Pretenții – taxa poluare

Tip: Sentinţă comercială
Nr./Dată: 1103 (29.03.2010)
Autor: Tribunalul Suceava – secţia comercială
Domenii asociate: Plăţi

Prin cererea adresata acestei instante la data de 06.01.2010 înregistrata sub nr. 86/86/2010, reclamanta H.M. a chemat în judecata pe pârâta Directia Generala a Finantelor Publice a Judetului Suceava – Administratia Finantelor Publice Radauti, solicitând ca prin hotarârea ce se va pronunta sa se dispuna obligarea acestora la restituirea sumei de 3.330 lei cu titlu de taxa de poluare, cu dobânda legala pâna la data restituirii efective, cu cheltuieli de judecata.

În motivarea cererii reclamanta a aratat ca a achizitionat din Germania un autoturism second – hand, marca Audi A4 si ca pentru înmatricularea acestuia în România a achitat cu titlu de taxa de poluare suma de 3.330 lei la Trezoreria Radauti la data de 23.03.2009.

A mai aratat ca taxa de poluare a fost instituita prin OUG nr. 50/2008, cu modificarile si completarile ulterioare – ce a intrat în vigoare la data de 1.07.2008, fiind abrogate disp. art. 214 alin. 1, 214 alin. 3 din Codul fiscal.

Potrivit OUG nr. 50/2008, aceasta taxa se datoreaza pentru autovehiculele din categoriile M (1) – M (3 ) si N (1) – N (3), astfel cum sunt acestea definite în Reglementarile privind omologarea de tip si eliberarea cartii de identitate a vehiculelor rutiere, precum si omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul ministrului lucrarilor publice nr. 211/2003.

Prin modul în care a fost reglementata, taxa de poluare diminueaza sau încearca sa diminueze introducerea în România a unor autoturisme second – hand deja înmatriculate într-un alt stat membru.

Conform, articolul 90 TCE prevede ca: “Niciun stat membru nu aplica, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natura mai mari decât cele care se aplica, direct sau indirect, produselor nationale interne”.

Precizeaza ca dispozitiile privitoare la taxa în speta, contravin dispozitiilor comunitare, în masura în care România este un stat comunitar, situatie care creeaza o diferenta de tratament între autoturismele produse si înmatriculate ori reînmatriculate în tara noastra si cele înmatriculate deja în celelalte state comunitare si reînmatriculate în România, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal.

În plus, s-a stabilit în jurisprudenta Curtii de Justitie Europene ca, judecatorul national este obligat sa aplice normele comunitare, în mod direct, daca acestea contravin normelor interne, fara a solicita sau astepta eliminarea acestora pe cale administrativa sau a unei alte proceduri constitutionale.

În drept, reclamantul a invocat art. 7 din Legea nr. 554/2004, art. 148 din Constitutia României, art. 90 par. 1 din Tratatul CE, art. 1084 rap. la art. 1082 Cod civil si art. 274 Cod procedura civila.

În sustinerea actiunii promovate a depus la dosar înscrisuri (filele 6 – 10 ).

Pârâta D.G.F.P. Suceava prin întâmpinare a invocat exceptia lipsei procedurii prealabile fata de dispozitiile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.

Pe fondul cauzei a solicitat respingerea actiunii ca nefondata. A aratat ca taxa a fost achitata în temeiul disp. OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, act normativ în vigoare începând cu data de 1.07.2008 ce a abrogat prevederile art. 214^1 / 214^3 din Legea nr. 517/2003 privind Codul fiscal.

OUG nr. 50/2008 a fost adoptata în scopul asigurarii protectiei mediului prin realizarea unor programe si proiecte pentru îmbunatatirea calitatii aerului si pentru încadrarea în valorile limita prevazute de legislatia comunitara în acest domeniu, tinându-se cont de necesitatea adoptarii de masuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudentei Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene.

De asemenea, potrivit art. 1 alin. 1 din acelasi act normativ, OUG nr. 50/2008 stabileste cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule în vederea finantarii programelor si proiectelor pentru protectia mediului.

A mai sustinut pârâta ca se recunoaste în mod constant în jurisprudenta comunitara libertatea statelor membre de a stabili un sistem de taxare diferentiata pentru anumite produse, chiar similare în sensul art. 90 al. 1 TCE, în functii de criterii obiective.

Asemenea diferentieri nu sunt însa compatibile cu dreptul comunitar decât daca urmaresc obiective compatibile cu dreptul comunitar cu exigentele tratatului si ale dreptului derivat si daca evita orice forma de discriminare, directa sau indirecta, în privinta importurilor provenind din state membre, sau de protectie în favoarea produselor nationale concurente.

De asemenea, pârâta D.G.F.P. Suceava a formulat cerere de chemare în garantie a Administratiei Fondului pentru Mediu, solicitând ca în situatia în care actiunea formulata de reclamant va fi admisa sa se dispuna obligarea chematei în garantiei la restituirea catre reclamanta a sumei 3.330 lei reprezentând taxa de poluare.

În motivarea cererii a aratat ca taxa a fost achitata în temeiul disp. OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, act normativ în vigoare începând cu data de 1.07.2008 ce a abrogat prevederile art. 214^1 – 214^3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

A mai sustinut ca doar calculul si încasarea taxei se efectueaza de catre autoritatea fiscala competenta, taxa constituind în fapt venit la bugetul Fondului pentru Mediu, iar nu la bugetul de stat, fiind gestionata de Administratia Fondului pentru Mediu.

Prin încheierea de sedinta din 18 februarie 2010, instanta a dispus introducerea în cauza în calitate de chemata în garantie a Administratiei Fondului pentru Mediu.

Prin întâmpinare, chemata în garantie Administratia Fondului pentru Mediu, a solicitat respingerea actiunii ca neîntemeiata, pentru urmatoarele considerente:

Curtea Constitutionala, prin Decizia nr. 802/19.05.2009, analizând criticile aduse OUG nr. 50/2008 privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule a retinut ca prin acest act normativa fost realizata „obligatia pozitiva a statului român de a asigura un cadru legislativ adecvat pentru exercitarea dreptului la un mediu sanatos; acest act normativ taxeaza în functie de anumite criterii, autovehiculele pentru poluarea pe care o produc. De altfel sub aspect fiscal o atare taxa este expresia la nivel legal a textului constitutional al art. 35”.

Prin urmare, argumentele reclamantei privind incompatibilitatea taxei de poluare achitata de acesta, cu domeniul de aplicare al art. 110 CE, ( fost 90 ), nu sunt justificate pentru motivele mai sus evocate.

Chemata în garantie a invocat exceptia de inadmisibilitate a actiunii formulate motivata de faptul ca reclamanta nu a atacat un act administrativ sau un act administrativ fiscal, nici un raspuns la o plângere prealabila / contestatie administrativa sau un refuz nejustificat. Practic, obiectul actiunii este restituirea unei sume achitate în prealabil în temeiul legii, iar acesta nu poate fi solutionat de instanta de contencios administrativ care, esentialmente, este chemata sa cenzureze acte administrative emise de autoritati publice.

Potrivit art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, “persoana vatamata într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemultumita de raspunsul primit la plângerea prealabila sau care nu a primit niciun raspuns în termenul prevazut la art. 2 alin. 1lit. h), poate sesiza instanta de contencios administrativ competenta, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate si, eventual, reparatii pentru daune morale . De asemenea, se poate adresa instantei de contencios administrativ si cel care se considera vatamat într-un drept sau interes legitim al sau prin ne solutionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de solutionare a unei cereri, precum si prin refuzul de efectuare a unei operatiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau legitim”.

Din economia textului de lege sus mentionat, reiese ca, în cadrul unei actiuni în contencios administrativ, reclamanta are trei posibilitati de formulare a obiectului actiunii: de anulare, în tot sau în parte, a actului; de anulare a actului si de obligare la plata unor despagubiri; de obligare la plata unor despagubiri.

Fata de cele de mai sus, arata ca obiectul actiunii formulate nu se încadreaza în niciuna dintre situatiile mentionate anterior.

Practic, reclamanta nu invoca si nu solicita anularea niciunui act administrativ emis de subscrisa pirita si nici nu solicita sa se constate refuzul nejustificat de solutionare a cererii sale de restituire, actiunea sa având ca obiect dispunerea restituirii sumei achitate cu titlu de taxa de poluare.

Or, întrucât interesul de a actiona în justitie, pe calea contenciosului administrativ, este legitimat de vatamarea unui drept subiectiv sau interes legitim nascut din existenta unui act administrativa carui anulare trebuie solicitata de cel ce se considera pagubit, si, totodata, având în vedere obiectul cererii considera prezenta actiune ca fiind inadmisibila.

Potrivit dispozitiilor art. 148 alin. 2 din Constitutia României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate fata de dispozitiile contrare din legile interne, în1aturând, practic, în temeiul principiului preeminentei dreptului comunitar, de la aplicare prevederile interne contrare. Alineatul 4 al aceluiasi articol, prevede ca, între alte institutii, autoritatea judecatoreasca garanteaza aducerea la îndeplinire a obligatiilor rezultate din alin. 2 mentionat.

Totodata, potrivit art. 110 paragraful 1 din tratatul Comunitatii Europene, invocat de catre recurent, “niciun stat membru nu aplica, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natura mai mari decât cele care se aplica, direct sau indirect, produselor nationale similare”.

În consecinta, prevederile mentionate din Tratat limiteaza libertatea statelor în materie fiscala de a restrictiona libera circulatie a marfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii si protectioniste. Astfel, art. 110 (1) interzice discriminarea fiscala între produsele importate si cele provenind de pe piata interna si care sunt de natura similara.

Curtea a statuat ca exista o încalcare a art. 110 alin. 1 CE atunci când impozitul aplicat produsului de import fi cel aplicat produsului national similar sunt calculate diferit si dupa modele diferite care conduc, chiar si în cazuri limitate, la un impozit mai mare aplicat produsului de import (a se vedea Hotarârea Weigel c. Austriei, Hotarârea Nasadi si nemeth contra Bulganei si Brezezinski contra Poloniei).

În vederea garantarii neutralitatii impozitelor interne din perspectiva concurentei dintre autovehiculele care se afla deja pe piata nationala si autovehiculele similare importate dint-un alt stat membru decât România, fie noi, fie second hand, trebuie comparate efectele taxei de poluare asupra autovehiculelor second hand, uzate, importate din alt stat membru, Înmatriculate deja în alt stat membru, cu cele ale taxei de poluare în cazul categoriilor de autovehicule aflate deja pe piata nationala, deja supuse acestei taxe de poluare la prima lor înmatriculare în România.

În acest sens, reclamanta ar fi trebuit sa produca probe din care sa rezulte fara dubiu ca taxele pe care le aplica statul român sunt superioare celor din statul din care reclamanta ti-a achizitionat autoturismul .

Mai mult, în jurisprudenta sa, prin Hotarârea adoptata În cauza Brezezinski contra Poloniei, dar si prin alte hotarâri, Curtea a statuat ca, în principiu, un impozit aplicat o singura data, la prima înmatriculare a unui autovehicul într¬-un stat membru, aplicat nondiscriminatoriu tuturor autovehiculelor înmatriculate pentru prima data, fie ca sunt noi, sau second hand, fabricate pe teritoriul national ori dintr-un alt stat membru, cum este si taxa de poluare, nu este contrar prevederilor art. 110 alin. 1 din Tratat, care, practic, constituie o completare a dispozitiilor privind eliminarea taxelor vamale si a taxelor cu efect echivalent, în masura în care valoarea impozitului aplicat autoturismele second hand importate din alt stat membru, unde au si fost, de altfel, înmatriculate, nu depaseste valoarea reziduala a aceluiasi impozit încorporata în valoarea de piata a vehiculelor similare, înmatriculate anterior în statul membru care instituie impozitul, în cazul carora a fost platit acest impozit la prima lor înmatriculare în statul membru.

Nu e incompatibil cu dreptul comunitar un impozit impus autoturismelor second hand, importate din alt stat membru al UE, cu prilejul primei înmatriculari în România, daca acesta se percepe doar o singura data, la data primei înmatriculari în România, pentru toate autovehiculele înmatriculate în România, fie ele noi ori second hand, fabricate pe teritoriul national ori importate din alte state membre daca cuantumul acestui impozit impus autoturismelor second hand, importate din alt stat membru, unde au §i fost înmatriculate, are un cuantum aproximativ egal cu valoarea reziduala a impozitului, în speta a taxei de poluare, Încorporat În valoarea de piata a vehiculelor similare înmatriculate anterior în România, supuse aceluiasi tip de impozit la prima lor înmatriculare si, care, potrivit reglementarii interne se restituie la scoaterea autoturismului din parcul national, fie prin export; fie prin distrugere.

Taxa pe poluare perceputa pentru prima înmatriculare a autoturismului cumparat este egala cu valoarea reziduala a taxei pentru un autoturism identic cu cel cumparat, scos din parcul auto national în aceeasi zi cu cea în care s-a solicitat înmatricularea primului, exigentele stipulate de CJCE cu ocazia solutionarii actiunii preliminare în cauzele reunite C-29012005 Nadasdi si C-33312005 Nemeth sunt respectate.

Comisia Europeana a apreciat OUG nr. 50/2008, aplicabila raportului juridic dedus judecatii a fi conforma norme/or dreptului comunitar. drept pentru care procedura de infringement declansata împotriva României drept urmare a instituirii taxei de prima Înmatriculare prin prevederile art. 214 din Codul Fiscal a fost ridicata odata cu adoptarea OUG nr. 50/2008.

Cât priveste capatul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecata, considera ca Administratia Fondului pentru Mediu nu poate fi obligata la plata acestora în primul rând pentru ca nu a stabilit suma de plata reprezentând taxa pe poluare, respectiv nu a emis actul administrativ Decizia de calcul, si, în al doilea rând, pentru ca virarea sumelor în bugetul Fondului pentru Mediu se face în temeiul OUG nr. 50/2008, neputând fi retinuta vreo culpa.

Examinând cu prioritate exceptia invocata de pârâta DGFP Suceava privind lipsa procedurii prealabile , în conformitate cu disp. art. 137 Cod procedura civila, se retine ca art. 7 din Legea nr. 554/2004 reglementeaza procedura prealabila atunci când se contesta un act administrativ individual.

În cauza dedusa judecatii, reclamanta nu a contestat un act administrativ individual, obiectul actiunii sale fiind – pretentii – care este reglementata de art. 18 din aceeasi lege, situatie în care legea nu impune obligatia parcurgerii procedurii prealabile.

Fata de aceste considerente, Tribunalul urmeaza a respinge ca nefondata exceptia neîndeplinirii procedurii prealabile.

Referitor la exceptia inadmisibilitatii invocata de chemata în garantie, instanta o va respinge întrucât sustinerile reclamantului din cererea de chemare în judecata constituie din punctul nostru de vedere aparari de fond, scopul acestuia fiind restituirea catre pârâta a taxei de poluare, si nu constatarea neconstitutionalitatii unei ordonante de Guvern.

Examinând actele si lucrarile dosarului asupra fondului cauzei instanta constata urmatoarele:

Reclamanta a achitat taxa de poluare la data de 23.02.2009, dupa adoptarea OUG nr. 218/2008.

Reclamanta nu are obligatia de a achitat taxa de poluare.

Justificam punctul de vedere afirmat prin argumente precum ar fi:

Dreptul comunitar este incident în speta, mai exact disp. art. 90 alin. 1 TCE, care interzic orice discriminare între produsele nationale si produsele altor state membre, asadar si o discriminare determinata de o diferenta între impozitele aplicate „produsele altor state membre” si impozitele „interne de orice natura care se aplica, direct sau indirect, produselor nationale similare”.

Asadar, discriminarea la care se refera acest text legal are în vedere o comparatie între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene, în comparatie cu nivelul de impozitare a produselor de pe piata interna a Statului Român.

Curtea considera ca art. 90 din Tratatul Instituind Comunitatea Europeana este aplicabil în privinta taxei speciale de prima înmatriculare platita de reclamant si contestata în prezenta cauza, considerentele expuse de Curtea Europeana de Justitie din 5 decembrie 2006 – data în cauzele reunite C-290/05 si C-333/05, Akos Nâdasdi c. Vam-es Penzugyorseg Eszak-Alfoldi Regionalis Parancsnoksâga respectiv Ilona Nemeth c.Vam-es Penzugyorseg Del-Alfoldi Regionalis Parancsnoksâga fiind relevante în acest sens:

Asa cum Curtea a statuat deja, în sistemul Tratatului instituind Comunitatea Europeana art. 90 suplimenteaza dispozitiile referitoare la abolirea taxelor vamale si a masurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulatie a marfurilor Între statele membre în conditii normale de concurenta, prin eliminarea oricaror forme de protectie care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discrimineaza produsele provenite din alte state membre (cauzele reunite C-393/04 si C-41/05, Air Liquide Industries Belgium.

Conform unei jurisprudente bine stabilite, art. 90 par. 1 este încalcat atunci când taxa aplicata produselor importate si taxa aplicata produselor nationale similare sunt calculate diferit pe baza unor criterii care conduc, chiar daca numai în anumite cazuri, la un nivel al taxei mai mare în cazul produselor importate (a se vedea cauza Weige1, par. 67, precum si jurisprudenta acolo citata). Totusi, chiar daca nu sunt îndeplinite conditiile pentru existenta unei asemenea discriminari, impozitarea poate fi discriminatorie în mod indirect, datorita efectelor pe care le produce.

Potrivit art. III din O.U. G. nr. 218/2008, autovehiculele M 1 cu norma de poluare EURO 4 a caror capacitate cilindrica nu depaseste 2000 m.c., precum si toate vehiculele NI cu norma de poluare EURO 4, care se înmatriculeaza pentru prima data în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene în perioada 15.12.2008 – 31.12.2009 inclusiv, se excepteaza de la obligatia de plata a taxei pe poluare.

Rezulta asadar ca în prezent a fost înlaturata taxa de poluare pentru autoturismele noi EURO 4, ce au capacitatea cilindrica mai mica de 2000 mc. Or, este de notorietate ca în România sunt produse autoturisme cu aceste caracteristici. Astfel, consumatorii sunt directionati spre un autoturism nou fabricat în România, fapt dovedit tot de împrejurarea de notorietate ca pretul la care sunt achizitionate autoturismele second hand dintr-o alta tara este pret apropriat de pretul autoturismului nou fabricat în România.

Aspectul esential ce trebuie retinut este acela ca autoturismele fabricate în România sunt scutite de plata taxei de poluare, fapt ce contravine art. 90 T.C.E. întrucât achizitionarea unui autoturism cu o capacitate mai mare de 2000 m.c. (care nu este fabricat în România) impune achitarea taxei de poluare.

Este locul a fi amintita cauza Humblot (112/84) solutionata de C.J.C.E. În respectiva cauza, autoturismele clasificate pâna la 16 cai putere fiscali (C.V. ¬chevaux vapeur) erau supuse unei taxari graduale de pâna la 1100 franci iar cele peste 16 C.V. erau taxate cu o singura suma de 5000 franci. La acea data nu se fabricau în Franta autoturisme de peste 16 C.V. si de aceea toate autoturismele pentru care se percepea taxarea mai mare de 5000 franci erau importate. Curtea a retinut ca taxa de 5000 franci a fost fixata la un asemenea nivel încât numai autovehiculele importate pot fi subiectul acesteia. În mod similar, în actuala reglementare a O.U.G. nr. 50/2008 modificata prin O.U.G. nr. 218/2008 si nr. 7/2009, un autoturism nou fabricat în România, cu o capacitate de sub 2000 c. m c. este scutit de plata taxei de poluare iar achizitionarea unui autoturism nou cu o capacitate mai mare de 2000 m.c. (ce nu sunt fabricate în România ci doar în strainatate) impune achitarea taxei de poluare. Art. 90 din T.C.E. este încalcat si în situatia achizitionarii din alta tara a unui autoturism second – hand cu o capacitate sub 2000 c.m.c. întrucât majoritatea acestor autoturisme achizitionate nu au norma de poluare EURO 4 pentru a fi scutite de la plata taxei.

Dupa aderarea României la U.E. nu este admisibila favorizarea vânzarii autoturismelor noi fabricate în România si nici favorizarea autoturismelor second ¬hand deja înmatriculate în România ( ce pot fi considerate autoturisme nationale) atâta timp cât norma fiscala nationala diminueaza sau este susceptibila sa diminueze, chiar si potential, consumul produselor importate influentând astfel alegerea consumatorilor (C.J.C.E, nr. Hotarârea din 7 mai 1987, cauza 193/85 Cooperativa CO – FRUTTA S.R.L. c. ADMINISTRAZIONE dell Finanze della STATO).

Fata de aceste considerente, instanta a admis actiunea formulata în sensul obligarii pârâtei de a-i restitui reclamantei suma de 3.330 lei reprezentând taxa de poluare, achitata cu chitanta seria TS4A nr. 1602432 din 23.02.2009 (fila 7 dosar).

Având în vedere principiul repararii integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1084 Cod procedura civila, instanta a obligat pârâta sa îi plateasca reclamantei suma actualizata în raport cu indicele de inflatie de la data achitarii pâna la data restituirii efective.

Întrucât chemata în garantie a perceput o taxa fara a presta serviciul echivalent, instanta apreciaza ca aceasta nu era datorata si ca urmare, în conformitate cu art. 60 Cod procedura civila a admis cererea de chemare în garantie, obligând Administratia Fondului pentru Mediu la plata catre pârâta a sumei de 3.330 lei reprezentând taxa de poluare.

Ca parte cazuta în pretentii, în temeiul art. 274 Cod procedura civila, pârâta a fost obligata la plata catre reclamanta a sumei de 139,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, suma ce urmeaza a fi platita de catre chemata în garantie catre pârâta ca urmare a admiterii cererii de chemare în garantiei.

Tags: Legea nr. 571/2003, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 50/2008, taxa de poluare

Anulare act administrativ

Dosar nr. 2256/89/2009
TRIBUNALUL VASLUI
SECŢIA CIVILĂ
SENTINŢA CIVILĂ Nr. 312/CA
Şedinţa publică de la 14 Decembrie 2009
Instanţa constituită din:
PREŞEDINTE CORINA-SUZANA ARTENE
Grefier MARIANA MINCIU

S-a luat în examinare judecarea cauzei civile în contencios administrativ şi fiscal privind pe reclamantul S A, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Finanţelor Publice Vaslui, având ca obiect anularea actului administrativ nr. 17294/24.04.2009.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică, la pronunţare, au lipsit părţile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-au verificat actele şi lucrările de la dosar, după care;

Mersul dezbaterilor şi concluziile părţilor au fost consemnate în încheierea de şedinţă din data de 07.12.2009, care face parte integrantă din prezenta sentinţă şi când, având nevoie de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunţarea la 14.12.2009, dându-se sentinţa de faţă;

INSTANŢA

Asupra cauzei civile de faţă ,

Cu nr. 2256/89 din 15-07-2009 s-a inregistrat cererea formulata de reclamantul S A in contradictoriu cu parata Administratia Finantelor Publice a mun. Vaslui, solicitand anularea actului administrative nr. 17294/24-04-2009 si restituirea sumei de 3519 lei, reprezentand diferenta dintre taxa de prima inmatriculare achitata si cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor art. 11 din OUG nr. 50/2008. Reclamantul S A a solicitat obligarea paratului la plata dobanzii aferente, calculata de la data achitarii taxei si cheltuieli de judecata.

În motivarea actiunii, reclamantul Si A arata ca pentru a inmatricula autoturismul marca AUDI A4, fabricat in anul 2002, a achitat suma de 5728 lei la data de 02-07-2007 cu chitanta nr. 389805, reprezentand taxa de prima inmatriculare. La data de 16-09-2008 i-a fost restituita suma de 2209 lei, conform deciziei de restituire nr. 29029/26-08-2008. Apreciaza reclamantul S A, in esenta, ca taxa de inmatriculare este ilegala, aceasta fiind perceputa in baza unor texte legale inaplicabile in dreptul intern.

În drept, reclamantul S A a invocat dispozitiile art. 1092, art. 992 – 997 C. civ., art. 90 din Tratatul CE si art. 148 din Constitutia Romaniei.

Actiunea a fost timbrata cu taxa de timbru de 39 lei si timbru judiciar de 0,90 lei.

În dovedirea actiunii, reclamantul S A a folosit proba cu inscrisuri.

Parata Administratia Finantelor Publice a mun. Vaslui a depus intampinare, solicitand respingerea actiunii intrucat reclamantul S A a beneficiat de dispozitiile art. 11 din OUG nr. 50/2008, fiindu-i restituita suma de 2209 lei. In ce priveste anularea adresei nr. 17294/24-04-2009, apreciaza parata ca adresa nu intruneste trasaturile unui act administrativ, neputand face obiectul unei cereri in anulare.

Din actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele :

Din adeverinta nr. 1830/16-04-2009 emisa de parata Administratia Finantelor Publice a mun. Vaslui rezulta ca reclamantul S A a achitat suma de 5727,92 lei cu titlu de taxa de inmatriculare, conform chitantei nr. 389805/03-07-2007.

Prin decizia de restituire nr. 29029/26-08-2008 emisa de parata Administratia Finantelor Publice a mun. Vaslui s-a aprobat restituirea sumei de 2209 lei catre reclamantul S A, suma reprezentand diferenta dintre taxa speciala achitata pentru autoturisme si autovehicule si taxa de poluare pentru autovehicule. Suma de 2209 lei a fost restituita reclamantului S A la data de 16-09-2008, conform precizarilor reclamantului din cuprinsul actiunii si celor din adresa nr. 17294/24-04-2009 emisa de parata Administratia Finantelor Publice a mun. Vaslui.

Taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule a fost introdusa prin Legea nr. 343/2006 de modificare si completare a Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal.

Dispozitiile art. 2141 – 2143 din Legea nr. 571/2003 au fost ulterior abrogate prin art. 14 alin. 2 din OUG nr. 50/2008, care a intrat in vigoare la 1 iulie 2008.

Potrivit dispoziţiilor art. 90, paragraful 1 din Tratatul Comunităţii Europene, „nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect, produselor naţionale similare.”

Astfel, procedurile menţionate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricţiona libera circulaţie a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii şi protecţioniste.

În contextul aderarii la Uniunea Europeana, Romaniei ii revine obligatia de a respecta dispozitiile art. 90 din Tratatul Comunitatii Europene, conditii in care taxa prevazuta de art. 2141 – 2143 din Legea nr. 571/2003 si aplicabila autoturismelor second – hand la prima inmatriculare in Romania constituie o norma discriminatorie. În acest sens s-a pronuntat Curtea de Justitie a Comunitatii Europene in cauzele Nadasdi si Nemeth (Ungaria) si Berezimschi (Polonia).

Retinand caracterul discriminatoriu al taxei instituita prin art. 2141 – 2143 din Legea nr. 571/2003, instanta are obligatia de a inlatura aplicarea acesteia, conform art. 1 alin. 5, art. 148 alin. 2 si alin. 4 din Constitutie.

Instanta constata ca taxa de inmatriculare a fost achitata la data de 03-07-2007, anterior intrarii in vigoare a OUG nr. 50/2008, respectiv data de 1 iulie 2008, astfel incat nu poate fi supusa restituirii doar o parte din taxa.

În ceea ce priveste anularea actului administrativ nr. 17294/24-04-2009 emis de parata, instanta constata ca acesta nu are valoarea unui act administrativ asa cum este el definit de art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004, neputand face obiectul controlului de legalitate.

Apreciind că au fost încălcate prevederile art. 90 din, instanţa va admite in parte cererea formulata de reclamantul S A in contradictoriu cu parata Administratia Finantelor Publice a mun. Vaslui.

Instanta, pentru considerentele aratate, va respinge cererea pentru anularea actului administrativ nr. 17294/24-04-2009 formulata de reclamantul S A in contradictoriu cu parata Administratia Finantelor Publice a mun. Vaslui.

Drept urmare, parata va fi obligata sa restituie reclamantului suma de 3.519 lei, reprezentand diferenta dintre suma achitata de reclamant cu chitanta nr. 389805/02-07-2007 si cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor OUG nr. 50/2008, cu dobanda legala aferenta (calculata de la data achitarii taxei de 5.728 lei si pana la restituirea sumei de 3.519 lei), potrivit art. 1084 şi 1082 cod civil.

În temeiul art. 274 alin. 1 C.p.c., instanta va obliga parata sa plateasca reclamantului cheltuieli de judecata de 39,90 lei (taxa de timbru si timbru judiciar).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII,

HOTARASTE:

Admite in parte cererea formulata de reclamantul S A in contradictoriu cu parata Administratia Finantelor Publice a mun. Vaslui.

Respinge cererea pentru anulare actului administrativ nr. 17294/24-04-2009 formulata de reclamantul S A in contradictoriu cu parata Administratia Finantelor Publice a mun. Vaslui.

Obliga parata sa restituie reclamantului suma de 3.519 lei, reprezentand diferenta dintre suma achitata de reclamant cu chitanta nr. 389805/02-07-2007 si cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor OUG nr. 50/2008, cu dobanda legala aferenta (calculata de la data achitarii taxei de 5.728 lei si pana la restituirea sumei de 3.519 lei).

Obliga parata sa plateasca reclamantului cheltuieli de judecata de 39,90 lei.

Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica din 14-12-2009.

Tags: anulare act administrativ, Legea nr. 343/2006, Legea nr. 571/2003

Contestatie act administrativ fiscal

Dosar nr. 828/89/2009
TRIBUNALUL VASLUI
SECŢIA CIVILĂ
SENTINŢA CIVILĂ Nr. 285/C.A.
Şedinţa publică de la 30 Noiembrie 2009
Instanţa constituită din:
PREŞEDINTE IOLANDA-MIHAELA PASCARU
Grefier ELENA GHEORGHIES

Pe rol pronunţarea cauzei Contencios administrativ şi fiscal privind pe contestator SC C T SRL , cu sediul în … şi pe intimat PRIMĂRIA MUN. VASLUI PRIN PRIMAR, având ca obiect contestaţie act administrativ fiscal.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică la pronunţare lipsesc părţile.

Procedura legal îndeplinită.

Mersul dezbaterilor şi concluziile părţilor au fost consemnate în încheierea de şedinţă din data de 23.11.2009, care face parte integrantă din prezenta sentinţă şi când pentru a se depune concluzii scrise s-a amânat pronunţarea pentru astăzi, 30.11.2009, dându-se soluţia de faţă;

INSTANŢA,

Asupra cauzei de faţă,

Prin cererea introductivă reclamanta SC. C T SRL. a formulat contestaţie împotriva dispoziţiei nr.57/12.02.2009 emisă de Primăria Mun.Vaslui solicitând anularea acestui act administrativ şi pe cale de consecinţă anularea deciziei de impunere 84407/7.12.2008 şi a raportului de inspecţie fiscală nr.84406/7.12.2008.Cu cheltuieli de judecată.

In motivare s-a arătat că au fost emise raportul de inspecţie fiscală , decizia de impunere prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei diferenţa suplimentară cu titlu de impozit pe clădiri şi accesorii pentru 2007, 2008 în valoare de 4625 lei, sumă considerată de reclamantă ca nedatorată.

Reclamanta a încheiat cu SC. Mobifon SA. (în prezent Vodafone România SA.) un contract de închiriere pentru un imobil din Vaslui, ce intra în vigoare începând cu 01.11.2005; în noiembrie 2005 locatarul trebuia să facă amenajări necesare activităţii sale.

La 20.12.2005 reclamanta a solicitat întocmirea unei expertize de evaluare a imobilului în vederea stabilirii bazei de impozitare şi a impozitului datorat către Primărie.

In actele contestate s-a stabilit o diferenţă de impozit de câte 1710 lei pentru anii 2007, 2008 ,calculat la modernizările pe care locatarul le-a făcut la imobil.

In realitate aceste modernizări au fost avute în vedere la întocmirea raportului de evaluare care a luat ca dată de referire data de 20.12.2005.

Reclamanta consideră că este pusă să plătească de 2 ori impozit pentru acelaşi lucru.

Modernizările la care s-au calculat obligaţiile fiscale suplimentare au fost efectuate de la 01.11.2005, împrejurarea că s-a eliberat autorizaţia pentru modernizări la 14.12.2005, nu conduce la concluzia că aceste modernizări nu au fost avute în vedere de expert.

S-a învederat conţinutul art. 253 alin.5 Cod fiscal.

Chiar dacă modernizările nu ar fi cuprinse în raportul de evaluare , actele administrate ar fi nelegale pentru că din acte rezultă că existau îmbunătăţiri la imobil la data închirierii.

Din art. 5 alin. final din contractul de închiriere rezultă că toate dotările efectuate la imobil sunt proprietatea locatarului şi numai în cazul în care părţile vor opta, dotările vor putea fi cumpărate la încetarea contractului.

Organul fiscal a calculat impozit la valoarea de 95000 lei din autorizaţia de construire, deci la o valoare estimată nu reală.

Acest lucru contravine dispoziţiilor art. 253 alin. 3 ind. 1 Cod fiscal şi HG.1861/2006.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii.

In motivare s-a arătat în conformitate cu art.253 alin.3 ind. 1 care prevăd în cazul îmbunătăţirilor că locatarul are obligaţia să comunice locatorului valoarea lucrărilor executate pentru depunerea unor noi declaraţii fiscale, în termen de 30 zile de la terminarea lucrărilor.

In vederea stabilirii obligaţiilor fiscale datorate bugetului, pârâta a solicitat contestatoarei furnizarea unor documente care să ateste valoarea modernizărilor aduse spaţiului, documente ce nu au fost depuse, astfel că obligaţiile fiscale au fost calculate la suma de 95.000 lei din autorizaţia de construire, în baza art. 67 din O.G.92/2003 şi pct. 65.1, 65.2 din H.G.1050/2004.

Imbunătăţirile nu au fost avute în vedere la întocmirea raportului de evaluare din 20.12.2005 întrucât SC. Mobifon SA. a solicitat şi a obţinut autorizaţia de construire la 14.12.2005.

In anexa 2 la raportul de evaluare expertul evaluator a precizat că în anul 2002 a fost data ultimei dotări.

In drept s-au invocat prevederile Legii 571/2003.

In cauză s-au încuviinţat şi administrat probele cu înscrisuri şi expertiza contabilă.

Din actele şi lucrările dosarului instanţa reţine:

Prin raportul de inspecţie fiscală 844076/17.12.2008 ( f. 46) şi decizia de impunere 84407/17.12.2008 ( f. 54) emise de Primăria Mun.Vaslui – Serviciul Financiar, s-a stabilit că reclamanta SC. C T SRL. datorează suma de 4625 lei formată din diferenţa de impozit pe clădiri în sumă de 3420 lei , aferent anilor 2007 şi 2008 şi accesorii la această sumă, în valoare de 1205.

Din raportul de inspecţie fiscală rezultă că impozitul a fost calculat la suma de 95.000 lei cuprinsă în autorizaţia de construire nr.356/14.12.2005 eliberată în favoarea locatarului SC. Mobifon SA, autorizaţie eliberată pentru reamenajarea spaţului şi racordarea la energie electrică.

Impozitul s-a calculat la această sumă din autorizaţie pentru că nu s-a răspuns solicitării Primăriei de a se furniza documente care să ateste valoarea modernizărilor aduse imobilului din Vaslui, str. Ştefan cel Mare , bl. 74 .

Prin dispoziţia 57/12.02.2009 s-a respins contestaţia formulată împotriva deciziei de impunere emise în urma inspecţiei fiscale.

Din raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, inclusiv răspunsul la obiecţiuni rezultă că la 20.12.2005 reclamanta a efectuat o expertiză tehnică pentru evaluarea imobilului din Vaslui ,str. Ştefan cel Mare nr. 74 sens în care a stabilit baza de impunere de 105.654 lei , valoare care a fost înregistrată în contabilitate.

Din art. 253 alin. 1 şi 5 din Lg.571/2003 rezultă că impozitul pe clădiri se calculează asupra valorii de inventar a clădirii, înregistrată în contabilitatea proprietarului persoană juridică.

In răspunsul la obiecţiuni ( f. 95) expertul contabil a arătat că raportul de evaluare care a stabilit valoarea de impunere a imobilului a avut în vedere şi îmbunătăţirile efectuate până la acea dată, inclusiv îmbunătăţirile efectuate de locatarul SC. Vodafone în baza autorizaţiei de construire nr. 356/14.12.2005.

Această concluzie a expertului este confirmată de actele dosarului.

Comparând îmbunătăţirile efectuate în baza autorizaţiei de construire 356/14.12.2005, respectiv de reamenajare spaţiu, racordare la energia electrică, consemnările la recepţia lucrărilor în postcalculul din 2009 ( f.88) cu cele avute în vedere de expertul imobiliar Filip Gabriel în raportul de evaluare care a stabilit valoarea cuprinsă în contabilitate ( f.21-33) rezultă că acestea concordă.

Susţinerea pârâtei că îmbunătăţirile efectuate în baza autorizaţiei de construire nu au fost avute în vedere la întocmirea raportului de evaluare pentru că în anexa 1 a acestuia se menţionează că lucrările de întreţinere s-au făcut în 2002 este infirmată de comparaţia realizată anterior şi de concluziile raportului de expertiză.

In consecinţă în mod corect expertul contabil a stabilit că valoarea de impunere a imobilului pentru calcularea impozitului pentru 2007 şi 2008 este cea stabilită în raportul de evaluare.

Alin.3 ind.1 al art. 253 Cod fiscal , introdus începând cu 1.01.2007, prevede că în cazul lucrărilor de modernizare realizate de locatar, acesta are obligaţia de a comunica valoarea lucrărilor executate pentru depunerea unei noi declaraţii fiscale în termen de 30 de zile de la data terminării lucrărilor.

Acest alineat se aplică modernizărilor efectuate după intrarea în vigoare a textului legal, respectiv după 1.01.2007, si necuprinse in valoarea de inventar nu şi îmbunătăţirilor efectuate anterior, pentru a nu se încălca principiul neretroactivităţii legii.

In consecinţă îmbunătăţirilor efectuate de locatar pana la data deschiderii magazinului – 27.12.2005 ( f. 57 ) si cuprinse in evaluarea inscrisa in contabilitate nu li se aplică dispoziţiile legale intrate în vigoare ulterior.

Motivul de nulitate invocat de reclamantă, în sensul că dotarile efectuate de locatar sunt proprietatea acestuia din urmă, invocându-se prevederile art. 5 din contractul de închiriere ( f. 37 ) , nu sunt relevante pentru că acel contract produce efecte numai între părţile contractante cu privire la o eventuală însuşire de către proprietar a acestor îmbunătăţiri.

Acest contract nu este relevant în ce priveşte baza de impunere care este stabilită clar în art.253 din Lg.571/2003, ca fiind valoarea de inventar înregistrată în contabilitate.

In consecinţă în mod nelegal pârâta a stabilit un impozit suplimentar şi accesoriu în sumă totală de 4625 lei pentru anii 2007 şi 2008 , cu încălcarea art. 253 alin. 1 şi 5 Cod fiscal, ceea ce determină în temeiul art.218 din Cod pr. fiscală admiterea acţiunii şi anularea dispoziţiei 57/12.02.2009, a deciziei de impunere 84407/17.12.2008 şi a raportului de inspecţie fiscală încheiat sub nr. 84406/17.12.2008.

In temeiul art. 274 Cod proc. civilă pârâta va fi obligată la cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Admite acţiunea formulată de reclamanta S.C. C T S.R.L. , cu sediul în … în contradictoriu cu Primăria Vaslui.

Anulează dispoziţia 57/12.02.2009, raportul de inspecţie fiscală încheiat la 17.12.2008 sub nr. 84406, decizia de impunere nr. 84407/17.12.2008 emise de Primăria Vaslui pentru suma de 4625 lei reprezentând 3420 lei impozit pe clădiri pentru anii 2007 şi 2008 şi accesorii la aceste sume, de 1205 lei.

Obligă pârâta să achite reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 1042,3 lei.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică azi, 30 noiembrie 2009.

Tags: act administrativ fiscal, contestaţie, H.G. 1050/2004, Legea nr. 571/2003, O.G. 92/2003

Contencios administrativ – taxa de prima inmatriculare

Tribunalul Tulcea
Dosar nr. 1049/88/2008
SENTINTA CIVILA NR.175
Sedinta publica din data de 5 februarie 2009

Prin cererea adresata Tribunalului Tulcea si înregistrata la nr. 1049/88/12 mai 2008, reclamantul …. a solicitat obligarea Administratiei Finantelor Publice Tulcea la restituirea taxei de prima înmatriculare achitata, în cuantum de 5752 lei, cu dobânda legala aferenta pâna la data platii.

In motivare, reclamantul arata ca, la data de 29 iulie 2007, a cumparat un autoturism second-hand, marca Wolkswagen Golf, an de fabricatie 2001, norma de poluare Euro 3, neînmatriculata în România, dupa care, pentru a fi pus în circulatie pe drumurile publice, a fost obligat la plata taxei de prima înmatriculare, în temeiul art. 2141 – 2143 Cod fiscal, pe care a achitat-o cu chitanta TS 2A nr. 9020757 din 4 septembrie 2007.

Reclamantul mai sustine ca taxa prevazuta de art. 2141 Cod fiscal contravine art. 90 din Tratatul Comunitatii Europene, fiind încalcat principiul nediscriminarii produselor importate fata de produsele interne, reglementat de art. 25, 28 si 90 din Tratat si constituie o plata nedatorata, în conditiile în care CJE în cauza Weigel a statuat ca obiectivul reglementarii comunitare este asigurarea liberei circulatii a marfurilor între statele comunitare în situatii normale de concurenta, prin eliminarea oricarei forme de protectie ce decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii fata de produsele provenind din alte state membre.

Se mai învedereaza ca, potrivit art. 148 din Constitutie, prevederile tratatelor constitutive ale UE au prioritate fata de legislatia interna, iar instantele trebuie sa le aplice prioritar fata de normele interne contrare, în acelasi sens fiind si jurisprudenta Curtii de justitie Europene în cauza Costa/Enel si cauza Simmenthal.

In drept, reclamantul si-a întemeiat cererea pe dispozitiile aret. 1092 Cod civil, art. 992 – 997 Cod civil, art. 90 din Tratatul CE si art. 11 din Constitutia României.

In dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosar, în copie, contract de vânzare-cumparare din 29 iulie 2007, autorizatie de circulatie provizorie, certificatul de înmatriculare al autoturismului, chitanta nr. 9020757/4 septembrie 2007, cererea nr. 4032/7 martie 2008, adresa nr. 1032 din 20 martie 2008, si alte înscrisuri.

In cursul procesului, reclamantul a precizat ca întelege sa se judece cu D.G.F.P. TULCEA.

In aparare, institutia pârâta a depus întâmpinare.

Examinând cauza, în raport cu probele administrate, instanta retine ca reclamantul a achizitionat în luna iulie 2007 un autoturism fabricat în anul 2001, marca Wolkswagen Golf, iar pentru înmatriculare în România a platit taxa speciala pentru autoturisme în cuantum de 5752 lei conform chitantei seria TS 2A nr. 9020757 din 4 septembrie 2007.

Reclamantul s-a adresat institutiei pârâte pentru restituirea acestei taxe, considerata discriminatorie în raport de prevederile europene, însa prin adresa nr. 4052 din 20 martie 2008, i s-a comunicat ca taxa este legal platita si nu poate fi restituita.

In sustinerea refuzului de restituire a taxei s-au invocat prevederile art. 2141 alin. 1 si 2 din Legea nr. 571/2003, cu modificarile si completarile ulterioare.

Problema dedusa judecatii consta în a lamuri daca taxa de înmatriculare, a carei plata este prevazuta ca obligatorie de textele de lege anterior invocate, contravine Tratatului Constitutiv al Uniunii Europene – art. 90, paragraful 1, urmând ca analiza dispozitiilor Codului fiscal si a Normelor de aplicare, privitoare la problema dedusa judecatii, sa aiba în vedere si dispozitiile art. 11 si 148 din Constitutia României, Legii nr. 157/2005 si jurisprudentei Curtii de Justitie Europene.

Astfel, se constata ca, în reglementarea interna, taxa de prima înmatriculare a autoturismelor a fost introdusa prin Legea nr. 343/2006, astfel cum a fost modificata prin O.U.G. nr. 110/2006, fiind introduse, prin aceasta, în Codul fiscal, articolele 2141 – 2143 care stabilesc obligatia achitarii, modul de calcul al taxei si scutirile de la plata acesteia:

“Art. 2141) – (1) Intra sub incidenta taxei speciale autoturismele si autovehiculele comerciale cu masa totala maxima autorizata de pâna la 3,5 tone inclusiv, cu exceptia celor special echipate pentru persoanele cu handicap si a celor apartinând misiunilor diplomatice, oficiilor consulare si membrilor acestora, precum si altor organizatii si persoane straine cu statut diplomatic care îsi desfasoara activitatea în România. Nivelul taxei speciale este prevazut în anexa nr. 4 care face parte integranta din prezentul titlu. Pentru autoturismele si autoturismele de teren a caror prima înmatriculare în România se realizeaza dupa data de 1 ianuarie 2007 si pentru care accizele au fost platite cu ocazia importului sau a achizitionarii de pe piata interna în cursul anului 2006, taxa speciala nu se mai datoreaza.

(2) Intra sub incidenta taxei speciale si autovehiculele comerciale cu masa totala maxima autorizata de peste 3,5 tone, inclusiv cele destinate transportului de persoane cu un numar de peste 8 locuri pe scaune în afara conducatorului auto, cu exceptia autovehiculelor speciale destinate lucrarilor de drumuri, de salubrizare, pentru industria petrolului, a macaralelor, precum si a autovehiculelor destinate a fi utilizate de fortele armate, fortele de securitate a statului, politie, jandarmerie, politie de frontiera, de serviciile de ambulanta si medicina. Nivelul taxei speciale este prevazut în anexa 4.1. care face parte integranta din prezentul titlu.

In continuare, în art. 2142) din Legea nr. 571/2003, se statueaza ca taxele speciale se platesc cu ocazia primei înmatriculari în România, iar în art. 2143) din acelasi act normativ se prevad autoturismele care sunt scutite de plata taxelor speciale.

Din economia textelor redate mai sus, rezulta ca taxa de înmatriculare se datoreaza doar pentru autoturismele noi, ca si pentru cele înmatriculate anterior în celelalte state comunitare ori în alte state si reînamtriculate în România, dupa aducerea lor în tara si dupa data de 1 ianuarie 2007, aceeasi taxa nefiind perceputa pentru autoturismele deja înmatriculate în România.

In conformitate cu art. 90 paragraful 1 din Tratatul de Instituire a Comunitatii europene, “Niciun stat membru nu aplica, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natura mai mari decât cele care se aplica, direct sau indirect, produselor nationale similare”.

Se constata ca normele comunitare au caracter prioritar în raport cu cele nationale, ceea ce rezulta din Constitutia României, din jurisprudenta Curtii de Justitie Europene, precum si din prevederile Legii nr. 157/2005.

Astfel, potrivit art. 11 alin. 1 si 2 din Constitutie, “Statul român se obliga sa îndeplineasca întocmai si cu buna credinta obligatiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.

Art. 148 alin. 2 si 4 din Constitutie statueaza: “Ca urmare a aderarii, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozitiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare…Parlamentul, presedintele României, Guvernul si autoritatea judecatoreasca garanteaza aducerea la îndeplinire a obligatiilor rezultate din actul aderarii si din prevederile alineatului 2”.

Din prevederile constitutionale citate si fata de Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României si Bulgariei la Uniunea Europeana, rezulta ca, urmare a aderarii României la Uniune, Tratatul de Constituire a Uniunii Europene are caracter obligatoriu pentru statul român.

Chiar daca statul român a adoptat, prin introducerea art. 2141 – 2143) din Codul fiscal, norme de discriminare fiscala între produsele importate si cele similare autohtone, se constata ca dispozitiile dreptului comunitar au prioritate fata de dreptul national, în temeiul principiului suprematiei dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice norma comunitara are forta juridica superioara normelor nationale, chiar si atunci când acestea din urma sunt adoptate ulterior normei comunitare, regula aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic national si de acela al normei comunitare.

Obligativitatea instantelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuata si prin Hotarârile pronuntate de CJE în cauzele Flaminio Costa v. Enel (15 iulie 1964), precum si Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a (9 martie 1978).

Potrivit considerentele CEJ, redate în aceste hotarâri, la intrarea în vigoare a Tratatului, acesta a devenit parte integranta a ordinii juridice a Statelor Membrei, instantele din aceste state fiind obligate sa îl aplice. Curtea a retinut ca “o instanta nationala ce este chemata, în limitele competentei sale, sa aplice prevederi ale dreptului comunitar are obligatia de a aplica aceste prevederi, daca este necesar chiar refuzând sa aplice legislatia nationala, inclusiv cea adoptata ulterior, nefiind necesar ca instanta sa ceara sau sa astepte abrogarea prevederilor contrare de catre puterea legislativa sau Curtea Constitutionala”. Aceeasi obligatie a judecatorilor nationali rezulta si din prevederile art. 10 din Tratat.

Este de mentionat ca, pe rolul Curtii de Justitie Europene, s-au aflat cauzele reunite …. si …. contra autoritatilor ungare, solutionate prin Hotarârea din 5 decembrie 2006, Curtea stabilind ca art. 90 paragraf 1 din Tratat trebuie interpretat ca interzicând o taxa de tipul celei prevazute de legea maghiara privind taxele de înmatriculare, asemanatoare celei introduse de autoritatile române.

In aceste conditii, este evident ca normele interne ce reglementeaza obligatia de plata a taxei de prima înmatriculare în România contravin dispozitiilor Tratatului de Instituire a Uniunii Europene, normele interne dispunând cu privire la o taxa discriminatorie si care încalca principiul liberei circulatii a marfurilor.

Ca atare, apararile pârâtei referitoare la respectarea Legii nr. 571/2003 republicata sunt lipsite de relevanta si vor fi înlaturate, cu atât mai mult cu cât obligatia de respectare a normelor comunitare incumba nu doar initiatorului legii interne si organelor fiscale care încaseaza taxa, ci tuturor autoritatilor publice, dupa cum stipuleaza si art. 11 si art. 148 din Constitutie.

Aplicarea în speta a dispozitiilor O.U.G. nr. 50/2008 privind taxa de poluare contravine principiilor privind neretroactivitatea legii si stabilitatea raporturilor juridice. O.U.G. nr. 50 din 21 aprilie 2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, publicata în Monitorul Oficial nr. 327/25 aprilie 2008, intra în vigoare la data de 1 iulie 2008 (art. 14). Exigibilitatea taxei intervine la fel ca în reglementare precedenta, în momentul primei înmatriculari a unui autovehicul în România (art. 4). Taxa rezultata ca diferenta între suma achitata de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 – 30 iunie 2008, cu titlu de taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, si cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a ordonantei de urgenta (art. 11). La data intrarii în vigoare a ordonantei de urgenta se abroga art. 2141) – 214 3) din Legea nr., 571/2003 privind Codul fiscal (art. 14).

In conformitate cu art. 15 (2) din Constitutie, legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale sau contraventionale mai favorabile. Fata de acest principiu, raportat la momentul exigibilitatii taxelor, cel al primei înmatriculari în România, nu se poate aplica retroactiv o dispozitie a legii care nu era în vigoare la data primei înmatriculari în România pentru produsele importate. In acelasi sens, este afectata si stabilitatea raporturilor juridice, deoarece la data efectuarii importului si achizitionarii autoturismului, reclamanta a efectuat operatiunea juridica cunoscând legislatia aplicabila la acea data, astfel ca nu se poate aplica o prevedere legala ce nu era în vigoare la data importului.

Asa fiind, având în vedere argumentele expuse, instanta urmeaza a admite cererea formulata si a obliga pârâta sa restituie reclamantului suma de 5752 lei reprezentând taxa de prima înmatriculare achitata, cu dobânda legala aferenta, calculata de la data platii si pâna la restituirea efectiva.

Facând si aplicarea prevederilor art. 274 Cod proc. civ., pârâta va fi obligata la plata sumei de 43,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata, catre reclamant.

Tags: contencios administrativ, Legea nr. 157/2005, Legea nr. 571/2003, taxa de prima inmatriculare