Top

Drepturi băneşti.

Constată că prin acţiunea înregistrată sub nr. 678/110/2010 la 11.02.2010, la Tribunalul Bacău, precizată ulterior (f.8, 30) reclamantul D.V. a chemat în judecată pe pârâta Primăria Mun. Bacău, pentru ca pe cale de hotărâre judecătorească, aceasta să fie obligată să-i plătească:

suma de 3500 lei, ce i se cuvin reclamantului pentru munca depusă în calitate de conducător auto, începând din decembrie 2008 şi până la data de 30.03.2010,

suma de 2000 lei, ce reprezintă impozitul oprit din suma de bani acordată pentru hrană, din anul 2007 şi până la promovarea acţiunii.

indemnizaţia de ţinută: 200lei/lună din decembrie 2008, toate aceste sume urmând a fi actualizate în raport de indicele de inflaţie

daune morale în valoare de 1.000 lei

cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii sale, a arătat reclamantul că este angajat al Primăriei Bacău, Direcţia Administraţia Pieţelor, pe postul de reparator-întreţinere cântare iar din luna decembrie 2008 desfăşoară şi munca de conducător auto pe autoturismul Dacia 1307 din dotarea Administraţiei, fără a fi remunerat în mod corespunzător, pârâta având obligaţia să-i acorde salariul cel mai mare, respectiv salariul pe care îl primeşte un angajat pe postul de şofer, precum şi 200 lei lunar pentru ţinută. Se arată, de asemenea, că printr-o hotărâre a Consiliului Local Bacău s-a aprobat acordarea sumei de 400 lei lunar fiecărui angajat reprezentând „subvenţii hrană”, sumă inclusă la calculul impozitului pe venit, cu încălcarea dispoziţiilor legale în materie fiscală.

Motivând în drept acţiunea, reclamantul a invocat dispoziţiile art.281-283, 291 din codul muncii, dispoziţiile HG 281/1993, art.21 alin.2 şi 3 din L.154/1998, HG 775/1999, HG 250/1992, art.43 din L.573/2003, art.241 din codul muncii, HCL 370/2006, prevederile contractului colectiv de muncă încheiat pentru anii 2007-2010 precum şi cele ale contractului individual de muncă.

În dovedirea susţinerilor sale, reclamantul a depus la dosar înscrisuri (f.3,4,18-28,37,38, 131-135) şi a solicitat audierea martorului Ş.N.(f.137).

Acţiunea este scutită de taxa judiciară de timbru şi de timbru judiciar.

Formulând întâmpinare în calitate de reprezentant legal al Municipiului Bacău, Primarul municipiului a invocat lipsa capacităţii procesuale de folosinţă a primăriei (f.10,11), excepţie soluţionată în sensul respingerii prin încheierea din 13.10.2010 (f.114,115). Pârâtul a depus la dosar înscrisuri (f.39-110, 120-130) şi a solicitat audierea martorului B.D.(f.136).

La dosar, părţile au depus acte în susţinerea punctelor de vedere, Primăriei a răspuns la interogatoriu şi au fost audiaţi martori pentru reclamant şi pentru pârât.

Din oficiu, în temeiul art.129 alin.(5) Cpc, instanţa a dispus administrarea probei cu interogatoriul pârâtei (f.30, 33, 86).

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, instanţa a reţinut în fapt următoarele:

D-l D. V. a fost angajat pe postul de mecanic – cântare, în cadrul Direcţiei Administraţia Pieţelor, părţile încheind contractul individual de muncă înregistrat sub nr.376/24.01.2006 (f.39, 40), având atribuţiile stabilite prin fişa postului semnată la 14.01.2010 (f.3).

Începând decembrie 2008, pe lângă activitatea curentă, reclamantul a îndeplinit şi atribuţii specifice postului de conducător auto, astfel cum dovedesc probele administrate în cauză, respectiv foile de parcurs emise la 2.11.2009 şi 24.02.2010 şi fişele de activitate zilnică din ianuarie, martie 2009, ianuarie 2010, completate pentru autoturismul Dacia 1307, din dotarea Administraţiei Pieţelor (f.24-28), înscrisuri care se coroborează cu declaraţia martorului Ş.N. (f.137) potrivit căreia reclamantul a lucrat şi ca şofer începând din decembrie 2009, existând chiar şi o convenţie verbală în sensul ca acesta să lucreze jumătate din timpul de lucru ca şofer şi jumătate ca lăcătuş.

Aceste probe demonstrează că activitatea de şofer prestată de reclamant nu a avut un caracter sporadic, nesemnificativ raportat la timpul de lucru, astfel cum a declarat martorul B. D. (angajat al Primăriei Bacău – f.136), d-l D. V. prestând chiar şi câte 8 ore pe zi în această calitate (de conducător auto), astfel cum se consemnează în fişele de activitate zilnică a autovehiculului condus.

De asemenea, chiar angajatorul a depus la dosar mai multe fişe de activitate zilnică, precum şi foi de parcurs pentru autovehicule transport marfă, care dovedesc îndeplinirea atribuţiilor de conducător auto de către reclamant (f. 120-130).

Considerând susţinerea reclamantului ca fiind dovedită, în temeiul art.40 alin.(2) lit.c) din Codul muncii, instanţa va obliga pe angajator să procedeze la calcularea şi la plata către reclamant a diferenţelor de drepturi salariale cuvenite acestuia pentru munca prestată zilnic constând în 4 ore lucrate ca mecanic de cântare şi 4 ore ca şofer, începând din decembrie 2008 şi până la data de 31.03.2010, având în vedere remuneraţia stabilită pentru fiecare post în parte.

În ceea ce priveşte indemnizaţia de ţinută de 200 lei lunar solicitată de reclamant, instanţa constată că potrivit art.110 alin.(5) din Contractul colectiv de muncă al personalului contractual al instituţiilor subordonate Consiliului Local al Municipiului Bacău, aprobat prin HCL nr.370/2006 (f.18-22), personalul contractual care desfăşoară activităţi de relaţii cu publicul sau care intră prin prisma activităţii pe care o întreprind sub incidenţa unor astfel de relaţii, va beneficia lunar de 200 lei pentru acoperirea unei părţi din cheltuielile cu achiziţionarea unei vestimentaţii, conform cerinţelor impuse de Codul de conduită al personalului contractual şi Regulamentului intern.

Reclamantul nu a făcut, însă, dovada îndeplinirii condiţiilor cerute de text, martorul Ş.N. arătând că, în îndeplinirea atribuţiilor de şofer, salariatul transporta personal şi din cadrul altor direcţii ale primăriei, activitatea sa fiind în principal legată de cea a „Direcţiei Administraţia Pieţelor”, fără a desfăşura în mod necesar relaţii cu publicul. Pe de altă parte, alineatul 6 al art.110 mai sus-citat cere ca achitarea sumei de 200 lei să se efectueze condiţionat de depunerea documentelor justificative, astfel de documente nefiind depuse nici la instituţia angajatoare şi nici la dosarul cauzei, motiv pentru care cererea reclamantului vizând plata „indemnizaţiei de ţinută” urmează a fi respinsă ca nefondată.

Referitor la sumele care i-au fost acordate reclamantului în perioada 01.01.2007-31.12.2009 – ca subvenţii pentru hrană (drepturi speciale în vederea menţinerii sănătăţii şi securităţii în muncă), instanţa constată că la art. 110 alin. 1 liniuţa 2 din Contractul colectiv de muncă pe unitatea pârâtă, se prevede ca personalului contractual, deci şi reclamantului, i se vor acorda lunar drepturi speciale în vederea obţinerii unui randament cât mai ridicat la locul de muncă, sub forma unei mese calde, servite în incinta unităţii sau – dacă angajatorul nu îşi va putea îndeplini în natură această obligaţie – sub forma unei sume de 200 lei/lunar.

Pârâtul se apără susţinând că aceste sume au fost impozitate conform Codului fiscal (Legii 571/2003) însă, potrivit art. 55 alin.(4) lit.b) din Codul fiscal, drepturile de hrană acordate de angajator salariaţilor nu sunt incluse în veniturile salariale şi nu sunt supuse impozitării, astfel încât, considerând întemeiat acest capăt de cerere, instanţa va obliga pe angajator să restituie reclamantului sumele reţinute cu titlu de impozit pentru indemnizaţia de hrană începând cu decembrie 2008 şi până la 31.03.2010, sume ce vor fi actualizate în raport de indicele de inflaţie până la data plăţii efective.

Nefiind dovedite, atât cererea de obligare a pârâtului la plata de daune morale, cât şi cea privind cheltuielile de judecată urmează a fi respinse.

Etichete: