Top

Termenul de introducerii a acţiunii in despăgubiri în cazul condamnării pe nedrept

Cuprins de materii: Dr. civil.

Indice alfabetic : Dr. civil- actiunea în despăgubiri în cazul condamnării pe nedrept.

Legislatie relevantă: art. 504-506 C.pr.pen, Legea nr. 281/2003.

Acţiunea poate fi introdusa in termen de 18 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii instanţei de judecată , potrivit modificării prin Legea nr. 281/2003.

Curtea de Apel Bacău – decizia civ nr. 50 din 05 mai 2010.

Prin sentinţa civilă nr.47 din 25.01.2010, pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosarul nr.4156/103/2009, s-a respins acţiunea în daune formulată de reclamant B.L..

Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul a avut în vedere următoarele:

Prin cererea înregistrată sub numărul 4156/103/27.10.2009, reclamantul B.L. a chemat în judecată Statul român – prin Ministerul Finanţelor Publice – pentru a fi obligat la plata sumei de 500.000 euro, echivalentul a 2.100.000 lei, cu titlu de despăgubiri civile şi cheltuieli de judecată.

În motivare a învederat următoarele aspecte:

A fost arestat preventiv la data de 23.02.1996 în baza mandatului de arestare preventivă nr. 13/1996 pe o perioadă de 25 zile, până la data de 24.03.1996.

Prin încheierea de arestare preventivă nr. 1/21.03.1996 a Tribunalului Harghita, a fost prelungită arestarea sa preventivă până la 23.04.1996.

La data de 21.05.1996 s-a dat încheierea de arestare preventivă nr.2 de către Tribunalul Harghita, până al 22.06.1996.

La data de 24.02.1998, prin încheierea de şedinţă pronunţată în dosar nr. 1424/1997 de către Curtea de Apel Tg. Mureş, a fost pus în libertate. Pentru perioada 22.06.1996 şi 24.02.1998 nu există nici un fel de act de arestare preventivă, astfel 1 an 7 luni şi 24 de zile a fost arestat ilegal în arestul IPJ Harghita şi Penitenciarul Tg. Mureş.

Arestarea preventivă, fără mandat de arestare, executată în arestul IPJ Harghita şi Penitenciarul Tg. Mureş, constituie o privare de libertate în sensul art. 5 alin. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului precum şi conform art. 23 din Constituţia României.

România a ratificat, prin Legea nr. 30/20.06.1994 Normele CEDO, iar de la această dată ele au devenit, conform art. 11 alin. 2 din Constituţie, parte a dreptului intern, având prioritate faţă de reglementările interne contrare, art. 504 Cod procedură penală.

Potrivit art. 5 alin. 5 din Convenţie orice persoană victimă a unei arestări sau detenţii în condiţii contrare dispoziţiilor art. 5 paragraf 1 şi 4 are drept la despăgubiri. Acest drept la despăgubiri se referă la orice fel de privare ilegală de libertate din care să decurgă în mod direct un prejudiciu material sau moral.

În ceea ce priveşte cuantumul daunelor materiale sau morale, reclamantul a arătat că le apreciază la valoarea de 500.000 de euro (echivalentul a 2.100.000 lei), din care suma de 21.000 lei (210.000.00 lei vechi) reprezintă veniturile realizate începând cu data de 22.06.1996 şi 24.02.1998, iar diferenţa de 2079000 lei, reprezintă daune morale.

În ceea ce priveşte daunele morale, la determinarea cuantumului despăgubirii echivalente, se vor avea în vedere, consecinţele negative suferite pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării.

Cu privire la eventuala tardivitate a introducerii acţiunii, este de precizat că nu a cunoscut că în perioada 22.06.1996 – 24.02.1998 nu există nici un act legal pentru a se justifica arestarea sa preventivă. A aflat acest lucru din adresa nr. 12-1123/11.02.2009 a Penitenciarului Tg. Mureş.

În dovedire reclamantul a depus la dosar, în copii: adresa nr. 1123/2009 emisă de Penitenciarul Tg. Mureş, Ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita – din 28.02.1996, mandat de arestare preventivă nr. 13/P/1996, dispozitivele încheierilor penale nr. 1 şi 2 din dosarul nr. 691/1996 a Tribunalului Harghita, Ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita nr. 13/P/1996, încheierea nr. 2/08.10.1996 şi încheierea nr. 4/11.02.1997 ale Tribunalului Harghita (date în dosarul nr. 900/1996); încheierea din 18.02.1998a Curţii de Apel Tg. Mureş, decizia penală nr. 62/A/1998 a Curţii de Apel Tg. Mureş; sentinţa penală nr. 144/1999 a Tribunalului Harghita, adresa nr. 1424/1997 din 24.02.1998 a Curţii de Apel Tg. Mureş, dispoziţia nr. 624/3/III/1996 a Regionalei C.F. Braşov.

Examinând cererea reclamantului, tribunalul a reţinut în fapt următoarele:

La termenul de judecată din 25.01.2010, din oficiu, s-a invocat şi pus în discuţia părţilor excepţia tardivităţii formulării acţiunii.

Excepţia a fost admisă pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Reclamantul a formulat o acţiune în daune pe motiv că în intervalul 22.06.1996 – 24.02.1998 a fost arestat ilegal în arestul IPJ Harghita şi Penitenciarul Tg. Mureş – fără a exista vreun mandat sau alt act de arestare preventivă – invocând ca şi temei de drept prevederile art. 504 şi următoarele Cod procedură penală.

Dispoziţiile art. 504 Cod procedură penală prevăd că are drept la repararea pagubei persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori căruia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal.

Privarea sau restrângerea de libertate, în mod nelegal, trebuie stabilită, după caz, prin ordonanţă a procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanţă a procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cazul prevăzut în art. 10 alin. 1 lit. j ori prin hotărâre a instanţei de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal, pentru cazul prevăzut de art. 10 alin. 1 lit. j.

Dispoziţiile art. 506 alin. 2 prevăd că acţiunea poate fi introdusă în termen de 18 luni de la data rămânerii definitive, după caz, a hotărârilor instanţei de judecată sau a ordonanţelor procurorului prevăzute de art. 504.

În speţă, din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că reclamantul a fost arestat preventiv, în baza mandatului de arestare preventivă nr. 13/P/1996 emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita, în intervalul 24.02.1996 – 24.02.1998 pentru infracţiunea de trafic de influenţă, ce a făcut obiectul urmăririi şi judecării penale, finalizate prin sentinţa penală nr. 144/13.07.1999 a Tribunalului Harghita.

Prin această hotărâre reclamantul a fost condamnat la o pedeapsă de doi ani închisoare (care s-a constatat a fi fost executată în intervalul 23.02.1996 – 24.02.1998, cât reclamantul s-a aflat în arest preventiv).

Anterior pronunţării hotărârii de condamnare, reclamantul a fost pus în libertate, prin încheierea din 18.02.1998 a Curţii de Apel Tg. Mureş (dată în dosarul nr. 1424/1997) prin care s-a admis cererea sa de punere în libertate şi s-a dispus revocarea măsurii arestării preventive.

Raportând cele de mai sus la dispoziţiile art. 506 alin. 2 Cod procedură penală, rezultă că reclamantul a promovat acţiunea în despăgubiri, după aproximativ 11 ani, de la data la care s-a pronunţat încheierea de revocare a măsurii arestării preventive, ba chiar şi de la data la care s-a pronunţat hotărârea prin care s-a finalizat procesul penal.

Având în vedere că termenul de 18 luni – prevăzut de art. 506 alin. 2 Cod procedură penală este un termen de prescripţie a dreptului la acţiune, rezonabil, care asigură condiţiile optime celui prejudiciat pentru a exercita acţiune în justiţie în scopul obţinerii reparaţiilor legale, cum nici normele constituţionale şi nici tratatele internaţionale la care România este parte nu prevăd imprescriptibilitatea dreptului persoanelor prejudiciate prin măsuri ilegale de deţinere de a porni acţiune în repararea pagubei şi nici un termen limită în care acesta poate fi exercitat, excepţia tardivităţii a fost admisă şi pe cale de consecinţă acţiunea reclamantului a fost respinsă ca tardiv formulată.

Împotriva sentinţei civile mai sus-menţionate a declarat în termen legal apel reclamantul B.L., apelul fiind scutit de plata taxei de timbru şi a timbrului judiciar.

În motivarea apelului, reclamantul-apelant a invocat aceleaşi motive din cererea de chemare în judecată.

Analizând sentinţa civilă apelată, Curtea de Apel reţine următoarele:

Instanţa de fond în mod corect şi legal a respins acţiunea reclamantului B.L ca tardiv formulată.

Acţiunea a fost formulată în temeiul art.504 şi următoarele Cod pr.penală, iar prin intermediul acesteia B.L. a solicitat obligarea Statului Român – prin M.F.P., la plata sumei de 500.000 euro (echivalentul a 2.100.000 lei) cu titlu de despăgubiri pentru privarea de libertate în mod nelegal în perioada 22.06.1996-24.02.1998, respectiv fără a exista vreun mandat sau alt act de arestare preventivă.

Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că apelantul-reclamant a fost arestat preventiv, în baza mandatului de arestare preventivă nr.13/P/1996 emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita, în intervalul24.02.1996-24.02.1998 pentru infracţiunea de trafic de influenţă, ce a făcut obiectul urmăririi şi judecării penale, finalizate prin sentinţa penală nr.144/13.07.1999 a Tribunalului Harghita.

Prin aceasta hotărâre B.L. a fost condamnat la o pedeapsă de doi ani închisoare (care s-a constatat a fi fost executata in intervalul 23.02.1996-24.02.1998, cât reclamantul s-a aflat în arest preventiv).

Anterior pronunţării hotărârii de condamnare, B.L. a fost pus în libertate, prin încheierea din 18.02.1998 a Curţii de Apel Târgu Mureş (dosar 1424/1997) prin care s-a admis cererea de punere in libertate si s-a dispus revocarea măsurii arestării preventive.

Conform art.506 alin.2 Cod procedura civilă acţiunea în despăgubiri poate fi introdusă în termen de 18 luni de la data rămânerii definitive, după caz, a hotărârilor instanţei de judecata sau ordonanţelor procurorului prevăzute de art. 504 Cod procedura penala (iniţial termenul a fost de 1 an, acesta fiind prelungit la 18 luni prin Legea nr.281/2003).

Raportând situaţia de fapt la prevederile legale rezulta ca apelantul-reclamant a promovat acţiunea în despăgubiri, după aproximativ 11 ani de la data la care s-a pronunţat încheierea de revocare a măsurii arestării preventive inclusiv de la data la care s-a pronunţat hotărârea prin care s-a finalizat procesul penal, iar termenul de 18 luni prevăzut de art. 506 alin.2 Cod procedura penală este un termen de prescripţie a dreptului la acţiune.

Instanţa de fond în mod corect a aplicat dispoziţiile art. 506 alin.(2) Cod procedură penală, neputând fi reţinută adresa nr. 1123/11.02.201 Penitenciarului Târgu Mureş (răspuns la cererea nr. 4/06.02.2009 a Cabinetului de Avocatură ,,F.C.” Tg. Mureş) ca fiind momentul când apelantul-reclamant B.L. ar fi luat cunoştinţă că ar fi fost arestat preventiv în mod nelegal. Codul de procedura penală, şi in forma avută la data arestării preventive şi în forma actuală, prevede expres data de la care începe să curgă dreptul de acţiune pentru reparare pagubei: ,,Acţiunea poate fi introdusă în termen de 18 luni de la data rămânerii definitive, după caz, a hotărârilor instanţei de judecată sau a ordonanţelor procurorului, prevăzute în art. 504.” ( forma actuală).

Mai mult, este imposibil de crezut ca apelantul-reclamant ar fi cunoscut pentru prima data faptul ca ar fi fost arestat preventiv în mod nelegal după aproximativ 11 ani de la efectuarea arestului preventiv, în condiţiile în care conform dispoziţiilor Codului de procedura civilă toate masurile ce se iau în dosarul penal cu privire la persoana inculpatului, se comunica acestuia in mod obligatoriu.

Pentru considerentele reţinute , Curtea de Apel , apreciat sentinţa civilă recurată ca fiind temeinică si legală, iar în temeiul art. 296 C.pr.civ., a respins apelul ca nefondat.

Etichete: