Top

Prejudicii, daune

SENTINŢA PENALĂ NR. 2028

Din 24.09. 2010

Constată că prin acţiunea înregistrată sub nr….. pe rolul

Judecătoriei Moineşti, jud. Bacău reclamantul T.P. a chemat în judecată pe pârâţii A.T. şi C.Ş. solicitând obligarea pârâţilor să îi restituie autoturismul marca Logan cu numărul de înmatriculare …. şi să fie obligaţi la plata sumei de 1000 euro reprezentând lipsă de folosinţă, cu cheltuieli de judecată.

Acţiunea a fost timbrată cu 100 ron prin chitanţa nr…../ 31.

03.2009, 220 lei prin chitanţa…../11.06.2009 0,30 ron timbru judiciar şi în

motivare arată reclamantul că în anul 2008 a împrumutat autoturismul pârâtului A.T. care nu i 1-a restituit conform convenţiei iar la rândul său 1-a încredinţat celuilalt pârât ce refuză să ii restituie.

In drept au fost invocate prevederile art.1909 Cod civil.

In cauza s-au depus acte ,au fost audiaţi martori,s-a luat

interogatoriu , s-a ataşat spre consultare dosarul nr….. al aceleaşi

instanţe , probatorii din analiza cărora instanţa a reţinut următoarele:

La începutul lunii octombrie 2008 P.T. a închiriat inculpatului AX,

pentru câteva zile, autoturismul Dacia Logan cu nr……..

După câteva zile de la data la care împrumutase autoturismul , A.T. şi M.N. s-au deplasat cu acest autoturism la un cazinou din localitatea Bacău, unde au pierdut o sumă importantă de bani la ruletă.

In aceste condiţii, M.N. i-a intermediat pârâtului A.T. luarea unui împrumut de la martorul C.Ş. Acesta din urmă a solicitat o garanţie în schimbul sumei împrumutate, iar A.T., prin M.N., i-a lăsat gaj pârâtului C.Ş. autoturismul Dacia Logan cu nr…….

A.T. nu a mai restituit lui C. Ş. suma împrumutată şi astfel autoturismul a rămas în posesia lui , acesta , 1-a înstrăinat unei alte persoane în schimbul unei sume de bani.

Prezenta cauză a fost suspendată conform art.244 alin.l pct.2 Cod proc. civilă prin încheierea din data de …. până la soluţionarea dosarului

In cadrul dosarului sus menţionat, A.T. a fost trimis în judecată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Moineşti , pentru săvârşirea infracţiunii de abuz de încredere , prevăzută de art.213 Cod penal ,

2

deoarece inculpatul după ce a închiriat de la partea vătămată P.T.

autoturismul marca Logan cu numărul de înmatriculare….., a dispus de

acesta pe nedrept, în sensul că 1-a lăsat gaj unei alte persoane de la care nu a mai fost recuperate.

Prin s.p…… a Judecătoriei Moineşti, rămasă irevocabilă , A.T. a

fost condamnat pentru infracţiunea prevăzută de art.213 alin.l Cod penal şi a fost obligat conform art. 14,346 Cod proc penală şi art.998 Cod civil la restituirea automobilului în natură, la care se va adăuga o dobândă , până la data plăţii efective.

Instanţa a ridicat din oficiu faţă de prevederile sentinţei penale invocate , autoritatea lucrului judecat în ceea ce priveşte capătul de cerere privind restituirea autoturismului. Prin urmare, hotărârea se bucură de o autoritate de lucru judecat relativă în condiţiile art. 1201 cod civil. Drept consecinţă, dacă instanţa penală s-a pronunţat asupra întinderii prejudiciului, aceasta constatare nu va fi opozabilă celor interesaţi care nu au participat la judecată cum ar fi victima neconstituită ca parte civilă sau responsabilul civilmente neintrodus în procesul penal căci pentru latura civila, hotărârea penală nu are decât efecte relative.

Când însă pentru infracţiunile deduse judecăţii pedeapsa s-a stabilit în funcţie de cuantumul prejudiciului, hotărârea penală are putere de lucru judecat erga omnes şi cu privire la cuantumul prejudiciului, soluţia opusă, prin contrarietatea posibilă dintre hotărârea penală şi cea civilă, fiind de natură să aducă atingere prestigiului justiţiei şi ordinii publice.

Reclamantul prin probele administrate , respectiv acte şi depoziţia martorului A.C. nu a făcut dovada cuantumului lipsei de folosinţă.

Faţă de cele arătate anterior , va fi admisă excepţia autoritatea lucrului judecat în ceea ce priveşte capătul de cerere privind restituirea autoturismului şi respinsă acţiunea .

Etichete: ,

Prejudicii, daune

Judecătoria Momeşti Sentinţa penală nr…. din ….noiembrie 2009

Constată că prin rechizitoriul nr…./P/2009 au fost trimişi în judecată

inculpatul AX, fiul lui … şi …, născut la data ….. în …….., jud. …, cu

domiciliul în corn. …, sat …, jud. …, CNP…………, cetăţean român, studii 2

clase, fără ocupaţie, recidivist, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev de art. 208alin. 1-209 alin. 1 lit. a,g,i Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a

Cod penal şi inculpatul S.I., fiul lui … şi …, născut la data de ……. în

………., jud. …, cu domiciliul în corn….., sat ………, jud……, CNP

…………., cetăţean român, stagiul militar nesatisfăcut, fără studii, fără

ocupaţie, recidivist, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată, prev de art. 208-209 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 li 37 lit. b Cod penal.

Se arată în actul de sesizare al instanţei că în noaptea de 08/09.02.2009

învinuitul S.I. s-a deplasat pe raza comunei …., jud…… şi a pătruns în curtea

părţii vătămate prin grădina locuinţei, până la grajdul familiei …………, de

unde a sustras una din cele trei bovine aflate în anexă. Pe acelaşi traseu, s-a

deplasat spre locuinţa sa din corn….., sat Poiana …., jud…. iar după câteva zile

a condus bovina în com….., jud…. unde a vândut-o unei persoane pe care o

cunoaşte doar din vedere cu suma de 700 lei.

Cu ocazia efectuării reconstituirii, învinuitul a indicat modalitatea în care a sustras bovina din anexa locuinţei părţii vătămate şi a recunoscut comiterea faptei pe parcursul ascultării.

In cauză partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 1.200 lei, reprezentând contravaloarea bovinei sustrase de către învinuit şi care nu a putut fi identificată.

în noaptea de 15/16.03.2009 învinuiţii S.I. şi A.I. s-au deplasat până în

satul …, com…., jud….. unde la marginea drumului comunal au pătruns în

grajdul situat vis – a – vis de locuinţa părţii vătămate P.C., au desfăcut o pană de lanţ şi au sustras o bovină gestantă. Ulterior, învinuiţii au vândut bovina şi

viţelul familiei…..din com…., sat …, jud…. pentru suma de 1410 lei. Crotalul

de identificare a bovinei părţii vătămate din paşaportul eliberat de A.N.S.V.S.A. corespunde cu cel al bovinei identificate în posesia martorei A.E. şi care a fost lăsată în custodia acesteia. Pana de lanţ sustrasă de învinuiţi odată cu bovina

părţii vătămate, a fost identificată la domiciliul învinuitului S.I., din com…..,

sat………, jud……., cu ocazia unei percheziţii domiciliare efectuate în dosarul

nr….. ./260/2009 al Judecătoriei Moineşti şi a fost restituită părţii vătămate.

Cu ocazia efectuării reconstituirii, învinuiţii au indicat modalitatea în care au sustras bovina părţii vătămate şi au recunoscut comiterea faptei pe parcursul ascultării.

2

In cauză partea vătămată a precizat că prejudiciul creat este de 2.000 lei reprezentând contravaloarea bovinei sustrase de către învinuiţi însă nu s-a constituit parte civilă pe parcursul urmăririi penale.

In noaptea de 24/25.03.2009 învinuitul S.I. s-a deplasat pe raza comunei …, sat …. şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, prin acelaşi mod de operare, a pătruns în curtea şi grajdul părţii vătămate M.N., de unde a sustras o bovină. învinuitul a vândut bovina numitului A.I., din corn…., sat …, jud….cu suma de 1980 lei, care a revândut-o ulterior unei persoane din oraşul …. ce nu a mai fost identificată. învinuitul nu a recunoscut comiterea faptei.

In cauză au fost audiaţi inculpaţii partea vătămată, martorii din lucrări probatorii coroborate cu materialul de urmărire penală, din analiza cărora instanţa retine următoarele:

In fapt, în noaptea de 08/09.02.2009 inculpatul S.I. s-a deplasat pe raza comunei …, jud…. şi a pătruns în curtea părţii vătămate prin grădina locuinţei, până la grajdul familiei …., de unde a sustras una din cele trei bovine aflate în

anexă. Pe acelaşi traseu, s-a deplasat spre locuinţa sa din corn…., sat ……,

jud…. iar după câteva zile a condus bovina în corn…., jud…. unde a vândut-o unei persoane pe care o cunoaşte doar din vedere cu suma de 700 lei.

în noaptea de 15/16.03.2009 inculpaţii S.I. şi A.I. s-au deplasat până în satul …, corn…., jud…. unde la marginea drumului comunal au pătruns în grajdul situat vizavi de locuinţa părţii vătămate P.C., au desfăcut o pană de lanţ şi au sustras o bovină gestantă. Ulterior, învinuiţii au vândut bovina şi viţelul familiei…din corn…., sat…, jud…. pentru suma de 1410 lei.

In noaptea de 24/25.03.2009 învinuitul S.I. s-a deplasat pe raza comunei …, sat …. şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, prin acelaşi mod de operare, a pătruns în curtea şi grajdul părţii vătămate M.N., de unde a sustras o bovină. învinuitul a vândut bovina numitului A.I., din corn…., sat…., jud…. cu suma de 1980 lei, care a revândut-o ulterior unei persoane din oraşul …. ce nu a mai fost identificată.

Inculpatul A.I., audiat fiind, recunoaşte săvârşirea faptei pentru care a fost trimis în judecată. Astfel, acesta precizează în declaraţia sa (fila 37) că în noaptea de 15/16.03 a mers împreună cu S.I. în satul … şi s-au orientat la un grajd, respectiv cel al părţii vătămate P.C. de unde au luat o bovină gestantă.

Depoziţia inculpatului se coroborează cu cea a părţii vătămate şi a martorilor asistenţi la reconstituirea faptelor deduse judecaţii, A.G. (fila40), L.F. care au arătat că ambii inculpaţi au descris cum au participat la săvârşirea furturilor de bună voie, nefiind siliţi şi de asemenea cu depoziţia martorei A.E., respectiv persoana care a cumpărat de la cei doi inculpaţi bovina sustrasă.

Instanţa apreciază că din coroborarea probelor inculpatul a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, respectiv furt calificat cu forma de vinovăţie a intenţiei directe şi gradul de pericol social specific unei infracţiuni, motiv pentru care o va califica ca atare şi va dispune condamnarea inculpatului la o pedeapsă cu închisoarea. La dozarea pedepsei, instanţa va avea în vedere

3

criteriile generale de individualizare legală prevăzute de art. 72 din Codul penal, respectiv gradul de pericol social concret al faptei, periculozitatea infractorului şi împrejurările concrete în care s-a comis infracţiunea. Se va avea de asemenea în vedere şi persoana inculpatului, care este cunoscut cu antecedente penale, fiind recidivist postcondamnatoriu. Astfel după cum rezultă din fişa cazier a acestuia inculpatul a săvârşit o multitudine de infracţiuni de furt calificat. Instanţa apreciază că fapta dedusă judecăţii privită în ansamblul trecutului infracţional al inculpatului denotă o persistenţă în astfel de comportamente, fapt ce va fi avut în vedere la stabilirea cuantumului pedepsei.

In privinţa modalităţii de executare instanţa apreciază că raportat la motivele de mai sus singura modalitate de executare care să îndeplinească rolul punitiv, sancţionator, educativ şi preventiv al pedepsei este executarea în regim de detenţie, motiv pentru care va interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a teza a Ii-a şi b Cod penal în condiţiile şi pe durata prev de art. 71 Cod penal.

Raportat la trecutul infracţional al inculpatului urmează ca în baza art. 61 alin. 1 teza a Ii-a Cod penal, va revoca liberarea condiţionată a restului de pedeapsă rămas neexecutat de 695 de zile, respectiv 1 an 11 luni din pedeapsa

de 4 ani închisoare aplicată prin sp …./……. pronunţată de Judecătoria

Momeşti, în dosar …./….., rămasă definitivă prin dp…/A/……… a

Tribunalului Bacău, iar în baza 61 alin. 1 teza finală Cod penal va contopi pedeapsa din prezenta cu restul rămas neexecutat, şi va aplica pedeapsa cea mai grea.

Inculpatul S.l. recunoaşte de asemenea doar actul material din noaptea de 15/16.03.2009.

Şi depoziţia acestui inculpat se coroborează cu cea a părţii vătămate şi a martorilor asistenţi la reconstituirea faptelor deduse judecaţii, respectiv A.G. (fila 40) şi L. F..

în privinţa actului material din data de 08/09.2009 instanţa reţine că inculpatul nu o recunoaşte. Partea vătămată Ş.M. (fila 35) arată că în noaptea de 08/09.02.2009 i s-a furat vaca din grajd. Martorul S.A. (fila 38), arată că inculpatul S. a participat la reconstituirea faptei şi a precizat că a luat vaca din grajdul părţii vătămate. Inculpatul s-a oprit tocmai la locuinţa acestuia întrucât a observat o fânărie. A arătat de asemenea că a arătat cum a intrat prin spatele grajdului, a deschis uşa, a intrat a desfăcut lanţul de la gâtul animalului şi a plecat. Ş.C. (fila 39) tot martor la reconstituire arată că inculpatul a arătat cum a îndepărtat o sârmă cu care era legată uşa şi a intrat, a luat animalul şi a ieşit prin spate. Instanţa constată că în declaraţia sa de la urmărire penală (filele 72-73) inculpatul recunoaşte şi acesta act material.

In privinţa faptei săvârşite în noaptea de 24-25/03.2009, se constată că inculpatul nu o recunoaşte. Din depoziţia martorului AX, rezultă că acesta a cumpărat de la S.L – tatăl inculpatului o vacă neagră de aproximativ 450 kg cu suma de 20 000 lei.

4

Partea vătămată, M.N. (fila 34) arată că în noaptea de 24/25.03.2009, pe la orele 23-23,30 a auzit câinele lătrând o perioadă, după care a încetat. Făptuitorul a intrat pe om poartă din spatele grajdului, stricând în acest proces gardul vecinului. Din procesul verbal de cercetare la faţa locului (filele 56-57 dosar urmărire), rezultă că din grajdul părţii vătămate se reclamă furtul unei bovine negre de 450-500 kg.

Instanţa apreciază că din coroborarea probelor sus analizate rezultă faptul vecin şi conex din care se poate trage concluzia că inculpatul este cel care a comis şi această faptă prevăzută penală. Astfel, nu poate fi reţinută apărarea inculpatului care precizează că tatăl său a vândut un animal, pe care îl cumpărase cu acte, atâta timp cât nu există nici o dovadă la dosar în acest sens.

Instanţa apreciază că din coroborarea probelor inculpatul a săvârşit trei acte materiale ale aceleiaşi fapte prevăzute de legea penală, respectiv furt calificat în formă continuată cu forma de vinovăţie a intenţiei directe şi gradul de pericol social specific unei infracţiuni, motiv pentru care o va califica ca atare şi va dispune condamnarea inculpatului la o pedeapsă cu închisoarea. La dozarea pedepsei, instanţa va avea în vedere criteriile generale de individualizare legală prevăzute de art. 72 din Codul penal, respectiv gradul de pericol social concret al faptei, periculozitatea infractorului şi împrejurările concrete în care s-a comis infracţiunea. Se va avea de asemenea în vedere şi persoana inculpatului, care este cunoscut cu antecedente penale, fiind recidivist postexecutoriu. Astfel după cum rezultă din fişa cazier a acestuia inculpatul a mai săvârşit infracţiune de furt calificat, pentru care a fost condamnat şi încarcerat, fiind ulterior eliberat condiţionat, rămânând de executat un rest de 279 de zile.

Raportat tot la considerentele de mai sus modalitatea de executare a pedepsei va fi cea în regim de detenţie, astfel că va interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a teza a Ii-a şi b Cod penal în condiţiile şi pe durata prev de art. 71 Cod penal.

în privinţa laturii civile instanţa constată că sunt îndeplinite condiţiile acordării de despăgubiri, respectiv există fapte, prejudicii, legătura de cauzalitate dintre ele, vinovăţia stabilită a făptuitorilor, precum şi condiţia suplimentară a acordării de despăgubiri, motiv pentru care în baza art. 14, 346 Cod procedură penală şi 998-999 şi lOOOali. 3 Cod civil va obliga inculpaţii în solidar la plata către partea vătămată P.C. a sumei de 2000 lei, reprezentând prejudiciu nerecuperat, iar pe inculpatul S.I. singur la plata către părţile vătămate M.N. şi Ş.M. a sumelor de 3000 lei şi respectiv 2000 lei, reprezentând prejudiciu nerecuperat.

Va dispune plata onorariului apărătorilor din oficiu în cuantum de câte 300 lei, către Baroul Bacău, pentru avocaţi P.R. şi D.E. şi câte 300 lei pentru avocaţi P.L. şi P.M. din fondurile Ministerului de Justiţie.

In baza art. 191 alin 1 Cod procedură penală, va obligă fiecare inculpat la cheltuieli judiciare către stat.

Etichete: ,

Prejudicii, daune

Sentinţa civilă nr.2423/23.12.2009

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr………, creditoarea

SC K. & A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu debitoarea SC D. F. SRL H., să ordone debitoarei să plătească creditoarei suma de 5256 lei, reprezentând diferenţă contravaloare servicii, sumă la care se va adăuga o dobândă contractuală de 3% pe fiecare zi de întârziere, precum şi să oblige debitoarea la plata cheltuielilor de judecată efectuate de către creditoare.

In motivarea cererii, creditoarea a arătat, în esenţă, că între ea şi debitoare s-a încheiat un contract de transport, prin care creditoarea s-a obligat ca, pentru preţul de 7056.11 lei, să efectueze pentru debitoare un transport de marfă pe relaţia România – Italia.

După efectuarea transportului debitoarea a făcut o plată parţială în sumă de 1800 lei, iar diferenţa de preţ a refuzat să o mai achite.

In drept, creditoarea a invocat prevederile OG nr.5/2001.

Cererea creditoarei a fost legal timbrată.

Creditoarea a fost reprezentată de avocat R. D., cu delegaţie la dosar.

Debitoarea nu a depus întâmpinare.

La termenul din data de 04.12.2009, instanţa a ridicat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Moineşti.

La termenul din data de 18.12.2009, reprezentantul creditoarei, având cuvântul pe excepţie, a învederat instanţei că respectiva excepţie este neîntemeiată întrucât locul încheierii contractului de transport este localitatea Moineşti.

Debitoarea, deşi a fost legal citată, nu a formulat concluzii pe excepţia invocată de instanţă.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa retine următoarele :

Creditoarea SC K. & A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu debitoarea SC D. F. SRL BL, să ordone debitoarei să plătească creditoarei suma de 5256 lei, reprezentând diferenţă contravaloare servicii, sumă la care se va adăuga o

dobândă contractuală de 3% pe fiecare zi de întârziere, precum şi să oblige debitoarea la plata cheltuielilor de judecată efectuate de către creditoare.

Intre părţi s-a încheiat, un contract de transport, prin care creditoarea s-a obligat ca, pentru preţul de 7056.11 lei, să efectueze pentru debitoare un transport de marfă pe relaţia România – Italia, stabilindu-se ca punct de încărcare localitatea V. din Italia, iar ca punct de descărcare Sectorul 1 din Bucureşti.

Instanţa, din oficiu, a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei.

Potrivit art.137 alin.l C.Proc.Civ., instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi de fond care fac de prisos, în totul sau în parte cercetarea în fond a pricinii.

Procedura aleasă de către creditoare pentru realizarea drepturilor sale este procedura somaţiei de plată, reglementată de OG nr.5/2001.

Potrivit art.2 alin.3 din OG nr.5/2001, judecătorul verifică din oficiu competenţa instanţei, procedând potrivit legii, acest text nefăcând distincţie între competenţa materială şi cea teritorială.

Cum competenţa materială şi cea teritorială absolută se verifică întotdeauna din oficiu de către instanţă, rezultă din interpretarea art.2 alin.3 din OG nr.5/2001 că această prevedere vizează competenţa teritorială relativă, pe care o transformă în această situaţie în competenţă teritorială absolută.

Rezultă că, în acest caz nu îşi mai găseşte aplicare art.19 C.pr.civ, care prevede posibilitatea părţilor de a conveni, expres sau tacit, ca pricinile privitoare la bunuri să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, au competenţă teritorială.

Potrivit art.5 C.pr.civ. cererea se face la domiciliul pârâtului, iar potrivit art.10 pct.5 C.pr.civ., în cazul contractului de transport mai este competentă şi instanţa locului de plecare sau de sosire.

In prezenta cauză sediul debitoarei SC D. F. SRL se află în Hunedoara, locul de plecare este localitatea V. din Italia, iar locul de sosire este Sectorul 1 din Bucureşti.

In aceste condiţii, niciunul dintre cele trei locuri sus-menţionate nu se află în raza de competenţă teritorială a Judecătoriei Moineşti.

Faţă de cele expuse mai sus instanţa constată că Judecătoria Moineşti nu este competentă teritorial să soluţioneze prezenta cerere, astfel că va admite excepţia necompetenţei teritoriale invocate din oficiu şi, în conformitate cu ari 158 C.Proc.Civ., va declina competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Hunedoara, jud. Hunedoara.

Etichete: ,

Prejudicii, daune, contravaloarea reparării autoturismului

SENTINŢA CIVILĂ NR.2596 DIN 18.11.2008

Constată că prin acţiunea înregistrată sub nr.2051/260/2008 din, reclamantul, domiciliat în oraşul str., nr., judeţul a chemat în judecată pe pârâtul, domiciliat în oraşul, str., nr., judeţul, solicitând obligarea acestuia la 6000 Euro reprezentând contravaloarea reparării autoturismului avariat şi la câte 10 Euro pe zi din momentul tamponării până la data plăţii efective, cu cheltuieli de judecată.

Acţiunea a fost timbrată cu 200 lei + 1135 lei + 563 lei şi 7 lei timbru judiciar iar în motivare reclamantul arată că în data de, în timp ce autoturismul proprietatea sa, marca Renault Megane, era parcat în parcarea din faţa Haltei C.F.R. Valea Uzului, a fost lovit şi avariat de către autoturismul marca Wolskvagen Sharan cu numărul de înmatriculare, condus de pârât, daunele fiind foarte mari. Mai arată reclamantul că în baza asigurării obligatorii a pârâtului, asigurătorul ASIROM îl despăgubeşte doar parţial în raport cu valoarea totală a prejudiciului de 17.966,7 lei calculat de o societate specializată şi chiar şi în această situaţie autoturismul nu mai este la fel cu cel de dinainte. De asemenea reclamantul arată că pentru familia sa autoturismul nu este un lux ci o necesitate deoarece este necesar pentru transportul celor patru copii la şcoală.

La termenul de judecată din 4.11.2008 reclamantul îşi majorează petitul acţiunii cu suma de 5310,1 lei reprezentând diferenţa dintre suma achitată de Asirom şi valoarea reală a pagubei şi cu suma de 2689,9 lei reprezentând lipsa de folosinţă a autoturismului de la data producerii evenimentului şi până la pronunţarea unei hotărâri.

în cauză s-au depus acte şi s-a efectuat o expertiză tehnică auto, probatorii din analiza cărora instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:

Conform procesului verbal de contravenţie nr. (fila 5 dosar) la data de, ora 21,30, pe str.Calea Trotuşului din oraşul Dărmăneşti, pârâtul, nu a adaptat viteza autoturismului cu numărul de înmatriculare, la condiţiile de trafic şi de drum, a pierdut controlul volanului şi a intrat în coliziune cu autoturismul cu numărul de înmatriculare, parcat regulamentar, pe care I-a avariat.

Prin acelaşi proces verbal s-a stabilit vinovăţia pârâtului şi au fost menţionate avariile produse.

Expertiza tehnică auto efectuată în cauză necontestată de părţi a evaluat materialele şi manopera necesare reparării avariilor produse în accident.

Valoarea acestora, calculată de expertiză, depăşeşte cu 556,5 lei valoarea de 10.124 lei ce a primit-o reclamantul ca despăgubire la data de.

Cererea reclamantului de a fi despăgubit la valoarea din devizul de lucrări convenite de firma reparatoare cu el (fila 6 dosar) este nefondată, deoarece în acest deviz apar multe lucrări care nu sunt urmarea accidentului din 21.05.2008, de exemplu portieră faţă, manete viraj, lampă plafon, tapiţerie cupolă şi altele.

De asemenea, cererea reclamantului de a fi despăgubit pentru folosul nerealizat în perioada de la producerea accidentului şi până la pronunţarea unei hotărâri este de asemenea nefondată, pe de o parte deoarece reclamantul nu a precizat concret în ce constă acest prejudiciu şi nici nu a propus probe pentru dovedirea acestuia şi pe de altă parte deoarece, conform certificatului de calitate şi garanţie din 26.05.2008 (fila 7 dosar) autoturismul avariat era reparat la 5 zile de la accident şi deci putea fi folosit.

în raport de aceste considerente instanţa va admite în parte acţiunea şi va obliga pârâtul către reclamant la diferenţa de prejudiciu, calculată de expertiză pentru care nu a fost despăgubit de asigurător.

Va respinge ca nefondate celelalte pretenţii formulate de reclamant.

în baza art.274 Cod procedură civilă va obliga pârâtul către reclamant la cheltuieli de judecată reprezentând onorar expert şi taxe timbru aferente valorii pretenţiilor admise.

Va lua act că nu s-au depus chitanţe pentru plata onorariilor de avocat.

Etichete: ,

Prejudicii, daune

Judecătoria Bacău

Sentinta civila nr. 265/ 13.01.2009

acordare daune interese

Asupra cauzei civile de faţă constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău sub nr., reclamantul FM. a chemat în judecată pârâta Comisia Locală pentru aplicarea legilor fondului funciar, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată în temeiul art. 580 ind. 3 alin. 1 Cod procedură civilă să plătească în favoarea statului amendă stabilită pe zi de întârziere, iar în temeiul art. 1088 alin. 1 Cod civil să fie obligată a-i plăti reclamantului dobânda legală la debitul stabilit de BEJ având la bază titlul executoriu nr.

A anexat adresa nr. din 27.04.2005 emisă de BEJ către Primarul Comunei notificarea nr. şi sentinţa civilă pronunţată de Judecătoria Bacău.

Legal citată, pârâta nu a formulat întâmpinare.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 2681 pronunţată de Judecătoria Bacău în dosarul nr., a fost admisă cererea formulată de reclamantul F M în contradictoriu cu pârâta Comisia Locală fiind obligată pârâta sub sancţiunea de daune cominatorii de 30 lei pe zi de întârziere să întocmească documentaţia premergătoare emiterii titlului de proprietate pentru suprafaţa de 1,38 ha teren arabil şi 3,25 ha teren pădure pe raza comunei O. pentru toţi moştenitorii defunctului F. I. , conform rolului agricol, şi să o înainteze spre soluţionare Comisiei Judeţene; a fost respinsă ca nefondată cererea de despăgubiri materiale; a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 47,80 lei cheltuieli de judecată.

La termenul de judecată din data de 02.12.2008 reclamantul a precizat că pârâta a întocmit cu întârziere documentaţia premergătoare emiterii titlului de proprietate.

Prin urmare, pârâta şi-a îndeplinit obligaţia stabilită în sarcina sa prin titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 2681, deşi cu întârziere. În consecinţă, în speţă nu mai sunt aplicabile prevederile art. 580 ind. 3 alin. 1 Cod procedură civilă, care reglementează situaţia în care debitorul nu îşi execută de bună – voie obligaţia de a face ce nu poate fi îndeplinită de o altă persoană.

Cererea de obligare a pârâtei la plata unei amenzi civile stabilite pe zi de întârziere până la executarea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu apare ca nefondată, în condiţiile în care obligaţia a fost deja îndeplinită, anterior prezentei cereri de chemare în judecată.

Prin adresa din data de 27.04.2005 emisă de BEJ în dosarul de executare nr. debitoarei Comisia Locală O. i s-a solicitat să plătească creditorului F. M. suma de 20320 lei, din care 19320 lei reprezintă daune cominatorii pentru perioada 02.07.2003 (data la care sentinţa civilă nr. 2681 a rămas definitivă) – 08.04.2005 (data la care a fost întocmit procesul – verbal de punere în posesie), iar suma de 1000 lei reprezintă cheltuieli de executare.

În prezenta cauză reclamantul solicită obligarea pârâtei la plata dobânzii legale la suma stabilită de executorul judecătoresc prin această adresă.

Instanţa constată însă că creanţa indicată în adresa emisă de executorul judecătoresc nu reprezintă o creanţă certă şi lichidă, pentru a fi incidente prevederile art. 1088 Cod civil privind dobânda legală.

Astfel, prin sentinţa civilă nr. 2681/09.05.2003 au fost stabilite daune cominatorii în sarcina pârâtei. Dar prin decizia nr. XX/12.12.2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii, statuând că hotărârea prin care s-au acordat daune cominatorii este susceptibilă de executare silită, la cererea creditorului, numai în limita daunelor-interese, compensatorii, dovedite ulterior, în faţa instanţei, cu ocazia transformării în astfel de daune a daunelor cominatorii.

Instanţa supremă a stabilit că hotărârile judecătoreşti prin care s-a dispus obligarea la daune cominatorii nu pot fi puse în executare, din cauza caracterului incert şi nelichid al unor asemenea creanţe, fiind necesar ca, în prealabil, să se stabilească, după regulile dreptului comun în materia răspunderii civile, suma ce reprezintă prejudiciul efectiv cauzat creditorului prin întârzierea executării, cu consecinţa transformării daunelor cominatorii în daune compensatorii.

Cum în speţă nu s-a făcut dovada transformării daunelor cominatorii în daune compensatorii, nici nu poate fi pusă problema stabilirii dobânzii legale aferente acestor daune.

Faţă de considerentele mai sus expuse, instanţa urmează a respinge cererea ca nefondată.

Etichete: ,

Daune

Prin sentinţa penală nr.234/20 aprilie 2010 a Judecătoriei M. pronunţată în dosarul nr.203/260/2009, inculpatul B.I., a fost condamnat la pedeapsa de 1000 lei amendă penală pentru comiterea infracţiunii silvice prevăzută de art.109 alin.l lit.c din Legea nr.46/2008, cu aplicarea art.13 şi art.41 alin.2 Cod penal, prin schimbarea încadrării juridice din art.109 alin.1 lit.c din Legea nr.46/2008 cu aplicarea art.13 Cod penal.

In temeiul art.81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe durata unui termen de încercare de 1 (un) an inculpatului atrăgându-i-se atenţia cu privire la conţinutul art.83 Cod penal.

In ceea ce priveşte latura civilă, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 15.252,1 lei despăgubiri civile părţilor civile D.C., D.V., D.M. şi D.I..

In temeiul art.191 alin.1 Cod pr.penală, inculpatul a fost obligat la plata de cheltuieli judiciare către stat, în cuantumul cărora a fost inclus onorariul avocatului desemnat din oficiu.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că:

D.C., D.V., D.M. şi D.I. sunt moştenitorii defunctului D.C.I. pe numele căruia a fost emis titlului de proprietate nr.11431/28.06.1995 pentru o suprafaţă de 5000 mp teren pădure situat jud. Bacău – fila 14 dosar urm.pen.

În apropierea terenului arătat anterior, are poziţionată stâna inculpatul B.I..

Datorită faptului că de pe teren arborii au fost tăiaţi în decursul timpului , pădurea a regenerat natural din seminţiş.

Între partea vătămată D.C. şi inculpat au existat conflicte generate de faptul că inculpatul a lăsat turma de oi la păşunare în lăstărişul din pădurea proprietatea părţii vătămate.

Astfel în data de 16.01.2008 D.C. s-a deplasat cu martorul J. la un teren aflat tot în indiviziune , livadă care este în imediata vecinătate a pădurii. Atunci a surprins păscând în pădure lăstărişul cele 200 de oi ale inculpatului.

Luând legătura cu acesta , B.I. şi-a luat angajamentul ca pe viitor să nu mai intre pe terenul proprietatea părţii vătămate, cu turma de oi la păşunat.

B.I. a recunoscut chiar în declaraţia de inculpat că în cursul anului 2007 a avut conflict pe această temă cu D.C. dar şi-a respectat promisiunea că nu va mai intra cu animalele la păscut pe teren.

Din declaraţiile părţilor vătămate D.C., D.V., D.M. şi D.I., au rezultat următoarele aspecte:

Prin declaraţia dată de partea vătămată D.C. în faţa organelor de urmărire penală-fila 11 dos.urm.pen, acesta a arătat că l-a surprins pe inculpat cu turmele de oi la păşunat, pe terenul proprietatea să, în zilele de 16 şi 24 ianuarie 2008, aspect care poate fi confirmat de D.V., D.I. şi D.V..

În cursul cercetării judecătoreşti, fila 17, partea vătămată a arătat că l-a surprins pe inculpat cu oile la păşunat pe terenul moştenit de la tatăl său, la începutul lunii ianuarie 2008.

Partea vătămată D.V., în declaraţia dată în cursul urmăririi penale, fila 11, a arătat că în luna ianuarie, a surprins turma de oi aparţinând inculpatului, pe terenul moştenit de la tatăl său.

Partea vătămată D.M., prin declaraţia dată în cursul urmăririi penale, fila 12, a arătat că fii săi au surprins la păscut turma de oi a inculpatului, în lunile ianuarie şi februarie, iar partea vătămată D.I., în declaraţiile date în cursul urmăririi penale, filele 13 şi 19 dosar, arată că în zilele de 16 şi 24 ianuarie a mers împreună cu fraţii săi la pct. G.G., unde l-au găsit pe inculpat cu turmele de oi la păscut.

În conformitate cu dispoziţiile art. 75 C.pr.pen, declaraţiile părţii vătămate au valoare probantă condiţionată.

Instanţa a reţinut însă cu declaraţiile părţilor vătămate se coroborează cu declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, astfel:

Martorul D.V., în declaraţia dată în cursul urmăririi penale, fila 22, a arătat că i-a surprins pe inculpate şi pe fiul acestuia, în luna ianuarie sau februarie, pe terenul părţii vătămate D.C., cu turmele de oi la păscut.

Martorul J. N., în declaraţia dată în cursul urmăririi penale, fila 24, a arătat că în lunile ianuarie şi februarie s-a deplasat împreună cu partea vătămată D.C. la terenul proprietatea acestuia, unde l-a surprins pe inculpat cu turmele de oi la păscut, acesta precizând că între inculpat şi partea vătămată a avut loc o discuţie cu privire la acest aspect. În declaraţia dată de acelaşi martor în cursul cercetării judecătoreşti, acesta a confirmat faptul că a surprins oile inculpatului păscând pe terenul aflat în proprietatea părţilor vătămate.

Martorul D.V., în declaraţia dată în cursul urmăririi penale, fila 21, a arătat că în repetate rânduri, în lunile februarie şi martie, a surprins oile inculpatului la păşunat, pe terenul părţilor vătămate.

Martorul M.L., fila 17 dosar urm.pen şi fila 19 dosar instanţă, a arătat că a fost solicitat de către poliţia din localitatea P., în calitate de organ silvic şi a constatat că proprietatea pădurea aparţinând familiei D. pe o suprafaţă de aproximativ 30% era păşunată abuziv. Ca şi specialist a determinat atât calculul mediu de 4 puieţi pe metru pătrat şi cât şi categoria lor, respectiv stejar, fag şi carpen , situaţie consemnată în procesul verbal din data de 10.06.2008 , semnat inclusiv de inculpat(fila 7 dosar urmărire penală) ,totalizând 12.100 bucăţi puieţi.

Aceeaşi situaţie de fapt a fost reţinută şi prin procesul verbal datat 03.03.2008 (fila 6 dosar urmărire penală).

Martorul M.L. care este pădurar în cadrul Ocolului Silvic M. şi-a putut da seama că puieţii distruşi în luna ianuarie 2008 sunt alţii decât cei din anul 2007.

Şi martorul asistent I.R.I., fila 18 dosar urm.pen şi fila 19 dosar instanţă a confirmat în declaraţia sa că puieţii existenţi pe terenul părţilor vătămate fuseseră roşi de către animale .

Inculpatul, deşi nu a recunoscut fapta, vinovăţia sa a fost pe deplin dovedită.

In final, în sarcina inculpatului s-a reţinut că în zilele de 16 şi 24 ian.2008 a distrus prin păşunare cu turmele de oi şi capre un număr de 12.100 bucăţi puieţi specia stejar, fag, carpen şi prun, aparţinând părţilor vătămate D.C., D.V., D.M. şi D.I., fapta sa constituind infracţiunea silvică prevăzută de art.109 alin.l lit.c din Legea nr.46/2008 cu aplicarea art.13 şi 41 alin.2 Cod penal.

Instanţa de fond a reţinut că la data faptei era în vigoare art.102 din vechiul cod silvic (Legea nr.26/1996), care a fost abrogat prin actualul Cod silvic (Legea nr.46/2008), distrugerea prin păşunarea puieţilor fiind încriminată la data hotărârii prin art.109 alin.l lit.c din actualul cod silvic.

In ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, instanţa de fond a constatat că D.C., D.V., D.M. şi D.I. s-au constituit părţi civile cu suma de 18.150 lei, însă calculul prejudiciului fără TVA realizat de Ocolul Silvic M. a fost de 15252,10 lei (fila 15 dosar urm.p.).

Impotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul B.I..

Apelul a fost declarat în termen, fără a fi motivat în scris.

Apelantul s-a prezentat la un termen când a solicitat amânarea soluţionării cauzei pentru a-şi angaja avocat, însă la termenul acordat nu s-a mai prezentat fiind reprezentat la proces de către avocatul desemnat din oficiu, care a criticat hotărârea primei instanţe sub aspectul greşitei condamnări a inculpatului, solicitând achitarea acestuia.

Examinând sentinţa atacată pe marginea actelor şi lucrărilor din dosarul cauzei se constată că achitarea inculpatului nu este cu putinţă întrucât vinovăţia sa există şi a fost pe deplin dovedită însă hotărârea este criticabilă sub multe alte aspecte şi anume:

-s-a stabilit în mod greşit legea mai favorabilă inculpatului, cu efecte în ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptei supuse judecăţii;

-greşita reţinere în considerentele hotărârii a prevederilor art.99 Cod civil, în condiţiile în care infracţiunile silvice sunt fapte intenţionate nicidecum din culpă;

-în dispozitiv s-a trecut că inculpatul ar avea atât 4 cât şi 12 clase;

-prejudiciul a fost greşit calculat;

-trebuia defalcat prejudiciul pentru fiecare parte civilă în sensul că trebuie precizat cât anume trebuie să plătească inculpatul fiecăreia;

-dacă oile şi caprele inculpatului au distrus prin păşunare puieţii de stejar fag şi carpen, apare de neînţeles de ce a fost obligat să plătească şi puieţi de prun, ceea ce înseamnă că nici situaţia de fapt nu a fost corect stabilită.

Având în vedere cele de mai sus, instanţa de control judiciar va analiza din nou situaţia de fapt pentru că de aici pornesc greşelile.

Din cuprinsul procesului – verbal de cercetare a locului faptei din 3 martie 2008 rezultă că „la faţa locului, partea vătămată ne indică puieţii păşunaţi, fiind pe o suprafaţă de 3000 m.p. şi circa 4 puieţi pe m.p., în total rezultând 12.000 puieţi păşunaţi. Din aceştia aproximativ 6000 puieţi sunt din specia stejar, aproximativ 4000 puieţi din specia fag şi circa 2000 puieţi din specia carpen”. (fila 6 dosar urm.p.).

Prin ordonanţa procurorului 392/P/19 mai 2008 dosarul a fost restituit Postului de Poliţie P. în vederea completării urmăririi penale pentru a se efectua mai multe activităţi, printre care refacerea cercetării la faţa locului (fila 1 dosar urm.p.).

La data de 10 iunie 2008, s-a întocmit un alt proces-verbal de cercetare la faţa locului faptei, din cuprinsul căruia rezultă următoarele: „la faţa locului, partea vătămată ne indică puieţi păşunaţi pe o suprafaţă de 3000 m.p. în total rezultând 12.000 puieţi păşunaţi. Din aceştia 6000 puieţi sunt din specia stejar, 4000 puieţi din specia fag şi 2000 puieţi din specia carpen”. (fila 7 dosar urm.p.).

Prin urmare nici vorbă de pruni, chiar dacă D.C. a reclamat şi distrugerea prin păşunare lăstărişul pomilor din livada personală cu pomi fructiferi (fila 5 dosar urm.p.).

Cu toate acestea, în calculul prejudiciului au fost incluşi şi 100 puieţi de prun (fila 15 dosar urm.p.).

Din cuprinsul celor două procese verbale de cercetarea locului faptei a rămas neschimbată suprafaţa păşunată de oile şi caprele inculpatului de 3000 m.p.

Este posibil să fi ieşit şi câte 4 puieţi pe m.p. însă la calculul prejudiciului trebuia să se şină seama doar de unul pentru că numai un puiet pe m.p. era valabil.

Este adevărat că O.U.G.85/8 nov.2006 privind stabilirea modalităţilor de evaluare a pagubelor produse vegetaţiei forestiere din păduri şi din afara acestora, nu face nici o referire în acest sens, aşa cum făcea legea veche (nr.81/1993), care la pct.15 lit.d din cap.B, preciza că în ceea ce priveşte puieţii din plantaţii şi regenerări naturale se ia în calcul un puiet sau lăstar la m.p.

Chiar dacă legea nouă nu mai cuprinde o precizare în acest sens, aceasta nu înseamnă că se putea lua în calcul mai mult de un lăstar pe m.p. la stabilirea prejudiciului.

Fiind 3000 m.p., nu se putea lua în calcul la stabilirea prejudiciului mai mult de 3000 de puieţi (câte unul pentru fiecare m.p.).

Folosind aceeaşi formulă de calcul ca cea folosită de ocolul Silvic M., prin adresa nr.2054/12 martie 2008 se constată că paguba aferentă celor 3000 puieţi este de 4.500 lei (în condiţiile în care paguba pentru 100 de puieţi era de 150 lei).

Paguba urmează a fi împărţită pentru fiecare parte civilă, nefiind cu putinţă obligarea inculpatului la o sumă globală pentru toate persoanele îndreptăţite, defalcarea neputându-se face cu prilejul punerii în executare a hotărârii.

Păşunatul în pădure a fost şi este interzis.

Atât vechiul cât şi noul cod silvic au pedepsit şi pedepsesc distrugerea puieţilor şi lăstarilor prin păşunare.

Infracţiunea silvică supusă judecăţii a fost comisă sub vechiul cod silvic, inculpatul fiind însă trimis în judecată potrivit actualului cod silvic.

In speţă trebuia să fie aplicată legea mai favorabilă inculpatului, numai că aceasta a fost stabilită greşit de către prima instanţă.

Intr-adevăr, art.102 din vechiul cod silvic îi corespunde art.109 din actualul cod silvic.

Potrivit art.102 din Codul silvic anterior, distrugerea sau vătămarea arborilor, puieţilor ori lăstarilor prin păşunare în păduri sau zone în care păşunatul este interzis, dacă valoarea pagubei este de peste 5 ori mai mare decât preţul mediu al unui m.c. masă lemnoasă pe picior se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.

Potrivit art.109 alin.(1) lit.c din actualul cod silvic, păşunatul în pădurile sau în suprafeţele de pădure în care acesta este interzis constituie infracţiune silvică şi se sancţionează cu închisoarea de la 2 la 7 ani sau cu amendă, dacă valoarea prejudiciului este cel puţin 50 de ori mai mare decât preţul mediu al unui m.c. de masă lemnoasă pe picior la data constatării faptei.

La data faptei preţul unui m.c. de masă lemnoasă era de 74 lei, iar prin Ordinul 715/27.nov.2008 al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale era de 86 lei/m.c.

Prin urmare, paguba era de peste 5 ori preţul unui m.c. de masă lemnoasă.

Sub nici o formă legea nouă nu este mai favorabilă inculpatului.

Art.102 din vechiul cod silvic sub nici o formă nu-i corespunde art.109 alin.1 lit.c din actualul cod silvic, cum a stabilit prima instanţă.

Atât procurorul prin rechizitoriu, cât şi instanţa de fond au greşit atunci când au reţinut la încadrarea juridică legea nouă, aplicând însă pedeapsa din legea veche prin efectul art.13 Cod penal, deoarece trebuia să aplice legea veche, adică art.102 din Legea nr.26/1996 cu aplicarea art.13 Cod penal.

Chiar dacă vechiul cod silvic a fost abrogat, art.15 alin.(2) din Constituţie permite aplicarea legii penale vechi dacă este mai favorabilă.

Având în vedere cele arătate mai sus, apelul inculpatului este întemeiat şi se va admite.

Sentinţa atacată va fi desfiinţată în ceea ce priveşte stabilirea legii mai favorabile inculpatului, respectiv încadrarea juridică a faptei supuse judecăţii şi în ceea ce priveşte soluţionarea laturii civile.

Cauza va fi reţinută pentru rejudecare şi în fond se va proceda la o nouă condamnare a inculpatului, având însă în vedere cele arătate mai sus, astfel încât să nu i se agraveze situaţia în propria cale de atac.

Etichete:

Pretenţii , daune

Prin sentinţa civilă nr. 2758/21.10.2008 a Judecătoriei Oneşti a fost respinsă acţiunea civilă în „pretenţii” formulată de către reclamanta S.M. prin reprezentant legal T.A. în contradictoriu cu pârâtul B.E.J. B.D..

A fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

A fost obligată reclamanta la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea pârâtului.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut următoarele:

Reclamanta s-a judecat cu debitoarea S. A.M.: în dosarul nr. 5854/2005 care a avut ca obiect partaj succesoral. În acest dosar s-a pronunţat sentinţa civilă 3652/7.12.2005 pin care numitei S.A.M. i s-a atribuit Lotul nr. 1 compus din apartamentul situat în Tg. Ocna, fiind obligată la plata sultei de 22.140,5 lei către S.M. Prin aceeaşi sentinţă civilă reclamanta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 7.341.500 ROL.

Numita S.A.M. a solicitat executorului judecătoresc punerea în executare silită a sentinţei civile de mai sus, în care sens executorul judecătoresc B.D. a alcătuit dosarul de executare nr. 59/2007.

Executorul judecătoresc a înmânat reclamantei numai suma de 19.165,75 lei din sulta de 22.140,5 lei pe care trebuia s-o primească, motivaţia fiind că executorul a oprit cheltuielile de executare ocazionate de punerea în posesie a creditoarei S. A.M..

Instanţa reaminteşte dispoziţiile art. 371/7 al. 2 Cod procedură civilă în baza cărora cheltuielile ocazionate pentru efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, afară de cazul când creditorul a renunţat la executare sau dacă, prin lege, se prevede altfel. Alineatul al treilea al aceluiaşi articol prevede că sumele ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin proces-verbal, pe baza dovezilor prezentate de partea vătămată, iar în alineatul al patrulea se stipulează că pentru sumele stabilire potrivit prezentului articol, procesul verbal constituie titlu executoriu.

Executorul judecătoresc a dat eficienţă acestor dispoziţii legale, în executarea atribuţiilor de interes public, percepând un onorariu legal pentru activitatea sa.

Alte aspecte invocate de reclamantă, cum ar fi împrejurarea că nu a avut posesia apartamentului,ţin de executarea înseşi şi puteau fi invocate în cadrul legal al unei contestaţii la executare.

Instanţa a constatat că executorul judecătoresc şi-a îndeplinit atribuţiile cu care a fost investit şi drept consecinţă, a respins acţiunea reclamantei.

Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat recurs reclamanta.

În motivarea recursului se arată sub un prim aspect faptul că hotărârea este nelegală şi netemeinică pentru că onorariul pe care executorul judecătoresc îl putea stabili în sarcina sa era de 73,4 lei ce corespunde câtimii maxime de 10% din valoarea obligaţiei stabilită prin hotărârea judecătorească ce reprezintă titlu executoriu.

Se mai arată faptul că prin titlul executoriu recurentei reclamante S.M. nu i s-a pus în vedere să-i lase numitei S. A. în posesie apartamentul, astfel că suma pentru această activitate trebuia să o suporte aceasta, iar nu reclamanta.

Invocă de asemenea, dispoziţiile art. 371/7 al. 3 cod pr. civilă în sensul că trebuia stabilit onorariul în cuantumul stabilit de art. 37 al. 1 din Lg. 332/2006 şi faptul că motivarea instanţei este de natură arbitrară şi interzice reclamantei accesul la justiţie.

În apărare, intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În recurs nu au fost administrate probe noi.

Examinând actele şi lucrările dosarului prin raportare la motivele de recurs invocate constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Acţiunea reclamantei este întemeiată pe disp. art. 992 cod civil care reglementează instituţia juridică a plăţii nedatorate.

O condiţie de exercitare a acţiunii în restituire, întemeiată pe plata nedatorată este aceea a absenţei oricărui alt mijloc juridic pentru recuperare pagubei suferite de către cel care şi-a micşorat patrimoniul.

Paguba pretinsă de către reclamantă derivă din existenţa procesului verbal de stabilire a onorariului de executare nr. 59/6.11.2007, întocmit în cadrul dosarului de executare nr. 59/2007 al B.E.J. B.D. prin care s-au stabilit sumele de bani pe care debitoarea S.M. le datorează pentru punerea în executare a titlului executoriu sentinţa civilă nr. 3652/2005 a Judecătoriei Oneşti.

Se invocă nelegalitatea acestui act motivat de faptul că s-a stabilit un onorariu de executare mai mare decât cel prevăzut de lege şi s-a perceput onorariu pentru activitatea de punere în posesie, deşi debitoarea nu are o astfel de obligaţie conform titlului executoriu şi ca o consecinţă a nelegalităţii, obligaţia restituirii sumelor încasate în plus de către executorul judecătoresc.

Potrivit art. 371/7 al. 3 şi 4, sumele ocazionate de efectuarea executării silite se stabilesc de către executorul judecătoresc prin procesul verbal iar pentru sumele astfel stabilite procesul verbal constituie titlu executoriu.

Aşadar, actul contestat de către reclamantă este un act emis în procedura executării silite pentru care părţile interesate au deschisă numai calea contestaţiei la executare reglementată de dispoziţiile art. 399 şi următoarele cod pr. civilă, iar în cazul desfiinţării sale posibilitatea întoarcerii executării silite.

Modalitatea în care instanţa de fond a soluţionat acţiunea nu este de natură a îngrădi accesul liber la justiţie al reclamantei, contrar celor susţinute de aceasta întrucât accesul la mijloacele procedurale se face cu respectarea procedurii de judecată stabilită de lege, iar în prezenta cauză legiuitorul a stabilit mijlocul procedural pentru contestarea actelor de executare, părţile interesate având astfel acces la structurile judecătoreşti care să cenzureze activitatea executorului judecătoresc în condiţiile art. 399 şi următoarele cod pr. Civilă.

Faptul că doar prin acest mijloc procedural se poate pune în discuţie legalitatea actelor de executare nu reprezintă o îngrădire a accesului la justiţie reglementat prin art. 21 din Constituţie.

Pentru aceste considerente în temeiul art. 312 al. 1 cod pr. civilă va respinge recursul ca nefondat.

În temeiul art. 274 cod pr. civilă va obliga reclamanta la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimat, reprezentând onorariu apărător.

Etichete: ,

Prejudicii , daune

Pronunţând sentinţa civilă nr.6948/9.09.2008 Judecătoria Bacău a anulat cererea reconvenţională formulată de pârâţii-reclamanţi D.M. şi D.G. ca netimbrată, a admis cererea de chemare în garanţie formulată de R.C.C. şi a obligat pe V.V.R. să-i plătească 200.000.000 rol cu titlu de preţ potrivit contractului autentificat sub nr.602/20.04.2004 la BNP C.E.H. şi spezele contractului, reactualizate în funcţie de rata inflaţiei la data plăţii, a admis cererea de chemare în garanţie formulată de V.V.R. şi a obligat A.P. nr.35 Bacău să-i plătească suma de 56.606.250 rol cu titlu de preţ plătit la adjudecare, actualizat în funcţie de rata inflaţiei până la data plăţii, a respins cererea de chemare în garanţie formulată de V.V.R. în contradictoriu cu Bej M.I. din Bacău, a admis cererea reconvenţională formulată de pârâtul-reclamant C.C. prin curator C.M. şi a obligat pe V. V.R. să-i plătească 620,63 lei, c/val lipsă de folosinţă a imobilului pe perioada 23.01.2004-19.04.2004, pe R.C.C. şi L. să-i plătească 838,82 lei c/val lipsei de folosinţă a aceluiaşi imobil pe perioada 20.04.2004-5.08.2004 şi pe D.M. şi D.G. să-i plătească suma de 12.200,43 lei reprezentând c/val lipsei de folosinţă a imobilului începând cu 6.08.2004.

Pentru a pronunţa această sentinţă, a reţinut judecătoria că prin sentinţa civilă nr.11102/19.11.2002 a Judecătoriei Bacău, reclamantul C.C. a fost obligat să plătească chematei în garanţie A.P. nr. 35 suma de 10.860.763 lei. În baza acestui titlu executoriu s-a declanşat executarea silită imobiliară, finalizată la data de 23.01.2004, în urma licitaţiei publice, cu adjudecarea imobilului de către pârâtul –chemat în garanţie V.V., pentru suma de 56.606.245 lei.

În baza actului de adjudecare, intabulat la data de 19.04.2004 pârâtul V. V. vinde imobilul pârâţilor R.C.C. şi R. L. prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 602/20.04.2004 de B.N.P. C.E.H..

Aceştia din urmă la rândul lor au vândut imobilul în litigiu pârâţilor D.M. şi D.G. prin contractul autentificat sub nr. 1210/06.08.2004.

La data de 07.05.2004 prin dispoziţia nr. 1850 a primarului municipiului Bacău a fost instituită curatela pentru reclamant, fiind desemnat curator C.M..

Prin sentinţa civilă nr. 5094/14.07.2004 devenită irevocabilă la 17.12.2004 Judecătoria Bacău a admis contestaţia la executare formulată de reclamant, prin curatorul său, împotriva pârâtului –chemat în garanţie V. şi a chematei în garanţie A.P. nr. 35 şi a anulat formele de executare silită, imobiliară emise în dosarul nr. 189/2003 al. B.E.J. M.I., respectiv actul de adjudecare din 23.01.2004.

Prin decizia civilă nr. 1260/18. 12. 2006 a Tribunalului Bacău, irevocabilă, s-a admis recursul civil declarat de către pârâtul reclamant C.C. prin procurator C.M. împotriva sentinţei civile 7216/2005 a Judecătoriei Bacău.

S-a modificat in tot sentinţa recurată in sensul că s-a constatat nulitatea absolută a contractelor de vânzare cumpărare nr. 602/20 04 2004 încheiat intre V.V.R. in calitate de vânzător şi R. C., R. L. in calitate de cumpărători şi nr. 1210/06. 08. 2004 încheiat intre R. C., R. L. in calitate de vânzători şi D.M., D.G. in calitate de cumpărători. S-a reţinut de către instanţa de recurs că nu poate fi reţinută buna credinţă a subdobânditorilor imobilului.

Excepţia netimbrării cererii reconvenţionale formulată de către pârâţii D.M. şi D.G. prin care au solicitat obligarea reclamantului C.C., prin curator, obligarea acestuia la plata contravalorii îmbunătăţirilor realizate la imobil a fost admisă având in vedere dispoziţiile art. 20 din Legea 146/1997 cu modificările şi completările ulterioare şi împrejurarea că s-a pus in vedere acestora să achite taxa de timbru datorată in cuantum de 1569,28 lei pana la termenul din 02 09 2008, obligaţie ce nu a fost îndeplinită.

Prin urmare, cererea reconvenţională formulată de pârâţii reclamanţi D. a fost anulată ca netimbrată.

Având in vedere hotărârile judecătoreşti pronunţate in cauză, instanţa a dat eficienţă consecinţelor juridice ale sancţiunilor nulităţii actului juridic civil.

Astfel, având in vedere ca atât actul de adjudecare nr. 189/23. 01. 2004 cat şi actele (contractele de vânzare cumpărare nr. 602/20. 04. 2004 şi nr. 1210/06. 08. 2004) prin care ulterior s-a transmis proprietatea imobilului din Bacău au fost desfiinţate irevocabil, instanţa a făcut aplicarea principiului de drept restitutio in integrum, respectiv tot ce s-a executat in baza unui act nul trebuie restituit, părţile urmând a fi repuse in situaţia anterioară.

Astfel, a fost admisă cererea de chemare in garanţie formulată de către R.C.C. in contradictoriu cu V.V.R., respectiv a fost obligat chematul in garanţie la plata preţului garsonierei şi a spezelor contractului precum şi reactualizarea sumei in raport cu rata inflaţiei.

De asemenea, a fost admisă cererea de chemare in garanţie formulată de către V. V. in contradictoriu cu A.P. nr. 35 Bacău prin care acesta a solicitat obligarea chematei in garanţie să restituie preţul plătit la adjudecare actualizat cu rata inflaţiei până la data plăţii; cererea de chemare in garanţie formulată de către V.V.R. in contradictoriu cu Biroul Executorului Judecătoresc M.I. a fost respinsă întrucât acest pârât nu este parte in raportul juridic litigios, acesta efectuând o activitate de interes public in limitele stabilite de lege.

Faţă de situaţia de fapt reţinută in cauză, instanţa a admis cererea reconvenţională formulată de către C.C. prin curator C.M. prin care s-a solicitat obligarea pârâţilor V.V.R., R.C.C. şi R. L., D.M. şi D.G. la plata contravalorii lipsei de folosinţă a imobilului garsonieră, începând cu data de 23 01 2004 şi până la data reintrării in stăpânire a imobilului, în speţă fiind întrunite elementele îmbogăţirii fără justă cauză a pârâţilor, respectiv mărirea patrimoniilor lui V.V.R., R.C.C. şi R. L., D.M. şi D.G. cu contravaloarea folosinţei imobilului; micşorarea corelativă a patrimoniului reclamantului C.C.; lipsa unei cauze legitime a măririi patrimoniilor pârâţilor in condiţiile in care s-a statuat irevocabil că aceştia nu au fost de bună credinţă la momentul dobândirii imobilului.

Pentru aceste considerente, cererea reconvenţională a fost admisă, fiind obligaţi pârâţii să plătească c/valoarea lipsei de folosinţă a imobilului determinată potrivit expertizei contabile D.M. proporţional cu perioada pe care au avut in stăpânire bunul imobil.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs R.C.C. şi R. L. (f.3-7), D.M. şi D.G. (f.8-10) şi V.V.R. (f.14,15), recursuri declarate în termen, motivate, de asemenea, în termen, legal timbrate (f.28, 53,54).

În motivarea recursului lor, pârâţii R. au solicitat modificarea sentinţei atacate în sensul respingerii cererii reconvenţionale formulate de C.C., arătând că pentru perioada 20.04.2004-5.08.2004 intimatul C.C. nu-şi poate dovedi calitatea de proprietar al imobilului iar instanţa, deşi consideră că dreptul la acţiune al intimatului s-a născut la 17.12.2004, a obligat familia R. să plătească lui C.C. 838,82 lei reprezentând c/val lipsei de folosinţă pentru perioada 20.04.2004-5.08.2004, dreptul la acţiune fiind prescris, potrivit art.3 şi 7 din Decretul nr.167/1958.

Recurenţii D.M. şi D.G. au solicitat modificarea sentinţei atacate în sensul admiterii în parte a cererii reconvenţionale formulate de C.C., doar pentru perioada 18.12.2006-18.09.2007 (data introducerii acţiunii în pretenţii) cu motivarea că dreptul la acţiune pentru lipsa de folosinţă s-a născut începând cu data de 18.12.2006, data la care s-a pronunţat decizia civilă nr.1260/2006 de către Tribunalul Bacău, de constatare a nulităţii absolute a tuturor contractelor de vânzare-cumpărare şi nu la 17.12.2004, data rămânerii irevocabile a sentinţei civile nr.5094/2004 a Judecătoriei Bacău în dosar 6560/2004, aşa cum a reţinut instanţa de fond care, cu toate acestea, a obligat familia D. la despăgubiri începând cu 6.08.2004, respingând în mod greşit excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, întemeiată pe art.3 şi 7 din Decretul nr.167/1958.

La rândul său, pârâtul V. V.R. a solicitat prin recursul formulat modificarea sentinţei atacate în sensul respingerii cererii reconvenţionale formulat împotriva sa, cu motivarea că pentru perioada 23.01.2004-19.04.2004 intimatul C.C.. nu-şi poate dovedi calitatea de proprietar al imobilului, iar pe de altă parte dreptul la acţiunea în pretenţii pentru această perioadă este prescris.

Formulând întâmpinare prin mandatar avocat, intimatul-reclamant C.C. a solicitat respingerea tuturor recursurilor formulate, sentinţa civilă nr.6948/9.09.2008 fiind legală şi temeinică, calitatea sa de proprietar al imobilului fiind dovedită încă din 1993 cu contractul de vânzare-cumpărare nr.5367/1993 încheiat cu R. Bacău, în timp ce recurenţii-pârâţi au stăpânit imobilul în baza unor acte constatate nule, fiind de rea-credinţă (f.38).

Analizând înscrisurile aflate la dosar, instanţa reţine următoarele:

Prin actul de adjudecare încheiat la 23.02.2004 în dosar nr.189/2003 Bej M.I. din Bacău a adjudecat în favoarea d-lui V. V.R. imobilul garsonieră nr.3 situat în municipiul Bacău, proprietatea debitorului C.C., vânzarea făcându-se la cererea creditoarei A.P. nr.35 din Bacău (f.37 dosar de executare ataşat).

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.602 de BNP H. C.E. din Bacău (f.130,131dosar fond), V. V.R. a vândut iar R. C.C. cumpărat garsoniera în litigiu, iar prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1210/6.08.2004 de acelaşi birou notarial, soţii R. au vândut iar d-na D.M., căsătorită cu D.G., a cumpărat aceeaşi garsonieră (f.128,129 dosar fond).

Prin sentinţa civilă nr.5094/14.07.2004 Judecătoria Bacău a anulat formele de executare silită emise în dosarul nr.189/2003 al Bej M.I., cu dosar corespondent în instanţă nr.10956/2003 (f.119-122 dosar fond), sentinţă rămasă irevocabilă prin respingerea recursurilor de către Tribunalul Bacău prin decizia nr.522/17.12.2004 (f.123-127 dosar fond).

Ulterior, fostul proprietar al garsonierei, d-l C.C. obţine în instanţă şi constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare autentificate de BNP H. E.C. prin decizia nr.1260/18.12.2006 pronunţată de Tribunalul Bacău, irevocabilă la aceeaşi dată (f.165-169 dosar fond).

Potrivit art. 1 din decretul nr.167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, dreptul la acţiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege, odată cu stingerea dreptului la acţiune privind un drept principal stingându-se şi dreptul la acţiune privind drepturile accesorii, orice clauză care se abate de la reglementarea legală a prescripţiei fiind nulă.

Art. 2 stabileşte că nulitatea unui act juridic poate fi invocată oricând, fie pe cale de acţiune, fie pe cale de excepţie iar art. 3 că termenul general de prescripţie este de 3 ani.

Fără nici o îndoială, dreptul la acţiune al intimatului C.C. de a obţine repararea pagubei ce i-a fost cauzată prin lipsa de folosinţă a imobilului este un drept patrimonial, de creanţă, supus termenului general de prescripţie de 3 ani, potrivit dispoziţiilor legale citate.

Referitor la momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie, de 3 ani în cazul de faţă, art. 8 din acelaşi act normativ arată că prescripţia dreptului la acţiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea, dispoziţii ce se aplică prin asemănare şi în cazul îmbogăţirii fără just temei.

Dreptul la acţiune al intimatului-reclamant C.C. pentru obţinerea de despăgubiri echivalând cu lipsa de folosinţă a garsonierei, acţiune întemeiată pe îmbogăţirea fără just temei, este supus, deci, termenului de prescripţie de 3 ani, care începe să curgă din momentul stabilit potrivit art.8 din D.167/1958, indiferent de momentul în care s-a constatat nulitatea actelor de executare sau a contractelor de vânzare-cumpărare subsecvente adjudecării, această din urmă acţiune urmând regimul stabilit de art.2 din acelaşi decret, fiind vorba de două acţiuni distincte, prin care se protejează drepturi diferite şi supuse, deci, unor reguli distincte.

Aceasta pentru că, pe de o parte, a admite că introducerea acţiunii în despăgubiri (prescriptibilă) este condiţionată de formularea acţiunii în constatarea nulităţii absolute (imprescriptibilă) înseamnă a lăsa doar la latitudinea persoanei păgubite stabilirea momentului de început al curgerii termenului de trei ani, ipoteză cu atât mai inechitabilă cu cât nimic nu o împiedica pe aceasta să formuleze ca şi capăt accesoriu acţiunii în constatarea nulităţii cererea în pretenţii.

Pe de altă parte, cauzele nulităţii actelor sunt coexistente încheierii acestora iar intimatul C.C. le-a cunoscut sau trebuia să le cunoască încă de la data efectuării formalităţilor de publicitate imobiliară (f128-131,143 art.25 din L.7/1996).

În consecinţă, recurentul V. V.R. a avut posesia imobilului până la data de 20.04.2004, recurenţii soţi R. au avut posesia imobilului în intervalul 20.04.2004 -6.08.2004, iar recurenţii soţi D. începând cu data de 6.08.2004. În raport de aceste date, acţiunea în pretenţii formulată împotriva recurenţilor pe cale reconvenţională de către intimatul C.C. prin curatorul desemnat la data de 7.05.2004 (f.124 dosar fond), la termenul de judecată din 4.09.2007 (f.179 dosar fond), se constată a fi prescrisă pentru pretenţiile solicitate până la data de 4.09.2004, urmând a fi admisă doar cererea îndreptată împotriva soţilor D. începând cu 4.09.2004 şi până la 1.04.2008, dată până la care expertul contabil desemnat în cauză a efectuat calculele (f.301 şi următoarele dosar fond), recurenţii D., cărora le incumba această probă, nedovedind o altă dată la care intimatul C. a intrat în stăpânirea de fapt a imobilului (ultima probă certă cu privire la posesia garsonierei constituind-o contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1210/6.08.2004 (f.128, 129 dosar fond).

Având în vedere aceste considerente, în temeiul art.304pct.9 Cpc, instanţa va admite recursurile, va modifica în parte sentinţa recurată şi admiţând excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, va respinge cererea reconvenţională formulată împotriva reclamanţilor-pârâţi V.V.R., R.C.C. şi R.L. iar împotriva reclamanţilor-pârâţi D. M. şi D. G. pentru perioada 6.08.2004-3.09.2004 ca prescrisă, urmând ca aceşti ultimi doi reclamanţi-pârâţi să fie obligaţi la plata de despăgubiri reprezentând lipsa de folosinţă a imobilului în litigiu pentru perioada 4.09.2004-1.04.2008, cu menţinerea celorlalte dispoziţii ale sentinţei recurate.

Dând eficienţă şi dispoziţiilor art.274 Cpc, instanţa va obliga părţile la cheltuieli de judecată, astfel: a fost obligat intimatul C.C. să plătească recurentilor R.C.C. si R. L. suma de 38 lei cheltuieli de judecată, recurentilor D.M. si D.G. 410,13 lei cheltuieli de judecată si recurentului V.V.R. 29,06 lei cheltuieli de judecată.

Etichete: ,

Prejudicii,daune

Prin sentinţa civilă nr. 9929 din 7.11.2008 a Judecătoriei Bacău, a fost admisă în parte acţiunea civilă având ca obiect „obligaţie de a face”, astfel cum a fost precizată formulată de către reclamantul Primarul Municipiului Bacău –în contradictoriu cu pârâta SC D. SA Bacău.

A fost obligată pârâta, ca în termen de 15 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii să publice în cotidianul „D.” dreptul la replică formulat de către reclamant în cuprinsul adresei nr.46546/8.11.2007 a Primăriei Municipiului Bacău, referitor la articolul „Onica semnează ca primarul – Bani publici aruncaţi în buzunarele prietenilor”.

A fost obligată pârâta S.C.D. SA Bacău să plătească în favoarea Statului Român daune cominatorii în sumă de 100 lei pe zi de întârziere în situaţia nerespectării obligaţiei prevăzută în alinatul precedent.

S-a luat act de renunţarea reclamantului la judecata capătului de cerere privind daunele compensatorii în sumă de 20.000 EURO si la judecarea cererii în contradictoriu cu Cotidianul D. prin Trustul Media D..

S-a făcut aplicarea art.274 cod procedură civilă.

Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut următoarele:

În cotidianul D., editat de pârâta SC D. SA Bacău, la data de 08.11.2007, a apărut articolul „O. semnează ca primarul – Bani publici aruncaţi în buzunarele prietenilor”. Reclamantul a înaintat la aceeaşi dată răspunsul la articolul sus menţionat, prin fax, solicitând a fi publicat .

Potrivit art. 72 din Legea 3/1974 „persoana fizică sau juridică lezată prin afirmaţii făcute în presă şi pe care le consideră neadevărate, poate cere ca în termen de 30 de zile organul de presă în cauză să publice sau să difuzeze un răspuns sub formă de replică.

În conformitate cu recomandarea nr. 1215(1993) a Consiliului Europei, statul trebuie să asigure prin intermediul legislaţiei sale garantarea în mod eficient a unei organizări a presei libere care să asigure neutralitatea informaţiei, pluralitatea opiniilor şi echilibrul între genuri, precum şi un drept la replică echivalent aparţinând oricărui cetăţean care a fost subiectul vreunei afirmaţii

Nepublicarea sau nedifuzarea răspunsului cuvenit unei persoane fizice sau juridice, dispusă prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, atrage obligarea organului de presă de către instanţă la plata unei amenzi, în folosul statului, de la 200 la 1000 lei, pentru fiecare zi de întârziere, potrivit art. 93 al. 1 din Legea nr. 3/1974.

Având în vedere cele reţinute mai sus, faptul că pârâta SC D. SA nu a făcut dovada că a publicat un răspuns sub formă de replică la articolul publicat, instanţa a constatat întemeiată acţiunea civilă şi a obligat pârâta să publice dreptul la replică formulat de reclamant.

Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat apel pârâta SC D. SA.

In motivarea apelului se arată că dreptul la replică nu avea legătură cu conţinutul articolului şi că cel vizat prin acest material era viceprimarul O. şi nu instituţia primarului care a redactat replica.

Cotidianul este condamnat pentru convingeri şi aprecieri care nu au caracter vexatoriu, fiind astfel încălcat art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Prima instanţă nu a arătat care este lezarea ce a determinat-o să constate încălcarea dreptului subiectiv la imagine al instituţiei, faptul că nu a fost publicat dreptul la replică nefiind suficient pentru a admite acţiunea.

Apelanta a invocat cauza Dalban contra României, cauza Prager şi Oberschlick contra Austriei şi cauza De Haes şi Gijsels contra Belgiei.

In apel nu au fost administrate probe noi.

Examinând actele şi lucrările dosarului prin raportare la motivele de apel invocate, tribunalul constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Apelanta apreciază faptul că opiniile exprimate de către jurnalist în cuprinsul articolului publicat în data de 04.12.2007 în Cotidianul „D.” nu au caracter vexatoriu si nu au fost de natură a leza instituţia primarului.

Este adevărat că publicarea unui drept la replică este condiţionată, astfel cum rezultă din dispoziţiile art.72 alin.1 din Lg.3/1974 de existenţa unei lezări a persoanei fizice sau juridice.

Concluziile care se desprind din conţinutul articolului conform cărora viceprimarul, în mod incorect a semnat un contract de achiziţie în favoarea unui apropiat al primarului în funcţie, sunt de natură a leza instituţia primarului, lezare care a constat în prejudicierea imaginii acesteia.

În acest context, tribunalul apreciază că replica solicitată de către intimată a fi publicată are legătură cu subiectul articolului, chiar dacă nu răspunde la toate aspectele semnalate de către jurnalist, ci doar se referă la modul în care s-a ajuns la încheierea contractului cu SC I. SRL.

Aşa cum susţine şi apelanta,dreptul la replică reprezintă o ingerinţă în exercitarea libertăţii de exprimare, însă în prezenta cauza aceasta ingerinţă nu este de natură a încălca art. 10 CEDO privind libertatea de exprimare, datorită următoarelor aspecte:

– ingerinţa este prevăzuta de lege (art.72 din lg.3/1974);

– urmăreşte un scop legitim si anume protecţia reputaţiei si a drepturilor altor persoane.

– este necesară într-o societate democratică.

Necesitatea ingerinţei se apreciază prin existenţa proporţionalităţii acesteia cu scopul urmărit, proporţionalitate care se stabileşte având în vedere si natura si severitatea sancţiunii aplicate.

Instanţa consideră că obligarea pârâtei la publicarea dreptului la replică este o măsură proporţională cu scopul legitim urmărit. Acest scop constă doar în acordarea posibilităţii ca opinia publică să ia cunoştinţă şi de punctul de vedere al persoanei lezate în chiar cuprinsul cotidianului ce a publicat articolul cu caracter vexatoriu, nefiind vorba despre sancţiuni grave (penale, pecuniare sau de altă natură) de genul care au făcut obiectul cauzelor CEDO invocate de către apelantă..

Pentru aceste considerente în temeiul art.296 alin.1 cod procedură civilă va respinge apelul ca nefondat.

In temeiul art.274 cod procedură civilă, va obliga apelanta la plata sumei de 2500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea intimatului, reprezentând onorariu apărător.

Etichete: ,

Daune

SENTINTA CIVILA NR. 1893/21.07.2010

Prin cererea înregistrată la data de 08.01.2010, pe rolul acestei instanţe, reclamanţii H.C.V. şi H.C.C. au chemat în judecată pe pârâtul T.I., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligat acesta să le plătească suma de 8000 de lei, reprezentând repararea prejudiciului cauzat ca urmare a conflictului generat de acesta la data de 19.11.2008.

În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că, în fapt, la data precizată mai sus, pârâtul a devenit violent atât fizic, cât şi verbal faţă de aceştia, în urma unei discuţii relative la plata unei sume de bani, pe care pârâtul trebuia să o achite reclamanţilor, datorită faptului că îşi păscuse oile pe un teren aparţinând acestora.

Au mai menţionat reclamanţii că pârâtul i-a lovit cu un topor şi, apoi, cu o drujbă, conflictul fiind aplanat de soţia şi tatăl acestuia, precum şi faptul că au formulat plângere penală împotriva sa, însă s-a dat de către procuror o soluţie de netrimitere în judecată.

S-a mai precizat că pârâtul este cunoscut în comunitate ca fiind violent şi agresiv, precum şi faptul că, în urma conflictului, pârâtul H.C.V. a devenit depresiv, starea sa agravându-se constant, fiind necesar să fie spitalizat.

În drept, reclamanţii au indicat dispoziţiile art. 998 C. civ. şi art. 112 CPC.

În dovedire au solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri şi testimonială.

Cererea este scutită de plata taxei de timbru, conform art. 17 lit. o din Legea nr. 146/1997.

Legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare, însă s-a prezentat în faţa instanţei, negând săvârşirea faptei descrise de pârâţi şi solicitând respingerea acţiunii, ca neîntemeiată, precum şi administrarea probei testimoniale.

La primul termen, avocatul reclamanţilor a precizat faptul că suma solicitată de reclamantul H.C.V. este de 7000 de lei, reprezentând daune materiale, iar suma solicitată de reclamantul H.C.C. este de 1000 de lei, cu titlu de daune morale.

Instanţa a încuviinţat proba cu înscrisuri şi proba testimonială pentru părţi, fiind audiaţi martorii B.I.şi B.G., P.M..

Deşi instanţa a insistat şi pentru audierea martorului I.N., propus de pârât, acordând mai multe termene în acest sens, în cele din urmă a aplicat sancţiunea prevăzută de art. 188 alin. 3 CPC.

În cadrul concluziilor pe fond, avocatul reclamanţilor a menţionat că nu solicită cheltuieli de judecată.

Analizând materialul probator administrat, precum şi susţinerile părţilor, instanţa va respinge acţiunea, ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 1169 C. civ., „cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească”. În raport de aceste prevederi legale, care consacră principiul potrivit căruia, în procesele civile, sarcina probei, aparţine, în principiu, reclamantului, faţă de probatoriul administrat, instanţa apreciază că H.C.V.şi H.C.C. nu au făcut dovada obligaţiei pârâtului de a achita sumele solicitate.

În raport de faţă de motivele invocate şi solicitarea concretă, evidenţiate în cererea introductivă, instanţa reţine că reclamanţii au înţeles să iniţieze un demers justiţiar care să materializeze o acţiune în pretenţii izvorând din răspunderea civilă delictuală a pârâtului.

În drept, faţă de această situaţie, trebuie menţionat că, potrivit dispoziţiilor art. 998 C. civ., „Orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara”, iar în conformitate cu prevederile art. 999 din acelaşi act normativ „Omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar şi de acela ce a cauzat prin neglijenţa sau imprudenţa sa”.

Din interpretarea prevederilor legale evocate, se deduc condiţiile cumulative pentru angajarea răspunderii civile delictuale, respectiv:

a) existenţa unui prejudiciu;

b) existenţa unei fapte ilicite;

c) existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu;

d) existenţa vinovăţiei celor care a cauzat prejudiciul, constând în intenţia, neglijenţa sau imprudenţa cu care au acţionat.

Aşa fiind, prin raportare la probele administrate, instanţa apreciază că nu sunt întrunite condiţiile sus menţionate, după cum urmează:

Astfel cum reiese din precizările părţilor şi din depoziţia martorului B.I. ( fila 34 ), reclamantul H.C.V. este tatăl reclamantului H.C.C., aceştia fiind consătenii pârâtului, domiciliaţi în com. V.

Este adevărat că, în urmă cu aproximativ cu doi ani, probabil la data de 19.11.2008 ( aspect neprobat cu exactitate ), între reclamanţi, pe de o parte, şi pârât, pe de alta, a existat un conflict, însă unul verbal, desfăşurat în faţa casei lui T.I., după cum rezultă din depoziţia martorului B.I. Acesta a mai reliefat faptul că părţile s-au ameninţat reciproc, iar la un moment dat, pârâtul a plecat în curtea casei sale, martorul neobservând ca aceştia să se fi lovit, nici vreun topor ori vreo drujbă în mâna pârâtului.

Sub aspectul săvârşirii faptei ce reprezintă cauza juridică a speţei, depoziţiile martorilor B.G. şi P.M. nu prezintă relevanţă, fiind neconcludente, din moment ce ambii au declarat că nu au asistat la producerea vreunui conflict între reclamanţi şi pârât.

Este de necontestat faptul că reclamantul H.C.V. se caracterizează, cel puţin de la data de 17.11.2009 ( aspect dovedit prin Biletul de ieşire din spital), printr-o stare de sănătate instabilă, deficitară, însă de natură psihică, şi nu fizică.

Astfel, din înscrisul anterior precizat, rezultă că, în perioada -, reclamantul a stat internat în Secţia Centrul de Sănătate Mentală a Spitalului Judeţean de Urgenţă, cu diagnosticul „tulburare depresivă severă (cotard ), tulburare de personalitate histrionică, tulburare cognitivă uşoară (demenţă presenilă )”. Mai mult decât atât, Biletul de externare, sugerează că acelaşi reclamant a stat internat, în perioada _________, la Spitalul Clinic de Psihiatrie Socola – Iaşi, diagnosticul la externare fiind acela de „tulburare depresivă majoră – episod depresiv sever cu elemente psihotice”.

Aşa fiind, chiar şi în situaţia în care s-ar fi probat faptul că pârâtul l-a lovit pe reclamantul în discuţie, afecţiunile de tip psihiatric de care suferă acesta din urmă nu pot fi considerate ca regăsindu-se în coordonatele tipice ale urmării unei astfel de fapte. De asemenea, chiar în situaţia în care s-ar admite alegaţia reclamanţilor, conform căreia loviturile pârâtului au determinat repercusiuni severe şi pe planul psihic al sănătăţii lui H.C.V., nu există nicio dovadă a raportului de cauzalitate, ca şi element al răspunderii delictuale civile.

În plus, circumspecţia instanţei în aprecierea ca valabilă a unei atari afirmaţii a reclamanţilor, este susţinută şi de faptul că problemele psihiatrice ale reclamantului evidenţiat mai sus, par a fi de natură ereditară, în condiţiile în care, după cum au susţinut martorii B.G. şi P.M., mama şi sora acestuia sunt afectate de aceleaşi afecţiuni. Mai mult decât atât, în urmă cu aproximativ doi ani, acelaşi reclamant a fost puternic lovit la cap, de către calul său, aspect probat prin depoziţia martorului P.M., susceptibil de a întări credinţa că maladia reclamantului ar fi putut fi agravată de un atare eveniment.

Nu poate fi acordată relevanţă solicitării avocatului reclamanţilor de a se da relevanţă juridică depoziţiei martorului I.N., din dosarul de urmărire penală, soluţionat de Parchetul de pe lângă Judecătorie, printr-o ordonanţă de scoatere de sub urmărire penală a învinuitului T.I.. Sub acest aspect, trebuie amintit că unul din principiile care guvernează procesul civil, este cel al nemijlocirii, caracterizat prin faptul că instanţa are obligaţia de a administra, de regulă, probele, în mod direct, pentru fiecare cauză în parte. Altfel spus, în principiu, probele utilizate în alte cauze nu pot fi avute în vedere în speţa dedusă judecăţii, decât sub condiţia administrării, în condiţii de oralitate şi contradictorialitate, a probei. Este adevărat că, în mod excepţional, o proba administrată într-o altă cauză poate fi avută în vedere şi în cauza dedusă judecăţii, însă numai cu acordul tuturor părţilor angrenate în mecanismul procesual. Aşa fiind, în condiţiile în care, din depoziţia martorului, cuprinsă în dosarul de urmărire penală avocat, reiese săvârşirea faptei de către pârât, iar acesta din urmă a negat acesta aspect, insistând în reaudierea nemijlocită a martorului, declaraţia solicitată de avocatul reclamanţilor nu poate fi considerată ca probă în speţa analizată. Sigur că, în virtutea rolul activ, instanţa a acordat 3 termene pentru înfăţişarea martorului I.N., dispunând şi aducerea sa cu mandat, constatând, în cele din urmă incidenţa dispoziţiilor art. 188 alin. 3 CPC.

Mai mult decât atât, instanţa nu este ţinută nici de ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală, aflată în acelaşi dosar de urmărire, dat fiind că un atare act, neprezentând autoritate de lucru judecat, nu este obligatoriu, din interpretarea per a contrario a prevederilor art. 22 CPP, în situaţia în care nu se coroborează cu niciunul din mijloacele de probă administrate în cauză.

Prin urmare, se poate conchide că solicitarea reclamanţilor, de a obliga pe pârât la plata sumelor de 7000 lei, cu titlu de daune materiale, şi 1000 lei, cu titlu de daune morale, nu are suport real.

Soluţia este una legală, dată fiind şi linia de raţionament a curţii europene de contencios al drepturilor omului, de la Strasbourg, conform căreia aprecierea probelor făcută de judecătorul naţional nu ar putea fi cenzurată în temeiul art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, decât în cazul în care acesta a dedus din faptele prezentate concluzii în mod evident injuste şi arbitrarii (cauza Barbera, Messegue şi Jabardo contra Spaniei – 6 decembrie 1988 ).

În virtutea principiului disponibilităţii, instanţa va luat act nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Etichete: