Top

ÎNCREDINŢARE MINOR INTERESUL SUPERIOR AL COPILULUI

Analiza motivelor de recurs, având în vedere dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului şi art. 3 din Convenţia ONU din 20.11.1989 cu privire la drepturile copilului, care subordonează principiului superior al copilului orice reglementări şi decizii ce privesc drepturile copiilor.

Prin sentinţa civilă nr. 2060/2005 Judecătoria Roman a admis acţiunea de divorţ formulată de reclamantă şi în parte cererea reconvenţională formulată de pârât.

S-a desfăcut căsătoria din vina ambilor soţi, s-a dispus revenirea reclamantei la numele avut anterior căsătoriei, i-a fost încredinţat reclamantei minorul spre creştere şi educare, fiind obligat pârâtul la plata unei contribuţii lunare de întreţinere în favoarea acestuia.

S-a reţinut, în privinţa soluţiei privind încredinţarea minorului, că ambii părinţi manifestă afecţiune faţă de copil şi se ocupă de creşterea şi educarea acestuia.

Faptul că reclamanta 1-a dus la creşă, în condiţiile în care era încadrată în muncă şi nu avea posibilitatea de a se ocupa exclusiv de el, nu însemnă că nu ar fi o mamă bună, iar de altfel nici pârâtul nu este casnic, copilul fiind îngrijit de bunicii paterni.

Pe de altă parte, deşi ambii părinţi au condiţii aproximativ egale de creştere a copilului, vârsta acestuia (2 ani) impune prezenţa zilnică a mamei sale în preajma lui.

Prin decizia civilă nr.85/2006 s-a respins ca nefondat apelul pârâtului-reclamant, apelul vizând soluţionarea cererii sale reconvenţionale privind încredinţarea minorului.

S-a apreciat faptul că prima instanţă a ţinut cont, în mod corect, de criteriile clasice de apreciere cum sunt: vârsta copilului, conduita morală a părinţilor, gradul de ataşament faţă de copil, situaţia materială, posibilităţile concrete de a se ocupa de minor.

S-a mai reţinut că faţă de probele administrate nu rezultă lipsa de interes a mamei, care a făcut demersuri repetate pentru a lua copilul în îngrijire, după ce apelantul 1-a luat fără consimţământul său.

Împotriva acestei decizii, pârâtul – reclamant a declarat recurs. Curtea, pornind în analiza motivelor de recurs, încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, de la aplicarea principiului interesului superior al copilului, a reţinut în baza probatoriului administrat că mama minorului, căreia i-a fost încredinţat copilul prin hotărârile anterioare, este plecată din ţară, iar minorul se află în îngrijirea tatălui (recurentul), unde are condiţii corespunzătoare.

Într-adevăr, mama nu poate fi „sancţionată” pentru faptul că lucrează în străinătate, dar susţinerile sale că urmăreşte să se ocupe efectiv de minor, să fie lângă acesta, asigurându-i un climat de stabilitate nu pot fi reţinute în situaţie existentă.

În consecinţă, Curtea a apreciat că principiul interesului superior al copilului, fiind o condiţie „sine-qua-non” a oricăror demersuri şi decizii vizând minorul, impune la acest moment, ca minorul să fie încredinţat tatălui.

Din actele existente, din ancheta socială, rezultă că minorul este îngrijit şi educat corespunzător în locuinţa tatălui, astfel încât urmează a fi menţinut în acest mediu stabil de creştere şi educare.

Faţă de acestea, Curtea a admis recursul, a modificat în tot decizia tribunalului, a admis apelul, a schimbat în parte sentinţa judecătoriei în sensul că a admis cererea reconvenţională şi în consecinţă potrivit art. 42 – 44 Codul familiei şi art. 31 din Legea nr. 272/2994 a încredinţat reclamantului – pârât spre creştere şi educare minorul.

Decizia civilă nr. 1238/8.11.2006

Etichete: