Top

Cerere de respingere şi anulare a hotărârii consiliului local cu caracter normativ. Înţelesul noţiunii de „interes legitim public”

Caracterizarea, de reclamant, a actelor administrative cu caracter normativ, emise de consiliul local, ca reprezentând „reglementări mafiote” ori „înţelegeri secrete de tip cartel care produc dezordine publică şi încălcarea totală a drepturilor constituţionale”, fără a fi aduse dovezi în acest sens, nu este de natură a demonstra „interesul legitim public” prevăzut de legiuitor, pentru ca o persoană să poată să sesizeze instanţa de contencios administrativ pentru anularea actelor administrative în cauză.
Decizia nr. 454/CA/17.09.2007
Tribunalul Iaşi a respins cererea de suspendare a executării Hotărârilor Consiliului Local Iaşi nr. 588/2003, 129/2004, 309/2004, 40/2005 şi 146/2006, precum şi acţiunea introdusă de reclamantul T.M., domiciliat în Iaşi, str. V.L., nr. 140, bl. A-1, tr. 2, et. 6, ap. 13, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local al Municipiului Iaşi şi Instituţia Prefectului jud. Iaşi, având ca obiect anularea aceloraşi hotărâri de consiliu local.
S-a susţinut că nu este întemeiată cererea de suspendare a executării H.C.L. Iaşi nr. 588/2003, 129/2004, 309/2004, 40/2005 şi 146/2006 nefiind justificate cazurile la care se referă reclamantul a cărui pasivitate faţă de momentul producerii efectelor juridice a actelor administrative în discuţie nu a sesizat autoritatea competentă, lipsind oportunitatea măsurii după trecerea unei perioade de timp de la 2 la 4 ani de la data adoptării contestatelor acte normative.
Or, starea de pasivitate a reclamantului după emiterea actelor administrative pretins vătămătoare nu este de natură a da eficienţă dispoziţiilor art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 în sensul suspendării executării actelor administrative în discuţie, acestea trebuind să creeze de la început o îndoială asupra legalităţii actelor contestate şi nu după 2-4 ani ca în prezenta cauză.
Pe fond acţiunea nu este întemeiată şi va fi respinsă pentru considerentele ce vor fi expuse.
Pe fond, tribunalul a reţinut că în conformitate cu dispoziţiile art. 1169 C.civ., cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească.
În primul rând reclamantul nu individualizează în concret dreptul sau interesul său legitim în care se consideră vătămat aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 1 alin. 1 ale Legii nr. 554/2004 prin actele administrative contestate, spre a putea cere anularea lor, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
Or, caracterizarea actelor administrative a căror nulitate solicită să fie constatată (H.C.L. nr. 40/2005 şi H.C.L. 146/2006) ca fiind reglementări mafiote sau sunt înţelegeri secrete tip cartel care produc dezordine publică şi încălcarea totală a drepturilor constituţionale, exced obligaţiei reclamantului de a cuprinde în cererea introductivă sau modificatoare arătarea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază cererea precum şi arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere conform dispoziţiilor art. 112 alin. 1 pct. 4 şi 5 din Codul de procedură civilă.
În raport de normele legale sus menţionate instanţa constată că reclamantul nu a produs dovezi în sprijinul afirmaţiilor sale, depunând la dosarul cauzei articole din presa scrisă, printre acestea regăsindu-se şi copia procesului-verbal contravenţional 4981/12.09.2006 semnat de contravenientul-reclamant fără obiecţiuni, recunoscând astfel înfrângerea prevederilor legale contra apologiei respectului legii la care face trimitere în tot cuprinsul prezentei cauze.
Aşa cum rezultă din precizările reclamantului (fila 105 dosar) acesta se erijează fără mandat în purtătorul interesului public şi a drepturilor colective folosind formulări de maximă generalitate şi nu individualizarea dreptului sau interesului legitim ocrotit de lege.
Curtea a respins recursul promovat în cauză de reclamant, ca fiind nefondat, pentru considerentele de mai jos.
Astfel, corect prima instanţă a făcut referire în motivarea respingerii excepţiei lipsei de calitate procesuală pasivă a pârâtei Instituţia prefectului, doar de dispoziţiile art. 24 lit. „f” din Legea nr. 340/2004 ce reglementează activitatea acesteia, şi în care se prevede printre atribuţiile prefectului, cea constând în a „verifica legalitatea actelor administrative adoptate sau emise de autorităţile administraţiei publice locale şi judeţene, cu excepţia actelor de gestiune”, întrucât doar această atribuţie are incidenţa cu dezideratul urmărit de reclamant prin acţiunea sa în contencios administrativ din cauză.
Restul atribuţiilor prefectului, menţionate în lit. „a,b,c,d, j” din acelaşi articol, au ca obiective reglementarea activităţii acestuia în raport cu celelalte organe administrative locale şi centrale şi cu compartimentele din subordine, fiind aşadar străine de obiectul dosarului de faţă.
Corect s-a apreciat şi faptul că, raportat dispoziţiilor art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, ce reglementează instituţia suspendării actelor administrative, cererea reclamantului de suspendare a unor acte administrative emise în intervalul 2003-2006 nu justifică condiţia prevăzută de text, constând în „prevenirea unei pagube iminente”, din moment ce reclamantul le-a atacat mult ulterior emiterii lor, respectiv după 2-4 ani.
Susţinerea recurentului privitor la faptul că în realitate ar fi vizat cu precădere suspendarea H.C.L. 40/2005 şi 146/2006, nu este de natură a conduce la o altă concluzie, având în vedere că prin aceste două hotărâri se procedează în fapt la modificarea şi completarea H.C.L. 588/2003,făcând aşadar corp comun cu aceasta.
Cât priveşte fondul cauzei, recurentul susţine că prin actele administrative în litigiu i-ar fi atinse „o serie de drepturi şi libertăţi care mă pun în imposibilitatea de a exercita o profesie liberală, aceea de taximetrist”, prin „sistemul mafiot” creat între instituţiile statului la nivel local, creat ca urmare a punerii în aplicare a Legii nr. 38/2003.
Conform art. 2 lit. „o” din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, prin „interes legitim public” se înţelege „posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, „în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor şi previzibil, prefigurat”, iar lit. „p” a aceluiaşi articol defineşte „interesul legitim public” ca fiind „posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept fundamental care se exercită în colectiv ori, după caz, în considerarea apărării unui interes public”.
Prin cererea sa introductivă, reclamantul face o multitudine de critici vizând o pretinsă contradictorialitate ce ar exista între dispoziţiile H.C.L. 146/2006 şi prevederile din Legea nr. 215/2001, Legea nr. 38/2003, O.G. 2/2001, fără însă a concretiza interesul public vătămat prin acestea, în condiţiile în care, conform Notei de fundamentare a Direcţiei tehnice – Birou Reglementare Transporturi Urbane, rezultă că proiectul de modificare a H.C.L. 588/2003 a fost afişat în data de 15.03.2006, fiind adus la cunoştinţa publicului, la dezbaterea sa participând atât Asociaţia „Camera Naţională a Taximetriştilor din România” – filiala Iaşi, cât şi Sindicatul Liber al Taximetriştilor, care au aprobat modificările propuse, menite a apăra interesele de grup ale profesiei.
Ori, deşi reclamantul invocă în fapt existenţa unui „interes legitim public”, decurgând din calitatea sa de taximetrist, nu precizează însă modalitatea în care reglementarea sancţiunilor şi a contravenţiilor, stabilite în executarea serviciului de transport public de persoane, ar fi de natură a-i îngrădi dreptul subiectiv viitor şi prefigurat în desfăşurarea profesiei sale de taximetrist, atât timp cât actul administrativ criticat, nu face decât să răspundă exigenţelor semnalate de asociaţiile de profil privind necesitatea detalierii şi înăspririi regimului contravenţional, respectiv de sancţionare a contravenţiilor, funcţie de abaterile constatate în timp în derularea acestei activităţi.
În acest context, corect a reţinut instanţa de fond că reclamantul nu şi-a îndeplinit obligaţia procesuală, de a demonstra în ce a constat vătămarea concretă a interesului său legitim public ori privat, în sensul art. 2 din Legea nr. 554/2004, şi ca atare Curtea a menţinut ca legală şi temeinică sentinţa civilă nr. 488/E/07.03.2007 a Tribunalului Iaşi, cu consecinţa respingerii ca nefondate a cererii de recurs promovate de reclamantul T.M..

Etichete: