Top

Recurs la încheierea prin care s-a dispus prelungirea arestării preventive. Consecinţele soluţionării după expirarea prelungirii anterior dispuse în cauză

Prin încheierea de şedinţă din 20.02.2009 a Tribunalului Galaţi s-a dispus, în baza dispoziţiilor art. 155 şi art. 159 Cod pr. penală, prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaţilor C. J., C. B. şi F. C. pentru o durată de 23 de zile, de la data de 22.02.2009 şi până la data de 16.03.2009.

Pentru a pronunţa această încheiere instanţa de fond a reţinut următoarele:

Ca situaţie de fapt s-a reţinut în sarcina:

– inculpatului C. J. că, la sfârşitul anului 2008, a constituit un grup infracţional organizat împreună cu alte persoane în scopul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, iar în perioada decembrie 2008 – ianuarie 2009, acţionând în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a determinat alte persoane să introducă ilegal în România din Republica Moldova, prin alte puncte decât cele de frontieră şi prin trecerea ilegală a frontierei de stat, diverse cantităţi de ţigări;

– inculpatului C. B. că, la sfârşitul anului 2008, a constituit un grup infracţional organizat împreună cu alte persoane în scopul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, iar în perioada decembrie 2008 – ianuarie 2009, acţionând în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, împreună cu alte persoane a introdus ori a determinat alte persoane să introducă în mod ilegal în România din Republica Moldova, prin alte puncte decât cele de frontieră şi prin trecerea ilegală a frontierei de stat, diverse cantităţi de ţigări;

– inculpatului F. C. că, la sfârşitul anului 2008, a constituit un grup infracţional organizat împreună cu alte persoane în scopul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, iar în perioada decembrie 2008 – ianuarie 2009, acţionând în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, împreună cu alte persoane, a introdus ilegal în România din Republica Moldova, prin alte puncte decât cele de frontieră şi prin trecerea ilegală a frontierei de stat, diverse cantităţi de ţigări.

Instanţa de fond a mai reţinut că materialul probator administrat în cauză până la acest moment procesual conturează existenţa grupării infracţionale cu caracter organizat care se ocupă cu contrabanda de ţigări din Republica Moldova, nefiind fondate susţinerile apărătorului inculpaţilor referitoare la inexistenţa acestor indicii temeinice.

Sunt îndeplinite în cauză condiţiile prevăzute de art. 148 lit. f C.p.p., faţă de inculpaţii C. J., C. B. şi F. C., în sensul că pedepsele prevăzute de lege sunt mai mari de 4 ani închisoare, iar pericolul concret pentru ordinea publică rezultă din gravitatea ridicată a infracţiunilor, împrejurările în care au fost comise, numărul mare de persoane implicate, caracterul organizat al operaţiunilor ilicite şi forma continuată a faptei de contrabandă, precum şi starea de insecuritate socială care s-ar crea în rândul comunităţii dacă persoanele acuzate de asemenea infracţiuni ar fi în libertate.

Inculpaţii C. J. şi F. C. nu sunt la primul impact cu legea penală aşa cum rezultă din fişele de cazier, fiind conturată o anumită perseverenţă infracţională a acestora.

În concluzie, Tribunalul a apreciat că se impune privarea de libertate în continuare a inculpaţilor şi a dispus prelungirea măsurii arestării preventive pentru încă 30 de zile.

Împotriva încheierii mai sus arătate, în termen legal, au declarat recurs inculpaţii C. J., C. B. şi F. C. solicitând, în principal, a se constata că măsura arestării preventive a încetat de drept la data de 21.02.2009 iar în subsidiar să se revoce măsura preventivă luată faţă de ei întrucât la dosar nu există probe care să susţină acuzaţiile ce li s-au adus de organele de anchetă.

Recursurile declarate de inculpaţi sunt nefondate şi urmează a fi respinse ca atare.

Analizând încheierea recurată prin prisma motivelor de recurs dar şi din oficiu sub toate aspectele, în conformitate cu prevederile art. 385 indice 6 alin. 3 Cod pr. penală, Curtea constată că aceasta este legală şi temeinică şi că în mod justificat s-a dispus în cauză prelungirea măsurii arestării preventive a tuturor inculpaţilor întrucât la dosar există dovezi în susţinerea acuzaţiilor ce li se aduc, probe ce au fost indicate pe larg de prima instanţă, iar măsura arestării este necesară pentru definitivarea activităţii de urmărire penală.

Astfel inculpaţii sunt cercetaţi pentru săvârşirea unor infracţiuni extrem de grave iar amploarea activităţii infracţionale, numărul mare de persoane implicate şi valoarea ridicată a prejudiciului sunt motive care impun ţinerea în continuare a inculpaţilor în stare de detenţie preventivă.

Totodată se constată că prelungirea măsurii arestării preventive este oportună şi pentru continuarea cercetărilor în bune condiţii întrucât în cauză urmează a se efectua numeroase acte de cercetare penală faţă de inculpaţii recurenţi dar şi faţă de alte persoane implicate în activitatea infracţională a grupului constituit de inculpaţi.

În ceea ce priveşte susţinerile inculpaţilor referitoare la încetarea de drept a măsurii arestării preventive Curtea reţine că aceasta este neîntemeiată.

Astfel potrivit art. 140 al. 1 Cod pr. penală măsurile preventive încetează de drept:

a) la expirarea termenelor prevăzute de lege sau stabilite de organele judiciare ori la expirarea termenului prevăzut în art. 160^b alin. 1, dacă instanţa nu a procedat la verificarea legalităţii şi temeiniciei arestării preventive în acest termen;

b) în caz de scoatere de sub urmărire, de încetare a urmăririi penale sau de încetare a procesului penal ori de achitare.

Din cele mai sus arătate rezultă că în cursul urmăririi penale măsura arestării preventive încetează de drept la expirarea termenelor prevăzute de lege sau stabilite de organele judiciare ori în caz de scoatere de sub urmărire penală sau încetare a urmăririi penale.

Cum în speţă nu s-a dispus scoaterea sau încetarea urmăririi penale rămâne de stabilit dacă la momentul judecării prezentului recurs termenele prevăzute de lege sau stabilite de organele judiciare au expirat sau nu pentru a se clarifica chestiunea invocată de inculpaţi.

În acest sens se reţine că inculpaţii au fost arestaţi preventiv la data de 21.01.2009 pe o durată de 30 de zile, până la data de 21.02.2009 şi că în cauză prin încheierea recurată s-a dispus prelungirea stării de arest de la data de 22.02.2009 până la data de 16.03.2009.

Aşa fiind şi având în vedere că potrivit art. 159 al. 9 Cod pr. penală recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus prelungirea arestării preventive nu este suspensiv de executare rezultă că la data soluţionării prezentului recurs, 25.02.2009, termenul stabilit de organele judiciare pentru măsura arestării nu expirase pentru a se considera că a această măsură a încetat de drept astfel cum au solicitat inculpaţii.

Este adevărat că potrivit art. 159 al. 8, teza finală Cod pr. penală recursul se soluţionează înainte de expirarea duratei arestării preventive dispuse anterior încheierii atacate, iar prin decizia nr. 25 din 02.06.2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii s-a stabilit că sintagma folosită de legiuitor „înainte de expirarea duratei arestării preventive dispusă anterior încheierii atacate” are caracter imperativ şi nu de recomandare şi că recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus admiterea sau respingerea propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive va fi soluţionat întotdeauna înainte de expirarea duratei arestării preventive dispuse anterior încheierii atacate însă este de remarcat că textul mai sus arătat nu vine să stabilească un termen prevăzut de lege pentru măsurile preventive, în sensul art. 140 al. 1 Cod pr. penală, ci un termen imperativ de soluţionare a recursului declarat împotriva încheierilor privind prelungirea arestării preventive.

Cu alte cuvinte art. 159 al. 8, teza finală Cod pr. penală, în interpretarea obligatorie dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, nu dispune că măsura arestării încetează de drept în situaţia în care recursul nu se soluţionează în interiorul duratei arestării anterior stabilite ci instituie o obligativitate de soluţionare cu celeritate a unei astfel de căi de atac. Această obligaţie îndreptăţeşte instanţa de recurs de a lua toate măsurile pentru soluţionarea cauzei în termenul stabilit, inclusiv prin desemnarea unui apărător din oficiu în situaţia în care avocatul ales lipseşte, chiar justificat, şi poate atrage răspunderea disciplinară în situaţia în care nerespectarea termenului este imputabilă organelor judiciare, dar nu poate constitui în niciun caz un motiv de punerea în libertate a inculpaţilor care tergiversează declararea unei căi de atac în vederea depăşirii termenului arestării anterior stabilit.

În speţă Curtea reţine că inculpaţii prezenţi la pronunţarea încheierii din 20.02.2009, ora 17.45 au declarat că se mai gândesc dacă declară sau nu recurs iar declaraţiile de recurs au fost formulate prin apărătorul ales la data de 21.02.2009 însă nu există nicio dovadă că acesta în încercat să le depună la sediul instanţei ( chiar dacă ziua respectivă era nelucrătoare arhiva instanţelor are desemnate persoane de permanenţă pentru astfel de cazuri urgente) avocatul alegând să trimită declaraţiile prin poştă, acestea fiind înregistrate pe rolul Tribunalului Galaţi abia la data de 23.02.2009 când termenul arestării anterioare era deja depăşit cu două zile.

Procedând în acest mod inculpaţii au pus instanţe de control judiciar în imposibilitatea respectării dispoziţiilor art. art. 159 al. 8, teza finală Cod pr. penală, considerând că astfel măsura arestării preventive va încetat de drept.

Cum această situaţie nu este imputabilă organelor judiciare, ci exclusiv inculpaţilor, şi cum nesoluţionarea recursului declarat împotriva încheierii de prelungire înainte de expirarea duratei arestării anterior dispuse nu atrage, aşa cum s-a arătat mai sus, încetarea de drept a măsurii arestării preventive, Curtea a constatat că recursurile declarate de inculpaţi sunt nefondate şi le-a respins ca atare.

Etichete: