Top

REVIZUIRE SENTINŢĂ PENALĂ – CONDITII

MATERIA PENAL

DOMENIUL ASOCIAT : REVIZUIRE

REVIZUIRE SENTINTA PENALA – CONDITII

Dosar nr. 2040/324/2010

Sentinta penala nr. 243/13 mai 2010

Prin cererea înregistrata la aceasta instanta sub nr. 2040/324/2010, la data de 23.04.2010, Parchetul de pe lânga Judecatoria Tecuci a sesizat instanta cu cererea de revizuire formulata de revizuentul – condamnat C V, împotriva sentintei penale nr. 1082/2005 – pronuntata de Judecatoria Tecuci si a sentintei penale nr. 145/2006 – pronuntata de Judecatoria Tecuci, propunând respingerea acesteia ca nefondata.

Din actele si lucrarile dosarului rezulta urmatoarele:

În fapt, se motiveaza, în cuprinsul de referatului de sesizare a instantei, ca la data de 18.02.2010 Judecatoria Tecuci a primit si a înregistrat cererea de revizuire a condamnatului C V.

Prin sentinta penala nr. 134/15.03.2010, Judecatoria Tecuci a dispus conform art. 397 Cod procedura penala, scoaterea cauzei de pe rol cu consecinta trimiterii dosarului la a dispune trimiterea cauzei la Parchetul de pe lânga Judecatoria Tecuci, în vederea verificarii temeiniciei cererii de revizuire.

S-a constatat ca se face trimitere la mandatul de executare nr. 2921/2005 emis în baza sentintei penale nr. 1082/2005 a carui revizuire se solicita.

Se arata prin referatului de sesizare a instantei, ca desi se solicita revizuirea sentintei penale nr.1082/2005, pronuntata în dosar nr. 2921/2005, din cuprinsul cererii de revizuire rezulta ca în realitate, condamnatul revizuent este nemultumit de solutia pronuntata în dosar nr. R 241/2006. Astfel, revizuentul arata ca desi a savârsit infractiunea de furt calificat împreuna cu numitul R N, totusi prin sentinta penala nr. 145/2006 (dosar nr. R 241/2006) a fost condamnat doar el, mai putin R N. Revizuentul întelegând astfel sa atraga atentia organelor judiciare pentru eroarea facuta, motiv pentru care solicita revizuirea sentintei penale nr. 145/2006.

Analizând motivele invocate prin prisma cazurilor de revizuire, strict si limitativ prevazute de lege, s-a constatat ca aceasta se situeaza în afara cadrului legal, motiv pentru care se solicita respingerea cererii ca nefondata..

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lânga Judecatoria Tecuci nr. 213/P/2005 a fost trimis în judecata doar revizuentul C V, numitul R N având calitatea de martor.

Aceste aspecte au fost corect retinute de instanta de judecata prin sentinta penala nr. 145/2006, asa încât motivele invocate nu se încadreaza în dispozitiile art. 394 alin.1 Cod penal.

Prin urmare se solicita sa se respinga cererea de revizuire ca nefondata.

S-a atasat dosarul nr. RJ /241/858/2005, în care s-a pronuntat sentinta penala nr. 145/2006.

Instanta examinând actele si lucrarile dosarului, retine urmatoarele:

Prin sentinta penala nr. 145/2006 a Judecatoriei Tecuci, a fost condamnat inculpatul C V la pedeapsa de 3 ani închisoare, emitându-se MEPÎ nr. 331/2006 al Judecatoriei Tecuci. Tot în aceasta cauza, numitul R N a avut calitatea de martor.

Motivul invocat de catre revizuent si anume acela ca nu a fost sanctionat penal si RN, nu se încadreaza în cazurile prevazute de art. 394 lit.a) – d) Cod procedura penala.

Ca atare, instanta, va respinge ca nefondata cererea de revizuire.

Vazând si dispozitiile art. 192 alin.2 Cod procedura penala, urmeaza a obliga pe revizuientul-condamnat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Etichete: