Top

Acţiunea în anularea unui act juridic este o acţiune (cerere) în realizare, indiferent că ar fi vorba de o nulitate absolută sau o nulitate relativă

Prin cererea înregistrată sub nr. 4745/121/2007 la Tribunalul Galaţi, reclamantul B.P.G., prin reprezentant legal C.E., a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele S.C. A.H. S.R.L. Galaţi şi B.G., să se constate calitatea reclamantului minor B.P.G. de titular a unui număr de 10,5 părţi sociale, reprezentând cota de 3/4 din părţile sociale deţinute de autorul reclamantului; să se constate nulitatea actului adiţional nr. 2741/A10/10.05.2005 la actul constitutiv al societăţii pârâte, adoptat de asociatul B.G.

Prin sentinţa nr. 1761 din 16.08.2007, Tribunalul Galaţi a respins cererea în constatate nulitate act, ca inadmisibilă.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut că, prin încheierea nr. 2213/11.03.2005, pronunţată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Galaţi, s-a încuviinţat cererea de înscriere menţiuni, pârâta B.G. devenind asociat unic al S.C. A.H. S.R.L., conform actului adiţional la actul constitutiv nr. 2741/A10/10.03.2005.

Împotriva acestei încheieri s-a promovat recurs, care a fost respins ca tardiv formulat. Au fost promovate, de asemenea, şi căi de atac în retractare, ce au fost respinse. Ca atare, reclamantul a avut la dispoziţie căi de atac în realizarea dreptului, prevăzute de Legea nr. 31/1990 republicată, pentru a se constata nulitatea hotărârii asociatului unic, constatată prin actul adiţional nr. 2741/A10/10.03.2005, de care a uzat.

Cât priveşte capătul de cerere privind constatarea calităţii reclamantului, de titular a unui număr de 10,5 părţi sociale, reprezentând cota de 3/4 din părţile sociale deţinute de asociatul decedat şi constatarea calităţii reclamantului de asociat la societatea pârâtă, a reţinut că există calea acţiunii în realizare, şi anume dezbaterea moştenirii.

A mai reţinut instanţa de fond că prezenta cerere este întemeiată pe art. 111 C.pr.civ. şi că, având caracter subsidiar acţiunii în realizarea dreptului, este inadmisibilă.

Împotriva sentinţelor civile nr. 1761/16.08.2007 şi nr. 2577/30.11.2007 ale Tribunalului Galaţi, în termen legal, a declarat apel reclamantul B.P.G., prin reprezentant legal, C.E., înregistrat sub nr. 4745/121/2007 pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia comercială, maritimă şi fluvială.

Sentinţele apelate au fost criticate sub aspectul nelegalităţii şi netemeinicie, pentru următoarele motive:

Prima instanţă nu s-a pronunţat asupra tuturor capetelor de cerere ce formează petitul acţiunii.

Astfel, acţiunea formulată de reclamant, astfel cum a fost completată până la primul termen de judecată, a avut trei capete de cerere: să se constate că reclamantul este titularul cotei de 3/4 din părţile sociale deţinute de defunct la societatea pârâtă; să se constate că minorul B.P.G. a dobândit de drept, prin efectul succesiunii, calitatea de asociat la societatea pârâtă şi, în fine, să se constate nulitatea absolută a actului adiţional şi a actului constitutiv, pentru neîndeplinirea condiţiilor de formă şi de fond prevăzute de lege.

Or, dispozitivul hotărârii cuprinde numai soluţia asupra capătului de cerere în constatare nulitate act, omiţând a se pronunţa şi asupra celorlalte două capete de cerere.

Ca atare, potrivit art. 279 alin. 1 C.pr.civ., a solicitat desfiinţarea hotărârii apelate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.

Al doilea motiv de apel vizează nelegalitatea hotărârii în ceea ce priveşte reţinerea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii apelantului-reclamant.

A susţinut apelantul că cererea reclamantului vizează nulitatea unor acte juridice, nulitate ce urmează a fi constatată de către instanţa de judecată, nu pe calea unei acţiuni în constatare „întemeiată pe disp. art. 111 C.pr.civ., ci în baza dispoziţiilor legale imperative, ce au fost încălcate la momentul încheierii actelor juridice respective. Cu alte cuvinte, sub acest aspect, nu se poate vorbi de acţiune în constatare nulitate act şi acţiune în realizare pentru nulitatea actului.

Cât priveşte celelalte două capete de cerere, greşit a reţinut instanţa de fond, în considerente, argumentul subsidiarităţii acţiunii în constatare în raport cu acţiunea în realizarea dreptului, respectiv cererea în dezbaterea succesiunii.

Or, reclamantul nu a urmărit, prin cerere, obligarea pârâtelor la exercitarea vreunei prestaţii, ci constatarea de către instanţă a unor raporturi juridice, iar acţiunea în constatare este admisibilă în cazul în care între moştenitori există neînţelegeri cu privire la calitatea lor sau la întinderea masei succesorale.

În speţă, s-a solicitat a se statua că reclamantul este titularul dreptului de proprietate asupra cotei indivize de 3/4 din părţile sociale ale defunctului B.I., în baza art. 653 Cod civil, potrivit căruia descendenţii au de drept posesiunea succesiunii din momentul deschiderii succesiunii şi conform art. 202 alin. 3 din Legea nr. 31/1990 republicată. Nimeni nu poate fi forţat să ceară ieşirea din indiviziune, coproprietarul putând să solicite, în temeiul art. 111 C.pr.civ., consolidarea unui drept al său.

Prin urmare, reclamantul nu poate fi obligat să ceară ieşirea din indiviziune şi nu are la dispoziţie acţiunea în revendicare, nefiind un bun individual determinat, ci exprimat printr-o cotă ideală, abstractă.

Cât priveşte admiterea cererii pârâtelor, de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, prin sentinţa nr. 2577/30.11.2007, a solicitat, în primul rând, desfiinţarea hotărârii în completare, ca urmare a desfiinţării primei hotărâri.

În subsidiar, a solicitat respingerea acestei cereri ca neîntemeiată, întrucât hotărârea instanţei de fond de acordare a cheltuielilor de judecată în cuantum de 10.000 RON, reprezentând onorariu avocat, este nelegală.

Astfel, cauza a fost soluţionată pe excepţie, la al doilea termen de judecată, pârâtele au formulat apărări comune, prin acelaşi avocat, astfel că onorariul pretins este excesiv, disproporţional în raport cu prestaţia avocatului.

În acest sens, sunt deciziile Curţii Constituţionale (nr. 401/14.07.2005, nr. 492/08.06.2006, nr.493/29.05.2007) referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 274 alin. 3 C.pr.civ., precum şi jurisprudenţa C.E.D.O.

Curtea de Apel Galaţi a admis apelurile, a desfiinţat în tot sentinţa apelată şi a dispus trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut următoarele:

Primul motiv de apel, referitor la nepronunţarea asupra tuturor capetelor de cerere care formează petitul acţiunii, este întemeiat.

Astfel, prin cererea introductivă de instanţă, astfel cum a fost modificată, până la prima zi de înfăţişare, reclamantul a solicitat să se constate că este titularul cotei de 3/4 din părţile sociale deţinute de autorul său (asociatul decedat B.E.) la societatea pârâtă, să se constate, de asemenea, că minorul reclamant a dobândit de drept, prin efectul succesiunii, calitatea de asociat la societatea pârâtă şi, în fine, să se constate nulitatea actului adiţional la actul constitutiv al societăţii pârâte, nr. 2741/A10/10.03.2005.

Prin dispozitiv, instanţa de fond nu s-a pronunţat decât asupra capătului de cerere în constatare nulitate act, respingându-l ca inadmisibil, omiţând a se pronunţa şi asupra primelor două capete de cerere.

Din dispoziţiile cuprinse în art. 129 alin. 6 C.pr.civ., rezultă obligaţia instanţei de a se pronunţa cu privire la toate capetele de cerere, cu judecarea cărora a fost investită, respectiv faţă de toate părţile implicate în conflictul judiciar.

Îndeplinirea obligaţiei instanţei de a se pronunţa cu privire la toate capetele de cerere cu care a fost investită trebuie să rezulte din dispozitivul hotărârii, astfel încât nu constituie o aducere la îndeplinire a acestei îndatoriri menţiunea pe care a făcut-o judecătorul fondului în considerentele hotărârii, în sensul că, în ce priveşte primele două capete de cerere, reclamantul are la dispoziţie calea acţiunii în realizare (în dezbaterea succesiunii).

Sub acest aspect, nu poate fi primită apărarea intimatelor pârâte în sensul că, respingând capătul de cerere în constatare nulitate act, ca inadmisibil, se subînţelegea respingerea şi a celorlalte două capete de cerere, reprezentând aspecte colaterale. Dispozitivul trebuie să se pronunţe, în mod explicit, asupra tuturor capetelor de cerere: astfel că nu poate constitui o aducere la îndeplinire a acestei îndatoriri a instanţei de fond, împrejurarea că, prin soluţionarea unui capăt de cerere, s-ar fi rezolvat, în mod implicit, şi celelalte capete de cerere.

Instanţa de apel, constată întemeiat şi cel de-al doilea motiv de apel, referitor la greşita admitere a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii în constatare.

Astfel, în ce priveşte capătul de cerere în constatare nulitate act, instanţa de fond a plecat de la o ipoteză greşită în sensul că acţiunea prin care se invocă nulitatea absolută ar fi o acţiune în constatare, reglementată de art. 111 C.pr.civ.

Această ipoteză este o reminiscenţă a distincţiei care s-a făcut, uneori, în jurisprudenţă sau în doctrină, între nulitatea de drept şi nulitatea judiciară, potrivit căreia nulitatea absolută se constată, iar nulitatea relativă se pronunţă, vorbindu-se despre acţiunea în constatarea nulităţii absolute şi acţiunea în pronunţarea (în realizarea) nulităţii relative; s-a considerat că, întrucât nulitatea absolută ar opera în puterea legii, din momentul încheierii actului juridic, instanţa constată nulitatea absolută, fără să facă o apreciere proprie, pe când, nulitatea relativă este supusă aprecierii instanţei, care o pronunţă.

Majoritatea doctrinei şi practicii, însă, îmbrăţişează opinia la care ne raliem, că atât în cazul nulităţii absolute, cât şi în cazul nulităţii relative, instanţa apreciază existenţa sau inexistenţa cauzei de nulitate, iar în caz afirmativ, va pronunţa nulitatea, deci va anula actul juridic.

Prin urmare, acţiunea în anularea unui act juridic este o acţiune (cerere) în realizare, indiferent că ar fi vorba de o nulitate absolută sau o nulitate relativă.

Aşa fiind, vom reţine că, în speţă, capătul de cerere în constatare nulitate act adiţional este o acţiunea în realizarea dreptului, iar excepţia subsidiarităţii acestei cereri în raport cu cererea în realizarea dreptului a fost, în mod vădit, greşit admisă.

Sub acest aspect, împrejurarea că reclamantul, prin acţiune, a invocat disp. art. 111 C.pr.civ., este lipsită de relevanţă. Aceasta întrucât, în primul rând, instanţa nu este legată de temeiul de drept invocat de parte, având posibilitatea, după punerea în discuţia părţilor, să schimbe calificarea juridică pe care o dă reclamantul cererii sale. În al doilea rând, prin petitul cererii introductive de instanţă, reclamantul a formulat trei capete de cerere, celelalte două având, într-adevăr, caracterul unor cereri în constatare, astfel că prevederile art. 111 C.pr.civ. au fost invocate ca temei legal al acestor din urmă capete de cerere.

De altfel, pe calea recursului împotriva încheierii judecătorului delegat, exercitat în condiţiile art. 60 din Legea nr. 31/1990 republicată, o persoană care se pretinde asociat, cum este reclamantul, nu poate obţine desfiinţarea hotărârii adunării generale a asociaţilor, constatată prin actul adiţional la actul constitutiv al societăţii pârâte, atâta vreme cât are la dispoziţie acţiunea în anulare, reglementată de disp. art. 196 raportat la art. 132 din Legea nr. 31/1990 republicată. Or, prezenta acţiune are un atare caracter, de anulare a hotărârii de continuare a societăţii cu răspundere limitată, cu asociat unic, hotărâre constatată prin actul adiţional nr. 2741/A10/10.03.2005.

Cât priveşte primele două capete de cerere, deşi, aşa cum am arătat, instanţa de fond nu s-a pronunţat, prin dispozitiv, în mod explicit, asupra acestora, în raport de menţiunile cuprinse în considerente vom face câteva scurte precizări:

În concret, reclamantul a solicitat să se constate că a dobândit părţi sociale la societatea pârâtă, prin succesiune, de plin drept, de la data decesului asociatului care a lăsat moştenirea (B.E.) şi că, prin urmare, este asociat al societăţii pârâte. În acest context, a solicitat să se verifice dacă în actul constitutiv există clauză de continuare cu moştenitorii (potrivit art. 229 alin. 2 raportat la art. 230 alin. 2 din Legea nr. 31/1990 republicată), dacă, prin raportare la conţinutul actului constitutiv al societăţii pârâte, asociaţii au sau nu un drept de agrement cu privire la persoana succesorului (art. 197 alin. 2 şi 3 din Legea nr. 31/1990 republicată) ş.a.m.d.

Faţă de cele mai sus arătate, respectiv faţă de cererea reclamantului de a se constata că a devenit asociat al societăţii pârâte, calitate contestată de cele două pârâte, vom reţine că reclamantul a invocat un drept al său şi că justifică interesul să se constate existenţa acestuia pe cale judecătorească.

În concret, apreciem că reclamantul nu are la dispoziţie calea acţiunii în realizare indicată de instanţa de fond, aceea a ieşirii din indiviziune, pentru a se verifica existenţa sau inexistenţa dreptului pretins.

Cât priveşte motivul de apel referitor la netemeinicie acordării cheltuielilor de judecată către cele două pârâte, prin sentinţa de completare hotărâre nr. 2577/30.11.2007, instanţa de apel reţine că este de prisos a-l analiza, câtă vreme nu s-a stabilit încă culpa procesuală a părţilor, spre a face aplicarea disp. art. 274 C.pr.civ.

Aşa fiind, constată că, în mod greşit, instanţa de fond a admis excepţia inadmisibilităţii unui capăt de cerere şi a omis să se pronunţe asupra celorlalte două capete de cerere şi că, prin urmare, a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului.

În consecinţă, potrivit art. 297 alin. 1 C.pr.civ., a admis apelurile declarate împotriva sentinţelor civile nr. 1761/16.08.2007 şi nr. 2577/30.11.2007 ale Tribunalului Galaţi, şi va desfiinţa sentinţele atacate, cu consecinţa, trimiterii cauzei, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.

Etichete: