Top

Funcţionar public. Decizie sancţiune disciplinară. Neindividualizarea „neglijenţelor” ce i se impută. Consecinţe

Sintagma folosită de organul administrativ în decizia de sancţionare privind „neglijenţa repetată în soluţionarea lucrărilor”, fără individualizarea acestora, a intervalului de timp când s-au consumat şi a motivelor pentru care s-au înlăturat apărările funcţionarului public, sunt de natură a conduce la nulitatea deciziei de sancţionare.
Curtea de Apel Iaşi, decizia nr. 370/CA din 10 iulie 2008
Prin sentinţa civilă nr. 141/CA din 12 mai 2008 a Tribunalului Vaslui s-a hotărât:
Admite acţiunea formulată de A.I. împotriva Inspectoratului Teritorial de Muncă Vaslui.
Desfiinţează decizia nr. 36 din 05 martie 2008 a inspectorului-şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Vaslui.
Tribunalul a reţinut în motivarea sentinţei următoarele:
Prin decizia nr. 36 din 5 martie 2008 a inspectorului-şef, este sancţionat A.I. cu mustrare scrisă pentru neglijenţă repetată în rezolvarea lucrărilor.
Din decizie nu rezultă despre ce abateri disciplinare este făcută menţiune. Din actele depuse rezultă cu mare probabilitate că au apărut discrepanţe între situaţia reală a lucrărilor efectuate de funcţionar şi cele raportate statistic, lunar. Prin notă explicativă funcţionarul arată că este vorba de o eroare de raportare: lucrarea care dura mai mult de o lună apare raportată pe toată durata efectuării, în timp ce finalizarea apar o singură dată.
Nu s-au produs dovezi de vinovăţie (neglijenţă sau intenţie) a funcţionarului, eroarea fiind de regulă exoneratoare de răspundere disciplinară. Această situaţie a fost avută în vedere la rapoartele de evaluare a performanţelor profesionale, dar la analiza ulterioară s-a considerat că există prezumţie de vinovăţie fără a se face verificări privind vinovăţia funcţionarului aflat în eroare de raportare statistică. În consecinţă sancţiunea disciplinară este nelegală pentru că nu s-au verificat apărările şi nu s-au înlăturat motivat.
Deoarece faptele presupuse nu întrunesc trăsăturile unor abateri disciplinare, urmează a se admite acţiunea şi a se dispune anularea deciziei.
Curtea a constatat recursul pârâtei ca fiind nefondat, pentru considerentele de mai jos.
Astfel, corect a reţinut instanţa de fond că decizia nr. 36 din 05 martie 2008 în litigiu nu cuprinde elementele a căror lipsă este sancţionată cu nulitatea absolută a actului administrativ de sancţionare, astfel cum se prevede expres în art. 268 alin. (2) Codul muncii, respectiv: „a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, b) precizarea prevederilor din statutul personal, regulamentul intern… care au fost încălcate …; c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condiţiile prevăzute de art. 267 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea…”.
Ori, art. 1 din decizia sus-menţionată prevede doar săvârşirea abaterilor disciplinare constând în „neglijenţa repetată în rezolvarea lucrărilor”, fără a se individualiza concret în ce au constat aceste neglijenţe, perioada de timp când au fost săvârşite, explicaţiile oferite de angajat în cadrul procedurii prealabile şi motivul înlăturării lor, omisiuni ce conduc la nulitatea actului.
Abia prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta-recurentă face cunoscute „neglijenţele” comise de intimat, constând în erori de raportare, pentru care i-a luat notă explicativă intimatului „la data de 14 februarie 2008”, pentru activitatea prestată de acesta în anul 2007.
Numai că aceeaşi activitate (a anului 2007), fusese deja apreciată de angajator ca fiind corespunzătoare, din moment ce i-a acordat calificativul „foarte bine” pentru acelaşi interval de timp, situaţie în care cenzura efectuată de angajator se vădeşte a fi şi contradictorie în raport cu activitatea intimatului.

Etichete: