Top

Asigurări auto şi alte asigurări

Prin sentinţa penală nr.309 din 25.05.2010 pronunţată de Judecătoria Moineşti în dosarul nr.2688/260/2008 s-a dispus în baza art. 184 alin. 2, 4 Cod penal condamnă inculpatul S.V., la pedeapsa închisorii de 6 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Interzice drepturile prev de art. 64 lit.a teza a II-a şi b Cod penal în condiţiile şi pe durata prev. de art. 71 alin. 2 Cod penal.

În baza art. 81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, prevăzut de art. 82 Cod penal.

În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, suspendă condiţionat şi executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 359 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal, în sensul că dacă în termenul de încercare va mai săvârşi o nouă infracţiune se va revoca suspendarea condiţionată.

Ia act că Spitalul mun. Moineşti şi Spitalul jud. Bacău, nu s-au constituit părţi civile.

În baza art. 14 şi 346 Cod procedură penală, 998 Cod civil şi 313 din Legea 95/2006 obligă inculpatul către partea civilă Serviciul de Ambulanţă Bacău la suma de 199 lei, reactualizată la data executării, reprezentând cheltuieli de transport ale părţii vătămate.

În baza art. 14, 346 Cod procedură penală, şi 998-999 Cod civil, obligă inculpatul la plata către moştenitorii părţii civile N.P. a sumei de 11973,31 lei despăgubiri materiale, reprezentând 7417,55 lei contravaloarea proteză provizorie, modulară şi definitivă pentru gamba stângă, 3.800 lei reprezentând contravaloarea medicamentelor, produselor sanitare, produselor pentru igienă zilnică necesare părţii vătămate, 256,31 lei reprezentând traduceri şi 25000 lei daune morale.

Ia act că inculpatul a avut apărător ales.

În baza art. 193 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 7600 lei către moştenitorii părţii civile, Nistor Petrea, reprezentând 4500 lei onorariu avocat, 3100 lei contravaloarea expertizelor auto efectuate în cursul urmăririi penale.

În baza art. 191 cod procedură penală obligă inculpatul la 1000 lei cheltuieli judiciare către stat .

Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut următoarele:

În fapt, în ziua de 01.11.2006, în jurul orelor 08,00,partea vătămată N.P. a coborât alături de alţi călători în staţia Platou L. dintr-un autobuz ce se întorcea în localitate din satul P., com. P.. În aceeaşi locaţie a oprit pentru a coborî călătorii şi microbuzul Mercedes condus de către S.V.. Călători din autobuz au părăsit staţia, însă partea vătămată a mai întârziat câteva minute pentru a-şi aranja bagajul, respectiv sac cu praz care se dezlegase, timp în care, microbuzul condus de inculpat s-a pus în mişcare pentru a părăsi platoul şi a-i transporta pe ceilalţi călători în centrul oraşului. Inculpatul a efectuat o manevră de virare spre stânga şi datorită faptului că nu s-a asigurat temeinic, nu a observat partea vătămată aplecată asupra bagajului, acroşându-l cu partea latero – frontală stânga a microbuzului respectiv i-a prins sub roata stânga faţă, piciorul stâng, orientat spre înapoi. Alarmat de ţipetele de durere ale părţii vătămate, inculpatul a frânat brusc şi a oprit aproape imediat microbuzul, iar după aceea a coborât a văzut partea vătămată căzută jos şi sângerând la piciorul zdrobit de greutatea autovehicului ce trecuse peste el. Un alt autovehicul a transportat partea vătămată la Spitalul Moineşti, de unde aproape imediat, datorită gravităţii leziunilor a fost transportat cu o maşină a Serviciului de Ambulanţă şi internat la Spitalul jud. Bacău, unde s-a intervenit pentru o amputaţie de necesitate 1/3 medie gamba stângă.

Ulterior, partea vătămată a fost examinată medico-legal şi s-a constatat că prezenta „sindrom de strivire gleznă şi picior stâng. Amputaţie de necesitate 1/3 medie gamba stg. Arterită membre pelvine”, leziuni ce s-au putut produce în cadrul unui accident rutier la data de 01.11.2006 ce necesită pentru vindecare un număr de 45-50 de zile îngrijiri medicale, iar amputaţia gambei constituie o invaliditate de 60%, şi o infirmitate fizică permanentă.

Partea vătămată arată în propria declaraţie (fila 86) că în ziua respectivă a venit cu autobuzul la L. şi având un sac în spate, a vrut să lege sacul, motiv pentru care a fost nevoit să îşi aplece capul, moment în care microbuzul condus de inculpat i-a rupt piciorul.

Inculpatul (fila 87) arată că recunoaşte învinuirea, mai puţin faptul că nu s-a asigurat. Astfel, el relatează că în momentul în care a venit de la Cucuieţi, autobuzul de P., era sosit. A parcat la o distanţă de aproximativ 1,5-2 m de acesta, poziţionat astfel,încât în direcţia uşii sale era în direcţia uşii autobuzului, şi avea roţile din faţă virate spre stânga în vederea ieşirii de pe platou. După ce au coborât oamenii din autobuz, acesta a plecat, iar după ce au coborât şi pasagerii săi, s-a asigurat stânga –dreapta a plecat. Când să plece a auzit o lovitură în partea stângă în oglindă, şi a simţit că roata stângă s-a urcat pe ceva. Fără a da înapoi, din inerţie, raportat la faptul că maşina se urcase pe ceva, aceasta a dat puţin înapoi. Apreciază că maşina a rulat aproximativ 30-35 cm. A oprit şi l-a văzut pe N.P. , întins jos. Cu privire la declaraţia dată la asigurări, inculpatul arată că inspectorul de la asigurări i-a spus să se declare un pic vinovat, în caz contrar nu i se va plăti nimic, iar această declaraţie, ar fi trebuit să rămână doar între cele două părţi.

G.D., (fila 89) arată în ziua respectivă, după ce au coborât călătorii pe Platoul L.,s-a închis uşa, şi maşina s-a pus în mişcare. După 20-30 cm rulaţi s-a auzit un răcnet, moment în care şoferul a oprit s-au dat jos şi au găsit partea vătămată întinsă pe jos şi ţipa. Nu a observat dacă inculpatul s-a asigurat la plecarea de pe loc, şi apreciază că şoferul microbuzului nu avea cum să vadă partea vătămată, întrucât poziţia martorului era în faţă la 1 metru de bord, în picioare şi nici el nu a văzut partea vătămată. Mai arată că înălţimea sacului de rafie era de o jumătate de metru.

V.P. (fila 91) arată că circula cu microbuzul condus de inculpat, şi era în spatele şoferului. Acesta a oprit pe Platoul L., au coborât 10-15 elevi, după care inculpatul a închis uşa şi a pus în mişcare maşina. S-a deplasat foarte puţin, şi s-a auzit un ţipăt. Inculpatul a pus frână, maşina s-a mişcat puţin înapoi, după care inculpatul a coborât şi martorul a văzut partea vătămată ţipând. Martorul relatează în continuare că nici el nu a observat partea vătămată, însă apreciază că dacă partea vătămată ar fi fost mai în faţă ar fi putut fi văzută de inculpat.

B.S. (fila 114) precizează că se afla în microbuzul inculpatului, care a oprit în staţia Platou L. pentru a coborî nişte elevi. Martora se afla pe ultima banchetă din partea stângă, şi a observat un bătrân cu un sac mic în spinare. Acesta s-a aşezat în genunchi şi făcea ceva la sac, fiind în genunchi pe sac. Când să plece microbuzul partea vătămată s-a ridicat şi probabil a alunecat şi s-a rezemat de microbuz cu spatele, şi apoi a venit jos. Ulterior a auzit ţipetele părţii vătămate care spunea că l-au nenorocit. Martora mai precizează că bătrânul a stat la pământ câtva timp şi s-a ridicat în picioare înainte să plece microbuzul.

C.M. (fila 132), şoferul autobuzului care a transportat partea vătămată nu a văzut incidentul, întrucât plecase înainte de întâmplarea acestuia. Arată doar că microbuzul condus de inculpat a parcat la o distanţă de 1,5-2 m paralel cu maşina sa.

C.E. (133) menţionează că la data respectivă se afla în faţa magazinului de reparat frigidere L.. A văzut că din autobuzul de P. a coborât partea vătămată şi alţi călători, Partea vătămată s-a deplasat 1-1,5 m şi avea în mână un sac cu praz, care îi ajungea acesteia până la brâu. Maşina părţii vătămate avea roţile din faţă virate stânga, iar N.P. era cu spatele la microbuz, şi căuta ceva în buzunar cu care să lege sacul. Poziţia părţii vătămate era în picioare cu capul în jos. Cu privire la momentul efectiv al lovirii martora nu l-a observat.

R.A. (fila 135) relatează că partea vătămată, în împrejurarea respectivă avea asupra sa un săculeţ, s-a aplecat spre sac, foarte ghemuit, însă nu stătea jos, ci pe vine, Inculpatul a pornit maşina, iar partea vătămată s-a ridicat venind cu capul poziţionat sub oglinda microbuzului, iar ulterior a văzut partea vătămată pe spate, strigând. Apreciază că şoferul nu avea posibilitatea să vadă partea vătămată.

T.M. (fila 184) a observat partea vătămată care a coborât din maşina de P. cu un sac în spate, iar după ce a coborât s-a deplasat câţiva metri şi s-a oprit să lege sacul, la 3-4 metri, în poziţia aplecat doar din cap.

P.M. (fila 185), relatează că partea vătămată era la aproximativ 2,5 m de microbuz, era în poziţia aplecat, în vederea legării sacului, care îi ajungea acesteia până la brâu. Roţile microbuzului erau virate spre stânga. Când a plecat şoferul s-a uitat doar la uşa din dreapta nu şi spre stânga, a pornit, şi a lovit pe N.P..

P.D. (fila 186), relatează că în data respectivă a văzut partea vătămată care coborâse din autobuzul de P., era aplecată spre sac, în poziţia aplecată de spate şi voia să facă ceva la sacul care îi ajungea până la brâu. N.P. era la aproximativ 1 m de microbuz, iar când acesta a plecat, probabil nu s-a asigurat şi a accidentat partea vătămată la picior. Mai arată că din poziţia aplecată în care era, partea vătămată ajungea până la oglinda microbuzului.

B.C., martorul audiat la ultimul termen, arată că în dimineaţa de 01.11.2006, a văzut cum partea vătămată a coborât din maşina ce de la P.,şi a rămas lângă maşină să-şi aranjeze prazul dintr-un sac, care îi ajungea părţii vătămate puţin mai sus de genunchi. Microbuzul avea roţile virate stânga, şi când a pornit a intrat în partea vătămată cu oglinda retrovizoare.

Instanţa observă că depoziţiile martorilor sunt total contradictorii în privinţa poziţiei părţii vătămate în momentul în care microbuzul s-a pus în mişcare. Se va reţine în această privinţă declaraţia inculpatului care a precizat că în momentul când a pornit microbuzul „a auzit o lovitură în partea stângă în oglindă, şi a simţit că roata stângă s-a urcat pe ceva.”. Se remarcă situarea în timp a celor două momente distincte, respectiv lovirea părţii vătămate mai întâi cu oglinda şi apoi cu roata. La această concluzie se adaugă concluziile raportului de expertiză criminalistică „inculpatul putea preveni producerea evenimentului rutier în cazul în care ar fi repus în mişcare autovehiculul din staţie după semnalizarea intenţiei şi asigurarea că poate efectua în siguranţă această manevră, asigurare care trebuia să constea în verificarea închiderii uşilor şi vizualizarea spaţiilor din imediata vecinătate a autovehiculului, astfel încât să se poată reînscrie în trafic fără stânjenirea celorlalţi participanţi la trafic. Inculpatul nu s-a asigurat îndeajuns şi astfel nu a observat partea vătămată ce se afla pe platoul L. într-o poziţie regulamentară, punându-i astfel viaţa în pericol şi producându-i astfel leziuni conform certificatului medico legal şi infirmitate fizică permanentă. Partea vătămată nu putea preveni accidentarea sa, dată fiind inexistenţa unor marcaje rutiere specifice de delimitare a accesului pietonilor, precum şi imposibilităţii sesizării intenţiei de plecare de pe loc a conducătorului microbuzului, condus de către inculpat. Chiar dacă poziţia părţii vătămate reprezintă din punct de vedere al circulaţiei pe drumurile publice o imprudenţă, în lipsa unor marcaje corespunzătoare, această atitudine nu poate fi legal sancţionată, întrucât obligaţia de a se asigura ii revenea inculpatului, la momentul plecării de pe loc în calitatea sa de conducător auto.

Situaţia arătată mai sus a fost confirmată prin depoziţiile martorilor audiaţi în cauză, atât în timpul urmăririi penale cât şi în timpul judecăţii. Astfel, toate persoanele ce au fost prezente la producerea incidentului şi au putut percepe faptele în mod direct au relatat că inculpatul nu a în momentul staţionării avea roţile virate stânga, pregătind astfel microbuzul de ieşirea de pe platou. Diferenţele sunt în privinţa poziţiei părţii vătămate, pe care unii martori o descriu ca aplecat, alţii ca fiind în genunchi. În concluziile suplimentului raportului de expertiză sunt analizate toate poziţiile pe care le putea adopta partea vătămată. Astfel raportat la poziţia stabilită a microbuzului şi părţii vătămate distanţa minimă faţă de sol necesară pentru observarea obstacolului, era de aproximativ 1,00 m. Se constată apoi că în poziţia aplecat, inculpatul ar fi avut o distanţă faţă de sol de 1,06 m, în poziţia în genunchi 1,22 m, iar în poziţia ghemuit 0,68m. Pornind apoi de la un alt fapt necontestat de nici unul din martori, şi anume faptul că partea vătămată avea asupra sa un sac cu praz, instanţa trebuie să aprecieze înălţimea faţă de sol a sacului, raportat la situaţia că s-au avansat diverse dimensiuni de la 30 cm la 1,5 m. În acest sens instanţa nu va putea reţine dimensiunea sacului de 30 cm, întrucât este de notorietate faptul că prazul este o plantă înaltă, însă nici cea de 1,5 m, dimensiune la care se poate ajunge, însă nu poate fi considerată ca atare, raportat la faptul ă aceasta a fost dată de partea vătămată. Nu se poate considera ipoteza că N.P. avea sacul aşezat pe sol, întrucât toţi martorii au văzut sacul şi au precizat cu exactitate că acesta avea în el praz, situaţie care este puţin probabil să fie observată în condiţiile în care sacul era la pământ.

Trebuie considerată şi situaţia că doar un singur picior al părţii vătămate era expus, datorită faptului că la celălalt nu este relevată vreo leziune, şi este evident că între ele este o distanţă foarte mică, precum şi vârsta părţii vătămate la momentul producerii accidentului, 77 de ani, care nu putea permite acesteia orice poziţie pe care un corp uman tânăr o poate adopta. Astfel, instanţa apreciază că există două posibile poziţii ale părţii vătămate, respectiv cea aplecată doar de cap, şi cea în genunchi cu un picior înainte.

Potrivit concluziilor suplimentului de expertiză, în ambele situaţii distanţa faţă de sol a părţii vătămate este mai mare de 1 m, astfel că inculpatul, la o temeinică asigurare, şi în condiţiile unei poziţii normale la volan, ar fi avut posibilitatea să observe partea vătămată.

Această concluzie a instanţei a fost evidenţiată „la cald” de inculpat în declaraţia sa de la fila 100 dosar urmărire penală, în fişa-avizare de accident întocmită dc către S.C„Asigurarea Românească Asirom”S.A.. La punctul 14 „Împrejurări în care a avut loc accidentul” este rubrică completată de către inculpat şi semnată de către acesta„Nu m-am asigurat îndeajuns la plecarea de pe loc acroşându-1 pe N.P. la 1.XI.2006″.

Stabilindu-se vinovăţia inculpatului s-a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii apreciindu-se că scopul educativ putea fi atins fără reţinere în regim de detenţie în cauză fiind îndeplinite condiţiile prev. de art.81 din Codul penal.

Sub aspectul laturii civile, instanţa apreciază că sunt întrunite condiţiile acordării de despăgubiri, respectiv, există un prejudiciu, o faptă ilicită, legătura de cauzalitate dintre ele, vinovăţia făptuitorului şi condiţia suplimentară a constituirii de parte civilă.

Astfel în privinţa despăgubirilor materiale instanţa va reţine suma de 7.917 lei sumă reprezentând contravaloare proteză provizorie, modulară şi definitivă pentru gamba stângă-sumă dovedită cu acte, respectiv facturi fiscale şi chitanţe (filele 144-151, vol II, dosar cercetare judecătorească); suma de 3.800 lei, sumă reprezentând contravaloarea medicamentelor, produselor sanitare, produselor pentru igienă zilnică necesare părţii vătămate şi transportul acestor produse, chiar dacă conform actelor de la filele 94,98,100,102,104,106,109,111,112 şi 116 vol II, dosar cercetare judecătorească rezultă 1019,56 euro şi 92,78 lei, întrucât acesta este suma care a fost solicitată; şi suma de 256,31 lei (filele 92,95,96 vol II dosar cercetare judecătorească) sumă reprezentând traduceri ale facturilor fiscale, facturi depuse la dosar, astfel cum rezultă din actele depuse la dosar de partea vătămată (filele 92-162, vol II, dosar cercetare judecătorească).

Instanţa nu va putea reţine sumele solicitate de partea vătămată şi dovedite de aceasta cu martori, întrucât va cenzura depoziţiile acestora, raportat la situaţia că nu au precizat instanţei relaţia de rudenie cu partea vătămată în grad oprit de lege, deşi ambele martore au fost în mod expres întrebate.

În privinţa daunelor morale solicitate de partea vătămată instanţa reţine că dauna morala a fost denumită de doctrina dreptului „orice atingere adusa uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalităţii umane”(Rene Savatier, „La theorie des obligations. Vision juridique et economique” Dalloz, Paris, 1969, p 344) sau “prejudiciul care rezulta dintr-o atingere adusa intereselor personale si care se manifesta prin suferinta fizica sau morală pe care le resimte victima”(Pierre Tercier „Contribution a l’etude du tort moral et de sa reparation en droit suisse”, Editions Universitaires, Fribourg, Suisse, 1971, p 14). Instanţa apreciază de netăgăduit suferinţa morală la care a fost expusă partea vătămată în urma săvârşirii infracţiunii, raportat la numărul mare de zile de îngrijiri, diagnostic şi sechelele rămase, infirmitatea pe care partea vătămată le-a suferit pe tot parcursul vieţii.

Impotriva acestei hotărâri în termen legal, au declarat apel inculpatul şi moştenitorii părţii civile N.P. .

Apelantul-inculpat personal şi prin apărător a criticat sentinţa instanţei de fond pentru nelegalitate şi netemeinicie atât sub aspectul laturii penale constatându-se că în cauză trebuia reţinută şi culpa victimei care se afla într-un loc în care nu trebuia să fie cât şi sub aspectul laturii civile considerând în primul rând, că în mod legal la plata despăgubirilor civile trebuia obligat asigurătorul întrucât în cauză există poliţă de asigurare iar în al doilea rând reţinându-se o culpă comună despăgubirile materiale trebuiau reduse ca de altfel şi daunele morale care sunt exagerate şi nejustificate.

Apelurile moştenitorilor părţii civile N.P., au criticat sentinţa instanţei de fond pentru nelegalitate şi netemeinicie considerând că la plata despăgubirilor civile trebuia obligat asigurătorul iar cuantumul despăgubirilor materiale şi morale este mic în raport de probele aflate la dosar şi suferinţa produsă în cauză.

Pentru aceste motive, s-a solicitat admiterea apelului desfiinţarea sentinţei apelate iar pe fond obligarea apelantului la plata despăgubirilor materiale şi morale în cuantumul solicitat la instanţa de fond şi pentru care se consideră că s-a făcut pe deplin dovada.

Tribunalul analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele invocate şi din oficiu, constată următoarele:

Astfel instanţa de fond a făcut o justă apreciere a probelor administrate în cauză în baza cărora în mod corect a stabilit situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului.

Din probele administrate în cauză s-a reţinut că , în ziua de 01.11.2006, în jurul orei 07,50,partea vătămată N.P. a coborât alături de alţi călători în staţia Platou L. dintr-un autobuz ce se întorcea în localitate din satul P., com. P..

La câteva minute după sosirea autobuzului în staţie, pe Platou a oprit pentru a coborî călătorii şi microbuzul M.

În timp ce ceilalţi călători au părăsit staţia, partea vătămată a mai întârziat câteva minute pentru a-şi aranja bagajul. S-a aplecat asupra unui sac cu praz care se dezlegase, pentru a-l lega la gură, timp în care, în jurul orei 08,00, microbuzul învinuitului s-a pus în mişcare pentru a părăsi platoul şi a-i transporta pe ceilalţi călători în centrul oraşului.

Inculpatul a făcut o manevră de virare spre stânga şi datorită faptului că nu s-a asigurat temeinic, nu a observat partea vătămată aplecată asupra bagajului. L-a acroşat cu partea latero – frontală stânga a microbuzului (cel mai probabil cu oglinda retrovizoare stânga), l-a trântit la pământ şi i-a prins sub roata stânga faţă, piciorul stâng, orientat spre înapoi.

Alarmat de ţipetele de durere ale părţii vătămate, învinuitul a frânat brusc şi a oprit aproape imediat microbuzul, iar după aceea a coborât a văzut partea vătămată căzută jos şi sângerând la piciorul zdrobit de greutatea autovehiculului ce trecuse peste el.

Un alt autovehicul a transportat partea vătămată la Spitalul Moineşti, de unde aproape imediat, datorită gravităţii leziunilor a fost transportat cu o maşină a Serviciului de Ambulanţă şi internat la Spitalul jud. Bacău, unde s-a intervenit pentru o amputaţie de necesitate 1/3 medie gamba stângă.

Ulterior, partea vătămată a fost examinată medico-legal şi s-a constatat că prezenta „sindrom de strivire gleznă şi picior stâng. Amputaţie de necesitate 1/3 medie gamba stg. Arterită membre pelvine”, leziuni ce s-au putut produce în cadrul unui accident rutier la data de 01.11.2006 ce necesită pentru vindecare un număr de 45-50 de zile îngrijiri medicale, iar amputaţia gambei constituie o invaliditate de 60%, şi o infirmitate fizică permanentă.

Pentru stabilirea vinovăţiei producerii accidentului, în cauză s-a dispus efectuarea a nu mai puţin de 4 expertize tehnice şi criminalistice, acestea concluzionând fie culpa părţii vătămate, fie pe cea a inculpatului,însă ultima, cea de la INEC Bucureşti, reţine culpa exclusivă a inculpatului.

Se reţine din concluziile raportului de expertiză criminalistică faptul că inculpatul putea preveni producerea evenimentului rutier în cazul în care ar fi repus în mişcare autovehiculul din staţie după semnalizarea intenţiei şi asigurarea că poate efectua în siguranţă această manevră, asigurare care trebuia să constea în verificarea închiderii uşilor şi vizualizarea spaţiilor din imediata vecinătate a autovehiculului, astfel încât să se poată reînscrie în trafic fără stânjenirea celorlalţi participanţi la trafic. Inculpatul nu s-a asigurat îndeajuns şi astfel nu a observat partea vătămată ce se afla pe platoul L. într-o poziţie regulamentară, punându-i astfel viaţa în pericol şi producându-i astfel leziuni conform certificatului medico legal şi infirmitate fizică permanentă. Partea vătămată nu putea preveni accidentarea sa, dată fiind inexistenţa unor marcaje rutiere specifice de delimitare a accesului pietonilor, precum şi imposibilităţii sesizării intenţiei de plecare de pe loc a conducătorului microbuzului condus de către inculpat. Chiar dacă poziţia părţii vătămate reprezintă din punct de vedere al circulaţiei pe drumurile publice o imprudenţă, în lipsa unor marcaje corespunzătoare, această atitudine nu poate fi legal sancţionată, întrucât obligaţia de a se asigura ii revenea inculpatului, la momentul plecării de pe loc în calitatea sa de conducător auto.

Având în vedere această situaţie de fapt în cauză nu se poate reţine o culpă comună, victima neavând nici o posibilitate de a preveni producerea accidentului dată fiind mai ales lipsa unor marcaje rutiere specifice de delimitare a accesului pietonilor.

De asemenea potrivit concluziilor raportului de expertiză, în ambele situaţii, distanţa faţă de sol, a părţii vătămate este mai mare de 1m, astfel că inculpatul la o temeinică asigurare şi în condiţiile unei poziţii normale la volan ar fi avut posibilitatea să vadă partea vătămată.

Cât pentru soluţionarea laturii civile, tribunalul constată următoarele:

Astfel la data producerii accidentului, maşina condusă de către inculpat era asigurată la Asigurarea Românească-Asirom SA Bacău fiind vorba de asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto aşa cum rezultă din poliţa de asigurare aflată la fila 102 dosar urmărire penală.

Potrivit art.49 din Lg.136/1995, privind asigurările şi reasigurările din România, asigurătorul acordă despăgubiri pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund, în baza legii, faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de autovehicule,precum şi pentru cheltuielile făcute de asiguraţi în procesul civil.

Rezultă deci că răspunderea asiguratului este o răspundere contractuală, angajată în baza contractului de asigurare încheiat cu asiguratul şi nu o formă a răspunderii civile delictuale.

Având în vedere aceste dispoziţii ale textului de lege menţionat mai sus, se constată că în cauză deşi instanţa de fond a dispus citarea asiguratorului pe fond nu a dispus obligarea acestuia în limita prevăzută de lege pentru asigurarea efectivă de răspundere civilă la plata despăgubirilor civile către moştenitorii părţii vătămate.

Potrivit art.14 al.1 lit.b şi alin.2 din Cod.pr.pen. şi art.998 Cod civ.repararea prejudiciului cauzat ca urmare a săvârşirii infracţiunilor trebuie să fie justă şi integrală.

Având în vedere probele administrate în cauză se constată că partea vătămată a făcut dovada daunelor materiale doar în cuantum de 11973,31 lei, sumă care instanţa de fond a considerat-o ca fiind justificată şi pe deplin dovedită.

In raport cu gravitatea suferinţelor morale produse părţii vătămate se apreciază că suma de 25.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru daunele morale corespunde cerinţelor unei juste şi integrale despăgubiri în sensul art.14 C.pr.pen. şi art.998 şi următoarele din Codul Civil.

Potrivit art.14.al.3 C.pr.pen. şi art.998 Cod civ. Orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat al repara.

De asemenea recomandările Consiliului Europei din 1969 de la Londra, subliniază între altele că principiul reparaţiei daunelor morale trebuie recunoscut în cazul leziunilor corporale, despăgubirea având rolul de a da o compensare victimei.

Din probele administrate în cauză, rezultă că pe lângă daunele patrimoniale suferite de partea vătămată au existat şi prejudicii morale decurgând din internarea în spital, traumele fizice şi psihice suferite, sechelele postraumatice care afectează negativ participarea părţii vătămate la viaţa socială şi de familie comparativ cu situaţia anterioară a vătămării produsă prin fapta săvârşită de inculpat.

Ca atare corect instanţa de fond a decis că partea vătămată urmare a vătămărilor fizice cauzate prin infracţiune a suferit şi vătămări psihice şi alterarea condiţiilor de viaţă ceea ce justifică acordarea de daune morale.

Totodată se reţine că în lipsa unor criterii legale de determinare a cuantumului daunelor morale,instanţa de fond bine a stabilit întinderea acestora, în raport de gravitatea vătămărilor produse şi de intensitatea suferinţelor cauzate.

Faţă de considerentele mai sus expuse, urmează ca în baza art.379 pct.2 lit.a din c.pr.pen. va admite apelurile declarate de apelantul inculpat S.V. şi apelanţii-părţi civile N.P., N.G., împotriva sentintei penale nr.309/25.05.2010, pronunţată de Judecatoria Moineşti în dosarul nr.2688/260/2008, numai cu privire la soluţionarea laturii civile şi numai în ceea ce priveşte calitatea procesuală a părţii care a fost obligată la plata despăgubirilor civile către părţile civile din prezenta cauză şi la plata cheltuielilor de judecată de părţile civile în proces.

Va desfiinţa sentinţa penală apelată numai cu privire la aspectele menţionate, va reţine cauza spre rejudecare iar pe fond va obliga Societatea Asigurarea Românească Asirom SA Bucureşti prin sucursala Bacău la plata despăgubirilor civile şi a cheltuielilor de judecată astfel cum au fost acordate la instanţa de fond către părţile civile din prezenta cauză.

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

In baza art.111 din OUG nr.195/2002 aşa cum a fost modificată prin OUG nr.146/04.11.2008, va admite cererea formulată de inc. S.M. şi în consecinţă:

Va dispune prelungirea dreptului la circulaţie a inculpatului S.M. pentru o perioadă de 30 de zile începând de astăzi 02.11.2010 până la 01.12.2010.

Etichete: