Recurs. Plângere împotriva soluţiei procurorului de netrimitere în judecată. Omisiunea organelor de cercetare penală de a dispune începerea urmării penale faţă de intimaţi în situaţia în care anterior, printr-o hotărâre definitivă

Recurs. Plângere împotriva soluţiei procurorului de netrimitere în judecată. Omisiunea organelor de cercetare penală de a dispune începerea urmării penale faţă de intimaţi în situaţia în care anterior, printr-o hotărâre definitivă, instanţa de judecată a admis plângerea petentei şi a dispus în baza art. 278 1 alin. 8 lit. b Cod Procedură Penală, desfiinţarea rezoluţiei atacate şi trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale.

Decizia penală nr.129/2008

Asupra recursului penal, tribunalul, deliberând, reţine următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 409 din 21 aprilie 2008, Judecătoria Tulcea a respins ca nefondată plângerea împotriva rezoluţiilor procurorului privind pe petentul P.O.J. şi pe intimaţii D.P. şi G.G..

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că, prin rezoluţia nr. 822/P/2006,emisă la data de 28 noiembrie 2006, Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea a dispus neînceperea urmăririi penale cu privire la numiţii D.P. şi G.G. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 259 Cod penal, respectiv 25 – 259 Cod penal, denunţare calomnioasă, respectiv instigare la infracţiunea de denunţare calomnioasă.

Prin rezoluţia atacată s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a plângerii formulată de petent împotriva Rezoluţiei nr. 822/P/2006, emisă la data de 28 noiembrie 2006.

Pentru a pronunţa această soluţie, s-a reţinut că petentul Popa Octavian, administrator al S.C. SDP S.R.L. a formulat la data de 19 mai 2006, plângere penală împotriva lui D.P. şi G.G., prin care învedera că, aceştia, cu rea credinţă, l-au acuzat de săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală şi fals intelectual.

Judecătoria Tulcea, prin Sentinţa penală nr. 174 din 7 februarie 2007, a desfiinţat soluţia iniţială, respectiv Rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale nr. 882/P/2006A Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea, precum şi rezoluţia de respingere a plângerii nr. 571/VIII/1/II/2006 din 19 septembrie 2006 şi a trimis cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale dispunând lămurirea tuturor aspectelor privind latura obiectivă şi subiectivă cu referire la audierea nemijlocită a tuturor părţilor şi administrarea oricăror altor probe necesare aflării adevărului.

S-a mai reţinut că, după completarea actelor premergătoare, s-a constatat din nou incidenţa unui caz de neîncepere a urmăririi penale, respectiv art. 10 lit. d) Cod proc. pen., ceea ce a condus la dispunerea soluţiei atacate.

Cu privire la elementul relei credinţe, s-a precizat că numitul G.G. a arătat în declaraţia sa faptul că l-a îndrumat pe D.P. să facă o sesizare către Preşedintele şi Guvernul României, împotriva petentului, motivat de faptul că acesta nu îşi încasase drepturile salariale, conduită care nu se putea circumscrie în latura obiectivă a infracţiunii prevăzută de art. 25 – 259 Cod pen., şi pe cale de consecinţă, dacă o astfel de sesizare a fost făcută, ea nu putea fi apreciată ca plângere sau denunţ, în sensul dreptului procesual penal. De asemenea, aprecierea aceluiaşi făptuitor, că un anumit contract este nelegal, nu putea fi considerat ca element material al infracţiunii prevăzută de art. 259 Cod penal, aceeaşi concluzie fiind şi pentru aprecierea petentului că „firma nu-şi putea procura resurse financiare decât prin evaziune fiscală”, mai precis că nu a înregistrat cantităţi reale de stuf recoltate.

Analizând dosarul de urmărire penală, instanţa a constatat că plângerea formulată era nefondată, raportând starea de fapt la dispoziţiile legale, s-a apreciat că infracţiunea prevăzută de art. 259, respectiv 25 – 259 Cod penal putea exista, în situaţia unei învinuiri mincinoase făcută prin plângere sau denunţ, cu privire la săvârşirea unei infracţiuni de către o anumită persoană.

Infracţiunea de denunţare calomnioasă s-a săvârşit cu intenţie directă, din caracterul intenţionat rezultând faptul că nu era suficient ca învinuirea să nu corespundă realităţii, ci mai era necesar ca făptuitorii să fi cunoscut acest caracter al învinuirii.

Având în vedere probatoriul existent şi faptul că petentul nu a indicat probe noi din care să fi rezultat o altă situaţie de fapt decât cea reţinută iniţial, s-a apreciat că soluţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea era corectă în ceea ce priveşte constatarea, în baza probelor scrise existente la dosar, că faptelor reţinute în sarcina acestora le lipseau elementele constitutive pentru a constitui infracţiune, cu referire la latura subiectivă, şi dispunerea măsurii de neîncepere a urmăririi penale, în ceea ce-l priveşte pe D.P., cu referire la fapta prevăzută de art. 259 Cod penal, denunţare calomnioasă şi G.G. – cu referire la fapta prevăzută de art. 25 – 259 Cod penal, instigare la infracţiunea de denunţare calomnioasă.

Impotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs petentul P.O.J., care a criticat-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, arătând că prin rezoluţiile emise la parchet s-a ajuns la concluzia, în esenţă, că nu există probe din care să rezulte săvârşirea infracţiunii de denunţare calomnioasă şi nu există reaua credinţă, în contextul în care intimatul D.P. s-a plâns despre neplata orelor suplimentare în perioada anilor 2000 – 2004, dar a confirmat sesizarea infracţiunilor prin semnătură, iar susţinerea că intimatul G.G. a conceput reclamaţia nu-l exonerează de răspundere atâta timp cât a achiesat la conţinutul plângerii.

Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale atacate în raport de critica formulată, cât şi sub toate aspectele, în conformitate cu dispoziţiile art. 385 6) alin. 3 Cod proc. pen., tribunalul constată că recursul este întemeiat, dar pentru alte motive decât cele indicate de petent.

Tribunalul observă că, prin sentinţa penală nr. 174 din 7 februarie 2007, Judecătoria Tulcea, investită cu soluţionarea plângerii iniţiale formulată de petentul P.O.J. a admis această plângere, a desfiinţat rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale şi a trimis cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale faţă de cei doi intimaţi, D.P. şi G.G..

Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea a ignorat această hotărâre judecătorească, adoptând aceeaşi soluţie de neîncepere a urmăririi penale a celor doi intimaţi.

Tribunalul consideră că soluţia parchetului este nelegală. Parchetul era obligat să respecte hotărârea Judecătoriei Tulcea şi să înceapă urmărirea penală, iar dacă ar fi constatat existenţa vreuneia dintre cazurile prevăzute de art. 10 lit. a – e Cod proc. pen., să dispună, eventual, scoaterea de sub urmărire penală şi, nicidecum, din nou, neînceperea urmăririi penale.

Intrucât considerentele pentru care Judecătoria Tulcea a trimis cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale sunt corecte, din raţiuni de consecvenţă juridică, se impune din nou aceeaşi soluţie.

In acest context, instanţa de control judiciar nu poate fi de acord cu argumentele primei instanţe care a acceptat cu uşurinţă rezoluţia procurorului.

Pentru aceste argumente, recursul urmează a fi admis, sentinţa penală atacată va fi casată şi, rejudecând, în fond, în temeiul art. 2781) alin. 8 lit. b) Cod proc. pen., plângerea va fi admisă, rezoluţia atacată va fi desfiinţată, iar cauza va fi trimisă procurorului în vederea începerii urmăririi penale a intimaţilor D.P. pentru infracţiunea prev. de art. 259 Cod penal, şi G.G. pentru infracţiunea prev. de art. 25 – 259 Cod penal.

Tags: Plângere împotriva soluţiei procurorului

Plângere împotriva soluţiei procurorului admisă în recurs, trimisă cauza la procuror pentru redeschiderea urmăririi penale

Prin sentinţa penală nr. 4945/29.10.2007 pronunţată de Judecătoria Insurăţei în dosarul nr. 533/247/2007, în baza dispoziţiilor art. 2781 alin. (8) lit. „a” Cod procedură penală s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul D.S. împotriva rezoluţiei nr. 1373/P/2006 din 20.04.2007 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului M.G. pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire prevăzută de art. 180 alin. (1) Cod penal şi de tâlhărie prevăzută de art. 211 Cod penal.

Prin decizia penală nr. 508/16.11.2007 a Tribunalului Brăila s-a admis recursul declarat de recurentul-petent D.S. s-a casat hotărârea instanţei de fond şi în rejudecare, în baza art. 2781 alin. (8) lit. „b” Cod procedură penală, s-a admis plângerea petentului D.S. şi s-a desfiinţat în parte rezoluţia nr. 1373/P/20.04.2007 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila şi anume în ceea ce priveşte scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului M.G. pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe prevăzută de art. 180 alin.1 Cod penal şi s-a trimis cauza la parchet în vederea redeschiderii urmăririi penale împotriva făptuitorului MG pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe prevăzută de art. 180 alin. 2 Cod penal.

Pentru a dispune astfel, instanţa de recurs a reţinut că la dosar existau probe că făptuitorul se face vinovat de comiterea infracţiunii de lovire sau alte violenţe prevăzută de art. 180 alin.(2) Cod penal (certificatul medico-legal, declaraţia martorului B.F. şi declaraţia părţii vătămate).

Tags: Plângere împotriva soluţiei procurorului

Plângere împotriva soluţiei procurorului de neîncepere a urmăririi penale. Admisibilitate. Condamnarea inculpaţilor în primă instanţă şi menţinerea în apel. Casarea hotărârilor în recurs şi trimiterea cauzei la procuror pentru a se efectua acte de urmărire penală (Codul de procedură penală art. 278 ind. 1 alin. 8 lit. b şi c

În cazul plângerii formulate împotriva rezoluţiei, ordonanţei şi dispoziţiei din rechizitoriu, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale sau clasarea, instanţa învestită nu poate pronunţa soluţia prevăzută de art. 278 ind. 1 alin. 8 lit. c C.pr.pen.
Curtea de Apel Iaşi, decizia penală nr. 188 din 8 aprilie 2008
Asociaţia Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Iaşi s-a adresat cu plângere Judecătoriei Hîrlău, împotriva rezoluţiei nr.676/P/2004 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Hîrlău, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numiţii A.Gh. şi C.M., cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj prevăzute de art.239 alin.3 C.pr.pen., împotriva părţii vătămate H.C.
Prin încheierea de şedinţă din 20.12.2004, dată în dosarul nr. 2034/2004 al Judecătoriei Hîrlău, instanţa, în temeiul dispoziţiilor art.278 ind.1 alin.8 lit. „c” C.pr.pen., a admis plângerea promovată de A.V.P.S. Iaşi, desfiinţând rezoluţia atacată şi a reţinut cauza spre judecare.
La data de 20.08.2004, prin adresa nr.676/P/2004, Parchetul de pe lângă Judecătoria Hîrlău a înaintat instanţei spre soluţionare plângerea formulată de partea vătămată H.C. prin care solicita tragerea la răspundere penală a inculpaţilor A.Gh. şi C.M. pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire prevăzute de art.180 alin.2 C.pen.
Cele două plângeri au fost conexate, formându-se dosarul nr.1481/2004 al Judecătoriei Hîrlău în care s-a pronunţat sentinţa penală nr.510 din 14.07.2005. Sentinţa menţionată a fost desfiinţată în întregime prin decizia penală nr.841 din 10.11.2005 a Tribunalului Iaşi, cauza fiind trimisă spre rejudecare primei instanţe – Judecătoria Hîrlău.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr.123/2006, în care s-a pronunţat sentinţa penală nr.134 din 14.03.2007 a Judecătoriei Hîrlău, modificată prin decizia penală nr.577 din 10.12.2007 a Tribunalului Iaşi.
Prin decizia nr.48 din 4 iunie 2007, Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, admiţând recursul în interesul legii promovat de procurorul general al României, au decis că: „în cazul plângerii formulate împotriva rezoluţiei, ordonanţei şi dispoziţiei din rechizitoriu prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale sau clasarea, instanţa investită nu poate pronunţa soluţia prevăzută de art.278 ind.1 alin.8 lit. „c” C.pr.pen.
În expunerea de motive în recursul promovat de procuror se arată că admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluţiei sau ordonanţei şi reţinerea cauzei spre judecare este condiţionată de existenţa la dosar a unor probe suficiente, astfel cum prevăd expres dispoziţiile art.278 ind.1 alin.8 lit. „c” C.pr.pen.
Însă, în ipoteza rezoluţiilor de neîncepere a urmăririi penale şi a ordonanţelor de clasare, faza urmăririi penale lipseşte şi, în consecinţă, nu se poate vorbi de probe legal administrate. Singura activitate a organului judiciar în cazul acestor acte o reprezintă instituţia actelor premergătoare, prevăzută de art.224 C.pr.pen. şi care nu pot constitui probe în sensul art.63 C.pr.pen.
Deosebit de aspectele relevate şi de decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, curtea a constatat că, pentru infracţiunea pe care instanţa de fond a reţinut-o pentru judecare – respectiv infracţiunea de ultraj prevăzută de art.239 C.pen. –, urmărirea penală se efectuează, potrivit dispoziţiilor art.209 alin.3 C.pr.pen., în mod obligatoriu de procuror.
Coroborând cele două aspecte invocate, Curtea constată că instanţa nu se putea substitui procurorului pentru efectuarea urmăririi penale cu privire la infracţiunea dedusă judecăţii, astfel că instanţa de fond – Judecătoria Hîrlău – nu a fost legal sesizată.
Pentru considerentele expuse, curtea, în temeiul art.385 ind.15 pct.2 lit. „c” C.pr.pen. a admis recursul formulat de inculpatul C.M. împotriva sentinţei penale nr.134 din 14.03.2007 a Judecătoriei Hîrlău şi a deciziei nr.577 din 10.12.2007 a Tribunalului Iaşi pe care le-a casat.
S-a decis trimiterea cauzei Parchetului de pe lângă Judecătoria Hîrlău în vederea efectuării actelor de urmărire penală.

Notă:
Sentinţa adoptată de instanţa de recurs este prevăzută de dispoziţiile art. 278 ind. 1 alin. 8 lit. b) C.pr.pen.
Potrivit acestui text, instanţa desfiinţează actul atacat şi trimite cauza procurorului în vederea începerii sau a redeschiderii urmăririi penale.
În acest caz, instanţa trebuie să arate în hotărâre motivele pentru care a dispus trimiterea cauzei procurorului, faptele şi împrejurările ce urmează a fi constatate şi prin care anume mijloace de probă.

Tags: Plângere împotriva soluţiei procurorului

Plângere împotriva solutiei procurorului de netrimitere în judecata. Desfiintarea rezolutiei schimbarea temeiului scoaterii de sub urmarire penala. Fond funciar. Infractiuni contra proprietatii. Proprietate privata.

Pe rolul Judecatoriei Iasi a fost înregistrata plângerea formulata de petenta X. împotriva ordonantei procurorului prin care s-a dispus scoaterea sa de sub urmarire penala sub aspectul savârsirii infractiunii de tulburare de posesie prevazuta de art.220 alin.1 Cod penal.
Fata de petenta X. a fost începuta urmarirea penala sub aspectul savârsirii infractiunii de tulburare de posesie prevazuta de art.220 al.1 Cod penal constând în aceea ca în toamna anului 2006 petenta ar fi ocupat o suprafata de teren apartinând intimatului Y.
Prin ordonanta procurorului (atacata în instanta) s-a dispus în temeiul art.11 pct.1 lit.b si art.10 lit.b1 Cod procedura penala, precum si art.91 Cod penal, scoaterea de sub urmarire penala a petentei X. pentru savârsirea infractiunii de tulburare de posesie prevazuta de art.220 al.1 Cod penal si aplicarea fata de aceasta a sanctiunii amenzii cu caracter administrativ în cuantum de 300 lei, retinându-se ca faptele nu prezinta pericolul social al unei infractiuni.
Pentru a motiva aceasta solutie, procurorul a retinut ca în urma cercetarilor s-a constatat ca terenul în cauza a fost folosit de catre intimatul Y. pâna în anul 2005 dupa care terenul a ramas nelucrat, motiv pentru care în toamna anului 2006 si primavara anului 2007 petenta a lucrat terenul sustinând ca acest teren i se cuvine. De asemenea, s-a retinut ca partea vatamata nu detine titlu de proprietate pe acel teren si ca, având în vedere persoana inculpatei care nu are antecedente penale si este în vârsta, pozitia partii vatamate care a sustinut ca nu vrea sa se judece cu petenta, ci doreste doar ca acest teren sa îi fie lasat în posesie, sunt aplicabile dispozitiile art.181 Cod penal, fapta aducând o atingere minima valorilor sociale ocrotite de lege.
Cu privire la solutia procurorului, instanta a retinut ca însasi motivarea ordonantei este contradictorie solutiei de scoatere de sub urmarire penala în temeiul art.10 lit.b1 Cod procedura penala. Astfel, chiar procurorul retine ca în anul 2006, la data savârsirii de catre petenta a faptei de ocupare, partea vatamata (intimatul) nu mai exercita posesia asupra terenului (se retine ca “terenul în cauza a fost folosit de catre intimatul Y. pâna în anul 2005… partea vatamata nu a mai folosit terenul care a ramas nelucrat, motiv pentru care în toamna anului 2006 si primavara anului 2007 învinuita (petenta) l-a arat si l-a însamântat”).
Or, pentru realizarea continutului constitutiv al infractiunii de tulburare de posesie, în varianta reclamata, este necesara existenta situatiei premisa a posesiei persoanei vatamate (subiectul pasiv al infractiunii). Lipsa situatiei premisa conduce la nerealizarea continutului constitutiv si, în consecinta, solutia corecta ar fi fost cea a scoaterii de sub urmarire penala în temeiul art.10 lit.d cod procedura penala.
Pentru aceste considerente, instanta a admis plângerea formulata de petenta X. împotriva ordonantei procurorului de scoatere de sub urmarire penale si aplicare a unei sanctiuni cu caracter administrativ, a desfiintat ordonanta în parte în sensul schimbarii temeiului scoaterii de sub urmarire penala a petentei, respectiv din art.10 lit.b1 Cod penal în art.10 lit.d Cod penal, si a exonerat pe petenta de la plata sanctiunii cu caracter administrativ aplicate.

Tags: Plângere împotriva soluţiei procurorului

Plângere împotriva soluţiei procurorului de netrimitere în judecată. Desfiinţarea rezoluţiei şi trimiterea cauzei la procuror. Probatoriu incomplet.

Pe rolul Judecatoriei Iasi a fost înregistrata plângerea formulata de petentul X. împotriva rezolutiei Parchetului de pe lânga Judecatoria Iasi prin care s-a dispus scoaterea de sub urmarire penala a intimatului Y. cercetat sub aspectul savârsirii infractiunii de tulburare de posesie prevazuta de art.220 alin.1 Cod penal.

Prin rezolutia atacata s-a retinut: „analizând materialul de urmarire penala se constata ca partea vatamata Y. nu a avut niciodata posesia asupra terenului în litigiu, astfel ca faptei reclamate îi lipseste unul din elementele constitutive si anume latura obiectiva”. Aceasta a fost întreaga motivare a rezolutiei de scoatere de sub urmarire penala.

În cursul urmaririi penale au fost audiati petentul X (parte vatamata), intimatul Y. (învinuit), si au fost atasate titlurile de proprietate ale partilor, nefiind administrate alte probe.

Instanta, în baza art. 2781 al.8 lit.b Cod procedura penala, a admis plângerea, a desfiintat rezolutia, cauza fiind trimisa procurorului în vederea redeschiderii urmaririi penale, completarii probatoriului si dispunerii unei solutii motivate, întemeiata pe probele administrate.

Instanta a constatat ca rezolutia procurorului nu este motivata, nefiind mentionat niciun mijloc de proba din care sa rezulte ca partea vatamata Y. nu a avut niciodata posesia asupra terenului în litigiu.

Instanta a mai retinut ca infractiunea de tulburare de posesie prevazuta de art.220 alin.1 Cod penal presupune (în varianta reclamata) ocuparea în tot sau în parte, fara drept a unui imobil aflat în posesia altuia, fara consimtamântul acestuia.

În cauza nu au fost administrate probe pentru a se dovedi daca au existat sau nu o actiune de ocupare (care constituie elementul material al infractiunii) a unui teren aflat în posesia partii vatamate (petentului).

De asemenea, posesia, fiind o stare de fapt si nu un drept, nu poate fi dovedita prin titlurile de proprietate eliberate partilor, singurele probe administrate în afara de declaratiile partii vatamate si învinuitului care pot servi la aflarea adevarului numai în masura în care se coroboreaza cu alte mijloace de proba.

Pentru toate aceste considerente, în baza art. 2781 al.8 lit.b Cod procedura penala, instanta a admis plângerea, a desfiintat rezolutia, cauza fiind trimisa procurorului în vederea redeschiderii urmaririi penale, completarii probatoriului si dispunerii unei solutii motivate, întemeiata pe probele administrate.

Tags: Plângere împotriva soluţiei procurorului

E. Plângere împotriva soluţiei procurorului prin care s-a dispus desfiinţarea unei soluţii de netrimitere în judecată şi redeschiderea urmăririi penale. Inadmisibilitate.

Prin plângerea formulata la data de 24.10.2003 si înregistrata initial pe rolul Tribunalului Iasi sub numarul 13325/2003, petenta A.B. a solicitat instantei ca, prin hotarârea pe care o va pronunta, sa constate nelegalitatea si netemeinicia solutiei pronuntate de Parchetul de pe lânga Tribunalul Iasi prin rezolutiile nr.1005/II/2/2002 din 20.06.2002 si nr. 1293/VIII/1/2003 din 14.10.2003 în dosarul penal nr. 4359/P/2001 al Parchetului de pe lânga Judecatoria Iasi.

Prin rezolutia nr.1005/II/2/2002 din 20.06.2002, Parchetul de pe lânga Tribunalul Iasi a dispus infirmarea rezolutiei nr.4359/P/2001 a Parchetului de pe lânga Judecatoria Iasi si redeschiderea urmaririi penale în dosarul cu acelasi numar, cu privire la aspectele vizând nelegalitatea probelor si privind omisiunea sesizarii din oficiu sub aspectul savârsirii infractiunii prev. de art. 260 Cod penal de catre martori.

Prin rezolutia nr. 1293/VIII/1/2003 din 14.10.2003 prim-procurorul Parchetului de pe lânga Tribunalul Iasi a dispus respingerea ca neîntemeiata a plângerii formulate de petenta A.B. împotriva rezolutiei nr. 1005/II/2/2002 din 20.06.2002.

Analizând plângerea formulata de petenta A.B, precum si rezolutiile atacate, prin prisma tuturor dispozitiilor legale incidente, instanta retine ca plângerea de fata este inadmisibila.

Potrivit dispozitiilor art. 2781 Cod procedura penala „Dupa respingerea plângerii facute conform art. 275-278 împotriva rezolutiei de neîncepere a urmaririi penale sau a ordonantei ori, dupa caz, a rezolutiei de clasare, de scoatere de sub urmarire penala sau de încetare a urmaririi penale, date de procuror, persoana vatamata, precum si orice alte persoane ale caror interese legitime sunt vatamate pot face plângere, in termen de 20 de zile de la data comunicarii de catre procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 si 278, la judecatorul de la instanta careia i-ar reveni, potrivit legii, competenta sa judece cauza in prima instanta. Plângerea poate fi facuta si împotriva dispozitiei de netrimitere in judecata cuprinse in rechizitoriu.”

Din continutul textului citat rezulta ca fac obiectul controlului judecatoresc numai plângerile împotriva solutiilor de netrimitere în judecata, nu si plângerile împotriva unor alte solutii, asa cum sunt si rezolutii atacate, prin care nu se dispune neînceperea urmaririi penale, clasarea, scoaterea de sub urmarire penala sau încetarea urmaririi penale, ci se dispune tocmai redeschiderea urmaririi penale .

Prin decizia nr. 57 /2007, obligatorie pentru instante, Înalta Curte de casatie si Justitie, în solutionarea unui recurs în interesul legii a statuat ca plângerea îndreptata împotriva masurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori în baza dispozitiilor date de acesta, altele decât rezolutiile sau ordonantele procurorului de netrimitere în judecata, reglementate în art. 2781 alin. 1 din Codul de procedura penala, este inadmisibila. S-a retinut în motivarea deciziei ca dispozitiile art. 278 1 Cod procedura penala, prin continutul lor neechivoc, asigura exercitarea efectiva de catre toate persoanele interesate a dreptului lor de acces la justitie, în conformitate cu dispozitiile art. 8 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului si cu dreptul oricarei persoane la un proces echitabil în sensul prevederilor art. 6 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.

Nu se poate considera ca accesului liber la justitie, garantat prin art. 21 din Constitutie, în sensul ca “orice persoana se poate adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime” fara care vreo lege sa poata îngradi exercitarea acestui drept, i s-ar aduce limitari în cazul riguroasei aplicari a dispozitiilor cuprinse în art. 2781 din Codul de procedura penala, câta vreme în interpretarea data de Plenul Curtii Constitutionale, prin decizia nr.I/1994, un astfel de drept consta în posibilitatea de a accede la structurile judecatoresti uzând de mijloacele prin care justitia se înfaptuieste, potrivit legii, adica inclusiv cu respectarea cadrului reglementat pentru exercitarea dreptului de a face plângere în fata judecatorului împotriva rezolutiilor sau ordonantelor procurorului de netrimitere în judecata.

În aceste conditii, din moment ce prin dispozitiile art. 2781 din Codul de procedura penala este instituit, limitativ, controlul judiciar numai asupra temeiniciei solutiilor de netrimitere în judecata, în raport cu cercetarile efectuate în cadrul actelor premergatoare sau al urmaririi penale, este evident ca în cazul celorlalte acte sau masuri ale procurorului sau efectuate pe baza dispozitiilor date de el, un asemenea control din partea judecatorului nu mai poate avea loc.

Un atare mod de a se proceda se impune deoarece, pe lânga ca nu este prevazut controlul judiciar decât asupra rezolutiei de neîncepere a urmaririi penale sau a ordonantei ori, dupa caz, a rezolutiei de clasare, de scoatere de sub urmarire penala sau de încetare a urmaririi penale, date de procuror, precum si cu privire la dispozitia de netrimitere în judecata cuprinsa în rechizitoriu, pentru toate celelalte acte sau masuri ale procurorului ori efectuate din dispozitia sa, cum sunt masurile preventive si cele asiguratorii, au fost reglementate proceduri specifice de verificare imediata de catre instanta (art. 1402 si art. 168 din Codul de procedura penala) ori exista posibilitatea de a fi cenzurate indirect de instanta, fie în cadrul procedurii prevazute de art. 300 din Codul de procedura penala, referitoare la verificarea regularitatii actului de sesizare, fie cu ocazia cercetarii judecatoresti.

Asa fiind, în masura în care nu sunt vizate de prevederile art. 2781 din Codul de procedura penala, orice alte acte sau masuri ale procurorului ori efectuate în baza dispozitiei sale nu sunt supuse plângerii ce se poate adresa judecatorului în temeiul acestui text de lege.

Fata de aceste motive, vazând ca plângerea de fata vizeaza alte acte ale procurorului decât rezolutiile de neîncepere a urmaririi penale sau ordonantele ori, dupa caz, rezolutiile de clasare, de scoatere de sub urmarire penala sau de încetare a urmaririi penale, date de procuror, instanta în temeiul dispozitiilor art. 278 1 aliniatul 8 litera a Cod procedura penala raportate la dispozitiile art. 278 1 aliniatul 2 Cod procedura penala va respinge ca inadmisibila plângerea formulata de petenta A.B., împotriva rezolutiei nr. 1005/II/2/2002 din 20.06.2002 si a rezolutiei nr. 1293/VIII/1/2003 din 14.10.2003, ambele ale Parchetului de pe lânga Tribunalul Iasi, date în dosarul penal nr. 4359/P/2001 al Parchetului de pe lânga Judecatoria Iasi.

În temeiul dispozitiilor art. 192 aliniatul 2 Cod procedura penala instanta va obliga petenta A.B. plata sumei de 200 de lei catre stat, cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de acesta.

Tags: Plângere împotriva soluţiei procurorului