Top

Art. 2781 Cod procedură penală- Plângerea împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată dispuse de procuror. Urmărire penală incompletă.

DECIZIA PENALĂ NR. 47/R

Prin decizia penală nr. 564/09.12.2005 a Tribunalului Vrancea, pronunţată în dosar nr. 1530/P/2005 a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Focşani, împotriva sentinţei penale nr. 1538 din 12 septembrie 2005 pronunţată de Judecătoria Focşani în dosarul nr. 9595/2004, privind pe inculpaţii N.V. şi M.V.

A fost desfiinţată sentinţa penală nr. 2538/2005 şi încheierea din 4 aprilie 2005 pronunţată în dosarul nr. 9595/2004 al Judecătoriei Focşani.

A fost înlăturată aplicarea amenzii administrative, obligarea la plata daunelor morale şi cheltuielilor judiciare a inculpatului N.M. către partea vătămată şi către stat.

În fond a fost respinsă plângerea petentei D.F., formulată potrivit art. 2781 Cod procedură penală ca neîntemeiată şi a fost obligată petenta la 100 lei RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această decizie penală, instanţa de apel a reţinut că prin sentinţa penală nr. 2538 din 12 septembrie 2005 pronunţată de Judecătoria Focşani în dosarul nr. 9595/2004, în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. a Cod procedură penală a fost achitat inculpatul N.M. pentru infracţiunile de calomnie şi hărţuire sexuală prev. de art. 206 şi art. 2031 Cod penal şi pe inculpatul M.V. pentru infracţiunea de insultă prev. de art. 205 Cod penal.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit.b1 Cod procedură penală cu referire la art. 181 Cod penal a fost achitat inculpatul N.M. pentru infracţiunile de insultă şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice prev. de art. 205 şi 321 al. 1 Cod penal.

În baza art. 91 lit. c Cod penal s-a aplicat inculpatului N.M. 5.000.000 lei ROL amendă administrativă.

S-au admis în parte pretenţiile civile pretinse de partea vătămată D.F. şi în consecinţă a fost obligat inculpatul N.M. la plata sumei de 5.000.000 lei ROL despăgubiri civile morale către partea vătămată.

S-au respins restul pretenţiilor morale pretinse de partea vătămată ca neîntemeiate.

Pentru a hotărî astfel s-au reţinut următoarele:

În fapt inculpaţii, partea vătămată şi toţi martorii audiaţi în cauză erau, la data conflictului-28.10.2003, colegi de serviciu în calitate de subofiţeri în cadrul Penitenciarului Focşani, însă, ulterior ambii inculpaţi au fost pensionaţi.

La data de 28.10.2003, în timp ce se deplasau cu autoduba de la Penitenciarul Focşani la Tribunalul Buzău , între partea vătămată D.F. şi inculpatul N.M. s-a iscat o discuţie neprincipială, moment în care partea vătămată l-a insultat pe inculpatul N.M. şi în aceeaşi dată, în jurul orelor 19,15, când întregul schimb, s-a aşezat în rând pentru a primi arma din dotare, un coleg a folosit aceleaşi insulte adresate de partea vătămată, motiv pentru care toţi cei prezenţi au izbucnit în hohote de râs pe seama inculpatului.

În aceleaşi împrejurări de fapt şi pe fondul râsetelor celor prezenţi, inculpatul Năstase Maricel a mers în spatele părţii vătămate, care aştepata la rând să-şi primească arma, i-a ridicat poatele fâşului cu care era îmbrăcată, a prins-o cu mâinile de mijloc, spunându-i în acelaşi timp „hai să-ţi arăt că nu sunt impotent”, făcând mişcări obscene care simulau întreţinerea unor relaţii sexuale.

Partea vătămată observându-l, s-a întors spre inculpatul Năstase Maricel şi fiind cuprinsă de iritare şi indignare, l-a lovit cu palma peste faţă, zgâriindu-l, moment în care acesta a început să înjure şi a încercat să o lovească, fiind despărţiţi de colegi şi conflictul s-a aplanat.

Împotriva deciziei penale nr. 564/09.12.2005 a Tribunalului Vrancea, în termen legal, a declarat recurs partea vătămată D.F., fără însă a motiva recursul formulat.

Prin decizia penală nr. 47/R din 24.01.2006 a Curţii de Apel Galaţi s-a admis recursul declarat de petenta D.F., s-a casat decizia penală nr. 564/9.12.2005 a Tribunalului Vrancea, sentinţa penală nr. 2538/12.09.2005 a Judecătoriei Focşani şi încheierea din 4.04.2005 pronunţată de Judecătoria Focşani în dosarul nr. 9595/2004 şi, în rejudecare s-a admis plângerea formulată de petenta D.F.

S-au desfiinţat rezoluţia de confirmare a propunerii de neîncepere a urmăririi penale din 26.02.2004 (dosar nr. 302/P/2004), rezoluţia de confirmare a propunerii de neîncepere a urmăririi penale din 22.06.2004 (dosar nr. 2245/P/2004 şi rezoluţia de respingere a plângerii din 20.07.2004 (dosar nr. 864/II/2/2004), pronunţate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Focşani şi s-a dispus trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale faţă de făptuitorii N.M. şi M.V.

S-a constatat că toate soluţiile pronunţate sunt contrare legii sau s-a făcut o greşită aplicare a legii, motiv de casare prev. de art. 38515 alin. 1 pct. 171 Cod procedură penală.

Soluţiile pronunţate în cursul urmăririi penale sunt netemeinice deoarece nu s-au bazat pe un material probator aprofundat.

În cauză trebuiau efectuate activităţi de urmărire penală.

Prim-procurorul de la Judecătoria Focşani a dispus prin rezoluţia nr. 302/P/2004 neînceperea urmăririi penale sub aspectul infracţiunii prev. de art. 321 Cod penal (făptuitor N.M.) şi trimiterea cauzei la Judecătoria Focşani sub aspectul prev. de art. 205 Cod penal (făptuitori N.M. şi M.V.).

Judecătoria Focşani, constatând că la data săvârşirii faptei inculpaţii aveau calitatea de militari, prin sentinţa penală nr. 1052/25.04.2005, s-a desesizat şi a trimis cauza la Parchetul de pe lângă Judecătoria Focşani, pentru legala sesizare a instanţei prin rechizitoriu.

Potrivit dispoziţiilor legale, în caz de restituire a cauzei la Parchet, acesta avea obligaţia legală să înceapă urmărirea penală în cauză, lucru care nu s-a întâmplat, cercetările rămânând în continuare în faza de acte premergătoare.

Prin rezoluţia nr. 2245/P/2004 din 20.06.2004 Parchetul de pe lângă Judecătoria Focşani a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorii N.M şi M.V., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 205 Cod penal, apreciind că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, omiţând însă să se pronunţe asupra prev. art. 206 Cod penal sau art. 2031 Cod penal.

Împotriva acestei rezoluţii a formulat plângere petenta D.F..

Plângerea nr. 864/II/2/2004 îndreptată împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale nr. 2245/P/2004 a fost soluţionată de Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Focşani, acelaşi care emisese şi rezoluţia nr. 302/P/2004 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Focşani, cauza fiind indivizibilă sau cel puţin într-o strânsă legătură de conexistate, astfel încât dl. Prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Focşani îşi exprimase punctul de vedere în cauză.

Persoana vătămată s-a adresat cu plângere, potrivit art. 2781 Cod procedură penală, plângere care a fost respinsă ca nefondată de instanţa de judecată prin sentinţa penală nr. 2650/27.09.2004 a Judecătoriei Focşani.

Instanţa de fond nu a observat însă insuficienţa materialului probator administrat în cursul urmăririi penale şi incompatibilitatea în care s-a aflat Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Focşani, atunci când a emis rezoluţia de respingere a plângerii nr. 864/II/2/2004.

De asemenea, instanţa a apreciat cu prea mare uşurinţă faţă de faptul că la locul săvârşirii faptei se aflau în majoritate numai bărbaţi, împrejurarea că datorită zgomotului produs, martorii nu au observat cele întâmplate sau nu au auzit schimbul de replici dintre cei doi.

Împotriva sentinţei penale nr. 2650/27septembrie 2004 a Judecătoriei Focşani a declarat recurs petenta D.F. care a criticat soluţia instanţei de fond, arătând că aceasta se basează pe o apreciere greşită a probelor, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei penale nr. 2650/27 septembrie 2004 a Judecătoriei Focşani şi pe fond admiterea plângerii, redeschiderea şi reluarea urmăririi penale.

În loc să răspundă motivelor de recurs ale petentei, Tribunalul Vrancea, prin decizia penală nr. 393/08.11.2004, observa că intimatul N.M. nu a fost legal citat şi dispune casarea sentinţei penale nr. 2650/27 septembrie 2004 a Judecătoriei Focşani fără ca, aşa cum am arătat, să răspundă şi motivelor de recurs invocate de petentă.

În rejudecare cauza a fost înregistrată sub nr. 9595/2004 la Judecătoria Focşani.

La termenul din data de 04.04.2005 judecătorul cauzei, în baza prev. art. 2781 alin. 8 lit. c Cod procedură penală a admis plângerea petentei D.F., a desfiinţat rezoluţiile emise în cauză de Parchetul de pe lângă Judecătoria Focşani, a pus în mişcare acţiunea penală şi a reţinut cauza spre rejudecare, fără să observe că în cauză nu fusese începută urmărirea penală şi tot dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Focşani rămăsese în faza actelor premergătoare.

De asemenea, judecătorul fondului nu a observat că prin această încheiere se antepronunţase asupra probelor existente şi asupra existenţei unei infracţiuni, devenind astfel recuzabil.

De asemenea, nefiind începută urmărirea penală în cauză, actele premergătoare efectuate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Focşani nu puteau constitui probe în sensul dispoziţiilor Codului de procedură penală.

Totodată se observă că judecătorul fondului a pus în mişcare acţiunea penală pentru infracţiunea prev. de art. 321 Cod procedură penală deşi pentru această infracţiune Parchetul se pronunţase prin rezoluţia de neîncepre a urmăriri penale nr. 302/P/2004 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Focşani.

Împotriva acestei rezoluţii petenta nu a formulat plângere, potrivit art. 278 Cod procedură penală la Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, sens în care plângerea sa sub acest aspect şi în lipsa unor dovezi contrare, era inadmisibilă.

Cu toate că la 04.04.2005 judecătorul fondului a pus în mişcare acţiunea penală faţă de N.M. şi M.V. sub aspectul infracţiunilor prev. de art. 205, 206, 321 al. 1 Cod penal, prin dispozitivul sentinţei penale nr. 2538/12 septembrie 2005 a Judecătoriei Focşani, el dispune achitarea inculpatului N.M. şi pentru infracţiunea de hărţuire sexuală, prev. de art. 2031 Cod penal, infracţiune pentru care nu se procedase la extinderea acţiunii penale sau la schimbarea încadrării juridice.

De asemenea, nu se pronunţă faţă de inculpatul M.V. asupra infracţiunilor prev. de art. 206 Cod penal şi art. 321 alin. 1 Cod penal.

Împotriva sentinţei penale nr. 2538/12.09.2005 a Judecătoriei Focşani a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Focşani.

Deşi din considerentele apelului rezultă în mod clar că Parchetul de pe lângă Judecătoria Focşani, solicită trimiterea cauzei la Parchet, în condiţiile art. 2781 alin. 8 lit. b) Cod procedură penală, instanţa de apel, Tribunalul Vrancea, prin decizia penală nr. 564/09.12.2004, deşi reţine că admite apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Focşani, pe fond respinge plângerea petentei D.F., în condiţiile art. 2781 alin. 8 lit. a) Cod procedură penală, fără ca niciuna din părţi să fi cerut acest lucru şi fără ca această împrejurare să fie pusă în discuţia părţilor.

Etichete: