Top

Acţiune în despăgubirea salariatului de către angajator în condiţiile prevăzute de art.269 (1) C. muncii. Condiţii de admisibilitate ce trebuie întrunite cumulativ

Curtea de Apel Iaşi, decizia nr.746 din 14 decembrie 2007
Prin sentinţa civilă nr.426 din 17.02.2006 Tribunalul Iaşi respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de D.S.P. Jud.Iaşi.
Respinge acţiunea astfel cum a fost precizată şi completată formulată de reclamantul P.D.-G. în contradictoriu cu pârâţii Centrul Medical „C.” şi D.S.P. Jud.Iaşi.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut că în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a D.S.P. Jud.Iaşi, instanţa constată că aceasta este nefondată, având în vedere faptul că pârâta are calitate de ordonator secundar de credite, calitate în care a aprobat lista cu mijloace fixe ce urmează a fi decontate eşalonat pe perioada anului 2001.
Pe fond instanţa reţine că începând cu data de 01.09. 2000 reclamantul P.D.-G. este salariatul pârâtului Centrul Medical „C.” pe postul de medic primar la cabinetul de balneofizioterapie şi recuperare medicală, conform contractelor individuale de muncă nr.93/01.01.2005 şi nr.3/01.09.2000.
Prin acţiunea introductivă, astfel cum a fost precizată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtelor la plata sumei de 10.000 euro cu titlu de daune morale şi a sumei de 1.000.000.000 ROL cu titlu de daune materiale reprezentând valoarea raportărilor către C.J.A.S. Iaşi, raportări ale bazei de fizioterapie concretizate doar în proceduri de fizioterapie.
Din cuprinsul fişei postului reclamantului rezultă că acestuia îi revenea atribuţia de a examina bolnavi, de a stabili diagnosticul folosind mijloacele din dotare de care dispune şi de a indica, sau după caz, de a efectua tratamentul corespunzător.
Din cuprinsul adresei nr.59/13.01.2005 emisă de pârâtul Centrul Medical „C.” rezultă care sunt aparatele pe care le avea în dotare cabinetul medical în care îşi desfăşura activitatea reclamantul şi care sunt procedurile medicale care se pot efectua cu aceste aparate. Se mai reţine de către instanţă că din cuprinsul probelor administrate în cauză, nu rezultă că pârâţii i-ar fi solicitat reclamantului să achiziţioneze aparatura proprie pe care să o utilizeze în tratarea pacienţilor sau că între reclamant şi angajator ar fi existat vreo convenţie în acest sens. Mai mult, instanţa reţine că din probele administrate în cauză rezultă că reclamantul a încunoştinţat pârâta despre faptul că foloseşte aparatura proprie la data de 17.03.2005, prin adresa nr.620. Urmare a acestei adrese, Centrul Medical „C.” prin adresa nr.2431/14.11.2005, a solicitat reclamantului să renunţe la utilizarea aparaturii proprii în tratamentul pacienţilor şi să scoată aceste aparate din unitate întrucât nu a făcut dovada că acestea sunt omologate şi verificate tehnic şi au avizele de folosire.
Cât priveşte susţinerile reclamantului referitoare la faptul că pârâtul Centrul medical „C.” avea cunoştinţă şi a acceptat folosirea aparaturii medicale proprii, instanţa reţine că acestea sunt nefondate întrucât din cuprinsul raportului de audit public din 14.03.2003 nu rezultă cu exactitate ce cabinete medicale aveau în dotare aparatura proprietatea medicilor.
În ceea ce priveşte susţinerile reclamantului referitoare la faptul că deşi D.S.P. Iaşi a acordat fondurile necesare în vederea dotării corespunzătoare a cabinetului de medicină fizică recuperare medicală şi balneofizioterapie, aceste fonduri au fost folosite pentru modernizarea laboratorului (gresie şi faianţă), instanţa reţine că acestea sunt neîntemeiate. Astfel, pârâta D.S.P.Jud.Iaşi, prin răspunsul la interogatoriu, a susţinut că nu a direcţionat fonduri către Centrul Medical „C.” pentru achiziţionarea de aparatură medicală şi că nu asigură sumele necesare în vederea achiziţionării aparaturii medicale pentru unităţile din subordine. Mai susţine pârâta că are doar atribuţia de a aproba listele de investiţii depuse de unităţile sanitare şi de a le înainta spre aprobare ordonatorului principal de credite – Ministerul Sănătăţii – fără aceste aprobări nici o unitate medicală neputând angaja nici un fel de cheltuieli.
Se mai reţine de către instanţă că pârâtul Centrul Medical „C.” nu a încălcat prevederile art.49 alin.2 lit. b Codul muncii referitoare la obligaţia angajatorului de a asigura permanent condiţiile tehnice organizatorice avute în vedere la elaborarea normelor de muncă şi condiţiile corespunzătoare de muncă. Astfel, din cuprinsul adresei nr.59/13.01.2005 rezultă că în dotarea cabinetului medical în care îşi desfăşoară activitatea reclamantul există o serie de aparate cu care se pot efectua proceduri medicale specifice, iar din nota informativă înregistrată sub nr.2568/6.12.2005 rezultă că în perioada august 2003 – septembrie 2004 s-au achitat datorii în sumă de 1.850.000 ROL, iar în anul 2005 prevederile bugetare aprobate de C.J.A.S. Iaşi nu au permis decât achitarea drepturilor de personal până la nivelul lunii septembrie 2005, din luna octombrie 2005 unitatea înregistrând un deficit bugetar de 108.000 RON şi fiind obligată să asigure plata drepturilor de personal din venituri proprii, fără a exista posibilitatea procurării de aparatură sau efectuarea altor achiziţii.
De asemenea, instanţa reţine că, potrivit contractului individual de muncă nr.93/01.01.2005, reclamantul beneficiază de un salariu de bază lunar brut în sumă de 11.178.000 lei la care se adaugă sporurile, valoarea acestui salariu nedepinzând de valoarea raportărilor efectuate.
În consecinţă instanţa constată că este nefondat capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâţilor la plata sumei de 100.000 RON cu titlu de daune materiale.
Cât priveşte capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâţilor la plata sumei de 10.000 euro cu titlu de daune morale instanţa constată că acesta este nefondat având în vedere faptul că reclamantul nu a făcut dovada prejudiciului moral suferit.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul P.D.-G. considerând-o nelegală şi netemeinică.
Recurentul–reclamant motivează că în mod greşit a fost respinsă acţiunea prin care a solicitat daune materiale constând în contravaloarea procedurilor de fizioterapie efectuate cu aparatura proprietate personală, validate şi decontate de C.J.A.S., a daunelor morale şi a cheltuielilor de judecată.
Motivează recurentul–reclamant că în anul 2000 s-a angajat la Centrul Medical „C.” în calitate de medic primar coordonator al Serviciului de recuperare medicală, medicină fizică şi balneologie. Pentru a-şi desfăşura în bune condiţii activitatea a solicitat în dese rânduri conducerii să achiziţioneze aparatură necesară bazei de fizioterapie, dat fiind faptul că cea existentă era depăşită fizic şi moral. Cu acordul verbal al conducerii unităţii a început să lucreze cu aparatura sa proprietate.
Toate procedurile de recuperare, nu numai consultaţiile, au fost decontate de C.J.A.S. Acestea au putut fi efectuate doar cu aparatura cu care şi-a dotat cabinetul, prin achiziţii personale. Dovada în acest sens sunt raportul de audit realizat la data de 14.03.2003 de Serviciul de Audit Intern al D.S.P., documentaţia eliberată de C.J.A.S. în care sunt evidenţiate şi raportările decontate.
Mai motivează recurentul–reclamant că susţinerea Centrului Medical „C.” cum că poate acorda dosar asistenţă juridică activitate pentru care nu are nevoie de aparatură este de natură a-i restricţiona dreptul constituţional la muncă, conform pregătirii pe care o are. Între consultaţie şi celelalte proceduri de tratament (recuperare fizică şi medicală, balneofizioterapie) există o legătură intrinsecă, toate formând o schemă de tratament. De altfel, conform dispoziţiilor art.40 pct. 2 lit. b din Codul muncii, angajatorul are obligaţia de a asigura permanent condiţiile tehnice şi organizatorice avute în vedere la elaborarea normelor de muncă şi condiţiile corespunzătoare de muncă. În cazul său acestea sunt prevăzute cu titlu de obligativitate în O.M.S. nr.61/2000 şi O.M.S. nr.153/2003, ce stabilesc şi modul în care trebuie să fie dotate minimal cabinetele medicale.
Mai motivează recurentul–reclamant că excepţia lipsei calităţii procesual –active a D.S.P. este nefondată solicitând respingerea acesteia, motivat de faptul că este cea care a organizat concursul pe post şi că este ordonator de fonduri.
Adresa nr.2431/14.11.2005 prin care i se cere să renunţe la utilizarea aparatelor este întocmită pro causa de către Centrul Medical „C.”.
Mai arată recurentul–reclamant că în mod greşit a reţinut instanţa că aparatele din dotare răspund cerinţelor terapeutice ale pacienţilor, dar acestea sunt aparate de kinetoterapie menite să servească altor scopuri.
Mai arată recurentul–reclamant că nu se poate reţine că nu a existat o înţelegere între angajat şi angajator referitoare la folosirea aparaturii proprii, în condiţiile în care a făcut dovada că a adus la cunoştinţă acest aspect şi că a acceptat tacit această situaţie prin încasarea timp de 5 ani a decontărilor serviciilor medicale prestate de cabinetul al cărui titular este.
În plus, mai arată că D.S.P. a alocat fonduri pentru dotarea cabinetelor însă Centrul nu şi-a îndeplinit această obligaţie.
Intimatul Centrul Medical „C.” formulează întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat.
Intimatul susţine că nu a existat nici o convenţie scrisă sau verbală între salariat şi angajator din care să rezulte că i s-ar fi solicitat celui dintâi să achiziţioneze aparatură sau să o aducă de acasă pe cea pe care o avea. Dacă a făcut acest lucru, l-a făcut pe răspunderea, riscul şi cheltuiala sa. Angajatorul nu are nici o obligaţie în acest sens şi nu este abilitat de lege să facă asemenea achiziţii fără acordul, aprobarea ordonatorului principal de credite (Ministerul Sănătăţii) şi fără ca, cheltuielile respective să fie aprobate în bugetul de venituri şi cheltuieli potrivit O.U.G. 115/2004. Dimpotrivă, reclamantul a comis o abatere disciplinară, aducând la cunoştinţa conducerii faptul folosirii în cadrul cabinetului a aparaturii proprii abia la data de 17.03.2005, ceea ce l-a determinat să-l someze să renunţe la utilizarea acesteia.
Mai susţine intimatul că, cabinetul medical în care îşi desfăşoară activitatea reclamantul era şi este dotat corespunzător astfel că nu era şi nu este nevoie, doar pentru satisfacerea pretenţiilor sale, de achiziţionarea unor aparate noi, mai ales că deficitul bugetar, în octombrie 2005 depăşea 1 miliard RON. Reclamantul a beneficiat de toate drepturile prevăzute de art.39 din Codul muncii. Nu a încălcat prevederile art.40 lit. b Codul muncii.
Răspunzând la întâmpinare recurentul–reclamant solicită respingerea susţinerilor intimatei ca fiind vădit lipsite de temei legal şi nesusţinute de probele cauzei. Arată că acţiunea nu este prescrisă, nefiind incidente dispoziţiile art.283 lit. a,b,c din Codul muncii. Că a solicitat încă din 01.10.2000 aparatura minimă necesară conform legii, la dosar existând avizul pozitiv dat de organismul abilitat de lege. Nu a fost sancţionat pentru o atare abatere disciplinară.
Arată recurentul–intimat că dotarea cabinetului cu aparatura corespunzătoare nu este un moft al său ci dimpotrivă o obligaţie impusă de art.39 Codul muncii pe care angajatorul nu şi-a îndeplinit-o.
În ceea ce priveşte daunele morale, arată că acestea derivă din chiar situaţia de fapt prezentată, din atingerea adusă demnităţii la locul de muncă, pierderea clientelei. În privinţa daunelor materiale solicită a se vedea raportările din anul 2005 care sunt la nivelul lunii decembrie 2004, aceasta întrucât nu a mai utilizat aparatura proprie, pacienţii nu mai veneau doar pentru consultaţii.
Recurentul–reclamant depune în probaţiune înscrisuri. De asemenea, C.J.A.S. Iaşi comunică prin intermediul apărătorului ales al recurentului raportările serviciilor balneologice efectuate în perioada 01.01.2005-31.05.2006.
Examinând probele cauzei în raport de motivele de recurs invocate, apărările intimatului şi dispoziţiile legale aplicabile Curtea a constatat recursul ca nefondat.
Desfăşurarea raporturilor juridice de muncă în condiţiile reglementate, în deplină cunoştinţă a drepturilor şi îndatoririlor părţilor prezintă interes pentru angajator şi angajat. Un rol deosebit de important pentru asigurarea acestor cerinţe îl reprezintă contractul individual de muncă.
Contractul individual de muncă este convenţia prin care se materializează voinţa angajatorului şi a viitorului salariat de a stabili un raport juridic de muncă. În această convenţie, sunt prevăzute, în limitele stabilite de legislaţie şi contractele colective de muncă, toate elementele necesare pentru cunoaşterea condiţiilor de desfăşurare a raportului de muncă, drepturile, obligaţiile şi răspunderile ambelor părţi.
Recurentul–reclamant P.D.-G. a acţionat în judecată Centrul Medical „C.” (centru ce, în faza recursului a fost preluat de Spitalul Clinic „C.I. Parhon”) a cărui salariat este invocând nesocotirea obligaţiei de a-i pune la dispoziţie aparatura medicală necesară îndeplinirii obiectivelor actului medical şi corelativ a dreptului său de a beneficia de acestea în cadrul muncii. Prejudiciul material pretins încercat de recurent are ca temei tocmai neîndeplinirea acestei obligaţii de către angajator.
Pentru a-şi desfăşura activitatea medicală a achiziţionat, din fonduri proprii, şi utilizat aparatura performantă cu care a dotat cabinetul, Centrul Medical „C.” obţinând în acest fel beneficii.
Curtea a reţinut că recurentul–reclamant P.D.-G. a intrat în raporturi juridice de muncă cu Centrul Medical „C.” în anul 2000 prin încheierea contractului individual de muncă nr.3/01.09.2000. Acesta a fost angajat pe funcţia de medic primar pe specialitatea balneologie şi recuperare medicală.
Cât priveşte obligaţiile ce revin unităţii în desfăşurarea raportului de muncă, acestea nu sunt detaliate în contract însă rezultă din actele normative relative la organizarea şi funcţionarea cabinetelor medicale (O.G. 124/1998 cu actualizările ulterioare, Ordinul Ministrului Sănătăţii 84/1998, Ordinul Ministrului Sănătăţii 61/2000). Printre alte obligaţii unitatea trebuie să pună la dispoziţie personalului medical angajat un cabinet medical cu o dotare minimă stabilită prin ordin al Ministrului Sănătăţii, în raport cu specialitatea şi profilul de activitate.
În noul contract individual de muncă înregistrat sub nr.93/01.01.2005 s-a precizat la lit. M pct. 4 că angajatorul are obligaţia de a asigura permanent condiţiile tehnice şi organizatorice şi condiţii corespunzătoare de muncă. Aceste obligaţii a căror încălcare invocă recurentul, sunt prevăzute în art.40 pct. 2 lit. b din Codul muncii.
În privinţa obligaţiilor salariatului contractul individual de muncă nr.3/2000 se completează cu fişa postului în care se menţionează că medicul primar pe specialitatea balneofizioterapie şi recuperare medicală „examinează bolnavii, stabileşte diagnosticul folosind mijloacele din dotare de care dispune, indică sau, după caz, efectuează tratamentul corespunzător, consemnează aceste date în fişa bolnavului”.
Este evident faptul că Centrul Medical „C.” a pus la dispoziţie recurentului–reclamant P.D.-G. un cabinet cu dotări minimale, necorespunzătoare pentru întregul profil de activitate – balnefizioterapie şi recuperare medicală (inventarul înregistrat la D.S.P. sub nr.842/15.06.2001 –fila 95 dosar fond).
Lipsa unor dotări suplimentare a fost determinată de insuficienţa fondurilor.
Instanţa de fond a reţinut corect netemeinicia susţinerilor reclamantului în sensul că D.S.P. a acordat fondurile necesare în vederea dotării corespunzătoare a cabinetului şi că acestea ar fi fost folosite pentru modernizarea laboratorului.
Din răspunsul la interogatoriul luat D.S.P. se poate reţine că aceasta nu a direcţionat fonduri către Centrul Medical „C.” pentru achiziţionarea de aparatură medicală şi că nu asigură sumele necesare în vederea achiziţionării aparaturii medicale pentru unităţile din subordine.
Curtea a reţinut afirmaţiile recurentului P.D.-G. în sensul că, din venituri proprii, a asigurat cabinetului medical din cadrul Centrului Medical „C.”, o dotare cu aparate performante, specifice profilului său de activitate. Din raportările serviciilor de balneologie efectuate de recurentul P.D.-G. în intervalul 01.01.2005-31.05.2006 (filele 52-71 dosar recurs) rezultă valoarea serviciilor decontate pentru anii 2000-2006.
Cu toate acestea, Curtea a constata că nu are elemente care să contureze existenţa unui prejudiciu în patrimoniul recurentului prin raportare la dispoziţiile art.269 Codul muncii.
În primul rând, din contractul individual de muncă se reţine că venitul lunar negociat cu angajatorul a fost determinat în sumă fixă, nefiind influenţat în nici un fel de valoarea serviciilor şi decontărilor efectuate de C.J.A.S. ca urmare a raportărilor lunare.
Utilizarea în cadrul activităţii medicale a aparaturii proprii nu obligă în nici un mod angajatorul câtă vreme nu a fost negociată vreo convenţie în acest sens, care să creeze pentru salariat o sursă suplimentară de venit.
În al doilea rând, angajatorul a asigurat o dotare minimă cabinetului, deşi nesatisfăcătoare.
Împrejurarea că Centrul a tolerat folosirea aparaturii proprii de către recurent din anul 2001 nu constituie temei pentru plata contravalorii decontărilor procedurilor de fizioterapie, de vreme ce folosirea acestora nu a fost autorizată oficial de către instituţie, fiind pe riscul salariatului.
Prin urmare, în mod judicios prima instanţă a respins cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata daunelor materiale.
Nici cererea de acordare a daunelor morale nu este fundamentată. Dreptul la muncă nu i-a fost îngrădit reclamantului, insuficienta dotare a cabinetului medical nu aduce atingere dispoziţiilor art.41(1) din Constituţie.
Pentru aceste considerente, Curtea, constatând nefondat recursul, l-a respins şi a menţinut ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de Tribunalul Iaşi.

Etichete: