Top

Achitare greşită

Prin decizia penală nr. 179/A din 1.10.2008, pronunţată în dosarul penal nr.3972/189/2007 a fost admis apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad împotriva Sentinţei penale nr. 235/22.04.2008 privind pe inculpatul C.S.B., achitat iniţial în temeiul art. 10 lit.a Cod procedură penală pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 87 alin.1 din O.U.G. nr. 195/2002 pe motiv că recoltarea de probe biologice s-a făcut fără a se folosi trusa medicală specială conform ordinului Ministerului Sănătăţii.

Tribunalul Vaslui a constatat că achitarea este nelegală întrucât nefolosirea trusei speciale nu atrage nulitatea probei, atât timp cât recoltarea s-a făcut conform reglementărilor în vigoare şi l-a condamnat pe inculpat la 6 luni închisoare cu aplicarea art. 81, art. 74 lit.a,c, art. 76 lit.d Cod penal.

Etichete: