Top

Încetarea măsurii de protecţie specială a plasamentului. Condiţia să fi încetat riscul de abuz ori neglijare în domiciliul părinţilor – art.68 alineat 2 din Legea nr.272/2004

Măsura de protecţie specială a plasamentului la asistent maternal profesionist poate înceta la modificarea împrejurărilor care au determinat instituirea sa. Dacă măsura s-a dispus în situaţia prevăzută de art. 56 litera „c” din Legea nr.272/2004 trebuie să se stabilească dispariţia riscului de abuz sau neglijare în domiciliul părinţilor.

Curtea de Apel Iaşi, Decizia civilă nr.16 din 5 februarie 2009

Dosar nr. 5848/99/2008

Art. 56 litera „c”, 68 alineat (2) şi 89 din Legea nr.272/2004

Prin sentinţa civilă 1701 din 31.10.2008 Tribunalul Iaşi a respins cererea formulată de reclamanta G.P. în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi.

Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că din relaţia de căsătorie a soţilor G.M. şi G.P. au rezultat 4 copii:M., G.,A. şi M.M.. Prin sentinţele civile nr. 1789, 1790, 1791 şi 1792 din 28.09.2007 Tribunalul Iaşi a dispus pentru cei 4 copii înlocuirea plasamentului în regim de urgenţă cu măsura plasamentului la asistenţi maternali profesionişti T.E. şi T.S., reţinându-se că cei patru copii ai familiei G. au fost neglijaţi şi au suportat abuzuri din partea părinţilor: erau frecvent încuiaţi în casă şi ambii părinţi plecau de acasă, iar la data de 02.07.2007 o echipă din cadrul Serviciului pentru situaţii de urgenţă din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi s-a deplasat în comuna M. pentru a evalua situaţia copiilor familiei G. şi a constatat că trei dintre copiii erau încuiaţi în casă iar minorul G. şi minora M.M. erau legaţi de paturi cu lanţuri. Pârâţii locuiau într-un imobil nou construit, nefinalizat, fără racordare la energie electrică.

Instanţa a reţinut lipsa de preocupare a părinţilor faţă de educaţia copiilor lor şi că nu au reuşit să găsească nici o soluţie de supraveghere a copiilor în timp ce plecau de acasă, considerând firesc să-i lase încuiaţi şi chiar legaţi cu lanţuri de pat, ceea ce demonstrează că niciunul dintre părinţi nu îndeplineşte condiţiile minime pentru a asigura creşterea, îngrijirea şi educarea copiilor. Situaţia materială precară a părinţilor şi faptul că locuiesc în mediul rural nu pot justifica un asemenea comportament faţă de copii.

Tatăl copiilor a fost condamnat definitiv pentru infracţiunile de lipsire de libertate în mod ilegal şi rele tratamente aplicate minorilor G.M.M. şi G.G., fiindu-i interzise drepturile prevăzute de art. 64 lit. d şi e C.pen. pentru o perioadă de 5 ani, prin sentinţa penală nr. 51 din 14.01.2008 pronunţată de Judecătoria Iaşi (filele 17-20 dosar).

În perioada plasamentului reclamanta a vizitat periodic copiii, aşa cum rezultă din referatul întocmit de pârâtă, manifestându-şi constant dorinţa reintegrării în familie a acestora.

Din referatul de anchetă socială efectuat de Primăria comunei M. rezultă că nu s-au produs modificări substanţiale în ceea ce priveşte condiţiile de locuit pe care le oferă locuinţa reclamantei, imobilul fiind în continuare nefinisat şi neracordat la curent electric. În prezent reclamanta este încadrată în muncă, aşa cum rezultă din adeverinţa eliberată de S.C. „C.C.” S.R.L. Iaşi (fila 10 dosar), realizând un venit lunar de 510 lei.

Pârâta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi, prin referatul de situaţie şi raportul psiho-social întocmite, arată că împrejurările care au determinat luarea măsurilor de protecţie nu s-au modificat, că minorii sunt bine îngrijiţi în familia asistentului maternal şi că deşi mama manifestă interes constant pentru situaţia copiilor nu se impune încetarea măsurii plasamentului până la definitivarea cercetărilor penale ce fac obiectul dosarului nr. 9208/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi.

Faţă de toate cele reţinute tribunalul a constatat că acţiunea formulată de reclamanta G.P. este nefondată.

Potrivit dispoziţiilor art. 68 alin. 2 din Legea nr. 272/2004 în cazul în care împrejurările care au stat la baza stabilirii măsurilor de protecţie specială dispuse de comisia pentru protecţia copilului sau instanţa judecătorească s-au modificat, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului este obligată să sesizeze comisia sau instanţa în vederea modificării sau încetării măsurii. Potrivit dispoziţiilor al. 3 al aceluiaşi articol, dreptul de sesizare prevăzut de aliniatul 2 aparţine şi părinţilor. Având în vedere că măsurile de plasament pentru cei doi copii au fost luate de Tribunalul Iaşi, competenţa de soluţionare a cererii de încetare a măsurilor de protecţie specială aparţine tot acestei instanţe în baza dispoziţiilor art. 124 din Legea nr. 272 /2004.

Din probatoriul administrat în cauză rezultă că – deşi mama copiilor doreşte să-şi asume responsabilităţile părinteşti cu privire la cei patru copii şi susţine că dispune de condiţii materiale şi morale pentru a asigura o bună creştere, îngrijire şi educare a acestora – împrejurările care au determinat luarea măsurilor de protecţie specială pentru copii nu s-au modificat, astfel încât să nu mai subziste raţiunile pentru care au fost luate aceste măsuri.

A constatat tribunalul că singura modificare în situaţia materială a familiei o constituie faptul că în prezent reclamanta este încadrată în muncă, realizând un venit lunar constant, însă condiţiile de locuit nu s-au schimbat.

Ceea ce determină – însă – convingerea instanţei că interesul superior al copiilor impune menţinerea măsurilor de protecţie specială îl constituie faptul că – aşa cum rezultă din adresa nr. 9208/P/ 2007 din 30.08.2008 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi – reclamanta are calitatea de învinuită în dosarul penal cu numărul de mai sus şi este cercetată pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 189 şi 306 C.pen., dosar aflat în lucru la procuror din data de 07.07.2008 cu propunere de trimitere în judecată, după data de înregistrare a dosarului rezultând că obiectul cercetărilor îl constituie aceleaşi fapte pentru care a fost condamnat penal tatăl copiilor.

Fără a neglija principiul constituţional al prezumţiei de nevinovăţie, instanţa a considerat că – atât timp cât există cele mai mici indicii că sănătatea, integritatea fizică sau psihică a minorilor ar putea fi puse în pericol prin acte sau fapte ale mamei – principiul interesului superior al copilului, consacrat prin Legea nr. 272/2004, prevalează şi se impune menţinerea măsurilor de protecţie specială instituite pentru cei patru copiii, cel puţin până la finalizarea cercetărilor penale care o privesc pe reclamantă.

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta G.P., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea recursului, ea arată că tribunalul a interpretat greşit legea, ceea ce atrage incidenţa punctului 9 al art.304 Cod procedură civilă. Recurenta susţine că prima instanţă a analizat doar condiţiile de locuit pe care le oferă, ignorând legăturile afective cu minorii, ce nu pot fi realizate în familia asistentului maternal.

Recurenta învederează că nu a avut o comportare abuzivă faţă de copii, spre deosebire de tatăl acestora, care a şi fost condamnat definitiv. Ea susţine că nu se putea trece peste raportul psiho-social întocmit de pârâtă, din care rezultă că dânsa este preocupată de starea copiilor. Din acelaşi act reiese – pretinde recurenta – că minorii manifestă siguranţă şi ataşament pentru ea şi doresc reîntregirea familiei, considerând plasamentul ca o măsură temporară şi manifestând speranţa că vor reveni în domiciliul mamei.

G.P. arată că tribunalul a interpretat selectiv principiul constituţional al prezumţiei de nevinovăţie, menţinând o stare anormală cu privire la copii. Recurenta contestă şi reţinerea de prima instanţă a lipsei garanţiilor morale din partea mamei sale, susţinând că aceasta din urmă şi-a crescut copiii fără ajutor din partea statului.

În recurs s-au depus acte, conform art.305 Cod procedură civilă.

Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în cele ce urmează:

Legea nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului stabileşte – în deplin acord cu instrumentele internaţionale la care România este parte – că principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii, întreprinse de autorităţile publice şi de organismele private autorizate, precum şi în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti. Potrivit articolului 2 alineat (2) din lege principiul interesului superior al copilului este impus inclusiv în legătură cu drepturile şi obligaţiile ce revin părinţilor copilului.

În speţă, măsura de protecţie specială a plasamentului la asistent maternal profesionist pentru cei patru copii ai recurentei G.P. s-a luat motivat de neglijarea acestora şi de supunerea la abuz din partea ambilor părinţi, minorii aflându-se în situaţia reglementată de articolul 56 litera „c” din Legea nr.274/2004. Curtea de apel reţine că judicios a stabilit tribunalul că nu poate fi primită cererea reclamantei de încetare a măsurii de protecţie specială, prima instanţă interpretând şi aplicând corect dispoziţiile legale relevante. Tribunalul a observat interesul manifestat de mamă pentru copii, dar întemeiat a dat prioritate interesului superior al copiilor, de a nu fi supuşi riscului de neglijare şi abuz (în sensul articolului 89 din Legea nr.272/2004) pe care l-ar presupune revenirea lor – în acest moment – în domiciliul mamei. Fără a aduce atingere prezumţiei de nevinovăţie, de care G.P. beneficiază, la evaluarea riscului nu se poate ignora că recurenta a fost trimisă în judecată, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, pentru 2 infracţiuni de lipsire de libertate în mod ilegal, în formă continuată, în concurs ideal cu două infracţiuni de rele tratamente, părţi vătămate fiind G.M. şi G.G.

Curtea de apel mai reţine că plasamentul este conceput ca o măsură de protecţie cu caracter temporar (astfel rezultând chiar din definiţia măsurii, de la articolul 58 din Legea nr.272/2004), dar că încetarea plasamentului nu se poate dispune decât în momentul încetării riscului de abuz şi neglijare, această condiţie nefiind îndeplinită în prezent în ce-i priveşte pe cei patru copii ai recurentei.

Raportat considerentelor expuse Curtea, în aplicarea art.312 alineat 1 teza a II-a Cod procedură civilă a respins recursul, menţinând sentinţa civilă nr.1701/31 octombrie 2008 a Tribunalului Iaşi.

Etichete: