Înlocuirea măsurii arestării preventive. Obligarea de a nu părăsi ţara. Temeiurile înlocuirii

Măsura arestării preventive poate fi înlocuită cu o altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri.
Ca atare, măsura arestării preventive luate în temeiul art. 148 lit. f) C.pr.pen. poate fi înlocuită cu aceea a obligării de a nu părăsi ţara în cazul în care lăsarea în libertate a inculpaţilor nu mai prezintă pericol concret pentru ordinea publică ori s-au schimbat celelalte temeiuri ale arestării prevăzute de lege.
Curtea de Apel Iaşi, încheierea penală nr. 84 din 11 septembrie 2008
Prin încheierea nr. 98 din 09 septembrie 2008 Tribunalul Iaşi a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaţilor B.V. şi B.C.-C. pentru o perioadă de 20 de zile, începând de la data de 12 septembrie 2008 până la data de 1 octombrie 2008 inclusiv.
S-a respins cererea inculpatului B.V. de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că potrivit art. 155 al. 1 C.pr.pen. , arestarea inculpatului dispusă de instanţă poate fi prelungită în cursul urmăririi penale, motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea iniţială impun în continuare privarea de libertate sau există indicii noi care să justifice privarea de libertate.
Instanţa a constatat că de la momentul luării măsurii arestării preventive faţă de cei doi inculpaţi nu a intervenit nici un aspect care să conducă la concluzia că nu mai există temeiurile ce au determinat arestarea ori că aceste temeiuri s-au modificat.
Din mijloacele de probă administrate în cauză se desprinde, în mod necesar, presupunerea că în perioada iulie –august 2008 cei doi inculpaţi au distribuit droguri de risc consumatorilor din municipiul Iaşi.
Indiciile temeinice, în sensul art. 68 ind. 1 C.pr.pen., oferite de materialul probator administrat în cauză sunt suficiente pentru luarea şi prelungirea măsurii arestării preventive. În acest moment procesual nu este necesară înlăturarea pe deplin a prezumţiei de nevinovăţie a inculpaţilor, presupunerea rezonabilă că aceştia au săvârşit faptele penale de care sunt învinuiţi fiind suficientă pentru a justifica prelungirea arestării preventive.
Motivele verosimile la care se referă articolul 5 paragraful 1 litera c din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu trebuie să aibă forţa unor probe care ar justifica trimiterea în judecată sau condamnarea. În cauzele „Brogan împotriva Marii Britanii” şi „Murray împotriva Marii Britanii” Curtea a arătat că articolul 5 paragraful 1 lit. c) nu presupune ca faptele care suscită bănuieli să prezinte acelaşi nivel de certitudine cu cele care permit condamnarea. Rolul măsurii arestării preventive este acela de a se continua cercetările pentru a permite clarificarea sau, dimpotrivă, înlăturarea suspiciunilor.
Temeinicia motivelor arestării preventive este dată de transcrierea convorbirilor telefonice dintre cei doi inculpaţi, precum şi dintre aceştia şi alte persoane, declaraţia inculpatului B.V. de recunoaştere a săvârşirii faptei de trafic de droguri, droguri pe care le procura de la inculpatul B.C.-C., procesul-verbal privind percheziţia domiciliară efectuată la locuinţa inculpatului B.V. , procesele-verbale privind procurarea autorizată de droguri de către colaboratorii sub acoperire. Chiar dacă nici în locuinţa inculpatului B.C.-C., dar nici asupra acestuia nu au fost găsite droguri, convorbirile telefonice purtate de acesta cu celălalt inculpat la 1 august 2008 şi 4 august 2008, în care fac referire la „un baston”, coroborate cu procesul-verbal privind percheziţia domiciliară efectuată la locuinţa inculpatului B.V. din care rezultă că rezina de canabis descoperită la domiciliul acestuia era sub formă de baghete, oferă date care justifică bănuiala că şi inculpatul B.C.-C. a săvârşit infracţiunea pentru care este cercetat.
Suspiciunea rezultată din probe că inculpaţii B.V. şi B.C.-C. au săvârşit o infracţiune deosebit de gravă, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, este suficientă pentru a constata că lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unei stări de nelinişte, a unui sentiment de insecuritate în rândul societăţii civile, generate de rezonanţa socială negativă a faptului că persoanele asupra cărora planează acuzaţia comiterii unor infracţiuni de o asemenea gravitate sunt cercetate în stare de libertate.
Împotriva încheierii au declarat recurs inculpaţii.
Instanţa de recurs a constatat că inculpaţii B.C.-C. şi B.V. sunt cercetaţi de D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iaşi pentru trafic de droguri de risc, prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000. În fapt, se presupune că B.C.-C. – în perioada iunie-august 2008 – a trimis cumnatului său Ş.Ş.-F., în Italia, diverse sume de bani prin serviciile poştale electronice, în schimbul cărora primea circa 100 grame de haşiş la 2-3 săptămâni. B.V. este acuzat că dădea haşişul primit inculpatului B.C.-C., cel din urmă vânzând drogul unor diverşi consumatori, cei doi împărţind câştigul. Se mai presupune că la 12 august 2008 inculpatul B.C.-C. a ridicat un pachet trimis de cumnatul său, Ş.Ş-.F., pachet conţinând circa 30 de grame de haşiş. În ceea ce îl priveşte pe inculpatul B.V., el este acuzat că în perioada iulie – august 2008, în şapte ocazii diferite, a oferit spre vânzare droguri de risc (rezină de canabis) investigatorilor sub acoperire şi colaboratorilor acestora, în această perioadă oferind spre vânzare droguri de risc mai multor consumatori. La 13 august 2008, la domiciliul inculpatului B.V. s-a găsit o cantitate de 18 grame de rezină de canabis, haşiş, provenind de la inculpatul B.C.-C., cantitate pregătită pentru a fi distribuită consumatorilor. La luarea măsurii arestării preventive a inculpaţilor, Tribunalul Iaşi a constatat că în ceea ce îi priveşte pe ambii inculpaţi sunt îndeplinite cerinţele art. 143 C.pr.pen., ei aflându-se în cazul de arestare preventivă de la litera „f” a art. 148 C.pr.pen.
Instanţa de recurs a constatat că greşit s-a stabilit că inculpaţii se află în cazul de arestare preventivă de la litera „f” a art. 148 C.pr.pen., lipsind probele că lăsarea lor în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică. Curtea de apel reţine că, într-adevăr, faptele pentru care sunt cercetaţi B.C.-C. şi B.V. sunt grave. Modalitatea concretă în care se presupune – însă – că ele s-au comis (prin procurarea drogurilor dintr-o singură sursă, din străinătate, sursa fiind o rudă identificată a inculpatului B.C.-C. şi prin acte de vânzare doar către colaboratori ai investigatorilor sub acoperire) conduce instanţa la concluzia că lăsaţi în libertate cei doi inculpaţi nu ar ameninţa ordinea publică, ei neputând reitera actele materiale care au determinat punerea sub acuzare. Nu au fost prezentate elemente care să justifice bănuiala că B.C.-C. şi B.V. fac parte dintr-un grup bine organizat de trafic de droguri, cu surse de aprovizionare şi reţea de clienţi.
Faţă de cele expuse, curtea de apel a constatat că nu se impune privarea în continuare de libertate a recurenţilor. Pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal – însă – este necesar a se lua, în ce-i priveşte pe inculpaţi, măsura preventivă a obligării lor de a nu părăsi ţara, conform art. 145 indice 1 C.pr.pen. .