Top

OUG nr. 195/2002 – Conducerea pe drumurile publice a unui motor de tăiat lemne. Lipsa cerinţei înmatriculării. Inexistenţa infracţiunii.

Prin decizia penală nr. 89/2005, Tribunalul Vrancea a respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Focşani.

În fapt, inculpatul M.I. a fost surprins pe drumurile publice deplasându-se cu un vehicul autopropulsat – motor de tăiat lemne – în stare de ebrietate.

S-a solicitat de către Parchet condamnarea inculpatului pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni:

– art. 12 din OG 195/2002 – faptul că motorul de tăiat lemne nu era înmatriculat şi nu avea număr de înmatriculare;

– conducerea unui autovehicul fără a avea permis de conducere

– conducerea unui autovehicul în stare de ebrietate

Prin decizia penală nr. 506/R/13.09.2005, Curtea de Apel Galaţi a respins ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea cu următoarea motivare:

Analizând decizia recurată, actele şi lucrările dosarului prin prisma tuturor motivelor invocate, dar şi din oficiu conform disp. art. 385/9 alin. 2,3 Cod penal, a constatat că aceasta este temeinică şi legală.

Interpretarea dată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea dispoziţiilor OG nr. 195/2002, respectiv art. 6 pct. 19, art. 12 alin.1,2 este neconvingătoare.

Dacă sub aspectul situaţiei de fapt reţinută de către instanţa de fond prin prisma probatoriilor administrate în cauză nu sunt obiecţii, sub aspectul încadrării juridice a faptelor săvârşite de inculpat situaţia este interpretabilă prin raportare la dispoziţiile legale incidente în cauză.

S-a apreciat că instanţa de apel a concluzionat corect că pentru existenţa infracţiunilor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată este necesar să existe ca situaţie premisă, un autovehicul în sensul legii penale, care, după caz, să fie condus fără permis de conducere, să fie condus cu o îmbibaţie alcoolică peste limita legală şi fără să existe înmatricularea sa în circulaţie.

Deoarece legea penală nu defineşte în niciun fel noţiunea de autovehicul, urmează să se stabilească conţinutul acestei noţiuni pornind de la legea specială, care este OUG 195/2002.

Potrivit art. 6 pct. 19 din OUG 195/2002, autovehiculul este definit prin raportare la genul proxim, vehicul. Tot astfel însă, conţinutul noţiunii generice de „vehicul prevăzut cu dispozitiv propriu de propulsie” este particularizat cu câteva situaţii în care un astfel de vehicul, deşi are un dispozitiv propriu de propulsie, nu constituie autovehicul.

Astfel, teza ultimă a art. 6 pct. 19 prevede că nu este autovehicul niciunul dintre vehiculele „a căror utilizare pentru transportul rutier de persoane sau mărfuri ori pentru tractarea unor vehicule care transportă persoane sau mărfuri nu este decât ocazională”.

Legiuitorul arată, cu titlul exemplificativ că tractorul se încadrează în această situaţie, deci nu este autovehicul.

Din definiţia vehiculului dată de art. 6 pct. 19 din OUG 195/2002 rezultă că acesta este un sistem case se deplasează pe drum cu sau fără mijloace auto de propulsare şi care se utilizează în mod frecvent pentru transportul de persoane şi/sau bunuri ori pentru efectuarea de servicii sau lucrări.

Corect a reţinut instanţa de apel că din interpretarea sistematică a celor două definiţii rezultă fără dubii că legiuitorul a prevăzut că, pentru ca un vehicul să fie autovehicul acesta trebuie să îndeplinească două condiţii cumulative: să fie prevăzut cu dispozitiv mecanic propriu de propulsie şi să fie utilizat pentru transportul rutier de persoane sau mărfuri ori pentru tractarea unor vehicule care transportă persoane sau mărfuri.

Ori, motorul de tăiat lemne pe care l-a condus inculpatul, deşi este prevăzut cu un dispozitiv mecanic propriu de propulsie, nu este niciodată, sau cu totul ocazional, folosit pentru transportul rutier de persoane sau mărfuri ori pentru tractarea unor vehicule care transportă persoane sau mărfuri.

Într-adevăr, dacă legiuitorul ar fi dorit ca vehiculul care este utilizat pentru efectuarea de servicii sau lucrări, cum este cazul motorului de tăiat lemne, nimic nu l-ar fi împiedicat să prevadă acest lucru în mod expres în disp. art. 6 pct. 19 din OUG nr. 195/2002.

Aşa fiind, susţinerile Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea exprimate în motivele de recurs nu pot fi reţinute prin prisma interpretării date dispoziţiilor OG nr. 195/2002.

Etichete:

Plângere contravenţională, OUG nr. 195/2002

Plângere contraventionala, OUG nr. 195/2002

Sentinta civila nr. 2552

2.12.2008

Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instante la data de 19.10.2008, sub nr. de dosar xxx/321/2008, petenta S.A. a formulat plângere contraventionala împotriva procesului-verbal seria CC nr. 1xxxxxx din 14.09.2008 încheiat de Politie.

În motivarea plângerii, petenta a aratat ca în fapt, la data de 14.09.2008, în jurul orelor 18,00 se deplasa cu autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare HD-0X-XXX pe str. Marasesti spre str. Calistrat Hogas, si cautând un loc de parcare a semnalizat dreapta si circula foarte încet. În timp ce autoturismul era paralel cu un alt autoturism parcat pe contrasens, printre cele doua masini a trecut un alt autoturism marca Peugeot cu nr. de înmatriculare B-XX-XXX.

În opinia petentei, conducatorul autoturismului marca Peugeot cu nr. de înmatriculare B-XX-XXX nu a calculat spatiul necesar pentru efectuarea depasirii si nici nu a luat în considerare ca autoturismul condus de ea era în deplasare, motiv pentru care, la revenirea pe banda de mers, a acrosat partea stânga fata. În conformitate cu legislatia în vigoare, cei doi conducatori auto s-au deplasat la sediul Politiei pentru a anunta evenimentul rutier.

Totodata, petenta mai arata ca la sediul politiei celalalt conducator auto implicat în accident a sustinut ca nu este vinovat de producerea evenimentului rutier deoarece ea ar fi fost cea care nu s-ar fi asigurat la plecarea de pe loc. Având în vedere ca în urma evenimentului rutier cei trei copii minori care se aflau în autoturism s-au speriat si plângeau, petenta a solicitat lucratorului de politie urgentarea întocmirii actelor pentru a putea pleca cât mai repede. În acest context, a semnat procesul-verbal fara a-l citi si studia continutul acestuia, iar ulterior a constatat ca cele mentionate nu sunt conforme cu realitatea si a fost sanctionata pe nedrept.

De asemenea, petenta mai arata ca asa cum rezulta din fotografiile depuse, se poate observa ca autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare HD-0X-XXX a fost lovit în partea stânga fata de catre autoturismul marca Peugeot cu nr. de înmatriculare B-XX-XXX, bara de protectie fiind trasa spre exterior, iar daca ar fi schimbat directia de mers si ar fi lovit celalalt autoturism bara de protectie ar fi fost înfundata si nu smulsa.

Petenta mai sustine ca în zona unde s-a produs evenimentul rutier exista o camera de supraveghere care a surprins atât momentele premergatoare cât si impactul propriu zis.

În concluzie, petenta arata ca nu este vinovata de producerea accidentului rutier si solicita anularea procesului-verbal în vederea restituirii permisului de conducere.

În drept, petenta nu a indicat dispozitiile pe care îsi întemeiaza plângerea.

În dovedirea plângerii, petenta a depus la dosarul cauzei procesul-verbal seria CC nr. 1xxxxxx încheiat la data de 14.09.2008 de catre agent constatator din cadrul Politiei, fotografii si înregistrare video.

Plângerea contraventionala este scutita de la plata taxelor judiciare de timbru si a timbrului judiciar în conformitate cu dispozitiile art. 36 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor si art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 si art. 1 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.

În aparare, intimatul a depus la dosarul cauzei la data de 31.10.2008, prin serviciul Registratura, întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiata.

În motivare, intimatul a aratat din cuprinsul procesului-verbal contestat rezulta ca la data de 14.09.2008, ora 18,00, petenta contravenienta a condus auto Dacia 1300 pe str. Marasesti si nu s-a asigurat la plecarea de pe loc acrosând auto B-XX-XXX care s-a angajat în depasire.

Fapta comisa de petenta este prevazuta de art. 135 din H.G. nr. 1381/2006 si sanctionata de art. 101 alin. 3 lit. a din O.U.G. nr. 195/2002.

În aceste conditii, din punct de vedere al legalitatii, procesul-verbal contestat este legal întocmit deoarece nu lipseste niciun element care este de natura sa atraga nulitatea absoluta, iar faptele au fost constatate în împrejurarile descrise de agentul constatator care nu sunt de natura sa înlature caracterul contraventional al faptei.

Intimatul mai arata ca din punct de vedere al temeiniciei procesului-verbal, sanctionarea contravenientei a fost determinata de nesocotirea prevederilor legale referitoare la acordarea de prioritate conducatorului auto ce are acest drept, iar elementele precizate de petenta nu sunt de natura a înlatura caracterul contraventional al faptei si nu au relevanta juridica în cauza.

În concluzie, intimatul sustine ca încadrarea juridica a faptei a fost realizata corespunzator, sanctiunea aplicata în limitele actului normativ, procesul-verbal contestat este legal si temeinic întocmit, iar plângerea este neîntemeiata si este formulata în ideea de a anula amenda contraventionala.

În drept, intimatul a invocat dispozitiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor si H.G. nr. 1391/2006 si O.U.G nr. 195/2002.

În dovedirea sustinerilor, intimatul a depus la dosarul cauzei, în copie, urmatoarele înscrisuri: procesul-verbal de constatare a contraventiei, raportul agentului constatator si declaratiile conducatorilor auto implicati în accident.

Prin încheierea de sedinta din data de 04.11.2008 instanta, apreciind ca fiind legale, pertinente si concludente solutionarii cauzei, în temeiul art. 167 Cod procedura civila a încuviintat pentru petenta proba cu înregistrarea video, iar în temeiul art. 129 alin. 5 din Codul de procedura civila a dispus administrarea probei testimoniale cu martora G.A. În sedinta publica din data de 25.11.2008, apreciind ca fiind legale, pertinente si concludente solutionarii cauzei, în temeiul art. 167 Cod procedura civila a încuviintat pentru petenta proba cu înscrisuri în dovedirea împrejurarilor de fapt si pentru intimat proba cu înscrisuri.

În cadrul probei cu înscrisuri, petenta a depus la dosarul cauzei, în copie si în original, procesul-verbal seria CC nr. 1xxxxxx din data de 14.09.2008 de catre agent constatator din cadrul Politiei Târgu-Neamt si fotografii ( filele 5-8) si înregistrarea video (fila 9).

În cadrul probei cu înscrisuri, intimatul a depus la dosarul cauzei, în original, raportul întocmit de agentul constatator ( fila 32).

În cadrul probei testimoniale, a fost audiata sub prestare de juramânt, în sedinta publica din data de 25.11.2008, martora G.A:, declaratia acesteia fiind consemnata si atasata la dosarul cauzei ( filele 42).

Potrivit dispozitiilor art. 34 din O.G. 2/2001 s-a procedat la audierea petentei, declaratia acesteia fiind consemnata la dosarul cauzei ( fila 33).

Analizând actele si lucrarile dosarului precum si sustinerile partilor, instanta retine urmatoarele:

În fapt, din cuprinsul procesului-verbal seria CC nr. 1xxxxxx din data de 14.09.2008 de catre agent constatator din cadrul Politiei rezulta ca petenta a fost sanctionat contraventional cu avertisment si retinerea permisului de conducere pentru savârsirea la data de 14.09.2008, ora 18,00 a contraventiei prevazute de art. 135 lit. f din H.G. nr. 1391/2006 si sanctionata de art. 101 alin. 3 lit. a din O.U.G. nr. 195/2002, republicata.

Pentru a dispune sanctionarea contraventionala, agentul constatator a retinut ca petenta la punerea în miscare a autoturismului marca Dacia cu nr. de înmatriculare HD-0X-XXX pe str. Calistrat Hogas nu s-a asigurat corespunzator acrosând auto cu nr. de înmatriculare B-XX-XXX care circula în acel timp pe drumul public, respectiv pe str. Calistrat Hogas.

În drept, potrivit art. 17 din O.G. nr. 2/2001 lipsa mentiunilor privind numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, a faptei savârsite si a datei comiterii sau a semnaturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constata si din oficiu.

Aplicând aceste dispozitii legale la situatia de fapt retinuta în cauza, instanta verificând procesul-verbal seria CC nr. 1xxxxxx din data de 14.09.2008 de catre agent constatator din cadrul Politiei din punct de vedere al legalitatii, apreciaza ca sunt respectate cerintele imperativ-limitativ prevazute de lege, sub sanctiunea nulitatii, care ar putea fi luate în considerare si din oficiu.

Totusi, având în vedere dispozitiile art. 16 si 17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, instanta apreciaza ca procesul-verbal de constatare si sanctionare contraventionala nu pot fi încheiate prin acte separate, ci el trebuie sa cuprinda sanctiunile contraventionale aplicate petentului.

În cauza dedusa judecatii, prin procesul-verbal seria CC nr. 1xxxxxx din data de 14.09.2008 de catre agent constatator din cadrul Politiei, petenta a fost sanctionata contraventional cu avertisment si retinerea permisului de conducere pentru savârsirea la data de 14.09.2008, ora 18,00 a contraventiei prevazute de art. 135 lit. f din H.G. nr. 1391/2006 si sanctionata de art. 101 alin. 3 lit a din O.U.G. nr. 195/2002, republicata.

Potrivit art. 95 din O.U.G nr. 195/2002 republicata ,,Încalcarea dispozitiilor prezentei ordonante de urgenta, altele decât cele care întrunesc elementele constitutive ale unei infractiuni, constituie contraventie si se sanctioneaza cu avertisment ori cu amenda ca sanctiune principala si, dupa caz, cu una dintre sanctiunile contraventionale complementare prevazute la art. 96 alin. (2)”. În conformitate cu dispozitiile art. 96 alin. 2 din acelasi act normativ ,, Sanctiunile contraventionale complementare sunt urmatoarele:a) aplicarea punctelor de penalizare; b) suspendarea exercitarii dreptului de a conduce, pe timp limitat; c) confiscarea bunurilor destinate savârsirii contraventiilor prevazute în prezenta ordonanta de urgenta ori folosite în acest scop;d) imobilizarea vehiculului; e) radierea din oficiu a înmatricularii sau înregistrarii vehiculului, în cazurile prevazute la art. 17 alin. (4”).

Fapta contraventionala retinuta în sarcina petentei este prevazuta si sanctionata de art. 101 alin.3 lit. a din O.U.G. nr. 195/2002, republicata potrivit caruia nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere, depasirea sau trecerea la culoarea rosie a semaforului, daca prin aceasta s-a produs un accident de circulatie din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda prevazuta în clasa a III-a de sanctiuni si cu aplicarea sanctiunii contraventionale complementare a suspendarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 60 de zile. Totodata, în conformitate cu prevederile art. 111 alin. 1 lit. c din O.U.G. nr. 195/2002, republicata, savârsirea contraventiei prevazute art. 101 alin. 3 atrage si retinerea permisului de conducere, ca masura tehnico-administrativa, definita de art. 97 alin. 1 lit. a din acelasi act normativ.

În conditiile în care în conformitate cu art. 109 din Codul rutier constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor se fac direct de catre politistul rutier, instanta apreciaza ca agentul constatator care a întocmit procesul-verbal avea dreptul de a aplica atât sanctiunea contraventionala principala (amenda sau avertisment), sanctiunea complementara a suspendarii dreptului de a conduce precum si de a dispune masura tehnico-administrativa a retinerii permisului de conducere.

În acelasi sens, instanta are în vedere si prevederile art. 180 din Hotarârea Guvernului nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice potrivit carora ,,În cazul în care constata încalcari ale normelor rutiere, agentul constatator încheie un proces-verbal de constatare a contraventiei, potrivit modelului prevazut în anexa nr. 1A, care va cuprinde în mod obligatoriu: data, ora si locul unde este încheiat; gradul profesional, numele si prenumele agentului constatator, unitatea din care acesta face parte; numele, prenumele, codul numeric personal, domiciliul sau resedinta contravenientului, numarul si seria actului de identitate ori, în cazul cetatenilor straini, al persoanelor fara cetatenie sau al cetatenilor români cu domiciliul în strainatate, seria si numarul pasaportului ori ale altui document de trecere a frontierei de stat, data eliberarii acestuia si statul emitent; descrierea faptei contraventionale, cu indicarea datei, orei si locului în care a fost savârsita, precum si aratarea tuturor împrejurarilor ce pot servi la aprecierea gravitatii faptei si la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabileste si se sanctioneaza contraventia; numarul punctelor-amenda aplicate si valoarea acestora, posibilitatea achitarii de catre persoana fizica, în termen de cel mult doua zile lucratoare, a jumatate din minimul amenzii prevazute de actul normativ, sanctiunea contraventionala complementara aplicata si/sau masura tehnico-administrativa dispusa; indicarea societatii de asigurari, în situatia în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulatie din care au rezultat numai pagube materiale; termenul de exercitare a caii de atac, semnatura agentului constatator si unitatea de politie la care se depune plângerea”.

Din coroborarea acestor dispozitii legale precum si cele ale art. 96 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, republicata instanta retine ca sanctiunile contraventionale complementare ce au ca scop înlaturarea unei stari de pericol si preîntâmpinarea savârsirii altor fapte interzise de lege se aplica prin acelasi proces-verbal prin care se aplica si sanctiunea principala a amenzii sau avertismentului.

În conditiile în care nu au fost respectate aceste dispozitii legale, procesul-verbal întocmit este lovit de nulitate absoluta virtuala ce a produs petentei o vatamare care nu poate fi înlaturata decât prin anularea acestuia deoarece aceasta este lipsita de posibilitatea de a ataca sanctiunea contraventionala complementara, nefiind posibila aplicarea ulterioara a sanctiunii.

În aceste conditii, instanta apreciaza ca petentei îi este încalcat si dreptul la un proces echitabil sub aspectul accesului liber la justitie, drept garantat de art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, text aplicabil în temeiul art. 20 din Constitutia României si principiului aplicarii directe atât a prevederilor Conventiei cât si a jurisprudentei instantei de contencios european. Astfel, dreptul de acces la justitie este un drept fundamental care face parte din ordinea publica nationala si internationala, care cuprinde pe de o parte un drept material, iar pe de alta parte drepturi de natura procedurala menite sa confere eficienta dreptului material. În acest sens, Curtea Europeana a stabilit în cauza Golder c. Marii Britanii ( hotarârea dub 21 februarie 1975) ,, în opinia Curtii nu este de conceput ca articolul 6 paragraf 1 sa descrie în detaliu garantiile procedurale acordate partilor intr-o actiune civila în curs si sa nu protejeze singurul lucru care în realitate permite sa beneficiezi de aceste garantii: accesul la judecator. Echitate, publicitate si celeritate nu prezinta niciun interes în absenta procesului”.

Totodata, instanta retine ca dreptul de acces la justitie are un caracter efectiv numai în masura în care instanta are posibilitatea de a analiza si verifica daca aplicarea sanctiunii s-a realizat cu respectarea cerintelor legale. În cauza desi petenta beneficiaza de posibilitatea de a formula plângerea contraventionala împotriva procesului verbal de constatare si sanctionare contraventionale prin care declanseaza controlul judecatoresc cu privire la îndeplinirea conditiilor prevazute de lege pentru antrenarea raspunderii contraventionale, iar sanctiunea complementara este strict determinata de lege deoarece norma legala prevede suspendarea dreptului de a conduce pe o perioada de 60 de zile, instanta apreciaza ca sanctionarea contravenientului se dispune de agentul constatator prin procesul-verbal, iar plângerea contraventionala investeste instanta cu verificarea tuturor aspectelor acesteia.

Fata de cele expuse mai sus, se retine ca lipsa aplicarii sanctiunii complementare a suspendarii dreptului de a conduce pe o durata determinata are drept consecinta ineficienta masurii tehnico-administrative a retinerii permisului de conducere care a fost prevazuta de legiuitor tocmai în ideea de a se asigura respectarea sanctiunii complementare a suspendarii dreptului de a conduce. În masura în care sanctiunea contraventionala complementare nu se regaseste în procesul-verbal, fapta a fost în mod nelegal sanctionata fata de dispozitiile O.G. nr. 2/2001, act normativ care nu prevede posibilitatea completarii mentiunilor procesului-verbal de contraventie cu constatarile cuprinse în alte înscrisuri.

Fata de considerentele de fapt si de drept expuse, instanta apreciaza ca plângerea contraventionala formulata de petenta este întemeiata si prin urmare o va admite. În aceste conditii, instanta va dispune anularea procesului-verbal seria CC nr. 1xxxxxx din data de 14.09.2008 de catre agent constatator din cadrul Politiei si în consecinta va înlatura sanctiunea contraventionala si masura tehnico-administrativa aplicate petentei.

În temeiul art. 274 Cod procedura civila si al principiului disponibilitatii, instanta va luat act ca petentul nu a solicitat cheltuieli de judecata.

Etichete: ,

Proces verbal – fiola alcooltest

DOSAR 500/203/2009 – D.498/R/2009
Tribunalul ALBA
Tip: Decizie
Nr./Dată: 498/R/2009 (24.08.2009)
Autor: Sectia comerciala si contencios administrativ

Prin procesul verbal, s-a reţinut ca in sarcina petentului recurent savarsirea contraventiei prevazute de art. 102 alin. 3 lit. a OUG 195/2002, constand in aceea ca, în timp ce conducea autoturismul marca Dacia, petentul recurent a fost oprit in trafic si testat cu fiola alcoolscop, seria L nr. 996405, al carei reactiv s-a inverzit în proporţie de 20%.

Urmarea faptelor reţinute contravenientului i s-a aplicat amenda contravenţională în cuantum de 540 lei, reţinându-i-se şi permisul de conducere.

Potrivit art. 102 alin.3 lit. a din OUG 195/2002, reprezintă contravenţie si se sancţionează cu amenda prevăzută in clasa a IV-a de sanctiuni si cu aplicarea sanctiunii complementare a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 90 de zile, conducerea sub influenta bauturilor alcoolice, daca fapta nu constituie, potrivit legii, infractiune.

Potrivit art.6 pct.19 din acelaşi act normativ, prin mijloc tehnic certificat se înţelege dispozitivul care dovedeşte (…) prezenţa alcoolului în aerul expirat.

Art.6 pct.20 din OUG nr. 195/2002, defineşte mijlocul tehnic omologat şi verificat metrologic ca fiind dispozitivul care stabileşte concentraţia de alcool în aerul expirat.

Ordonanţa NR. 20/1992, stabileşte cadrul şi mijloacele prin care se asigură exactitatea şi uniformitatea măsurătorilor.( art.1)

Art. 21 lit.b din OG 20/1992 prevede că, măsurătorile efectuate asupra unor mărimi ce afectează interesele cetăţenilor cum sunt: (…), viteza autovehiculelor, concentraţia alcoolică în sânge şi altele asemenea, sunt supuse controlului metrologic legal.

Asa fiind, coroborand textele de lege antementionate (art. 6 pct. 19 si 20 din Oug Nr. 195/2002, cu art.21 lit. b din Og nr.20/1992), Tribunalul a retinut ca, masuratorile efectuate asupra prezentei si concentratiei alcoolului in aerul expirat, afecteaza interesele cetatenilor si, ca atare, sunt supuse controlului metrologic legal, in conditiile reglementate de OG nr. 20/1992, cu modificarile ulterioare, in vederea aplicării căreia, a fost emis Ordinul 27/16.02.2004 , pentru aprobarea listei oficiale, a mijloacelor de masurare supuse controlului metrologic legal.

Categoria L 108, reglementată de Ordinul 27/16.02.2004, reglementează mijloacele de măsurare a concentraţiei alcoolice supuse competenţelor de certificare şi omologare de către Biroul Român de Metrologie Legală şi are ca subcategorii următoarele: L 108-1- alcoolmetre, L 108-2- termoalcoolmetre, L 108-3 –ebuliometre şi L 108-4 – analizatoare de bere-vin.

Acelaşi act normativ reglementează la categoria L 121 etilometrele.

Or, în speţă, astfel cum rezultă din procesul verbal contestat, petentul recurent a fost testat cu fiola tip alcoolscop, al cărei reactiv s-a înverzit.

Pe de altă parte, la fila 17 a dosarului primei instanţe, este depus certificatul de calitate şi garanţie nr. 116/11.09.2007, emis de producătorul Quartz SRL, care poartă doar menţiunea că produsul fiolă alcooltest – testal Q, livrat în cantitate de 5100 bucăţi intimatei beneficiare, e corespunzător cerinţelor tehnice prevăzute în norma internă de fabricaţie.

Trecand peste discrepanţele existente între menţiunile privind mijlocul de măsurare folosit, relevate de procesul verbal contestat – în care se face vorbire despre fiola alcoolscop şi respectiv certificatul de calitate şi garanţie antemenţionat – în care se face vorbire despre fiola alcooltest, Tribunalul a reţinut că, chiar dacă prin ipoteză s-ar admite că alcooltestul/alcoolscopul cu care a fost testat petentul face parte din categoria L 108-1 , alcoolmetre, acesta nu a fost verificat potrivit exigenţelor legale reglementate de OG 20/1992 cu modificările ulterioare, certificatul de calitate şi garanţie emis de producător, nefiind de natură a substitui atestatul de certificare a prezentei in aerul expirat a alcoolului, respectiv de omologare şi verificare metrologica a concentratiei acestuia in aerul expirat, operatiunile de certificare, omologare si verificare metrologica trebuind efectuate de Biroul Român de Metrologie Legală, normele interne ale producătorului neputând fi opozabile acestei din urmă instituţii.

Etichete:

Conducere sub influenta alcoolului – infracţiuni prevăzute în legi speciale

Tip: Decizie
Nr./Dată: 911 (01.10.2009)
Autor: Curtea de Apel Timisoara

C. pen., art. 181, art. 63 alin. (2)

OUG nr. 195/2002 republicată, art. 87 alin. (1)

Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 376/10.04.2006 de aplicare a Normelor metodologice privind prelevarea probelor biologice în vederea stabilirii intoxicaţiei etilice şi a stării de influenţă a produselor ori substanţelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora asupra comportamentului conducătorilor de autovehicule şi tramvaie, art. 30, art. 6 alin. (1) lit. c), anexa nr. 5

Potrivit dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au valoare mai dinainte stabilită; aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului. Astfel, starea de fapt a fost stabilită ca rezultat al tuturor mijloacelor de probă legal administrate. Într-adevăr, art. 30 din Normele metodologice privind prelevarea probelor biologice în vederea stabilirii intoxicaţiei etilice şi a stării de influenţă a produselor ori substanţelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora asupra comportamentului conducătorilor de autovehicule şi tramvaie, aprobate prin Ordinul Ministerului sănătăţii nr. 376/10.04.2006 menţionează că utilizarea trusei standard de prelevare a cărei componenţă se prevede în anexa nr. 5, înlocuieşte metoda clasică, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a acestor norme. Totuşi, nu trebuie omise dispoziţiile tranzitorii ale art. 6 alin. (1) lit. c) din OMS care prevăd că până la înlocuirea metodei anterioare cu noua metodologie, prelevarea sângelui se face cu seringi de unică folosinţă, astfel cum s-a procedat şi în prezenta cauză. Termenul de 6 luni trebuie interpretat ca fiind unul administrativ, de recomandare, iar folosirea metodei de prelevare cu seringi de unică folosinţă se impune până la existenţa posibilităţii efective de utilizare a trusei speciale prevăzute în anexa nr. 5 la Normele metodologice.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia penală,

decizia penală nr. 911 din 1 octombrie 2009

Prin sentinţa penală nr. 2812/12.11.2008 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. 12501/325/2008, în baza art. 87 alin. (1) din OUG nr. 195/2002 modificată şi republicată, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.P.D. la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita prevăzută de lege.

În baza art. 86 alin. (1) din OUG nr. 195/2002 modificată şi republicată, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiuni de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere.

În baza art. 85 alin. (1) din OUG nr. 195/2002 modificată şi republicată, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele astfel aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an închisoare.

I-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a, lit. b) C. pen., pe durata şi în condiţiile art. 71 C. pen..

Prima instanţă a reţinut, în fapt, din analizarea întregului material probatoriu administrat atât în cursul urmăririi penale, cât şi al judecăţii, că la data de 16.06.2007, inculpatul s-a deplasat în localitatea H. împreună cu numitul M.S.G., unde acasă la o cunoştinţă au consumat băuturi alcoolice până a doua zi. Constatând că sub autoturismul marca BMW, cu care au sosit se afla o pată de ulei, inculpatul a contactat telefonic un mecanic auto pentru a remedia eventualele defecţiuni apărute. Astfel, persoana contactată a solicitat inculpatului să ducă maşina la marginea satului unde se află amplasată o rampă pentru ca maşină să poată fi reparată mai uşor. Inculpatul, deşi cunoştea că nu are permis de conducere, astfel cum rezultă din adresa nr. 41759/2007 a SPCRPCIV Timiş, precum şi faptul că se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, s-a urcat la volanul autoturismului şi s-a deplasat cu acesta pe drumurile publice din localitatea H. cu intenţia de a duce maşina la locul indicat de mecanicul auto, însă ajungând în dreptul imobilului cu nr. 12 a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă, a pătruns pe spaţiul verde şi a lovit doi pomi pe care i-a rupt.

Procedând la verificarea actelor prezentate de inculpat, s-a constatat, după cum rezultă şi din adresa nr. 2568622/2007 emisă de DPF Oradea, faptul că autoturismul condus de inculpat figurează ca fiind radiat din circulaţie începând cu data de 11.05.2006.

S-a reţinut că atât în faza de urmărire penală, cât şi în faţa primei instanţe faptul că inculpatul a recunoscut săvârşirea faptelor şi a arătat că regretă comiterea acestora.

Împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel, în termenul prevăzut de lege, inculpatul B.P.D., apel înregistrat pe rolul Tribunalului Timiş la data de 12.12.2008 sub acelaşi număr unic de dosar.

Apelul nu a fost motivat în scris, însă apărătorul ales al inculpatului a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei apelate şi rejudecarea cauzei în sensul achitării inculpatului pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 85 alin. (1) şi art. 86 alin. (1) din OUG nr. 195/2002 în temeiul art. 10 lit. b1) C. proc. pen., şi pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 87 alin. (1) din OUG nr. 195/2002 în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., iar în subsidiar, a solicitat reţinerea circumstanţelor atenuante, conform art. 76 lit. d) C. proc. pen., şi coborârea pedepselor la un alt cuantum.

În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 87 alin. (1) din OUG nr. 195/2002, arată că la dosarul de urmărire penală există un proces-verbal de prelevare a probelor biologice, menţionându-se că această prelevare s-a efectuat cu ac şi seringă de unică folosinţă sub semnătura şi parafa medicului. Însă, conform art. 88 din acelaşi act normativ, recoltarea probelor biologice se face cu respectarea normelor metodologice ale Ministerului Sănătăţii, respectiv ordinul nr. 376/2006, iar conform art. 6 alin. (1) lit. c) din acest ordin, recoltarea probelor biologice se face cu ac şi seringă de unică folosinţă până la înlocuirea acestei modalităţi cu cea care implică folosirea trusei standard, adică pentru încă 6 luni de la publicare. Această publicare s-a făcut în aprilie 2006, astfel încât înlocuirea acestei modalităţi prin folosirea trusei standard a operat din luna octombrie 2006. În acest context, apreciază că alterarea metodei de recoltare a probelor biologice, cu nerespectarea normelor impuse de autoritatea în domeniu, implică anularea valorii probatorii a testelor efectuate. Toate aceste aspecte trebuie sancţionate prin achitarea inculpatului în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., respectiv lipsa elementului material al infracţiunii, în condiţiile în care probele biologice au fost recoltate cu încălcarea textelor de lege imperative, fiind aplicabile dispoziţiile art. 64 alin. (2) C. proc. pen., avându-se în vedere şi şedinţa CSM pe practică neunitară din data de 05.11.2008.

Prin decizia penală nr. 101/A din 30.03.2009, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 12501/325/2008, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpat împotriva sentinţei penale nr. 2812/12 11 2008 a Judecătoriei Timişoara pronunţată în dosar 12501/325/2008.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că, în mod corect, pe baza unui probatoriu complet Judecătoria a stabilit starea de fapt si vinovăţia inculpatului, vinovăţie care nu a fost contestata de acesta. De asemenea, instanţa de apel a stabilit ca in mod corect judecătoria a confirmat încadrarea juridică propusă prin actul de acuzare, respectiv că inculpatul se face vinovat de săvârşirea a trei infracţiuni, respectiv că a condus pe drumurile publice un autoturism neînmatriculat, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 85 alin. (1) din OUG nr. 195/2002, a condus pe drumurile publice un autoturism fără a poseda permis de conducere, faptă întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 86 alin. (1) din OUG nr. 195/2002 modificată şi aceea ca a condus pe drumurile publice un autoturism având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 87 alin. (1) din OUG nr. 195/2002.

În ce priveşte cea de a treia infracţiune instanţa de apel a apreciat că sunt neîntemeiate criticile inculpatului cu privire la faptul ca nu a fost respectată modalitatea de recoltare a probelor biologice şi acest lucru a condus la alterarea acestora în condiţiile în care nu există nicio dovadă care să creeze o suspiciune cu privire la o pretinsă alterare a probelor. S-a reţinut că această modalitate de recoltare a probelor, respectiv cu ac şi siringă de unică folosinţă a fost folosită până la intrarea în vigoare a noii reglementări, iar înlocuirea metodologiei nu a avut la bază faptul că vechea modalitate de recoltare a probelor era nesigură. Din acest considerent, instanţa de apel a opinat că nefolosirea metodologiei de recoltare introdusă prin actul normativ indicat de parte nu conduce automat la concluzia că probele sunt alterate.

Pe de altă parte, s-a considerat că nedotarea unităţii sanitare care a prelevat aceste probe cu trusa standard şi folosirea vechii modalităţi de recoltare a probelor nu poate conduce automat la concluzia ca aceste mostre de sânge au fost obţinute în mod ilegal şi s-a produs o încălcare a prevederilor art. 64 alin. (2) C. proc. pen.

Faţă de considerentele expuse Tribunalul Timiş a respins ca nefondat apelul formulat de inculpat.

Împotriva deciziei penale nr. 101/A/30.03.2009 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 12501/325/2008 a declarat recurs, în termen legal, inculpatul, criticând-o ca netemeinică şi nelegală.

Recursul nu a fost motivat în scris, ci numai cu ocazia susţinerii orale a acestuia, aspectele invocate de apărătorul inculpatului fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii.

Analizând recursul declarat de inculpat prin prisma motivelor invocate de acesta şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., instanţa constată că este nefondat, urmând să fie respins pentru următoarele considerente:

Potrivit procesului-verbal de constatare a infracţiunii din 17.06.2007, semnat de inculpat şi martori asistenţi, se menţionează că inculpatul a fost testat cu aparatul alcooltest Dreger seria ARRJ – 0061 la data de 17.06.2007 orele 11,40 conform protocolului 00007 rezultatul fiind de 0,88 mg/l aer pur respirat. Totodată, inculpatul a recunoscut în faţa instanţei săvârşirea faptelor, menţionând că a consumat toată noaptea băuturi alcoolice.

Pe de altă parte, din procesul verbal de prelevare din 17.06.2007 rezultă că prelevarea s-a făcut cu ac şi seringă de unică folosinţă, proba fiind sigilată cu sigiliul nr. 39893 MI. Astfel, susţinerile apărătorului inculpatului în sensul că nu s-ar fi menţionat sigiliul sunt nereale. Prin urmare, recoltarea probelor biologice nu a fost făcută cu trusa de recoltare prevăzută de Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 376/2006, ci cu metoda clasică impusă de Institutul de Medicină Legală „Mina Minovici” la 01.03.1990. Potrivit procesului verbal de recoltare rezultă că seringa şi acul utilizate au fost de unică folosinţă, flaconul a fost curat şi nu a prezentat urme de alcool, iar dezinfectarea pielii nu s-a făcut cu alcool sau alte substanţe derivate. De la bun început, adică din momentul constatării faptei de către organele de poliţie, dar şi ulterior, în cursul urmăririi penale, inculpatul nu a avut nicio obiecţie cu privire la modul în care au fost recoltate probele biologice, a acceptat să se supună probei alcool test, care a evidenţiat o cantitate de 0,88 mg/l aer pur respirat, iar ca urmare a probelor de sânge recoltate s-a stabilit o alcoolemie de 1,65 ‰ la ora 1215, respectiv 1,45 ‰ la ora 1315. În cursul cercetării judecătoreşti la Judecătoria Timişoara, inculpatul nu a invocat nici un moment existenţa vreunui motiv de nulitate vizând modul cum i-au fost recoltate probele biologice, recunoscând şi regretând conducerea sub influenţa alcoolului.

Prin urmare, este indubitabil faptul că inculpatul a condus autoturismul cu alcoolemie ce depăşeşte limita legală, iar faptul că nu s-au respectat procedurile impuse de Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 376/2006 la recoltarea sângelui, nu conduce automat la constatarea nulităţii recoltării câtă vreme în practică trusele de recoltare menţionate în ordin nu au fost livrate unităţilor spitaliceşti, iar inculpatul, aşa cum s-a menţionat mai sus, nu a invocat vreo lezare a drepturilor sale prin modul în care i s-a făcut recoltarea decât în căile de atac. Este adevărat că potrivit art. 30 din Normele metodologice privind prelevarea probelor biologice în vederea stabilirii intoxicaţiei etilice şi a stării de influenţă a produselor ori substanţelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora asupra comportamentului conducătorilor de autovehicule şi tramvaie aprobate prin Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 376/10 aprilie 2006, se menţiona că utilizarea trusei standard de prelevare, a cărei componenţă este prevăzută în anexa nr. 5 la normele metodologice, înlocuieşte metoda clasică în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a acestora; însă, nu trebuie omise nici dispoziţiile tranzitorii din art. 6 alin. (1) lit. c) din acelaşi ordin, care prevăd că „prelevarea sângelui se face cu seringi de unică folosinţă, până la înlocuirea acestei metode cu trusa standard de prelevare special destinată acestui scop”. Sub acest aspect, instanţa constată că termenul de 6 luni este un termen administrativ, de recomandare; iar folosirea metodei de prelevare cu seringi de unică folosire se prelungeşte până la existenţa posibilităţii efective de utilizare a trusei unice; o interpretare diferită conducând la imposibilitatea efectuării probatoriului în cauzele privind comiterea infracţiunii prevăzută de art. 87 alin. (1) din OUG nr. 195/2002 din motive neimputabile organelor judiciare, cu atât mai mult cu cât înlocuirea metodei de prelevare nu a fost justificată de nesiguranţa vechii metode. Totodată, se constată că în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 21 din Normele metodologice privind prelevarea probelor biologice întrucât metoda utilizată pentru determinarea alcoolemiei este una reglementată de acestea.

Instanţa mai are în vedere şi faptul că potrivit dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. probele nu au valoare mai dinainte stabilită; aprecierea fiecărei probe făcându-se de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrării, în scopul aflării adevărului. Astfel fiind, se reţine că starea de fapt în speţă a fost stabilită ca rezultat al tuturor mijloacelor de probă expuse anterior, rezultatul buletinului de analiză coroborându-se cu recunoaşterea inculpatului şi testarea cu alcooltestul.

În ceea ce priveşte susţinerile inculpatului că faptele de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere şi a unui autovehicul neînmatriculat nu ar prezenta pericolul social al unei infracţiuni şi că s-ar impune aplicarea dispoziţiilor art. 181 C. pen., acestea sunt nefondate în raport cu modul de comitere, persoana inculpatului, urmarea care s-ar fi putut produce, împrejurările faptei.

În conformitate cu prevederile art. 181 din Codul penal, nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni. În alin. (2) al aceluiaşi articol se precizează că la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ţine seama de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana şi conduita inculpatului. În stabilirea gradului de pericol social se reţine că cele două infracţiuni sunt considerate chiar de legiuitor ca fiind de pericol, cu atât mai mult în situaţia în care s-au produs consecinţe în realitatea obiectivă, respectiv inculpatul a pierdut controlul volanului şi a părăsit partea carosabilă, a pătruns pe spaţiul verde şi a lovit doi pomi. Totodată, susţinerea apărătorului inculpatului în sensul că acesta nu ar fi cunoscut faptul că autoturismul era radiat din circulaţie nu poate fi reţinută întrucât radierea a avut loc în 11.05.2006, iar aceste apărări nu se circumscriu noţiunii de eroare de fapt.

Astfel fiind, în temeiul 38515 alin. 1, pct. 1, lit. b) C. proc. pen. a respins ca nefondat recursul declarat de inculpat, împotriva deciziei penale nr. 101/A/30.03.2009, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 12501/325/2008.

Etichete: ,

Infracţiuni prevăzute în legi speciale

Tip: Decizie
Nr./Dată: 911 (01.10.2009)
Autor: Curtea de Apel Timisoara

C. pen., art. 181, art. 63 alin. (2)
OUG nr. 195/2002 republicată, art. 87 alin. (1)

Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 376/10.04.2006 de aplicare a Normelor metodologice privind prelevarea probelor biologice în vederea stabilirii intoxicaţiei etilice şi a stării de influenţă a produselor ori substanţelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora asupra comportamentului conducătorilor de autovehicule şi tramvaie, art. 30, art. 6 alin. (1) lit. c), anexa nr. 5

Potrivit dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au valoare mai dinainte stabilită; aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului. Astfel, starea de fapt a fost stabilită ca rezultat al tuturor mijloacelor de probă legal administrate. Într-adevăr, art. 30 din Normele metodologice privind prelevarea probelor biologice în vederea stabilirii intoxicaţiei etilice şi a stării de influenţă a produselor ori substanţelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora asupra comportamentului conducătorilor de autovehicule şi tramvaie, aprobate prin Ordinul Ministerului sănătăţii nr. 376/10.04.2006 menţionează că utilizarea trusei standard de prelevare a cărei componenţă se prevede în anexa nr. 5, înlocuieşte metoda clasică, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a acestor norme. Totuşi, nu trebuie omise dispoziţiile tranzitorii ale art. 6 alin. (1) lit. c) din OMS care prevăd că până la înlocuirea metodei anterioare cu noua metodologie, prelevarea sângelui se face cu seringi de unică folosinţă, astfel cum s-a procedat şi în prezenta cauză. Termenul de 6 luni trebuie interpretat ca fiind unul administrativ, de recomandare, iar folosirea metodei de prelevare cu seringi de unică folosinţă se impune până la existenţa posibilităţii efective de utilizare a trusei speciale prevăzute în anexa nr. 5 la Normele metodologice.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia penală, decizia penală nr. 911 din 1 octombrie 2009

Prin sentinţa penală nr. 2812/12.11.2008 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. 12501/325/2008, în baza art. 87 alin. (1) din OUG nr. 195/2002 modificată şi republicată, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.P.D. la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita prevăzută de lege.

În baza art. 86 alin. (1) din OUG nr. 195/2002 modificată şi republicată, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiuni de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere.

În baza art. 85 alin. (1) din OUG nr. 195/2002 modificată şi republicată, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele astfel aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an închisoare.

I-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a, lit. b) C. pen., pe durata şi în condiţiile art. 71 C. pen..

Prima instanţă a reţinut, în fapt, din analizarea întregului material probatoriu administrat atât în cursul urmăririi penale, cât şi al judecăţii, că la data de 16.06.2007, inculpatul s-a deplasat în localitatea H. împreună cu numitul M.S.G., unde acasă la o cunoştinţă au consumat băuturi alcoolice până a doua zi. Constatând că sub autoturismul marca BMW, cu care au sosit se afla o pată de ulei, inculpatul a contactat telefonic un mecanic auto pentru a remedia eventualele defecţiuni apărute. Astfel, persoana contactată a solicitat inculpatului să ducă maşina la marginea satului unde se află amplasată o rampă pentru ca maşină să poată fi reparată mai uşor. Inculpatul, deşi cunoştea că nu are permis de conducere, astfel cum rezultă din adresa nr. 41759/2007 a SPCRPCIV Timiş, precum şi faptul că se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, s-a urcat la volanul autoturismului şi s-a deplasat cu acesta pe drumurile publice din localitatea H. cu intenţia de a duce maşina la locul indicat de mecanicul auto, însă ajungând în dreptul imobilului cu nr. 12 a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă, a pătruns pe spaţiul verde şi a lovit doi pomi pe care i-a rupt.

Procedând la verificarea actelor prezentate de inculpat, s-a constatat, după cum rezultă şi din adresa nr. 2568622/2007 emisă de DPF Oradea, faptul că autoturismul condus de inculpat figurează ca fiind radiat din circulaţie începând cu data de 11.05.2006.

S-a reţinut că atât în faza de urmărire penală, cât şi în faţa primei instanţe faptul că inculpatul a recunoscut săvârşirea faptelor şi a arătat că regretă comiterea acestora.

Împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel, în termenul prevăzut de lege, inculpatul B.P.D., apel înregistrat pe rolul Tribunalului Timiş la data de 12.12.2008 sub acelaşi număr unic de dosar.

Apelul nu a fost motivat în scris, însă apărătorul ales al inculpatului a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei apelate şi rejudecarea cauzei în sensul achitării inculpatului pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 85 alin. (1) şi art. 86 alin. (1) din OUG nr. 195/2002 în temeiul art. 10 lit. b1) C. proc. pen., şi pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 87 alin. (1) din OUG nr. 195/2002 în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., iar în subsidiar, a solicitat reţinerea circumstanţelor atenuante, conform art. 76 lit. d) C. proc. pen., şi coborârea pedepselor la un alt cuantum.

În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 87 alin. (1) din OUG nr. 195/2002, arată că la dosarul de urmărire penală există un proces-verbal de prelevare a probelor biologice, menţionându-se că această prelevare s-a efectuat cu ac şi seringă de unică folosinţă sub semnătura şi parafa medicului. Însă, conform art. 88 din acelaşi act normativ, recoltarea probelor biologice se face cu respectarea normelor metodologice ale Ministerului Sănătăţii, respectiv ordinul nr. 376/2006, iar conform art. 6 alin. (1) lit. c) din acest ordin, recoltarea probelor biologice se face cu ac şi seringă de unică folosinţă până la înlocuirea acestei modalităţi cu cea care implică folosirea trusei standard, adică pentru încă 6 luni de la publicare. Această publicare s-a făcut în aprilie 2006, astfel încât înlocuirea acestei modalităţi prin folosirea trusei standard a operat din luna octombrie 2006. În acest context, apreciază că alterarea metodei de recoltare a probelor biologice, cu nerespectarea normelor impuse de autoritatea în domeniu, implică anularea valorii probatorii a testelor efectuate. Toate aceste aspecte trebuie sancţionate prin achitarea inculpatului în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., respectiv lipsa elementului material al infracţiunii, în condiţiile în care probele biologice au fost recoltate cu încălcarea textelor de lege imperative, fiind aplicabile dispoziţiile art. 64 alin. (2) C. proc. pen., avându-se în vedere şi şedinţa CSM pe practică neunitară din data de 05.11.2008.

Prin decizia penală nr. 101/A din 30.03.2009, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 12501/325/2008, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpat împotriva sentinţei penale nr. 2812/12 11 2008 a Judecătoriei Timişoara pronunţată în dosar 12501/325/2008.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că, în mod corect, pe baza unui probatoriu complet Judecătoria a stabilit starea de fapt si vinovăţia inculpatului, vinovăţie care nu a fost contestata de acesta. De asemenea, instanţa de apel a stabilit ca in mod corect judecătoria a confirmat încadrarea juridică propusă prin actul de acuzare, respectiv că inculpatul se face vinovat de săvârşirea a trei infracţiuni, respectiv că a condus pe drumurile publice un autoturism neînmatriculat, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 85 alin. (1) din OUG nr. 195/2002, a condus pe drumurile publice un autoturism fără a poseda permis de conducere, faptă întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 86 alin. (1) din OUG nr. 195/2002 modificată şi aceea ca a condus pe drumurile publice un autoturism având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 87 alin. (1) din OUG nr. 195/2002.

În ce priveşte cea de a treia infracţiune instanţa de apel a apreciat că sunt neîntemeiate criticile inculpatului cu privire la faptul ca nu a fost respectată modalitatea de recoltare a probelor biologice şi acest lucru a condus la alterarea acestora în condiţiile în care nu există nicio dovadă care să creeze o suspiciune cu privire la o pretinsă alterare a probelor. S-a reţinut că această modalitate de recoltare a probelor, respectiv cu ac şi siringă de unică folosinţă a fost folosită până la intrarea în vigoare a noii reglementări, iar înlocuirea metodologiei nu a avut la bază faptul că vechea modalitate de recoltare a probelor era nesigură. Din acest considerent, instanţa de apel a opinat că nefolosirea metodologiei de recoltare introdusă prin actul normativ indicat de parte nu conduce automat la concluzia că probele sunt alterate.

Pe de altă parte, s-a considerat că nedotarea unităţii sanitare care a prelevat aceste probe cu trusa standard şi folosirea vechii modalităţi de recoltare a probelor nu poate conduce automat la concluzia ca aceste mostre de sânge au fost obţinute în mod ilegal şi s-a produs o încălcare a prevederilor art. 64 alin. (2) C. proc. pen.

Faţă de considerentele expuse Tribunalul Timiş a respins ca nefondat apelul formulat de inculpat.

Împotriva deciziei penale nr. 101/A/30.03.2009 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 12501/325/2008 a declarat recurs, în termen legal, inculpatul, criticând-o ca netemeinică şi nelegală.

Recursul nu a fost motivat în scris, ci numai cu ocazia susţinerii orale a acestuia, aspectele invocate de apărătorul inculpatului fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii.

Analizând recursul declarat de inculpat prin prisma motivelor invocate de acesta şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., instanţa constată că este nefondat, urmând să fie respins pentru următoarele considerente:

Potrivit procesului-verbal de constatare a infracţiunii din 17.06.2007, semnat de inculpat şi martori asistenţi, se menţionează că inculpatul a fost testat cu aparatul alcooltest Dreger seria ARRJ – 0061 la data de 17.06.2007 orele 11,40 conform protocolului 00007 rezultatul fiind de 0,88 mg/l aer pur respirat. Totodată, inculpatul a recunoscut în faţa instanţei săvârşirea faptelor, menţionând că a consumat toată noaptea băuturi alcoolice.

Pe de altă parte, din procesul verbal de prelevare din 17.06.2007 rezultă că prelevarea s-a făcut cu ac şi seringă de unică folosinţă, proba fiind sigilată cu sigiliul nr. 39893 MI. Astfel, susţinerile apărătorului inculpatului în sensul că nu s-ar fi menţionat sigiliul sunt nereale. Prin urmare, recoltarea probelor biologice nu a fost făcută cu trusa de recoltare prevăzută de Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 376/2006, ci cu metoda clasică impusă de Institutul de Medicină Legală „Mina Minovici” la 01.03.1990. Potrivit procesului verbal de recoltare rezultă că seringa şi acul utilizate au fost de unică folosinţă, flaconul a fost curat şi nu a prezentat urme de alcool, iar dezinfectarea pielii nu s-a făcut cu alcool sau alte substanţe derivate. De la bun început, adică din momentul constatării faptei de către organele de poliţie, dar şi ulterior, în cursul urmăririi penale, inculpatul nu a avut nicio obiecţie cu privire la modul în care au fost recoltate probele biologice, a acceptat să se supună probei alcool test, care a evidenţiat o cantitate de 0,88 mg/l aer pur respirat, iar ca urmare a probelor de sânge recoltate s-a stabilit o alcoolemie de 1,65 ‰ la ora 1215, respectiv 1,45 ‰ la ora 1315. În cursul cercetării judecătoreşti la Judecătoria Timişoara, inculpatul nu a invocat nici un moment existenţa vreunui motiv de nulitate vizând modul cum i-au fost recoltate probele biologice, recunoscând şi regretând conducerea sub influenţa alcoolului.

Prin urmare, este indubitabil faptul că inculpatul a condus autoturismul cu alcoolemie ce depăşeşte limita legală, iar faptul că nu s-au respectat procedurile impuse de Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 376/2006 la recoltarea sângelui, nu conduce automat la constatarea nulităţii recoltării câtă vreme în practică trusele de recoltare menţionate în ordin nu au fost livrate unităţilor spitaliceşti, iar inculpatul, aşa cum s-a menţionat mai sus, nu a invocat vreo lezare a drepturilor sale prin modul în care i s-a făcut recoltarea decât în căile de atac. Este adevărat că potrivit art. 30 din Normele metodologice privind prelevarea probelor biologice în vederea stabilirii intoxicaţiei etilice şi a stării de influenţă a produselor ori substanţelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora asupra comportamentului conducătorilor de autovehicule şi tramvaie aprobate prin Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 376/10 aprilie 2006, se menţiona că utilizarea trusei standard de prelevare, a cărei componenţă este prevăzută în anexa nr. 5 la normele metodologice, înlocuieşte metoda clasică în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a acestora; însă, nu trebuie omise nici dispoziţiile tranzitorii din art. 6 alin. (1) lit. c) din acelaşi ordin, care prevăd că „prelevarea sângelui se face cu seringi de unică folosinţă, până la înlocuirea acestei metode cu trusa standard de prelevare special destinată acestui scop”. Sub acest aspect, instanţa constată că termenul de 6 luni este un termen administrativ, de recomandare; iar folosirea metodei de prelevare cu seringi de unică folosire se prelungeşte până la existenţa posibilităţii efective de utilizare a trusei unice; o interpretare diferită conducând la imposibilitatea efectuării probatoriului în cauzele privind comiterea infracţiunii prevăzută de art. 87 alin. (1) din OUG nr. 195/2002 din motive neimputabile organelor judiciare, cu atât mai mult cu cât înlocuirea metodei de prelevare nu a fost justificată de nesiguranţa vechii metode. Totodată, se constată că în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 21 din Normele metodologice privind prelevarea probelor biologice întrucât metoda utilizată pentru determinarea alcoolemiei este una reglementată de acestea.

Instanţa mai are în vedere şi faptul că potrivit dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. probele nu au valoare mai dinainte stabilită; aprecierea fiecărei probe făcându-se de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrării, în scopul aflării adevărului. Astfel fiind, se reţine că starea de fapt în speţă a fost stabilită ca rezultat al tuturor mijloacelor de probă expuse anterior, rezultatul buletinului de analiză coroborându-se cu recunoaşterea inculpatului şi testarea cu alcooltestul.

În ceea ce priveşte susţinerile inculpatului că faptele de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere şi a unui autovehicul neînmatriculat nu ar prezenta pericolul social al unei infracţiuni şi că s-ar impune aplicarea dispoziţiilor art. 181 C. pen., acestea sunt nefondate în raport cu modul de comitere, persoana inculpatului, urmarea care s-ar fi putut produce, împrejurările faptei.

În conformitate cu prevederile art. 181 din Codul penal, nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni. În alin. (2) al aceluiaşi articol se precizează că la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ţine seama de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana şi conduita inculpatului. În stabilirea gradului de pericol social se reţine că cele două infracţiuni sunt considerate chiar de legiuitor ca fiind de pericol, cu atât mai mult în situaţia în care s-au produs consecinţe în realitatea obiectivă, respectiv inculpatul a pierdut controlul volanului şi a părăsit partea carosabilă, a pătruns pe spaţiul verde şi a lovit doi pomi. Totodată, susţinerea apărătorului inculpatului în sensul că acesta nu ar fi cunoscut faptul că autoturismul era radiat din circulaţie nu poate fi reţinută întrucât radierea a avut loc în 11.05.2006, iar aceste apărări nu se circumscriu noţiunii de eroare de fapt.

Astfel fiind, în temeiul 38515 alin. 1, pct. 1, lit. b) C. proc. pen. a respins ca nefondat recursul declarat de inculpat, împotriva deciziei penale nr. 101/A/30.03.2009, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 12501/325/2008.

Etichete: ,

Plângere contravenţională – limita legala viteză

Dosar nr. 872/333/2008
Plângere contraventionala
TRIBUNALUL VASLUI
SECTIA CIVILA
DECIZIE Nr. 17
Sedinta publica de la 11 Ianuarie 2010
Instanta constituita din:
PRESEDINTE CORINA-SUZANA ARTENE
Judecator LAURA-MONICA BALAN
Judecator RADU OANA
Grefier FLORENTINA POPA

S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurentul O A V domiciliat în în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Politie al judetului Vaslui cu sediul în Vaslui, str. Hagi Chiriac nr.1, jud.Vaslui împotriva sentintei civile nr.1957 din 11.06.2008 pronuntata de Judecatoria Vaslui în dosarul nr.872/333/2008, având ca obiect plângere contraventionala.

La apelul nominal facut în sedinta publica au lipsit partile.

Procedura de citare legal îndeplinita.

S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta care învedereaza faptul ca dosarul se afla la al III-lea termen de judecata; nu s-a depus întâmpinare si s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa.

S-au verificat actele si lucrarile de la dosar, dupa care;

Instanta având în vedere faptul ca s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa, constata cauza în stare de judecata, declara dezbaterile închise si lasa cauza în pronuntare, dupa care s-a trecut la deliberare conform art. 256 cod procedura civila, dându-se decizia de fata.

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de fata,

Prin sentinta civila nr. 1957, pronuntata la data de 11-06-2008 în cauza înregistrata sub nr.872/333/2008, Judecatoria Vaslui a respins plângerea formulata de petentul O A V împotriva procesului-verbal seria PCA nr.3395043 întocmit la data de 15.02.2008 de intimatul-organ constatator Inspectoratul de Politie al Judetului Vaslui – Serviciul Politiei Rutiere.

Pentru a se pronunta astfel, instanta de fond a retinut faptul ca la data de 15.02.2008, un agent constatator din cadrul IPJ Vaslui – SPR a întocmit procesul-verbal seria PCA nr.3395043, prin care a retinut în sarcina petentului OBOROCEA AUREL VASILE ca la aceeasi data, ora 17:22, pe DN 24 – km 108, „a condus autoturismul Opel cu nr. de înmatriculare B 125485, în afara localitatii, pe DN 24, pe directia Vaslui-Crasna cu viteza de 145 km/h, stabilita cu aparatul radar montat pe auto B-07-JNX si înregistrat pe caseta nr.437, aparat radar seria PYT 672000174”.

Fapta a fost încadrata la dispozitiile art.102 alin.3 lit.e) din OUG nr.195/2002 potrivit carora constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda prevazuta în clasa a IV-a de sanctiuni si cu aplicarea sanctiunii complementare a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 90 de zile, savârsirea de catre conducatorul de autovehicul a urmatoarei fapte: „depasirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv si pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatata potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic”. Pentru a retine astfel, agentul constatator a avut în vedere faptul ca petentul circula în acel moment în afara localitatii, precum si dispozitiile art.49 alin.4 din OUG nr.195/2002 conform carora pe categoria de drum respectiva (DN) limita maxima de viteza este de 90 km/h.

Sanctiunea principala aplicata a fost amenda în cuantum de 450 RON – echivalentul a 9 puncte amenda. Sanctiunea a fost aplicata în conformitate cu dispozitiile art.102 alin.3 din OUG nr.195/2002, raportat la art.98 din acelasi act normativ, amenda aplicata reprezentând minimul prevazut de lege. Totodata, agentul constatator a procedat la retinerea permisului în vederea suspendarii dreptului de a conduce, eliberând în acest sens petentului dovada seria DDA nr.166617/15.02.2008 cu drept de circulatie 15 zile.

Procesul-verbal a fost semnat de petent, acesta consemnând urmatoarele: „am obiectiuni pe care o sa le arat în instanta”.

Respectând dispozitiile art. 34 alin. 1 din O.G. 2/2001 si implicit principiul preeminentei dreptului, instanta de fond a examinat mai întâi legalitatea procesului-verbal si ulterior temeinicia sa.

Sub aspectul legalitatii, instanta de fond a analizat procesul-verbal atât în raport de disp. art.17 din OG nr.2/2001, cât si fata de motivele de nelegalitate invocate de petent.

Astfel, petentul a invocat nulitatea absoluta a procesului-verbal motivat de faptul ca procesul-verbal nu a fost întocmit de cel care a constatat contraventia. Instanta de fond a retinut ca operatorul radar aflat pe autoturismul politiei rutiere B-07-JNX este cel care a întocmit si procesul-verbal, petentul aratând în plângerea sa ca a fost oprit chiar de acest agent de politie, care are atestat de operator radar calificat (fila 22) iar la data si în zona respectiva, conform graficului de activitate (fila 26), avea competenta de a supraveghea video traficul rutier. În acest sens, instanta a avut în vedere înscrisul depus de intimat cu privire la planul de actiune pentru ziua de 14.02.2008 ca nefiind o proba pertinenta în solutionarea cauzei.

În ceea ce priveste constatarea contraventiei în cauza, instanta de fond a retinut ca potrivit art.109 alin.1 din OUG nr.195/2002, constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor se fac direct de catre politistul rutier; conform alin.2, constatarea contraventiilor se poate face si cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate si verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contraventiei.

Din interpretarea logico-gramaticala a textului de lege rezulta ca în ceea ce priveste constatarea faptei, aceasta poate fi facuta în doua moduri: ex propriis sensibus si cu ajutorul mijloacelor tehnice. Data fiind natura contraventiei în cauza, constatarea acesteia se va face întotdeauna cu mijloacele tehnice corespunzatoare, respectiv cu aparatele radar. Utilizarea aparatelor radar este în sarcina unor operatori calificati, în cauza fiind indicat agentul de politie care are aceasta calificare (fila 22).

Referitor la sustinerea petentului conform careia constatarea contraventiei în cauza ar fi trebuit facuta de doi politisti rutieri, instanta de fond a retinut ca aceasta conditie nu este prevazuta de un act normativ astfel încât lipsa sa sa atraga cel putin o nulitate virtuala. Norma interna a SPR despre care face vorbire petentul nu constituie izvor de drept în aceasta materie, iar în caz contrar, atâta vreme cât constatarea se face prin mijloc tehnic, eventuala nulitate ar fi una relativa, conditionata de existenta unei vatamari, iar nu o nulitate absoluta si aceasta întrucât cauzele de nulitate de absoluta sunt expres prevazute de lege. Încheierea de sedinta si sentinta civila pronuntate de Judecatoria Tecuci, precum si adresa emisa de aceasta instanta nu constituie proba în prezenta cauza. În sistemul de drept român, practica judiciara a altor instante nu reprezinta izvor de drept si nu obliga cu nimic prezenta instanta în masura în care nu este vorba despre o decizie a ÎCCJ pronuntata într-un recurs în interesul legii. Astfel, în considerarea principiului independentei care guverneaza profesia de magistrat-judecator, instanta de fond a înlaturat înscrisurile depuse de petent în sensul aratat anterior.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de contraventie, instanta de fond a analizat probele administrate în prezenta cauza, respectiv înregistrarile efectuate cu aparatul radar.

În ceea ce priveste legalitatea probei constând în înregistrarile efectuate cu aparatul radar, instanta de fond a constatat ca mijlocul tehnic folosit de operatorii radar corespunde cerintelor art.4.3 din, în sensul ca respectivul cinemometru – individualizat prin serie si numar în cuprinsul procesului-verbal – este verificat metrologic, conform buletinului nr.0099507/18.09.2007 (fila 21 din dosar) care atesta indirect si omologarea mijlocului tehnic, atât omologarea, cât si verificarea metrologica fiind atributii exclusive ale Biroului Român de Metrologie Legala.

Cu privire la legalitatea înregistrarilor efectuate si a admisibilitatii acestora ca probe în prezenta cauza, instanta de fond a retinut urmatoarele: potrivit art.3.2.6 din Norma de metrologie legala NML 021-05, cinemometrul trebuie sa fie prevazut cu o functie de autotestare, care sa poata pune în evidenta orice defect sau dereglare functionala, ce pot avea influenta asupra exactitatii de masurare, testarea putându-se face si manual daca se considera necesar. Aceasta functie a cinemometrului de a se autotesta este activata la fiecare punere în functiune. Verificarea metrologica priveste inclusiv existenta si eficacitatea acestei functii. Mentiunea „T” de pe fotografiile efectuate nu reflecta efectuarea autotestarii ci marcheaza autoturismul „tinta” („target” -T).

În ceea ce priveste împrejurarea daca înregistrarea s-a facut în regim de stationare sau în deplasare, instanta a retinut potrivit art.3.2.7. din Norma 021-05, „cinemometrul utilizat în regim de deplasare a autovehiculului pe care este instalat trebuie sa realizeze si masurarea vitezei proprii de deplasare”. În acest sens, înregistrarile efectuate cu cinemometrul au functia de a indica separat viteza autoturismului pe care este instalat, în lipsa ei, rezultând ca înregistrarea s-a facut în regim de stationare. Întrucât pe toate fotografiile depuse la dosarul cauzei este retinuta atât viteza autoturismului vizat, cât si cea a autoturismului pe care era instalat radarul, instanta a retinut ca înregistrarea s-a facut în regim de deplasare. Fata de dispozitiile amintite, instanta a apreciat ca proba cu certificatul de omologare nu este concludenta în solutionarea cauzei sub acest aspect.

Similar, sensul de deplasare al autoturismului pe care este instalat cinemometrul este indicat numai în situatia în care este OPUS, în lipsa acestei mentiuni rezultând ca sensul de deplasare este acelasi cu cel al autovehiculului înregistrat. Analizând fotografiile depuse, instanta a retinut ca în momentul înregistrarii, autovehiculul pe care era instalat aparatul radar se deplasa din sensul opus celui pe care circula petentul.

În ceea ce priveste conditia ca blocul operator sa fie prevazut cu un sistem de iluminare tip blitz în masura în care înregistrarile se efectueaza pe timp de noapte, instanta a retinut ca finalitatea acestei dotari consta, potrivit art.3.5.3. alin.2 din Norma NML 021-05 în captarea unor imagini clare care sa poata pune în evidenta numarul de înmatriculare al autovehiculului vizat. Sistemul de iluminare are exclusiv aceasta functie si nu influenteaza procesul masurarii. Instanta a constatat ca fotografiile realizate ofera imaginea clara a autoturismului petentului, numarul de înmatriculare fiind vizibil.

Pentru înlaturarea fotografiilor captate de pe înregistrarea video pe motiv ca acestea ar fi prelucrate de intimat, petentul, beneficiind de asistenta juridica, avea la dispozitie mijloace legale specifice pentru a le contesta, instanta neapreciind în virtutea rolului sau activ ca aceste fotografii ar constitui un fals.

Fata de aceste considerente, instanta de fond a constatat ca plângerea contraventionala este nefondata sens în care va fi respinsa ca atare, dispozitiile procesului-verbal urmând a fi mentinute atât în ceea ce priveste sanctiunea principala a amenzii, cât si în ceea ce priveste sanctiunea complementara a suspendarii dreptului de a conduce.

Împotriva sentintei civile nr. 1957/11-06-2008 a Judecatoriei Vaslui, petentul a declarat recurs, solicitând casarea hotarârii instantei de fond.

In motivarea recursului, recurentul a învederat faptul ca instanta de fond nu a retinut faptul ca inregistrarile anexate la dosar nu corespund cerintelor art. 3.5.1. din NML 021-05, respectiv sensul de deplasare si faptul ca a fost efectuata autotestarea, fapt ce atrage nevalabilitatea planselor foto prezentate ca proba. Precizeaza recurentul ca intimatul nu a facut dovada ca aparatul radar era destinat utilizarii in regim de miscare. De asemenea, in recurs se invoca ca instanta de fond a ignorat ca inregistrarile radar au fost realizate pe timp de noapte. Din planul de actiune pentru ziua de 14-02-2008 rezulta ca o alta persoana decat agentul constatator a incheiat procesul – verbal de constatare a contraventiei.

Recurentul nu si-a motivat în drept cererea.

Intimatul Inspectoratul de Politie al Judetului Vaslui nu a depus intampinare.

În recurs, s-au depus înscrisuri.

Analizînd actele si lucrarile dosarului prin prisma motivelor invocate de catre recurenta, dar si din oficiu, prin prisma prevederilor de art. 304 ind.1 Cpc, instanta constata ca recursul declarat în cauza este neintemeiat, pentru urmatoarele motive:

In ceea ce priveste sustinerile recurentului cu privire la neindicarea sensului de deplasare a autovehiculului, din analiza planselor foto depuse la filele 19 – 20 din dosarul de fond rezulta ca autovehiculul pe care era instalat aparatul radar circula din sens opus celui condus de contravenient. In cuprinsul planselor apare termenul de OPUS, ceea ce confirma sensul de deplasare pentru autoturismul pe care era amplasat aparatul radar.

Referitor la efectuarea autotestarii, instanta de recurs retine, analizand Manualul de operare & Ghid de instalare al aparatului radar tip Python II, imposibilitatea utilizarii aparatului in cazul detectarii unei defectiuni a unitatii. Functia de autotestare a aparatului radar este activata automat la fiecare punere in functiune, conform art. 3.2.6. din NML 021-05, astfel incat, in cazul depistarii unor defecte sau dereglari functionale, acestea vor fi semnalate, iar functionarea aparatului radar va fi blocata. In Manualul de operare & Ghid de instalare al aparatului radar tip Python II se precizeaza ca mentiunea Pas va aparea in fereastra Lock atunci cand exista o defectiune a aparatului radar, astfel incat, in lipsa unei astfel de mentiuni, nu se poate contesta legalitatea inregistrarilor efectuate.

Recurentul sustine ca inregistrarile efectuate nu corespund cerintelor art. 3.5.1. din NML 021 – 05, sustineri ce nu pot fi retinute intrucat din plansele foto depuse de organul constatator rezulta data (15-02-2008) si ora (17,22) la care a fost efectuata masurarea, precum si valoarea vitezei masurate (145 km, conform planselor 2 – 5). Numarul de inmatriculare al autoturismului condus de recurent este evidentiat in plansele foto 3 – 5, astfel incat si cea din urma cerinta a art. 3.5.1. este indeplinita.

In ceea ce priveste posibilitatea utilizarii aparatului radar in regim de miscare, din Manualul de operare & Ghid de instalare al aparatului radar tip Python II rezulta ca acesta permite efectuarea inregistrarilor atat in regim stationar, cat si in regim de miscare.

Referitor la momentul efectuarii inregistrarilor, se constata ca in procesul – verbal, precum si in plansele foto depuse, este indicata ora 17,22, astfel incat nu se poate retine ca inregistrarile au avut loc pe timp de noapte. De altfel, din plansele foto 3 – 5 rezulta cu claritate numarul de inmatriculare a autoturismului condus de recurrent.

Din planul de actiune pentru data de 15-02-2008 (fila 26 dosar fond) rezulta ca pentru acea data, in intervalul orar 14 – 22, agentul sef adjunct Bujor Gheorghe era planificat pe sectorul de drum Munteni de Jos – Crasna. Analizand procesul – verbal seria PCA nr. 3395043 se constata ca este incheiat de agentul sef adjunct Bujor Gheorghe, care este autorizat pentru a desfasura activitati de supraveghere video a traficului rutier cu aparatul radar Python II, conform atestatului de la fila 22 dosar fond. Asadar, nici sustinerile recurentului cu privire la incheierea procesului – verbal de catre o alta persoana decat agentul constatator nu pot fi retinute.

Fata de acestea, se constata ca sentinta recurata este temeinica si legala, urmând ca, potrivit prevederilor art. 312 alin. 1 din Cpc, recursul declarat de catre O A V sa fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de O A V împotriva sentintei civile nr. 1957 din 11.06.2008 pronuntata de Judecatoria Vaslui pe care o mentine.

Irevocabila.

Pronuntata în sedinta publica de la 11 Ianuarie 2010.

Etichete: ,

Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană în condiţiile în care prezenta o îmbibaţie alcoolică peste limita legală

TRIBUNALUL VASLUI
SECŢIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 188/A
Şedinţa publică de la 14 Octombrie 2009
Instanţa constituită din:
PREŞEDINTE : DIMA DANIELA
Judecător : NICULACHE LUMINIŢA
Grefier : BODESCU PANSELUŢA
Cu participare procuror : ARMEANU SORIN

Pe rol, la ordine, se află spre soluţionare apelul penal declarat de inculpatul H V, domiciliat în, împotriva sentinţei penale nr. 275 din 12.05.2009 a Judecătoriei Bârlad, pronunţată în dosar nr. 1229/189/2009.

Obiectul cauzei : infracţiunea prev. de art. 87 alin.1 din OUG 195/20002.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică se prezintă inculpatul apelant H V asistat de apărător angajat, dl. av. Borca Iosif din cadrul Baroului Constanţa.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că: procedura de citare este legal îndeplinită, apelul a fost declarat în afara termenului prevăzut de art. 363 Cod procedură penală însă hotărârea instanţei de fond a fost comunicată inculpatului la o adresă greşită, apelul a fost motivat în scris, inculpatul a fost audiat la fond iar cauza se află la primul termen de judecată în apel.

S-au verificat actele şi lucrările dosarului, după care:

Instanţa, avînd în vedere că inculpatul apelant şi-a angajat apărător, în persoana dl. avocat Borca Iosif, încetează delegaţia din oficiu a dl. avocat Ouatu Adrian ce va fi indemnizat cu 50 % din valoarea onorariului, respectiv cu suma de 100 lei, potrivit Protocolului încheiat între U.N.B.R. şi Ministerul Justiţiei.

Interpelat, inculpatul H V arată că menţine declaraţiile date până în prezent în cauză şi nu are declaraţii suplimentare de făcut în faţa instanţei de apel.

Solicitînd şi primind cuvântul, reprezentantul parchetului arată că apelul inculpatului a fost declarat în afara termenului prevăzut de art. 363 Cod procedură penală, fiind aşadar tardiv, context în care solicită a fi interpelat inculpatul cu privire la motivele declarării acestui apel în afara termenului legal.

Avînd cuvântul pentru inculpat, dl. avocat Borca Iosif arată că inculpatului i-a fost comunicată hotărârea instanţei de fond la o adresă greşită, respectiv localitatea , ori inculpatul locuieşte în localitatea Ovidiu, dar pe strada . Faţă de acest aspect, apelul a fost declarat în termen legal întrucât inculpatului nu a primit comunicarea hotărârii.

S-a procedat la identificarea inculpatului H V pe baza cărţii de identitate seria nr. emisă de Poliţia oraşului şi s-a constatat că domiciliul consemnat în cartea de identitate este „”.

Avînd cuvântul, reprezentantul parchetului arată că nu insistă în excepţia tardivităţii.

Nefiind alte cereri formulate prealabile dezbaterilor, instanţa constată cauza în stare de judecată şi trece la dezbateri, dînd cuvântul cu privire la apelul formulat.

Avînd cuvântul pentru inculpatul H V, dl. av. Borca Iosif solicită admiterea apelului declarat, desfinţarea hotărârii pronunţaă de instanţa de fond, iar rejudecînd cauza să se constate că sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de art. 90 Cod penal pentru a se face aplicarea disp. art. 91 Cod penal. În acest sens se solicită a se avea în vedere că inculpatul se află la prima încălcare a legii iar fapta a fost comisă pe un drum puţin circulat. De altfel, alcoolemia nici nu a fost foarte mare şi probabil ea a fost accentuată de faptul că în acea zi inculpatul nu mâncase. De asemenea, nu trebuie neglijat nici faptul că H V a vrut să ajute pe cineva, el neştiind din timp că în acea zi urma să conducă autoturismul, distanţa parcursă fiind de altfel redusă. Apreciază apărătorul inculpatului că, faţă de circumstanţele comiterii faptei, inculpatul poate beneficia de clemenţă din partea instanţei, solicitîndu-se admiterea apelului în sensul de a se aplica o sancţiune cu caracter administrativ, sancţiune ce ar asigura reeducarea inculpatului.

Avînd cuvântul, reprezentantul parchetului arată că, practic, prin apelul formulat inculpatul H V solicită achitarea sa şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ, motivînd sub acest aspect că alcoolemia era de 0,95 g %o, iar drumul pe care s-a circulat era unul de importanţă mai mică, ceea ce ar conduce la un grad de pericol social redus al faptei. Însă, legiuitorul a stabilit din start că infracţiunea dedusă judecăţii este una de pericol, astfel că nu se mai discută pe gradul de pericol social al faptei, acesta fiind prezumat. Este adevărat că circumstanţele comiterii faptei pot conduce la o diminuare a cuantumului pedepsei, însă nicidecum la reducerea gradului de pericol social al faptei comise. În aceste condiţii, instanţa de fond a dat o soluţie legală şi temeinică atunci când a dispus condamnarea inculpatului. Pedeapsa este oricum destul de mică, astfel că nu se poate susţine că nu s-a dat eficienţă prevederilor art. 74 Cod penal, prima instanţă avînd în vedere inclusiv ceea ce s-a susţinut astfel, respectiv faptul că drumul pe care a condus inculpatul era unul puţin circulat. Pentru aceste motive solicită procurorul respingerea ca nefondat a apelului declarat de inculpatul H V şi obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Avînd ultimul cuvânt, inculpatul apelant H V lasă la aprecierea instanţei soluţionarea apelului.

S-au declarat dezbaterile închise, cauza fiind lăsată în pronunţare

Ulterior deliberării,

T R I B U N A L U L,

Asupra apelului declarat constată:

Prin Rechizitoriul nr.4371/P/2008 din data de 12.03.2009, al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în temeiul art.262 pct. 1 lit. a din C. proc. pen., s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului H V pentru comiterea unei infracţiuni prev. şi ped. de art. 87 alin.1 din O.U.G. 195/2002, modificată prin O.G. 63/2006, reţinându-se că acesta, la data de 08.11.2008, a condus pe drumurile publice, un autovehicul în condiţiile în care prezenta o îmbibaţie etilică peste limita legală.

Potrivit prevederilor art.264 C.pr. pen., rechizitoriul, verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei conform art.264 alin. 3, împreună cu dosarul cauzei a fost înaintat Judecătoriei Bârlad, pe rolul căreia a fost înregistrat dosarul nr. 1229/189/2009 din 27 martie 2009.

Procedându-se la judecarea cauzei, prin sentinţa penală nr.275/12.05.2009 a Judecătoriei Bârlad, s-au hotărât următoarele:

Condamnarea inculpatului H V, la 4 ( patru) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzuta de art. 87 al. 1 din OUG 195/2002, modificată şi republicată, cu aplicarea art. 74 şi 76 lit. d Cod penal

S-au aplicat inculpatului disp. art.71 şi 64 lit. a, teza II şi b Cp.

S-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

S-a fixat termen de încercare 2 ani şi 4 luni.

S-a atras atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 Cp.

S-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii.

A fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 250 lei cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele :

La data de 08.11.2008 , împreună cu soţia şi părinţii săi, inculpatul s-a deplasat cu autoturismul, în com Iveşti, jud Vaslui, la nişte cunoştinţe pentru rezolvarea unor probleme personale loc unde a consumat băuturi alcoolice. La întoarcere în com. Tutova, în jurul orei 1805, inculpatul a fost oprit în trafic de organele de poliţie rutieră pentru control. Acesta a fost supus testului de respiraţie, rezultând o concentraţie de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat. Inculpatul a fost condus apoi la Spitalul municipal de Urgenţă „Elena Beldiman” Bârlad unde i s-au recoltat două probe biologice de sânge, la un interval de o oră, valorile fiind de 0,95 g% alcool pur în sânge la prima probă şi de 0,90 g % alcool pur în sânge la a doua probă.

La solicitarea inculpatului s-a efectuat un calcul retroactiv. Conform raportului de expertiză, la ora 1805, când a fost depistat în trafic de organele de poliţie, inculpatul avea o alcoolemie de 0,95 g % – 1,00g %.

Situaţia de fapt a fost stabilită pe baza următoarelor mijloace de probă: procesul verbal de constatare, rezultatul alcooltestului, buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie, raportul de expertiză medico legală nr.980/12.12.2008, declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, coroborate cu declaraţiile inculpatului care a recunoscut săvârşirea faptei şi procesul verbal de prezentare a materialului de urmărire penală.

În drept, fapta inculpatului de a conduce pe drumurile publice, în data de 08.11.2008 un autovehicul având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev de art.87 al.1 din OUG 195/2002 republicată.

Inculpatul a cooperat cu organele de anchetă şi a ajutat la stabilirea adevărului. Nu este cunoscut cu antecedentele penale şi a regretat săvârşirea faptei.

Aceste aspecte au fost reţinute ca circumstanţe atenuante prev de art.74 lit.c Cod penal, situaţie în care s-a dat eficienţă disp.art.76 lit. d Cod penal, pedeapsa fiind coborâtă sub minimul special de 1 an închisoare prevăzut de lege.

Având în vedere că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.81 Cod penal, instanţa a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, iar potrivit art.82 Cod penal a fixat termen de încercare 2 ani la care s-a adăugat cuantumul pedepsei aplicate.

Împotriva sentinţei, cu respectarea termenului prevăzut de art. 363 din C.pr. pen., prin cererea motivată din data de 9 septembrie 2009, a declarat apel inculpatul H V .

În motivarea apelului , prin memoriul depus la dosarul cauzei la data de 8 oct.2009, inculpatul a solicitat desfiinţarea sentinţei şi aplicarea prevederilor art.90 şi 91din C.penal, referitoare la înlocuirea răspunderii penale, deoarece nu este consumator de băuturi alcoolice, împrejurarea că probele biologice au constatat o concentraţie peste limita legală fiind determinată de împrejurarea că în ziua respectivă nu mâncase. A mai arătat că, deşi consumase un pahar cu vin, era perfect lucid, motiv pentru care s-a şi urcat la volanul autoturismului .

Apelantul a mai susţinut în favoarea sa împrejurarea că a recunoscut şi regretat fapta comisă şi că o eventuală condamnare, chiar şi cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, îi aduce grave prejudicii, fiind şofer ,,de meserie”, se ocupă de aprovizionarea societăţii pe care o administrează.

Examinând cauza şi judecata instanţei de fond sub aspectul problemelor de fapt şi de drept invocate şi sub toate aspectele ei, conform art.371 alin.2 din C.pr. pen., tribunalul constată că apelul formulat este fondat pentru motive ce vor fi arătate în continuare:

Văzând probatoriul cauzei, la administrarea căruia au fost respectate dispoziţiile procedurale, se constată că în mod corect s-a reţinut că inculpatul se face culpabil de comiterea unei fapte prevăzute de art. 87 alin.1 din O.U.G. 195/2002, constând în aceea că, la data de 08.11.2008, a condus pe drumurile publice un autovehicul, în contextul în care prezenta o îmbibaţie etilică ce depăşeşte limita legală.

Activitatea ilicită a inculpatului a fost reţinută în deplină concordanţă cu probele administrate în cauză. Acesta a recunoscut săvârşirea faptei, recunoaştere ce se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză şi la care instanţa a făcut referire.

Tribunalul reţine însă că fapta comisă de inculpat, prin conţinutul ei concret şi prin atingerea minimă adusă valorilor sociale apărate de legea penală, nu prezintă gradul de pericol social specific unei infracţiuni, aşa încât, pentru atingerea scopului legii penale să fie necesară aplicarea unei pedepse, resocializarea inculpatului putând fi realizată prin aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ.

Tribunalul evidenţiază faptul că infracţiunea prev. de art. 87 alin.1 din O.U.G.195/2002, ca de altfel şi celelalte infracţiuni rutiere, este o infracţiune de pericol, care nu produce o lezare a valorilor ocrotite, ci creează o stare de primejdie asupra siguranţei pe drumurile publice.

În raport de această chestiune, există opinii, cum este şi cea exprimată de reprezentantul Ministerului Public în combaterea motivelor de apel, potrivit cărora sancţionarea administrativă a faptelor prevăzute de O.U.G.195/2002 nu este admisibilă, în opera de aplicare a dreptului neputându-se aprecia asupra inexistenţei pericolului, din moment ce legiuitorul a stabilit că prin simpla punere în primejdie a valorilor sociale, faptele sunt grave şi constituie infracţiune.

Tribunalul nu îmbrăţişează acest punct de vedere pentru următoarele motive:

Conducerea pe drumurile publice a unor autovehicule de către persoane care, aflându-se sub o accentuată influenţă a băuturilor alcoolice şi care, astfel, nu mai sunt în plenitudinea aptitudinilor fizice şi psihice, dau naştere unei stări periculoase pentru securitatea circulaţiei. Drept urmare, prin încriminarea prev. de art.87 alin.1 din O.U.G.195/2002, legiuitorul a urmărit ocrotirea acestor valori sociale.

Văzând textul incriminator, din care rezultă că se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani închisoare, fapta de a conduce pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibaţie etilică de peste 0.80 g/l alcool pur în sânge, se observă că legiuitorul a înţeles să facă o deosebire cantitativă, în funcţie de gradul în care sunt puse în pericol valorile sociale apărate.

Această deosebire cantitativă, rezultată din stabilirea unei limite a concentraţiei etilice, a fost transformată într-o deosebire calitativă constând în introducerea faptei în sfera ilicitului penal sau lăsarea în afara acesteia şi sancţionarea ei ca o simplă contravenţie.

Se observă astfel că însuşi legiuitorul a apreciat pericolul abstract al faptei ca având aptitudinea de a cunoaşte capacităţi diferite de afectare a valorilor sociale ocrotite, în funcţie de concentraţia de alcool pe care o prezintă autorul. Acest lucru este firesc şi rezultă din împrejurarea că afectarea aptitudinilor fizice şi psihice pe care le presupune conducerea în siguranţă a autovehiculelor este direct proporţională cu gradul de îmbibaţie etilică. Aceasta, evident, dacă se are în vedere acelaşi subiect, deoarece gradul de tulburare psihofiziologică este influenţat şi de diferiţi alţi factori ce ţin de fiecare subiect în parte. Tocmai aceste ultime aspecte conferă posibilitatea instanţei de judecată ca în operaţiunea de stabilire a gradului de pericol concret să observe în ce măsură au fost afectate valorile apărate prin încriminare.

Drept urmare, sancţionând administrativ o astfel de faptă nu înseamnă a o califica drept lipsită de pericol, ci reprezintă rezultatul unei diferenţieri ,,cantitative’’ a pericolului, diferenţiere care-şi regăseşte efectul în natura reacţiei sociale, care trebuie să fie proporţională.

Potrivit art. 181 alin.2 C.pen., la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ţine seama de modul şi mijloacele desăvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce precum şi de persoana şi conduita făptuitorului .

Referitor la cauza ce face obiectul prezentului dosar, tribunalul constată că inculpatul, posesor al permisului de conducere, categoria B, de la data de 7.03.2002, la data de 8.11.2008, după ce a consumat 500 ml. vin de ţară, fără să fi mâncat, s-a urcat la volanul autoturismului pe care l-a condus, de la domiciliul unor cunoştinţe din localitatea Iveşti, spre localitatea Tutova, fiind oprit în trafic de echipajul de poliţie pe D/243 A, pe raza satului Iveşti.

Probele ştiinţifice au demonstrat că la momentul depistării în trafic, inculpatul ar fi putut avea o concentraţie de alcool de 0,95 – 100 g ‰ , cu 0,15 – 0,20 g peste limita legală.

Deşi concentraţia etilică este una foarte aproape de pragul stabilit de legiuitor, ceea ce ar indica un grad redus de periclitare a siguranţei circulaţiei, trebuie arătat că acest fapt obiectiv, în funcţie de diverşi alţi factori, după cum s-a arătat, poate să releve un pericol foarte grav. De aceea este necesară verificarea faptului dacă speţa de faţă pune în evidenţă existenţa unor asemenea situaţii.

Inculpatul a învederat că s-a urcat la volan în contextul în care era ,,perfect lucid”, că intoxicaţia alcoolică nu a avut influenţă asupra însuşirilor sale psihice.

În verificarea acestor susţineri, se observă că însemnările făcute în Buletinul de examinare clinică, însoţitor al prelevării probelor biologice, confirmă aceste apărări. Rezultă astfel că inculpatul, la momentul examinării, era sub influenţa alcoolului şi prezenta halenă alcoolică, dar manifestările neurologice şi psihice indicau un grad minim de afectare a abilităţilor de conducere. Acesta şi-a păstrat echilibru la întoarcerea bruscă, a executat probele cu precizie şi relativ cu precizie, avea o vorbire clară, o comportare ordonată, era orientat în timp şi spaţiu, prezenta o atenţie concentrată şi o judecată coerentă.

Toate acestea demonstrează faptul că aptitudinile fizice şi psihice pe care le presupune conducerea în siguranţă a autovehiculului erau păstrate sau, mai exact, minim afectate, în având în vedere că proba „indice – nas” a fost executată „relativ cu precizie”, ceea ce indică o anume afectare.

Gradul de influenţare a aptitudinilor oferă informaţii cu privire la gradul în care au fost puse în primejdie valorile sociale ocrotite, şi anume, siguranţa circulaţiei. Desigur, gradul de tulburare psihofiziologică nu are nicio înrâurire asupra existenţei faptei penale şi a răspunderii. De altfel, legiuitorul nu a prevăzut o asemenea împrejurare printre condiţiile incriminării sau ale răspunderii. Ea este observată, analizată şi reţinută în operaţiunea de stabilire a gradului concret al pericolului social, a gradului în care au fost puse în primejdie valorile sociale .

Văzând toate acestea, tribunalul concluzionează că gradul de periclitare a valorilor sociale de către inculpatul H V este unul minim şi insuficient pentru ca fapta să constituie infracţiune.

Pe lângă toate aceste motive, care converg spre concluzia că nu este oportună aplicarea unei pedepse, sunt de evidenţiat şi aspectele ce vizează persoana inculpatului şi conduita pe care acesta a adoptat-o .

Inculpatul se află la prima încălcare a legii penale, nefiind cunoscut cu antecedente penale, aspect ce rezultă din fişa de cazier aflată la fila 41 a dosarului de urmărire penală. Acesta este angajat al firmei S.C. Cl H.R.L., în calitate de şofer şi responsabil cu aprovizionarea, aspect dovedit cu Contractul individual de muncă nr., înregistrat în evidenţele I.T.M.Constanţa, sub nr., precum şi cu Actul adiţional nr. înregistrat la aceiaşi instituţie, sub nr..

El este cunoscut ca fiind un om muncitor şi care nu obişnuieşte să consume alcool, decât în anumite ocazii , este căsătorit, are o fetiţă în vârstă de 14 ani şi se îngrijeşte de familie, aspecte revelate de martorul M V M ( decl. aflată la fila 9 a dos. instanţei de fond). În cursul procesului penal inculpatul a manifestat o atitudine de recunoaştere şi regret a faptei comise.

Toate acestea evidenţiază faptul că inculpatul a săvârşit acţiunea ilicită datorită unui complex de împrejurări ce au contribuit să se abată de la conduita sa obişnuită care este una conformă normelor de convieţuire socială.

Cum şi caracteristicile unei persoane ce săvârşeşte o faptă penală prezintă o deosebită importanţă pentru determinarea gradului concret de pericol social şi pentru stabilirea unei sancţiuni eficiente, tribunalul, coroborând toate elementele obiective şi subiective ale cauzei, concluzionează că aplicarea unei sancţiuni administrative, respectiv amenda în cuantum de 1000 lei, este suficientă atingerii scopului legii penale.

Cât priveşte solicitarea inculpatului de a se dispune înlocuirea răspunderii penale, tribunalul observă că această instituţie este inadmisibilă în cauză, ea fiind aplicabilă în situaţia săvârşirii unei fapte care constituie infracţiune, ceea ce nu este cazul, acţiunea ilicită analizată neîndeplinind condiţia referitoare la gradul de pericol social. De asemenea nu este realizată nici condiţia prevăzută de art.90 alin.1 lit. a din C. penal, referitoare la pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, care trebuie să fie de cel mult un an sau amendă.

Verificând actele procesuale efectuate în cursul desfăşurării procesului penal, se constată că au fost respectate dispoziţiile legale a căror încălcare este sancţionată potrivit art. 197 alin.2 din C. poc. pen., cu nulitatea absolută.

De asemenea, nu au fost identificate încălcări ale celorlalte dispoziţii legale ce reglementează desfăşurarea procesului penal, încălcări prin care să se fi adus vreo vătămare şi care să fi fost invocate la momentele stabilite de art.197 alin 4 din C.proc.pen, respectiv, ,,în cursul efectuării actului când partea este prezentă sau la primul termen de judecată cu procedura completă’’.

Drept urmare, tribunalul va admite apelul, conform art. 379 pct. 2 lit. a din C.proc. penală, aşa încât, rejudecând, va dispune achitarea şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ în cuantum de 1.000 (una mie) lei inculpatului H V, pentru săvârşirea faptei prev. de art. 87 alin.1 din OUG 195/2002. Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate şi va înlătura dispoziţiile contrare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite apelul declarat de inculpatul H V, domiciliat în localitatea, împotriva Sentinţei penale Nr.275/12.05.2009 a Judecătoriei Bârlad, pe care o desfiinţează în parte:

Rejudecînd, în baza disp. art. 11 pct.2 lit.a rap. la art. 10 lit.b ind.1 Cod procedură penală şi art. 18 ind.1 şi art. 91 lit.c Cod penal, dispune achitarea şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ în cuantum de 1.000 (una mie) lei inculpatului H V, CNP , pentru săvârşirea faptei prev. de art. 87 alin.1 din OUG 195/2002.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate şi înlătură dispoziţiile contrare.

Cheltuielile judiciare avansate în apel rămân în sarcina statului.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare .

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14 octombrie 2009.

PREŞEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

Dima Daniela Niculache Luminiţa Bodescu Panseluţa

Etichete: , ,

Plangere contraventionala

Dosar nr. 2581/333/2008
TRIBUNALUL VASLUI
SECŢIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1007/R
Şedinţa publică de la 29 Iunie 2009
Instanţa constituită din:
PREŞEDINTE DANIELA MIHAELA MANOLE
Judecător ADINA ALEXANDRU
Judecător DIANA ELENA SÎRGHI
Grefier MONA-LISA MIHAELA FILIP

Pe rol fiind judecarea recursului civil formulat de către recurentul S. A. D. şi pe intimat I.P.J VASLUI, împotriva sentinţei civile nr.145 din 16 ianuarie 2009 pronunţată de Judecătoria Vaslui , având ca obiect-plângere contravenţională.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică, la pronunţare, au lipsit părţile.

Procedura legal îndeplinită.

Dezbaterile în prezenta cauză au avut loc în şedinţa publică de la 15 iunie 2009, consemnându-se în încheierea din acea zi ce face parte integrantă din prezenta decizie, când pentru ca apărătorul recurentului să depună concluzii scrise, s-a amânat pronunţarea cauzei pentru astăzi, 22 iunie 2009.

Ulterior deliberării;

TRIBUNALUL,

Asupra recursului civil de faţă;

Prin sentinţa civilă nr.145 din 16 ianuarie 2009 Judecătoria Vaslui a dispus respingerea plângerii formulată de petentul S.A.D. în contradictoriu cu agentul constatator IPJ Vaslui .

S-a menţinut procesul verbal seria PCA nr.3397307 încheiat la data de 28.02.2008 de agenţii constatatori.

Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut următoarele:

Faţă de motivele de nulitate invocate de petent prin concluziile scrise depuse la dosar, deşi nu au fost indicate prin plângerea contravenţională şi petentul nu şi-a precizat acţiunea ulterior sub acest aspect, instanţa le-a analizat întrucât, conform art. 34 OG 2/2001, legalitatea procesului verbal se analizează din oficiu.

În fapt, la data de 28.02.2008, petentul a fost sancţionat cu amendă contravenţională în cuantum de 450 lei şi avertisment, şi s-a dispus reţinerea permisului de conducere în vederea aplicării sancţiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce, pentru săvârşirea contravenţiilor incriminate prin art. 102 alin. 3 lit. e şi 101 alin. 1 pct. 18 din OUG 195/2002.

Pentru aplicarea acestor sancţiuni, s-a reţinut în sarcina petentului că la data de 28.02.2008 ora 15,41, pe DN 24 în localitatea Moara Domnească, a condus autoturismul marca Dacia Logan cu nr. de înmatriculare nr.xxx, cu viteza de 103 km/h stabilită cu aparatul radar montat pe auto B 07 JNX seria PYT 672000174 şi înregistrat pe caseta 561. De asemenea nu are asupra sa permisul de conducere şi tichetul de asigurare RCA.

Procesul verbal a fost întocmit în prezenţa petentului care l-a semnat cu următoarele menţiuni: voi face contestaţie.

În drept, conform art. 102 alin. 3 lit. e din OUG 195/2002 rep. „Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârşirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte: e) depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic”.

Potrivit art. 49 alin. 1 din acelaşi act normativ limita maximă de viteză în localităţi este de 50 km/h.

Conform art. 109 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice rep., constatarea contravenţiilor se poate face şi cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate si verificate metrologic, consemnându-se aceasta in procesul-verbal de constatare a contravenţiei, iar potrivit prevederilor art. 121 alin. 2 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 rep. privind circulaţia pe drumurile publice aprobat prin HG nr. 1391/2006, nerespectarea regimului de viteza stabilit conform legii se constată de către poliţiştii rutieri, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic.

Potrivit art. 101 alin. 1 pct. 18 din OUG 195/2002 “constituie contravenţii şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni următoarele fapte săvârşite de persoane fizice: 18. nerespectarea obligaţiei conducătorului de vehicul de a avea asupra sa documentele prevăzute la art. 35 alin. (2”).

În art. 35 alin. 2 din acelaşi act normativ se prevede că „Participanţii la trafic sunt obligaţi ca, la cererea poliţistului rutier, să înmâneze acestuia documentul de identitate sau, după caz, permisul de conducere, documentul de înmatriculare ori de înregistrare a vehiculului condus, documentele referitoare la bunurile transportate, precum şi alte documente prevăzute de lege”.

Respectând dispoziţiile art. 34 alin. 1 din O.G. 2/2001 şi implicit principiul preeminenţei dreptului, instanţa a examinat mai întâi legalitatea procesului-verbal şi ulterior temeinicia sa.

Sub aspectul legalităţii, instanţa a reţinut procesul verbal de contravenţie a fost întocmit în mod legal, agentul constatator consemnând toate elementele indicate de dispoziţiile art. 17 alin. 1 din O.G. 2/2001 care atrag nulitatea absolută expresă a actului.

Referitor la faptul că în procesul verbal nu s-au indicat limitele minime şi maxime ale amenzii contravenţionale prevăzute de lege, instanţa a apreciat că acest motiv de nulitate era neîntemeiat şi l-a respins ca atare pentru următoarele motive:

Situaţiile în care nerespectarea anumitor cerinţe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al contravenţiei sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art. 17 din OG 2/2001. În raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului verbal încheiat de agentul constatator al contravenţiei se ia în considerare şi din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerinţelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, nulitatea procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei să nu poată fi invocată decât dacă s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act.( Decizia nr. XXII/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite )

Din analiza procesului verbal contestat reieşea că, deşi agentul constatator nu a indicat limitele amenzii prevăzute de textul de incriminare, acest fapt nu a prejudiciat în nici un fel pe petent întrucât s-a menţionat posibilitatea ca petentul să plătească jumătate din minimul prevăzut de lege în 48 de ore şi s-a indicat acest cuantum. Cât despre faptul că acest aspect ar pune instanţa în imposibilitatea de a verifica dacă s-a făcut o corectă individualizare a sancţiunii aplicate, instanţa reţine că această susţinere este neîntemeiată din moment ce limitele sancţiunii sunt prevăzute în norma de incriminare.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanţa l-a examinat din perspectiva Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. Conform art.20 din Constituţia României, textul convenţiei şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului sunt încorporate în dreptul intern, având în acelaşi timp o forţă juridică superioară legilor în materia drepturilor fundamentale ale omului.

Analizând criteriile stabilite pe cale jurisprudenţială de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza LAUKO vs Slovacia, Anghel vs România), instanţa a constatat că domeniul contravenţional, astfel cum este reglementat prin norma cadru O.G.2/2001, poate fi calificat ca intrând în sfera de aplicare a art.6 paragraf 1 din CEDO, în latura sa penală.

Instanţa, reţinând aplicabilitatea în speţă a dispoziţiile art.6 paragraf 1 CEDO, în mod evident a fost ţinută şi de prevederile paragrafului 2 şi 3 ale aceluiaşi articol, care instituie garanţii procedurale specifice în domeniul penal.

Printre aceste garanţii se numără şi cea referitoare la obligativitatea respectării prezumţiei de nevinovăţie.

Această prezumţie priveşte atât atitudinea organelor judiciare faţă de săvârşirea cauzei cât şi sarcina probei.

Referitor la procesul-verbal, instanţa a reţinut că, în genere, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exerciţiul funcţiunii, trebuia să i se recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt.

În acest sens era de remarcat că în jurisprudenţa Curţii s-a reţinut în mod constant că prezumţiile nu sunt în principiu contrare Convenţiei.

Astfel, în Hotărârea pronunţată în cauza Salabiaku c. Franţei, Curtea a reţinut ca prezumţiile sunt permise de Convenţie dar nu trebuie să depăşească limitele rezonabile ţinând seama de gravitatea mizei si prezervând drepturile apărării (paragr. 28).

Prin urmare, prezumţia de nevinovăţie nu are caracter absolut, după cum nici prezumţia de veridicitate a faptelor constatate de agent şi consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar prezumţia de veridicitate nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situaţia ca persoana învinuită de săvârşirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal deşi din probele administrate de „acuzare” instanţa nu poate fi convinsă de vinovăţia „acuzatului”, dincolo de orice îndoială rezonabilă.

În cauza de faţă, aspectele reţinute de agentul constatator în sarcina petentului, respectiv faptul că acesta ar fi circulat cu viteza de 103 km/h în localitate, a fost confirmat prin înscrisurile depuse la dosar de intimat, respectiv planşele fotografice efectuate cu aparatul radar.

Petentul a contestat valoarea probatorie a acestor înscrisuri pe motiv că în unele dintre fotografii nu se distingea în mod clar numărul de înmatriculare şi nu se putea stabili dacă fotografiile au fost efectuate pe raza localităţii sau în afara acesteia.

Instanţa a apreciat că aceste susţineri erau neîntemeiate. Chiar dacă nu în fiecare fotografie se putea distinge numărul de înmatriculare al autovehiculului sau locul în care s-a efectuat fotografia, analiza coroborată a acestor înscrisuri dovedeau situaţia de fapt reţinută de agentul constatator.

Astfel, din coroborarea planşelor foto 1 şi 3 (filele 7 şi 8 ) reieşea că petentul a fost surprins de aparatul radar pe raza localităţii, înainte ca acesta să depăşească indicatorul de ieşire din localitate. Împrejurarea că autovehiculul fotografiat era cel condus de petent a fost dovedită prin coroborarea acestor fotografii cu planşa foto nr. 4 în care numărul de înmatriculare al autovehiculului este clar. Coroborarea planşelor fotografice era justificată de momentul efectuării acestora, respectiv 15:41.50 (planşa 1), 15:41:57 (planşa 2) şi 15:42:00 (planşa 4).

Referitor la marja de eroare de +/- 4% de care vorbea petentul, instanţa a reţinut că aceasta este unanim acceptată iar existenţa sa nu putea conduce la concluzia că vinovăţia petentului nu a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă. Instanţa a apreciat că această marjă de eroare nu putea constitui îndoială rezonabilă mai ales în situaţia în care viteza legală a fost depăşită cu peste 50 de km/h.

Cu privire la cea de a II a contravenţie reţinută în sarcina petentului, instanţa a apreciat că, fiind vorba de fapte omisive (petentul nu ar fi avut asupra sa permisul de conducere şi poliţa de asigurare RCA), sarcina probei îi revenea. În acest caz, în procesul verbal s-au consemnat constatările personale ale agentului constatator (constatări ex proprii sensibus) şi, potrivit regulilor probaţiunii, în cazul unui fapt negativ, sarcina probei este răsturnată, contradovada constituind-o faptul pozitiv contrar. Petentul însă nu a făcut această dovadă.

Apreciind, în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001, sancţiunea aplicată petentului, instanţa a considerat că sancţiunea amenzii în cuantum de 450 lei, avertismentul şi reţinerea permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pe 90 de zile, aplicate în limitele legale, sunt proporţionale cu gradul de pericol al faptelor săvârşite, dat fiind că este de notorietate că principala cauză a accidentelor rutiere o constituie depăşirea vitezei legale, fapta fiind cu atât mai gravă cu cât este săvârşită pe raza localităţii, unde pot apărea situaţii neprevăzute, care reclamă timpi scurţi de reacţie şi o viteză adaptată sectorului de drum.

Pentru aceste considerente, instanţa a respins plângerea contravenţională dedusă judecăţii în acest dosar, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petentul criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie pentru următoarele considerente:

Nu a condus autoturismul prin localitate cu o viteză de peste 100 km/h. Această viteză nu era cea legală, dar nu a depăşit 100km/h iar în momentul în care a circulat cu această viteză nu se afla pe raza localităţii Moara Domnească. Faptul că nu circula în localitate îl poate demonstra cu reinterpretarea planşelor foto depuse la dosar de IPJ Vaslui.

Instanţa de fond a trecut cu mare uşurinţă peste normele NML 021/2005 care prevăd că în cazul în care cinometrul se află în deplasare, marja de eroare a aparatului este de +/- 4 km/h. Ori conform luării în calcul a acestei marje, intenţia sa nu era să coboare viteza sub 50km/h, aşa cum eronat a reţinut instanţa de fond, ci doar să demonstreze faptul că circula cu o viteză de sub 100km/h.

Cu privire la cea de-a doua contravenţie, IPJ Vaslui nu a făcut dovada cu probe a susţinerilor sale că nu ar fi avut permisul de conducere şi poliţa RCA asupra sa, iar sarcina probei revine agentului constatator.

Procesul verbal nu a fost completat cu respectarea strictă a dispoziţiilor de legalitate prevăzute de OG nr. 2/2001.

Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs, instanţa de control judiciar a constatat că recursul este neîntemeiat pentru următoarele considerente:

În mod corect instanţa de fond a respins plângerea contravenţională formulată de petent care nu a făcut dovada celor susţinute în plângere.

Prin motivele de recurs, recurentul formulează cereri noi, invocând aspecte care nu au fost avute în vedere de instanţa de fond la soluţionarea plângerii contravenţionale, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 316 raportat la art. 294 C. proc. Civ. Astfel, la fondul cauzei petentul nu a invocat aspecte care lipsesc din procesul verbal şi care ar atrage nulitatea acestuia.

În ceea ce priveşte viteza cu care acesta a circulat în localitate, aceasta a fost peste 100 km/h, respectiv 103 km/h aşa cum a reţinut instanţa de fond. Agentul constatator a făcut dovezi în acest sens constând în planşele foto. Petentul nu a făcut o dovadă contrarie a celor reţinute de agentul constatator, iar acea marjă de eroare poate fi reţinută şi în detrimentul recurentului, mergând şi în sensul +4 km/h, corect reţinând instanţa de fond că această marjă de eroare nu poate constitui îndoială rezonabilă.

În ceea ce priveşte cea dea doua contravenţie, instanţa de fond a arătat că sarcina probei revenea petentului în condiţiile în care este vorba de fapte omisive, agentul constatator neputând face dovada unui fapt negativ.

Faţă de cele arătate, de dispoziţiile art. 312 al. 1 C. proc. Civ. şi având în vedere că, în cauză, nu sunt incidente nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc civ. sau alte motive de ordine publică, instanţa de control judiciar va respinge recursul, urmând să menţină hotărârea instanţei de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de recurentul SAD… împotriva sentinţei civile nr.145 /16.01.2009 a Judecătoriei Vaslui pe care o menţine.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică , azi, 29 Iunie 2009.

Etichete: , , , ,

Contravenţii la regimul de viteză. OUG nr. 195/2002. Incidenţa dispoziţiilor pct. 3.1.1. lit. b) din NML 021-05/23.11.2005 privind eroarea maximă tolerată. Anularea procesului verbal de contravenţie, soluţie menţinută în recurs

TRIBUNALUL BUZAU
Tip: Decizie
Nr./Dată: (02.06.2009)

1) – Prin plângerea înregistrată la Judecătoria Pogoanele sub nr. 910/282/2008 din 22.07.2008, petentul B.M. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa în contradictor cu intimatul IPJ Buzău să se dispună anularea procesului verbal de contravenţie seria CC nr. 0488283 din 15.07.2008 în baza căruia a fost sancţionat cu 15 puncte amendă în cuantum de 750 lei, aplicându-i-se totodată măsura tehnico-administrativă privind reţinerea permisului în vederea suspendării exercitării dreptului de conducere autovehicule pentru pretins comiterea contravenţiei prevăzute la art. 102 alin. 3 lit.e) din OUG nr. 195/2002 în referire la art. 121 alin.1 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 aprobat prin HG nr. 1391/2006 şi respectiv cu avertisment pentru comiterea contravenţiei prevăzute la art. 101 alin.1 pct. 18 din OUG nr. 195/2002 în referire la art. 147 pct. 1 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002.

În fapt, petentul a invederat că întelege să conteste doar savârşirea primei contravenţii reţinută în sarcina sa , în sensul că la data de 13.07.2008 nu a condus autoturismul B-70- XBW pe DN 2 E85 , în afara localităţii Glodeanu Sărat, cu o viteză de 151 km/h, ci cu 129 km/h , astfel cum era indicată la bordul maşinii. Diferenţa se explică doar ca fiind rezultatul unei erori de înregistrare, sens în care a invocat dispoziţiile punctului 3.1.1. din Norma de Metrologie Legală 021-05 din 23.11.2005. Pe de altă parte, procesul verbal este afectat de nulitate, întrucât nu a fost încheiat de agentul de politie care a constatat nemijlocit fapta, în cuprinsul actului nu este indicat un martor şi nici nu a fost respectat modelul de formular prevăzut în anexa 1 D la Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002.

Intimatul a formulat întâmpinare în temeiul art. 115-118 din Codul de procedură civilă, solicitând respingerea plângerii ca neîntemeiată, întrucât petentul a condus autoturismul B-70- XBW în afara localităţii Glodeanu Sărat, judeţul Buzău cu o viteză de 151 km/h înregistrată cu un cinemometru verificat metrologic şi declarat “admis”, montat pe autoturismul poliţiei nr. B-26-JSE.

2) -Prin sentinţa civilă nr. 851 din 26.09.2008 pronunţată de Judecătoria Pogoanele s-a admis în parte plângerea formulată de petent dispunându-se anularea în parte a procesului verbal de contravenţie, în ceea ce priveşte măsura tehnico –administrativă a reţinerii permisului de conducere şi menţinerea sancţiunilor avertismentului şi amenzii contravenţionale.

Pentru a hotarî astfel, instanţa fondului a reţinut că procesul verbal de contravenţie a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale incidente cauzei, în sensul că ambii poliţişti rutieri au calitatea de agenţi constatatori, actul fiind semnat de petent şi înmânat acestuia nu se impunea menţionarea unui eventual martor, iar petentul nu a făcut dovada producerii unei vătămări prin utilizarea altui formular decât cel prevăzut de regulament.

Pe fond, instanţa a reţinut în esenţă că în raport de eroarea maximă tolerată prevăzută la punctul 3.1.1. lit.b) din Norma de Metrologie legală NML 021-05 din 23.11.2005, în cauză nu sunt întrunitre elementele constitutive ale contravenţiei prevăzute de art. 102 alin.3 lit.e) din OUG nr. 195/2002 în referire la art. 121 alin.1 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002.

Existând o eroare tolerată a cinemometrului de + 3% din valoarea convenţional adevărată pentru viteze egale sau mai mari de 100 km/h, conform Normei incidente, agentul constatator trebuie să aibă în vedere această marjă şi să aplice sancţiunea mai uşoară.

În cauză, fiind înregistrată o viteză de 151 km/h, eroarea cinemometrului este de + 4, 5 km/h, astfel încât dacă s-ar aplica situaţia mai favorabilă contravenientului, nu s-ar mai fi impus suspendarea exercitării dreptului de a conduce, viteza reală putând fi mai mică de 150 km/h.

Astfel reţinută situaţia în fapt şi încadrarea juridică , instanţa fondului a avut în vedere că în raport de jurisprudenţa CEDO , petentului îi sunt recunoscute şi garanţiile specifice în materie penală printre care şi prezumţia de nevinovăţie, context în care sarcina probei revine acuzării, iar de situaţia îndoielnică beneficiază cel acuzat.

3) -Împotriva sentinţei a declarat recurs intimatul IPJ Buzău în termen legal conform art. 34 alin. 2 din OG nr. 2/2001, criticand-o pentru nelegalitate şi netemeinicie potrivit motivelor de recurs depuse în scris la dosar.

În expunerea motivelor de recurs intimatul a invocat în esenţă că valoarea indicată de cinemometrul utilizat pentru măsurarea vitezei, verificat metrologic şi declarat corespunzător trebuie luată în considerare ca atare, neputându-se interveni prin calcule suplimentare asupra vitezelor stabilite de acesta.

Prin întâmpinarea depusă la dosar , petentul a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, învederând că pe lângă eroarea tolerată prevăzută la punctual 3.1.1. lit b) din Normă, se impune a se avea în vedere şi dispoziţiile punctului 3.1.2. din acelaşi act normativ privind respectarea cerinţelor specificate în cadrul fiecărui paragraf în parte, la funcţionarea cinemometrelor sub acţiunea factorilor de influenţă.

4) –Prin decizia civilă nr. 368 din 21.04.2009 s-a respins ca neîntemeiat recursul declarat de intimatul I.P.J. Buzău

Hotărând astfel , tribunalul a reţinut :

Prin art. 121 alin.2 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, aprobat prin HG nr. 1391/2006 se dispune în sensul că : nerespectarea regimului de viteză stabilit conform legii, se constată de către poliţiştii rutieri cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic.

Potrivit dispoziţiilor punctului 1.2. din Norma de Metrologie Legală NML 021-05 din 23.11.2005, aprobată prin Ordinul nr. 301 din 23.11.2005, pentru a putea fi introduse pe piaţă, puse în funcţiune sau utilizate în măsurările de interes public , cinemometrele trebuie să îndeplinească cerinţele metrologice prevăzute prin Normă, aplicabilitatea acestora rezultând din Tabelul 1, anexă.

Conform prevederilor punctului 3.1.1. lit.b) din Norma invocată, intitulat “Cerinţe metrologice . Erori maxime tolerate” , pentru măsurarea vitezei , în condiţii normale de trafic, pentru cinemometrele care funcţionează în regim staţionar, eroarea maximă tolerată este de + 3% din valoarea convenţional adevărată pentru viteze egale sau mai mari de 100 km /h.

Potrivit dispoziţiilor punctului 3.1.2. din Normă, valorile măsurate ale vitezelor trebuie să se încadreze în erorile maxime tolerate specificate la pct. 3.1.1., respectând şi cerinţele specificate în cadrul fiecărui paragraf în parte, la funcţionarea cinemometrelor sub acţiunea factorilor de influenţă, şi anume : erori de măsurare la limitele domeniului de temperaturi, în condiţii de umiditate, la limitele domeniului tensiunilor de alimentare, în prezenţa radiaţiei electromagnetice, în prezenţa impulsurilor de interferenţă, după descărcări electrostatice şi în prezenţa vibraţiilor mecanice.

La punctul 5.1. din Normă se dispune în sensul că “ Atestarea legalităţii unui cinemometru se realizează numai după demonstrarea conformităţii acestuia cu cerinţele metrologice şi tehnice indicate în tabelul 1, pentru fiecare modalitate de control aplicabilă pentru introducerea pe piaţă şi punerea în funcţiune , respectiv pentru utilizare”.

În aplicarea dispoziţiilor punctului 5.1. din Normă, la poziţia 2 din Tabelul 1 anexă la Normă, se consemnează probele şi calculele efectuate referitor la eroarea de măsurare, în condiţii normale de trafic, în regim staţionar ( în temeiul punctului 3.1.1. ) iar la poziţiile 4-10 se consemnează probele şi calculele efectuate referitor la cerinţele specificate sub acţiunea anumitor factori de influenţă ( în temeiul punctului 3.1.2.).

În cauza dedusă judecăţii, prin procesul verbal contestat, petentul a fost sancţionat cu 15 puncte amendă în cuantum de 750 lei, aplicându-i-se totodată măsura tehnico-administrativă a reţinerii permisului în vederea suspendării exercitării dreptului de conducere autovehicule pentru pretins comiterea contravenţiei prevazută de art. 102 alin.3 lit.e) din OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, raportat la art. 121 alin.1 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, constând în conducerea autoturismului B-70-XBW, la data de 13.07.2008, orele 15:11, pe DN 2 E 85, în afara localităţii Glodeanu Sărat, judeţul Buzău cu o viteză de 151 Km/h.

Viteza a fost înregistrată cu un cinemometru Traffipax Speedophot, cu modul de prelucrare- afişare seria 0429 – 001/94, verificat metrologic şi declarat “admis”, aparatul fiind instalat pe autoturismul poliţiei Dacia B-26-JSE.

Procesul verbal de contravenţie a fost semnat de petent cu obiecţiuni, acesta susţinând că a condus autoturismul cu o viteză mai mică decât cea înregistrată de cinemometru, invocând prin plângerea introductivă eroarea maximă tolerată prevăzută de Norma de Metrologie Legală NML 021-05/23.11.2005.

Prin sentinţa pronunţată, instanţa fondului a dat eficienţă prevederilor punctului 3.1.1. lit.b) din Norma menţionată, sub aspectul erorii maxime tolerate de + 3% din valoarea convenţional adervărată pentru viteze egale sau mai mari de 100 km/h, reţinând prin consecinţă că viteza reală putea fi mai mică de 150 km/h.

Prin motivele de recurs invocate, contrar considerentelor sentinţei atacate, intimatul a considerat că valoarea reală a vitezei cu care a circulat petentul este cea înregistrată de cinemometrul utilizat.

În raport de situaţia în fapt şi în drept reţinută prin sentinţa atacată şi de motivele de recurs invocate, precum şi de prevederile Normei de Metrologie Legală NML 021-05 din 23.11.2005, în aplicarea art. 305 din Codul de procedură civilă, prin adresa nr. 910 din 21.01.2009, iar în revenire, prin adresele nr. 910 din 23.02.2009 şi 23.03.2009, instanţa a solicitat Institutului Naţional de Metrologie Legală să comunice :

• dacă la momentul efectuării verificării periodice a cinemometrului utilizat la măsurarea vitezei au fost aplicate prevederile punctului 3.1.1. lit.b) din Norma de Metrologie Legală NML 021-05/23.11.2005,

• iar în caz afirmativ să înainteze documentaţia ( fişa tehnică) întocmită în acest sens, în baza căreia a eliberat buletinul de verificare metrologică nr. 0099552 din 28.08.2007 prin care se atestă că aparatul a fost declarat “admis”,

• precizând totodată valoarea convenţional adevărată luată în calcul la momentul efectuării verificării conform normei legale menţionate anterior.

Cu adresele nr. 0849/2009 şi nr. 2990/2009, Institutul Naţional de Metrologie a comunicat :“ • la verificarea cinemometrului utilizat la măsurarea vitezei, tip Traffipax Speedophot, având seria modulului de prelucrare – afişare 0429- 001/94, utilizat la măsurarea vitezei s-au aplicat prevederile punctului 3.1.1. lit.b) din Norma de Metrologie Legală NML 021-05 din 23.11.2005 ; • teoretic vorbind, în cazul unei viteze de 151 km/h măsurată de un cinemometru, având în vedere eroarea tolerată prevăzută de norma de metrologie legală, viteza vehiculului se află în intervalul cuprins între 146,5 km/h şi 155,5 km/h ; • la verificarea metrologică iniţială/periodică, datele primare s-au înregistrat pe o fişă, din analiza acestora rezultând că din cele 13 măsurări efectuate eroarea cinemometrului s-a înscris între + 0,7 km/h şi + 0,8 km/h în 4 cazuri şi respectiv între – 1,1 km/h şi – 2,2 km/h în celelalte 9 cazuri ; • informaţiile solicitate privind documentaţia (fişa tehnică) prezintă relevanţă exclusiv pentru verificatorul metrolog la momentul efectuării verificării şi nicidecum pentru instanţa judecătorească întrucât ele pot fi interpretate în lumina reglementărilor în vigoare ( legi, norme de metrologie legală, etc. ) numai de către experţi metrologi ; • singurele documente pe care instanţa trebuie să le aibă în vedere în astfel de situaţii sunt : certificatul de aprobare de model al cinemometrului şi buletinul de verificare metrologică al acestuia “ .

Sintetizând, tribunalul constată că răspunsul comunicat de institut este incomplet, întrucât a confirmat doar aplicarea erorii maxime tolerate, celelalte relaţii fiind prezentate pur şi simplu în plan teoretic , sens în care s-a exemplificat cazul unei viteze de 151 km/h măsurată de un cinemometru, când viteza vehiculului s-ar plasa la o limită minimă de 146,5 km/h şi maximă de 155,5 km/h , cu erorile astfel cum au fost determinate în cadrul a 13 măsurări pretins efectuate .

Mai mult, institutul a refuzat în mod sistematic să comunice fişa tehnică întocmită la momentul verificării, document prevăzut imperativ la punctul 5.1. din Normă, consemnatoriu al probelor şi calculelor efectuate, ce a fundamentat buletinul de verificare metrologică şi nici nu a precizat valoarea convenţional adevărată luată în calcul, menţionată la pct. 3.1.1. lit.b).

În contextul expus, tribunalul reţine că în cauză nu s-au produs dovezi de natură să ateste că la data efectuării verificării cinemometrului şi eliberării buletinului de verificare metrologică nr. 0099552/28.08.2007, în baza căruia aparatul a fost declarat “admis” s-a avut în vedere eroarea maximă tolerată de + 3% din valoarea convenţional adevărată pentru viteze egale sau mai mari de 100 km /h, prevăzută la punctul 3.1.1. lit.b) din Norma de Metrologie Legală NML 021-05/23.11.2005.

Se apreciază, prin consecinţă, că măsurarea vitezei autoturismului condus de petent face dovada absolută până la limita minimă de la care începe eroarea de măsurare, respectiv de 146,5 km/h, astfel cum a fost determinată în plan teoretic prin adresa nr. 0849 din 10.02.2009 emisă de Institutul Naţional de Metrologie .

Ca urmare, raportat la o astfel de viteză, în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale contravenţiei prevăzute la art. 102 alin.3 lit. e) din OUG nr. 195/2002 în referire la art. 121 alin.1 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, constând în depăşirea vitezei legal admisă de 100 km/h pe drum naţional european (E), în afara localităţii, cu mai mult de 50 km/h , pentru care se prevede sancţiunea amenzii clasa a IV-a (de la 9 la 20 puncte ) şi suspendarea exercitării dreptului de conducere.

Pe fondul considerentelor expuse , fapta savârşită de petent constituie contravenţia prevăzută de art. 102 alin.2 în referire la art. 108 alin. 1 lit. d) pct. 3 din OUG nr. 195 /2002 raportat la art. 121 alin.1 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, constând în depăşirea vitezei legal admisă de 100 km/h pe drum naţional european ( E), în afara localităţii, cu 41-50 km/h, pentru care se prevede sancţiunea amenzii clasa a IV-a (de la 9 la 20 puncte) şi 6 puncte penalizare.

Avându-se în vedere şi faptul că, potrivit dispoziţiilor art. 34 alin.1 din OG nr. 2/2001, legiuitorul nu a lăsat la latitudinea instanţei posibilitatea schimbării încadrării juridice şi nici stabilirea altei sancţiuni, instituind numai un control asupra legalităţii şi temeiniciei procesului verbal de contravenţie, iar încadrarea mai favorabilă petentului, expusă anterior, nu prevede aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de conducere autovehicule, tribunalul nu primeşte motivele de critică invocate de intimat.

Apreciind că recursul declarat este neîntemeiat, tribunalul are în vedere şi faptul că în materie contravenţională sunt aplicabile garanţiile procesuale recunoscute de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care face parte din dreptul intern şi are prioritate, în baza art. 11 alin.2 şi 20 alin.2 din Constituţia României, atunci când există neconcordanţe.

Astfel, OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor reglementează etapa judiciară de soluţionare a plângerii formulate împotriva procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei la art. 31 – 36.

Din punct de vedere procedural, prin art. 47 s-a stabilit că ordonanţa se completează cu Codul de procedură civilă, dar, având în vedere caracterul autonom al noţiunii de “acuzaţie în materie penală”, prevăzută de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, a fost posibil ca unele domenii să fie analizate de Curtea Europeană ca aparţinând sferei penale, deşi în dreptul naţional erau calificate ca având natură civilă sau administrativă.

În jurisprudenţa Curţii Europene, prin decizia Ozturk împotriva Germaniei, din 1984, s-a statuat că şi faptele contravenţionale intră în sfera acuzaţiilor în materie penală, în funcţie de calificarea din dreptul naţional, de natura faptei incriminate, de natura şi gravitatea sancţiunilor.

Nu toate aceste criterii au fost aplicate, însă, cumulativ în jurisprudenţa Curţii, ci , pentru a stabili dacă are incidenţă art. 6 din Convenţie, trebuie ca fapta să fie de natură “penală” din punctul de vedere al Convenţiei, ori făptuitorul să fie expus la o sancţiune care, prin gravitatea sa, aparţine sferei penale (Hotărârea Lutz împotriva Germaniei).

Contravenţiile din Codul rutier, îndeplinind aceste criterii pentru a fi considerate acuzaţii în materie penală, contravenientului i se recunoaşte şi prezumţia de nevinovăţie. În consecinţă, sarcina probei nu îi revine petentului, ci organului constatator, iar de o eventuală situaţie îndoielnică beneficiază acuzatul (in dubio pro reo).

Pentru considerentele expuse, apreciindu-se asupra legalităţii şi temeiniciei sentinţei atacate, în baza art. 312 alin.1 din Codul de procedură civilă, s-a respins ca neîntemeiat recursul declarat de intimatul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Buzău.

Etichete: ,

Plângere contravenţională – Contravenţie la regimul circulaţiei

Tribunalul Tulcea
Dosar nr.634/253/2008
DECIZIA CIVILĂ NR.87
Şedinţa publică din data de 05 februarie 2009

Asupra recursului civil de faţă:

Prin plângerea nemotivata formulata si înregistrată la Judecătoria Măcin sub nr. 634/253/ 29.o7.2008 contestatorul ….. a solicitat anularea procesului – verbal de contravenţie seria CC nr. 0599474/22 iulie 2008 încheiat de Politia oraş Macin.

Prin sentinţa civilă nr.700/12 nov.2008 Judecătoria Măcin a respins plângerea formulată de contestator.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:

În procesul – verbal s-a reţinut că pe 22 iulie 2008 ,pe DN 22E în com. Garvăn, jud. Tulcea autoturismul marca Mercedes cu nr. de înmatriculare …. condus de ….. circula cu viteza de 91 km / ora , fapta ce constituie contravenţie prev. de art. 121 al.1 din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 si sancţionat de art. 102 al.2 din OUG 195/2002.

Deşi dosarul a fost înregistrat la 29 iulie 2008 , si i s-au acordat trei termene de judecata , contestatorul nu a înţeles să-şi motiveze plângerea pentru ca pe 12 noiembrie 2008 , după şedinţa sa fie depus la dosar motivele transmise prin fax.

Din aceste motive , rezulta ca pe de o parte procesul – verbal ar fi lovit de nulitate absoluta întrucât art. 121 al.1 din OUG 195/2002 nu prevede contravenţia. Pe de alta parte s-a invocat faptul că nu există dovada că ar fi circulat cu viteza de 91 km/oră şi nu s-a făcut dovada că operatorul care a lucrat pe aparatul radar este calificat.

La dosar s-a depus copia procesului – verbal de contravenţie , raportul întocmit de lucrătorul de politie care a încheiat procesul – verbal , planşe foto cu autoturismul având numărul de înmatriculare ….. , buletinul de verificare metrologica si atestatul lucrătorului de politie.

La soluţionarea cauzei instanţa a avut în vedere următoarele:

Contravenţia este prevăzuta de art. 121 al.1 din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 aşa cum corect s-a scris in procesul – verbal .

Cu planşele foto depuse la dosar se face dovada ca ….. a circulat prin localitatea Garvăn, jud. Tulcea cu viteza de 91 km/ora.

Împotriva acestei sentinţe civile, în termen legal, a formulat recurs petentul ….., criticând-o ca fiind ca netemeinică şi nelegală.

Examinând hotărârea atacată, sub aspectul motivelor invocate prin plângerea formulată, cât şi din oficiu, se reţine că recursul este neîntemeiat.

Astfel, din probele administrate în cauză, se reţine că, recurentul petent a săvârşit fapta pentru care a fost sancţionat contravenţional şi anume că pe 22 iulie 2008, pe DN 22 E în com.Garvăn jud.Tulcea, a condus autoturismul marca Mercedes cu nr.de înmatriculare ….. circulând cu viteza de 91 km/h., faptă ce constituie contravenţia prevăzută de art.121 din Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002 şi sancţionată de art.102 al.2 din OUG nr.195/2002.

Prin plângerea formulată, recurentul petent a susţinut că procesul verbal de contravenţie este lovit de nulitate absolută întrucât art.121 al.2 al OUG 195/2002 nu prevede contravenţia şi de asemenea s-a invocat faptul că nu există dovezi că ar fi circulat cu viteza de 91 km./h. şi de asemenea nu s-a făcut dovada că operatorul care a lucrat pe aparatul radar este calificat.

Aceste susţineri sunt neîntemeiate întrucât contravenţia reţinută în sarcina recurentului petent este prevăzută de art.121 al.2 din Regulamentul de aplicare al OUG 195/2002 aşa cum corect s-a trecut în procesul verbal atacat.

Totodată, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv proces verbal de contravenţie, raportul întocmit de lucrătorul de poliţie care a întocmit procesul verbal, planşele foto cu autoturismul având nr.de înmatriculare ……, buletinul de verificate metrologică şi atestatul lucrătorului de poliţie se face dovada că recurentul petent a circulat în localitatea Garvăn jud.Tulcea cu viteza de 91 km./h.

Pentru aceste considerente, hotărârea instanţei de fond fiind temeinică şi legală, urmează a respinge recursul ca nefondat.

Etichete: ,