Contestatie la executare. Motive. Imposibilitatea verificarii unor aspecte privind legalitatea hotararii contestate

Tip: Sentinţă penală
Nr./Dată: 3507 (14.11.2008)
Autor: Judecatoria Iasi
Domenii asociate:  contestaţie la executare, procedură civilă şi penală, căi de atac, competenţe etc.

Prin sentinta penala nr.3507/14.11.2008 a Judecatoriei Iasi, instanta a respins contestatia la executare formulata de contestatorul condamnat LS.

Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta a retinut ca prin cererea ce face obiectul cauzei, contestatorul a formulat contestatie la executare împotriva executarii sentintei penale a Judecatoriei Sectorului 4 Bucuresti, solicitând sa se înlature din pedeapsa rezultanta de 10 ani si 6 luni închisoare pedeapsa de 2 ani si 6 luni închisoare aplicata anterior prin sentinta penala nr.xxx/2004 a Judecatoriei Iasi definitiva prin neapelare, sustinând ca în mod gresit s-a dispus revocarea gratierii conditionate a acestei pedepse.
Instanta a retinut ca procedura contestatiei la executare este o procedura speciala ce priveste strict aspectele privitoare la punerea în executare a hotarârilor judecatoresti definitive. Contestatia la executare se poate formula doar pentru cazurile limitativ prevazute de art. 461 alin.1 lit. a-d Cod procedura penala si nu pot fi invocate pe aceasta cale aspecte care privesc legalitatea si temeinicia hotarârilor penale definitive, asa cum a facut condamnatul prin prezenta contestatie la executare, aceste aspecte putând fi invocate prin caile ordinare de atac, apelul si recursul.
Fata de motivul invocat de contestator, contestatia formulata s-ar putea eventual încadra în dispozitiile art.461 lit.d Cod procedura penala ce priveste amnistia, prescriptia, gratierea, ori cauze de stingere sau reducere a pedepsei, precum si orice alt incident ivit în cursul executarii pedepsei.
În ceea ce priveste gratierea, art.461 alin.1 lit.d Cod procedura penala vizeaza aplicarea dispozitiilor privind gratierea totala sau partiala a unor pedepse, iar nu înlaturarea din hotarârile definitive de condamnare a dispozitiilor de revocare a gratierii dispuse prin hotarâri anterioare.
De asemenea, motivul invocat nu reprezinta un incident ivit în cursul executarii pedepsei, ci se invoca gresita aplicare a unor dispozitii legale de catre instanta de fond si de catre instante de recurs.
În fapt, contestatorul invoca un motiv de nelegalitate a hotarârii contestate, aspect ce putea fi avut în vedere doar de instanta de control judiciar ce a solutionat recursul împotriva sentintei contestate, si nu pe calea contestatiei la executare ce priveste strict etapa procesuala a punerii în executare a unei hotarâri definitive si nu poate constitui o cale de reformare a unei asemenea hotarâri.

In consecinta, în baza art.461 lit.d Cod procedura penala, instanta a respins ca neîntemeiata contestatia la executare.

Tags: căi de atac, competenţe, contestaţie la executare, procedură civilă şi penală

Cerere de rejudecare dupa extradare ca urmare a condamnarii in lipsa. Conditia judecarii si condamnarii in lipsa. Necesitatea existentei unor incalcari esentiale ale drepturilor persoanei

Tip: Sentinţă penală
Nr./Dată: 3414 (11.11.2008)
Autor: Judecatoria Iasi
Domenii asociate:  drepturile omului, cereri, procedură civilă şi penală, căi de atac, competenţe etc.)

Prin sentinta penala nr.3414/11.11.2008 a Judecatoriei Iasi, instanta a respins ca inadmisibila în principiu cererea de rejudecare dupa extradare formulata de catre petentul-condamnat.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta a retinut ca potrivit art.5221 Cod procedura penala „în cazul în care se cere extradarea unei persoane judecate si condamnate în lipsa, cauza va putea fi rejudecata de catre instanta care a judecat în prima instanta, la cererea condamnatului”.
Din analiza textului legal rezulta ca pentru a se proceda la rejudecarea unei cauze penale trebuie întrunite unele conditii, respectiv: sa ne aflam în situatia extradarii unei persoane condamnate catre România, pentru executarea unei pedepse cu închisoarea, aplicata de o instanta nationala; persoana a carei extradarea fost ceruta de catre statul român sa fi fost judecata si condamnata în lipsa.
Cu privire la cea de-a doua, textul legii cere îndeplinirea unei conditii esentiale, respectiv ca persoana sa fi fost judecata si condamnata în lipsa, chiar si în aceasta situatie, rezultând ca rejudecarea trebuie sa fie temeinic motivata de încalcari esentiale ale drepturilor persoanei condamnate.
Textul legal aratat are drept scop armonizarea legislatiei române cu normele internationale, mai ales respectarea dispozitiilor art.6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului care prevede, ca o garantie implicita a desfasurarii procedurii unui proces echitabil, dreptul celui trimis în judecata de a fi prezent în fata instantei.
Dupa cum a decis Curtea în mod constant în jurisprudenta sa, posibilitatea pe care trebuie sa o aiba acuzatul de a lua parte la sedinta de judecata, decurge din obiectul si scopul ansamblului disp. art.6 din Conventie, deoarece lit.c),d) si e) ale paragr.3 ale aceluiasi text recunosc „oricarui acuzat” dreptul „ de a se apara el însusi”, „ de a interoga sau de a face sa fie interogati martorii”, „ de a fi asistat gratuit de un interpret, daca nu întelege sau nu vorbeste limba utilizata în sedinta de judecata”, toate acestea fiind de neconceput fara prezenta sa. Prezenta unui acuzat în instanta capata o importanta capitala datorita atât dreptului sau de a fi ascultat, cât si datorita necesitatii de a fi controlata exactitatea afirmatiilor sale, de a le confrunta cu cele ale eventualei victime ale carei interese trebuie protejate, precum si cu declaratiile martorilor.
Analizând jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului se poate configura continutul notiunii de „judecata în lipsa”, care circumscrie doar situatiile în care o persoana a fost trimisa în judecata si condamnata fara a fi audiata de o instanta independenta, impartiala si care sa fie stabilita de lege, nu a avut posibilitatea de a se apara în proces, astfel încât temeinicia acuzatiilor care i se aduc sa fie analizate si din aceasta perspectiva (vz. cauza Constantinescu vs. România). O astfel de condamnare în lipsa a unei persoane va întruni totusi exigentele art. 6 din Conventie atunci când din datele cauzei rezulta ca acuzatul, prin propria sa vointa si în mod neechivoc, a renuntat la dreptul de a fi ascultat si la dreptul de a se apara în proces (vz. cauza Mihaies vs. Franta etc.). În acelasi timp, dreptul de a comparea în persoana nu este un drept absolut, astfel încât în caile de atac el poate fi suspus anumitor limitari, cum ar fi în situatia în care recursul priveste doar dreptul aplicabil nu si faptele, limitari admise în masura în care la judecarea fondului acuzatul a beneficiat de acest drept de a comparea în persoana (vz. cauza Ekbatani vs. Suedia).
Prin urmare, o persoana poate sustine ca a fost judecata si condamnata în lipsa atunci când o instanta de judecata a dispus condamnarea sa, indiferent de pedeapsa aplicata si modalitatea de executare a acesteia, fara a proceda la audierea acelei persoane, fara ca aceasta sa aiba cunostinta despre procedura judiciara desfasurata împotriva sa, fara sa beneficieze de aparare din partea unui specialist al dreptului, de dreptul de a formula probatorii în aparare, de a combate probele prezentate de acuzare, de a participa la judecata, la audierile de martori etc. Mai precis, o persoana este judecata si condamnata în lipsa, asa cum prevede si art.34 din Legea nr.302/2004, modificata, atunci când procedura de judecata desfasurata împotriva sa a nesocotit dreptul la aparare recunoscut oricarei persoane învinuite de savârsirea unei infractiuni, sau, mai larg, dreptul la un proces echitabil.
Ori, în speta de fata, instanta a constatat ca petentul-condamnat a fost prezent în fata instantei de judecata investita cu solutionarea cauzei la aproape toate termenele de judecata, a fost audiat de catre instanta de judecata în prezenta aparatorului ales si a propus probatorii în aparare, a fost prezent la dezbaterile asupra fondului cauzei, a uzitat personal de calea de atac a apelului investind cu solutionarea acestuia Tribunalul Iasi, precum si de calea de atac a recursului, adresându-se Curtii de Apel Iasi. Pe tot parcursul procesului penal, condamnatului i-a fost respectat dreptul la aparare, beneficiind de asistenta juridica din partea unor aparatori alesi, aparatori care au asistat la audierea condamnatului, au formulat probatorii în aparare si au participat la efectuarea tuturor actelor procedurale din cauza.
Rezulta, asadar, ca petentul-condamnat nu a fost judecat si condamnat în lipsa, fiindu-i respectat dreptul la un proces echitabil prevazut de art.6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului. Faptul ca hotarârea de condamnare a ramas definitiva în lipsa petentului-condamnat nu este o situatie care sa justifice reluarea judecatii în cauza penala, petentul având cunostinta ca exista o hotarâre de condamnare a sa la pedeapsa închisorii. Cele doua instante de control au mentinut doar, fara a modifica în vreun fel, hotarârea de condamnare la pedeapsa închisorii a instantei de fond, despre care petentul a avut cunostinta.

Fata de considerentele anterior expuse, instanta a constatat ca cererea condamnatului nu întruneste conditiile impuse de art. 522¹ Cod procedura penala, petentul nefiind judecat si condamnat în lipsa.

Tags: căi de atac, cereri, competenţe, drepturile omului, procedură civilă şi penală

Cerere de rejudecare ca urmare a condamnarii in lipsa. Conditii de admisibilitate

Tip: Sentinţă penală
Nr./Dată: 3696 (25.11.2008)
Autor: Judecatoria Iasi
Domenii asociate:  drepturile omului, cereri, procedură civilă şi penală, căi de atac, competenţe etc.

Prin sentinta penala nr.3696/25.11.2008 a Judecatoriei Iasi, instanta a respins cererea formulata de condamnatul GT, care solicitase rejudecarea sa întrucît a fost condamnat în lipsa, indicînd ca temei de drept disp. art. 522 ind. 1 alin. 1 Cod Procedura penala.
Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta a retinut ca, in conformitate cu disp. art. 522^1 Cpp, în cazul în care se cere extrădarea unei persoane judecate si condamnate în lipsa, cauza va putea fi rejudecata de către instanta care a judecat în prima instanta, la cererea condamnatului.
Pentru a fi respectata vointa legiuitorului, interpretarea corecta din punct de vedere gramatical si sistematic a sintagmei amintite nu poate fi decît aceea ce include în sfera de aplicare exclusiv pe inculpatii condamnati ce au lipsit pe întreaga durata a procedurii de judecata pâna la ramînerea definitiva a hotarârii (atît la judecata si pronuntarea în prima instanta, cît si la judecata în apel si recurs, în masura în care au fost exercitate în cauza aceste cai ordinare de atac).
Din examinarea lucrarilor dosarului xxx/1996 al Judecatoriei Iasi, se constata, ca petentul GT a fost prezent la 9 termene de judecata. Ulterior, pîna la pronuntare, petentul nu s-a mai prezentat în instanta, însa evident, a luat termen în cunostinta pentru amînarile ulterioare, în conformitate cu dispozitiile art. 291 alin. (3) C. proc. pen. Lipsa ulterioara a acestuia din motive particulare nu a împiedicat solutionarea în conditii legale a cauzei, prin reprezentarea sa de aparatorul ales.
Inculpatul a luat cunostinta de condamnare si a declarat apel, recurs, fiind prezent personal în fata instantei de apel.
Ca atare, dreptul la aparare al inculpatului a fost asigurat în cauza prin audierea si prezenta sa nemijlocita în cursul urmaririi penale, partial în faza de judecata în prima instanta, precum si în cadrul judecatii în apel si, în permanenta, prin aparatori desemnati din oficiu, pe parcursul întregii proceduri penale pîna la definitivarea acesteia, fiindu-i inaplicabile dispozitiile art. 5221 C. proc. pen.
Luînd în calcul faptul ca dreptul inculpatului de a fi prezent la judecata este recunoscut în Pactul international relativ la drepturile civile si politice si ca art. 6 paragraf 3 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale recunoaste celui acuzat „dreptul de a se apara el însusi” si „dreptul de a interoga martorii”, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca prezenta inculpatului este în principiu obligatorie la solutionarea cauzei. Curtea este constanta în a afirma ca în cazul procedurii în apel sau în recurs art. 6 din Conventie se aplica cu mai putina strictete, admitîndu-se chiar regularitatea unor asemenea proceduri în care audienta se desfasoara fara prezenta celui acuzat (Hotarârea Ekbatani). Se admit exceptii de la regula prezentei inculpatului atunci cînd asigurarea acestei conditii ar conduce la amînarea nejustificata a procedurii, mai ales daca aceasta situatie a fost verificata si constatata si daca inculpatul are o culpa în absenta sa, astfel cum s-a întîmplat si în speta de fata, cînd inculpatul a ales sa nu se prezinte la anumite termene de judecata.

În consecinta, instanta a constatat ca cererea de rejudecare a petentului este indamisibila în principiu.

Tags: căi de atac, cereri, competenţe, drepturile omului, procedură civilă şi penală, rejudecare

Acte materiale din continutul aceleiasi infractiuni pentru care s-a pronuntat o hotarare definitiva. Reunirea cauzelor

Tip: Sentinţă penală
Nr./Dată: 3337 (04.11.2008)
Autor: Judecatoria Iasi
Domenii asociate:  procedură civilă şi penală, căi de atac, competenţe, extinderea actiunii penale, etc.

Asupra cauzei penale de fata, prima instanta a retinut vinovatia inculpatului cu privire la actele de sustragere deduse judecatii, a constatat ca actele de sustragere deduse judecatii în dosarul nr.xxx/2005 al Judecatoriei Iasi si actele de sustragere pentru care era judecat în cauza fusesera savârsite de catre inculpat în acelasi interval de timp, a dispus reunirea celor doua dosare, în temeiul art. 335 alin 2 din Codul de procedura penala, raportat la art. 33 lit. c din Codul de procedura penala, a desfiintat sentinta penala anterioara, în ceea ce priveste latura penala, a dispus, în temeiul art. 334 Cod procedura penala, schimbarea încadrarii juridice a faptei din infractiunea de furt calificat prevazuta de art. 208 alin 1-209 alin 1 lit. g si i, alin 2 lit. b din C.pen cu aplicarea art. 37 lit. a C.pen, în infractiunea de furt calificat în forma continuata prevazuta de art. 208 alin 1-209 alin 1 lit. g si i, alin 2 lit. b din C.pen cu aplicarea art. 37 lit. a C.pen si 41 alin 2 C.pen si judecând infractiunea continuata din perspectiva tuturor actelor materiale din structura acesteia, a aplicat inculpatului o pedeapsa de 6(sase) ani închisoare.

Instanta de apel, Tribunalul Iasi, analizând cauza sub toate aspectele de fapt si de drept, a constatat ca hotarârea primei instante este lovita de nulitate absoluta. Astfel, instanta de control judiciar a apreciat ca prima instanta nu a respectat dispozitiile art. 317 din Codul de procedura penala, referitoare la limitele rejudecarii, în contextul în care aceasta din urma a reunit cauzele, fara a dispune extinderea actiunii penale, desi aceasta extindere a fost solicitata de catre reprezentantul Parchetului la doua termene consecutive. În consecinta, Tribunalul Iasi a apreciat ca au fost încalcate dispozitiile art. 197 alin 2 Cod procedura penala, referitoare la sesizarea instantei, a caror nerespectare se sanctioneaza cu nulitatea absoluta, a admis apelul si a desfiintat integral sentinta penala pronuntata de Judecatoria Iasi in primul ciclu procesual, dispunând ca aceasta din urma, în rejudecarea cauzei, sa respecte procedura prevazuta de art. 335 Cod procedura penala
In rejudecare, instanta a constatat ca actele de sustragere pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinta penala anterioara si actiunea materiala pentru care inculpatul este judecat în prezenta cauza au fost savârsite de inculpat în acelasi interval de timp, reprezentand acte materiale ce intra în continutul aceleiasi infractiuni de furt calificat, în forma continuata.
Având în vedere cele constatate mai sus, instanta a considerat ca în cauza sunt aplicabile dispozitiile art. 335 alin 2 Cod de procedura penala, potrivit carora daca cu privire la actele care intra în continutul aceleiasi infractiuni s-a pronuntat o hotarâre definitiva, instanta reuneste cauza cu aceea în care s-a dat hotarârea definitiva, pronuntând o noua hotarâre în raport cu toate actele care intra în continutul infractiunii si desfiinteaza hotarârea anterioara.
În ipoteza textului de lege sus-mentionat, în ceea ce priveste actele materiale cu privire la care inculpatul a fost condamnat definitiv prin hotarârea anterioara, exista autoritate de lucru de judecat referitoare la savârsirea acestora de catre inculpat cu forma de vinovatie prevazuta de lege. Prin urmare, instanta care decide reunirea propriei cauze cu cea în care inculpatul a fost condamnat definitiv nu are a face nici o apreciere cu privire la vinovatia acestuia, referitoare la actele materiale definitiv solutionate, ci masura luata are preponderent natura unui act de mai buna administrare a justitiei, neagravând în nici un fel situatia inculpatului. Instanta, în aceasta situatie, va pronunta o hotarâre unitara cu privire la toate actele materiale de sustragere constatate, în contextul stabilirii unei unice rezolutii infractionale a inculpatului cu privire la toate aceste acte.
Instanta a apreciat ca ipoteza vizata de art. 335 alin 2 din Codul de procedura penala este sensibil diferita de cea din aliniatul 1 al aceluiasi articol, în care instanta descopera date cu privire si la alte acte materiale care intra în continutul infractiunii pentru care inculpatul a fost trimis în judecata si are obligativitatea sa dispuna prin încheiere extinderea actiunii penale si cu privire la aceste acte. În acest context, obligativitatea extinderii actiunii penale se justifica, deoarece doar prin punerea în miscare si exercitarea actiunii penale se creeaza cadrul procesual necesar pentru tragerea la raspundere penala a persoanelor care au savârsit infractiuni, în conformitate cu prevederile art. 9 din Codul de procedura penala.
Or, în contextul în care pentru unele dintre aceste acte materiale inculpatul a fost condamnat printr-o hotarâre definitiva, extinderea actiunii penale si cu privire la aceste acte materiale apare ca fiind ilogica, deoarece raspunderea penala a inculpatului pentru actele comise a fost stabilita anterior în mod definitiv, ca urmare tocmai a exercitarii actiunii penale în cauza anterioara.
Astfel, a retinut instanta ca, în acest moment extinderea actiunii penale apare a fi lipsita de obiect, cât timp pentru actele materiale din antecedenta aceasta a fost deja pusa în miscare în dosarul nr. xxx/2005 al Judecatoriei Iasi, respectiv prin rechizitoriul din aceasta cauza.

Pentru toate aceste considerente, instanta a considerat ca art. 335 alin 2 din Codul de procedura penala nu trebuie interpretat prin raportare la alin 1 al aceluiasi articol, ci ca vizând o ipoteza de sine-statatoare, cu un pronuntat caracter de act de mai buna administrare a justitiei.
In consecinta, instanta a respins cererea Parchetului de extindere a actiunii penale si a facut aplicarea în cauza a dispozitiilor art. 335 alin 2 Cod procedura penala, respectiv, a reunit prezenta cauza cu cea în care a constituit obiectul dosarului nr. xxx/2005 si a desfiintat sentinta penala anterioara numai în ceea ce priveste latura penala, mentinând celelalte dispozitii ale acesteia, pronuntand in final o hotarare de condamnare a inculpatului pentru intreaga activitate infractionala retinuta in sarcina sa.

Tags: căi de atac, competenţe, extinderea actiunii penale, procedură civilă şi penală

Admisibilitatea contestatiei in anulare impotriva incheierii judecatorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate

Tip: Sentinţă penală
Nr./Dată: 3044 (14.10.2008)
Autor: Secţia Penală
Domenii asociate: contestaţie în anulare, procedură civilă şi penală,căi de atac, competenţe

Prin sentinta penala nr.3044/14.10.2008 a Judecatoriei Iasi, instanta a solutionat contestatia in anulare impotriva sentintei penale nr. 2308/24.07.2008 a Judecatoriei Iasi, sentinta prin care se respinsese contestatia petentului impotriva incheierii judecatorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate.
Asupra admisibilitatii de principiu a cererii, instanta a retinut ca, chiar daca hotarârea contestata in prezenta procedura nu este pronuntata de o instanta de recurs, instanta apreciaza ca este susceptibila de a face obiectul contestatiei in anulare deoarece este, pe de o parte, o hotarâre definitiva iar, pe de alta parte, constituie in fapt echivalentul unei decizii in recurs, cât timp asimilam procedura in fata judecatorului delegat in cadrul Penitenciarului Iasi, unei proceduri de fond, iar contestatia adresata instantei de judecata, prin care se contesta incheierea din prima etapa, unui recurs de fapt.
In sprijinul opiniei conform careia hotarârea data in contestatia formulata potrivit Legii nr.275/2006 este susceptibila, de plano, de a fi atacata cu contestatie in anulare este si ratiunea instituirii cailor extraordinare de atac si anume, aptitudinea declansarii controlului judecatoresc cu privire la hotarârile penale definitive, in scopul inlaturarii eventualelor erori de fapt si de drept.
Sub acest aspect, instanta a constatat ca hotarârea atacata este susceptibila de a face obiectul unei contestatii in anulare si este promovata in termenul prevazut de lege de catre titularul acestui drept, contestatorul JD.
Pe de alta parte, cererea era inadmisibila in principiu intrucat motivul pentru care petentul a solicitat declansarea caii de atac extraordinare a contestatiei in anulare nu se regaseste in niciunul dintre motivele expres si limitativ prevazute de lege in art.386 lit.a) – e) din Codul de procedura penala.

Tags: căi de atac, competenţe, contestaţie în anulare, procedură civilă şi penală