Top

Infracţiuni contra libertăţii persoanei Art. 192 Cod penal – Violarea de domiciliu

Prin decizia penală 110 din 27.02.2006 a Curţii de Apel Galaţi a fost admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi.

S-a casat în totalitate decizia penală 557/31.10.2005 a Tribunalului Galaţi şi în rejudecare s-a menţinut sentinţa penală 306/01.06.2005 a Judecătoriei Lieşti.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Galaţi a reţinut următoarele :

Prin sentinţa penală 306/2005 a Judecătoriei Lieşti a fost condamnat inculpatul S.T. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 192 alin. 1 şi 2 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal.

Prin decizia penală 557/2005 a Tribunalului Galaţi a fost admis apelul declarat de inculpat, s-a desfiinţat în totalitate sentinţa penală 306/2005 a Judecătoriei Lieşti şi în rejudecare a fost achitat inculpatul conf. art. 11 pct. 2 lit. a în ref.la art. 10 lit. d Cod procedură penală pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 192 alin. 1, 2 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal.

Instanţa de apel a reţinut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de violare de domiciliu deoarece partea vătămată D.M. nu locuia efectiv în imobilul din comuna Lieşti, judeţul Galaţi.

S-a considerat că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi este fondat motivat de următoarele considerente.

Prin „locuinţă” se înţelege locul ales liber de o persoană în scopul desfăşurării vieţii personale, private, fără vreun amestec abuziv şi nedorit din partea alteia.

Caracterul de „locuinţă” al unui spaţiu de locuit nu este dat de faptul locuirii sale efective, ci de faptul folosirii sale în acest scop.

Destinaţia arătată este esenţială pentru că, nelocuirea efectivă este lipsită de relevanţă şi nu echivalează cu lipsa de folosinţă în sensul legii, din moment ce persoana îndreptăţită exercită asupra imobilului acţiuni specifice acestui drept şi în raport de aceste acţiuni se desprinde cu claritate concluzia că persoana atribuie caracter de locuinţă imobilului în discuţie.

Ar fi absurd să apreciem că, în lipsa persoanei de la domiciliu pe o perioadă mai mare de timp, de exemplu pe timpul concediului de odihnă sau al internării într-o unitate medicală, dispare caracterul de locuinţă şi că orice persoană poate pătrunde liber în imobilul respectiv.

Decizia penală 110/27.02.2006

Etichete: