Top

Curgerea dobânzilor de la data punerii în întârziere conform art.1586 C.civ. în situaţia în care părţile contractante nu au stabilit o dată.

MATERIE CIVILĂ

Sentinţa civilă nr. 653 / 28.03.2008

Curgerea dobânzilor de la data punerii în întârziere conform art.1586

C.civ. în situaţia în care părţile contractante nu au stabilit o dată.

Prin acţiunea înregistrată sub nr. X la Judecătoria Tecuci,

reclamantul MD a chemat în judecată pe pârâţii FF ş.a. pentru a fi obligaţi la

plata sumei de 6000 lei cu titlu de împrumut, cu dobânda aferentă calculată de

la data acordării împrumutului şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de

judecată.

A susţinut că pârâţii sunt finii săi de cununie iar la data de

21.04.2005 le-a dat suma de 6000 lei cu titlu de împrumut, pe care cei doi

pârâţi s-au angajat să o restituie în luna septembrie 2005. Obligaţia de

restituire nu a fost respectată, motiv pentru care a notificat pe aceştia prin

intermediul executorului judecătoresc la data de 14.12.2007, dar până în prezent

aceştia nu şi-au respectat obligaţia asumată la data încheierii contractului de

împrumut.

A solicitat probele în dovedirea acţiunii: acte, interogatoriul

pârâţilor şi proba testimonială.

Pârâţii au solicitat respingerea acţiunii cu motivarea că aspectele

invocate de reclamant nu corespund realităţii. S-au opus probei testimoniale cu

motivarea că aceasta încalcă prevederile art.1191 C.civ.

Judecătoria Tecuci prin sentinţa civilă nr.653/28.03.2008 a admis

acţiunea, a obligat pârâţii să plătească reclamantului suma de 6000 lei cu titlu

de împrumut nerestituit, dobânda aferentă acestei sume cu începere de la data

de 31.11.2005 şi până în prezent, a obligat pârâţii să achite reclamantului suma

de 546,26 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Instanţa a reţinut că pârâţii sunt finii de cununie ai reclamantului

şi între aceştia există strânse relaţii de încredere reciprocă aşa cum implică o

astfel de relaţie şi cum s-a dovedit cu declaraţia martorei LV. La data de

21.04.2005 pârâţii au împrumutat de la reclamant suma de 6000 lei cu obligaţia

de a-i restitui în toamna aceluiaşi an, fără ca între părţi să se fi încheiat un act

tocmai datorită imposibilităţii morale de a preconstitui înscrisul datorită relaţiilor

apropiate care exista între părţi. Suma a fost predată pârâtei FF la reclamant în

apartamentul acestuia unde se mai aflau în vizită martorii LV, LC. Cu acel

prilej s-au purtat discuţii între reclamant şi cei doi martori cu privire la scopul

pentru care avenit în vizită pârâta FF, la calitatea acesteia de fină de cununie a

reclamantului, la cuantumul sumei împrumutate, precum şi la scopul pentru

care s-a împrumutat această sumă de bani ( finalizarea unei construcţii). Din

probele administrate a mai rezultat că reclamantul dispunea de o sumă de bani

considerabilă deoarece încasase nişte venituri compensatorii.

Cu privire la apărarea pârâţilor pe excepţia inadmisibilităţii

probei cu martori, instanţa a reţinut că o asemenea probă este admisibilă în

condiţiile în care se dovedeşte imposibilitatea morală de a preconstitui un

înscris în virtutea unor relaţii de încredere existente între părţi. Datorită faptului

că pârâţii sunt finii de cununie ai reclamantului s-a apreciat că în cauză este

aplicabilă excepţia prevăzută de art.1198 alin.2 C.civ.

Ca urmare, instanţa a considerat dovedită pretenţia reclamantului

şi a dispus admiterea cererii de restituire a sumei de 6000 lei cu titlu de

împrumut. Faţă de prevederile art.1586 C.civ. s-a considerat că după data

expirării termenului împrumutului pârâţii datorează dobânzi, motiv pentru care

aceştia au fost obligaţi şi la plata dobânzii cu începere de la data de

31.11.2005 şi până în prezent.

Pârâţii, prin soluţia dispusă au căzut în pretenţii, motiv pentru

care potrivit art.274 C.p.c. au fost obligaţi la plata cheltuielilor de judecată

efectuate de reclamant cu susţinerea procesului.

Pârâţii au declarat recurs şi au susţinut că soluţia instanţei de fond

este nelegală şi netemeinică pentru că a admis proba testimonială deşi în

conformitate cu art.1191 C.civ. o asemenea probă nu era admisibilă, iar art.1198

pct.2 C.civ. se referă la situaţii în care cauza de faţă nu poate fi inclusă. Au

solicitat să se aibă în vedere că între ei şi reclamant nu existau relaţii apropiate,

nu se vizitau şi ca urmare greşit a reţinut instanţa că între părţi existau relaţii de

încredere reciprocă.

Prin decizia civilă nr.534/10.09.2008 a Tribunalului Galaţi s-a

admis recursul şi a fost modificată în parte hotărârea instanţei de fond în

sensul că au fost obligaţi pârâţii să plătească reclamantului dobânda legală

începând cu data de 14 dec.2007 în loc de 31 noiembrie 2005. au fost

menţinute celelalte dispoziţii şi a fost obligat reclamantul la cheltuielile de

judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de recursa reţinut

următoarele:

Relaţia dintre reclamant şi pârâţi ( naşi de cununie) nu este

contestată, dar pârâţii susţin că relaţiile nu erau atât de apropiate, respectiv nu se

vizitau şi nu menţineau relaţii de prietenie. Totuşi instanţa nu poate ignora

depoziţiile martorilor audiaţi cu privire la acest aspect din care rezultă că pârâta a

fost prezentată şi primită în casa reclamantului în calitate de fină de cununie.

Specificul şi semnificaţia acestei relaţii ( naş-fin) constituie motive pentru a se

reţine că în ce-l priveşte pe reclamant a existat o imposibilitate morală de a

preconstitui un act cu privire la operaţiunea juridică care a avut loc între părţi,

constituie o excepţie recunoscută de jurisprudenţă şi încadrată în art.1198 C.civ.

Din acest punct de vedere critica adusă sentinţei ce face obiectul prezentului

recurs este neîntemeiată deoarece reclamantul are posibilitatea legală să

dovedească cu proba testimonială excepţia împrumutului şi a cuantumului şi a

cuantumului acestuia.

Ca urmare instanţa a reţinut corect aspectele legate de faptul

juridic al predării unei sume de bani către pârâtă, cu titlu de împrumut (

6000 lei). De asemenea, în condiţiile în care pârâta a mulţumit reclamantului

pentru suma dată cu împrumut şi în numele soţului constată că în cauză

aceasta a acţionat în virtutea mandatului tacit reciproc existent între ei şi a

efectuat un act ce se încadrează în art.32 alin.1 lit.c C.fam., situaţie în raport

de care ambii soţi sunt ţinuţi să răspundă.

In virtutea dreptului la viaţă privată nu era oportun ca instanţa să

ceară reclamantului să facă dovada veniturilor, economiilor pe care le avea în

casă. Oricum existenţa acestora a fost demonstrată cu martorii audiaţi la

propunerea reclamantului care au demonstrat că acesta fiind militar pensionar a

încasat plăţi compensatorii ( situaţie de notorietate).

Este adevărat că la data de 29.02.2008 apărătorul reclamantului a

precizat că reclamantul a renunţat la capătul de cerere referitor la dobânzi, dar la

data respectivă reclamantul nu era prezent iar în lipsa unui mandat special

avocatul nu putea face renunţări în numele clientului său şi în consecinţă

instanţa de fond a procedat corect şi s-a pronunţat cu respectarea principiilor

care guvernează dreptul de dispoziţie, astfel cum este reglementat de art.274 C.p.c.

Instanţa a greşit însă în ceea ce priveşte data de la care pârâţii

datorează dobânda. Astfel, reclamantul a recunoscut prin cererea de chemare în

judecată că împrumutul a fost acordat fără dobândă. In condiţiile în care pârâţii

nu şi-au respectat obligaţia de restituire la termenul convenit de părţi, aceştia

datorează dobânzi de la data punerii în întârziere astfel cum prevede art.1586

C.civ. In speţă, pârâţii au fost notificaţi prin intermediul executorului

judecătoresc la data de 14.12.2007 şi ca urmare aceasta este data de la care se

pot acorda dobânzi.

Etichete: