Top

Acţiune în răspundere patrimonială întemeiată pe dispoziţiile art. 270 (1) C. muncii, formulată de angajatorul societate comercială în contradictoriu cu fostul director general al unităţii. Competenţă. Calitate procesuală pasivă. Condiţii

Decizia nr. 448 din 10 iulie 2007
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Vaslui, reclamanta S.C. „M.” S.A. Vaslui, prin lichidatori judiciari S.C. „M.R.L.” S.R.L. Iaşi şi S.C. „L&C E.G.” S.R.L. Huşi, a chemat în judecată pe pârâtul A.P. pentru a fi obligat la plata actualizată a sumei de 47.149,84 lei reprezentând 40.813,75 lei echivalentul a 15.850 USD majorări salariale nelegale şi 6.336,09 lei dobândă legală, calculată conform O.G. nr. 9/2000.
În motivarea acţiunii, s-a arătat că, prin încheierea Tribunalului Vaslui din 30.11.2005, pronunţată în dosarul nr.69/RJF/1997, s-a aprobat raportul de expertiză contabilă asupra patrimoniului S.C. „M.” S.A. Vaslui şi s-a dispus ca lichidatorii judiciari să procedeze la recuperarea creanţelor de la debitori şi să formuleze acţiuni pentru atragerea răspunderii patrimoniale a persoanelor vinovate de prejudicierea societăţii, conform Codului muncii şi de a formula acţiuni pentru atragerea răspunderii persoanelor ce au avut funcţii de conducere şi din vina cărora a fost prejudiciată societatea.
Unul dintre obiectivele expertizei efectuate în dosarul de lichidare a fost să se stabilească majorările salariale şi de reprezentare ale directorului A.P., pentru perioada 2000 – 2004. Experţii au stabilit că salariul acestuia a fost majorat de 3 ori cu încălcarea normelor legale, fără acordul A.G.A., pârâtul încasând nelegal suma de 15.850 USD.
La termenul din 3.05.2007, a fost invocată din oficiu excepţia prescripţiei parţiale a dreptului material la acţiune.
Pârâtul nu a depus întâmpinare, dar a formulat concluzii scrise prin care a solicitat admiterea excepţiei şi constatarea ca prescrisă, în totalitate, a acţiunii.
Prin sentinţa civilă nr. 566 din 4 mai 2007, Tribunalul Vaslui a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru perioada 1 septembrie 2001 – 28 februarie 2004.
A fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanta S.C. „M.” S.A. Vaslui, prin lichidatori judiciari S.C. „M.R.L.” S.R.L. Iaşi şi S.C. „L&C E.G.” S.R.L. Huşi, în contradictoriu cu pârâtul A.P., care a fost obligat la plata sumei 13.789,13 lei, drepturi salariale încasate necuvenit pentru perioada 1 martie 2004 – 31 decembrie 2004, precum şi dobânda legală cuvenită la această sumă, calculată de la data punerii în întârziere până la plata efectivă a debitului; reclamanta a fost obligată să achite pârâtului suma de 700 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Pârâtul A.P. a fost angajatul reclamantei, prin contractul individual de muncă înregistrat la I.T.M. sub nr. 109071 din 4.10.2000, începând cu data de 1.05.2000, pe funcţia de director general, cu un salariu lunar de 13.149.780 lei, echivalentul a 655 USD.
Potrivit Legii nr. 31/1990 şi a dispoziţiilor Contractului Colectiv de Muncă, modificarea cuantumului drepturilor salariale ale directorului general nu se poate realiza decât prin votul A.G.A..
Prin cele trei acte adiţionale la contractul de muncă, nr. 54/3.08.2001, nr. 74/23.12.2002 şi nr. 64/1.04.2003, salariul pârâtului a fost majorat până la suma de 1350 USD/lună. Deşi în aceste acte adiţionale se arată că majorările salariale au fost luate în temeiul deciziilor A.G.A., din procesele verbale aflate la dosarul cauzei nu rezultă că s-ar fi discutat şi votat majorarea drepturilor salariale ale pârâtului. Menţiunea de la sfârşitul procesului verbal din 27.03.2003, după semnăturile acţionarilor, privind mărirea salariului pârâtului la suma de 1350 USD/lună, nu poate fi luată în considerare întrucât nu se face vorbire despre această mărire în conţinutul procesului, apărând doar la sfârşitul actului, aşa încât s-a constatat că aceste majorări salariale au fost acordate nelegal, cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 31/1990.
Cât priveşte excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, aceasta a fost considerată ca întemeiată, urmând să fie constatate prescrise drepturile solicitate pentru perioada 1.09.2001 – 28.02.2004.
În acest sens au fost avute în vedere dispoziţiile art. 8 din Decretul nr. 167/1958, conform cărora prescripţia dreptului la acţiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea.
Susţinerea reclamantei privind data la care a luat cunoştinţă de producerea pagubei, respectiv data pronunţării instanţei în dosarul nr. 69/RJF/1997, nu poate fi primită.
Potrivit Legii nr. 31/1990, în cadrul fiecărei societăţi pe acţiuni există o comisie de cenzori obligată să urmărească respectarea dispoziţiilor legale şi statutare şi să aducă la cunoştinţă acţionarilor dacă există încălcări ale acestora, precum şi alte nereguli în administraţie. Tot prin Legea nr. 31/1990 se prevede că A.G.A. are obligaţia să discute, să aprobe şi să modifice bilanţul după ascultarea raportului administratorilor şi cenzorilor, reclamanta având posibilitatea să ia cunoştinţă despre crearea prejudiciului de către pârât la data efectuării bilanţului sau ca urmare a sesizării cenzorilor.
Primele majorări salariale au fost încasate la data de 1.09.2001, dată la care comisia de cenzori trebuia să sesizeze nelegalitatea încasării acestor drepturi, iar acţiunea a fost introdusă la data de 1.03.2007.
Ca urmare a constatării prescripţiei dreptului pentru o anumită perioadă, precum şi a faptului că modalitatea de calcul a pretenţiilor solicitate de reclamantă nu a fost contestată de către pârât, acesta a fost obligat numai la plata sumei de 13.789,13 lei, reprezentând drepturi salariale încasate necuvenit pentru perioada 1.03.2004 – 31.12.2004., precum şi la plata dobânzii legale cuvenite la această sumă, de la data punerii în întârziere, până la plata efectivă a debitului.
Ca urmare a admiterii în parte a pretenţiilor reclamantei, avându-se în vedere şi dispoziţiile art. 276 C.pr.civ., reclamanta a fost obligată la plata sumei de 700 lei, cheltuieli de judecată către pârât.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul A.P.
În motivarea recursului, neîncadrat în drept, recurentul a invocat patru excepţii, respectiv excepţia necompetenţei materiale a instanţei, excepţia greşitei compuneri a completului de judecată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii.
În susţinerea celor patru excepţii, recurentul arată că, în condiţiile în care reclamanta invocă dispoziţiile Legii nr. 31/1990, obiectul cauzei nu este un litigiu de muncă, ci un litigiu comercial.
Faţă de dispoziţiile art. 281 alin. 1 C.muncii, în condiţiile în care majorarea salarială a fost aprobată de A.G.A., calitatea procesuală pasivă aparţine acestui organ colectiv de conducere.
Având în vedere principiul disponibilităţii în procesul civil şi cadrul procesual fixat de reclamantă, recurentul consideră că nu poate fi admisă o acţiune pe calea atragerii răspunderii materiale, calea reală fiind o acţiune în daune bazată pe dispoziţiile Legii nr. 31/1990 sau o acţiune având ca obiect atragerea răspunderii materiale bazată pe dispoziţiile Legii nr. 85/2006.
Pe fondul cauzei, recurentul a susţinut că în mod greşit a reţinut Tribunalul că majorările salariale au fost acordate nelegal, cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 31/1990, deşi dispoziţiile art. 154 – 170 C.muncii reglementează modalitatea de stabilire şi acordare a drepturilor salariale.
Legea nr. 31/1990 reglementează modalitatea de adoptare a unei hotărâri a A.G.A., neexistând nici o dispoziţie legală din care să rezulte că adăugarea unei menţiuni la sfârşitul procesului verbal are ca efect nulitatea hotărârii adoptate. Intimata nu a dovedit că hotărârile A.G.A., publicate în Monitorul Oficial, au fost anulate prin hotărâre judecătorească.
Intimata S.C. „M.” S.A. Vaslui, prin lichidatori judiciari S.C. „M.R.L.” S.R.L. Iaşi şi S.C. „L&C E.G.” S.R.L. Huşi, nu a depus întâmpinare.
Nu s-au invocat din oficiu motive de ordine publică.
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi hotărârea instanţei de fond, prin prisma criticilor formulate de recurent, încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 3 şi 9 şi art. 304 ind. 1 C.pr.civ., Curtea a constatat următoarele:
Recurentul A.P. a fost salariatul intimatei S.C. „M.” S.A. Vaslui, conform contractului individual de muncă nr. 16196, începând cu data de 1.05.2000. Recurentul a fost angajat pe durată nedeterminată, în funcţia de director general. Conform menţiunilor din contract, acesta a fost modificat de patru ori, fiind negociat, respectiv renegociat, unul dintre elementele esenţiale, salariul recurentului, care a crescut de la 655 USD lunar, la 1350 USD lunar.
Rezultă, aşadar, că recurentul, în calitate de salariat, s-a obligat să presteze munca pentru şi sub autoritatea unui angajator, intimata S.C. „M.” S.A. Vaslui, în schimbul unei remuneraţii denumite salariu.
Conform art. 281 C.muncii, jurisdicţia muncii are ca scop soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale de muncă, precum şi a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod.
Intimata şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 270 – 272 C.muncii care reglementează răspunderea patrimonială.
Faţă de obiectul acţiunii, reprezentat de restituirea unor majorări salariale nelegale şi a dobânzii aferente, s-a constatat că sunt nefondate excepţiile necompetenţei materiale, greşitei compuneri a completului de judecată, lipsei calităţii procesuale pasive şi inadmisibilităţii acţiunii invocate de recurent.
Astfel, prezentul litigiu constituie un conflict de muncă, competenţa de soluţionare aparţinând tribunalului, în conformitate cu dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. c C. pr. civ., iar completul de judecată are compunerea prevăzută de art. 55 alin. 1 din Legea nr. 304/2004, respectiv 2 judecători şi 2 asistenţi judiciari.
În cazul antrenării răspunderii patrimoniale reglementate de Codul muncii, părţile în conflictul de muncă sunt salariatul şi angajatorul, persoană fizică sau juridică, aşa încât calitatea procesuală pasivă aparţine recurentului, nu A.G.A..
Împrejurarea că instanţa de fond nu face referiri, în motivarea hotărârii, la condiţiile de admisibilitate ale atragerii răspunderii patrimoniale, nu schimbă obiectul acţiunii, care rămâne un conflict de muncă, nu o acţiune bazată pe dispoziţiile Legii nr. 31/1990 sau ale Legii nr. 85/2006. Mai mult, încadrarea juridică greşită a unei acţiuni nu ar atrage în nici un caz respingerea acesteia ca inadmisibilă, aşa cum susţine recurentul.
În ceea ce priveşte criticile recurentei care privesc fondul cauzei, s-a constatat, într-adevăr, că Legea nr. 31/1990 nu reglementează modalitatea de stabilire şi majorare a salariilor cuvenite angajaţilor şi că hotărârile adoptate de A.G.A. nu au fost anulate.
Însă, aşa cum s-a arătat, recurentul a fost salariatul intimatei, angajat în baza unui contract individual de muncă, aşa încât orice modificare a contractului său de muncă, inclusiv sub aspectul salariului, putea avea loc numai prin acordul părţilor, în condiţiile art. 41 alin. 1 C.muncii. La renegocierea salariului recurentului, angajatorul S.C. „M.” S.A. Vaslui trebuia reprezentat de administratorul unic, care avea obligaţia de a negocia contractul colectiv de muncă şi contractele individuale de muncă. Or, nici unul dintre cele trei acte adiţionale la contractul individual de muncă al recurentului, prin care s-a majorat salariul acestuia, nu este semnat pentru angajator de către administratorul unic, aşa cum este contractul individual de muncă.
În consecinţă, majorarea salariului recurentului prin cele trei acte adiţionale, în condiţiile în care A.G.A. putea fixa doar remuneraţia cuvenită administratorilor şi cenzorilor, este nelegală.
Faţă de considerentele expuse, avându-se în vedere şi dispoziţiile art. 312 alin. 1 C.pr.civ., s-a respins recursul şi s-a menţinut sentinţa.

Etichete: