Top

Contestaţie decizie de sancţionare disciplinară. Criteriile avute în vedere la stabilirea sancţiunii disciplinare

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi sub numărul … la data de …., contestatorul …., a contestat decizia de sancţionare disciplinară nr. …. prin care i s-a desfăcut disciplinar contractul de muncă din data de 1 iulie 2010 , deoarece în data de 12 iunie 2010 a sustras din incinta unităţii intimate un butoi de plastic folosit ca şi pubelă pentru colectarea gunoiului menajer.
S-a motivat că în mod greşit intimata a dispus sancţionarea disciplinară a contestatorului, deoarece în data de 12 iunie 2010 a cumpărat un butoi de plastic de la magazinul societăţii …. pe care l-a plătit, produs care este fără valoare deoarece este folosit ca ambalaj pentru coloranţi şi substanţe toxice.
A precizat că i s-a sugerat de multe ori să se retragă din activitatea profesională iar decizia luată este prea aspră având în vedere că are o vechime în muncă de 37 de ani.
Intimata …. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei deoarece contestatorul a sustras un butoi din incinta unităţii în timpul serviciului, încălcând prevederile art. 25 pct. 22, 25, 26 şi art. 28 pct. 28 din Regulamentul intern.
Prin referatul nr. …, şeful Departamentului Resurse Umane a adus la cunoştinţa conducerii societăţii că, în urma sesizărilor îngrijitorilor interiori privind dispariţia unei pubele de colectare a gunoiului menajer din data de 14 iunie 2010, analizând înregistrările camerelor de luat vederi amplasate pe teritoriul unităţii, a constatat că pubela a fost sustrasă în timpul programului de lucru la data de 12 iunie 2010 de către contestator care îşi desfăşura activitatea în acea dată în cadrul compartimentului pază control.
S-a mai precizat că prin declaraţia nr. …., dată de contestator în cadrul şedinţei comisiei de cercetare prealabilă, acesta a recunoscut că în data de 12 iunie 2010 a luat un butoi de plastic folosit ca pubelă de gunoi, cu justificarea că l-a plătit la magazinul societăţii în data de 18 iunie 2010 deşi nu există nici o solicitare scrisă a salariatului şi aprobată de forurile competente de a achiziţiona un butoi folosit ca ambalaj pentru chimicale.
În cauză s-a depus documentaţia care a stat la baza deciziei de sancţionare şi s-a administrat proba cu interogatoriul contestatorului precum şi proba cu înscrisuri.
Instanţa, analizând actele şi lucrările dosarului, constată că prin decizia nr. … emisă de intimată, s-a dispus sancţionarea disciplinară a contestatorului, având calificarea de agent de pază, cu desfacerea contractului individual de muncă din data de 1.07.2010.
Motivul aplicării acestei sancţiuni este faptul că în data de 12 iunie 2010 contestatorul a sustras din incinta unităţii un butoi folosit ca şi pubelă pentru colectarea gunoiului menajer încălcându-se astfel prevederile art. 25 pct.22 şi 26 şi art. 28 pct. 16 din Regulamentul intern care este parte componentă a contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul societăţii.
Instanţa constată că începând cu data de 01.08.1973 contestatorul este angajatul societăţii …, în meseria de tricoteur, iar din 1.01.1984 ca lăcătuş iar din 11 ianuarie 2008 a exercitat funcţia de agent de pază în cadrul aceleiaşi societăţi.
În perioada 18.04.2008 – 23.03.2009 a lucrat la …ca şi operator tehnician iar din 23.03.2009 până la data de 1.07.2010 ca reglor la …, când a încetat contractul de muncă în temeiul art. 65 lit. a din Codul muncii.
Instanţa constată că în data de 12 iunie 2010 contestatorul desfăşura activitatea în cadrul Compartimentului pază control deşi în cartea de muncă în această perioadă este menţionată activitatea de reglor a contestatorului, astfel că nu rezultă faptul că acesta desfăşura meseria de agent de pază în mod constant ( fila 35 declaraţia şefului Departamentului Resurse Umane).
La fila 44 se află certificatul de calificare profesională prin care se face dovada că, contestatorul a participat în perioada 7.01.- 7.04.2008 la un program de calificare ca agent de pază şi ordine.
Potrivit contractului individual de muncă încheiat între contestator şi intimata … şi înregistrat sub nr. … activitatea desfăşurată de contestator s-a desfăşurat la secţia tricoturi tehnice în meseria de reglor începând cu data de 23.03.2009.
Contestatorul a precizat în declaraţia nr. …., dată în cadrul cercetării prealabile, că în seara de 12 iunie 2010 a luat un butoi de plastic folosit ca pubelă pentru gunoi pe care l-a plătit la magazinul societăţii cu bon de casă, dar din copia chitanţei, depuse la fila 5 din dosar, rezultă că a achitat un butoi 120 fără a se indica data când a avut loc, astfel că această declaraţie nu poate fi coroborată cu înscrisurile depuse la dosar.
De altfel, declanşarea cercetării prealabile pentru analizarea abaterii disciplinare a fost făcută în urma sesizării îngrijitorilor interiori privind dispariţia unei pubele de colectare a gunoiului menajer moment la care s-au analizat înregistrările camerelor de luat vederi amplasate pe teritoriul unităţii.
Instanţa constată că s-a săvârşit o abatere de la regulile de disciplina muncii de către contestator în sensul că acesta a sustras din incinta unităţii un butoi folosit ca pubelă de gunoi dar având în vedere toate elementele de la art. 266 din Codul muncii, faţă de care se stabileşte sancţiunea disciplinară, se constată că aplicarea de către angajator a măsurii desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă este prea aspră.
Instanţa apreciază că aceste criterii de stabilire a sancţiunii disciplinare trebuie avute în vedere cumulativ atunci când se stabileşte sancţiunea disciplinară.
Cât timp contestatorul a formulat o plângere împotriva deciziei de sancţionare disciplinară, instanţa de judecată are atribuţii de a analiza dacă angajatorul a aplicat o sancţiune disciplinară în raport de gravitatea abaterii disciplinare faţă de criteriile de stabilire a sancţiunii disciplinare prevăzute de art. 266 din Codrul muncii iar atunci când constată că acestea sunt disproporţionat aplicate este în măsură să le raporteze şi să aplice o sancţiune echitabilă.
Instanţa de judecată este îndreptăţită să aprecieze dacă angajatorul a aplicat sancţiunea corectă raportat la fapta săvârşită cât timp există un termen de prescripţie de 6 luni calculat de la data săvârşirii faptei în care angajatorul poate dispune aplicarea sancţiunii disciplinare.
În cazul în care instanţei de judecată nu i s-ar acorda posibilitatea de a putea aplica o sancţiune dintre cele propuse de art. 264 din Codul muncii, atunci când constată că angajatorul a stabilit sancţiunea disciplinară disproporţionat cu gravitatea abaterii, angajatul ar rămâne nesancţionat deşi rezultă cu certitudine că acesta a încălcat o normă din regulamentul intern ce constituie abatere disciplinară, încălcare ce nu ar duce la desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.
Pentru aceste considerente, instanţa constată că în raport de comportarea generală a salariatului, de faptul că acesta are o vechime în muncă în cadrul societăţii intimate de foarte mulţi ani şi nu a mai săvârşit vreo abatere disciplinară iar funcţia de bază pe care o desfăşura era de reglor se impune aplicarea sancţiunii disciplinare prevăzută de art. 264 alin. 1 lit. e din Codul muncii şi anume reducerea salariului de bază a contestatorului cu 10% pe o perioadă de o lună.
Astfel că, va admite contestaţia şi va dispune anularea parţială a deciziei de sancţionare în sensul înlocuirii sancţiunii disciplinare de desfacere a contractului individual de muncă cu sancţiunea reducerii salariului de bază cu 10% pe o perioadă de o lună.
Ca efect al anulării deciziei de sancţionare se va dispune reintegrarea contestatorului pe postul deţinut anterior şi în baza art. 78 din Codul muncii va fi obligată intimata să-i achite contestatorului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat începând cu data de 01.07.2010 şi până la data reintegrării efective.

Etichete:

Contestaţie decizie de sancţionare disciplinară întemeiată pe dispoziţiile art.268 şi 264 al.1 lit. d C.M.; analizarea de către instanţă a temeiniciei şi legalităţii deciziei precum şi a nulităţii absolute

Contestaţie decizie de sancţionare disciplinară întemeiată pe dispoziţiile art. 268 şi 264 al.1 lit. d C.M.; analizarea de către instanţă a temeiniciei şi legalităţii deciziei precum şi a nulităţii absolute ce nu este întemeiată pe unul din cazurile prevăzute expres de art. 268 al.2 Codul Muncii.

Prin contestaţia înregistrată la această instanţă sub nr., contestatorul …a chemat în judecată pe intimata …., solicitând anularea deciziei nr. …. şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea contestaţiei sale, contestatorul a susţinut că la data de 22.09.2009, la Sucursala … a izbucnit un conflict de muncă spontan ca urmare a neplăţii drepturilor salariale de către angajator la data de 15.09.2009. Astfel, în data de 22.09.2009, la ora 7, când a venit la serviciu angajaţii din unitate nu mai doreau să lucreze până nu se achită salariile restante. Mai susţine contestatorul că acest conflict, care a durat până în jurul orei 11, s-a manifestat la nivelul tuturor structurilor din domeniul siguranţei feroviare.
De asemenea, contestatorul a invocat şi excepţia nulităţii absolute a deciziei raportat la prevederile art. 268 lit. c şi ale art. 263 alin. 1 Codul muncii, susţinând că decizia nu este semnată de conducătorul unităţii.
Intimata CN CF CFR S.A. Bucureşti – Sucursala Regională de Căi Ferate Iaşi a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei.
În motivarea poziţiei sale procesuale, intimata a susţinut că în data de 22.09.2009, pe raza Sucursalei …, în jurul orei 08.25, un număr de 5 salariaţi în funcţia de şef tură RC, respectiv operator RC, care efectuau serviciu de tura de zi din 22.09.2009, au încetat spontan activitatea de mişcare, ca formă de protest pentru neachitarea drepturilor salariale la termenul prevăzut în contractul colectiv de muncă. Salariaţii implicaţi care au avut trenuri în circulaţie în acea perioadă au provocat întârzieri ale expedierilor, care au condus la perturbaţii în circulaţia trenurilor pe raza RC Iaşi. intimata precizează că salariaţii au încălcat disp. art. 14, 15 şi 16 din Legea nr. 168/1999, în sensul că nu au făcut o sesizare scrisă către conducerea unităţii privind revendicările lor.
Mai susţine intimata că reclamantul, având funcţia de şef tură RC la RC Iaşi, de serviciu în data de 22.09.2009, efectuând serviciu de operator analitic, a încetat spontan activitatea de mişcare, încălcând astfel prevederile art. 23 lit. a din I 003/2000, sarcinile de serviciu din fişa postului, art. 11 lit. a şi c din statutul disciplinar nr. 360/1976. Prin fapta săvârşită, s-au produs perturbaţii în circulaţia trenurilor în intervalul 08.28 – 11.30, când a avut loc încetarea protestului spontan. De asemenea, fapta este încadrată, conform I 003/2000, la art. 14 grupa A, în categoria „evenimente feroviare deosebit de grave”. Mai mult, gravitatea abaterii este cu atât mai mare cu cât impactul întreruperii activităţii de către personalul care lucrează la siguranţa circulaţiei poate duce la evenimente deosebit de grave, cu urmări atât în desfăşurarea continuă a circulaţiei trenurilor, cât şi cu prejudicii aduse călătorilor.
Intimata mai precizează faptul că decizia contestată îndeplineşte toate condiţiile de formă şi de fond prevăzute de Codul muncii, precum şi faptul că sancţiunea aplicată este în conformitate cu prevederile legale, având în vedere gravitatea faptei săvârşite şi consecinţele pe care nerespectarea atribuţiilor de serviciu le-a avut asupra circulaţiei trenurilor.
Analizând actele şi lucrările dosarului cauzei, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:
Contestatorul … este salariatul intimatei pe postul de operator RC I.
Prin decizia nr. … emisă de intimată s-a dispus sancţionarea disciplinară a contestatorului cu reducerea salariului de bază cu 5% pe o lună, în temeiul disp. art. 268 şi art. 264 alin. 1 lit. d Codul muncii. S-a reţinut prin această decizie că în data de 22.09.2009 contestatorul a încetat spontan activitatea de mişcare, fiind încălcate prevederile art. 23 lit. a din Instrucţia 003/2000 şi ale art. 5 lit. a şi c din Statutul disciplinar nr. 360/1976, precum şi prevederile din fişa postului. De asemenea, s-a reţinut prin decizia contestată că salariatul şi-a recunoscut vinovăţia, invocând neplata drepturilor salariale la termenul stabilit.
Din cuprinsul raportului de cercetare nr. … rezultă că în data de 22.09.2009, un număr de 5 salariaţi în funcţia de şef tură RC şi operator RC, printre care şi contestatorul, au încetat spontan activitatea de mişcare ca formă de protest pentru neachitarea drepturilor salariale la termenul prevăzut în contractul colectiv de muncă. În ceea ce îl priveşte pe contestator, prin raportul de cercetare s-a reţinut că prin fapta săvârşită de acesta s-au produs perturbaţii în circulaţia trenurilor în intervalul 08.25 – 11.30, când a avut loc încetarea protestului spontan.
Prin nota de relaţii, contestatorul a recunoscut că în data de 22.09.2009 a fost întreruptă activitatea, susţinând că despre încetarea spontană a lucrului a avizat verbal conducerea RC Iaşi. Contestatorul a mai declarat că nu s-au creat perturbaţii în circulaţia trenurilor, ci doar unele întârzieri, culpa aparţinând intimatei care nu a achitat salariile.
Astfel, faţă de probele administrate în cauză, se reţine de către instanţă că în data de 22.09.2009 contestatorul şi alţi salariaţi ai intimatei au întrerupt activitatea, fiind nemulţumiţi de neplata drepturilor salariale la termenele stabilite.
Potrivit disp. art. 263 alin. 2 Codul muncii, abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca şi care constă într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici.
Potrivit art. 11 lit. a şi c din Statutul disciplinar nr. 360/1976, persoanele angajate în muncă în unităţile de transporturi au obligaţia „să execute întocmai şi la timp toate sarcinile ce decurg din funcţia pe care o îndeplinesc” şi „să respecte întocmai programul de lucru, normele de muncă, procesele tehnologice şi prescripţiile de calitate pentru buna desfăşurare a producţiei, să folosească integral şi cu maximă eficienţă timpul de muncă”. Potrivit art. 23 lit. a din Instrucţiunile pentru prevenirea şi cercetarea accidentelor şi a evenimentelor feroviare nr. 003/2000, personalul care lucrează sau concură la siguranţa circulaţiei trenurilor, după luarea serviciului în primire, are obligaţia „să-şi exercite atribuţiile de serviciu fără întrerupere, cu respectarea actelor normative şi a reglementărilor specifice, până la predarea serviciului către o altă persoană autorizată”. De asemenea, potrivit Instrucţiei nr. 003/2000, se încadrează la categoria „evenimente feroviare deosebit de grave” părăsirea postului fără aprobare sau neexecutarea atribuţiilor stabilite, după luarea serviciului în primire, de către personalul care lucrează sau concură la siguranţa circulaţiei trenurilor, fără respectarea prevederilor din reglementările specifice”.
Având în vedere dispoziţiile legale menţionate, se reţine de către instanţă că fapta săvârşită de către contestator, de întrerupere a activităţii în data de 22.09.2009, constituie abatere disciplinară.
În consecinţă, având în vedere abaterea disciplinară săvârşită de către contestator, disp. art. 266 Codul muncii referitoare la criteriile de stabilire a sancţiunii disciplinare, precum şi sancţiunea aplicată, instanţa constată că decizia de sancţionare nr. … emisă de intimată este legală şi temeinică.
În ceea ce priveşte susţinerile contestatorului referitoare la faptul că decizia este lovită de nulitate raportat la prevederile art. 268 alin. 2 lit. c Codul muncii, instanţa reţine că acestea sunt neîntemeiate. Astfel, potrivit disp. art. 268 alin. 2 lit. c Codul muncii, sub sancţiunea nulităţii absolute, în decizia de sancţionare trebuie precizate motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile. În speţă, prin nota de relaţii nr. 1.3/671/2.10.2009, contestatorul a recunoscut că în data de 22.09.2009 a fost întreruptă activitatea, susţinând însă că nu şi-a putut îndeplini sarcinile de serviciu datorită neplăţii drepturilor salariale. În cuprinsul deciziei de sancţionare se precizează că „salariatul şi-a recunoscut vinovăţia, motivând neplata drepturilor salariale la termenul stabilit”. În consecinţă, atât timp cât contestatorul a recunoscut fapta săvârşită, aspect reţinut în decizia de sancţionare, instanţa reţine că în speţă au fost respectate prevederile art. 268 alin. 2 lit. c Codul muncii.
De asemenea, instanţa reţine că sunt neîntemeiate şi susţinerile contestatorului referitoare la faptul că decizia de sancţionare este lovită de nulitate absolută întrucât nu este semnată de conducătorul unităţii. Astfel, că motivele de nulitate absolută a unei decizii de sancţionare sunt expres şi limitativ prevăzute de art. 268 alin. 2 Codul muncii. Or, nesemnarea deciziei de către conducătorul unităţii nu constituie un motiv de nulitate absolută conform acestor prevederi legale. Mai mult, din cuprinsul deciziei rezultă că aceasta este semnată de „şef divizie trafic”, iar potrivit Ordinului de serviciu nr. 9/15.01.2008, rapoartele de cercetare vor fi avizate/aprobate de către şeful de divizie (sau serviciu) în cazul sancţiunii disciplinare a reducerii salariului de bază pe o durată de 1-3 luni cu 5-10%. Totodată, instanţa reţine şi faptul că raportul de cercetare prin care se propune sancţionarea contestatorului cu diminuarea salariului cu 5% pe o lună a fost aprobat atât de şeful de divizie trafic, cât şi de directorul regional şi directorul general.
Raportat tuturor considerentelor expuse mai sus, instanţa constată că este neîntemeiată contestaţia formulată de contestator, urmând să o respingă.

Etichete: