Top

Aplicabilitatea dispoziţiilor art. 29 alin. 5 din Legea nr. 47/1992 republicată, în situaţia în care obiectul cauzei este verificarea măsurii arestării preventive

Constituţia dă arestării preventive o configuraţie juridică de sine stătătoare, reglementând-o ca o măsură ce se supune unor reguli generale, care protejează libertatea persoane şi permite justiţiei să se deruleze. Art. 23 din Constituţie reglementând condiţiile în care se poate dispune arestarea unei persoane, nu distinge dacă aceasta se produce într-o fază sau alta a procesului penal, normele constituţionale urmând să fie respectate ori de câte ori se dispune măsura arestării unei persoane.

Curtea de Apel Iaşi, încheierea penală din 26 aprilie 2010
Prin sentinţa penală nr. 117/26.02.2010 a Tribunalului Iaşi, s-au dispus următoarele:
„În baza disp. art. 300 alin. 2 Cod proc. pen. rap. la art. 228 Cod proc. pen., art. 253, art. 257 Cod proc. pen., art. 262, art. 263, art. 2, art. 6 şi art. 197 alin. 2 Cod proc. pen., dispune restituirea cauzei Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Iaşi în vederea:
– refacerii actului de sesizare prin înlăturarea nelegalităţilor derivând din neînceperea urmăririi penale şi nepunerea în mişcare a acţiunii penale faţă de unii dintre inculpaţi şi cu privire la faptele descrise în considerentele prezentei hotărâri;
– refacerii actului de sesizare în sensul asigurării concordanţei dintre faptele pentru care s-a efectuat urmărirea penală şi cu privire la care s-a prezentat materialul de urmărire penală, încadrarea juridică ce va fi dată acestora, astfel încât instanţa să poată fi legal investită;
– înlăturării tuturor nelegalităţilor constatate şi prezentate în considerentele prezentei sentinţe;
– prezentării din nou a materialului de urmărire penală fiecăruia din cei şase inculpaţi, conform art. 253, 257 Cod proc. pen..
A fost menţinută măsura arestării preventive luată faţă de inculpaţii: C.C. deţinut în Penitenciarul Iaşi, A.A. deţinut în Penitenciarul Iaşi; B.A. deţinut în Penitenciarul Iaşi.
Pentru a dispune astfel instanţa de fond a reţinut în esenţă următoarele:
Prin rechizitoriul Ministerului Public – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Iaşi, dat în dosarul nr. 168D/P/2009, la data de 09.11.2009, s-au dispus:
a) trimiterea în judecată a inculpaţilor:
1. C.C., cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „trafic de persoane” şi „trafic de minori”, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 12 alin 1 şi 2 lit. „a”, respectiv art. 13 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 678/2001 modificată prin O.U.G. 79/2005 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane;
– „iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat”, faptă prev. şi ped. de art.7 din Legea 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, fiecare cu aplicarea art.41 al.2 C.pen. şi art. 75 lit. c, toate cu aplic. art. 33 lit. a C.pen.;
2. A.A.-E. cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de:
– „trafic de persoane” şi „trafic de minori”, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 12 alin 1 şi 2 lit. „a”, respectiv art. 13 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 678/2001 modificată prin O.U.G. 79/2005 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane;
– „iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat”, faptă prev. şi ped. de art.7 din Legea 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, fiecare cu aplicarea art.41 al.2 C.pen. şi art. 99 al. 3 C.pen. şi toate cu aplicarea art.33 lit.a C.pen.;
3. A.A., cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de:
– „trafic de persoane” şi „trafic de minori”, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 12 alin 1 şi 2 lit. „a”, respectiv art. 13 alin. 1,2 din Legea nr. 678/2001 modificată prin O.U.G. 79/2005 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane;
– „iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat”, faptă prev. şi ped. de art.7 din Legea 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, toate cu aplicarea art.41 al.2 C.pen., art.33 lit.a C.pen.;
4. B.A., cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de:
– „viol” (două fapte) şi „lipsire de libertate în mod ilegal” (patru fapte), fapte prev. şi ped. de art. 197 alin. 1 şi 2, lit.a, respectiv art. 189 alin. 1 şi 2 C.pen.;
– „trafic de minori” faptă prevăzută şi pedepsită de art. 13 alin. 1 din Legea. nr.678/2001, modificată prin O.U.G. 79/2005, privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane, toate cu aplicarea art. 75 lit. c şi art. 33 lit. a C.pen.
5. Ţ.G. cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de:
– „trafic de minori” faptă prevăzută şi pedepsită de art. 13 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 678/2001, modificată prin O.U.G. 79/2005 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane;
– „pornografie infantilă”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 18 alin.l din Legea nr.678/2001 şi „deţinere fără drept de materiale pornografice cu minori într-un mijloc de stocare a datelor informatice”, faptă prev. şi ped. de art.51 din Legea nr. 161/2003, toate cu aplicarea art. 33 lit. a C.pen.
b) punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpaţilor:
– C.C., cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „viol” şi „lipsire de libertate în mod ilegal”, fapte prev. şi ped. de art. 197 alin. 1 şi 2, lit. a, respectiv art. 189 alin.1 şi 2 C.pen., cu aplicarea art. 75 lit. c şi art. 33 lit. a C.pen.;
– A.A.-E., cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la infracţiunea de „viol” şi „lipsire de libertate în mod ilegal”, fapte prev, şi ped. de art, 26 rap. la art, 197 alin.1 şi 2, lit. a, respectiv art. 189 alin. 1 şi 2 C.pen., fiecare cu aplicarea art. 99 al. 3 C.pen. şi toate cu aplicarea art.33 lit. a C.pen.;
– A.A., cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „viol” şi „lipsire de libertate în mod ilegal”, fapte prev. şi ped. de art. 197 alin. 1 şi 2, lit. a, respectiv art. 189 alin. 1 şi 2 C.pen., cu aplicarea art. 75 lit. c şi art.33 lit. a C.pen.;
– D.A.-I., cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ”trafic de persoane”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 12 alin. 1 şi 2 lit. „a” teza a 3-a din Legea nr. 678/2001 modificată prin O.U.G. nr.79/2005 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane;
-”aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup infracţional organizat”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 7 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, toate cu aplicarea art.33 lit.a C.pen.
– B.A., cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „pornografie infantilă”, faptă prevăzută de art. 18 alin.l din Legea nr.678/2001, respectiv art.51 din Legea nr. 161/2003.
c) în baza art. 38 C.pr.pen. s-a dispus disjungerea şi declinarea cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani pentru infracţiunea de „tâlhărie” reţinută în sarcina inculpaţilor C.C., A.A.-E., A.A.;
d) în baza art. 38 C.pr.pen. s-a dispus disjungerea cauzei pentru faptele reclamate de părţile vătămate C.D., B.E., P.E.-A. şi N.A.-M. împotriva inculpatului B.A. şi a învinuiţilor U.R.-V. şi B.C.-I. şi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „trafic de persoane” reclamate de numita I.L. împotriva inculpatului B.A. şi a învinuitului B.C..
e) în temeiul disp. art 243 C.pr.pen., art 11 pct. 1 lit c şi art. 10 lit f C.pr.pen. s-a dispus încetarea urmăririi penale pentru infracţiunile de „viol” prevăzute de art 197 alin.1 săvârşite de inculpatul B.A. împotriva părţilor vătămate M.D.-I., C.A.-M. (luna noiembrie 2007), C.A. (luna august 2007), G.D. (luna iunie 2007), A.G. (luna decembrie 2008) şi C.G.-R.
f) în baza art. 249 al 1, art 11 pct. 1 lit b şi art 10 lit c C.pr. pen s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru infracţiiunile prev. de art. 7 din Legea 39/2003 şi art 12, 13 din Legea 678/2001 R. faţă de inculpatul A.F., neexistând suficiente probatorii care să ducă la trimiterea în judecată a inculpatului.
g) în baza art. 249 al 1, art 11 pct. 1 lit b şi art 10 lit c C.pr. pen s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru infracţiunile prev. de art. 7 din Legea 39/2003 şi art 12 din Legea 678/2001, faţă de inculpatul Ţ.Gh., neexistând suficiente probatorii care să ducă la trimiterea în judecată a inculpatului şi pentru aceste infracţiuni.
h) în baza art. 249 al 1, art 11 pct. 1 lit b şi art 10 lit c C.pr. pen s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru infracţiunile prev. de art. 18 al. 1 din Legea 678/2001, faţă de inculpatul C.C.-G., neexistând suficiente probatorii care să ducă la trimiterea în judecată a inculpatului.
i) în temeiul disp. art, 245 al. 1 lit. a C.pr.pen. s-a dispus ridicarea măsurii asigurătorii a sechestrului impus asupra autoturismului inculpatului A.F.
Cu privire la începerea urmăririi penale, punerea în mişcare a acţiunii penale şi la trimiterea în judecată a fiecăruia dintre inculpaţi ( în baza rechizitoriului dat în dosarul nr. 168D/P/2009, la data de 09.11.2009), instanţa a constatat:
I) În ceea ce-l priveşte pe inculpatul C.C.:
a) prin rezoluţia din data de 13 martie 2009, s-a început urmărirea penală în ceea ce-l priveşte pentru infracţiunile de „trafic de persoane”, „trafic de minori”, „iniţierea sau organizarea unui grup infracţional organizat, ori aderarea sau sprijinirea în orice formă a unui astfel de grup, prev. de art. 12 alin. 1, 2 lit. a , art. 13 alin. 1, 2 din Legea. nr. 678/2001, modificată prin OUG 79/2005 şi art. 7 din Legea. nr. 39/2003, având în vedere actele premergătoare efectuate ca urmare a plângerii şi declaraţiilor părţii vătămate B.O.-L.;
b) prin rezoluţia din data de 28 mai 2009 s-a început urmărirea penală în ceea ce-l priveşte pentru infracţiunile de „viol” şi „lipsire de libertate în mod nelegal”, prev. de art. 189 alin. 2 Cod penal şi art. 197 alin. 2 lit. a Cod penal, având în vedere actele premergătoare efectuate ca urmare a plângerilor şi declaraţiilor părţilor vătămate B.E. şi B.C.;
Cu privire la regularitatea actului de sesizare în ceea ce-l priveşte pe inculpatul C.C., instanţa a constatat:
– actul de începere a urmăririi penale din data de 13 martie 2009 nu cuprinde descrierea faptelor ce formează, sub aspectul încadrării juridice reţinute, respectiv, infracţiunile prev. de art. 12 alin. 1, 2 lit. a , art. 13 alin. 1, 2 din Legea. nr. 678/2001, modificată prin OUG 79/2005 şi art. 7 din Legea. nr. 39/2003, obiect al acestei faze procesuale, pentru a se putea verifica dacă punerea în mişcare a acţiunii penale şi ulterior, prezentarea materialului de urmărire penală şi rechizitoriul au avut acelaşi obiect; după cum am arătat mai sus, descrierea nu are repere spaţiale sau temporale şi nici nu face trimitere la alte persoane – subiect al infracţiunilor, cu atât mai mult cu cât nu se face trimitere nici la disp. art. 41 alin. 2 Cod penal, care să conducă instanţa la concluzia că urmărirea penală a fost începută cu privire la mai multe acte materiale componente ale aceleiaşi infracţiuni şi, implicit, cu privire la mai multe persoane vătămate;
– urmărirea penală este nelegală prin aceea că s-au încălcat disp. art. 238 Cod procedură penală în ceea ce-l priveşte pe inc. C.C.; astfel, de la momentul declanşării urmăririi penale în ceea ce-l priveşte pe inculpatul C.C. şi până la momentul prezentării către acesta a materialului de urmărire penală, nu există nici un act procesual din care să rezulte schimbarea de încadrare juridică operată de procuror, sub aspectul reţinerii disp. art. 41 alin. 2 Cod penal şi art. 75 lit. c Cod penal, astfel cum se reţine prin procesul verbal de prezentare a materialului de urmărire penală şi din dispozitivul rechizitoriului; faţă de acesta, aşa cum am subliniat mai sus, s-a dat eficienţă disp. art. 238 Cod proc. pen., dar doar cu privire la infr. de „tâlhărie”, prev. de art. 211 alin. 1, 2 lit. b, alin. 2 ind. 1 lit. a, c Cod penal – parte vătămată A.I. – , infracţiune pentru care, ulterior, prin dispozitivul rechizitoriului, s-a dispus declinarea competenţei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani;
– încălcarea dispoziţiilor referitoare la prezentarea materialului de urmărire penală prev. de art. 253 Cod procedură penală şi art. 250 Cod procedură penală. Procurorul a înţeles să aplice disp. art. 250 Cod procedură penală pentru infracţiunile prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 12 alin. 1, 2 lit. a, art. 13 alin. 1,2 din Legea nr. 678/2001, republicată, art. 197 alin. 2 Cod penal, art. 189 alin. 2 Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 2, 75 lit. c Cod penal, art. 33 lit. a Cod penal, ceea ce conduce la concluzia existenţei mai multor acte materiale; ori, aşa cum s-a arătat, este primul act procesual în care s-a stabilit o asemenea încadrare, aceasta în condiţiile în care prezentarea materialului are loc după efectuarea tuturor actelor de urmărire necesară. Cum nu s-a procedat la o schimbare de încadrare juridică anterioară, încălcarea dispoziţiilor art. 253 Cod procedură penală apare evidentă;
– nu a fost începută urmărirea penală faţă de inc. C.C. în ceea ce priveşte infracţiunea de viol şi lipsire de libertate, parte vătămată fiind B.O.. Astfel, prin rezoluţia din data de 28 mai 2009 (fila 27 vol. I), s-a început urmărirea penală în ceea ce-l priveşte pentru infracţiunile de „viol” şi „lipsire de libertate în mod nelegal”, prev. de art. 189 alin. 2 Cod penal şi art. 197 alin. 2 lit. a Cod penal, având în vedere actele premergătoare efectuate ca urmare a plângerilor şi declaraţiilor părţilor vătămate B.E. şi B.C.. Această rezoluţie nu face trimitere şi la fapte penale comise împotriva părţii vătămate B.O. sau împotriva altor părţi vătămate. Actul procesual ce marchează începerea urmăririi penale faţă de inculpatul C.C. şi care face trimitere la partea vătămată B.O. este rezoluţia din data de 13 martie 2009, prin care s-a început urmărirea penală în ceea ce-l priveşte pentru infracţiunile de „trafic de persoane”, „trafic de minori”, „iniţierea sau organizarea unui grup infracţional organizat, ori aderarea sau sprijinirea în orice formă a unui astfel de grup, prev. de art. 12 alin. 1, 2 lit. a , art. 13 alin.1, 2 din Legea. nr.678/2001, modificată prin O.U.G. nr.79/2005 şi art.7 din Legea. nr.39/2003, având în vedere actele premergătoare efectuate ca urmare a plângerii şi declaraţiilor părţii vătămate B.O.-L.; urmărirea penală apare, în acest context, evident, nelegală, punerea în mişcare a acţiunii penale, prin rechizitoriu, pentru inculpatul C.C., în ceea ce priveşte comiterea infracţiunea prevăzută de art. 189 alin. 1 şi 2 Cod penal, art. 197 alin. 1, 2 lit. a Cod penal, cu aplic. art. 75 lit. c şi art. 33 lit. a Cod penal, având loc fără o începere a urmăririi penale cu privire la acesta şi pentru aceste infracţiuni;
– în ceea ce priveşte conţinutul rechizitoriului, acesta cuprinde o serie de contradicţii şi, prin raportare la cele anterior menţionate, fiind încălcate dispoziţiile art. 263 alin 1 Cod procedură penală, sesizarea instanţei fiind, implicit, nelegală. Astfel:
– din expozitivul rechizitoriului rezultă că inculpatul C.C. este cercetat pentru aceea că, în perioada septembrie 2008 – aprilie 2009 a racolat, transportat şi găzduit un număr de trei victime minore (B.E., C.A.-M. şi G.D.) pe care le-a determinat cu intenţie să întreţină raporturi sexuale contra cost cu mai multe persoane de sex masculin, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prev de art. 13 al 1,2,3 din Legea 678/2001 cu aplicarea art. 41 al.2 C.pen. şi art. 75 lit. c C.pen.. Ori, reţinerea alin. 3 al art. menţionat apare doar în partea expozitivă a rechizitoriului, fără a se regăsi în nici unul din actele procesuale întocmite în faza de urmărire penală şi nici în dispozitivul actului de sesizare a instanţei;
– din expozitivul rechizitoriului rezultă că inculpatul C.C. este cercetat pentru aceea că, într-o zi de la sfârşitul lunii noiembrie 2008, împreună cu inculpata A.A.-E., i-a oferit ajutor nemijlocit (inclusiv lovind-o pe victimă în zona capului) inculpatului B.A., pentru ca acesta să întreţină raporturi sexuale orale şi normale cu partea vătămată B.C. împotriva voinţei acesteia şi reţinut-o pe aceasta timp de mai multe ore la domiciliul său, tot împotriva voinţei acesteia, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infr. prev de art. 26 rap. la art. 197 al. 1,2 lit a şi 189 al. 1,2 C.pen. cu aplicarea art. 75 lit. c şi 33 lit. 1 C.pen.. Ori, reţinerea disp. art. 26 Cod penal prin rap. la art. 197 alin. 1, 2 lit. a Cod penal apare doar în partea expozitivă a rechizitoriului, fără a se regăsi în nici unul din actele procesuale întocmite în faza de urmărire penală şi nici în dispozitivul actului de sesizare a instanţei.
II) În ceea ce o priveşte pe inculpata A.A.-E.
a) prin rezoluţia din data de 13 martie 2009, s-a început urmărirea penală în ceea ce o priveşte pentru infracţiunile de „trafic de persoane”, „trafic de minori”, „iniţierea sau organizarea unui grup infracţional organizat, ori aderarea sau sprijinirea în orice formă a unui astfel de grup, prev. de art. 12 alin. 1, 2 lit. a , art. 13 alin. 1, 2 din Legea. nr. 678/2001, modificată prin OUG 79/2005 şi art. 7 din Legea. nr. 39/2003, având în vedere actele premergătoare efectuate ca urmare a plângerii şi declaraţiilor părţii vătămate B.O.-L.;
b) prin rezoluţia din data de 28 mai 2009, s-a început urmărirea penală în ceea ce o priveşte pentru infracţiunile de „viol” şi „lipsire de libertate în mod nelegal”, prev. de art. 189 alin. 2 Cod penal şi art. 26 Cod penal rap. la art. 197 alin. 2 lit. a Cod penal, având în vedere actele premergătoare efectuate ca urmare a plângerilor şi declaraţiilor părţilor vătămate B.E. şi B.C.;
Cu privire la regularitatea actului de sesizare în ceea ce o priveşte pe inculpata A.A., instanţa a constatat:
– actul de începere a urmăririi penale din data de 13 martie 2009 nu cuprinde descrierea faptelor ce formează, sub aspectul încadrării juridice reţinute, respectiv, infracţiunile prev. de art. 12 alin. 1, 2 lit. a , art.13 din Legea. nr.678/2001, modificată prin OUG 79/2005 şi art. 7 din Legea. nr.39/2003, obiect al acestei faze procesuale, pentru a se putea verifica dacă punerea în mişcare a acţiunii penale şi rechizitoriul au avut acelaşi obiect; după cum am arătat mai sus, descrierea nu are repere spaţiale sau temporale şi nici nu face trimitere la alte persoane – subiect al infracţiunilor, cu atât mai mult cu cât nu se face trimitere nici la disp. art. 41 alin. 2 Cod penal, care să conducă instanţa la concluzia că urmărirea penală a fost începută cu privire la mai multe acte materiale componente ale aceleiaşi infracţiuni şi, implicit, cu privire la mai multe persoane vătămate;
– urmărirea penală este nelegală prin aceea că s-au încălcat disp. art. 238 Cod procedură penală în ceea ce o priveşte pe inc. A.A.; astfel, de la momentul declanşării urmăririi penale în ceea ce o priveşte pe inculpata A.A.-E.şi până la momentul sesizării instanţei prin rechizitoriu, nu există nici un act procesual din care să rezulte schimbarea de încadrare juridică operată de procuror, sub aspectul reţinerii disp. art. 41 alin. 2 Cod penal şi art. 99 şi urm. Cod penal, astfel cum se reţine prin dispozitivul rechizitoriului; faţă de aceasta, aşa cum am subliniat mai sus, s-a dat eficienţă disp. art. 238 Cod proc. pen., dar doar cu privire la infr. de „tâlhărie”, prev. de art. 211 alin. 1, 2 lit. b, alin. 2 ind. 1 lit. a, c Cod penal – parte vătămată A.I. – , infracţiune pentru care, ulterior, prin dispozitivul rechizitoriului, s-a dispus declinarea competenţei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani;
– urmărirea penală în ceea ce o priveşte pe inc. A.A.-E. este nelegală şi prin prisma faptului că acesteia nu i-a fost prezentat materialul de urmărire penală, în cauză nefiind incidente disp. art. 254 Cod proc. pen.;
– nu a fost începută urmărirea penală faţă de inc. A.A.-E. în ceea ce priveşte infracţiunile de complicitate la viol şi lipsire de libertate, parte vătămată fiind B.O. Astfel, prin rezoluţia din data de 28 mai 2009, s-a început urmărirea penală în ceea ce o priveşte pentru infracţiunile de „complicitate la viol” şi „lipsire de libertate în mod nelegal”, prev. de art. 189 alin. 2 Cod penal şi art. 26 Cod penal cu aplic. art. 197 alin. 2 lit. a Cod penal, având în vedere actele premergătoare efectuate ca urmare a plângerilor şi declaraţiilor părţilor vătămate B.E. şi B.C. Această rezoluţie nu face trimitere şi la fapte penale comise împotriva părţii vătămate B.O. sau împotriva altor părţi vătămate. Actul procesual ce marchează începerea urmăririi penale faţă de inc. A.A.-E. şi care face trimitere la partea vătămată B.O. este rezoluţia din data de 13 martie 2009, prin care s-a început urmărirea penală în ceea ce o priveşte pentru infracţiunile de „trafic de persoane”, „trafic de minori”, „iniţierea sau organizarea unui grup infracţional organizat, ori aderarea sau sprijinirea în orice formă a unui astfel de grup, prev. de art. 12 alin. 1, 2 lit. a , art. 13 (fără aliniat) din Legea. nr. 678/2001, modificată prin OUG 79/2005 şi art. 7 din Legea. nr. 39/2003, având în vedere actele premergătoare efectuate ca urmare a plângerii şi declaraţiilor părţii vătămate B.O.-L.; urmărirea penală apare, în acest context, evident, nelegală, punerea în mişcare a acţiunii penale, prin rechizitoriu, pentru A.A.-E. , în ceea ce priveşte comiterea infr. prev. de art. 189 alin. 1 şi 2 Cod penal, art. 26 rap. la art, 197 alin. 1, 2 lit. a Cod penal, cu aplic. art. 99 şi urm. şi art. 33 lit. a Cod penal, având loc fără o începere a urmăririi penale cu privire la aceasta şi pentru aceste infracţiuni;
– în ceea ce priveşte conţinutul rechizitoriului, acesta cuprinde contradicţii şi, prin raportare la cele anterior menţionate, fiind încălcate disp. art. 263 alin 1 Cod procedură penală, sesizarea instanţei fiind, implicit, nelegală. Astfel:
– din expozitivul rechizitoriului rezultă că inc. A.A.-E. este cercetată pentru aceea că, în perioada septembrie 2008 -aprilie 2009 a racolat, transportat şi găzduit un număr de trei victime minore (B.E., C.A.-M. şi G.D.) pe care împreună cu ceilalţi doi inculpaţi le-a determinat cu intenţie să întreţină raporturi sexuale contra cost cu mai multe persoane de sex masculin, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prev de art. 13 alin. 1,2,3 din Legea 678/2001 cu aplicarea art. 41 al.2 C.pen. şi art. 99 şi urm. C.pen.. Ori, reţinerea alin. 3 al art. menţionat apare doar în partea expozitivă a rechizitoriului, fără a se regăsi în dispozitivul actului de sesizare a instanţei şi, de altfel, în nici unul din actele procesuale întocmite în faza de urmărire penală , unde nu a fost indicat nici un aliniat al art. menţionat.
III) În ceea ce-l priveşte pe inculpatul B.A. prin rezoluţia din data 7 august 2008, s-a dispus începerea urmăririi penale în ceea ce-l priveşte pentru săvârşirea infr. prev. de art. 18 alin. 1 din Legea nr.678/2001, modificată prin OUG nr.79/2005 şi art. 51 din Legea. nr. 161/2003, cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal; s-a reţinut în motivarea rezoluţiei faptul că inc. B., împreună cu U.R.-V. şi C.C., în perioada februarie – martie 2008, după ce au determinat-o pe minora C.D., în vârstă de 16 ani, să întreţină relaţii sexuale cu ei, a fotografiat-o în timpul întreţinerii acestor acte sexuale, după care a imprimat aceste fotografii şi le-a arătat diferitelor persoane din anturajul său. S-a mai reţinut că inculpatul B., împreună cu ceilalţi doi, au încercat să o şantajeze pe C.D., ameninţând-o cu publicarea fotografiilor pe internet, parte din ele fiind chiar publicate pe un site şi, ulterior, chiar descărcate de diverse persoane.
Prin rezoluţia din data 12 august 2008, s-a dispus începerea urmăririi penale în ceea ce-l priveşte pentru săvârşirea infr. prev. de art. 12 alin. 1, 2 lit. a din Legea. nr. 678/2001, modificată prin OUG 79/2005, având în vedere actele de urmărire penală efectuate în cauză, din care rezultă că, începând cu luna iulie 2008, prin promisiuni false, a determinat-o, împreună cu B.C., pe I.L. în vârstă de 18 ani să-l însoţească la domiciliu, au sechestrat-o la domiciliul inc. B. şi, prin acte de violenţă au obligat-o să practice prostituţia în folosul lor; s-a mai reţinut că, abia la data de 12 august 2008 a fost eliberată, prin intervenţia organelor de poliţie care au efectuat o percheziţie domiciliară la inc. B., pe perioada sechestrării fiind obligată să întreţină relaţii sexuale cu aproximativ 100 de bărbaţi. Se mai reţine prin rezoluţie, că inc. B. a mai recrutat alte două tinere, pe care le-a determinat apoi să practice prostituţia în folosul lui în Germania şi să îi trimită periodic diferite sume de bani;
– prin rezoluţia din data de 28 mai 2009, s-a început urmărirea penală în ceea ce-l priveşte pentru infracţiunile de „viol” şi „lipsire de libertate în mod nelegal”, prev. de art. 189 alin. 2 Cod penal şi art. 197 alin. 2 lit. a Cod penal, având în vedere actele premergătoare efectuate ca urmare a plângerilor şi declaraţiilor părţilor vătămate B.E. şi B.C.
Cu privire la regularitatea actului de sesizare în ceea ce-l priveşte pe inculpatul B.A., instanţa a constatat:
– actul de începere a urmăririi penale din data de 28 mai 2009 face trimitere la infracţiunile de viol şi lipsire de libertate comise asupra părţilor vătămate B. şi B., prezentând diferenţe cu ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale şi cu procesul verbal de prezentare a materialului de urmărire penală, diferenţe anterior subliniate şi, în plus, nu există nici un act procesual care să marcheze eficientizarea dispoziţiilor art. 238 Cod proc. pen.; aceste diferenţe fundamentale între rezoluţia la care instanţa s-a referit şi ordonanţa care a fost analizată afectează legalitatea urmăririi penale şi, implicit, legalitatea sesizării instanţei; nu există nici un act procesual din care să rezulte schimbarea de încadrare juridică operată de procuror, sub aspectul reţinerii disp. art. 41 alin. 2 Cod penal – reţinute prin ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale din data de 28 mai 2009 – şi art. 75 lit. c Cod penal, astfel cum se reţine prin dispozitivul rechizitoriului; faţă de acesta, aşa cum am subliniat mai sus, s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 238 Cod proc. pen., dar doar cu privire la infr. prev. de art. 13 alin. 1,2 din Legea. nr. 678/2001, modificată prin OUG 79/2005, având în vedere actele de urmărire penală existente privind plângerea şi declaraţia părţii vătămate minore M. (fostă C.) D.-I., referitor la constrângerea acesteia prin ameninţări de către inc. B. să întreţină raporturi sexuale contra cost cu numitul B.D., bani pe care inculpatul şi i-a însuşit;
– încălcarea dispoziţiilor referitoare la prezentarea materialului de urmărire penală prev. de art. 253 Cod procedură penală şi art. 250 Cod procedură penală. Procurorul a înţeles să aplice disp. art. 250 Cod procedură penală pentru infracţiunile prev. de art. 197 alin. 2 Cod penal, art. 189 alin. 2 Cod penal, art. 12 alin. 1, 2 lit. a, art. 13 alin. 1,2 din Legea nr. 678/2001, republicată, cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal, fără a se reţine şi aplic. art. 75 lit. c Cod penal, astfel cum rezultă din dispozitivul rechizitoriului. Cum nu s-a procedat la o schimbare de încadrare juridică anterioară, încălcarea dispoziţiilor art. 253 Cod procedură penală apare evidentă cu privire la aceste infracţiuni;
– inculpatului nu i-a fost prezentat materialul de urmărire penală şi pentru infracţiuni infr. prev. de art. 18 alin. 1 din Legea nr.678/2001, modificată prin OUG 79/2005 şi art. 51 din Legea. nr. 161/2003, cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal, pentru care s-a dispus trimiterea în judecată prin rechizitoriu;
– faţă de inculpat nu s-a început urmărirea penală pentru infracţiunea de viol şi lipsire de libertate în ceea ce o priveşte pe partea vătămată B.O.-I., existând diferenţe de esenţă între actele procesuale şi actul de sesizare, care afectează valabilitatea urmăririi penale şi implicit regularitatea sesizării instanţei, fiind încălcate, implicit, disp. art. 263 alin 1 Cod procedură penală, privind actul de sesizare a instanţei.
IV) În ceea ce-l priveşte pe inculpatul A.
a) prin rezoluţia din data de 13 martie 2009, s-a început urmărirea penală în ceea ce-l priveşte pentru infracţiunile de „trafic de persoane”, „trafic de minori”, „iniţierea sau organizarea unui grup infracţional organizat, ori aderarea sau sprijinirea în orice formă a unui astfel de grup, prev. de art. 12 alin. 1, 2 lit. a , art. 13 alin. 1, 2 din Legea. nr. 678/2001, modificată prin O.U.G. 79/2005 şi art. 7 din Legea. nr. 39/2003, având în vedere actele premergătoare efectuate ca urmare a plângerii şi declaraţiilor părţii vătămate B.O.-L.;
b) prin rezoluţia din data de 28 mai 2009, s-a început urmărirea penală în ceea ce-l priveşte pentru infracţiunile de „viol” şi „lipsire de libertate în mod nelegal”, prev. de art. 189 alin. 2 Cod penal şi art. 197 alin. 2 lit. a Cod penal, având în vedere actele premergătoare efectuate ca urmare a plângerilor şi declaraţiilor părţilor vătămate B.E. şi B.C.;
Cu privire la regularitatea actului de sesizare în ceea ce-l priveşte pe inculpatul A.A., instanţa a constatat:
– actul de începere a urmăririi penale din data de 13 martie 2009 nu cuprinde descrierea faptelor ce formează, sub aspectul încadrării juridice reţinute, respectiv, infracţiunile prev. de art. 12 alin. 1, 2 lit. a , art. 13 alin. 1, 2 din Legea. nr. 678/2001, modificată prin O.U.G. 79/2005 şi art. 7 din Legea. nr. 39/2003, obiect al acestei faze procesuale, pentru a se putea verifica dacă punerea în mişcare a acţiunii penale şi ulterior, prezentarea materialului de urmărire penală şi rechizitoriul au avut acelaşi obiect; după cum am arătat mai sus, descrierea nu are repere spaţiale sau temporale şi nici nu face trimitere la alte persoane – subiect al infracţiunilor, cu atât mai mult cu cât nu se face trimitere nici la disp. art. 41 alin. 2 Cod penal, care să conducă instanţa la concluzia că urmărirea penală a fost începută cu privire la mai multe acte materiale componente ale aceleiaşi infracţiuni şi, implicit, cu privire la mai multe persoane vătămate;
– urmărirea penală este nelegală prin aceea că s-au încălcat disp. art. 238 Cod procedură penală în ceea ce-l priveşte pe inc. A.A.; astfel, de la momentul declanşării urmăririi penale în ceea ce-l priveşte pe inculpatul A. şi până la momentul prezentării către acesta a materialului de urmărire penală, nu există nici un act procesual din care să rezulte schimbarea de încadrare juridică operată de procuror, sub aspectul reţinerii disp. art. 41 alin. 2 Cod penal şi art. 75 lit. c Cod penal, astfel cum se reţine prin procesul verbal de prezentare a materialului de urmărire penală şi din dispozitivul rechizitoriului; faţă de acesta, aşa cum am subliniat mai sus, s-a dat eficienţă disp. art. 238 Cod proc. pen., dar doar cu privire la infr. de „tâlhărie”, prev. de art. 211 alin. 1, 2 lit. b, alin. 2 ind. 1 lit. a, c Cod penal – parte vătămată A.I. – , infracţiune pentru care, ulterior, prin dispozitivul rechizitoriului, s-a dispus declinarea competenţei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani;
– încălcarea dispoziţiilor referitoare la prezentarea materialului de urmărire penală prev. de art. 253 Cod procedură penală şi art. 250 Cod procedură penală. Procurorul a înţeles să aplice disp. art. 250 Cod procedură penală pentru infracţiunile prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 12 alin. 1, 2 lit. a, art. 13 alin. 1,2 din Legea nr. 678/2001, republicată, art. 197 alin. 1, 2 Cod penal, art. 189 alin. 1, 2 Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 2, 75 lit. c Cod penal, art. 33 lit. a Cod penal, ceea ce conduce la concluzia existenţei mai multor acte materiale; ori, aşa cum s-a arătat, este primul act procesual în care s-a stabilit o asemenea încadrare, aceasta în condiţiile în care prezentarea materialului are loc după efectuarea tuturor actelor de urmărire necesară. Cum nu s-a procedat la o schimbare de încadrare juridică anterioară, încălcarea dispoziţiilor art. 253 Cod procedură penală apare evidentă;
– nu a fost începută urmărirea penală faţă de inc. A.A. în ceea ce priveşte infracţiunea de viol şi lipsire de libertate, parte vătămată fiind B.O. Astfel, prin rezoluţia din data de 28 mai 2009, s-a început urmărirea penală în ceea ce-l priveşte pentru infracţiunile de „viol” şi „lipsire de libertate în mod nelegal”, prev. de art. 189 alin. 2 Cod penal şi art. 197 alin. 2 lit. a Cod penal, având în vedere actele premergătoare efectuate ca urmare a plângerilor şi declaraţiilor părţilor vătămate B.E. şi B.C.. Această rezoluţie nu face trimitere şi la fapte penale comise împotriva părţii vătămate B.O. sau împotriva altor părţi vătămate. Actul procesual ce marchează începerea urmăririi penale faţă de inc. A. şi care face trimitere la partea vătămată B.O. este rezoluţia din data de 13 martie 2009, prin care s-a început urmărirea penală în ceea ce-l priveşte pentru infracţiunile de „trafic de persoane”, „trafic de minori”, „iniţierea sau organizarea unui grup infracţional organizat, ori aderarea sau sprijinirea în orice formă a unui astfel de grup, prev. de art. 12 alin. 1, 2 lit. a , art. 13 alin. 1, 2 din Legea. nr. 678/2001, modificată prin OUG 79/2005 şi art. 7 din Legea. nr. 39/2003, având în vedere actele premergătoare efectuate ca urmare a plângerii şi declaraţiilor părţii vătămate B.O.-L.; urmărirea penală apare, în acest context, evident, nelegală, punerea în mişcare a acţiunii penale, prin rechizitoriu, pentru inc. A., în ceea ce priveşte comiterea infr. prev. de art. 189 alin. 1 şi 2 Cod penal, art. 197 alin. 1, 2 lit. a Cod penal, cu aplic. art. 75 lit. c şi art. 33 lit. a Cod penal, având loc fără o începere a urmăririi penale cu privire la acesta şi pentru aceste infracţiuni;
– au fost încălcate disp. art. 262 Cod proc. pen., prin aceea că, aşa cum s-a arătat mai sus, procurorul nu a rezolvat cauza în ceea ce-l priveşte pe inc. A. cu privire la infr. de viol şi lipsire de libertate în mod nelegal comise asupra părţilor vătămate B. şi B.;
– nu a fost începută urm. pen. faţă de inc. A. pentru comiterea infr. prev. de art. 13 alin. 1, 2 , 3 , din Legea. nr. 678/2001 cu aplic. art. 75 lit. c Cod penal – parte vătămată B.;
– în ceea ce priveşte conţinutul rechizitoriului, acesta cuprinde o serie de contradicţii şi, prin raportare la cele anterior menţionate, fiind încălcate disp. art. 263 alin 1 Cod procedură penală, sesizarea instanţei fiind, implicit, nelegală. Astfel:
– din expozitivul rechizitoriului rezultă că inc. A. este cercetat pentru aceea că, in perioada septembrie 2008 – aprilie 2009 a participat la racolarea şi transportul unui număr de trei victime minore (B.E., C.A.-M. şi G.D.) pe care împreună cu ceilalţi doi inculpaţi le-a determinat cu intenţie să întreţină raporturi sexuale contra cost cu mai multe persoane de sex masculin, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 13 al 1,2,3 din Legea 678/2001 cu aplicarea art. 41 al.2 C.pen. şi art. 75 lit. c C.pen.. Ori, reţinerea alin. 3 al art. menţionat apare doar în partea expozitivă a rechizitoriului, fără a se regăsi în nici unul din actele procesuale întocmite în faza de urmărire penală şi nici în dispozitivul actului de sesizare a instanţei; art. 75 lit. c Cod penal nu mai apare în dispozitivul rechizitoriului.
– din expozitivul rechizitoriului rezultă că inc. A. este cercetat pentru aceea că, în perioada septembrie 2008 – aprilie 2009, împreună cu inculpaţii A.A. şi C.C. a participat la racolarea şi transportul unui număr de trei victime majore (B.O.-I., P.L. şi N.E.) pe care ulterior personal sau prin alte persoane (cazul numitei N.E.), le-a determinat cu intenţie să întreţină raporturi sexuale contra cost cu mai multe persoane de sex masculin, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infr. prev de art. 12 al 1,2 lit.a din Legea 678/2001 cu aplicarea art. 41 al.2 C.pen. şi art. 75 lit. c C.pen.. Ori, reţinerea disp. art. 75 lit. c Cod penal apare doar în partea expozitivă a rechizitoriului, fără a se regăsi în dispozitivul actului de sesizare a instanţei.
V) În ceea ce-l priveşte pe inculpatul Ţ.Gh.
Prin rezoluţia din data de 25 mai 2009, s-a început urmărirea penală în ceea ce-l priveşte pentru infracţiunile de „trafic de persoane”, „trafic de minori”, „iniţierea sau organizarea unui grup infracţional organizat, ori aderarea sau sprijinirea în orice formă a unui astfel de grup, prev. de art. 12 alin. 1, 2 lit. a , art. 13 alin. 1, 2 din Legea. nr. 678/2001, modificată prin OUG 79/2005 şi art. 7 din Legea. nr. 39/2003, având în vedere actele premergătoare efectuate ca urmare a plângerii şi declaraţiilor părţilor vătămate B.E. şi B.C.
Prin dispozitivul rechizitoriului s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului Ţ.Gh. în cea ce priveşte infr. prev. de art. 7 din Legea. nr. 39/2003 şi art. 12 alin. 1, 2 lit. a din Legea. nr. 678/2001, modificată prin OUG 79/2005, astfel că acestea nu vor mai fi analizate.
Prin ordonanţa din data de 28 mai 2009, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale în ceea ce-l priveşte pe inc. Ţ.Gh. pentru infracţiunile prev. de art. 12 alin. 1, 2 lit. a şi art. 13 (fără alineat) din Legea. nr. 678/2001, modificată prin OUG 79/2005, art. 7 din Legea. nr. 39/2003, din expozitivul acesteia rezultând că inc. a beneficiat de serviciile sexuale ale minorei B.E., iar ulterior a transportat-o în mai multe rânduri în localităţile Bârlad şi Moţca, unde prin ameninţări a obligat-o să întreţină relaţii sexuale cu mai mulţi bărbaţi cunoscuţi de acesta, contra unor sume de bani, pe care inculpatul şi le însuşea. De asemenea, inculpatul a determinat-o, prin ameninţări, pe partea vătămată B.C., diagnosticată cu virusul HIV, să întreţină relaţii sexuale normale şi orale cu el, în ciuda faptului că victima i-a mărturisit acest lucru, iar ulterior, în aceeaşi seară, prin intermediul numiţilor C.C. şi A.A., a obligat-o pe victimă să întreţină relaţii sexuale cu numitul B.A.
Prin ordonanţa din data de 12 august 2009, s-a dispus extinderea acţiunii penale în cea ce-l priveşte pe inc. Ţ.Gh. pentru săvârşirea infracţiunilor de „pornografie infantilă”, prev. de art. 18 alin. 1 din Legea 678/2001 şi de „deţinere de imagini pornografice cu minori”, prev. de art. 51 din Legea. nr. 161/2003, având în vedere actele de urmărire penală existente privind plângerea şi declaraţia părţii vătămate minore B.E., referitor la filmarea acesteia în timpul raporturilor sexuale precum şi ameninţarea acesteia cu postarea pe internet a unor imagini ce o înfăţişează în cazul în care refuză să întreţină raporturi sexuale cu diverşi clienţi contra unor sume de bani însuşite de inculpatul Ţ.Gh..
Prezentarea materialului de urmărire penală inculpatului Ţ.Gh. s-a făcut la data de 27.10.2009 pentru infr. prev. de art. 13 alin. 1, 2 din Legea. nr. 678/2001, modificată prin OUG 79/2005, art. 18 alin. 1 din Legea 678/2001 şi art. 51 din Legea. nr. 161/2003, cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal.
Singura observaţie ce trebuie făcută din analiza actelor procesuale privindu-l pe inc. Ţ.Gh., este existenţa de diferenţă între rezoluţia de începere a urmăririi penale din 25 mai 2009, cu privire la art. 13 alin. 1, 2 din Legea. nr. 678/2001, modificată prin OUG 79/2005 şi ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale, unde articolului 13 nu-i este ataşat nici un aliniat pentru a putea verifica respectarea tuturor drepturilor procesuale.
VI) În ceea ce o priveşte pe inculpata D.A-I.
Prin rezoluţia din data de 25 mai 2009 s-a început urmărirea penală în ceea ce o priveşte pentru infracţiunile de „trafic de persoane”, „trafic de minori”, „iniţierea sau organizarea unui grup infracţional organizat, ori aderarea sau sprijinirea în orice formă a unui astfel de grup, prev. de art. 12 alin. 1, 2 lit. a , art. 13 alin. 1, 2 din Legea. nr. 678/2001, modificată prin OUG 79/2005 şi art. 7 din Legea. nr. 39/2003, având în vedere actele premergătoare efectuate ca urmare a plângerii şi declaraţiilor părţilor vătămate B.E. şi B.C.
Punerea în mişcare a acţiunii penale în ceea ce o priveşte pe inculpată a avut loc prin rechizitoriu, din expozitivul acestuia rezultând că infracţiunile pentru care a fost trimisă în judecată constau în aceea că:
– în luna aprilie 2009 a aderat la gruparea infracţională organizată de inculpaţii C.C., A.A. şi A.A. prin racolarea şi găzduirea părţii vătămate N.E. în apartamentul său din Italia în scopul de a o determina pe aceasta la practicarea prostituţiei în beneficiul întregului grup, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infr. prev. de art. 7 din Legea 39/2003;
– a racolat-o şi găzduit-o pe partea vătămată N.E. în apartamentul pe care îl închiriase în oraşul Roma, după care a încercat prin violenţe să o determine pe aceasta să se prostitueze în folosul ei şi al celorlalţi membri ai grupării la care aderase, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infr, prev de art. 12 al 1,2 din Legea 678/2001.
Din analiza rezoluţiei de începere a urmăririi penale, rezultă în mod clar faptul că, în ceea ce o priveşte pe inculpata D., această fază procesuală a vizat săvârşirea infracţiunilor menţionate comise strict împotriva părţilor vătămate B.E. şi B.C., referitor la exploatarea lor prin determinarea la întreţinerea de raporturi sexuale cu diferite persoane în beneficiul inculpaţilor. Prin acest act procesual nu este menţionată partea vătămată N.E.
Prin urmare, concluzia care se desprinde este aceea că, s-a pus în mişcare acţiunea penală şi s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei D. pentru infracţiuni pentru care nu s-a început urmărirea penală.
Cât priveşte prezentarea materialului de urmărire penală inculpatei D.A., acest act procesual nu a fost îndeplinit.
Existenţa de ambiguităţi în descrierea faptelor ce formează obiectul urmăririi penale şi a unor necorelări evidente între partea expozitivă şi dispozitivă a rechizitoriului şi între acestea şi actele procedurale întocmite pe parcursul urmăririi penale nu pot fi de natură să investească legal instanţa de judecată.
În conformitate cu art. 317 C. proc. pen., judecata se mărgineşte la fapta şi la persoana arătate în actul de sesizare a instanţei, iar în caz de extindere a procesului penal, şi la fapta şi persoana la care se referă extinderea. Prin urmare, obiectul judecăţii, care este în acelaşi timp obiectul investirii, este determinat de cuprinsul actului de sesizare, care este, astfel, implicit, caracterizat şi ca act de investire.
Pentru a determina ce se înţelege prin „faptă” şi „persoană” arătate în actul de sesizare, se impune ca dispoziţiile art. 317 C. proc. pen. să fie raportate la cele ale art. 263 C. proc. pen., care se referă la cuprinsul rechizitoriului.
Potrivit dispoziţiilor art. 238 Cod pr. pen. dacă, în cursul urmării penale, se constată „împrejurări noi care pot duce la schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale” procurorul dispune acest lucru „prin ordonanţă”. Conform art. 257 Cod pr. pen. procurorul trebuie să-i prezinte învinuitului „…materialul de urmărire penală potrivit dispoziţiilor art. 250 şi următoarele, care se aplică în mod corespunzător”. Or, potrivit art. 253 Cod pr. pen. procurorul este „obligat să procedeze din nou la prezentarea materialului, dacă a efectuat noi acte de cercetare penala, sau dacă a constatat că trebuie să fie schimbată încadrarea juridică a faptei”.
Raportat la aceste texte, analizate coroborat, se constată, mai întâi, că procurorul nu poate dispune trimiterea în judecată a inculpaţilor cu privire la o altă infracţiune decât cea pentru care li s-a prezentat materialul de urmărire penală fără a proceda, în prealabil, la o nouă prezentare a materialul de urmărire penală conform art. 257 raportat la art. 250 şi urm. C. pr. pen.. Este de observat că la prezentarea din nou a materialului de urmărire penală, inculpaţii ar fi avut toate drepturile prevăzute de art. 251 şi 252 C. pr. pen., respectiv de a da declaraţii şi de a face cereri (în noţiunea de „cereri” incluzându-se orice fel de cereri şi nu doar cele de probe).
Pe de altă parte, se reţine că, potrivit art. 262 C. pr. pen., procurorul poate emite rechizitoriul şi dispune trimiterea în judecată, numai „dacă constată că au fost respectate dispoziţiile legale care garantează aflarea adevărului, că urmărirea penală este completă, existând probele necesare şi legal administrate”. Apoi, dispoziţiile art. 262 C. pr. pen. enumeră limitativ soluţiile pe care le poate da procurorul cu prilejul „rezolvării cauzelor”, la terminarea urmăririi penale, şi acestea sunt doar: trimiterea în judecată prin rechizitoriu, clasarea, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale prin ordonanţă ori suspendarea urmăririi penale. Tot potrivit art. 262 C. pr. pen. dacă cu prilejul „rezolvării cauzelor” procurorul constată că este incidentă vreo cauză care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale este obligat să dispună în consecinţă. Dispoziţiile art. 262 C. pr. pen. se coroborează cu cele ale art. 263 alin. 4 C. pr. pen., conform cărora „procurorul întocmeşte un singur rechizitoriu chiar dacă lucrările urmăririi penale privesc mai multe fapte ori mai mulţi învinuiţi sau inculpaţi şi chiar dacă se dau acestora rezolvări diferite, potrivit art. 262”.
Prin urmare, analiza coroborată a art. 262 şi art. 263 alin. 4 C. pr. pen., cât şi a art. 253 C. pr. pen., relevă că prin rechizitoriu nu se poate schimba încadrarea juridică sau reţine o altă încadrare, diferită de cea existentă la momentul prezentării materialului de urmărire penală, fără încălcarea dreptului la apărare a persoanei trimise în judecată.
Potrivit art. 263 alin. 1 Cod pr, pen. „rechizitoriul trebuie să se limiteze la fapta şi persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală”. Or, după cum s-a arătat, inculpaţii (sau parte dintre ei) au fost trimişi în judecată pentru o altă faptă decât cea pentru care se efectuase urmărirea penală.
În ceea ce priveşte măsura arestării preventive luată în cauză faţă de inculpaţi, instanţa o va menţine, fiind dispusă în condiţii de legalitate şi temeinicie, iar ordinea publică fiind realmente ameninţată prin natura valorilor sociale pretins lezate, prin amploarea activităţii infracţionale dedusă judecăţii. În plus, există bănuiala rezonabilă, astfel cum s-a mai arătat, că, lăsaţi în libertate, inculpaţii ar putea exercita presiuni asupra părţilor vătămate sau a martorilor în vederea influenţării în sensul urmărit de aceştia.
Prin urmare, instanţa reţine că nu s-au modificat temeiurile care s-au avut în vedere la luarea şi ulterior, menţinerea măsurii arestării preventive faţă de inculpaţii C.C., A.A. şi B.A., şi va dispune menţinerea acesteia.
Lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă, în continuare, pericol pentru ordinea publică, pericol ce rezultă din analiza coroborată a următoarelor elemente extrase din mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale: gravitatea deosebită a faptelor bănuit că au fost comise, valorile sociale lezate, modalitatea concretă în care se presupune că a fost desfăşurată activitatea infracţională şi mijlocul utilizat, de urmările grave produse, de sentimentul de insecuritate socială pe care îl generează în societate săvârşirea faptelor de genul celor presupus comise de către inculpaţi. În speţă sunt întrunite deci cumulativ cerinţele art. 136 alin. 1 şi art. 148 lit. „f” Cod pr. pen.
În termen legal, hotărârea a fost recurată de DIICOT – Serviciul teritorial Iaşi şi criticată pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recursul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Iaşi, stabilindu-se aleatoriu termen de judecată la data de 6.05.2010.
Totodată, s-a fixat termen pentru a se verifica legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaţilor B.A., C.C. şi A.A. În acest cadru procesual, prin apărători, inculpaţii A.A. şi B.A. invocă faptul că măsura preventivă a încetat de drept, întrucât termenul de 60 de zile prev. de art. 160 ind. b alin. 2 Cod procedură penală este împlinit la data de 22.04.2010, „când s-a verificat măsura” şi nu la 26.01.2010.
Inculpatul A.A. arată că nu există încheierea de şedinţă din 2.11.2009, ci doar „un înscris semnat de grefier din care rezultă că măsura arestării preventive a celor trei inculpaţi a fost prelungită”.
Toţi cei trei inculpaţi au invocat durata mare de timp de când sunt arestaţi preventiv. Totodată, ei susţin că nu există probe sau indicii temeinice din care să rezulte participaţia lor penală la ansamblul faptic incriminat şi nici probe că lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, contestând practic îndeplinirea condiţiilor impuse de disp. art. 148 lit. f Cod procedură penală.
Inculpatul C.C., prin apărător, a invocat şi neconstituţionalitatea disp. art. 148 lit. f Cod procedură penală, raportat la art. 160 ind. b Cod procedură penală, ceilalţi inculpaţi achiesând la această cerere de sesizare a Curţii Constituţionale.
Autorul excepţiei susţine că textele procedurale sus menţionate nu sunt în acord cu disp. art. 16 alin. 1, art. 20, art. 21 alin. 3, art. 23, art. 24 alin. 1 din Constituţie, „art. 9 din Pactul Internaţional cu privire la drepturile politice şi civile” şi art. 5 şi 6 din CEDO.
Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată că măsura arestării preventive a inculpaţilor C.C., A.A. şi B.A. este legală şi temeinică, iar temeiurile avute în vedere la luarea acesteia subzistă şi la acest moment procesual.
La instanţa de fond, la termenul de judecată din 22.02.2010 a fost pusă în discuţia părţilor – conform dispoziţiilor procedurale – legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a celor 3 inculpaţi, instanţa dispunând în acest sens prin hotărârea pronunţată la 26.02.2010, fiind amânată pronunţarea pentru această dată, de la care se socoteşte termenul procedural avut în vedere de disp. art. 160 ind. b Cod procedură penală.
Verificarea măsurii preventive se face în cadrul procesual expres prevăzut de lege, iar materializarea acestei operaţiuni se face prin hotărârea instanţei, de la acest moment urmând să fie socotite şi termenele procedurale.
În legătură cu susţinerile privind lipsa încheierii din 02.11.2009, în urma verificărilor efectuate s-a constatat că hotărârea (încheierea penală nr. 186/02.11.2009) se afla la dosarul de urmărire penală nr. 168D/P/2009, aşa încât critica este vădit nefondată.
Inculpaţii C.C. şi A.A. au fost arestaţi preventiv de Tribunalul Iaşi prin încheierea de şedinţă din 209.05.2009, pentru infracţiunile prev. de art. 12 alin. 1 şi 2 lit. a, art. 13 alin. 1 şi 2 din Legea 678/2001 şi art. 7 din Legea 39/2003, iar inculpatul B.A. pentru infracţiunile prev. de art. 197 al. 2 lit. a şi art. 189 alin. 2 Cod penal, reţinându-se incidenţa disp. art. 148 lit. f cu referire la art. 143 Cod procedură penală. măsura preventivă a fost prelungită succesiv de instanţă, iar la data de 9.11.2009 a fost întocmit rechizitoriul şi ulterior a fost sesizată instanţa de judecată, măsura preventivă fiind supusă controlului sub aspectul temeiniciei.
Art. 139 al. 1 din Codul de procedură penală prevede că măsura preventivă luată se înlocuieşte cu o alta – mai blândă – atunci când temeiurile care au determinat luarea măsurii s-au schimbat. În consecinţă, măsura preventivă luată faţă de un învinuit sau inculpat poate fi înlocuită cu o alta, numai dacă, în speţa concretă, ulterior momentului luării măsurii au apărut elemente de fapt noi în baza cărora se poate concluziona că motivele ce au determinat luarea măsurii iniţiale s-au modificat şi că modificarea intervenită justifică aprecierea că nu mai este necesară menţinerea măsurii iniţiale.
În cauza de faţă, în urma examinării tuturor actelor şi lucrărilor dosarului de urmărire penală nr. 168 D/P/2009 al D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iaşi, instanţa constată că există mijloace de probă care coroborate între ele furnizează elemente de fapt ce justifică bănuiala legitimă că fiecare dintre inculpaţii C.C., A.A. şi B.A., în perioada 2008 – mai 2009, iar inculpatul B.A. şi în cursul anului 2007, a comis mai multe fapte ce sunt încriminate de normele de drept penal român.
Instanţa reţine că, potrivit dreptului intern care este în deplină concordanţă cu dispoziţiile C.E.D.O., pentru luarea şi respectiv prelungirea măsurii arestării preventive este suficient să existe un ansamblu de date verosimile şi credibile, date care să se conducă la presupunerea rezonabilă conform căreia persoana faţă de care a fost declanşată urmărire penală a săvârşit faptele de care este acuzată, exigenţa în analiza probelor sporind substanţial o dată cu necesitatea stabilirii vinovăţiei persoanei (Cauza C.E.D.O. „Murray contra Marii Britanii”).
Din analiza coroborată a declaraţiilor persoanelor vătămate B.O.-I., B.E., C.A.-M., B.C., G.D.-A., P.L.-L., C.D.-E., I.L.-A., M.D.-I., C.G.-R. şi C.A., a proceselor verbale şi planşelor foto întocmite cu ocazia recunoaşterii pe bază de fotografii judiciare de către persoanele vătămate a inculpaţilor C.C., A.A. şi B.A. (pe care i-au indicat ca participanţi la comiterea faptelor care aveau ca scop exploatarea lor sexuală şi în cazul inc. B.A., şi obţinerea propriei satisfacţii sexuale), declaraţiilor martorilor R.T.-A., B.C., C.A.-C., B.Gh.-B., M.M.-F., M.A., M.V.-I., F.I.-D., C.B.-G., B.D. (toţi aceşti martori susţinând că au întreţinut, în schimbul unor sume de bani, relaţii sexuale cu unele dintre părţile vătămate din cauză şi i-au indicat pe inculpaţii C.C. şi B.A. ca fiind cei care le conduceau pe victime la locurile de întâlnire, încasau banii şi apoi le preluau), declaraţiile martorilor P.M.-C., R.G., C.L., C.M., S.O.-N., S.V., A.R.-A., R.A.-C., A.G., M.C.-V., G.I., P.A.-M., C.M., A.A.-V., H.A.-A., P.P., S.M., C.O.-C., C.M., N.C., N.Gh., N.V. şi C.Fl.-S. (persoane care au relatat aspecte de fapt ce vin să confirme acuzaţiile aduse inculpaţilor din cauză), procesele verbale întocmite cu ocazia consemnării activităţilor întreprinse de investigatorul sub acoperire „X.”, procesele-verbale întocmite cu ocazia percheziţiilor domiciliare, procesul-verbal întocmit cu ocazia lecturării a două scrisori ce au fost descoperite în locuinţa inculpatului A.A. şi care îi erau adresate acestuia de către numita D.A-I. (aflată în stare de arest pe teritoriul Italiei), procesul verbal de sinteza a unor convorbiri purtate prin Yahoo Messenger între inculpaţii C.C. şi A.A.-E., procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice ce au fost interceptate în cauză şi declaraţiile inculpaţilor A.F. şi Ţ.Gh., procesele-verbale întocmite cu ocazia percheziţionării sistemelor informatice şi a mediilor de stocare a datelor informatice ridicate din locuinţele inculpaţilor, instanţa reţine că există date din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpaţii C.C., A.A. şi B.A. ar fi săvârşit faptele de care sunt acuzaţi, date care reprezintă „indicii temeinice” în sensul dispoziţiilor art. 68 ind. 1 Cod procedură penală.
Analizând întregul material probator ce a fost administrat în cauză până în acest moment, instanţa constată că de la data arestării preventive a inculpaţilor C.C., A.A. şi B.A. şi până în prezent, în cauză, nu au apărut elemente noi care să determine aprecierea că temeiurile arestării iniţiale ar fi încetat sau că, eventual, s-ar fi modificat. De asemenea, instanţa reţine că nu au apărut nici alte temeiuri, diferite de cele iniţiale, care justifică detenţia preventivă a inculpaţilor, probele administrate de la luarea măsurii arestării confirmând presupunerile iniţiale.
În raport de natura şi importanţa valorilor sociale pretins lezate, de gravitatea deosebită a faptelor, pentru care există indicii temeinice de a se bănui că au fost comise de inculpaţi, de împrejurările concrete, de faptul că obiectul presupusei infracţiuni o constituia exploatarea sexuală a unor tinere, cele mai multe minore, de durata de timp relativ mare în care s-a desfăşurat activitatea infracţională şi de urmările produse, instanţa va reţine că faptele presupus a fi comise de inculpaţii C.C., A.A. şi B.A. prezintă pericol pentru ordinea publică, tocmai prin crearea uni sentiment de insecuritate socială pe care l-ar putea prezenta lăsarea în libertate a inculpaţilor.
Faptele imputate sunt deosebit de grave, deoarece libertatea şi viaţa intimă a unei persoane sunt valori intangibile. Consecinţele acestor fapte sunt uneori de o mare gravitate, generând dezechilibre morale, cu implicaţii în viaţa de familie şi în societate. Implicaţiile sociale ale acestor infracţiuni sunt semnificative în cazul victimelor minore, cum este cazul în speţa de faţă.
Raportat la toate aceste considerente, instanţa apreciază că măsura arestării preventive a inculpaţilor grevează şi la acest moment procesual, subzistând temeiurile avute în vedere la luarea acesteia.
Instanţa investită cu soluţionarea recursului va examina cauza atât prin prisma criticilor formulate, cât şi din oficiu, în limite procesuale, urmând să decidă dacă instanţa de judecată a fost sau nu legal sesizată.
Inculpatul C.C. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 148 lit. f raportat la art. 160 ind. b Cod procedură penală, solicitând sesizarea Curţii Constituţionale şi suspendarea procesului.
La aceste cereri au achiesat şi inculpaţii B.A. şi A.A.
Argumentele au fost prezentate în scris de apărătorul inculpatului C.C. şi menţionate în partea introductivă a prezentei hotărâri. Ele vizează neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 148 lit. f raportat la dispoziţiile art. 160 ind. b C.p.p.
În susţinerea acestei excepţii, s-a arătat că în art. 148 alin. 1 C.p.p. se precizează că măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în art. 143 şi există vreunul dintre cazurile enumerate de la litera a la e. La alin. 2 al aceluiaşi articol se stipulează că în cazurile prevăzute în alin. 1 lit. a-e, măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată numai dacă pedeapsa prevăzută de lege este de detenţiunea pe viaţă sau închisoare mai mare de 4 ani. Urmare acestor dispoziţii procedural penale, textul prevăzut la art. 148 alin. 1 lit. f C.p.p. apare ca inutil, întrucât în conţinutul acestuia se stipulează că măsura arestării inculpatului se dispune şi atunci când inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau închisoare mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Astfel, în ce priveşte prima condiţie a art. 148 alin. 1 lit. f C.p.p., respectiv că inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau închisoare mai mare de 4 ani, aceasta nu poate avea aplicare întrucât, în conformitate cu dispoziţiile art. 66 alin. l C.p.p., învinuitul sau inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, iar conform dispoziţiilor art. 23 alin. 1 din Constituţia României – privind libertatea individuală – până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată.
Din acest motiv, înainte de existenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive de condamnare nu se poate constata că inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau închisoare mai mare de 4 ani, motiv pentru care consideră că acest text de lege este neconstituţional.
În ceea ce priveşte a doua condiţie a art. 148 alin. 1 lit. f C.p.p., respectiv că există probe că lăsarea în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, apreciază apărarea că nici acest text nu este necesar, întrucât condiţiile şi cazurile în care se dispune arestarea preventivă prevăzute de dispoziţiile art. 148 alin. 1 de la litera a la e C.p.p. acoperă toate acele situaţii în care inculpatul ar putea să se sustragă urmării penale sau judecăţii; să zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea adevărului; atunci când există date că inculpatul pregăteşte săvârşirea unei noi infracţiuni; sau că a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune; precum şi atunci când există date că inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate sau că încearcă o înţelegere frauduloasă cu aceasta.
În contextul în care până în prezent pericolul concret pentru ordinea publică a fost descris de instanţele de judecată ca fiind una din situaţiile prezentate la art. 148 alin. 1 lit.a) – e) C.p.p., iar alteori este confundat cu pericolul social al faptei, se susţine că, această a doua condiţie nu vine să acopere alte situaţii şi cazuri în care s-ar impune arestarea preventivă a inculpatului, ci constituie o încălcare gravă a drepturilor fundamentale ale cetăţeanului, aşa cum sunt definite în Constituţia României.
Art. 148 C.p.p. lit. f este în contradicţie cu art. 160 ind. b C.p.p., privind menţinerea măsurii arestării preventive în cursul judecăţii, se susţine că dispoziţiile de la lit. f derogă complet de la dispoziţiile art. 148 C.p.p. care, la alin. 1 prevăd că, art. 143 C.p.p. se aplică doar cazurilor prevăzute la lit. „a” la „e”. În ce priveşte lit. f, ar rezulta „certitudinea” că inculpatul a săvârşit o infracţiune, disp. art. 143 C.p.p. nemaifiind incidente.
Apărarea consideră că dispoziţiile art. 148 lit. f C. p.p., raportat la dispoziţiile art. 160 ind. b C.p.p., aduc atingere dispoziţiilor art. 16 alin. 1, art. 20, art. 21 alin 3, art. 24 alin. l din Constituţie.
Dispoziţiile legale relative la verificările privind arestarea inculpatului în cursul judecăţii sunt criticate în raport de normele constituţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil, condiţiile restrângerii exerciţiului unor drepturi şi libertăţi, libertatea individuală şi siguranţa persoanei.
Curtea a opinat în sensul că textele criticate din legea procesual penală sunt în conformitate cu dispoziţiile constituţionale şi nu aduc nicio atingere drepturilor constituţionale la care se face referire.
Constituţia dă arestării preventive o configuraţie juridică de sine stătătoare, reglementând-o ca o măsură ce se supune unor reguli generale, care protejează libertatea persoane şi permite justiţiei să se deruleze. Art. 23 din Constituţie reglementând condiţiile în care se poate dispune arestarea unei persoane, nu distinge dacă aceasta se produce într-o fază sau alta a procesului penal, normele constituţionale urmând să fie respectate ori de câte ori se dispune măsura arestării unei persoane.
Din interpretarea dispoziţiilor legale criticate nu rezultă că inculpatului i se impută săvârşirea unei infracţiuni, fapt care nu poate fi stabilit decât prin hotărâre judecătorească de condamnare rămasă definitivă. De asemenea, folosirea de către legiuitor a termenului „infracţiune” are o semnificaţie pur tehnică, aceasta desemnând încadrarea faptei cu privire la care există probe sau indicii temeinice că a fost săvârşită de inculpat într-un anumit text de lege, care prevede fapta ca infracţiune şi o sancţionează cu o pedeapsă de o anumită gravitate. Aşa fiind, contrar susţinerilor autorului excepţiei, dispoziţiile legale examinate nu contravin prevederilor art. 23 alin. 11 din Constituţie, referitoare la prezumţia de nevinovăţie, şi nici dreptului la un proces echitabil.
În acelaşi sens Curtea s-a mai pronunţat, de exemplu, prin Decizia nr. 76 din 8 februarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 157 din 22 februarie 2005, prin Decizia nr. 245 din 9 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 30 martie 2006, prin Decizia nr. 1.142 din 4 decembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 10 din 7 ianuarie 2008, prin Decizia nr. 946 din 25 iunie 2009.
În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 160 ind. b Cod procedură penală, se apreciază că, autorii excepţiei dau un alt înţeles noţiunii de instrucţie penală, care, potrivit art. 53 din Constituţie, legitimează restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, între care regăsim şi privarea de libertate. Aşa fiind, desprinde concluzia înfrângerii prezumţiei de constituţionalitate a textului în măsura în care este posibilă arestarea inculpatului şi în faza de cercetare judecătorească. Or, potrivit art. 23 al. 4 şi 5 din Legea fundamentală, privarea de libertate se dispune numai în cursul procesului penal, ceea ce implică atât faza de urmărire penală, cât şi faza de judecată, cu singura deosebire că în cursul primei faze a procesului penal arestarea preventivă se poate dispune pentru o perioadă rezonabilă de maximum 180 de zile.
De asemenea, dispoziţiile contestate sunt opozabile fără nici un fel de discriminare pe considerente arbitrare tuturor persoanelor aflate în ipoteza acestora, nefiind încălcat principiul egalităţii în drepturi consacrat de art. 16 din Constituţie.
Constatând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.29 din Legea nr.47/1992 republicată, curtea de apel a dispus sesizarea Curţii Constituţionale pentru soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate invocate.
Dispoziţiile art. 29 alin. 5 din Legea 47/1992 nu sunt incidente în cauză, ele referindu-se la judecarea cauzei.
Având în vedere şi disp. art. 303 alin. 6 ind. 1 Cod procedură penală teza finală, curtea de apel a apreciat că nu se impune suspendarea judecăţii, întrucât obiectul cauzei vizează exclusiv măsura preventivă şi nu fondul dedus judecăţii.

Etichete: