Top

Masuri preventive. Verificari privind arestarea inculpatului în cursul judecatii. Declinare de competenta teritoriala.

Instanta care si-a declinat competenta, ori s-a declarat competenta, cea din urma ia masurile si efectueaza actele ce reclama urgenta printre care si verificarea arestarii preventive.

Cod procedura penala, art.43,

art.160^b

Prin sentinta penala nr.132 din 11.03.2008, Tribunalul Constanta a admis exceptia necompetentei teritoriale a Tribunalului Constanta si, in baza art.39 al.2,3 cod pr.penala în referire la art.42 al.1 cod pr.penala, a declinat competenta de solutionare a cauzei privind pe inculpatii B.S. s.a., în favoarea Tribunalului Municipiului Bucuresti – Sectia a I-a Penala, in baza art.43 al.1si 3 cod pr.penala, a dispus trimiterea cauzei la Înalta Curte de Casatie si Justitie – sectia penala pentru solutionarea conflictului negativ de competenta, iar in baza art.3002 cod pr.penala în referire la art.160 b) al.3 cod pr.penala, a mentinut masura arestarii preventive fata de inculpata B.S.

Inculpata B.S. a declarat recurs împotriva acestei sentinte penale, recursul vizând numai dispozitia instantei privind mentinerea masurii arestarii preventive, în baza art.3002 cod pr.penala cu referire la art.160b alin.3 cod pr.penala.

În motivarea cererii de recurs se sustine nelegalitatea si netemeinicia acestei dispozitii a instantei si se solicita casarea în parte a hotarârii recurate, revocarea mandatului de arestare preventiva nr.183/UP/26.09.2007 si punerea în libertate a inculpatei.

În sustinerea nelegalitatii hotarârii atacate, arata recurenta ca, instanta si-a întemeiat decizia pe disp.art.3002 cod pr.penala rap. la art.160b cod pr.penala, fara ca în prealabil sa verifice daca este legal investita potrivit art.300 cod pr.penala.

Verificând hotarârea recurata, actele si lucrarile dosarului, prin prisma motivelor de recurs si din oficiu, curtea constata urmatoarele:

Prin rechizitoriul nr.72/D/P/2006 al Ministerului Public – Parchetul de pe lânga ICCJ – DIICOT, inculpata B.S. si B.A.M. au fost trimise în judecata pentru comiterea infractiunii prev. de art.10 din legea nr.143/2000 raportat la art.2 alin.1 si 2 din legea nr.143/2000 cu aplic.art.41 alin.2 cod penal si art.4 cod penal si inculpatul U.P.R. pentru comiterea infractiunii prev. de art.2 alin.1 si 2 din legea nr.143/2000 cu aplic.art.41 alin.2 cod penal si art.4 cod penal cu aplic.art.16 din legea nr.143/2000.

Parchetul a sesizat cu judecata acestei cauze Tribunalul Bucuresti – Sectia I penala, unde s-a înregistrat cauza sub nr.44821/3/2007.

Prin încheierea pronuntata la termenul de judecata din 18.12.2007, în baza art.3001 cod pr.penala, a constatat legalitatea si temeinicia masurii arestarii preventive a inculpatei B.S. si a mentinut-o.

Aceeasi instanta, prin sentinta penala nr.19/8.01.2008 în baza art.42 cod pr.penala a declinat competenta teritoriala în favoarea Tribunalului Constanta, unde s-a înregistrat cauza sub nr.254/118/2008.

Tribunalul Constanta, prin încheierea din 29 ianuarie 2008, în baza art.3002 cod pr.penala rap. la art.160b alin.1,3 cod pr.penala a mentinut masura arestarii preventive luata fata de inculpata B.S.

La termenul de judecata din 11.03.2008, Tribunalul Constanta a pronuntat sentinta penala nr.132 prin care a declinat competenta teritoriala în favoarea Tribunalului Municipiului Bucuresti, a constatat ivit conflictul negativ de competenta, a dispus trimiterea dosarului la ÎCCJ pentru solutionarea conflictului si, în baza art.3002 cu referire la art.160b alin.2 cod pr.penala a mentinut masura arestarii preventive a inculpatei B.S.

Desi, sentinta penala mentionata este definitiva, curtea apreciaza ca recursul inculpatei B.S. care vizeaza numai masura preventiva este admisibil, în raport de disp.art.141 cod pr.penala si ale art.160b alin.4 cod pr.penala.

Se constata ca, legiuitorul a prevazut calea de atac a recursului în ce priveste mentinerea arestarii preventive, indiferent de modul de solutionare a fondului cauzei.

Curtea, constata ca, în mod legal, Tribunalul Constanta, în baza art.3002 cu referire la art.160b alin.3 cod pr.penala, a verificat temeinicia si legalitatea masurii preventive a inculpatei B.S., luata prin încheierea de sedinta nr.257/R/1.10.2007 a Curtii de Apel Bucuresti.

Potrivit art.3001 cod pr.penala, dupa înregistrarea dosarului la instanta, instanta este datoare sa verifice din oficiu legalitatea si temeinicia arestarii preventive, înainte de expirarea duratei arestarii preventive.

Din aceasta dispozitie legala, rezulta ca instanta este obligata sa verifice legalitatea si temeinicia masurii arestarii preventive a inculpatului, imediat ce s-a înregistrat dosarul la instanta.

În speta, acest lucru s-a facut de Tribunalul Municipiului Bucuresti, dupa sesizarea prin rechizitoriu, la termenul de judecata din 18.12.2007.

Tribunalul Constanta în mod corect a verificat arestarea preventiva a inculpatei în temeiul art.3002 cod pr.penala si art.160b cod pr.penala – obliga instanta ca în cursul judecatii sa verifice arestarea inculpatului în timpul judecatii.

Trebuie avute în vedere si prev. art.43 alin.6 cod pr.penala, potrivit cu care instanta care si-a declinat competenta, ia masurile si efectueaza actele ce reclama urgenta.

În considerarea celor mai sus prezentate, curtea constata ca temeiul juridic în baza caruia s-a mentinut masura arestarii preventive a inculpatei B.S., corect a fost stabilit ca fiind cel prev. de art.3002 rap. la art.160b cod pr.penala.

Verificarea legalei sesizari nu conditioneaza pronuntarea asupra masurii arestarii preventive.

Întemeiat, Tribunalul Constanta a mentinut masura arestarii preventive a inculpatei B.S.

Masura a fost luata în conditii de legalitate si temeinicie, cu respectarea prevederilor art.143 alin.1 cod pr.penala si art.148 alin.1 lit.f cod pr.penala.

Temeiurile avute în vedere la luarea masurii nu s-au schimbat, iar mentinerea este justificata si de buna desfasurare a cercetarii judecatoresti.

Conditia pericolului social concret pentru ordinea publica este îndeplinita si rezulta din probele administrate în dosar. Starea de pericol pentru ordinea publica în cazul inculpatei presupune o rezonanta sociala a unor fapte grave atât în rândul comunitatii locale cât si la nivelul întregii ordini sociale.

Faptele ce au dat nastere la banuieli legitime nu trebuie sa fie la acelasi nivel ca si cele necesare pentru justificarea unei condamnari, acestea urmând a fi analizate în faza ulterioara a cercetarii judecatoresti.

Cu toate ca inculpata a contestat probele administrate în faza de urmarire penala, aratând ca acestea contin inadvertente si nu reflecta realitatea, în aceasta faza procesuala instanta nu are abilitatea de a cenzura corectitudinea administrarii probelor de organul de urmarire penala si nici de a verifica apararile care tin de fondul cauzei.

Pâna la proba contrarie, probele instrumentate de procuror, nu pot fi înlaturate de instanta sesizata cu verificarea arestului preventiv.

Pentru aceste considerente, curtea constata ca, dispozitia Tribunalului Constanta de mentinerea masurii arestarii preventive a inculpatei este fondata, respingându-se recursul ca nefondat.

Etichete:

Masuri preventive.

Cod procedura penala, art. 1392, 1451

Printre criteriile ce trebuie avute in vedere de instanta la inlocuirea masurii arestarii preventive cu o alta masura preventiva mai blânda, trebuie sa se numere gradul de pericol social al infractiunii retinute in sarcina inculpatului, dar si persistenta indiciilor de vinovatie, factorii pertinenti care legitimeaza o detentie provizorie.

Tribunalul Constanta, judetul Constanta, prin Încheierea de sedinta din Camera de Consiliu din 28.XI.2008, în baza art.300/1 alin.1 Cod pr.penala a revocat masura arestarii preventive fata de inculpatul C.M. A dispus punerea în libertate a inculpatului la ramânerea definitiva a hotarârii, daca nu este retinut sau arestat în alta cauza.

În termen a declarat recurs Parchetul de pe lânga Tribunalul Constanta.

Oral, procurorul sustine nelegalitatea si netemeinicia hotarârii instantei de fond, deoarece desi la dosar au fost aduse probe din care rezulta indicii temeinice ca inculpatul este autorul unei infractiuni de un pericol social deosebit, a hotarât ca judecata sa se desfasoare cu acesta în stare de libertate.

Verificând, din oficiu, motivele de recurs constata urmatoarele:

Prin rechizitoriul parchetului, inculpatul C.M. a fost trimis în judecata pentru savârsirea infractiunii de viol prevazut de art.197 alin.1 si 3 Cod pr.penala, sustinându-se ca prin constrângere fizica a întretinut un raport sexual cu partea vatamata – minora în vârsta de 14 ani.

La data de 05.08.2008, instanta a admis ca fondata propunerea de arest preventiv a inculpatului pe o durata de 29 de zile, masura ce a fost prelungita, în conditiile legii pâna pe data de 1.12.2008.

Instanta de fond, examinând cauza penala privind pe inculpat, a luat în discutie si dispozitiile art.3001 Cod pr.penala, respectiv a masurii arestarii preventive a inculpatului, ocazie cu care constata:

Inculpatul a fost arestat preventiv la data de 05.08.2008, retinându-se temeiurile art.136 alin.1 lit.d, art.143 si 148 alin.1 lit.a, b,e si f Cod pr.penala, respectiv indicii temeinice ca inculpatul a avut un raport sexual cu partea vatamata prin violenta, a încercat sa zadarniceasca în mod direct, prin amenintari aflarea adevarului, exercitând direct si indirect presiuni asupra victimei.

Inculpatul, pe tot parcursul urmaririi penale, a negat savârsirea faptei. Mai mult, raportul de expertiza biocriminalistica efectuata în cauza, nu au dus la descoperirea unor urme de ADN apartinând inculpatului (de pe corp si haine), iar probele prelevate de pe lenjeria partii vatamate, cuprinde urme de ADN ce evidentiaza un profil genetic diferit de a inculpatului (urma biologica ce apartine unei persoane de sex masculin diferita de a inculpatului).

Declaratiile martorilor, care provin din familia partii vatamate, urmeaza a fi examinate de instanta de fond cu ocazia dezbaterilor, nemijlocit cu celelalte mijloace de probe administrate în cauza, dar la acest moment prezenta indicilor privind comiterea de catre inculpat a unui raport sexual prin violenta, nu sunt temeinice deoarece nu se mai sprijina pe elemente certe, pertinente, care sa atraga presupunerea rezonabila, ca lasarea inculpatului în stare de libertate, prezinta un pericol grav pentru ordinea publica.

Ca atare, admite ca fondat recursul declarat de inculpat, caseaza încheierea atacata si rejudecând înlocuieste masura arestarii preventive aplicata inculpatului cu masura obligarii de a nu parasi tara, prevazuta de art.1451 Cod pr.penala.

Etichete:

Masuri preventive.

Cod procedura penala, art. 38515, art. 1402

Când masura preventiva a fost luata cu incalcarea prevederilor legale sau nu exista vreun temei care sa justifice mentinerea masurii preventive, aceasta trebuie revocata din oficiu sau la cerere.

Prin încheierea de sedinta nr.131 din data de 14.10.2008, pronuntata în dosarul nr.8412/118/2008, Tribunalul Constanta, a dispus:

În baza art.1402 alin.6 Cod procedura penala, respinge ca ramasa fara obiect plângerea formulata de inculpatul M.N. împotriva ordonantei nr. 423/P/2008 din data de 03.10.2008 a Parchetului de pe lânga Tribunalul Constanta.

În baza art.139 alin.1 Cod procedura penala, dispune înlocuirea masurii obligarii inculpatului M.N. de a nu parasi localitatea (prelungita prin ordonanta nr. 423/P/2008 din data de 03.10.2008 a Parchetului de pe lânga Tribunalul Constanta) cu masura obligarii inculpatului M.N. de a nu parasi tara pe o perioada de 30 zile, de la data de 14.10.2008 la data de 12.11.2008 inclusiv.

Împotriva încheierii de sedinta de judecata nr.131 din 14.10.2008 a Tribunalului Constanta a declarat recurs, inculpatul M.N., criticând-o ca, nelegala si netemeinica.

În motivele de recurs se solicita casarea încheierii recurata si rejudecând sa se dispuna admiterea plângerii si revocarea masurii obligarii de a nu parasi localitatea întrucât este nelegala ca urmare a încalcarii dispozitiilor art.1 alin.5 din Constitutia României, art.2 din Codul de procedura penala si art.145 alin.21, al.22, alin.23, alin.3 Cod procedura penala în referire la art.145 alin.1 si alin.11 Cod procedura penala.

Verificând legalitatea si temeinicia încheierii recurate, prin prisma criticilor aduse din probele dosarului se constata urmatoarele:

Prin ordonanta nr.423/P/5.08.2008 Parchetul de pe lânga Tribunalul Constanta a pus în miscare actiunea penala, împotriva inculpatului recurent pentru savârsirea infractiunilor prevazute de art.7 alin.2 din Legea nr.478/2000, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod procedura penala, art.208 alin.1-209 alin.1 lit.a, g, i, alin.3 lit.a si alin.4 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal si art.323 alin.1 Cod penal.

Prin încheierea de sedinta de judecata, Tribunalul Constanta a respins propunerea de arestare preventiva a inculpatului si în baza art.1491 alin.12 cu referire la art.146 alin.11 si art.145 Cod procedura penala, a dispus luarea masurii obligarii de a nu parasi localitatea Valu lui Traian.

La data de 4.09.2008, prin ordonanta procurorului s-a dispus prelungirea masurii obligarii de a nu parasi localitatea Valu lui Traian.

Prin încheierea nr.118/12.09.2008, instanta de judecata a admis cererea inculpatului si a dispus în baza art.139 alin.1 Cod procedura penala înlocuirea masurii obligarii de a nu parasi localitatea Valu lui Traian, cu masura obligarii de a nu parasi tara pe timp de 30 de zile, de la 12.09.2008 pâna la 11.10.2008.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs Parchetul de pe lânga Tribunalul Constanta, dar prin încheierea nr.76/P/2008 Curtea de Apel Constanta a respins ca nefondat acest recurs.

Prin ordonanta nr.423/P/3.10.2008, Parchetul de pe lânga Tribunalul Constanta a dispus prelungirea masurii preventive a obligarii de a nu parasi localitatea Constanta pe timp de 30 de zile începând cu 6.10.2008 pâna la 4.11.2008.

Potrivit art.1402 alin.7 Cod procedura penala revocarea masurii obligarii de a nu parasi localitatea sau de a nu parasi tara, dispusa de procuror în faza de urmarire penala, poate fi revocata de instanta. În speta în cauza, împotriva inculpatului nu a fost luata niciodata masura obligarii de a nu parasi localitatea Constanta si în consecinta, nefiind îndeplinita aceasta cerinta esentiala, prelungirea masurii obligarii de a nu parasi localitatea Constanta , este nelegala.

Consecinta acestei nelegalitati, atrage potrivit art.139 alin.2 Cod procedura penala ca nelegala si dispozitia instantei de fond.

În sensul încalcarii masurii obligarii de a nu parasi localitatea (prelungita prin ordonanta nr.423/P/3.10.2008 a Parchetului de pe lânga Tribunalul Constanta) cu masura obligarii inculpatului de a nu parasi tara.

Etichete:

Măsuri preventive

Pe rol, soluţionarea propunerii de arestare preventivă a inculpaţilor I.S., I.R., I.S.M., S.C.M., G.M., I.I.D. şi P.F. formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Lehliu-Gară.

La apelul nominal făcut în şedinţa din camera de consiliu s-au prezentat inculpaţii în stare de reţinere, inculpaţii I.S., G.M., I.I.D. şi I. S. M. fiind asistaţi din oficiu de d-na av. N.N., inculpaţii I.R. şi P.F. de d-na av. C.C., iar inculpatul S.C.M. de d-na av. G.A.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care:

Inculpaţii pe rând având cuvântul, precizează că sunt de acord cu apărătorii desemnaţi din oficiu.

Instanţa, cu privire la inculpatul P.F., ia act că prin încheierea de şedinţă din data de 27.10.2010, a Judecătoriei Lehliu Gară, pronunţată în dosarul nr. 1712/249/2010, definitivă prin încheierea nr. 79/28.10.2010 a Tribunalului Călăraşi s-a dispus arestarea preventivă a acestui inculpat pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 27.10.2010 ora 14,30, până la data de 24.11.2010 ora 14,30, definitivă prin Decizia penală nr. 16/R/24.11.2010 a Tribunalului Călăraşi.

De asemenea, prin încheierea din camera de consiliu din data de 22.11.2010, pronunţată de Judecătoria Lehliu – Gară în dosarul nr. 1900/249/2010, s-a constatat legalitatea şi temeinicia arestării preventive privind pe inculpatul P.F., menţinându-se arestarea preventivă a acestui inculpat, dosarul nr. 1900/249/2010 având termen de fond la data de 15.12.2010.

Reprezentantul parchetului şi apărătorii din oficiu ai inculpaţilor precizează că nu au cereri de formulat şi excepţii de ridicat, solicitând audierea inculpaţilor.

Instanţa nefiind cereri de formulat şi excepţii de ridicat, procedează la identificarea inculpaţilor, apoi la audierea acestora, declaraţiile date fiind consemnate şi ataşate la dosarul cauzei.

Instanţa consideră cauza în stare de judecată.

Reprezentantul parchetului, având cuvântul, pune concluzii de admitere a propunerii de arestare preventivă, să se dispună arestarea preventivă a inculpaţilor pe o perioadă de 29 de zile.

Apărătorul din oficiu al inculpaţilor I.S.M., I.S., G.M. şi I.I.D., solicită respingerea propunerii de arestare preventivă a inculpaţilor pe care îi asistă, cercetarea lor în stare de libertate, întrucât apreciază că nu sunt întrunite criteriile privind arestarea preventivă, inculpaţii şi-au menţinut poziţia, nu se fac vinovaţi de săvârşirea faptelor reţinute în sarcina lor, au precizat că s-au aflat la domiciliu alături de familie.

Mai arată că, unul din aceştia nu are antecedente penale, ceilalţi au mai avut condamnări anterioare dar între timp s-au reabilitat, respectiv în urmă cu 10 ani, ceea ce denotă că au înţeles ceva din această experienţă şi ştiu care este regimul de detenţie.

Apreciază că, măsura arestării preventive nu se impune şi ar fi mult prea dură.

Apărătorul din oficiu al inculpaţilor I.R. şi P. F. depune la dosar un set de înscrisuri în circumstanţiere, respectiv copii de pe certificatele de naştere ale copiilor şi o declaraţie dată de concubina sa, din care rezultă că nu realizează venituri.

Solicită respingerea propunerii arestării preventive a inculpaţilor şi judecarea lor în stare de libertate.

Pentru inculpatul I.R., arată că, acesta nu a participat la săvârşirea faptei reţinută în sarcina sa, a fost sincer, a relatat în ce condiţii a dat declaraţiile, are doi copii minori în întreţinere – fiind singurul întreţinător al familiei, cercetarea lui în stare de libertate şi îşi va lua angajamentul că se va prezenta în faţa organelor de urmărire penală de câte ori va fi nevoie.

Cu privire la inculpatul P.F. lasă la aprecierea instanţei.

Apărătorul din oficiu al inculpatului S.C.M., solicită suspendarea măsurii arestării preventive, cercetarea lui în stare de libertate şi aplicarea unei măsuri administrative, respectiv aceea de a nu părăsi localitatea.

Inculpaţii, pe rând având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanţei cu privire la soluţia ce se va pronunţa.

I N S T A N T A

Asupra sesizării de faţă:

La data de 30.11.2010, s-a înregistrat pe rolul acestei instanţe sub nr. 1964/249, referatele nr. 1609/P/2010 întocmite de Parchetul de pe lângă Judecătoria Lehliu Gară, cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului I.S., pe o perioadă de 29 de zile, de la data de 30.11.2010 ora 18,30 până la data de 28.12.2010 ora 18,30, preventivă a inculpatului I.S.M., , pe o perioadă de 29 de zile, de la data de 30.11.2010 ora 19,45 până la data de 28.12.2010 ora 19,45, preventivă a inculpatului I.R., pe o perioadă de 29 de zile, de la data de 30.11.2010 ora 18,30 până la data de 28.12.2010 ora 18,30, a inculpatului S.C.M., pe o perioadă de 29 de zile, de la data de 30.11.2010 ora 16,30 până la data de 28.12.2010 ora 16,30, a inculpatului I.S.M., pe o perioadă de 29 de zile, de la data de 30.11.2010 ora 19,45 până la data de 28.12.2010 ora 19,45, a inculpatului G.M., pe o perioadă de 29 de zile, de la data de 30.11.2010 ora 19,15 până la data de 28.12.2010 ora 19,15, a inculpatului P.F., pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 30.11.2010 până la data de 29.12.2010.

În motivarea propunerii se arată că prin rezoluţiile din data de 27.09.2010, ora 10,00, organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare din cadrul Poliţiei Judiciare Lehliu – Gară au început urmărirea penală faţă de învinuiţii: I. S. şi P.F. pentru faptul că, în noaptea de 26/27.09.2010, între orele 2400-0430, împreună cu inculpatul S.C. M. au asigurat paza în timp ce inculpaţii I. R., I. S.M., S.C.M., G.M., I.I.D.şi C.F., având cagule pe faţă, iar doi dintre aceştia fiind înarmaţi cu câte un cuţit, au pătruns în curtea S.C. I. S.A.- organizarea de şantier, amplasată pe str. Industriilor din or. Lehliu – Gară, l-au lovit în zona capului şi apoi pe tot corpul cu pumnii şi picioarele pe paznicul N.V., l-au imobilizat prin legare şi au sustras un tambur cu 1286 m conductor multifilar din cupru, precum şi aproximativ 60 m conductor multifilar din cupru dintr-un alt tambur, prejudiciul cauzat societăţii fiind de aproximativ 60.000 lei, iar urmare a agresiunii exercitate asupra sa, partea vătămată N.V. a suferit vătămări ce i-au pus în primejdie viaţa şi i-au creat infirmitate fizică permanentă, fiindu-i extirpată splina, faptă ce constituie infracţiunea de „complicitate la tâlhărie, prev. şi ped. de art. 26 C.p. rap. la art. 211 al. 1 şi al. 2 lit. „a şi b” şi al. 21 lit.”a, b şi e” C.p., şi pedepsită cu închisoarea de la 7 ani – la 20 ani; I.S.M., I.R., I.I.D. şi G.M. pentru faptul că, în noaptea de 26/27.09.2010, între orele 2400-0430, împreună cu numitul C.F., având cagule pe faţă, iar doi dintre aceştia fiind înarmaţi cu câte un cuţit, au pătruns în curtea S.C. I. S.A.- organizarea de şantier, l-au lovit în zona capului şi apoi pe tot corpul cu pumnii şi picioarele pe paznicul N. V., l-au imobilizat prin legare şi au sustras un tambur cu 1286 m conductor multifilar din cupru, precum şi aproximativ 60 m conductor multifilar din cupru dintr-un alt tambur, prejudiciul cauzat societăţii fiind de aproximativ 60.000 lei, iar urmare a agresiunii exercitate asupra sa, partea vătămată N.V. a suferit vătămări ce i-au pus în primejdie viaţa şi i-au creat infirmitate fizică permanentă, fiindu-i extirpată splina, faptă ce constituie infracţiunea de „tâlhărie”, prev şi ped. de art. 211 al. 1 şi al. 2 lit. „a şi b” şi al. 21 lit.”a, b şi e” C.p., şi pedepsită cu închisoarea de la 7 ani – la 20 ani; S.C.M. pentru faptul că, în noaptea de 26/27.09.2010, între orele 2400-0430, pe baza unei înţelegeri prealabile referitoare la săvârşirea unei infracţiuni de „furt calificat”, împreună cu inculpaţii I.S. şi P.F. au asigurat paza, în timp ce inculpaţii I.R., I.S.M., G.M., I.I.D. şi C.F., având cagule pe faţă, iar doi dintre aceştia fiind înarmaţi cu câte un cuţit, au pătruns în curtea S.C. I. S.A.- organizarea de şantier, l-au lovit în zona capului şi apoi pe tot corpul cu pumnii şi picioarele pe paznicul N.V., l-au imobilizat prin legare şi au sustras un tambur cu 1286 m conductor multifilar din cupru, precum şi aproximativ 60 m conductor multifilar din cupru dintr-un alt tambur, prejudiciul cauzat societăţii fiind de aproximativ 60.000 lei, iar urmare a agresiunii exercitate asupra sa, partea vătămată N.V. a suferit vătămări ce i-au pus în primejdie viaţa şi i-au creat infirmitate fizică permanentă, fiindu-i extirpată splina, faptă ce constituie infracţiunea de „complicitate la furt calificat”, prev. şi ped. de art. 26 C.p. rap. la art. 208 al. 1- 209 al. 1 lit. „a,c,g,i” şi pedepsită cu închisoarea de la 3 ani – la 15 ani.

Se mai precizează că prin ordonanţele nr. 1609/P/2010 din data de 30.11.2010 ora 920, 825, 820, 845, 915, 840, 910 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Lehliu – Gară a fost pusă în mişcare acţiunea penală faţă de învinuiţii I.S., I.S.M., I.R., I.I.D., S.C.M., G.M. şi P.F. pentru infracţiunea menţionată mai sus, iar prin Ordonanţele de reţinere din 29.11.2010 emise de organele de poliţie judiciară Lehliu – Gară s-a luat faţă de inculpaţii I.S., I. S. M., I.R., I.I.D., S.C.M. şi G.M. măsura reţinerii pe 24 de ore, începând cu data de 29.11.2010 orele 18,30, 19,45, 18,30, 19,00, 16,30 şi 19,15.

De asemenea, se mai arată că din probele administrate (declaraţiile inculpaţilor; declaraţiile părţii vătămate; procesul – verbal de cercetare la faţa locului; interceptări, localizări pe celulă telefonică; declaraţiile martorilor) a rezultat că cei şapte inculpaţi se află în situaţia prev. de art. 148 lit.”f” din Codul de procedură penală, întrucât din datele existente rezultă că inculpaţii au săvârşit o infracţiune cu intenţie pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, şi în raport de circumstanţele săvârşii faptelor există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere că este vorba de o faptă săvârşită cu violenţă deosebită – tâlhărie forma agravata, după o pregătire prealabilă, de mai multe persoane împreună, pe timp de noapte, persoane mascate şi înarmate, în condiţiile în care în ultima perioadă s-au comis multe astfel de fapte în zonă, iar învinuiţii sunt cunoscuţi cu antecedente penale.

Fiind audiaţi în, faţa instanţei, inculpaţii I.S., I.R., I.I.D., G.M., S.C. M şi P.F. nu au recunoscut săvârşirea infracţiunii reţinută în sarcina lor. Inculpatul I.R. a precizat că nu-şi menţine declaraţiile date în faţa organelor de cercetare penală şi procurorului, deoarece a fost pus sub presiune, în sensul că a fost bulversat de către organele de anchetă, că, de frică, a recunoscut, deşi nu s-au exercitat asupra acestora violenţe fizice, ci doar verbale, nefiind nimic adevărat din cele consemnate în declaraţiile date în faţa organelor de cercetare penală.

Inculpatul I.S.M. nu a dorit să dea declaraţie.

Din fişele de cazier judiciar ale inculpaţilor S.C.M., I.S.M., rezultă că aceştia nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale.

Din fişa de cazier judiciar a inculpatului I.S. rezultă că acesta este cunoscut cu antecedente penale, suferind multiple condamnări în special pentru săvârşirea unor infracţiuni de furt calificat, condamnări pentru care a intervenit însă reabilitarea.

Din fişa de cazier judiciar a inculpatului I.I.D. rezultă că şi acesta este cunoscut cu antecedente penale, suferind condamnări în special pentru săvârşirea unor infracţiuni de furt calificat, pentru ultima condamnare intervenind reabilitarea.

Şi inculpatul G.M. este cunoscut cu antecedente penale, suferind multiple condamnări numai pentru săvârşirea unor infracţiuni de furt calificat, condamnări pentru care s-a dispus reabilitarea judecătorească.

Din fişa de cazier judiciar a inculpatului P.F. rezultă că şi acesta este cunoscut cu antecedente penale, suferind şapte condamnări numai pentru săvârşirea unor infracţiuni la regimul circulaţiei, iar prin sentinţa penală nr. 79/26.01.2009 a Judecătoriei Slobozia inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă (obţinută în urma contopirii mai multor pedepse) a închisorii de 2 ani şi 6 luni, fiind arestat la data de 15.10.2007 şi liberat condiţionat la data de 12.05.2009, rămânând un rest de 337 zile.

Cum noua faptă a fost săvârşită după expirarea acestui rest, astfel că pedeapsa anterioară se consideră executată, urmează a se reţine în sarcina acestuia starea de recidivă postexecutorie prev. de art. 37 lit. „b”.

Potrivit art. 681 C.p.p. „Sunt indicii temeinice atunci când din datele existente în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că persoana faţă de care se efectuează acte premergătoare sau acte de urmărire penală a săvârşit fapta.”

Astfel, din probele administrate sunt indicii temeinice că în noaptea de 26/27.09.2010 inculpaţii au săvârşit fapta reţinută în sarcina lor.

În declaraţiile date în faţa organelor de cercetare penală, inculpaţii I. R. şi S.C. (deşi ulterior au revenit asupra acestora) au descris amănunţit modalitatea şi împrejurările comiterii faptei, iar aceste declaraţii se coroborează cu celelalte probe aflate la dosar.

Că în curtea societăţii au pătruns cinci persoane rezultă din declaraţia paznicului N.V. care a precizat „…am auzit în spatele meu paşi, m-am întors şi am văzut cinci persoane venind spre mine”, că „…Primul care s-a apropiat l-am lovit cu lanterna în zona capului, apoi imediat au început să mă lovească, prima lovitură primind-o în cap, am căzut la pământ, iar aceştia au continuat să mă lovească cu picioarele.”, că „După o lovitură primită în zona ficatului am rămas fără aer…”, „mi-au legat mâinile la spate cu o aţă. Mi-au spus că dacă încerc să fac ceva vor băga cuţitul în mine.”

De asemenea, din declaraţiile martorului S.M. reiese faptul că numiţii P.F., I.R., I.S.M., S.C., I.S., I.F. şi alte persoane, sunt autorii infracţiunii de tâlhărie din seara zilei de 26/27.09.2010 comisă la S.C. I. S.R.-Organizaţia de şantier Lehliu Gară, din aceeaşi declaraţie rezultând şi faptul că, cablul din cupru sustras de la unitatea menţionată a fost vândut numitului M.I..

La data de 17.11.2010 organele de poliţie l-au audiat pe M.I. care a relatat că în seara zilei de 26.09.2010 a fost sunat de către I.S. de pe un telefon cu nr. ascuns şi i-a spus să vină la Dor Mărunt să-i dea marfa, că apelul s-a repetat după miezul nopţii, apoi în timp ce se afla cu şoferul O.V. în drum spre loc. Dor Mărunt, spunându-i că atunci când va ajunge în Dor Mărunt, să treacă de biserică şi să-şi continue drumul până la un magazin cu materiale de construcţii de pe DN3, apoi să vireze la dreapta, să meargă înainte până la capătul străzii şi să vireze la dreapta, după care va găsi o casă pe partea dreaptă la circa 500-100 metrii unde va fi aşteptata de L. Aici s-a întâlnit cu L. şi apoi au pătruns în curte unde, după casă, erau mai mulţi colaci de cablu din cupru pe care ulterior, împreună cu alte două persoane l-au încărcat şi au plecat împreună în loc. Săruleşti, unde au descărcat marfa şi au luat suma de 3900 lei.

Conducătorul auto O.V. a confirmat cele relatate de către numitul M.I.

Nu în ultimul rând, de menţionat este faptul că prezenţa inculpaţilor pe raza or. Lehliu în noaptea respectivă şi permanenta legătură pe care aceştia au ţinut-o între ei sunt dovedite de evidenţa listingurilor telefonice aflate la dosar întocmite în urma autorizării de către instanţă a interceptărilor convorbirilor telefonice efectuate cu şi de pe telefoanele mobile aparţinând inculpaţilor I.R., I.S.M., S.C.M., localizaţi în noaptea de 26/27.09.2010, între orele 24,00 şi 06,00 de echipamentul de comunicaţii mobile din Lehliu – Gară şi Dor Mărunt; în aceeaşi noapte, postul telefonic aparţinând numitului „M.” (cel care a cumpărat cablurile), între orele 20,15 şi 05,12, a efectuat 10 convorbiri cu postul telefonic aparţinând inculpatului I.R. şi 2 convorbiri cu postul telefonic aparţinând inculpatului I.S.M.; în data de 27.09.2010, în intervalul orar 01:40:57 – 04:06:30, între inculpaţii I.S., P.F., I.R., I.S.M. şi S.C. a existat un trafic de 21 apeluri şi SMS-uri, fiind localizaţi de echipamentul de comunicaţie mobilă din Lehliu – Gară.

Dispoziţiile art. 136 al. 1 C.p.p., prevăd că se poate lua una dintre măsurile preventive indicate la lit. a) – d) pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la urmărirea penală ori de la judecată or, în speţă există indicii pentru luarea măsurii solicitate de parchet.

De asemenea, pentru a fi în prezenţa prevederilor art. 148 lit. „f” C.p.p. trebuie îndeplinite cumulativ cele două condiţii, respectiv pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi existenţa probelor certe că lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Instanţa, analizând actele şi lucrările dosarului, constată că în cauză sunt indicii temeinice că inculpaţii, în noaptea de 26/27.09.2010, au săvârşit infracţiunea prev. de art. 211 al. 1 şi al. 2 lit. „a şi b” şi al. 21 lit.”a, b şi e” C.p., prev. de art. 26 C.p. rap. la art. 211 al. 1 şi al. 2 lit. „a şi b” şi al. 21 lit.”a, b şi e” C.p., prev. de art. 26 C.p. rap. la art. 208 al. 1- 209 al. 1 lit. „a,c,g,i”, iar pentru infracţiunea săvârşită legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani.

Pericolul concret pentru ordinea publică presupune o stare de fapt şi care se manifestă printr-un sentiment de insecuritate în rândul comunităţii, stare de fapt ce trebuie întemeiată pe probe certe, în conformitate cu art. 148 lit. “f” C.p.p. Aceasta presupune existenţa unei reacţii colective faţă de anumite stări de lucruri negative cu impact imediat asupra opiniei publice.

În speţă, din probele administrate, rezultă că s-a produs un astfel de impact imediat şi mediatic în rândul opiniei publice, astfel că se poate vorbi de existenţa unei temeri colective, iar în analizarea pericolului social concret pentru ordinea publică trebuie avute în vedere toate circumstanţele referitoare la fapte, dar şi la persoana inculpaţilor.

Pentru a se susţine că inculpaţii prezintă un pericol public concret prin lăsarea lor în libertate care să justifice luarea arestării preventive trebuie să se demonstreze că întreaga colectivitate este pusă în primejdie dacă aceştia sunt liberi, fiind necesar ca la dosar să existe date concrete din care să rezulte, fără echivoc, pericolul pentru ordinea publică, întrucât în caz contrar se poate ajunge la arbitrariul, situaţie inadmisibilă în luarea unei hotărâri în privinţa libertăţii persoanei.

Dispoziţiile art. 23 din Constituţia României garantează libertatea individuală a persoanei, arestarea unei persoane făcându-se numai în cazurile şi cu procedura prevăzute de lege. Este de principiu că starea naturală a individului este starea de libertate, privarea de libertate fiind excepţia.

Nu în ultimul rând trebuie menţionate dispoziţiile art. 5 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, care prevăd şi excepţiile lipsirii de libertate, lit. „c” referindu-se la situaţia „dacă a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia”.

De precizat că toţi inculpaţii sunt prieteni vechi sau rude.

Astfel, inculpaţilor S.C.M., I.S., I.R., I.S.M., C.F. şi P.F. le-a venit ideea să fure cablu de la organizarea de şantier din Lehliu Gară încă din ziua de 25.09.2010, când s-au întâlnit în faţa Primăriei Dor Mărunt, iar pe data de 26.09.2010, în jurul orei 14,00, aceeaşi inculpaţi, inclusiv G.M., s-au întâlnit în parc, stabilind de comun acord să sustragă fier sau cupru de la SC I. SA Lehliu, urmând să acţioneze după ora 22,00, stabilind şi un plan de acţiune.

În jurul orei 23,00, în autoturismul marca Ford condus de inculpatul P. F. s-au urcat I.R., I.I.D., C.F., G.M. şi I.S., iar în autoturismul Dacia papuc s-au urcat inculpaţii I.S. şi S.C.

În timp ce inculpaţii P.F., I.S. şi S.C. asigurau paza, efectuând patrulări prin oraş pentru a urmări maşina poliţiei, inculpaţii I.R., G.M., I.I.D., I.S. şi C.F. au pătruns în curtea societăţii (punându-şi pe cap cagule improvizate), îndreptându-se spre locul unde se aflau mai mulţi tamburi din lemn pe care se aflau înfăşurate cabluri, au desfăcut scândurile din jurul unui tambur cu ajutorul unor bucăţi din fier, au tăiat bucăţi de cablu în lungime de 2 – 3 m, moment în care au fost surprinşi de paznicul societăţii, care l-a lovit pe inculpatul I. R. cu lanterna peste nas, situaţie faţă de care inculpaţii I.I.D. şi G.M. s-au repezit asupra acestuia, l-au lovit cu pumnii şi l-au trântit la pământ, continuând să-l lovească cu pumnii peste corp şi faţă, imobilizându-l apoi, legându-i mâinile cu o sârmă.

Cei cinci inculpaţi au stat în curtea societăţii între orele 24,00 – 3,30, aruncând cablurile tăiate peste gard, încărcându-le apoi în Dacia papuc pe care o conducea P.F. plecând spre com. Dor Mărunt şi descărcându-l la locuinţa numitului I.F.

Cablul sustras a fost vândut de către I.S. numitului M.I.

În privinţa prejudiciului cauzat părţii vătămate SC I. SA acesta este de 60.000 lei potrivit adresei nr. 67/17.11.2010.

În urma agresiunilor exercitate de inculpaţi, paznicului N.V. i s-au provocat leziuni ce au necesitat 25 – 30 de zile de îngrijiri medicale, leziunile de violenţă punându-i viaţa în primejdie, practicându-i-se splenectomie (lipsa unui organ), potrivit fişei de constatări preliminare emisă de SML Călăraşi. Victima a fost internată în Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Pantelimon” în perioada 27.09.2010 – 05.10.2010, fiind diagnosticat cu ”traumatism toraco – abdominal. Hemoperitoneu prin ruptură de splină”

S-au făcut toate aceste precizări pentru a reliefa modalitatea şi împrejurările comiterii faptei.

Având în vedere modalitatea şi împrejurările comiterii faptei – de opt persoane împreună, prin exercitarea de violenţe asupra victimei, punând-o în neputinţă de a se apăra, persoane mascate cu cagule, înarmate, pe timp de noapte, punându-se de comun acord în ce priveşte săvârşirea infracţiunii, modul de operare, valorile sustrase, cuantumul deosebit de ridicat al prejudiciului, fapta săvârşită de inculpaţi prezintă un real pericol.

Într-adevăr, planul de acţiune a fost minuţios pus la punct de inculpaţi, fiind stabilite cu exactitate atribuţiile fiecăruia, de la operaţiunile de patrulare în zonă la operaţiunea de sustragere şi transport a cablului.

Faptul că inculpaţii P.F., S.C.M. şi I.S. au fost doar complici la săvârşirea faptei, nu le diminuează pericolul faţă de împrejurările şi modalitatea săvârşirii faptei, dându-le celor aflaţi în curtea societăţii un sentiment de siguranţă faţă de operaţiunile de patrulare şi asigurare a pazei în zonă efectuate de aceştia.

În privinţa inculpaţilor I.S., G.M. şi I.I.D., aceştia nu sunt la prima confruntare cu legea penală, suferind condamnări pentru săvârşirea unor infracţiuni de furt calificat. Este adevărat că pentru aceste condamnări a intervenit reabilitarea, dar aceştia persistă în săvârşirea unor fapte penale de o gravitate din ce în ce mai mare, cum este cea de faţă.

Toate acestea denotă faptul că lăsarea în libertate a inculpaţilor I. S., I.I. D., I.R., I.S.M., S.C.M. şi G.M. prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Chiar dacă s-ar lua măsura obligării de a nu părăsi localitatea nu înseamnă că îi va împiedica pe aceştia să mai săvârşească fapte prevăzute de legea penală sau că prezenţa lor nu ar mai reprezenta pericol pentru comunitate.

În concluzie, se apreciază că săvârşirea infracţiunii de către inculpaţi este de natură să împiedice normala funcţionare a unui sistem, iar în comunitatea din localitatea unde a fost săvârşită fapta, impactul unei asemenea fapte este foarte puternic asupra locuitorilor, având în vedere modalitatea de operare, creând un sentiment de insecuritate nu numai asupra patrimoniului acestora, dar şi asupra integrităţii lor fizice.

În privinţa inculpatului P.F., acest este arestat preventiv în altă cauză (dosarul nr. 1900/249/2010 cu termen de fond la 15.12.2010). Aşa cum s-a menţionat, pentru a se susţine că acest inculpat prezintă un pericol public concret prin lăsarea lui în libertate care să justifice luarea arestării preventive trebuie să se demonstreze că întreaga colectivitate este pusă în primejdie dacă acesta este liber, fiind necesar ca la dosar să existe date concrete din care să rezulte, fără echivoc, pericolul pentru ordinea publică, întrucât în caz contrar se poate ajunge la arbitrariul, situaţie inadmisibilă în luarea unei hotărâri în privinţa libertăţii persoanei.

Astfel, cum pericolul concret trebuie să existe la momentul soluţionării sesizării, este greu de stabilit un asemenea pericol în cazul inculpatului P. F., este greu să se demonstreze că întreaga colectivitate este pusă în primejdie dacă acesta este liber, având în vedere starea de arest a acestuia.

Este adevărat că există posibilitatea ca în dosarul în care acesta este arestat preventiv să fie admisă vreo cerere de liberare provizorie sub control judiciar sau sub cauţiune sau să înceteze de drept măsura arestării preventive, dar aceasta nu justifică măsura arestării preventive şi în cauza de faţă, instanţa fiind în imposibilitate să motiveze pericolul concret pentru ordinea publică pe care îl reprezintă inculpatul prin lăsarea lui în libertate, având în vedere cea de-a doua condiţie prev. de art. 148 al. 1 lit. „f” C.p.p.

Faţă de aceste considerente instanţa constată că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 143 C.p.p. şi există cazurile prevăzute de art. 148 lit. “f” C.p.p., motiv pentru care apreciază întemeiată numai în parte propunerea de arestare preventivă, urmând a o admite ca atare.

Urmează a respinge propunerea de arestare preventivă a inculpatului P.F. şi a lua act că inculpatul este arestat preventiv în baza încheierii de şedinţă din data de 27.10.2010, pronunţată de Judecătoria Lehliu Gară în dosarul nr. 1712/249/2010, definitivă prin încheierea nr. 79/28.10.2010 a Tribunalului Călăraşi şi menţinută prin încheierea din data de 22.11.2010, pronunţată de Judecătoria Lehliu, în dosarul nr. 1900/249/2010, definitivă prin Decizia penală nr. 164/24.11.2010 a Tribunalului Călăraşi.

Având în vedere şi prevederile art. 1491 C.p.p., urmează a dispune arestarea preventivă

Dispune arestarea preventivă a inculpatului I.S. pe o perioadă de 29 de zile, de la data de 30.11.2010 ora 18,30 până la data de 28.12.2010 ora 18,30, a inculpatului I.S.M. pe o perioadă de 29 de zile, de la data de 30.11.2010 ora 19,45 până la data de 28.12.2010 ora 19,45, a inculpatului I.R. pe o perioadă de 29 de zile, de la data de 30.11.2010 ora 18,30 până la data de 28.12.2010 ora 18,30, a inculpatului S.C.M. pe o perioadă de 29 de zile, de la data de 30.11.2010 ora 16,30 până la data de 28.12.2010 ora 16,30, a inculpatului I. I. D. pe o perioadă de 29 de zile, de la data de 30.11.2010 ora 19,00 până la data de 28.12.2010 ora 19,00, a inculpatului G.M. pe o perioadă de 29 de zile, de la data de 30.11.2010 ora 19,15 până la data de 28.12.2010 ora 19,15.

Conform art. 192 al. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare vor rămân în sarcina statului, iar onorariul apărători oficiu în cuantum de 700 lei (câte 100 lei pentru fiecare inculpat) – Baroul de avocaţi Călăraşi (av. N.N., C.C. şi G.A.) se vor avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru aceste considerente:

D I S P U N E

Admite în parte propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Lehliu Gară.

Respinge propunerea de arestare preventivă a inculpatului P. F. formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Lehliu Gară

Ia act că inculpatul P.F., este arestat preventiv în baza încheierii de şedinţă din data de 27.10.2010, pronunţată de Judecătoria Lehliu Gară în dosarul nr. 1712/249/2010, definitivă prin încheierea nr. 79/28.10.2010 a Tribunalului Călăraşi şi menţinută prin încheierea din data de 22.11.2010, pronunţată de Judecătoria Lehliu, în dosarul nr. 1900/249/2010, definitivă prin Decizia penală nr. 164/24.11.2010 a Tribunalului Călăraşi.

Dispune arestarea preventivă a inculpatului I. S., pe o perioadă de 29 de zile, de la data de 30.11.2010 ora 18,30 până la data de 28.12.2010 ora 18,30.

Dispune arestarea preventivă a inculpatului I.S.M., pe o perioadă de 29 de zile, de la data de 30.11.2010 ora 19,45 până la data de 28.12.2010 ora 19,45.

Dispune arestarea preventivă a inculpatului I.R., pe o perioadă de 29 de zile, de la data de 30.11.2010 ora 18,30 până la data de 28.12.2010 ora 18,30.

Dispune arestarea preventivă a inculpatului S.C.M., pe o perioadă de 29 de zile, de la data de 30.11.2010 ora 16,30 până la data de 28.12.2010 ora 16,30.

Dispune arestarea preventivă a inculpatului I.I.D., pe o perioadă de 29 de zile, de la data de 30.11.2010 ora 19,00 până la data de 28.12.2010 ora 19,00.

Dispune arestarea preventivă a inculpatului G.M., pe o perioadă de 29 de zile, de la data de 30.11.2010 ora 19,15 până la data de 28.12.2010 ora 19,15.

Conform art. 192 al. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul apărători oficiu în cuantum de 700 lei (câte 100 lei pentru fiecare inculpat) – Baroul de avocaţi Călăraşi (av. N.N., C.C. şi G.A.) se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei.

Cu recurs în 24 de ore de la pronunţare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 30.11.2010.

Etichete:

Măsuri preventive. Înlocuirea măsurilor preventive. Arestarea preventivă, verificarea arestării inculpatului în cursul judecăţii.

Drept procesual penal

Titlul IV art. 138 C.p.p., art. 160 b,

C.p.p., Titlul II art. 3002 C.p.p.

Luarea unei hotărâri (inclusiv în ceea ce priveşte menţinerea arestării preventive) presupune ca judecătorul să evalueze, prin prisma prevederilor art. 143 Cod procedură penală, existenţa probelor sau indiciilor temeinice cu privire la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală de către inculpat. Acest lucru implică ab initio (anterior cercetării împrejurării dacă în cauză există vreunul din cazurile prevăzute de art. 148 C. proc. pen.), o analiză a materialului probator administrat în cauză.

Este însă inechitabil şi nejustificat ca, în cazul în care materialul probator furnizează şi date care susţin apărările inculpatului, acestea să nu fie analizate sau invocate în motivarea încheierii de şedinţă pronunţată cu privire la verificarea temeiniciei măsurii preventive, aşa cum este cazul instanţei de fond.

Curtea de Apel Bacău – Secţia penală şi

pentru cauze cu minori şi de familie

Decizia penală nr. 769 din 16 decembrie 2009

Prin încheierea de şedinţă din data de 10.12.2009 pronunţată de Tribunalul Bacău s-a respins cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

În baza art.300/3 Cod prv. penală rap. la art.l60/b al.3 Cod pr. penală s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpaţilor S. V. şi I.I.

Pentru a pronunţa această încheiere de şedinţă, instanţa de fond a reţinut din probatoriul administrat în cauză până în acest moment procesual, că temeiurile ce au fost avute în vedere la luarea şi apoi la menţinerea măsurii arestării preventive faţă de inculpaţi, continuă să subziste. Sub acest aspect, instanţa a reţinut şi că potrivit dispoziţiilor art. 143 Cod procedură penală, art. 139 şi 160b Cod procedură penală, măsurile preventive necesită existenţa presupunerii rezonabile privind săvârşirea faptelor imputate inculpaţilor, iar faţă de probatoriul administrat până în acest moment nu există date care să conducă la concluzia că măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpaţi ar fi fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau că nu mai există temeiuri care să justifice menţinerea acesteia.

Împrejurarea că au fost audiate 3 părţi vătămate din declaraţiile cărora ar rezulta nevinovăţia inculpaţilor nu constituie un motiv pentru a se considera că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat în condiţiile în care potrivit art. 75 Cod procedură penală declaraţiile acestora pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză, iar pe de altă parte mai sunt de audiat 11 părţi vătămate.

În speţă continuă să-şi găsească incidenţa dispoziţiile art. 148 lit. f din Codul de procedură penală, acuzaţiile ce planează asupra acestora vizează infracţiuni ce sunt sancţionate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere natura faptelor de care sunt suspectaţi, implicând înşelarea bunei credinţe a persoanelor vătămate aflate în situaţii financiare precare, dornice totuşi de a munci, sfera relaţiilor sociale (contra integrităţii corporale şi sănătăţii) precum şi rezonanţa socială a faptei la nivelul colectivităţii locale.

În ce priveşte respectarea dreptului la libertate al inculpaţilor, este adevărat că detenţia preventivă trebuie să aibă un caracter excepţional, starea de libertate fiind starea normală – şi ea nefiind admis să se prelungească dincolo de limitele rezonabile – independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă, însă în jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenţii provizorii se face luându-se în considerare circumstanţele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură „există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumţiei de nevinovăţie, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate”. Prin urmare, instanţa era obligată să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate pe de o parte şi interesul public de protecţie a cetăţenilor împotriva comiterii de infracţiuni grave, dedus din modul de săvârşire al faptelor şi din consecinţele acesteia. În condiţiile speţei, la acest moment interesul general prevalează în raport cu interesul inculpaţilor de a fi puşi în stare de libertate. De asemenea, având în vedere natura infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor, impactul social al acestora şi complexitatea deosebită a cauzei, instanţa a apreciat că detenţia preventivă a inculpaţilor nu a devenit excesivă.

Pe de alta parte, având în vedere stadiul judecăţii, faptul că nu au fost administrate probe şi nu au fost audiaţi martorii, pentru a asigura buna desfăşurare a procesului penal, instanţa a apreciat ca se impune menţinerea măsurii arestării preventive, în detrimentul regulii judecării în stare de libertate.

În acest sens s-a pronunţat si CEDO (cauza Tomasi c. Franţa), statuând că „protejarea libertăţii individuale împotriva ingerinţelor arbitrale ale autorităţilor nu trebuie sa stânjenească eforturile instanţelor în administrarea probelor şi desfăşurarea procesului penal în bune condiţii”.

Pentru aceste motive s-a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitate şi în temeiul art. 300 ind. 2 Cod pr. penală rap. la art. 160 ind. b alin. 3 Cod pr.penală s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpaţilor.

Împotriva încheierii de şedinţă mai sus menţionată au declarat recurs, în termen legal, inculpaţii recurenţi S. V. şi I.I. pentru nelegalitate invocând nulitatea hotărârii pronunţate de Tribunalul Bacău, motivele de recurs fiind detaliate în preambulul prezentei decizii penale.

Analizând încheierea de şedinţă recurată, din prisma motivelor de casare prevăzute de art. 385/9 pct.9 Cod procedură penală, Curtea a constatat că recursul declarat este fondat pentru considerentele ce se dezvoltă în continuare.

Aşadar, măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în art. 143 [acest articol cere existenţa probelor sau indiciilor concludente privind comiterea unei infracţiuni] şi numai în vreunul din următoarele cazuri:

– art. 148 (…) lit. f) Cod pr. penală, inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

În condiţiile în care legiuitorul a dat în sarcina judecătorului luarea acestei măsuri procesuale preventive, cea mai gravă din punct de vedere al restrângerii libertăţii persoanei, în cursul urmăririi penale, i-a acordat implicit acestuia deplină libertate în aprecierea probelor. Făcând referire la jurisprudenţa CEDO (Belchev împotriva Bulgariei, Trzaska împotriva Poloniei, şi LA. împotriva Franţei, şi respectiv la încheierea de şedinţă recurată, inculpaţii au considerat că instanţa de fond nu şi-a îndeplinit obligaţia de a justifica concret necesitatea menţinerii lor în stare de arest în temeiul art. 148 lit. f) CPP şi, în special, pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar fi constituit menţinerea acestora în libertate. În sfârşit, s-a aratat că instanţa de fond a examinat împreună menţinerea în detenţie a celor doi inculpaţi fără a face o distincţie în privinţa situaţiei lor personale.

„Art. 5 alin. 3 din C.E.D.O. oferă persoanelor arestate sau deţinute pe motiv că au fost bănuite că au comis o infracţiune, garanţii împotriva privării arbitrare sau nejustificate de libertate (a se vedea, între altele, Hotărârea Assenov şi alţii împotriva Bulgariei din 28 octombrie 1998).

În jurisprudenţa sa, CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI a expus patru motive fundamentale acceptabile pentru arestarea preventivă a unui acuzat suspectat că a comis o infracţiune: pericolul ca acuzatul să fugă (Stogmuller împotriva Austriei,); riscul ca acuzatul, odată repus în libertate, să împiedice aplicarea justiţiei (Wemhoff împotriva Germaniei), să comită noi infracţiuni (Matzenetter împotriva Austriei,) sau să tulbure ordinea publică (Letellier împotriva Franţei, şi Hendriks împotriva Olandei).

Pericolul de a împiedica buna derulare a procesului penal nu poate fi invocat în mod abstract de autorităţi, ci trebuie să se bazeze pe probe faptice (Beccies împotriva Moldovei). La fel se întâmplă în cazul tulburărilor aduse ordinii publice : dacă un asemenea motiv poate fi luat în calcul potrivit art. 5 în circumstanţe excepţionale şi în măsura în care dreptul intern recunoaşte această noţiune, acesta nu poate fi considerat relevant şi suficient decât dacă se bazează pe fapte de natură să indice că eliberarea deţinutului ar tulbura cu adevărat ordinea publică (Letellier).

Instanţa de recurs reţine că, prin încheierea de şedinţă recurată, instanţa de fond a considerat că este necesară menţinerea inculpaţilor în detenţie pe motiv că se menţin valabile condiţiile prevăzute de art. 148 lit. f) însă este de observat că Tribunalul Bacău nu şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută de Cod pr. penală de a preciza, în cazul arestării întemeiată pe art. 148 lit. f) citată anterior, motivele pentru care menţinerea inculpaţilor în libertate ar constitui un pericol concret pentru ordinea publică, elementele de luat în calcul la examinarea existenţei «pericolului concret pentru ordinea publică», fiind date eventual, de reacţia publică declanşată datorită faptelor comise, starea de nesiguranţă ce ar putea fi generată de menţinerea sau punerea în libertate a inculpaţilor precum şi de profilul personal al acestora.

Instanţa de fond s-a limitat, în principal, la reproducerea textului acestui articol 148 lit. f) Cod pr. penală, în mod stereotip, precizând că aceleaşi motive care au determinat arestarea rămân valabile, or instanţei de fond îi revenea sarcina de a motiva în mod concret, pe baza faptelor relevante, motivele pentru care ordinea publică ar fi efectiv ameninţată în cazul în care inculpaţii ar fi liberi (a se vedea, mutatis mutandis, Letellier).

În fine, Curtea a reţinut că, instanţa de fond a menţinut starea de arest a inculpaţilor printr-o formulă globală care privea în acelaşi timp pe ambii recurenţi, fără a răspunde argumentelor invocate separat pentru fiecare din ei şi fără a se referi la situaţia lor deosebită, or o asemenea abordare nu este compatibilă cu garanţiile prevăzute de art. 5 alin. 3 din Convenţie în măsura în care permite menţinerea mai multor, persoane în detenţie tară o examinare separată a motivelor care justifică necesitatea prelungirii detenţiei (a se vedea, mutatis mutandis, Dolgova împotriva Rusiei,).

Pe baza consideraţiilor anterioare, Curtea a reţinut că, neprezentând fapte concrete privind riscurile apărute în cazul punerii în libertate a recurenţilor şi neluând în calcul măsurile alternative alegând să se sprijine în principal pe gravitatea faptelor comise şi să nu examineze individual situaţia acestora, Tribunalul Bacău nu a oferit motive «relevante şi suficiente » pentru a justifica necesitatea menţinerii în stare de arest preventiv.

Pentru toate aceste considerente, constatând că instanţa de fond nu a motivat încheierea de şedinţă pronunţată, Curtea în temeiul art. 385/15 pct.2 lit.c Cod procedură penală, a admis recursurile declarate, a casat încheierea de şedinţă recurată şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare.

Etichete:

Măsuri preventive. Obligativitatea pronunţării în dispozitivul sentinţei cu privire la măsurile preventive luate în cursul judecăţii. Omisiunea instanţei de a se pronunţa cu privire la măsurile preventive prevăzute de articolul 136 Cod penal

Prin sentinţa penală nr. 266 din 30 martie 2004, Tribunalul Iaşi a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare privată de libertate pentru infracţiunea de tâlhărie prevăzută de articolul 211 alineatul 2 litera c şi alineatul 2 indice 1 literele a şi b Cod penal.
Inculpatul a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, măsură care a fost menţinută de instanţă în temeiul articolului 160 litera b Cod procedură penală până la data de 16 martie 2004, când a fost înlocuită cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, prevăzută de articolul 136 alineatul 1 litera b Cod procedură penală, inculpatul fiind pus în libertate la dat de 18 martie 2004.
Cauza a fost soluţionată în fond la dat de 30 martie 2004, iar prin sentinţa pronunţată, după aplicarea pedepselor principale şi accesorii, instanţa a dedus arestarea preventivă, fără a se pronunţa cu privire la măsura preventivă aplicată în cursul judecăţii.
În apelul parchetului, sentinţa a fost desfiinţată în parte în latura penală, pentru nelegalitate constând în omisiunea instanţei de a se pronunţa cu privire la măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea.
În conformitate cu dispoziţiile articolului 357 alineatul 2 litera b Cod procedură penală, instanţa este obligată ca în dispozitivul hotărârii să se pronunţe cu privire la măsurile preventive luate în cursul judecăţii.
Deşi la termenul din 16 martie 2004 instanţa a aplicat inculpatului măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, a omis să se pronunţe cu privire la această măsură în dispozitivul sentinţei, pronunţând astfel o hotărâre nelegală.
Pentru cele precedente, a fost admis apelul parchetului şi înlăturată omisiunea instanţei de fond, dispunându-se menţinerea măsurii preventive.
Decizia penală nr. 256/ 13.07. 2004.

Etichete:

Recurs fondat al procurorului împotriva încheierii pronunţate în cadrul procesual prevăzut de art. 3001 C.p.p. prin care s-a înlocuit măsura arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea.

Recurs fondat al procurorului împotriva încheierii pronunţate în cadrul procesual prevăzut de art. 3001 C.p.p. prin care s-a înlocuit măsura arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea. Greşita înlocuire a măsurii arestării preventive, după doar 18 zile de la luarea acesteia, în lipsa intervenirii unor elemente noi, favorabile inculpatului. Consolidarea temeiurilor iniţiale prin trimiterea în judecată a inculpatului. Scopul măsurii preventive.

Prin încheierea de şedinţă din data de 04.08.2009 pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. 19280/245/2009 s-au dispus următoarele:
În baza art. 3001, art. 139 alin 1 şi art. 145 alin. 1 Cod procedură penală s-a înlocuit măsura arestării preventive luate fata de inculpatul C.P., prin încheierea de şedinţă a Camerei de Consiliu din data de 17.07.2009, pronunţata de Judecătoria Iaşi in dosarul nr. 17857/245/2009, cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, respectiv municipiul Iaşi.
S-a dispus punerea, de îndată, in libertate a inculpatului, daca acesta nu este arestat in alta cauza.
În baza art. 145 alin. 11 Cod procedură penală pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, s-a dispus ca inculpatul să respecte următoarele obligaţii:
– să se prezinte la instanţa de judecata ori de cate ori este chemat;
– să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea de către instanţa, respectiv Poliţia Municipiului Iaşi, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat;
– să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei;
– să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme.
I s-a pus în vedere aceluiaşi inculpat că în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii aplicate sau a obligaţiilor, potrivit art. 145 alin. 3 Cod procedură penală, măsura obligării de a nu părăsi localitatea va fi înlocuita cu măsura arestării preventive, în condiţiile prevăzute de lege.
În baza disp. art. 145 alin. 2 ind. 1 din Codul de procedura penala, o copie de pe încheierea recurată s-a dispus a se comunica inculpatului arestat in Penitenciarul Iaşi, Poliţiei Municipiului Iaşi jud. Iaşi, Inspectoratului Judetean de Politie Iasi, Politiei Comunitare din Iaşi, Jandarmeriei judeţului Iasi, Serviciului de Pasapoarte al jud. Iasi, precum si organelor de frontieră – Inspectoratul General al Politiei de Frontiera Bucuresti, in vederea asigurării respectării obligaţiilor impuse de către instanţa prin prezenta încheiere, cu menţiunea ca organele în drept vor refuza eliberarea paşaportului sau, după caz, vor ridica provizoriu paşaportul pe durata măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea.
În baza disp art.145 alin.3 din C.p.p. s-a dispus ca Poliţia Mun. Iaşi să verifice periodic respectarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea si îndeplinirea de către inculpat a obligaţiilor impuse prin prezenta încheiere, iar in cazul in care constata încălcări ale acestora, să sesize de îndată instanţa de judecată.
* * *
Pentru a se pronunţa astfel, Judecătoria Iaşi a reţinut că :
„Analizând actele dosarului, se constată că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, cu nr. 8369/P/2009, din data de 31.07.2009 a fost trimis in judecată, in stare de arest preventiv inculpatul C.P., pentru săvârşirea unei infracţiuni de „furt calificat în formă continuat” prev. şi pedepsite de art. 208.alin.1-209 alin. 1 lit. e şi g, Cod cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.
S-a reţinut, în esenţă, că inculpatul, în perioada 27/28.06.2009-16.07.2009, pe timp de zi şi de noapte, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, singur, în locuri publice din Iaşi, a comis 4 fapte materiale de sustragere în dauna a 4 părţi vătămate diferite.
Prin încheierea de şedinţă a camerei de consiliu din data de 17.07.2009, pronunţata de Judecătoria Iaşi in dosarul nr. 17857/245/2009 s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 29 de zile, reţinându-se ca din datele existente in cauza si din probele administrate rezultă că exista probe temeinice de vinovăţie, ca inculpatul a comis faptele reţinute, in cauza fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 148 lit. f Cod procedură penală având in vedere ca infracţiunea de furt are o anumita gravitate, legea prevăzând pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, existând si probe certe ca lăsarea lui in liberate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publica.
Potrivit disp. art. 3001 Cod procedură penală instanţa investită cu judecarea fondului cauzei are obligaţia ca, după înregistrarea dosarului la instanţă, să verifice din oficiu legalitatea şi temeinicia arestării preventive înainte de expirarea duratei acesteia şi să dispună menţinerea sau revocarea ei, după cum temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau aceste temeiuri au încetat.
Din analiza actelor dosarului, judecătoria a constatat că motivele care au determinat arestarea preventivă au încetat şi că nu există alte temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.
Astfel, judecătoria a constatat, în primul rând, că inculpatul a recunoscut şi regretat săvârşirea faptei, relatând cu lux de amănunte săvârşirea lor, creând instanţei convingerea că a conştientizat pericolul social al faptelor sale.
Judecătoria a mai avut în vedere faptul că urmărirea penală este finalizată, neexistând nici pericolul, nici indicii ca inculpatul să zădărnicească aflarea adevărului, arestarea preventivă a inculpatului nemaifiind necesară desfăşurării procesului penal.
În ce priveşte periculozitatea inculpatului, judecătoria a constatat că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale. Este adevărat că inculpatul a mai fost sancţionat administrativ pentru fapte similare şi că aceste sancţiuni nu au fost suficiente pentru a corecta comportamentul inculpatului. Este adevărat în acelaşi timp că, în aceste condiţii, reacţia organelor judiciare (aşa cum şi Parchetul afirmă) trebuie să fie una fermă.
Însă această reacţie fermă a organelor judiciare nu trebuie să fie una exagerată şi disproporţionată. Judecătoria a apreciat astfel că reacţia organelor de urmărire penală de trecere de la aplicarea unei amenzi administrative la arestarea inculpatului pentru fapte similare este bruscă şi exagerată. Funcţia arestului nu este una sancţionatorie, represivă, or de compensare a altor sancţiuni mai uşoare care s-au dovedit ineficiente. Funcţia arestului este exclusiv una preventivă, de protejare a societăţii (de a preveni săvârşirea de noi infracţiuni prin privarea de libertate a infractorului periculos) sau a anchetei penale în desfăşurare.
Astfel arestul nu trebuie folosit ca instrument de reprimare a infractorului ci de protejare a societăţii.
Prima instanţă a apreciat că faptele săvârşite de inculpat nu prezintă o periculozitate deosebită. Prima instanţă a avut în vedere astfel bunurile de valoare redusă care fac obiectul furtului, cât şi faptul că toate bunurile au fost restituite părţilor vătămate. Inculpatul nu a efectuat acte de sustragere din spaţii închise sau din domicilii, nu s-a expus în contexte care să poată da naştere la violenţă.
Judecarea inculpatului în stare de arest nu poate constitui decât o excepţie, impunându-se doar în cazul unui inculpat care prezintă în mod evident pericol public. Or, raportat la lipsa antecedentelor penale a inculpatului şi la prejudiciul modic creat, menţinerea acestuia în arest pentru un timp îndelungat poate constitui un precedent pentru consacrarea ca regulă a arestului pentru inculpaţii trimişi în judecată, cu greu putând fi imaginate fapte de furt care să se sustragă acestui criteriu excesiv de riguros.
Punând în echilibru de o parte periculozitatea inculpatului şi de cealaltă parte dreptul la libertate, judecătoria a apreciat că gradul de gravitate al faptelor săvârşite şi de periculozitate a inculpatului nu justifică menţinerea acestuia în arest mai mult decât s-a făcut deja.
Din aceste motive, raportat la gradul de gravitate al faptei şi la personalitatea făptuitorului, judecătoria a apreciat că perioada cât inculpatul a fost arestat este suficientă pentru a-l conştientiza pe inculpat de comportamentul său antisocial şi de determinarea organelor judiciare de a reacţiona ferm pentru a-l corecta.
Departe de a minimaliza gravitatea faptelor imputate inculpatului, judecătoria a constatat totuşi că aceste fapte nu sunt manifestările unei personalităţi suficient de periculoase sau violente pentru a fi privată de libertate prin arest preventiv mai mult decât aceasta s-a realizat deja”.
* * *
Împotriva acestei încheieri de şedinţă, în termenul legal, a declarat recurs, oral, prin reprezentantul său, Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
În motivarea recursului promovat, Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi a
invocat, în esenţă, faptul că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu s-au schimbat şi nici nu au încetat, astfel că se impunea în continuare privarea de libertate a inculpatului C.P.. De asemenea, s-a mai invocat şi faptul că judecătoria nu a verificat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive în temeiul disp. art. 300 ind. 1 alin.1 Cod procedură penală, neexistând în dispozitiv o menţiune în acest sens.
* * *
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi încheierea de şedinţă criticată, prin prisma motivelor de recurs invocate, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, în limitele şi în condiţiile prev. de art. 3856 alin. 3 C.p.p., tribunalul a constat că recursul Parchetului este fondat pentru următoarele considerente:
Încheierea judecătoriei este nelegală şi netemeinică.
Mai întâi, tribunalul a observat că judecătoria nu a verificat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive în temeiul disp. art. 300 ind. 1 alin.1 Cod procedură penală, neexistând în dispozitiv nici o menţiune în acest sens. Cu toate acestea, din considerentele încheierii recurate rezultă contrariul.
În al doilea rând, tribunalul a constatat că judecătoria – în considerentele încheierii recurate – nu s-a limitat doar la a susţine netemeinic că s-au schimbat temeiurile ce au fost avute în vedere iniţial la luarea măsurii arestării preventive, dar a reanalizat indirect înseşi legalitatea luării acesteia, atunci când a menţionat că „…însă această reacţie fermă a organelor judiciare nu trebuie să fie una exagerată şi disproporţionată…..reacţia organelor de urmărire penală de trecere de la aplicarea unei amenzi administrative la arestarea inculpatului pentru fapte similare este bruscă şi exagerată; funcţia arestului nu este una sancţionatorie, represivă, or de compensare a altor sancţiuni mai uşoare care s-au dovedit ineficiente..”. Or, în condiţiile în care, încheierea prin care s-a luat măsura arestării preventive a rămas definitivă, o asemenea apreciere şi analiză sunt inacceptabile, întrucât repun în discuţie înseşi legalitatea luării măsurii preventive.
Pe de altă parte, această motivare ce repune în discuţie legalitatea şi temeinicia luării măsurii arestării preventive este în contradicţie cu restul argumentelor judecătoriei din aceiaşi încheiere prin care se tinde la a se susţine că temeiurile iniţiale ce au justificat arestarea s-au modificat.
Mai mult decât atât, judecătoria a greşit inacceptabil atunci când în motivarea dispoziţiei de înlocuire a măsurii arestării preventive a susţinut textual că „…faptele săvârşite de inculpat nu prezintă o periculozitate deosebită…” întrucât o asemenea evaluare este prematură, putând fi făcută doar pe fondul cauzei.
Reanalizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul a constatat că, în cauză, temeiurile iniţiale ce au justificat luarea măsurii arestării preventive, nu s-au modificat şi nici nu au încetat, ci din contră s-au consolidat prin emiterea rechizitoriului şi trimiterea acestuia în judecată. În plus, aceste temeiuri sunt consolidate şi de înscrisurile depus de Parchet în recurs, din care rezultă că faptele imputate inculpatului în prezenta cauză nu sunt unele izolate, ci din contră se pare că există indicii certe că acesta ar avea o anume „înclinaţie”/predispoziţie la comiterea de asemenea fapte (e drept relativ minore din perspectiva obiectului material al infracţiunilor investigate) pe fondul consumului de alcool. Relevante în acest sens sunt şi ordonanţele din antecedenţă, de scoatere de sub urmărire penală ale inculpatului pentru fapte similare, pe considerentul gradului de pericol social redus. Dar, inculpatul se pare că a ignorat însă avertismentele primite atunci.
Înseşi susţinerea inculpatului din faţa instanţei de recurs potrivit căreia „dacă bea un pahar sau două nu mai ştie ce face” este de natură a consolida indiciile iniţiale şi de a sugera necesitatea menţinerii măsurii arestării preventive, eventual dublată de luarea unei măsuri de siguranţă provizorie de obligare la tratament medical.
Într-adevăr, tribunalul a constatat că, în cauză, sunt întrunite, în continuare, cumulativ condiţiile prevăzute de art. 148 lit. „f” Cod procedură penală.
Astfel, în speţă, s-a arătat că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă în continuare un pericol concret pentru ordinea publică, pericol ce rezultă din analiza coroborată a următoarelor elemente, extrase din mijloacele de probă administrate în cauză: a) repetabilitatea faptelor bănuit că au fost comise şi numărul mare al acestora; b) valorile sociale pretins lezate; c) modalitatea concretă în care se presupune că au fost desfăşurate activităţile infracţionale şi mijloacele utilizate (în mod repetat, în loc public şi noaptea, pe fondul consumului de alcool, de către o persoană care susţine că nu are un domiciliu stabil şi că duce un mod de trai parazitar); d) de urmările produse; e) de sentimentul de insecuritate socială pe care îl generează în societate săvârşirea faptelor de genul celor presupus comise de către inculpat; f) de persistenţa infracţională a inculpatului, aşa cum ea rezultă din numărul actelor materiale imputate şi din antecedenţa sa penală.
În altă ordine de idei, tribunalul a observat că de la momentul luării măsurii arestării preventive şi până la momentul pronunţării încheierii recurate nu trecuseră decât 18 zile (iar, până astăzi doar 22 de zile), nefiind împlinită nici măcar durata mandatului de arestare de 29 emis în baza unei încheieri ramase definitive.
Din altă perspectivă, tribunalul a reţinut că în cauză menţinerea măsurii arestării preventive se justifică nu atât în scopul de a-l face pe inculpat să „conştientizeze asupra comportamentului său antisocial” (scop invocat de judecătorie în considerente, dar care nu se regăseşte în art. 136 alin. 1 C.p.p.), ci acela al asigurării bunei desfăşurări a judecăţii, cât şi pentru a-l împiedica să comită noi infracţiuni.
Cât priveşte atitudinea procesuală corectă invocată de judecătorie acesta – prin ele înseşi – nu justifică revocarea sau înlocuirea măsurii arestării preventive. În plus, această poziţie procesuală fusese adoptată de către inculpat încă premergător luării măsurii arestării preventive (nefiind un element nou, ce ar fi intervenit între timp), după ce inculpatul fusese pus în faţa unor mijloace de probă elocvente. Această poziţie procesuală, cât şi aspectele referitoare la circumstanţele personale ale inculpatului, ori la gradul de pericol social al faptelor, sunt chestiuni ce vor fi avute în vedere cu prilejul soluţionării cauzei pe fond, eventual la individualizarea judiciară a unei posibile pedepse.
Este adevărat că măsura arestării preventive este o măsură de excepţie, însă, în speţă, sunt întrunite toate cerinţele legale care să justifice menţinerea ei în continuare faţă de inculpatul-intimat. Durata acesteia nu a depăşit, în nici un caz, un termen rezonabil. Inculpatul este arestat preventiv de doar cca. 22 de zile, neexpirând încă nici măcar mandatul de arestare iniţial, timp în care a fost deja trimis în judecată.
În condiţiile în care, cercetarea judecătorească nici măcar nu a debutat pentru a se stabili, printre altele, care este poziţia procesuală a inculpatului, neexpirând încă nici măcar durata arestării preventive iniţiale, revocarea sau înlocuirea măsurii arestării preventive a acestuia este, evident, una prematură.
Faţă de cele mai sus arătate, tribunalul, în baza art. 38515, pct. 2, lit. d) Cod procedură penală, a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi împotriva încheierii de şedinţă din 04.08.2009 pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. 19280/245/2009, încheiere pe care a cast-o integral.
Reţinând cauza şi rejudecând-o, pentru motivele mai sus expuse, tribunalul, în conformitate cu disp. art. 3001 alin. 1 şi 3 Cod procedură penală raportat la art. 160 alin. 2 Cod procedură penală, a verificat şi constatat legalitatea şi temeinicia măsurii de arest preventiv luată în cauză (mandatul de arestare preventivă nr. 67/U/17.07.2009 emis de Judecătoria Iaşi) faţă de inculpatul C.P., măsură pe care a menţinut-o.

Etichete: ,

Obligaţia de a nu părăsi localitatea. Prelungire în cursul cercetării judecătoreşti. Admisibilitate.

Tip: Decizie

Nr./Dată: 426 (01.07.2005)

Autor: Curtea de Apel Alba Iulia-secţia penală

Potrivit art.145 al.2 cod procedură penală, prelungirea obligării de a nu părăsi ţara se poate dispune de către instanţă numai în cursul urmăririi penale.

Secţia penală – Decizia penală nr. 426/1 iulie 2005 a Curţii de Apel Alba Iulia

Prin încheierea penală din 18 iunie 2005 a Tribunalului Hunedoara – secţia penală în dosarul penal nr. 3595/2005 a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara şi în baza art.145/1, 145 al.2 cod procedură penală s-a dispus prelungirea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara fără încuviinţarea Tribunalului Hunedoara privind pe inculpatul M.V.A., pe o perioadă de 30 zile, respectiv durata 20 iunie 2005 – 19 iulie 2005.

Instanţa de fond a reţinut că în vederea asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, precum şi a împiedecării sustragerii inculpatului de la judecată, se impune prelungirea măsurii pe o perioadă de 30 zile..

Împotriva încheierii a declarat recurs în termen inculpatul M.V. solicitând casarea hotărârii atacate şi revocarea măsurii preventive luate, considerând că nu mai vreun există temei care să justifice menţinerea acesteia.

Recursul este fondat.

Potrivit prevederilor art.145/1 al.2 cod procedură penală, dispoziţiile art. 145 se aplică în mod corespunzător şi în cazul obligării de a nu părăsi ţara.

Potrivit art.145 al.2 cod procedură penală în c ursul urmăririi penale durata măsurii preventive prev. de al.1 nu poate depăşi 30 zile afară de cazul în care este prelungită în condiţiile legii măsura obligării de a nu părăsi localitatea poate fi prelungită în cursul urmăririi penale , în caz de necesitate şi numai motivat.

Analizând dispoziţiile legale enunţate, se constată că prelungirea obligării de a nu părăsi ţara la intervale de 30 zile se poate dispune de instanţă numai în cursul urmăririi penale.

Orice prelungire a acestei măsuri preventive solicitate în cursul cercetării judecătoreşti este inadmisibilă.

Faţă de aceste considerente, recursul va fi admis iar propunerea Parchetului respinsă ca inadmisibilă.

Etichete: