Top

Ucidere

INSTANTA

La data de 31.08.2010, cu nr.x s-a inregistrat pe rolul instantei rechizitoriul procurorului intocmit in dosar nr.x2009 al Parchetului de pe langa Judecatoria B, prin care s-a dispus punerea in miscare a actiunii penale si trimiterea in judecata, a inculpatului P F, pentru a fi cercetat cu privire la savarsirea infractiunii de ucidere din culpa prev. de art. 178 alin.1, 3 C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 3 C.p.

In actul de sesizare al instantei se retine faptul ca inculpatul P F, avand o imbibatie alcoolica ce depaseste limita legala., in seara datei de 29.09.2009, ora 19.55, s-a deplasat la volanul autoturismului proprietate, pe directia X, jud. V, iar la o curba situata pe DJ 243, la Km 47 + 500 m, nu a observat o caruta care circula in aceeasi directie de mers cu el si intrand in coliziune cu aceasta, din impact a rezultat decesul carutasului A D,

Din analiza actelor si probelor existente la dosar, instanta retine urmatoarele .

Pe data de 29.09.2009, ora 19.55, inculpatul P F, se deplasa la volanul autoturismului marca „BMV”, inmatriculat in Spania, cu nr. X, pe directia X, jud. V.

Cand a ajuns la o curba situata pe DJ 243, la Km 47 + 500 m, fiind orbit de un autoturism care circula din sens opus, nu a observat o caruta, care circula in aceeasi directie de mers cu el, intrand in coliziune cu aceasta.

Din impact a rezultat decesul carutasului A D.

Inculpatul P F a fost condus la Spitalul Municipal de Urgenta „Elena Beldiman” B, unde i s-au recoltat probe de sange la ora 20.25, respectiv la ora 21.25, stabilindu-se o alcoolemie de 1.90 g 0/00 alcool in sange, respectiv 1.75 g 0/00 alcool in sange.

In cauza s-a efectuat o expertiza medico-legala, cu nr. 95/C din 01.10.2009, a cadavrului numitului A D, ocazie cu care s-a constatat ca „moartea acestuia a fost violenta. Ea s-a datorat socului mixt consecutiv unui politraumatism cu traumatism cerebral acut inchis, cu hemoragie meningee, traumatism toracic cu fractura coastelor C7-C8 dr., traumatism abdominal cu rupturi de ficat si splina, operate, contuzie rinichi drept. Leziunile au putut fi produse in conditiile unui accident rutier, la data de 29.09.2009.

Intre traumatism si deces exista o legatura directa de cauzalitate. Sangele recoltat de la victima, apartin grupei sanguine O1.”

Din buletinul de analiza toxicologica – alcoolemie nr. 1541/ 04.11.2009, al SML V, rezulta ca in momentul decesului victima prezenta 1,10 g o/00 alcool in sange.

Pentru stabilirea imprejurarilor in care s-a comis fapta, in cauza a fost efectuat un Raport de expertiza criminalistica nr. 92 din 13.05.2010, prin care s-a concluzionat:

„In ziua de 29.09.2009, numitul P F, se deplasa pe DJ 243 din directia B- P, conducand autoturismul marca BMV cu nr. X.

In jurul orelor 19.50, ajuns in dreptul Km 47 – 500m, a intrat in coliziune cu un atelaj hipo, ce se deplasa in aceeasi directie de mers, impingandu-l in afara partii carosabile, pe o distanta de circa 15-17 m.

Conducatorul autovehiculului, sustine faptul ca atelajul nu era semnalizat corespunzator si in momentul premergator impactului fusese orbit de farurile unui autovehicul ce se apropia pe celalalt sens de circulatie.

In urma coliziunilor a rezultat decesul numitului A D, conducatorul atelajului.

Viteza autoturismului marca BMV in momentul impactului a fost de cca. 84 Km/h.

Numitul P F putea preveni accidentul daca adapta viteza in functie de cimpul de vizibilitate disponibil in momentul premergator producerii accidentului.

Numitul A D putea preveni accidentul daca isi asigura semnalizarea atelajului in conformitate cu prevederile legale aflate in vigoare.”

Autoturismul X, la data producerii accidentului avea expirata inspectia tehnica periodica, din data de 07.01.2007 si nu era asigurat obligatoriu conform legii, iar locul savarsirii accidentului este situat in afara localitatii.

Situatia de fapt prezentata mai sus a fost retinuta pe baza urmatoarelor mijloace de proba: proces verbal de consemnare a efectuarii de acte premergatoare ; proces verbal de cercetare la fata locului si plansa fotografica ; buletinul de analiza toxicologica – alcoolemie nr. 1370-1371 din data de 01.10.2009 pentru inc. P F ; buletinul de analiza toxicologica – alcoolemie nr. 1369 din data de 01.10.2009 pentru A D ; raport de expertiza medico-legala nr. 95/C din 01.10.2009 a Cabinetului Medico-legal B, jud. V; raport de expertiza criminalistica nr. 92 din 13.05.2010 ; declaratia patii civile A R ; copii de pe permisul de conducere al inculpatului P F cat si de pe certificatul de inmatriculare al autoturismului, proces-verbal de verificare a inspectiei periodice si a asigurarii obligatorie auto; caracterizare a inculpatului P F ; proces-verbal de predare a unei sume de bani mostenitorilor defunctului cat si copie de pe factura nr. 9 din 16.11.2009 ; declaratiile martorilor audiati in cauza coroborate cu declaratiile inculpatului care a recunoscut savarsirea faptei .

Fapta inculpatului P F care, avand in sange o imbibatie alcoolica ce depaseste limita legala., in data de 29.09.2009, ora 19.55, s-a deplasat la volanul autoturismului proprietate, pe directia X-I, jud. V, iar la o curba situata pe DJ 243, la Km 47 + 500 m, nu a observat o caruta care circula in aceeasi directie de mers cu el si intrand in coliziune cu aceasta, din impact a rezultat decesul carutasului A D, intruneste elementele constitutive ale infractiunii de ucidere din culpa prev. de art. 178 alin.1,3 Cod penal.

In temeiul acestui text de lege , instanta urmeaza sa aplice inculpatului o pedeapsa la individualizarea careia sa retina disp. art. 52 si 72 Cod penal.

Inculpatul este agricultor, necasatorit, fara antecedente penale si fara copii.

A regretat savarsirea faptei si urmarile produse.

Potrivit art. 74 Cod penal urmatoarele imprejurari pot fi considerate circumstante atenuante:

“ a) conduita buna a infractorului inainte de savarsirea infractiunii;

b) staruinta depusa de infractor pentru a inlatura rezultatul infractiunii sau a repara paguba pricinuita;

c) atitudinea infractorului dupa savarsirea infractiunii, rezultand din prezentarea sa in fata autoritatii, comportarea sincera in cursul procesului, inlesnirea descoperirii ori arestarii participantilor.”

Constatand existente , in speta de fata , imprejurarile mentionate , in special la literele a si c , instanta urmeza ca la stabilirea cuantumului pedepsei sa tina seama de acestea si in consecinta sa faca aplicarea disp. art. 76 Cod penal , coborand sub minimul special pedeapsa.

Art. 178 alin. 3 Cod penal prevede ca „ daca uciderea din culpa a unei persoane este savarsita de un conducator de vehicul cu tractiune mecanica, avand in sange o imbibatie alcoolica ce depaseste limita legala sau care se afla in stare de ebrietate, pedeapsa este inchisoarea de la 5 la 15 ani.”

Se vor aplica inculpatului disp. art. 71 si 64 lit.a teza II si b Cod penal pe durata executarii pedepsei.

Potrivit art. 81 Cod penal “ Instanta poate dispune suspendarea conditionata a executarii pedepsei aplicate persoanei fizice pe o anumita durata, daca sunt intrunite urmatoarele conditii:

a) pedeapsa aplicata este inchisoarea de cel mult 3 ani sau amenda;

b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa inchisorii mai mare de 6 luni, afara de cazul cand condamnarea intra in vreunul dintre cazurile prevazute in art. 38;

c) se apreciaza ca scopul pedepsei poate fi atins chiar fara executarea acesteia.”

Pedeapsa ce o va avea de executat inculpatul nu va fi mai mare de 3 ani inchisoare, acesta nu a mai suferit anterior condamnari si se apreciaza ca scopul pedepsei poate fi atins chiar fara executarea acesteia in regim de detentie.

In consecinta in baza art. 81 Cod penal se va dispune suspendarea conditionata a executarii pedepsei.

Se va fixa termen de incercare 2 ani , la care se va adauga cuantumul pedepsei, incepand cu ramanerea definitiva a hotararii.

Se va atrage atentia inculpatului asupra disp. 83 Cod penal.

In baza art. 71 alin. ultim Cod penal se va dispune suspendarea executarii pedepsei accesorii.

Sotia victimei , pe nume A R, s-a constituit parte civila in procesul penal, solicitand obligarea inculpatului la plata sumei de 15.000 lei daune materiale constand in cheltuielile ocazionate de inmormantarea sotului ei si a praznicelor ulterioare precum si a sumei de 50.000 lei daune morale.

A mai solicitat si obligarea inculpatului la plata de despagubiri periodice pentru cei trei copii minori ai ei si fostului sot.

Referitor la daunele materiale din probatoriul administrat in cauza ( depozitiile martorilor audiati ) , instanta retine ca partea civila a dovedit suma solicitata de 15000 lei. Cheltuielile de inmormantare si pomenile ulterioare , care potrivit obiceiului locului sunt de notorietate, nu pot fi stabilite in totalitate cu inscrisuri. Partea civila a folosit si bunuri din gospodarie care nu pot fi dovedite cu acte .

Este adevarat ca victima avea alcoolemie peste limita legala cand se deplasa cu caruta pe drumul judetean unde a avut loc accidentul, dar aceasta era mai mica decat a inculpatului, iar modul de deplasare al acestuia – mergea regulamentar – nu crea probleme circulatiei la acea ora ( 19.55 )

Tot adevarat este ca nu avea semnalizata caruta, ceea ce contravenea regulilor de circulatie pe drumurile publice.

Instanta apreciaza ca si daca ar fi fost semnalizata , viteza cu care se deplasa inculpatul ( 84 km/ora ) , configuratia drumului ( curba) si faptul ca fusese anterior coliziunii orbit de un alt autovehicul care venea din sens opus , iar acesta datorita consumului de alcool si atenuarii reflexelor nu a franat in timp util sau nu a oprit , asa cum prevad normele in vigoare, accidentul tot s-ar fi produs.

Pe aceste considerente instanta apreciaza ca inculpatul are o culpa de 90% in producerea accidentului , iar victima de 10%.

Autoturismul X, implicat in accident si condus de inculpat avea la acea data expirata inspectia tehnica periodica – din 07.01.2007- si nu era asigurat obligatoriu conform legii.

Legislatia comunitara reglementeaza asigurarea de raspundere civila auto si controlul obligatiei de asigurare a acestei raspunderi in Directiva 2009/103/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 16 septembrie 2009, prin care au fost codificate: Directiva 72/166/CEE a Consiliului din 24 aprilie 1972 privind apropierea legislatiilor statelor membre cu privire la asigurarea de raspundere civila auto si introducerea obligatiei de asigurare a acestei raspunderi, a doua Directiva 84/5/CEE a Consiliului din 30 decembrie 1983 privind apropierea legislatiilor statelor membre privind asigurarea de raspundere civila pentru pagubele produse de autovehicule, a treia Directiva a Consiliului 90/232/CEE din 14 mai 1990 privind armonizarea legislatiei statelor membre referitoare la asigurarea de raspundere civila pentru pagubele produse de autovehicule, Directiva 2000/26/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 16 mai 2000 privind apropierea legislatiilor statelor membre referitoare la asigurarea de raspundere civila auto si de modificare a directivelor 73/239/CEE si 88/357/CEE ale Consiliului (a patra directiva privind asigurarea auto) si Directiva 2005/14/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 11 mai 2005 de modificare a directivelor 72/166/CEE, 84/5/CEE, 88/357/CEE si 90/232/CEE si a Directivei 2000/26/CE.

Cap. 4 din Directiva 2009/103/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 16 septembrie 2009 privind asigurarea de raspundere civila auto si controlul obligatiei de asigurare a acestei raspunderi (versiunea codificata) stabileste regulile referitoare la despagubirea pentru prejudiciile cauzate de un vehicul neidentificat sau de un vehicul pentru care nu a fost indeplinita obligatia de asigurare.

Art. 10 din cap. 4 al Directivei 2009/103/CE, consacrat „organismului responsabil cu despagubirea”, stabileste in alin. (1) paragraful 1 ca „fiecare stat membru instituie sau autorizeaza un organism responsabil cu despagubirea, cel putin in limitele obligatiei de asigurare, a pagubelor materiale sau a vatamarilor corporale cauzate de un vehicul neidentificat sau de un vehicul pentru care nu a fost indeplinita obligatia de asigurare”, iar in alin. (1) paragraful 2 teza finala ca „statele membre nu pot autoriza organismul sa conditioneze plata despagubirii de dovedirea de catre victima, intr-un fel sau altul, a incapacitatii sau refuzului persoanei responsabile de a plati”.

In indeplinirea obligatiei de transpunere in dreptul intern a prevederilor cuprinse in directivele privind asigurarea de raspundere civila auto si controlul obligatiei de asigurare a acestei raspunderi, prin dispozitiile art. 251 din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare si supravegherea asigurarilor, cu modificarile si completarile ulterioare, a fost reglementat Fondul de protectie a victimelor strazii – „organism responsabil cu despagubirea”, in sensul art.10 din Directiva 2009/103/CE.

Scopul constituirii Fondului de protectie a victimelor strazii este, potrivit dispozitiilor art. 251 alin. (10) lit. b) din Legea nr. 32/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, intre altele, acela de a despagubi persoanele pagubite prin accidente de vehicule, „daca autovehiculul, care a provocat accidentul nu era asigurat pentru raspundere civila pentru pagube produse prin accidente de autovehicule, cu toate ca, in conformitate cu prevederile legale in vigoare, proprietarul acestuia avea obligatia sa incheie o astfel de asigurare”.

Normele privind Fondul de protectie a victimelor strazii, adoptate in temeiul Legii nr. 32/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, si puse in aplicare prin Ordinul presedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor nr. 1/2008, cu modificarile ulterioare, prevad: in art. 3 alin. (1), ca Fondul acorda despagubiri persoanelor pagubite prin accidente de vehicule, daca vehiculul care a provocat accidentul nu era asigurat pentru raspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, cu toate ca legea prevedea obligativitatea asigurarii; in art. 3 alin. (3), ca in cazul in care pentru vehiculul care a provocat accidentul nu a fost indeplinita obligatia de a incheia asigurarea R.C.A., „Fondul acorda persoanelor prejudiciate despagubiri atat pentru daune materiale, cat si pentru vatamari corporale sau decese”; iar in art. 3 alin. (4) teza I, ca „Fondul intervine ca garant pentru respectarea obligatiei de despagubire fara insa a putea opune persoanelor pagubite beneficiul de discutiune in raport cu persoanele vinovate de producerea accidentului”.

Aceleasi norme reglementeaza, in acord cu art. 10 din Directiva 2009/103/CE, procedura prin care Fondul acorda despagubiri persoanelor pagubite prin accidente de vehicule, pe baza unei cereri de despagubire – procedura ce constituie regula in materia despagubirii persoanelor pagubite prin accidente de vehicule, provocate fie de un vehicul neidentificat, fie de un vehicul pentru care nu a fost indeplinita obligatia de asigurare.

Nici legislatia comunitara, nici dreptul intern nu exclud insa posibilitatea valorificarii drepturilor persoanelor pagubite prin accidente de vehicule in raport cu Fondul de protectie a victimelor strazii pe calea actiunii in justitie. In acest caz, Normele privind Fondul de protectie a victimelor strazii prevad: in art. 11 alin. (1), ca drepturile persoanelor pagubite prin accidente de vehicule supuse inmatricularii, in care autorul a ramas neidentificat sau vehiculul nu este asigurat de raspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, se exercita impotriva Fondului; in art. 11 alin. (2), ca „persoanele prejudiciate care au inaintat actiune in justitie impotriva persoanei sau persoanelor responsabile pentru repararea prejudiciului vor fi despagubite de Fond in baza hotararii judecatoresti”, Fondul avand „legitimare procesuala pasiva, in calitate de garant al obligatiei de despagubire, in limitele si in conditiile prevazute de reglementarile legale in vigoare”; iar in art. 13 teza I, ca „dupa plata despagubirilor, Fondul se subroga in drepturile persoanelor prejudiciate”.

Atat dispozitiile legislatiei comunitare, cat si dispozitiile dreptului intern stabilesc asadar reguli speciale conform carora Fondul de protectie a victimelor strazii acorda despagubiri persoanelor pagubite prin accidente de vehicule. In cadrul acestor reguli se disting cele referitoare la valorificarea drepturilor persoanelor pagubite pe calea actiunii in justitie, potrivit carora: drepturile persoanelor pagubite prin accidente de vehicule, in care autorul a ramas neidentificat sau vehiculul nu este asigurat de raspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, se exercita impotriva Fondului; persoanele prejudiciate care au inaintat actiune in justitie impotriva persoanei sau persoanelor responsabile pentru repararea prejudiciului vor fi despagubite de Fond in baza hotararii judecatoresti; Fondul are legitimare procesuala pasiva, in calitate de garant al obligatiei de despagubire, fara insa a putea opune persoanelor pagubite beneficiul de discutiune in raport cu persoanele vinovate de producerea accidentului; iar dupa plata despagubirilor, Fondul se subroga in drepturile persoanelor prejudiciate.

In ipoteza in care accidentul a fost provocat de un vehicul ce nu este asigurat de raspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, drepturile persoanei pagubite pot fi valorificate prin exercitarea actiunii civile alaturate actiunii penale in cadrul procesului penal.

In conformitate cu dispozitiile art. 14 alin. 1 si 2 din Codul de procedura penala, actiunea civila, care poate fi alaturata actiunii penale in cadrul procesului penal prin constituirea persoanei vatamate ca parte civila, are ca obiect tragerea la raspundere civila a inculpatului si a partii responsabile civilmente, iar potrivit art. 24 alin. 3 din acelasi cod, persoana chemata in procesul penal sa raspunda, potrivit legii civile, pentru pagubele provocate prin fapta invinuitului sau inculpatului se numeste parte responsabila civilmente.

Or, in raport cu dispozitiile Legii nr. 32/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, si ale normelor adoptate in temeiul acestei legi, Fondul de protectie a victimelor strazii este persoana chemata sa raspunda, potrivit legii civile, pentru pagubele provocate prin fapta inculpatului, autor al accidentului, in ipoteza in care vehiculul nu este asigurat de raspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule si, in consecinta, in aceasta ipoteza, Fondul are calitatea de parte responsabila civilmente.

Raspunderea civila a Fondului de protectie a victimelor strazii, ca parte responsabila civilmente, este insa guvernata de regulile speciale cuprinse in dispozitiile Legii nr. 32/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, si ale normelor adoptate in temeiul acesteia, dispozitii care transpun legislatia comunitara, urmaresc obiectivul inscris in preambulul Directivei 2009/103/CE ca victima sa nu ramana nedespagubita in cazul in care vehiculul care a provocat accidentul nu este asigurat (pct. 14) si pornesc de la ideea, reflectata in preambulul aceleiasi directive, ca, in cazul unui accident cauzat de un vehicul neasigurat, organismul care despagubeste victimele accidentelor cauzate de vehicule neasigurate are o pozitie mai buna decat victima la intentarea unei actiuni impotriva partii responsabile (pct. 18). In acest sens, Normele privind Fondul de protectie a victimelor strazii stabilesc, in art. 11 alin. (1) si (2), ca drepturile persoanelor prejudiciate se exercita impotriva Fondului si ca aceste persoane vor fi despagubite de Fond in baza hotararii judecatoresti, iar in art. 13 ca, dupa plata despagubirilor, Fondul se subroga in drepturile persoanelor prejudiciate, persoana sau persoanele responsabile pentru repararea prejudiciului avand obligatia sa ramburseze Fondului despagubirile platite. Normele invocate conduc la concluzia ca Fondul va putea fi obligat, singur, la plata despagubirilor, iar dupa plata acestora se va subroga in drepturile persoanelor prejudiciate, indreptandu-se impotriva inculpatului, autor al accidentului, pentru recuperarea despagubirilor achitate.

Retinand cele mai sus expuse si avand in vedere ca si victima a avut o culpa in producerea accidentului , instanta urmeaza ca in baza art. 14, 346 Cod proc. pen. cu ref. la art. 998 si urm. Cod civil , art.3 din Ordinul nr. 1 din 04.03.2008 pentru punerea in aplicare a Normelor privind Fondul de protectie a victimelor strazii, sa admita in parte actiunea civila formulata de partea civila A si sa oblige pe inculpatul P F sa-i plateasca acesteia, in solidar cu partea responsabila civilmente Asociatia Fondului de Protectie a Victimelor strazii, suma de 10.900 lei daune materiale reprezentand cheltuielile de inmormantare si pomenile ulterioare efectuate pentru victima A D. La suma de 15.000 lei dovedita, s-a aplicat procentul de 90%, privind culpa inculpatului si din suma rezultata s-a scazut suma de 2600 lei achitata de inculpat cu ocazia inmormantarii victimei.

In ce priveste daunele morale ,instanta urmeaza sa constate ca sunt justificate.

Decesul victimei a avut un impact psihologic deosebit fata de sotie si cei trei minori.

Viata unui om nu poate fi cuantificata intr-o anumita suma .

Suma solicitata de cei ramasi in viata trebuie sa compenseze oarecum lipsa din familie a celui disparut .

Instanta apreciaza ca suma solicitata de sotia victimei nu este exegerata raportat atat varstei ei cat si a copiilor si felului cum era apreciat cel decedat de consateni.

In consecinta , in baza acelorasi texte de lege mai sus mentionate si retinand aceleasi procente privind culpa celor implicati in accident, instanta va obliga pe inculpatul P F sa-i plateasca partii civile, in solidar cu partea responsabila civilmente Asociatia Fondului de Protectie a Victimelor strazii, daunele morale solicitate in cuantumul astfel rezultat.

In ceea ce priveste despagubirile periodice solicitate de partea civila , instanta retine ca aceasta si sotul ei defunct aveau in intretinere 3 copii minori.

Aceasta nu este incadrata in munca , iar sotul ei lucra numai pe perioada de campanie cu jumatate de norma la I.C.A.R. P, suplimentandu-si insa veniturile prin activitati ocazionale cu caruta proprietate.

Rezulta din cele expuse ca cei trei copii primeau efectiv intretinere de la defunct , potrivit art.86-96 Cod familile si ca sunt indreptatiti sa obtina despagubiri de la autorul faptei cauzatoare de moarte, adica inculpatul.

Referitor la cuantumul prestatiei lunare la care poate fi obligat autorul prejudiciului , trebuie pornit de la principiul ca aceasta prestatie constituie o despagubire si nu o pensie de intretinere, astfel incat criteriul starii materiale a platitorului nu poate fi retinut , acest criteriu fiind specific pentru calcularea pensiei de intretinere prevazute de Codul familiei si nu pentru despagubirile acordate in cadrul raspunderii civile delictuale. Drept urmare , autorul prejudiciului , indiferent de propria sa situatie materiala , urmeaza sa acopere prestatiile pe care le platea victima , prestatii la care urmasii acesteia au fost lipsiti.

Partea civila a solicitat cate 250 lei , lunar pentru fiecare minor cu titlul de despagubiri periodice.

Retinand culpa comuna si proportia anterior stabilita in sarcina fiecarei parti implicata in accident , instanta va obliga pe inculpat in solidar cu partea responsabila civilmente Asociatia Fondului de Protectie a Victimelor strazii, sa platesca lunar, cu titlu de despagubiri periodice pentru fiecare din cei trei minori: A C , A G I si A V, incepand cu data decesului tatalui lor si pana la majoratul fiecaruia, cu obligarea inculpatului de a rambursa Asociatiei Fondului de Protectie a Victimelor Fondului ,despagubirile achitate de aceasta catre partea civila.

Potrivit art. 14 , 346 Cod proc. pen. cu ref. la art. 1000 Cod civil si art. 313 din Legea nr. 95/2006 , instanta urmeaza sa oblige pe inculpat sa plateasca in solidar cu partea responsabila civilmente Asociatia Fondului de Protectie a Victimelor strazii, partii civile Spitalul Municipal de Urgente „ Elena Beldiman” B suma de 240,395 lei cheltuieli de spitalizare a victimei, cu obligarea inculpatului de a rambursa Asociatiei Fondului de Protectie a Victimelor Fondului, despagubirile achitate de aceasta catre partea civila.

Instanta apreciaza ca cererea Fondului de a nu fi obligata la plata acestor cheltuieli nu este intemeiata deoarece art. 5 alin.4 din acelasi Ordin mentionat anterior, face vorbire de entitati care au compensat in orice fel persoanele pagubite sau au oferit acestora servicii in legatura cu prejudiciile suferite, in baza unor contracte incheiate ori in baza legii, nu are dreptul sa solicite de la Fond recuperarea cheltuielilor efectuate, ori in speta de fata nu s-a dovedit asa ceva

In baza art. 191 Cod proc. pen. instanta va obliga pe inculpat sa plateasca in solidar cu partea responsabila civilmente Asociatia Fondului de Protectie a Victimelor strazii, statului, cheltuielile judiciare avansate in cauza din care suma 50% din onorarul pentru asistenta juridica din oficiu la cercetarea judecatoreasca, va fi virata din fondul Ministerului Justitiei catre Baroul de Avocati V.

In baza art. 193 Cod proc. pen. instanta va obliga pe inculpat sa plateasca partii civile A cheltuielile judiciare avansate de aceasta in cauza reprezentand onorar asistenta juridica.

Etichete: