Top

Vătămare corporală gravă – Sluţire (pierderea unui dinte frontal)

Prin sentinţa penala nr.1939/2007 a Judecătoriei Brăila s-a dispus condamnarea inculpatului C.C.L de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporala grava, prev de art.182 alin.2/C.pen. şi în temeiul art.81/c.pen s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei. Au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art.64/C.pen literele a, b si c cod penal . si anume: (a) dreptul de a alege si de a fi ales in autorităţile publice sau in funcţii elective publice; (b) dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autoritaţii de stat; (c) dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura căreia s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii, pe întreaga durata prevăzuta de art. 71 cod penal.

S-a reţinut în fapt că la data de 21.02.2005, inculpatul CCL l-a lovit cu pumnul în zona feţei pe p.vat D.D, provocându-i leziuni care au condus la pierderea dintelui 21, dinte frontal de pe arcada dentară superioară.

In conformitate cu concluziile certificatului medico-legal, in care se arata ca pierderea unui dinte frontal nu reprezinta slutire in sensul pe care il dau dispozitiile art.182 alineat 2 acestei notiuni, inculpatul prin aparator ales a solicitat ca in baza dispozitiilor art.334 cod procedura penala sa se schimbe incadrarea juridica a faptei din infractiunea de vatamare corporala grava in infractiunea de lovire sau alte violente prevazuta si pedepsita de art.18o alineat 2 cod penal.

Instanţa a subliniat că dispoziţiile art.182 alineat 2/cod penal nu ofera o explicitare a termenului de slutire, practica judiciara fiind cea care a conturat sensul acestei notiuni. În consecinţă, instanţa a apreciat ca pierderea unui dinte frontal constituie slutire, deoarece conduce la o alterare vizibila a armoniei fetei umane având totodată implicaţii atat in funcţia masticatorie cat si in functia de vorbire. Chiar si in ipoteza existentei posibilităţilor de protezare este de remarcat faptul ca acestea au doar un caracter reparatoriu si ulterior fara a putea inlocui un dinte natural.

In baza acestor considerente, instanta a respins cererea de schimbare a incadrarii juridice formulata de inculpat, avand in vedere si faptul ca practica judiciară în materie s-a pronunţat pentru existenţa infracţiunii prevăzută de art.182 al.2 Cod penal, în cazul pierderii unui dinte frontal, chiar dacă acesta poate fi protezat.

La individualizarea pedepsei instanţa a avut în vedere criteriile prev de art.72 /C.pen, precum şi faptul că, inculpatul fara o motivaţie pertinenta a agresat partea vătămată, aspect de natura sa contureze împrejurarea ca inculpatul este o persoană violentă, iar fapta prezintă un grad de pericol social concret ridicat.

Cu privire la persoana inculpatului s-a retinut ca acesta este in varsta de 30 ani, a mai fost condamnat prin sentinţa penala nr.138 din data de 17 martie 1998 a Tribunalului Miliar Bucureşti pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la săvârşirea infracţiunii de furt calificat, nefiind recidivist.

Relativ la pedeapsa de 1 an închisoare aplicata prin sentinţa penala mai sus arătata este de reţinut ca inculpatul a beneficiat de graţiere personala prin Decretul nr.29o din data de 19 august 1998 al Preşedintelui României, dar deşi a beneficiat de o forma excepţională de clementa a dat dovada de persistenta infracţionala, aspect de natura sa contureze un simptom de incorigibilitate in persoana inculpatului.

In baza considerentelor mai sus expuse si facand aplicarea dispozitiilor art.182 alineat 2 cod penal, instanta a aplicat inculpatului o pedeapsa in limitele prevazute de lege.

Deşi prin apărător ales, inculpatul a solicitat sa se retine in beneficiul sau circumstanţe atenuante, instanţa a apreciat ca la dosarul cauzei nu se afla nici un element care sa justifice reţinerea uneia din circumstanţele atenuante prevăzute de art.74 cod penal, ori alte împrejurări de fapt care sa justifice coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de partea speciala a codului penal.

Relativ la modalitatea concreta de executare a pedepsei a optat pentru o modalitate neprivativa de libertate.

Prin urmare, fiind intrunite in mod cumulativ conditiile art. 81 cod penal (pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 3 ani sau amendă; infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, afară de cazul când condamnarea intră în vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 38; s-a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia), instanţa a dispus suspendarea condiţionata a executării pedepsei pe intreaga durata prevazuta de art.82 cod penal, ataragand totodata atentia inculpatului asupra dispozitiilor legale a caror nerespectare atrage revocarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei.

Pe latură civila s-a reţinut ca partea vătămata s-a constituit parte civila atât cu despăgubiri reprezentând daune materiale cat si cu daune morale.

Având in vedere ca partea civila nu a făcut nici o proba relativ la daunele materiale, instanţa a respins cererea ca nefiind dovedita.

Relativ la daunele morale solicitate de partea civila, s-a apreciat ca cererea este fondata, agresiunea inculpatului mai ales prin urmările sale fiind de natura a cauza un prejudiciu moral reparabil pe cale pecuniara.

Etichete:

Vătămare corporală gravă – Achitare în temeiul art.10 lit.b1/C.proc.pen. – lipsa pericolului social al infracţiunii

Prin sentinţa Judecătoriei Brăila, a fost achitat inculpatul D.C, pentru săvârşirea infracţiunii prev de art.182 alin.2/C.pen., în temeiul art.10 lit.b1/C.proc.pen, apreciindu-se că faptei îi lipseşte gradul de pericol social al unei infracţiuni.

Pentru a se decide astfel, s-a reţinut în fapt că la data de 08.04.2007, în jurul orelor 22.00, inculpatul D.C. a venit la garsoniera proprietatea sa şi în care locuia efectiv fratele său, şi găsind în respectiva locuinţă, victima P.G., în stare avansată de ebrietate, împreună cu fratele său, deşi anterior îi atrăsese atenţia să nu mai vină în acea locuinţă, s-a enervat şi i-a aplicat o lovitură cu palma în zona capului, după care a început să o lovească cu picioarele în partea stângă a toracelui. Agresiunea a încetat la intervenţia martorului D. C. În urma agresiunii partea vătămată a suferit leziuni ce au necesitat îngrijiri medicale pentru vindecare pe o perioadă de 23-25 zile şi i-a pus viaţa în primejdie.

Cu toate acestea, având în vedere situaţia de fapt expusă, circumstanţele reale în care fapta a fost săvârşită, atitudinea agresivă a inculpatului fiind determinată de atitudinea părţii vătămate P. G. de a veni în mod repetat în locuinţa proprietate a inculpatului unde se îmbăta împreună cu D.C., deşi i se atrăsese atenţia anterior (în 2 rânduri) să nu mai vină pe acolo, instanţa a apreciat că această faptă nu reprezintă decât un accident în viaţa inculpatului, şi nu se impune aplicarea unei sancţiuni penale.

Instanţa a avut în vedere şi circumstanţele personale ale inculpatului şi anume vârsta acestuia de 33 ani, lipsa antecedentelor penale, situaţia familială – inculpatul este căsătorit şi are doi copii minori în vârstă de 4 luni şi respectiv 3 ani, are un loc de muncă unde este apreciat, atitudinea constant sinceră avută pe parcursul procesului de recunoaştere şi regretare a faptei, gradul de educaţie al acestuia. Faţă de toate aceste împrejurări, instanţa apreciază că fapta penală dedusă judecăţii a adus o atingere minimă valorilor apărate de alegea penală, iar prin conţinutul său concret fapta este lipsită de importanţă şi nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.

Ca urmare, chiar dacă fapta de vătămare corporală gravă prezintă un grad de pericol social generic ridicat, în speţă, raportat la circumstanţele reale ale cauzei, în concret fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.

În consecinţă în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b1) C. pr. pen. cu aplicarea art. 181 C. pen. instanţa a achitat inculpatul D.C şi i-a aplicat o sancţiune administrativă în cuantum de 500 lei.

Soluţia Judecătoriei Brăila a rămas definitivă prin respingerea apelului şi recursului.

Etichete:

Vatamare corporala grava. Criterii de individualizare a pedepsei

Asupra prezentului apel penal :

Prin sentinţa penală nr. 2/5.01.2010 Judecătoria Rm.Sărat a hotărât următoarele :

In baza art.182 al.2 cod penal, a dispus condamnarea inculpatului Ş.V.F. fără paternitate stabilită , nascut la data de ….., in Bucuresti, Sector 5, de cetatenie romana, studii 8 clase, serviciul militar nesatisfacut, zugrav, concubinaj, fara antecedente penale, domiciliat in ……, in prezent arestat si depus la Penitenciarul Focsani , judetul Vrancea, la 2 ani inchisoare.

A dispus mentinerea masurii arestarii si a dispus deducerea arestarii preventive începând cu data de 18.04.2009 la zi.

Totodată instanţa dispus aplicarea art. 71-64 lit.a teza a II-a si lit.b cod penal si confiscarea briceagului folosit de inculpat la comiterea faptei.

A dispus obligarea inculpatului la 1000 lei despagubiri morale catre partea vatamata P.D. si la 1249,50 lei catre Spitalul mun.Rm.Sarat.

A obligat inculpatul la 800 lei cheltuieli judiciare din care 400 lei onorariu avocat oficiu la urmarirea penala P.N.si la instanta R.D.avansat din fondul Ministerului Justitiei .

Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt :

In seara de 17.04.2009 inculpatul S. V. F. impreuna cu mai multi tineri au consumat bauturi alcoolice iar la orele 22:00 s-a deplasat in sat la magazinul din localitate.

În apropierea magazinului se afla un grup de tineri printre care si partea vatamata P. D..

In momentul in care inculpatul S.V. F. insotit de martorul R. N. iesea cu naveta de bere din magazin, numitul R.F. le-a cerut o bere ,imprejurare in care inculpatul a inceput sa-l ameninte cu bataia.

Pentru aplanarea conflictului dintre inculpat si R.F. a intervenit partea vatamata P. D., prieten cu inculpatul.

La un moment dat conflictul a degenerat partea vatamata şi inculpatul lovindu-se reciproc, acesta din urma a scos apoi un briceag cu care a lovit-o pe partea vatamata in zona hemitorace sting.

In momentul in care partea vatamata s-a ridicat a vazut ca singera ambundent fiind chemata ambulanta.

Partea vatamata a fost transportata la Spitalul Rm.Sarat fiind internata cu diagnosticul „plaga injunghiata penetranta hemitorace stg.” fiind supus la doua interventii chirurgicale.

Potrivit certificatului medico-legal partea vatamata a suferit leziuni care i-au pus in primejdie viata si care necesita pentru vindecare un numar de 17-18 zile ingrijiri medicale.

Împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate sub aspectul cuantumului pedepsei.

Inculpatul a solicitat reducerera pedepsei motivat de faptul că a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal,se afla sub influienţa băuturilor alcoolice nedându-şi seama de consecinţele faptei sale.

Tribunalul,verificând sentinţa apelată pe baza materialului şi lucrărilor din dosar,motivelor de apel invocate,precum şi sub toate aspectele de fapt şi de drept,potrivit art.371 alin.2 şi 378 cod pr.penală va reţine că apelul este nefundat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanţa de fond a reţinut în mod corect împrejurăriole în care s-a comis infracţiunea de vătămare corporală gravă,prev.de art.182 alin.2 cod penal precum si vinovăţia inculpatului ce rezultă din mijloacele de probă administrate,respectiv declaraţiile părţii vătămate,ale martorilor C.E.,B.V.,T.C.I.,coroborat cu declaraţiile inculpatului prin care a recunoscut comiterea faptei şi menţiunile din constatarea medico-legală privind leziunile provocate părţii vătămate P.D..

Încadrarea juridică dată infracţiunilor este legală iar pedeapsa a fost corect individulizată cu respectarea criteriilor prev.de art.72 cod penal.

La stabilirea pedepsei de 2 ani închisoare s-a avut în vedere pericolul social concret ridicat al infracţiunii comise determinat de lezarea valorilor sociale,ce privesc viaţa şi integritatea corporală a unei persoane,împrejurările în care a acţionat inculpatul,în mod spontan,pe fondul consumului de alcool şi în timpul unui conflict cu partea vătămată.

Deşi a susţinut că nu şi-a dat seama de rezultatul faptei sale,din împrejurările în care s-a comis infracţiunea a rezultat că inculpatul a acţionat violent,nefiind justificată folosirea unui cuţit apt să pună în primejdie viaţa unei persoane în condiţiile unui conflict spontan între tineri.

În plus,leziunile provocate părţii vătămate, respectiv plaga înjunghiată în zona toracelui având caracteristicile plagă penetrantă,secţiuni musculare şi arterio-venoase cu hemoragie externă,emfizem subcutanat şi pneumotorax-au relevat că inculpatul a lovit partea vătămată într-o zonă vitală a corpului acceptând posibilitatea producerii rezultatului,respewctiv punerea vieţii în primejdie.

Instanţa de fond i-a aplicat inculpatului o pedeapsă situată la minimul special prevăzut de lege ,fiind avute în vedere atât conduita inculpatului pe parcursul procesului penal,cât şi faptul că partea vătămată a declarat că l-a iertat pe inculpat.

Faţă de aceste considerente,se va reţine că pedeapsa este corect individualizată şi nu se impune a fi redusă,apelul urmând a fi respins ca nefondat în conformitate cu art.379 pct.1 lit.b cod pr.penală.

În baza art.350 cod pr.penală se va menţine starea de arest preventiv a inculpatului avându-se în vedere pericolul concret pe care îl reprezintă pentru ordinea publică lăsarea în libertate a inculpatului.

Acest pericol îl reprezintă violenţa cu care a acţionat inculpatul,în cadrul unui conflict spontan,prin punerea în primejdie a vieţii unei persoane.

În baza art.88 cod penal se va deduce din pedeapsa de executat arestul preventiv de la 18.04.2009 la zi.

În baza art.192 alin.2 cod pr.penală apelantul va fi obligat la 250 lei cheltuieli judiciare către stat din care 200 lei onorariu apărător oficiu.

Etichete:

Vătămare corporală gravă

JUDECĂTORIA BACĂU

SENTINŢA PENALĂ Nr. 660/19.03.2009

Infracţiunea de vătămare corporală gravă, prev de art 182 alin 2 cod pen

Prin rechizitoriul procurorului de la Parchetul de pe langa Tribunalul Bacau nr……. s-a dispus punerea in miscare a actiunii penale si trimiterea in judecata a inculpatului DC pentru săvârşirea infracţiunii prev de art 182 alin 2 cod pen.

In motivarea actului de sesizare se afirma ca inculpatul în seara zilei de 19.04.2008, pe fondul consumului de alcool şi datorită faptului că o bănuia pe concubina sa DE că ar întreţine raporturi sexuale cu alţi bărbaţi, a lovit-o cu pumnii şi picioarele în zona capului şi toracelui cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un nr de 25-30 zile îngrijiri medicale, leziuni ce au fost de natură să-i pună viaţa în primejdie.

Pentru dovedirea situaţiei de fapt au fost propuse spre administrare următoarele mijloace de proba :-plângerea şi declaraţiile părţii vătămate DE

-raportul de constatare medico legal ,raportul de expertiză medico-legală psihiatrică

declaraţiile martorilor,declaraţiile inculpatului .

Prin coroborarea probelor administrate ,instanta retine ca inculpatul în data de……. la locuinţa situată în ……., a lovit partea vătămată DE de mai multe ori consecutiv cu pumnii şi picioarele în zonele capului şi toracelui.

În urma loviturilor aplicate DE a fost transportată de către Serviciul de Ambulanţă la Spitalul Judeţean unde a fost internată.

Din raportul de constatare medico-legal nr … al SML Bacău rezultă că DE prezintă un traumatism cranio facial, comoţie cerebrală, contuzie toracică stângă cu fractură C5-CO stângă şi hemopneumotorax stâng.

Leziunile au necesitat pentru vindecare un nr de 25-30 zile îngrijiri medicale şi au fost de natură să-i pună viaţa în primejdie.

Din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr ….. al SML Bacău rezultă că DE prezintă diagnosticul „tulburare psihică organică. Demenţă mixtă. Nu are capacitate de discernământ.”

Cheltuielile efectuate de către Serviciul de Ambulanţă pentru transportul părţii vătămate au fost estimate la valoarea de 204 lei.

Persoana vătămată Spitalul Judeţean Bacău şi partea vătămată DE nu s-au constituit părţi civile

Partea vătămată Serviciul de Ambulanţă s-a constituit partea civilă şi a cerut obligarea inculpatului la plata cheltuielilor efectuate pentru furnizarea serviciului medical.

La retinerea situatiei de fapt instanta a avut in vedere urmatoarele mijloace de proba :-plângerea şi declaraţiile părţii vătămate DE,

-raportul de constatare medico legal nr ……. al SML Bacău,

-raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr ….. al SML Bacău

-declaraţiile martorilor BV, BG, HE,

-declaraţiile inculpatului DC

In drept ,fapta inculpatului intruneste continutul constitutiv al infractiunii de vătămare corporală gravă prev de art 182 alin 2 Cod pen.

In temeiul art.345 C.p.p. avand in vedere ca fapta, exista constituie infractiune si ca a fost savarsita de catre inculpat, urmeaza a dispune condamnarea acestuia.

La individualizarea judiciara a pedepsei, instanta va tine seama de criteriile generale prev.de art.72 C.p. respectiv dispozitiile partii generale ale C.p., limitele de pedeapsa fixate in partea speciala, gradul de pericol social al faptei savarsite, persoana inculpatului .

Instanta constatand intrunite conditiile prevazute de art.81 C.p. si apreciind ca scopul pedepsei poate fi atins chiar fara executare, urmeaza a dispune suspendarea conditionata a executarii acesteia, va stabili termenul de incercare pe durata prev.de art.82 C.p. si va atrage atentia inculpatului asupra prev.art.83 C.p.

Instanta va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev.de art.64 lit.a teza II si b C.p. in conditiile prev.de art.71 alin 5 C.p.

În temeiul art 14 Cod pr pen, art 346 Cod pr pen instanţa constatând îndeplinite condiţiile prev de art 313 din LG 95/2006 urmează a dispune obligarea inculpatului la palta către partea civilă Serviciul de Ambulanţă a preţului serviciilor medicale furnizate părţii vătămate DE.

La stabilirea valorii despagubirilor cuvenite partii civile Serviciul de Ambulanţă instanta va avea in vedere contravaloarea serviciilor medicale şi de transport acordate partii vatamate.

În temeiul art 14 Cdo pr pen, art 346 cod pr pen instanţa va lua act de neconstituirea ca părţi civile a părţii vătămate DE şi a persoanei vătămate Spitalul Judeţean de Urgenţă .

In temeiul art.189 C.p.p. instanta va dispune plata din fondurile

M.J. a onorariului pentru aparatorul desemnat din oficiu.

In temeiul art.191 al 1C.p.p. instanta constatand culpa

procesuala a inculpatului, urmeaza a dispune obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare avansate de catre stat.

Etichete:

Vătămare corporală gravă

Judecătoria Craiova prin sentinţa penală nr. 301 din data de 19.06.2003, l-a condamnat pe inculpatul P.A., în baza dispoziţiilor art.182 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.73 lit.b Cod penal şi cu aplicarea art.13 Cod penal, la pedeapsa de 262 zile închisoare, constatându-se executată pedeapsa.

Sub aspect civil, instanţa de fond l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 30.350.000 lei, prestaţie periodică globală pentru perioada aprilie 1994 – iunie 2003 şi în continuare la plata prestaţiei lunare în cuantum de 450.000 lei, până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau stingere a obligaţiei precum şi la plata sumei de 10 milioane lei daune morale.

A fost respinsă cererea părţii civile N.D., privind acordarea daunelor materiale.

De asemenea, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 743.728 lei despăgubiri civile către partea civilă Spitalul Judeţean Oradea.

Inculpatul a fost obligat de asemenea la plata sumei de 6.000.000 lei cheltuieli judiciare către partea civilă N.D. şi la 1.500.000 lei cheltuieli judiciare statului.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, inculpatul P.A. şi partea vătămată N.D., criticându-se sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia penală nr.301 din 25 martie 2004, Tribunalul Dolj a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpatul P.A. şi partea civilă N.D. F. şi a admis apelul Ministerului Public, a fost desfiinţată în parte, pe latură civilă şi s-a redus obligarea inculpatului la plata cheltuielilor de spitalizare, proporţional cu propria culpă, la suma de 700.000 lei, către partea civilă Spitalul Judeţean Oradea, fiind în lăturată obligarea inculpatului la plata dobânzilor legale aferente sumei sus menţionate.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. Împotriva acestei decizii s-a declarat recurs de către partea vătămată N.F.D. şi inculpatul P.A..

Recursurile au fost admise prin decizia penală nr.1495 din data de 24. nov.2004 a Curţii de apel Craiova, care a casat decizia Tribunalului Dolj şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului la Tribunalul Dolj.

Cu ocazia rejudecării, Tribunalul Dolj prin decizia penală nr.363 din data de 04.iulie.2005, pronunţată în dosarulnr.600/P/2005, au fost admise apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, partea civilă N.D. F. şi P.A., a fost desfiinţată în parte sentinţa, sub aspectul laturii civile şi a redus cuantumul cheltuielilor de spitalizare la care a fost obligat inculpatul către partea civilă Spitalul Judeţean Oradea, la suma de 670.000 lei, a fost obligat inculpatul P.A. la plata sumei de 450.000 lei prestaţie periodică, lunară care va fi reactualizată la data plăţii către partea civilă N.D. F., cu începere de pe data de 20 aprilie 1994 până la intervenirea unei cauzei legale de modificare sau stingere a obligaţiei, s-a menţinut obligarea inculpatului la plata sumei de 10.000.000 lei daune morale către partea civilă N.D. F., sumă care va fi reactualizată la data plăţii.

Pentru a se pronunţa astfel, Tribunalul a constatat că instanţa de fond a stabilit, prin coroborarea tuturor probatoriilor administrate în cauză, o situaţie de fapt reală şi corectă, încadrările juridice fiind juste, iar pedeapsa aplicată inculpatului fiind just individualizată, în raport de preved.art.72 Cod penal, de reţinerea în favoarea inculpatului a circumstanţei atenuante a provocării, prevăzută de art.73 litb Cod penal, pedeapsa fiind stabilită conform dispoziţiilor art.76 Cod penal, de gradul de pericol social concret al faptei, modalitatea de săvârşire precum şi urmările produse asupra părţii vătămate

În ceea ce priveşte rezolvarea laturii civile, Tribunalul a constatat că hotărârea instanţei de fond este netemeinică şi nelegală, rezolvările juridice adoptate nefiind conforme cu situaţia de fapt şi încadrarea juridică dată faptei, astfel că apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova fiind fondat sub acest aspect, întrucât instanţa de fond 1-a obligat în mod greşit pe inculpat la plata integrală a despăgubirilor civile solicitate de Spitalul judeţean Oradea, deşi s-a reţinut că şi partea vătămată are o culpă în producerea acestui prejudiciu.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs partea vătămată şi inculpatul.

Recursul părţii vătămate a vizat exclusiv latura civilă, susţinând că atât prestaţia periodică cât şi celelalte despăgubiri, trebuie reactualizate.

Într-o primă teză, inculpatul critică cele două hotărâri deoarece, nu s-a reţinut existenţa legitimei apărări, drept cauză care înlătură caracterul penal al faptei sale.

În teză subsidiar, s-a susţinut că în mod nejustificat instanţa de apel nu a administrat toate probele încuviinţate, reţinând astfel o situaţie de fapt neconcorD.tă cu realitatea.

Prin decizia penală nr.1495 din 24.noiembrie.2004, pronunţată în dosarul nr.l250/P/2004, Curtea de Apel Craiova a admis recursurile declarate de partea vătămată N.F.D. şi de inculpatul P.A., împotriva deciziei penale nr.301 din data de 25.03.2004, pronunţată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr.5675 2004, a fost casată decizia şi s-a trimis cauza pentru rejudecarea apelului la Tribunalul Dolj.

Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de Apel Craiova, a constatat că Tribunalul a renunţat nejustificat la administrarea integrală a probei testimoniale încuviinţate şi neverificând admisibilitatea probei ştiinţifice solicitate de către inculpat, a încălcat principiile mai sus expuse, cu consecinţa nelămuririi cauzei sub toate aspectele, situaţie în care Curtea nu putea efectua un control eficient al legalităţii şi temeiniciei hotărârilor atacate.

Extinderea probatoriului, apare ca fiind absolut necesară pentru a se stabili exact consecinţele agresiunii comise de inculpat, şi drept urmare, stabilirea concretă a limitelor eventualei sale răspunderi penale.

Este necesar a se lămuri dacă toate leziunile suferite de partea vătămată au putut fi produse doar prin lovirea repetată, de către inculpat, cu pumnii şi picioarele, sau a intervenit şi o altă agresiune comisă de către o persoană neidentificată.

Toate aceste aspecte trebuiau lămurite de către instanţa de apel, neputând fi făcute direct în recurs, pentru a se respecta astfel şi principiul parcurgerii tuturor gradelor de jurisdicţie prevăzute de lege.

Primind cauza spre rejudecare, Tribunalul Dolj a înregistrat-o sub nr.1504/63/2006.

Prin decizia penală nr.192 din data de 30.mai.2007, pronunţată de Tribunalul Dolj, au fost admise apelurile penale declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, inculpatul P.A. şi partea civilă N.F.D., a fost desfiinţată în parte sentinţa penală apelată, iar în baza art.11 pct.2 lit.b Cod procedură penală, raportat la art.10 lit.g Cod procedură penală şi art.13 alin.3 Cod procedură penală, s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului P.A. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzută de art.182 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.73 lit.b Cod penal şi art.13 Cod penală, faptă săvârşită la data de 20.04.1994.

S-a redus cuantumul cheltuielilor de spitalizare la care a fost obligat inculpatul către partea civilă Spitalul Judeţean Oradea la suma de 600.000 ROL.

S-a dispus reactualizarea tuturor sumelor de bani la care inculpatul a fost obligat cu titlu de despăgubiri civile, la data plăţii efective.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

De asemenea, s-a respins cererea apelantei parte civilă N.F.D. privind acordarea cheltuielilor judiciare.

Cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au fost lăsate în sarcina statului.

Pentru a pronunţa această decizie Tribunalul Dolj a reţinut următoarele.

La data de 01.11.2006 a fost reaudiat martorul B.M., la cererea apelantului inculpat P.A..

Conform deciziei de casare, Tribunalul a efectuat o adresă iniţial către I.M.L. „Mina Minovici” Bucureşti, ulterior către I.M.L. Craiova pentru a comunica dacă, în raport de leziuni le suferite, numărul loviturilor şi zonele afectate, se poate stabili că la săvârşirea faptei au participat una sau mai multe persoane, respectiv dacă loviturile au fost cauzate de una sau mai multe persoane.

La data de 07.02.2007, Tribunalul, din oficiu, a pus în discuţia părţilor excepţia prescripţiei răspunderii penale (prescripţia specială), conform dispoziţiilor art.124 Cod penal, raportat la art.122 lit. c Cod penal, însă apelantul inculpat a solicitat continuarea procesului penal conform dispoziţiilor art. 13 alin. 1 Cod procedură penală.

Cu adresa nr. 4031/Al/11.04.2007, I.M.L. Craiova a comunicat, în completarea raportului de nouă expertiză medico-legală nr.491/A5/29.05.2001 întocmit intimatului parte vătămată N. F. D., că „era posibilă producerea leziunilor prin loviri repetate aplicate de o singură persoană sau de mai multe persoane, cu certitudine putându-se stabili de eventuali martori din momentul agresiunii sau de organele de anchetă”.

În concluziile acestui răspuns, instanţa, ca şi în celelalte rânduri, s-a aflat în situaţia de a nu mai putea dispune efectuarea unei noi expertize medico-legale.

Nu li se poate cere medicilor legişti să stabilească împrejurări ce ţin, în mod exclusiv, de atribuţiile organelor judiciare.

Finalizând aspectele mai sus evidenţiate, Tribunalul constată că apelurile declarate în cauză sunt fondate.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Tribunalul, de asemenea constată că instanţa de fond a stabilit, pe baza probelor administrate în cauză, o situaţie de fapt reală şi o corectă încadrare juridică a faptei săvârşite.

Instanţa de fond în mod corect a respins cererile de schimbare a încadrării juridice şi a reţinut în favoarea inculpatului numai circumstanţa atenuantă prevăzută de art.73 lit.b Cod penal, apreciind că vinovăţia inculpatului a fost pe deplin dovedită în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii prevăzută de art.182 alin.1 Cod penal.

De asemenea, în mod corect instanţa de fond a apreciat că, deşi , raportul de expertiză întocmit de I.M.L. Craiova, prevede ca variantă posibilă de producere a leziunilor părţii vătămate lovirea cu o bară de fier, acelaşi raport neexcluzând totuşi posibilitatea ca leziunile să fi fost produse prin loviri repetate cu pumnii şi picioarele, prin coroborarea cu declaraţiile martorilor oculari şi chiar declaraţiile inculpatului, nu există nici un indiciu că partea vătămată ar fi fost lovită de o altă persoană, necunoscută celor aflaţi de faţă în momentul agresării părţii vătămate.

Având însă în vedere că de la data săvârşirii faptei – 20.04.1994 şi până în prezent a intervenit prescripţia specială, conform dispoziţiilor art.124 Cod penal, raportat la art.122 lit.c Cod penal, Tribunalul a procedat, se motivează de instanţa de apel, potrivit dispoziţiilor art.13 alin. 3 Cod procedură penală.

În ceea ce priveşte rezolvarea laturii civile, Tribunalul a constatat că, hotărârea instanţei de fond este netemeinică şi nelegală, rezolvările adoptate nefiind conforme cu situaţia de fapt şi încadrarea juridică dată faptei.

Sub acest aspect, apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova este fondat, întrucât în mod greşit instanţa de fond, 1-a obligat pe inculpat la plata integrală a despăgubirilor civile solicitate de Spitalul Judeţean Oradea, deşi s-a reţinut că şi partea vătămată are culpă în producerea acestui prejudiciu, inculpatul trebuind să fie obligat la plata cheltuielilor de spitalizare, numai proporţional cu propria-i culpă, din moment ce în favoarea sa au fost reţinute dispoziţiile art.73 lit. b Cod penal.

În cazul infracţiunilor comise în starea de provocare, deşi producerea prejudiciului este consecinţa nemijlocită a activităţii inculpatului, victima trebuie totuşi să suporte o parte din acest prejudiciu, proporţional, de asemenea cu culpa sa, întrucât acesta este cel care a determinat prin comportarea sa ilicită, săvârşirea de către inculpat a faptei care a pricinuit în mod direct paguba.

Faţă de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, Tribunalul Dolj a apreciat că în raportul dintre culpa inculpatului şi culpa victimei, este net în defavoarea inculpatului, acţiunea acestuia fiind mult prea dură, faţă de provocarea părţii vătămate, astfel că, s-a dispus reducerea cheltuielilor de spitalizare cu o sumă relativ modică.

Sub acest aspect, şi apelul inculpatului apare ca fiind fondat, fiind admis cu aceeaşi motivare, însă în ceea ce priveşte celelalte motive invocate, acestea nu pot fi primite, mai ales că inculpatul nici nu le-a arătat în mod expres, în aşa-zisele „motive de apel”, aflate la dosar.

Susţinerea apelantului inculpat, că a acţionat în condiţiile existenţei legitimei apărări, prevăzută de art.44 alin.2/1 Cod penal, este neîntemeiată şi nesusţinută de altă probă. Din chiar susţinerile inculpatului se reţine că acesta a auzit discuţia purtată între victimă şi martorul H.A., proprietarul casei unde venise în vizită inculpatul – pe parcursul unei perioadei cuprinse 5 şi 15 minute, ceea ce i-a permis inculpatului să facă o evaluare corespunzătoare a identităţii victimei şi a raporturilor existente între acesta şi martorul arătat.

Chiar şi în situaţia în care, inculpatul nu ar fi cunoscut cu certitudine identitatea victimei, după ce a aplicat acesteia primele lovituri, apare ca nejustificată continuarea violenţelor din partea inculpatului şi împiedicarea victimei de a părăsi curtea locuinţei şi a-şi asigura scăparea, inculpatul declarând că el personal l-a tras de haine pe partea vătămată, împiedicându-1 astfel să escaladeze gardul şi să ajungă în stradă.

Aşadar, având în vedere disproporţionalitatea evidentă aşa-zisei apărări a inculpatului, faţă de atacul părţii vătămate, precum şi împrejurarea că inculpatul a cunoscut la un moment dat identitatea victimei, nu se poate prezuma că inculpatul a acţiona t în condiţiile prevăzute de art. 44 alin.2/1 Cod penal.

Motivul invocat de apelant în sensul că pronunţarea sentinţei de către instanţa de fond s-a făcut în lipsa sa şi că nu a fost citat pentru termenul când s-a judecat pe fond cauza, este de asemenea neîntemeiat, întrucât inculpatul avusese termen în cunoştinţă şi nu era obligatorie citarea sa.

În ceea ce priveşte apelul părţii civile N.D. F., acesta criticând sentinţa sub aspectul soluţionării laturii civile, în sensul că nu s-a dispus reactualizarea sumelor stabilite drept despăgubiri, daune morale şi prestaţie periodică, acesta apare ca întemeiat.

Tribunalul, a apreciat că în mod greşit instanţa de fond nu a dispus reactualizarea sumelor acordate cu titlul de daune morale şi prestaţie periodică, motivându-şi această soluţie pe principiul neagravării situaţiei inculpatului în propria cale de atac.

Motivarea instanţei de fond nu a fost reţinută întrucât principiul neagravării situaţiei unei părţi în propria cale de atac, nu este aplicabil în cauză în condiţiile în care şi partea civilă a declarat apel, sub acelaşi aspect şi anume al rezolvării laturii civile.

În consecinţă, apreciindu-se că sumele stabilite atât cu titlu de daune morale, cât şi cu titlul de prestaţie periodică au fost corect stabilite, instanţa de fond având în vedere că partea vătămată prezintă infirmitate fizică permanentă, cu scăderea capacităţii de muncă corespunzător gradului III de invaliditate, precum şi faptul că aceasta este cea care a declanşat conflictul, ţinându-se seama şi de salariul minim pe economie, atât la data săvârşirii faptei cât şi prin modificările ulterioare, Tribunalul a dispus reactualizarea acestor sume la data plăţii, fără această reactualizare, părţii vătămate nefăcându-i-se o despăgubire echitabilă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul şi intimata-parte civilă N.D. F..

Recurentul-inculpat a criticat decizia penală recurată, susţinând că aceasta este nelegală şi netemeinică pentru aspectele menţionate în încheierea de amânare a pronunţării şi care nu vor mai fi reluate şi pentru următoarele motive prezentate în scris:

a) Atât sentinţa penală a Judecătoriei Craiova, cât şi decizia penală nr. 192 din 30 mai 2007 a Tribunalului Dolj au fost pronunţate cu încălcarea evidentă a legislaţiei, respectiv nu s-au pronunţat cu privire la unele probe administrate esenţiale pentru subsemnatul, de natură să garanteze drepturile mele de apărare şi să influenţeze soluţia procesului, de asemenea au comis o eroare gravă de fapt, ceea ce a avut drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de condamnare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art.182 Cod penal, cu aplicare art.73 lit. b Cod penal şi după intervenirea prescripţiei speciale la obligarea la plata despăgubirilor civile către partea vătămata N.D., partea civilă Spitalul Judeţean Oradea.

Astfel, atât Judecătoria Craiova, cât şi Tribunalul Dolj nu au făcut referiri şi nu au luat în consideraţie certificatele medico – legale ale Serviciului de Medicină Legală Bihor, întocmite în luna aprilie şi mai 1994, din care rezultă fără echivoc că leziunile suferite la femurul drept al părţii vătămate, respectiv fractura deschisă au fost produse prin lovituri cu un corp contondent dur şi nu cu lovituri cu pumnul şi piciorul. Mai mult din Expertiza medico-legală nr.627/IIH/91 din 27. martie.1999, întocmită de Laboratorul Medico-Legal al Judeţului Bihor, se concluzionează – în legătură cu leziunile corporale post – traumatice suferite de partea vătămata – că acestea au fost produse prin loviri repetate cu corpuri dure, mai precis: „prin loviri repetate a victimei cu instrumentul corp delict – o rangă din fier striată cu lungime de 80 cm, ridicată din baia locuinţei martorului H.M. în cursul percheziţiei efectuate în primul ciclu procesual în legătură cu învinuirea adusă inculpatului pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor„ – pag. 59 din dosarul 138/P/1994.

Aceste acte medico – legale nu au fost luate în consideraţie de Judecătoria Craiova şi de Tribunalul Dolj, instanţele nu s-au pronunţat sub nici o formă asupra acestor probe administrate şi care sunt considerate de recurentul-inculpat ca fiind esenţiale, aceste acte medico-legale nefiind contestate Parchet sau de partea vătămată N.D., din aceste acte rezultând fără echivoc că fractura deschisă la femurul drept în 1/3 distală a fost produsă prin lovirea cu o rangă din fier striat.

Aceiaşi versiune asupra mecanismului de producere a leziunilor suferite de partea vătămată, este prezentată în susţinerea declaraţiilor date în primul ciclu procesual şi de martora părţii vătămate F.M. şi cu ocazia reaudierii acesteia în cadrul noii cercetări judecătoreşti.

De asemenea toţi martori audiaţi în cauză au declarat clar că inculpatul nu a avut în mână o rangă sau un alt obiect cu care să lovească partea vătămată.

În sensul celor de mai sus nici prin rechizitoriul prin care a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art.182 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.73 lit.b Cod penal, nu s-a reţinut şi că inculpatul ar fi lovit partea vătămată cu o rangă din fier.

Instanţele de judecată nu au avut în vedere abuzurile care s-au comis asupra sa în faza de urmărire penală, fiind arestat pe motiv că se sustrage de la urmărirea penală, situaţie nereală, că a stat în arest preventiv 262 zile, că în acea perioadă a fost torturat şi s-a încercat lichidarea sa, mai mult că în aceea perioadă a fost anchetat de persoane necunoscute pentru alte infracţiuni care nici nu apar în acest proces, deoarece legislaţia română nu permite în acest proces şi administrarea altor probe prin care să dovedească de ce i-a fost înscenat acest proces şi nu au ţinut cont nici măcar de plângerea penală iniţială a părţii vătămate şi de declaraţiile acestuia din care rezultă clar şi fără echivoc că o altă persoană i-a aplicat lovituri cu o bară metalică, iar în plângerea iniţială acesta îl indică pe socrul său H.M., cu care era în duşmănie sau o altă persoană, aşa cum a arătat în declaraţiile ulterioare din faza de cercetare judecătorească.

Sub aspectul celor de mai sus, deşi a solicitat atât la Judecătoria Craiova, cât şi Tribunalul Dolj efectuarea unei expertize medico – legale care să precizeze numărul de îngrijiri medicale pentru fiecare leziune suferite de partea vătămată în parte şi, respectiv, pentru leziunea privind fractura femurului drept, instanţele de judecată nu au admis aceste solicitări în administrarea unei probe esenţiale, pentru o corectă încadrare juridică a faptelor, ceea ce denotă fără echivoc că deşi probele nu susţin instanţele l-au considerat vinovat încă înainte de pronunţarea hotărâri cu ignorarea evidentă a probelor administrate că este vinovat de producerea tuturor leziunilor, prin acest mod de a proceda, instanţele antepronunţându-se.

Aceste considerente au determinat Curtea de Apel Craiova să admită recursurile anterioare formulate şi prin deciziile penale nr.: 1127 din data de 13.sept.2000, 1495 din data de 24.XI. 2004 şi 73 din 30.ian.2006, a desfiinţat deciziile pronunţate de Tribunalul Dolj, cu motivarea că nu se face dovada că inculpatul ar fi provocat leziunile părţii vătămate prin lovirea cu o ranga de fier, sa decidă că în cauză se impune efectuarea unei expertize medico – legale.

Tribunalul Dolj, deşi în cauză a intervenit prescripţia specială, pe care constat-o la data de 07.02. 2007, conform art.124 Cod penal şi având în vedere că inculpatul a solicitat continuarea procesului, nu i-a acordat şansa judecării acestui proces în mod echitabil. Astfel, deşi a solicitat şi Tribunalul Dolj a admis efectuarea unei expertize medico – legale conform obiectivelor pe care le-a formulat şi depus în scris la dosar, efectuând şi o adresa în acest sens către I.N.M.L. „Mina Minovici” Bucureşti, în acest sens formulând obiective şi partea vătămată, solicitând ca la efectuarea expertizei să participe şi un expert parte, ulterior nu a mai administrat această probă fiind de acord instanţa, contrar solicitărilor sale cu o adresă nr. 4031 /Al/11.04.2007 a I.M.L. Craiova, care este în completarea raportului de o noua expertiză medico — legală nr.491/A5/ 29.05. 2002.

Consideră că Tribunalul Dolj i-a încălcat grav dreptul la apărare, admiţând efectuarea unei expertize de I.N.M.L.”Mina Minovici” pe baza obiectivelor depuse la dosar, după care a renunţat la administrarea acestei probe, deşi el nu a renunţat şi a solicitat administrarea probei şi judecând cauza pe baza unei adrese a I.M.L.Craiova.

Procedând în sensul celor de mai sus Tribunalul Dolj nu s-a conformat nici recomandărilor obligatorii date de Curtea de Apel Craiova, care potrivit art.385/18 Cod procedură penală, Tribunalul Dolj avea obligaţia de a conforma hotărârilor instanţelor de recurs şi mai mult această probă era esenţială şi este esenţială pentru stabilirea adevărului în cauză pe bază de probe ştiinţifice.

S-a apreciat că a fost condamnat deşi nu este vinovat şi că se impunea achitarea sa, iar nu încetarea procesului penal.

b) Este nelegală şi netemeinică şi obligarea la plata despăgubirilor civile şi la prestaţia periodică către partea vătămată N.D., deoarece această obligare are loc în baza art.22 Cod procedură penală, care stabileşte autoritatea hotărârii penale în civil. În speţă hotărârea Tribunalului Dolj cu privire la existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acestei nu este dovedită cu privire la faptul că inculpatul i-a provocat părţii vătămate leziunile de la femurul drept, care au dus la stabilirea gradului III de invaliditate a acestuia pentru meseria de şofer, deoarece a pronunţat o sentinţă după 13 ani de procese, fără a administra în cauză o probă esenţială – expertiza medico-legală, pe care Tribunalul a admis-o şi apoi a renunţat la administrarea ei, încălcându-i dreptul la apărare şi obligându-l la plata despăgubirilor civile fără a stabili o legătură de cauzalitate dintre faptele inculpatului fractura femurului părţii vătămate.

Faţă de cele de mai sus a solicitat să se constate că are dreptul la un proces echitabil după 13 ani de procese şi tracasări şi abuzuri la care a fost supus atât el, cât şi întreaga familie şi să nu admite aceasta modalitate de a fi judecat şi continuarea acestor abuzuri doar pentru a motiva trimiterea sa abuzivă în judecată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Oradea şi justificarea perioadei de 262 zile în care a fost arestat preventiv ilegal şi netemeinic.

Recurenta-parte civilă a criticat decizia penală recurată, susţinând că aceasta este netemeinică pentru următoarele motive:

Prin decizia penală nr.363 din data de 4.07.2005, pronunţată în dosarul nr.600/P/2005, Tribunalul Dolj, menţinând condamnarea inculpatului P.A., l-a obligat pe acesta la plata sumei de 450.000 lei (45 RON) prestaţia periodică lunară ce va fi reactualizată la data plăţii către partea civilă N.D. F. cu începere de la data de 20.04.1994, pană la intervenirea unei cauze legale de modificare sau stingere a obligaţiei.

Totodată, a menţinut obligarea inculpatului la plata sumei de 10.000.000 lei ( 1000 RON) daune morale către partea civilă N.D. F., sumă ce va fi reactualizată la data plăţii.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale nr.3001 din data de 19.06.2003 a Judecătoriei Craiova, prin care inculpatul fusese obligat şi la plata sumei de 30.350.000.000 lei ROL – prestaţie periodică – pe perioada aprilie 1994 – iunie 2003.

În recursul inculpatului, cauza a fost retrimisă Tribunalului Dolj pentru rejudecarea apelului (decizia penală nr.73 din data de 30.01.2006, dosar 1311/P/2005 Curtea de Apei Craiova).

În rejudecarea cauzei, pin decizia penală nr.192 din data de 30.05.2007, pronunţată în dosar 1504/63/2006, sub aspectul laturii civile, în ceea ce îl priveşte pe N. F. D.iei, instanţa de prima cenzură a reţinut: sumele stabilite atât cu titlu de daune morale cât şi cu titlu de prestaţie periodică au fost corect stabilite; ţinându-se seama de salariul minim pe economie, atât la săvârşirea faptei, cât şi prin modificările ulterioare s-a dispus reactualizarea acestor sume la data plăţii, fără această reactualizare, părţii vătămate nefăcându-i-se o despăgubire echitabilă; s-a dispus reactualizarea tuturor sumelor de bani la care inculpatul a fost obligat cu titlu de despăgubiri civile la data plăţii efective;

Cu toate acesta, se menţionează expres că „va fi respinsă cererea apelantei parte vătămata N. F. D.iei privind acordarea cheltuielilor judiciare”.

S-a criticat hotărârea pronunţată sub acest ultim aspect în sensul că instanţa nu-şi motivează în nici un fel hotărârea de neacordare a cheltuielilor judiciare.

Cheltuielile efectuate în principal cu asistenţa juridică de partea vătămată constituită parte civilă nu sunt deloc neglijabile dacă se ţine seama de faptul că dosarul cauzei a ajuns prin strămutare la Judecătoria Craiova în anul 1998, asistenţa juridică fiindu-i asigurată de acelaşi avocat până în prezent.

Prin încheierea nr.1912 din data de 31.10.2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr.7623/1/2008, s-a dispus strămutarea judecării recursurilor de la Curtea de Apel Craiova la Curtea de Apel Bacău şi au fost menţinute actele îndeplinite în faţa instanţei de la care s-a strămutat judecarea cauzei.

Cauza s-a înregistrat la Curtea de Apel Bacău sub nr.769/32/2008.

Prin decizia penală nr. 160/27.02.2009 au fost admise apelul declarat de inculpat-recurent P.A. şi partea civilă recurentă N. F. D., s-a casat în totalitate decizia penală nr. 192/30 mai 2007 pronunţată de Tribunalul Dolj şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Bacău.

La Tribunalul Bacău cauza a fost înregistrată sub nr. 1725/110/2009 şi analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate de apelanţi constată că acestea sunt fondate însă pentru considerentele ce vor fi expuse:

1. Astfel, instanţa de fond a stabilit o situaţie de fapt corespunzătoare şi a statuat în mod legal că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă.

Toate probele administrate în cauză în diferite etape ale procesului penal îl plasează pe inculpat în câmpul infracţional şi îl indică pe acesta cu certitudine şi fără echivoc drept autor al infracţiunii reţinută în sarcina sa.

Apărarea sa în sensul că solicită achitarea întrucât nu a săvârşit fapta, este exclusă şi infirmată de însăşi apărările ulterioare ale inculpatului, care explică neechivoc prezenţa sa în câmpul infracţional, declaraţie care se coroborează cu toate celelalte probe din cauză, şi care relevă faptul că inculpatul a comis fapta pentru care a fost trimis în judecată.

Depoziţiile martorilor audiaţi din nou în apel, reflectă aceeaşi situaţie de fapt corect reţinută şi de instanţa de fond, expertizele administrate în cauză reflectă pe deplin vinovăţia inculpatului, respectiv prezenţa sa la locul săvârşirii faptei, faptul că a lovit partea vătămată, legătura de cauzalitate dintre fapta inculpatului şi vătămările cauzate părţii vătămate sunt pe deplin dovedite în opinia instanţei, aşa încât solicitarea sa de achitare sub aspectul arătat este una pur subiectivă şi nu poate fi luată în considerare.

De asemenea, şi pe individualizarea judiciară a pedepsei instanţa a dat dovadă de clemenţă şi a luat în calcul toate circumstanţele reale şi personale de natură să caracterizeze fapta şi pe inculpat.

2. Cât priveşte solicitarea apelantului inculpat de a se dispune achitarea sa întrucât a acţionat în legitimă apărare, tribunalul apreciază că este nefondată pentru considerentele ce vor fi expuse:

Nici una din variantele pe care dispoziţiile art. 44 cod penal le reglementează în conţinutul său şi care ar putea atrage achitarea inculpatului pe legitimă apărare, nu-şi găsesc aplicabilitatea în speţa de faţă pentru considerentele ce vor fi expuse:

Este uN.im recunoscut în literatura de specialitate că lipsa vinovăţiei inculpatului în cazul legitimei apărări se explică prin existenţa unei constrângeri care sileşte pe cel atacat să reacţioneze împotriva atacului, neavând altă posibilitate de a se apăra. Numai în faţa unui pericol grav se poate aprecia că persoana atacată poate fi socotită ca, fiind lipsită de posibilitatea de a-şi determina liber voinţa, a acţionat sub presiunea constrângerii provocată de pericolul grav, iar condiţia ca riposta să fie necesară pentru a funcţiona instituţia legitimei apărări, trebuie raportat la posibilitatea pe care cel atacat le-ar fi avut pentru a evita atacul pentru ca apărarea sa să rămână în limitele legitimei apărări.

Aşadar, în raport cu reglementarea prev. de art. 44 cod penal, legitima apărare funcţionează pe de o parte în caz de atac asupra persoanei sau drepturile acesteia cu condiţia ca atacul să pună grav în pericol persoana şi drepturile celui atacat iar pe de altă parte apărarea trebuie să se încadreze în limitele proporţionalităţii, pentru ca admiterea legitimei apărări în cazul atacurilor mai puţin grave cum este şi speţa de faţă conduce la excese şi abuzuri din partea victimelor acestor atacuri.

Justificarea apărării presupune tocmai acea proporţionalitate care trebuie să existe între atac şi apărare.

Condiţia legitimei apărări şi proporţionalitate sun două chestiuni care trebuie analizate simultan din trei perspective: natura agresiunii şi apărării, concomitenţa atacului şi apărării şi caracterul injust al agresiunii.

Condiţia proporţionalităţi, este în opinia instanţei de esenţa legitimei apărări.

Dacă apărarea depăşeşte gravitatea atacului cum este şi cazul inculpatului ne aflăm în prezenţa unei situaţii care nu exonerează de răspunderea penală, dar pentru care se poate reţine circumstanţa atenuantă a provocării, de altfel cum corect s-a şi procedat.

Actele şi lucrările dosarului, aşa cum de altfel a reţinut şi instanţa de fond, reflectă în mod corect realitatea situaţiei de fapt existente în cauză şi vinovăţia inculpatului P.A., depoziţiile martorilor din lucrări, însăşi declaraţia inculpatului relevă neechivoc că inculpatul a acţionat cu vinovăţie iar apărarea sa a depăşit cu mult limitele proporţionalului între atac şi apărare.

Este neechivoc faptul că inculpatul a fost atacat de partea vătămată, şi chiar dacă atacul părţii vătămate a îndeplinit condiţiile pentru a da naştere unei apărări fiind unul material, direct, imediat şi injust, apărarea ulterioară a inculpatului a depăşit cu mult limitele unei apărări proporţionale, şi a fost pe de o parte una necesară pentru înlăturarea atacului.

Atât timp cât acţiunea părţii vătămate a încetat reacţia ulterioară extrem de violentă a inculpatului nu se poate circumscrie în limitele legitimei apărări, decizia de a comite fapta penală i-a aparţinut în totalitate, a fost una conştientă şi a continuat dincolo de limitele normalului, fapta ripostă în raport de actul provocator fiind una mult mai gravă, pentru ca actul provocator, în speţă aruncarea cărămidei nu a fost unul de natură să anihileze posibilităţile de control voliţional al inculpatului, toate datele conducând la concluzia că acesta putea să-şi înfrâneze primul impuls infracţional, lucru car nu s-a întâmplat în speţa dată.

Toate actele dosarului relevă faptul că, comportamentul inculpatului P. a fost unul volitiv conştient iar circumstanţele în care a comis fapta i-a dat posibilitatea să prevadă consecinţele faptei, chiar şi susţinerea acesteia că i-a văzut ceasul lucind la mână şi a crezut că are un cuţit, nu justifică acţiunea sa ulterioară, pentru că în momentul în care partea vătămată a căzut la pământ şi a văzut că aceasta nu posedă nici un obiect tăios, avea posibilitatea să înceteze atacul, lucru care nu s-a întâmplat în cazul inculpatului.

Faţă de toate aceste aspecte, tribunalul apreciază ca fiind evidentă disproporţionalitatea apărării inculpatului faţă de atacul părţii vătămate, riposta inculpatului nefiind un act necesar comis în sare de legitimă apărare.

Prin urmare, în mod corect nu s-a reţinut în cauză existenţa legitimei apărări, făcându-se justificat aplicarea dispoziţiilor art. 73 lit. b cod penal, inculpatul a săvârşit infracţiunea în condiţiile unei puternice tulburări cauzate de modul agresiv în care s-a comportat victima.

De asemenea, tribunalul apreciază că în cauză nici nu poate fi primită nici apărarea potrivit căreia fapta nu a fost săvârşită de inculpat, este evidentă prezenţa sa la locul săvârşirii faptei, este neechivoc faptul că a lovit partea vătămată, lucru confirmat şi de către inculpat care spune că s-a speriat şi a lovit partea vătămată, aşa că este exclusă achitarea acestuia pe motiv că fapta nu ar fi fost săvârşită de acesta.

Toate probele administrate în cauză relevă pe deplin că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 345 al. 2 cod pr. penală, respectiv fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, astfel încât nici această apărare nu poate fi primită.

3. Apelul declarat este întemeiat doar sub aspectul despăgubirilor civile acordate părţii civile Spitalul Judeţean Oradea, achitate integral, în condiţiile în care în cauză s-a reţinut circumstanţa atenuantă a provocării şi în condiţiile în care instanţa de fond a reţinut o culpă concurentă a părţilor, şi care deşi nu a fost individualizată ca şi procent, în opinia instanţei de apel ea este de 85% în sarcina apelantului inculpat şi de 15% în sarcina apelantei părţi civile.

De altfel şi parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova în deplin acord cu probatoriul administrat în cauză a criticat soluţia primai instanţe sub aspectul nelegalităţii despăgubirilor civile acordate părţii civile Spitalul Judeţean Oradea în condiţiile reţinerii dispoziţiilor art. 73 lit. b cod penal, pentru că deşi producerea prejudiciului este urmarea imediată a activităţii inculpatului, faţă de faptul că actele şi lucrările dosarului relevă şi gradul său de culpă apreciat de tribunal în proporţie de 15%, acţiunea sa iniţială fiind cea care a determinat atitudinea infracţională a inculpatului, atitudine care a fost vădit disproporţională faţă de actul provocator al părţii vătămate, astfel că sub acest aspect şi faţă de culpa apreciată de instanţă că se impune a se reţine în sarcina părţii vătămate, cuantumul acestor cheltuieli se impune a fi redus conform procentului reţinut şi apreciat de tribunal ca fiind corespunzător culpei victimei.

4. Cât priveşte apelul părţii civile, în sensul solicitării de daune materiale, a reactualizării lor, precum şi a acordării de noi daune, tribunalul constată că apelul este fondat însă pentru considerentele ce vor fi expuse:

Instanţa de fond a apreciat în mod nejustificat că se impune respingerea daunelor materiale solicitate şi acordate iniţial de către instanţa de fond pe motiv că nu au fost dovedite.

Este inacceptabilă motivarea instanţei de fond care precizează laconic, că daunele materiale solicitate nu au fost dovedite, deşi recunoaşte implicit că victimei i s-au produs grave vătămări care au avut ca rezultat o infirmitate fizică permanentă şi că activitatea infracţională a inculpatului a produs grave suferinţe fizice.

Tribunalul apreciază că şi sub acest aspect se impune a-i fi acordate victimei daune materiale ca urmare a cheltuielilor efectuate cu refacerea stării de sănătate şi care rezultă implicit din întreaga economie a actelor dosarului.

Suma acordată iniţial acestuia este pe deplin dovedită în opinia tribunalului, ea este redusă corespunzător şi diminuată conform gradului de culpă reţinut, şi explicat anterior de instanţă, aşa încât tribunalul apreciază că se impune cu prisosinţă acordarea acestora condiţiile răspunderii civile delictuale fiind îndeplinite pe deplin , şi aceasta cu atât mai mult cu cât părţii civile i-a fost acordată prestaţie periodică ca urmare a infirmităţii suferite, prestaţie care a fost corect stabilită şi individualizată de altfel ca şi cuantumul daunelor morale.

Cât priveşte reactualizarea sumelor acordate de către instanţă, tribunalul apreciază că se impune acest lucru atât în virtutea normelor de drept intern cât şi în baza art. 41 din CEDO care reglementează noţiunea de satisfacţie echitabilă.

Potrivit acestor dispoziţii repararea unei pagube este limitată în măsura pierderilor determinate de „certitudinea rezonabilităţii”.

Ori în speţă, victima se judecă cu inculpatul de 16 ani, iar dacă s-ar fi acordat despăgubirile la nivelul anului 1999 când s-a pronunţat prima hotărâre s-ar produce acestuia grave prejudicii, acordându-se victimei o satisfacţie derizorie şi iluzorie, fapt nepermis de întreaga legislaţie în materie.

Cât priveşte noua constituire de parte civilă depusă de partea civilă N. în apel, tribunalul apreciază că nu poate fi luată în considerare, constituirea de parte civilă se poate face potrivit dispoziţiilor art. 15 al. 2 cod pr. penală „în cursul urmăririi penale precum şi în faţa instanţei până la citirea actului de sesizare” orice alte pretenţii ulterioare nu pot fi luate în considerare.

Faţă de toate aceste aspecte, tribunalul în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a cod pr. va admite apelurile formulate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, apelantul parte civila N.F.D. si apelantul inculpat P.A., împotriva sen. pen. nr. 3001/19.06.2003 pronuntata de Judecătoria Craiova în ds. nr. 28 642/2000 în ceea ce priveşte:

– latura penală a cauzei

– cuantumul despăgubirilor civile solicitate de partea civila cu titlu de daune materiale

– cuantumul despăgubirilor civile acordate Spitalului Judeţean Oradea

– cheltuielile judiciare solicitate de partea civilă cu titlu de onorariu apărător ales

– omisiunea reactualizării tuturor sumelor acordate părţilor civile

Va desfiinţa sentinţa apelata sub aspectele arătate.

Va reţine cauza spre rejudecare si in fond:

Deşi vinovăţia inculpatului a fost pe deplin dovedită, faţă de faptul că în cauză a intervenit prescripţia răspunderii penale, în baza art. 11 pct. 2 lit.b C.pr.pen. rap. la art. 10 lit.g C.pr.pen va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului P.A., cu date de stare civila cunoscute pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 alin.1 C.penal cu aplicarea art. 73 lit. b c.penal si art. 13 C.penal (fapta din 20 aprilie 1994) întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale.

Va reduce cuantumul cheltuielilor de spitalizare acordate părţii civile Spitalului Judeţean Oradea de la 74,37 ron la 60 ron.

Va obliga inculpatul la plata sumei de 50 ron catre partea civila N.F.D. cu titlu de daune materiale.

Va dispune reactualizarea tuturor sumelor acordate părţilor civile la data punerii în executare a prezentei hotărâri.

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

În baza art. 193 C.pr.pen va obliga inculpatul la plata sumei de 400 ron cu titlu de cheltuieli judiciare efectuate de partea civila N. D.F. reprezentând onorariu avocat ales.

Va constata că în apel inculpatul a fost asistat de apărător ales.

În baza art. 192 alin.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apelul părţilor va rămâne în sarcina acestuia.

Etichete:

VĂTĂMARE CORPORALĂ GRAVĂ- ART. 182 al.1 COD PENAL. ACHITARE. GREŞITA APRECIERE A PROBELOR.

Prin sentinţa penală nr. 1235 din 25.04.2006, pronunţată de Judecătoria Bacău în dosarul nr. 2852/2005, în baza art. 182 al.1 Cod penal, cu aplicarea art. 74 lit.a, Cod penal şi art. 76 lit.d, Cod penal, inculpatul C.F., a fost condamnat la o pedeapsă de 8 luni închisoare, cu privare de libertate.

A fost obligat inculpatul, să plătească părţii civile I.N., suma de 2000 lei RON, daune materiale, 2000 lei RON daune morale şi o contribuţie periodică lunară în sumă de 70 lei RON, începând cu data de 20.10.2003 şi până la însănătoşire.

Prima instanţă a reţinut că la data de 20.10.2003, între părţi a avut loc un incident, pe raza satului Holt, com. Letea Veche, jud. Bacău.

În urma acelui incident, inculpatul C.F., a lovit partea vătămată I.N., cauzându-i o fractură la gamba stângă de la picior, fiindu-i necesare pentru vindecare 100-102 zile, partea vătămată rămânând cu o infirmitate de 10%, aşa cum rezultă din expertizele efectuate în cauză.

În aprecierea vinovăţiei inculpatului, Judecătoria Bacău, a avut în vedere declaraţiile martorilor S.C. şi R.M., declaraţiile părţii vătămate, concluziile expertizelor medico-legale.

Tribunalul Bacău, prin decizia penală nr. 646/A/ din 17.10.2006, pronunţată în dosarul nr. 3405/2006, a admis apelul declarat de inculpatul C.F. numai cu privire la modalitatea de executare a pedepsei aplicându-i-se inculpatului pedeapsa de 8 luni închisoare, cu suspendarea executării, potrivit art. 81 Cod penal.

A fost respins apelul părţii civile, I.N., apreciindu-se că daunele materiale şi morale, au fost corect calculate de prima instanţă.

Împotriva deciziei penale nr. 646/A/din 17.10.2006, a Tribunalului Bacău au declarat recurs numai inc. C.F. şi partea civilă I.N.

Inculpatul a cerut în recurs achitarea deoarece la dosar nu există probe certe de vinovăţie, iar partea vătămată a cerut majorarea daunelor morale şi materiale, aşa cum le-a cerut la prima instanţă.

Curtea de Apel Bacău, prin decizia penală nr. 57 din 18.01.2007, a respins ca nefondat recursul declarat de partea civilă I.N.

A admis în schimb recursul inculpatului C.F. a casat în totalitate hotărârile pronunţate anterior, iar în baza art. 11 pct. 2 lit.a, raportat la art. 10 lit.c, Cod pr.penală, l-a achitat pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 al.1 Cod penal.

S-a avut în vedere declaraţiile părţii vătămate, adresate poliţiei şi parchetului care sunt contradictorii, cu privire la locul şi timpul în care s-au produs agresiunile asupra sa, cât şi cu privire la zona în care a fost lovită, declaraţii care nu se potrivesc cu aceea dată la instanţă.

Contradictorii sunt şi declaraţiile martorilor T.M., S.C., şi R.M., cu privire la succesiunea loviturilor, zona corpului părţii vătămate lovită de inculpat, instrumentul folosit la aplicarea violenţelor.

Concluziile expertizei efectuate la I.M.L. Iaşi, confirmate de cele două comisii de la Iaşi şi Bucureşti, susţin că mecanismul de producere a fracturii părţii vătămate, a fost unul indirect, prin torsiunea în ax a tibiei şi peroneului stâng, piciorul fiind imobilizat şi nu direct, prin şoc, rezultând dintr-o lovire.

Instanţele nu au avut în vedere probele invocate de inculpat în apărare, respectiv declaraţiile martorilor R.I.D şi V.C.

Ori, aceşti martori au arătat că au văzut când partea vătămată a căzut din căruţă, timp în care inculpatul a trecut pe lângă căruţă, conducând o motocositoare.

Faptul că partea vătămată a căzut din căruţă, s-a datorat faptului că animalul s-a speriat la trecerea motocositoarei, s-a smuncit şi din smuncitură, căruţa s-a mişcat forţat, partea vătămată căzând la pământ.

Faptul că animalul s-a speriat, iar partea vătămată a căzut din căruţă, a enervat partea vătămată care a luat un par şi a vrut să-l lovească pe inculpat.

Acesta a luat parul din mâna părţii vătămate, l-a aruncat, apoi a strigat la martorul S.C.C. şi împreună au dus partea vătămată în curtea acesteia, fără să-i aplice violenţe.

Întrucât inculpatul nu a recunoscut fapta, şi în lipsa unor probe certe de vinovăţie, nu se poate reţine că este autorul fracturii, declaraţia inculpatului, coroborându-se şi cu actele medico-legale care susţin că mecanismul de producere a fracturii a fost unul indirect- prin torsiunea în ax a tibiei şi peroneului stâng şi nu direct, rezultând prin lovirea cu un corp dur.

S-a apreciat de curte că soluţia legală şi temeinică, susţinută de probe, este achitarea inculpatului, potrivit art. 11 pct.2 lit.a, raportat la art. 10 lit.c Cod pr.penală.

Decizia penală nr. 57 din 18.01.2007

Etichete:

VĂTĂMARE CORPORALĂ GRAVĂ. ÎNCADRAREA JURIDICĂ ÎN RAPORT DE MODIFICAREA ADUSĂ TEXTULUI ÎNCRIMINATOR PRIN LEGEA 169/2002

Inculpatul D.C. fost condamnat prin sentinţa penală nr.70 din 4.02.2003 a Judecătoriei Roman la o pedeapsă de 15 zile închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă, prev.şi ped.de art.182 al.2 C.p., cu aplicarea art.99 C.p., art.74 lit.a şi 76 lit.d C.p., deoarece la data de 30 iunie 2002, a lovit cu piciorul partea vătămată B.N.B., cauzându-i o plagă a buzei, mobilitatea dinţilor 13 – 15 şi expulzia dinţilor 11, 12.

Tribunalul Neamţ prin decizia penală nr.571 din 19.11.2003 a admis apelul declarat de inculpatul D.C. iar în baza art.334 C.p.p. a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din art.182 al.2 C.p., cu aplicarea art.99 C.p., în art.182 Al.1 C.p.,cu aplicarea art.99 C.p.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a constatat că încadrarea juridică a faptei sale este aceea prev. de art.182 al.1 C.p, deoarece art.182 al.2 C.p. sancţionează fapta de vătămare corporală gravă, când a fost săvârşită în scopul producerii consecinţelor arătate în art.182 al.1 C.p., ceea ce nu este cazul în speţa dată.

Recursul declarat de parchet a fost admis de Curtea de Apel Bacău, fiind menţinută ca legală şi temeinică sentinţa primei instanţe.

În soluţia ce s-a dat în recurs, s-a avut în vedere că prin Legea 169 din 18 aprilie 2002 s-a adus modificări art.182 C.p., fapta inculpatului încadrându-se în prevederile alin.2 ale acestui articol, modificările legale, nefiind observate de instanţa de apel.

Etichete:

Vătămare corporală gravă

Tip speţă: sentinta penala

Titlu: vatamare corporala grava

Data speţă: 04.10.2010

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buhuşi nr.230/P/12.10.2009 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului minor B. O. pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art.182 al.2 Cod penal cu aplicarea art.99 al.3 Cod penal.

S-a reţinut în sarcina inculpatului că la data de 15.03.2009 a lovit partea vătămată F. C., cu pumnii şi picioarele, cauzându-i pierderea a patru dinţi frontali aflaţi pe maxilarul superior.

În cauză s-au audiat părţile şi martorii.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele: în seara zilei de 15.03.2009, în jurul orelor 19,30, partea vătămată F. C., se întorcea la domiciliu însoţit de către inculpatul B. O., după ce împreună consumaseră băuturi alcoolice la un bufet din sat. Pe drum, între cei doi, pe fondul unor neînţelegeri izbucnite spontan şi a consumului de alcool, a început o ceartă, inculpatul lovind partea vătămată cu pumnul şi apoi cu piciorul în zona feţei.

În urma loviturilor primite, partea vătămată a suferit o contuzie dento-alveolară cu avulsie 11,12, 21, 22 şi leziuni pentru care au fost necesare un număr de 11-13 zile de îngrijiri medicale.

În certificatul medico-legal nr.363/A/19.03.2009 se mai face menţiunea că lipsa dinţilor reprezintă un prejudiciu estetic temporar până la data efectuării lucrării protetice.

Inculpatul a recunoscut la urmărirea penală fapta săvârşită. La instanţă, inculpatul a declarat că a lovit partea vătămată întrucât aceasta i-a dat o palmă, mai întâi, dar nu a recunoscut că ar fi lovit partea vătămată peste gură, a mai declarat inculpatul că partea vătămată a căzut după ce a lovit-o şi atunci s-a lovit la gură.

Susţinerile inculpatului sunt combătute de declaraţiile martorei B. M. care a văzut partea vătămată plină de sânge, târâtă de inculpat şi lovită.

Din relatările martorilor şi certificatul medico-legal dar şi din declaraţiile părţii-vătămate, rezultă indubitabil vinovăţia inculpatului, din certificatul medico-legal reieşind că lovirea s-a produs cu mijloace contondente.

Instanţa, reţine că prin pierderea dinţilor se cauzează un prejudiciu estetic, iar pierderea presupune sacrificarea şi a altor dinţi laterali pentru montarea unei proteze.

Instanţa, apreciază de asemenea, că dinţii fiind organe, infracţiunea săvârşită de inculpat este cea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 al.2 Cod penal, astfel încât va respinge cererea de schimbare a încadrării juridice.

Fapta de mai sus este probată cu plângerea şi declaraţiile părţii vătămate, certificatul medico-legal, declaraţiile martorilor coroborate cu declaraţiile inculpatului.

La individualizarea juridică a pedepsei, instanţa, va avea în vedere gradul de pericol social al infracţiunii, împrejurările comiterii ei, dar şi persoana inculpatului, care este minor, infractor primar, fără ocupaţie, a recunoscut fapta săvârşită (la urmărirea penală) .

Raportul de evaluare, efectuat în cauză a concluzionat că inculpatul nu s-a mai implicat, anterior sau ulterior săvârşirii infracţiunii în alte fapte penale şi se implică în munca în gospodărie. De asemenea, membrii familiei nu deţin resurse materiale şi morale necesare corectării conduitei inculpatului, şi nu manifestă interes în acest sens.

Instanţa va face aplicarea dispoziţiilor art.99 al.3 Cod penal, 109 Cod penal, inculpatul fiind minor şi ale art.74 lit.a,c şi 76 lit.d Cod penal.

Faţă de circumstanţele reale şi cele personale ale inculpatului, instanţa apreciază că scopul preventiv educativ al pedepsei poate fi atins fără privare de libertate.

Faţă de cele ce preced, instanţa în temeiul art.81 Cod penal va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei în temeiul art.81 Cod penal.

Va stabili termenul de încercare potrivit art.82 Cod penal şi va atrage atenţia asupra dispoziţiilor art.83 Cod penal.

În temeiul art.71 al.2 şi având în vedere jurisprudenţa CEDO, instanţa va interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza aIIa, b Cod penal, exercitarea drepturilor de mai sus fiind incompatibilă cu pedeapsa închisorii.

În temeiul art.71 al.5 Cod penal, va suspenda pedeapsa accesorie aplicată inculpatului.

În ceea ce priveşte latura civilă, instanţa reţine că partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 6000 lei daune materiale şi 2000 lei daune morale.

În dovedirea laturii civile, partea vătămată a depus acte, respectiv un deviz în valoare de 3600 lei reprezentând c/val lucrări dentare.

Referitor la daunele morale, instanţa, faţă de leziunile cauzate şi de numărul de zile îngrijiri medicale, apreciază că partea vătămată a suferit un prejudiciu moral dar într-un cuantum mai mic, apreciat de instanţă.

Urmează ca instanţa, în temeiul art.14, 346 Cod pr.penală şi 998 Cod civil, 1000 al.2 Cod Civil să oblige inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata daunelor materiale aşa cum au fost dovedite şi la plata daunelor morale aşa cum au fost apreciate de instanţă.

Va dispune plata din fondurile M.J.L.C. a onorarului pentru apărător oficiu la urmărirea penală şi instanţă pentru inculpat.

Etichete:

Vatamare corporala grava

Autor: JUDECĂTORIA BUHUŞI

Domeniu: infracţiuni

Tip speţă: sentinţă penală

Titlu: Infracţiuni contra vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii: – vătămare corporală gravă –

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buhuşi nr.639/P/2006/15.02.2007 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului C.D., pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art.184 al.2 Cod penal.

S-a reţinut că la data de 29.09.2006 a pricinuit părţii vătămate U.F. o vătămare corporală, ce a necesitat pentru vindecare 95-100 zile îngrijiri medicale.

Partea vătămată s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 10.000 lei daune materiale şi 70.000 lei daune morale. A solicitat şi o contribuţie periodică de 1000 lei pe lună.

Spitalul Clinic de Urgenţă I. s-a constituit parte civilă cu suma de 3309,37 lei despăgubiri plus dobânda legală conform OG 9/2000 modificată şi completată.

Spitalul Judeţean B. s-a constituit parte civilă cu suma de 3945,72 lei (reprezentând cheltuielile cu 3 spitalizări) de părţi vătămate.

Serviciul de ambulanţă B. s-a constituit parte civilă cu suma de 418,3 le despăgubiri civile.

Din actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarele:

În ziua de 29.09.2006 în timp ce se afla la magazinul din sat a fost rugat de numiţii L.Ş. şi C.D. să meargă împreună să ajute la demontarea şi apoi la montarea schelei în biserica din com.B.B.

La şcoala din turla bisericii inculpatul a tăiat cu drujba un picior din lemn, care susţinea schela, în timp ce partea vătămată ţinea de capătul lemnului.

Inculpatul, a scăpat drujba în braţul drept al părţii vătămate, secţionându-l.

Partea vătămată a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă B. iar de aici cu salvarea la Spitalul Clinic de Urgenţă Sf.Spiridon I., unde a fost internată în perioada 29.09.-03.10.2006. Ulterior a mai fost internată la Spitalul Judeţean de Urgenţă B., în perioada 01.11.-11.11.2006; 05.03.-16.03.2007 şi 09.07.-20.07.2007.

Din certificatul medico-legal de constatare a capacităţii de muncă nr.7430/2006, rezultă că partea vătămată este încadrabil în gradul II de invaliditate, cu diagnosticul clinic „sechele traumatism complex membrul superior drept operat” şi diagnosticul funcţional „deficienţă funcţională accentuată”.

În cauză s-a efectuat expertiza medico legală la IML I. care a concluzionat că leziunile constatate au necesitat 95-100 zile îngrijiri medicale pentru vindecare. La examinarea părţii vătămate s-a constatat că prezintă o monopareză branhială dreaptă traumatică cu deficit în teritoriul nervilor cibitali şi median, iar starea actuală a acestora determină o scădere temporară a capacităţii de muncă în procent de 40% conform art.157 din Baremul Asirom, calculată de la momentul epuizării timpului de îngrijiri medicale şi până la un an de la prezenta expertiză.

Aprecieri definitive privind eventualele sechele de natură infirmizantă şi sau invalidantă se vor face la minim 1 an de la prezenta expertiză, prin reexaminarea părţii vătămate.

Inculpatul a recunoscut fapta săvârşită dar a susţinut că partea vătămată stătea cu mâna la zidul bisericii la 1 m distanţă. Acesta trebuia să stea invers, iar inculpatul stătea invers faţă de poziţia părţii vătămate.

Lanţul drujbei a agăţat puloverul părţii vătămate, nu şi-a dat seama că poziţia părţii vătămate era greşită, a arătat inculpatul. Acesta a mai precizat că a consumat o bere înainte de incident.

Martorul L.Ş. a relatat că partea vătămată era cu spatele la zidul bisericii şi cu faţa la uşă, iar lanţul drujbei a agăţat puloverul părţii vătămate.

Partea vătămată a arătat că era poziţionată între zidul bisericii şi acel stâlp de lemn pe care l-a tăiat inculpatul.

Aceasta a mai arătat că anterior incidentului a consumat un sfert de vin.

Fapta inculpatului întruneşte în drept elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art.184 al.2 Cod penal şi este dovedită cu plângerea şi declaraţiile părţii vătămate, certificatul medico-legal, scrisoarea medicală, biletele de ieşire din spital, certificatul medico-legal de constatare a capacităţii de muncă, adresele Spitalului Clinic de Urgenţă I. şi ale Spitalului Judeţean de Urgenţă B., declaraţiile martorilor, coroborate cu declaraţiile inculpatului.

La individualizarea judiciară a pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, instanţa va avea în vedere gradul de pericol social al infracţiunii, împrejurările concrete în care a fost săvârşită, dar şi persoana inculpatului care nu posedă antecedente penale, a avut o poziţie sinceră şi este încadrat în muncă.

Faţă de circumstanţele reale şi cele personale ale inculpatului, instanţa apreciază că scopul preventiv educativ al pedepsei poate fi atins fără privarea de libertate, instanţa urmând să dispună suspendarea condiţionată a executării pedepsei în baza art.81 Cod penal.

Va stabili termenul de încercare în baza art.82 Cod penal şi va atrage atenţia asupra dispoziţiilor art.83 Cod penal.

Potrivit art.71 al.5 Cod penal „pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii….se suspendă şi executarea pedepselor accesorii”.

Interdicţia de a vota, impusă celor condamnaţi, încalcă art.3 din protocolul nr.1 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, astfel cum a statuat CEDO prin hotărârea pronunţată în cauza H. contra M. B..

Urmează ca instanţa să interzică exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a teza aIIa, b Cod penal, pe durata şi în condiţiile art.71 al.2 Cod penal.

În baza art.71 al.5 Cod penal, va suspenda pedeapsa accesorie aplicată în cauză.

Întrucât partea vătămată a fost internată la Spitalul Clinic de Urgenţă I. şi de trei ori a fost internată la Spitalul Judeţean de Urgenţă B.-secţia recuperare, instanţa în baza art.313 din Lg.95/2006, va obliga inculpatul la plata despăgubirilor civile către cele două părţi civile conform adreselor acestora de constituire parte civilă precum şi a adreselor nr.186/05.01.2007, 11244/25.07.2007 şi nr.66/08.05.2008.

Partea vătămată a fost transportată cu ambulanţa la Spital.

Urmează ca instanţa să oblige inculpatul şi la plata cheltuielilor de transport cu ambulanţa conform adresei Serviciului de Ambulanţă Bacău.

În ceea ce priveşte latura civilă, instanţa reţine că partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 10.000 lei daune materiale reprezentând 2000 lei alimentaţie pe perioada spitalizării, 6000 lei munca în gospodărie, 2000 lei medicamente, transport, radiografie, precum şi o contribuţie periodică de 1000 lei lunar.

De asemenea, a solicita 70.000 lei daune morale.

În dovedirea cererii a solicitat proba cu martori, acte şi expertiză medico-legală.

Martorul N.D., audiat la cererea părţii vătămate, a declarat că i-a împrumutat părţii vătămate 800 Euro, când a ieşit din Spitalul Clinic Iaşi pentru tratament.

A arătat că partea vătămată a cheltuit 6000-7000 lei pentru refacerea sănătăţii şi a împrumutat bani şi de la alte persoane, aproximativ 3000 Euro.

Partea vătămată a luat cu fiul în Italia şi câştiga 35-40 euro pe zi, iar în ţară trimitea aproximativ 500-600 euro. A mai arătat că partea vătămată a cheltuit 3000 lei cu ridicarea casei şi a împrumutat 3000 euro de la alte persoane.

Martorul V.C., a arătat că a lucrat în Italia împreună cu partea vătămată şi aceasta câştiga 35 de euro pe zi, iar în ţară trimitea aproximativ 500-600 de euro, şi-i strângea pentru casă. Partea vătămată a angajat oameni pentru a-i construi casa.

Partea vătămată a împrumutat bani când a fost internat la I., peste 1000 de euro. A mai precizat martorul că partea vătămată nu a lucrat cu contract de muncă în Italia.

Din copia paşaportului, depusă la dosarul instanţei reiese că partea vătămată a lucrat în Italia în perioada octombrie-decembrie 2005 şi aprilie-iulie 2006, aproximativ 5 luni.

Rezultă din actele depuse la dosar, de partea vătămată, că aceasta a achitat contravaloarea expertizei medico-legale, în valoare de 187 lei, c/val EMG şi a dovedit că a avut unele sume de bani în euro, pe care le-a schimbat în lei, în perioada noiembrie 2006-iulie 2007 aproximativ 950 euro.

Instanţa apreciază că partea vătămată a făcut unele cheltuieli cu alimentaţia suplimentară, tratament, medicamente şi munca în gospodărie, la ridicat casa, că a împrumutat unele sume de bani, dar nu în cuantumul cerut. Chiar dacă nu ar fi avut acest accident partea vătămată nu putea ridica singur casa şi trebuia să angajeze oameni.

În ceea ce priveşte daunele morale, faţă de nr. de îngrijiri medicale, de leziunile suferite, instanţa apreciază că partea vătămată este îndreptăţită la plata despăgubirilor morale, dar într-un cuantum apreciat de instanţă, suma pretinsă fiind exagerată.

Având în vedere declaraţiile martorilor şi actele depuse la dosar, instanţa, în baza art.14, 346 Cod procedură penală şi 998 Cod civil, va obliga inculpatul la plata daunelor materiale şi morale aşa cum au fost dovedite şi apreciate de instanţă, întrucât între declaraţiile martorilor există unele contradicţii.

În ceea ce priveşte acordarea contribuţiei periodice, instanţa va avea în vedere concluziile raportului de expertiză (medico legală, din care rezultă că partea vătămată şi a pierdut temporar capacitatea de muncă în procent de 40% conform Baremului Asirom, iar aprecierile definitive cu privire la sechele, se vor face la minim un an de la efectuarea expertizei.

La stabilirea contribuţiei periodice instanţa va avea în vedere venitul minim pe economie.

Urmează ca instanţa, să oblige inculpatul la plata unei contribuţii periodice lunare, începând cu data săvârşirii infracţiunii şi până la încetarea incapacităţii de muncă.

În baza art.193 Cod procedură penală, va obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare efectuate de partea vătămată, reprezentând onorariu apărător ales.

Va constata că inculpatul a avut apărător ales.

Etichete:

vatamare corporala grava

INSTANTA

Sub nr. 189/2009 din 18.03.2009 a fost inregistrat la instanta dosarul nr. 2008 al Parchetului de pe langa Judecatoria B, impreuna cu Rechizitoriul din 10 martie 2009 prin care s-a dispus punerea in miscare a actiunii penale si trimiterea in judecata a inculpatului BC– fiul lui V si J, nascut la data de 13.05.1980 in mun. V, jud. V, domiciliat in sat. R, com. R, jud. V, cetatean roman, studii 8 clase, agricultor, casatorit, fara antecedente penale – pentru savarsirea infractiunii de vatamare corporala grava – prev. de art. 182 al. 1 Cod penal, impotriva partii vatamate- CI.

Din analiza actelor si lucrarilor dosarului instanta retine urmatoarele :

Inculpatul BC si partea vatamata CI locuiesc pe raza comunei R, intre cei doi existand o stare conflictuala mai veche.

In seara zilei de 31.12.2007, in jurul orei 22.30, partea vatamata CI – in varsta de 70 de ani – se afla in locuinta sa impreuna cu finii sai, martorii M G si M C.

In timp ce acestia discutau, un grup de tineri aflati in fata locuintei sale aruncau cu petarde in imobilul sau.

Din acest motiv, partea vatamata a iesit din casa spunand tinerilor sa nu mai arunce cu petarde in locuinta sa. Printre acestia se aflau inculpatul, BC, PN, PC, CA si altii.

Partea vatamata a revenit in locuinta dar tinerii respectivi au continuat sa arunce din nou cu petarde.

De aceasta data a iesit din locuinta partii vatamate, martorul M G pentru a-i linisti.

Tinerii au devenit agresivi motiv pentru care acesta a strigat dupa ajutor. Auzindu-l, partea vatamata a luat sub brat o secure si impreuna cu M C au iesit sa vada ce se intampla.

Partea vatamata i-a spus inculpatului BCsi PN sa se linisteasca intrucat tulburau linistea publica.

Enervat, inculpatul BC a luat un par care fusese infipt in zapada si a aplicat partii vatamate lovituri consecutive peste bratul stang.

In cealalta mana avea o sticla de sampanie cu care intentiona sa-l loveasca din nou. In acest moment a intervenit martora M C care din greseala a fost atinsa de inculpat cu sticla, dupa care acesta a reusit sa aplice vatamatului o lovitura in zona frontala.

Din locuintele vecine, iesisera martorii P A-M ,B T-L ,T M ,care au vazut modul in care inculpatul BCl-a agresat pe vatamat.

In acelasi context al descrierii faptei se circumscriu si declaratiile martorilor M G si M C .

Intrucat leziunile create s-au agravat, partea vatamata s-a deplasat la Galati unde i-a fost imobilizat bratul stang in aparat gipsat pentru o perioada de 30 de zile.

Din certificatul medico-legal nr. 19 din 07.01.2008 rezulta ca acesta a prezentat leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire cu sau de corpuri dure. Leziunile s-au produs in regiunea orbito-palpebrala stanga si membrului superior stang (fractura cubitus stang fara deplasare). Acestea pot data din ziua de 31.12.2007 si necesita 50-55 zile ingrijiri medicale .

In cauza s-au efectuat doua rapoarte de expertiza medico-legala, de Serviciul Medico-Legal Judetean V si Institutul de Medicina Legala Iasi care au stabilit un numar diferit de zile ingrijiri medicale de 50-55 respectiv 65-70 zile .

In consecinta s-a solicitat avizul Comisiei Superioare de medicina legala care analizand actele medico-legale ale cauzei si intregul material inaintat, a aprobat expertiza medico-legala nr. 13426/20.06.2008 – efectuata de I.M.L. I .

Prin urmare partii vatamate i-au fost acordate 65-70 zile ingrijiri medicale pentru vindecare, timp care include imobilizarea in aparat gipsat si recuperarea functionala, cu incapacitate de munca pentru aceasta perioada.

Leziunile nu au pus in primejdie viata victimei si nu au produs efectele prev. de art. 182 al.2 Cod penal, sub rezerva efectuarii unui control medical ulterior dar care nu s-a materializat.

Din considerentele raportului de expertiza a rezultat ca fractura diafizara a cubitusului este o leziune tipica de aparare pasiva a extremitatii cefalice prin ridicarea antebratului si lovirea acestuia cu un corp dur in conditiile unei pozitii, fata in fata a victimei cu agresorul.

In pofida evidentei probelor inculpatul nu recunoaste fapta comisa motiv pentru care a fost confruntat atat cu partea vatamata cat si cu martorii cauzei, acestia din urma mentinand aspectele deja declarate.

De altfel plangerea si declaratia partii vatamate se coroboreaza cu declaratiile martorilor, cu considerentele si concluziile certificatului medico-legal completat cu raportul de expertiza medico-legala efectuat.

Cele retinute mai sus rezulta din urmatoarele mijloace de proba : plangerea si declaratia partii vatamate , actele medico-legale ,actele medicale , declaratiile martorilor MGMC, TM , B T-L , P A-M , declaratiile inculpatului , procesul-verbal de confruntare , actele dosarului..

Inculpatul BC este in varsta de 28 ani, este agricultor, casatorit, 1 copil minor, nu este cunoscut cu antecedente penale.

Nu a avut o atitudine sincera in timpul urmaririi penale si nu a recunoscut fapta comisa. Este cunoscut in sat ca o persoana cu porniri agresive.

In faza de judecata inculpatul au avut o atitudine oscilanta, partial de negare, cu privire la dinamica agresiunii, succesiunea actelor de lovire si obiectele folosite, dar nu a negat faptul ca s-a intalnit cu partea vatamata la data si locul conflictului, ca intre acestia a existat un conflict, ocazie cu care a ridicat un bat cu care se inarmase, pentru a se apara , in varianta construita de acesta „pro causa” de intentiile partii vatamate de a-l lovi, aspect contrazis de celelalte probe administrate in cauza coroborat cu natura leziunilor constatate prin actele medicale de expertizare.

Fata de probele administrate in cauza , instanta apreciaza ca fapta comisa de inculpatul BC care la data de 31.12.2007 a aplicat mai multe lovituri partii vatamate CI cauzandu-i leziuni care au necesitat 65-70 zile ingrijiri medicale – intruneste elementele constitutive ale infractiunii de vatamare corporala grava – prev. de art. 182 al.1 Cod penal.

In baza textului de lege enuntat mai sus si a dispozitiilor art. 345 Cod Procedura Penala , instanta urmeaza sa aplice inculpatului o pedeapsa la individualizarea careia se vor avea in vedere disp. art. 52 si 72 Cod Penal.

La individualizarea judiciara a pedepsei vor fi avute in vedere criteriile generale prev. de art. 72 Cod penal si anume dispozitiile partii generale, gradul de pericol concret al faptei, imprejurarile concrete in care aceasta a fost comisa, zona in care a fost agresat partea vatamata, varsta victimei- 70 de ani, violenta comportamentului prin folosirea unui obiect contondent- par, inculpatul aceptand producerea unor leziuni cu posibile consecinte nefaste.

Pedeapsa trebuie sa fie de natura a asigura reeducarea inculpatilor si atingerea scopului prev. de art. 52 alin. 1 teza ultima Cod penal „ prevenirea savarsirii de noi infractiuni.”

Cunoasterea caracteristicilor unui infractor prezinta o deosebita importanta pentru determinarea gradului concret de pericol social a acestuia si pentru stabilirea unei pedepse eficiente.

Modul de comportare in societate, caracterizat prin disciplina in munca si o viata conforma cu regulile de convietuire sociala, poate determina concluzia ca nu a comis infractiunea datorita inclinatiei sale pentru comiterea unor fapte antisociale, ci ca urmare a unui complex de imprejurari care au contribuit ca inculpatul sa se abata de la conduita sa obisnuita.

Opiniile martorilor, in calitate de consateni, cu privire la comportamentul social al inculpatului si al partii vatamate sunt contradictorii, in sensul ca, unii sateni apreciaza ca inculpatul este agresiv, iar partea vatamata este linistit, altii au parerea contrara, accentuand pe asa zisul conflict dintre generatii privind opiniile diferite, avand in vedere ca inculpatul are varsta de 30 de ani, iar partea vatamata varsta de 70 de ani.

Inculpatul se afla la prima incalcare a legii penale, nefiind cunoscut cu antecedente in evidentele IPJ V, iar o parte dintre sateni il caracterizeaza ca fiind o persoana serioasa, bun gospodar, cu un comportament civilizat, linistit, realizeaza venituri din munca in gospodarie si carausie, are un copil minor.

Avand in vedere persoana si conduita inculpatului , anterior savarsirii faptei prin inexistenta antecedentelor penale, cat si atitudinea acestuia dupa comiterea faptei, partial sincera, doar cu privire la existenta conflictuluisi ca nu a manifestat nici un interes pentru starea partii vatamate ulterior agresiunii, nu a contribuit in nici un mod la refacerea starii de sanatate a acestuia, instanta apreciaza ca aceste aspecte pot fi retinute la individualizarea pedepsei , ale carei limite legale sunt de la 2 la 10 ani, urmand sa aplice o pedeasa orientata spre minimul special prevazut de lege.

La individualizarea judiciara a pedepsei vor fi avute in vedere criteriile generale prev. de art. 72 Cod penal si anume dispozitiile partii generale, gradul de pericol concret al faptei, imprejurarile concrete in care aceasta a fost comisa.

Instanta nu va interzice inculpatului drepturile prevazute de art. 64 lit. a teza I si lit. c Cod Penal , desi art. 71 reglementeaza obligatia instantei de a interzice drepturile prevazute de art.64 lit,a-c Cod Penal.

Interzicerea dreptului de a vota contravine art. 3 din Protocolul nr.1 al Conventiei pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale , astfel cum a statuat CEDO prin Hot. din 30.03.2004 privind cauza Hirst contra Marii Britanii.

In motivarea acestei hotarari s-a retinut ca indiferent de durata pedepsei si de natura infractiunii care a atras-o, nu se justifica excluderea celor condamnati din campul persoanelor cu drept de vot neexistand nici o legatura intre interdictia votului si scopul pedepsei , de a preveni savarsirea de noi infractiuni si de a asigura reinsertia sociala a infractorului.

De asemenea , instanta nu va interzice nici exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit.c Cod penal, deoarece inculpatul nu s-au folosit de o profesie sau activitate in comiterea infractiunii , astfel ca nu se jusifica interzicerea drepturilor prev. de lit. c.

Avand in vedere ca inculpatul nu are antecedente penale , instanta apreciaza ca scopul pedepsei poate fi atins si fara executarea acesteia.

Astfel , in temeiul art. 81 Cod Penal, instanta va dispune suspendarea conditionata a executarii pedepsei .

In temeiul art. 82 Cod Penal, se va fixa termen de incercare, incepand cu data ramanerii definitive a hotararii si in temeiul art. 71 alin.5 Cod Penal, se va suspenda executarea pedepselor accesorii privind interzicerea drepturilor prevazute de art. 64 lit. a teza a II a si b Cod Penal pe durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei principale a inchisorii incepand cu data ramanerii definitive a hotararii .

Se va atrage atentia inculpatului asupra disp. art. 83 Cod Penal privind revocarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei.

Partea vatamata CI s-a constituit parte civila- personal , cu suma de 2.100 lei, reprezentand daune materiale, respectiv cheltuieli de spitalizare, transport, zile munca ajutor in gospodarie si cu suma de 400 lei reprezentand daune morale , ca urmare a traumei fizice si psihice suferite prin agresiunea inculpatului, diminuarea mobilitatii si fortei bratului afectat.

Cererea pentru daune morale a fost dovedita, iar cererea pentru daune materiale nu a fost dovedita.

Cu privire la cererea pentru daune morale instanta apreciaza ca, din probele administrate rezulta ca partea vatamata s-a prezentat la spital in urma agresiuniii exercitate asupra sa de inculpat, fiind necesara imobilizarea membrului superior stang in aparat ghipsat pentru o perioada de 30 de zile ,iar dupa 2 luni de la traumatism oasele erau inca in curs de consolidare.

Aceasta perioada indelungata a fost apreciata ca fiind necesara recuperarii functionale, partea vatamata fiind in incapacitate de munca, iar prezentarea tardiva la medic nu a influentat timpul ingrijirolr medicale acordate.

Aceste suferinte fizice s-au reflectat si intr-o stare psihica de disconfort la care s-a adaugat suferinta psihica determinata de imobilizarea , izolarea partii vatamate de mediul sau normal de viata prin limitarea deplasarii si efectuarea muncilor obisnuite in gospodarie, cat si a celor necesare intretinerii curente.

Suferinta deosebita a partii vatamate trebuie apreciata raportat la durerea suportata, la frustarea legata de reluarea activitatii obisnuite si la impedimentele in desfasurarea unei vieti de familie normale.

Efectele agresiunii inculpatului sunt agravate si de varsta si structura anatomica osoasa specifica persoanelor in varsta, recuperarea osoasa finnd mai anevoioasa la varsta de 70 de ani, incluzand si posibilitatea unor sechele temporare , cu consecinte asupra mobilitatii si cauzatoare de dureri fizice.

Instanta apreciaza ca exista legatura de cauzalitate intre fapta inculpatului si traumele fizice si psihice produse partii vatamate, inclusiv faptul ca acesta a fost inapt de munca o perioada de timp, partea vatamata fiind indreptatit sa fie despagubita cu contravaloarea acestor prejudicii, sub forma daunelor morale.

Instanta apreciaza ca daunele morale solicitate de partea vatamata, in suma de 400 lei, au fost dovedite.

In consecinta, in temeiul art. 14 si 346 alin. 1 Cod Procedura Penala , raportat la art. 998 Cod Civil, instanta va admite in parte actiunea civila formulata de partea civila CI.

Va obliga pe inculpatul BCsa plateasca partii civile CI suma de 400 lei reprezentand daune morale.

In temeiul art. 193 alin. 1 Cod procedura penala, va obliga pe inculpat sa plateasca partii vatamate suma de 60 lei reprezentand cheltuieli judiciare, contravaloare certificat medical.

In temeiul art. 191 cod procedura penala, ca o consecinta a condamnarii va obliga pe inculpat sa plateasca statului suma de 800 lei reprezentand cheltuieli judiciare, avansate de stat in cauza , din care suma de 100 lei reprezentand onorariu partial avocat din oficiu pentru inculpat in faza de judecata, va fi platit Baroului V din fondurile Ministerului Justitiei si al Libertatilor Cetatenesti.

Etichete: