Minori – legături personale cu minorul
Prin sentinţa civilă nr. 329/14.12.2009, pronunţată în dosarul nr. 4605/180/2009 al Judecătoriei Bacău, s-a admis, în parte, cererea formulată de reclamantul R.C.A. în contradictoriu cu pârâta R.R., pentru desfacerea căsătoriei părţilor, s-a admis cererea reconvenţională şi s-a dispus desfacerea căsătoriei părţilor din culpa comună a soţilor, pârâta reclamantă revenind la numele anterior căsătoriei. Minora R.M. nr. 24.06.2002 a fost încredinţată spre creştere şi educare pârâtei, reclamantul fiind obligat la plata unei pensii de ¼ din veniturile nete ale reclamantului. Programul de vizită al minorei a fost stabilit o dată la două săptămâni, de sâmbătă ora 1700 până duminică ora 1800, cu luarea minorei la domiciliul reclamantului iar pe timpul vacanţelor s-a stabilit luarea minorei timp de o săptămână în vacanţa de iarnă şi 3 săptămâni în vacanţa de vară.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că relaţiile dintre soţi sunt grav vătămate şi fac imposibilă căsătoria, instanţa aplicând, la cererea părţilor dispoziţiile art. 617 alin. 2 Cod procedură civilă. În interesul minorei şi având în vedere şi opţiunea părţilor, s-a dispus încredinţarea minorei spre creştere şi educare pârâtei cu obligarea reclamantului la plata unei pensii în cotă de ¼ din veniturile nete, obligarea făcându-se începând cu data pronunţării, motivat de faptul că, ulterior, separării soţilor, reclamantul a sprijinit material minora în fiecare lună.
În ceea ce priveşte programul de vizită, instanţa a arătat că, potrivit art. 43 alin. 3 Codul familiei, părintele divorţat căruia nu i s-a încredinţat copilul, păstrează dreptul de a avea legături personale cu minorul precum şi dreptul de a veghea la creşterea, educarea învăţătura şi pregătirea profesională a copilului. Instanţa a stabilit programul de vizită ţinând cont de interesul şi stabilitatea emoţională a minorei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen legal, pârâta reclamantă.
Apelul a fost legal timbrat.
În motivarea apelului, apelanta a arătat că nu este de acord cu programul de vizită stabilit, în sensul că nu se impune luarea minorei din domiciliul mamei şi aceasta pentru că minora este afectată de despărţirea părinţilor, a asistat la o serie de stări conflictuale în urma cărora urmează o terapie psihologică. Faţă de această împrejurare, având în vedere că minora are o părere negativă faţă de tată şi bunicii paterni nu se impune luarea în domiciliul acestora, aşa cum luarea minorei, pe timpul vacanţei, timp de trei săptămâni este o măsură ce o privează pe minoră de terapia pe care o urmează.
În susţinerea apelului s-au depus înscrisuri: adresa nr. 2203/09.07.2009 a Policlinicii de Copii Bacău, adresa nr. 3408/2009 a Secţiei nr. 1 Poliţia Municipiului Bacău, CML/05.06.2009.
Intimatul a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat, arătând că se impune ca tatăl să păstreze legăturile cu minora.
În apel, raportat la motivele de apel susţinute de apelantă şi înscrisurile depuse, tribunalul a constatat că se impune audierea minorei în camera de consiliu, sens în care s-a încheiat procesul verbal din 22.10.2009.
Analizând motivele de apel invocate şi din oficiu, tribunalul reţine că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Susţinerile apelantei în sensul că minora are o părere negativă faţă de tată şi de asemenea faţă de bunicii paterni nu este probată, din declaraţia martorei G. C. – însăşi mama pârâtei, rezultând că de minoră se ocupau ambii părinţi şi că, ulterior separării, pârâtul a manifestata interes faţă de creşterea minorei, vizitând-o şi trimiţându-i lunar bani.
Minora, audiată în camera de consiliu, nu a respins posibilitatea vizitării sale de către tată, ba dimpotrivă a arătat că-şi doreşte să meargă cu tatăl dar nu foarte des, prin aceasta minora încercând să evite situaţiile conflictuale dintre părinţi. A rezultat din audierea minorei că disconfortul emoţional este provocat de certurile care au loc între părinţi şi pe care minora încearcă să le evite chiar dacă prin aceasta ar însemna să-şi vadă tatăl mai rar.
Minora nu a manifestat aversiunea faţă de tată şi bunicii paterni, sentiment la care face referire apelanta în susţinerile apelului.
Incidentul la care face referire apelanta şi care a avut loc la Hemeiuşi, este relatat doar de martora reclamantului, numita R.V. care a arătat că pârâta însăşi a avut un comportament necorespunzător, nerezultând din declaraţiile martorilor şi nici din audierea minorei că reclamantul a agresat minora.
Minora şi-a exprimat conştient dorinţa ca părinţii să se împace şi să fie „ca înainte”, temerea minorei axându-se cu precădere nu pe relaţiile conflictuale a sa cu unul din părinţi ci pe starea conflictuală dintre cei doi părinţi, încercarea sa fiind în a evita certurile părinţilor şi nu în a evita unul din părinţi, în speţă tatăl.
Faţă de această împrejurare, vizitarea minorei în domiciliul mamei, nu ar face decât să menţină starea conflictuală dintre părţi, afectând minora suplimentar, copilul dorindu-şi cel mai mult tocmai să nu mai asiste la certuri între părinţi.
Privitor la programul aferent vacanţelor, având în vedere probele administrate, tribunalul reţine că susţinerile apelantei nu pot fi primite, consilierea psihologică a minorei putând continua chiar dacă minora este temporar la tată.
În consecinţă, văzând dispoziţiile art. 296 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge apelul ca nefondat, interesul minorei fiind acela de a continua legăturile fireşti cu tatăl temei pentru a conferi minorei i stare de linişte şi normalitate precum cea anterioară separării părinţilor, stare pe care minora şi-o doreşte mult.