate stinsă servitutea de trecere legală reprezentată de drumul comunal indicat de reclamantă prin efectele exproprierii pentru utilitate publică, să se constate că reclamanta nu este proprietara dreptului real de servitute pretins ca dezmembrământ al dreptului de proprietate, să fie obligată reclamanta la încetarea exerciţiului nelegitim al acestui drept real de servitute ca dezmembrământ al dreptului de proprietate.
Faţă de aceste precizări, tribunalul constată că prima instanţă a interpretat greşit voinţa reală a reclamantei-apelante analizând litigiul dedus judecăţii prin prisma disp. art. 616-619 Cod civil şi nu conf. Art. 1073 Cod civil cum a invocat în permanenţă apelanta-reclamantă.
Pentru a contura situaţia reală ce reiese din probatoriul administrat în cauză, tribunalul reţine următoarele.
Apelanta M. A. este conform Titlului de Proprietate 62903715.XII.1995 emis de Comisia Judeţeană Botoşani de fond funciar, proprietara suprafeţei de 1 ha teren situat pe raza comunei Curteşti cu vecinătăţile: N – B. M.; E – HAP 486; S – P. C.; V – teren situat în tarlaua 18 parcela 479/16 (f. 4 dosar fond).
Intimata S.C. „R.” S.A. Botoşani este, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 3357/30.04.2001 la B.N.P. R. A., proprietara suprafeţei totale de 21.922 m.p. teren situat în extravilanul comunei Curteşti astfel: 8838 m.p. în pc 479/1 sola 18 care se învecinează cu DE 383, S.C. I. S.A. A.S. Botoşani şi restul proprietăţii identificat cu nr. topografie nedefinitiv 500, precum şi 13084 m.p. situat în pc 479/3, sola 18 cu vecinătăţile: Acumularea Curteşti pe două laturi, Ionescu D. şi DE 483, identificat cu nr. topografie nedefinitiv 501 (f. 24 şi 25 dosar fond). Trebuie precizat că anterior denumirea societăţii a fost S.C. „S JB O.” S.R.L. Răchiţi astfel cum a precizat însăşi intimata la fila 19 din dosarul 13176/2004 ce a fost ataşat la dosarul prezentei cauze.
Acest teren ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare a fost dobândit de vânzătorul I. D. prin reconstituire în baza Legii 18/1991 – fiindu-i eliberat Titlul de Proprietate 80188/27.10.1998 (f. 53 dosar fond).
În speţă tribunalul îşi va însuşi concluziile reţinute în raportul de expertiză întocmit în apel de C. M., întrucât circumstanţele cauzei sunt prezentate în mod clar şi coerent aceasta raportat şi la documentaţia existentă în cauză, spre deosebite de expertiza realizată de expert P. L. T. în faţa instanţei de fond, care uneori reţine aspecte contradictorii, motiv pentru care o va înlătura.
Astfel aşa cum reiese din coroborarea tuturor probelor terenul proprietatea reclamantei-apelante nu este învecinat cu cel al intimatei conform schiţei anexă nr. 1 la raport.
Din hărţile cadastrale existente la OCPI depuse în dosar, reiese aşa cum s-a reţinut şi prin raport şi s-a confirmat cu declaraţiile de martori audiaţi în cauză la propunerea reclamantei, că între terenul proprietatea pârâtei şi luciul de apă există o zonă de cel puţin 2 m care nu face parte din proprietatea pârâtei.
Această zonă delimitată de proprietatea pârâtei şi luciul de apă reprezintă zona de retenţie a lacului, şi a fost folosită drept cale de acces la DE 483 de către toţi proprietarii de terenuri din zonă inclusiv de către reclamantă până în momentul în care personalul de la ferma piscicolă – proprietatea pârâtei a restricţionat accesul.
S-a precizat în mod clar de către expert că terenul din jurul pădurii este cumpărat de către pârâta intimată.
În aceste condiţii proprietarii de pe latura de sud a pădurii pot avea acces prin livadă, la drumurile DE 458, De 441, DE 411 doar cu acordul pârâtei, iar proprietarii de pe latura de nord cum este şi reclamanta ar trebui să treacă mai întâi prin pădure unde terenul este accidental şi impracticabil, pe terenul proprietatea vecinilor şi apoi cu acordul pârâtei să treacă pe terenul acesteia pentru a ajunge la drumurile menţionate prin livadă.
Prin urmare este clar că reclamanta-apelantă nu a solicitat accesul la drumul public pe terenul proprietatea pârâtei, ci a solicitat accesul la DE 483, pe zona de protecţie a digului lacului, apoi accesul la proprietatea sa pe zona de retenţie şi zona de protecţie a lacului de acumulare, fără a călca proprietatea pârâtei ale cărei graniţe nu sunt prezentate de oglinda lacului de apă ci de zona de cel puţin 2 m de la apă, reprezentând zonă de retenţie şi protecţie.
Expertul a precizat că accesul apelantei la DE 483, apoi calea de acces pe zona de retenţie şi pe zona de protecţie a lacului de acumulare nu încalcă proprietăţi învecinate. Mai mult decât atât accesul la DE 483 este evidenţiat în cartea funciară nr. 2299/N şi diferite documente, avizate de OCPI.
Totodată a precizat expertul că pe hărţile cadastrale existente la O.C.P.I. depuse şi în dosar, calea de acces de la proprietatea reclamantei până la dig, la DE 483 pe zona de retenţie şi de protecţie de-a lungul acumulării de apă nu are înscrisă vreun număr cadastral (zona colorată cu oranj în schiţa anexă nr. 1 la raport), însă existenţa ei este acceptată de O.C.P.I. deoarece au avizat documente cadastrale ale persoanelor autorizate.
Lipsa numărului cadastral a căii de acces de pe malul lacului dintre proprietatea apelantei şi dig (DE 483) se explică prin evenimentele desfăşurate înainte de 1989 când prin construcţia locuinţei de protocol pentru VIP-urile acelor vremuri, din raţiuni de securitate, aceştia au radiat înscrisul denumirii drumului de pe malul lacului pentru interzicerea accesului populaţiei în zonă.
După anul 1989 pe hărţile cadastrale nu a mai fost reînscris acest drum de acces de pe malul acumulării, însă după 1990 actualii proprietari ai terenului învecinat cu zona de retenţie şi de protecţie a lacului au folosit toate mijloacele pentru a interzice accesul pe acest drum.
Pentru a împiedica trecerea pe calea de acces de pe malul lacului, care dă în DE 483 şi care la rândul său face legătură cu şoseaua ce leagă Botoşaniul de Iaşi (denumită şi şoseaua Iaşului), intimata din prezenta cauză a impus bariere în zona fermei piscicole, a blocat trecerea dintre DE 483 şi calea de acces de pe malul lacului prin ridicarea în timpul procesului a unui gard de sârmă şi a construit chiar pe zona de retenţie şi protecţie a acumulării (care constituie calea de acces între proprietarii pârâtei şi DE 483) un chioşc de agrement deşi pe zona de protecţie a lacului de aproximativ 10 m în care se includ şi cel puţin 2 m de la luciul de apă ce reprezintă zona de retenţie a lacului, nu este voie să se construiască fără acordul proprietarului acumulării respectiv Administraţie Naţională de Îmbunătăţiri Funciare – Sucursala Teritorială Moldova de Nord, Unitatea de Administrare Botoşani.
Faţă de situaţia prezentată este evident că în speţa de faţă nu discutăm despre vreo servitute, ci suntem în situaţia prev. de art. 1073 Cod civil.
Art. 576 Cod civil defineşte servitutea ca fiind o sarcină impusă asupra unui imobil pentru uzul şi utilitatea altui imobil având alt proprietar.
Servitutea presupune două bunuri imobile, nu neapărat vecine (de ex. servitutea de trecere). Imobilul în favoarea căruia există servitutea este fondul dominant, iar imobilul asupra căruia există servitutea se numeşte fond aservit.
Pentru ca în speţă să se fi pus în discuţie o eventuală nerespectare a servituţii de trecere, ar fi trebuit ca proprietarul locului înfundat – fond dominant – (apelanta în prezenta cauză) să invoce că nu îi este respectat dreptul de a trece spre calea publică de către proprietarul fondului aservit pe terenul acestuia din urmă (intimata în speţă). Doar în această situaţie am fi putut să discutăm despre aplicarea disp. art. 616 – 619 Cod civil.
Atât timp cât reclamanta-apelantă a invocat că pârâta a inclus calea de acces publică în perimetrul proprietăţii ei, blocând trecerea apelantei la propria sa proprietate, nu sunt aplicabile disp. art. 616-619 Cod civil.
Faptul că în condiţii ploioase, acumularea de apă se extinde peste margini acoperând şi zona de retenţie ce constituie cale de acces, nu reprezintă un motiv pentru ca pârâta să o includă în perimetrul proprietăţii sale şi să interzică accesul public după bunul plac. Inundarea căii de acces reprezintă un risc ale cărui consecinţe şi-l asumă cei ce folosesc acest drum public.
Trebuie remarcat că motivele invocate prin cererea de apel nu fac referire la neacordarea daunelor cominatorii, ci se vizează doar soluţionarea capătului de cerere privind obligaţia de a face.
Având în vedere situaţia de fapt reţinută privită prin prisma prevederilor legale invocate, tribunalul reţine că în mod greşit prima instanţă a respins cererea reclamantei-apelantă cu privire la obligaţia de a face şi a admis în parte cererea reconvenţională aceasta în condiţiile în care cererea reconvenţională vizează un drept de servitute inexistent.
În această situaţie este evident că cererea reconvenţională se impune a fi respinsă ca fiind lipsită de interes.
Pentru toate aceste considerente, tribunalul în temeiul art. 296 Cod procedură civilă a admis apelul reclamantei şi a schimbat în tot sentinţa civilă 162/13.01.2009, pronunţată de Judecătoria Botoşani în sensul că a admis acţiunea promovată de reclamanta M. A. împotriva pârâtei SC „R.”SA Botoşani.
A obligat pârâta să deblocheze calea de acces la DE 483, amplasată pe parcela cadastrală 479, din extravilanul com. Curteşti, jud. Botoşani, evidenţiată prin culoarea orange în schiţa anexa 1 la raportul de expertiză întocmită de expert tehnic C. M., prin ridicarea barierelor impuse în zona fermei piscicole, deblocarea accesului la zona de retenţie a lacului şi îndepărtarea chioşcului de agrement evidenţiate în acelaşi raport de expertiză.
A respins cererea reconvenţională formulată de pârâta reclamantă SC”R.”SA Botoşani în contradictoriu cu reclamanta pârâtă M. A. ca fiind lipsită de interes.

Etichete: