Top

ÎNLOCUIREA MĂSURII ARESTĂRII PREVENTIVE CU MĂSURA OBLIGĂRII DE A NU PĂRĂSI ŢARA. INCIDENŢA ART.139 C.PR.PEN.

Prin decizia penala nr. 498 / 16.09.2005 a Tribunalului Galaţi a fost admis recursul declarat de inculpata R.S. împotriva încheierii de şedinţă din 09.09.2005 a Judecatoriei Galaţi, a fost casată în parte încheierea recurata, înlaturându-se dispoziţiile prin care a fost menţinută starea de arest preventiv a inculpatei iar în rejudecare s-a dispus, în baza art.139 C.p.p., înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara prev.de art.145/1 C.pr.pen.

Totodată s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatei dacă aceasta nu este arestată în altă cauză şi s-au menţinut celelalte dispoziţii din încheierea recurată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de control judiciar a reţinut că inculpata R.S. a fost arestata preventiv pe data de 12 mai 2005 ca urmare a savarsirii infracţiunii de “furt calificat” constand în aceea că în ziua de 10.05.2005, prin folosirea fără drept a unei chei mincinoase a pătruns în locuinţa părţii vătămate C.M. de unde a sustras 200.000.000 lei ROL.

La luarea măsurii s-a avut în vedere că lăsarea în libertate a inculpatei prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, deoarece existau indicii că aceasta a acţionat cu viclenie, profitând de încrederea părţii vătămate şi că arestarea preventivă se impunea pentru protejarea intereselor publice.

Trimisă în judecată prin rechizitoriul nr. 2690/P/2005 din 03.06.2005 nculpata a dat dovadă de sinceritate recunoscand şi regretând profund fapta comisă iar din declaraţia părţii vătămate rezultă că din suma de 200.000.000 lei sustrasă de inculpata i-a fost restituită suma de 183.000.000 lei.

Vazand că inculpata este la primul impact cu legea penală, că a avut o atitudine sinceră şi cooperantă pe parcursul procesului penal, că în mare parte prejudiciul a fost acoperit, ţinand seama şi de faptul că inculpata este mamă a doi copii minori, tribunalul a apreciat că temeiurile care au stat la baza arestării preventive s-au modificat şi că pentru continuarea cercetarii judecatoreşti nu mai este necesară menţinerea starii de arest preventiv a inculpatei.

Faţă de cele mai sus arătate şi reţinând că pentru finalizarea cercetarii judecatoreşti, în bune condiţii este totuşi necesară o măsură preventivă faţă de inculpata, tribunalul a dispus înlocuirea măsurii arestarii preventive cu masura obligării de a nu părăsi localitatea.

Etichete:

Înlocuirea măsurii arestării preventive. Obligarea de a nu părăsi ţara. Temeiurile înlocuirii

Măsura arestării preventive poate fi înlocuită cu o altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri.
Ca atare, măsura arestării preventive luate în temeiul art. 148 lit. f) C.pr.pen. poate fi înlocuită cu aceea a obligării de a nu părăsi ţara în cazul în care lăsarea în libertate a inculpaţilor nu mai prezintă pericol concret pentru ordinea publică ori s-au schimbat celelalte temeiuri ale arestării prevăzute de lege.
Curtea de Apel Iaşi, încheierea penală nr. 84 din 11 septembrie 2008
Prin încheierea nr. 98 din 09 septembrie 2008 Tribunalul Iaşi a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaţilor B.V. şi B.C.-C. pentru o perioadă de 20 de zile, începând de la data de 12 septembrie 2008 până la data de 1 octombrie 2008 inclusiv.
S-a respins cererea inculpatului B.V. de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că potrivit art. 155 al. 1 C.pr.pen. , arestarea inculpatului dispusă de instanţă poate fi prelungită în cursul urmăririi penale, motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea iniţială impun în continuare privarea de libertate sau există indicii noi care să justifice privarea de libertate.
Instanţa a constatat că de la momentul luării măsurii arestării preventive faţă de cei doi inculpaţi nu a intervenit nici un aspect care să conducă la concluzia că nu mai există temeiurile ce au determinat arestarea ori că aceste temeiuri s-au modificat.
Din mijloacele de probă administrate în cauză se desprinde, în mod necesar, presupunerea că în perioada iulie –august 2008 cei doi inculpaţi au distribuit droguri de risc consumatorilor din municipiul Iaşi.
Indiciile temeinice, în sensul art. 68 ind. 1 C.pr.pen., oferite de materialul probator administrat în cauză sunt suficiente pentru luarea şi prelungirea măsurii arestării preventive. În acest moment procesual nu este necesară înlăturarea pe deplin a prezumţiei de nevinovăţie a inculpaţilor, presupunerea rezonabilă că aceştia au săvârşit faptele penale de care sunt învinuiţi fiind suficientă pentru a justifica prelungirea arestării preventive.
Motivele verosimile la care se referă articolul 5 paragraful 1 litera c din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu trebuie să aibă forţa unor probe care ar justifica trimiterea în judecată sau condamnarea. În cauzele „Brogan împotriva Marii Britanii” şi „Murray împotriva Marii Britanii” Curtea a arătat că articolul 5 paragraful 1 lit. c) nu presupune ca faptele care suscită bănuieli să prezinte acelaşi nivel de certitudine cu cele care permit condamnarea. Rolul măsurii arestării preventive este acela de a se continua cercetările pentru a permite clarificarea sau, dimpotrivă, înlăturarea suspiciunilor.
Temeinicia motivelor arestării preventive este dată de transcrierea convorbirilor telefonice dintre cei doi inculpaţi, precum şi dintre aceştia şi alte persoane, declaraţia inculpatului B.V. de recunoaştere a săvârşirii faptei de trafic de droguri, droguri pe care le procura de la inculpatul B.C.-C., procesul-verbal privind percheziţia domiciliară efectuată la locuinţa inculpatului B.V. , procesele-verbale privind procurarea autorizată de droguri de către colaboratorii sub acoperire. Chiar dacă nici în locuinţa inculpatului B.C.-C., dar nici asupra acestuia nu au fost găsite droguri, convorbirile telefonice purtate de acesta cu celălalt inculpat la 1 august 2008 şi 4 august 2008, în care fac referire la „un baston”, coroborate cu procesul-verbal privind percheziţia domiciliară efectuată la locuinţa inculpatului B.V. din care rezultă că rezina de canabis descoperită la domiciliul acestuia era sub formă de baghete, oferă date care justifică bănuiala că şi inculpatul B.C.-C. a săvârşit infracţiunea pentru care este cercetat.
Suspiciunea rezultată din probe că inculpaţii B.V. şi B.C.-C. au săvârşit o infracţiune deosebit de gravă, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, este suficientă pentru a constata că lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unei stări de nelinişte, a unui sentiment de insecuritate în rândul societăţii civile, generate de rezonanţa socială negativă a faptului că persoanele asupra cărora planează acuzaţia comiterii unor infracţiuni de o asemenea gravitate sunt cercetate în stare de libertate.
Împotriva încheierii au declarat recurs inculpaţii.
Instanţa de recurs a constatat că inculpaţii B.C.-C. şi B.V. sunt cercetaţi de D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iaşi pentru trafic de droguri de risc, prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000. În fapt, se presupune că B.C.-C. – în perioada iunie-august 2008 – a trimis cumnatului său Ş.Ş.-F., în Italia, diverse sume de bani prin serviciile poştale electronice, în schimbul cărora primea circa 100 grame de haşiş la 2-3 săptămâni. B.V. este acuzat că dădea haşişul primit inculpatului B.C.-C., cel din urmă vânzând drogul unor diverşi consumatori, cei doi împărţind câştigul. Se mai presupune că la 12 august 2008 inculpatul B.C.-C. a ridicat un pachet trimis de cumnatul său, Ş.Ş-.F., pachet conţinând circa 30 de grame de haşiş. În ceea ce îl priveşte pe inculpatul B.V., el este acuzat că în perioada iulie – august 2008, în şapte ocazii diferite, a oferit spre vânzare droguri de risc (rezină de canabis) investigatorilor sub acoperire şi colaboratorilor acestora, în această perioadă oferind spre vânzare droguri de risc mai multor consumatori. La 13 august 2008, la domiciliul inculpatului B.V. s-a găsit o cantitate de 18 grame de rezină de canabis, haşiş, provenind de la inculpatul B.C.-C., cantitate pregătită pentru a fi distribuită consumatorilor. La luarea măsurii arestării preventive a inculpaţilor, Tribunalul Iaşi a constatat că în ceea ce îi priveşte pe ambii inculpaţi sunt îndeplinite cerinţele art. 143 C.pr.pen., ei aflându-se în cazul de arestare preventivă de la litera „f” a art. 148 C.pr.pen.
Instanţa de recurs a constatat că greşit s-a stabilit că inculpaţii se află în cazul de arestare preventivă de la litera „f” a art. 148 C.pr.pen., lipsind probele că lăsarea lor în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică. Curtea de apel reţine că, într-adevăr, faptele pentru care sunt cercetaţi B.C.-C. şi B.V. sunt grave. Modalitatea concretă în care se presupune – însă – că ele s-au comis (prin procurarea drogurilor dintr-o singură sursă, din străinătate, sursa fiind o rudă identificată a inculpatului B.C.-C. şi prin acte de vânzare doar către colaboratori ai investigatorilor sub acoperire) conduce instanţa la concluzia că lăsaţi în libertate cei doi inculpaţi nu ar ameninţa ordinea publică, ei neputând reitera actele materiale care au determinat punerea sub acuzare. Nu au fost prezentate elemente care să justifice bănuiala că B.C.-C. şi B.V. fac parte dintr-un grup bine organizat de trafic de droguri, cu surse de aprovizionare şi reţea de clienţi.
Faţă de cele expuse, curtea de apel a constatat că nu se impune privarea în continuare de libertate a recurenţilor. Pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal – însă – este necesar a se lua, în ce-i priveşte pe inculpaţi, măsura preventivă a obligării lor de a nu părăsi ţara, conform art. 145 indice 1 C.pr.pen. .

Etichete:

Inlocuirea masurii arestarii preventive a inculpatului cu masura obligarii de a nu parasi tara, prevazuta de art. 145 ind. 1 Cod procedura penala. Conditii.

Decizia penala nr.330 din 10.09.2008

Prin încheierea pronuntata de Judecatoria Târgu Neamt, la data de 04.09.2008, în baza art. 160b alin. 3 Cod procedura penala, s-a mentinut masura arestarii preventive fata de inculpatul P. R. F., cercetat pentru savârsirea infractiunilor prevazute de art. 208, 209 alin. 1 lit. a, g, i, alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal si art. 75 lit. c Cod penal si art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 si de art. 208 – 209 alin. 1 lit. g, i Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.

Pentru a pronunta aceasta solutie, prima instanta a retinut urmatoarele:

Verificând legalitatea si temeinicia arestarii preventive a inculpatului P. R. F., s-a constatat ca temeiurile pentru care a fost luata masura arestarii preventive subzista si ca aceste temeiuri impun în continuare privarea de libertate, masura luata fiind temeinica si legala, în baza art. 160 b alin. 3 Cod procedura penala.

Totodata, exista, în continuare, riscul ca inculpatul sa savârseasca noi infractiuni, risc ce rezulta din modul si mijloacele savârsirii faptelor de care este învinuit, prin efractie, escaladare, pe timp de noapte, împreuna cu un minor si în forma continuata, dar si din conduita inculpatului care, dupa ce a fost învinuit de savârsirea unor furturi, a sustras si un autovehicul, pe care l-a condus pe drumurile publice fara permis.

Faptele asa cum sunt retinute în rechizitoriu, prezinta un grad ridicat de pericol social si au fost savârsite la intervale scurte de timp, ceea ce denota perseverenta infractionala a faptuitorului.

Împotriva încheierii a declarat recurs, în termen legal, inculpatul, fara sa-l motiveze în scris. Oral în fata instantei si prin aparator, a solicitat revocarea masurii arestarii preventive, în raport de faptul ca nu are antecedente penale, a achitat prejudiciul cauzat partilor vatamate, este tânar si a înteles consecintele faptelor sale.

Recursul este fondat.

Tribunalul, verificând, în temeiul art. 38514 alin. 1 Cod procedura penala, încheierea atacata, pe baza lucrarilor si materialului din dosarul cauzei, în raport de motivele invocate, cât si din oficiu, conform dispozitiilor art. 3856 alin. 3 Cod procedura penala, a constatat ca recursul declarat de inculpat este fondat pentru urmatoarele considerente:

Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat, în cauza Wemhoff, principiul general care trebuie sa guverneze la luarea masurii arestarii preventive:”detentia preventiva trebuie sa aiba un caracter exceptional, starea de libertate fiind starea normala, si ea nu trebuie sa se prelungeasca dincolo de limitele rezonabile, independent de faptul ca ea se va computa sau nu din pedeapsa”. Aprecierea limitelor rezonabile ale unei detentii provizorii se face luându-se în considerare circumstantele concrete ale fiecarui caz, pentru a vedea în ce masura ”exista indicii precise cu privire la un interes public real care, fara a fi adusa atingere prezumtiei de nevinovatie, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecarii în stare de libertate” (cauza Labita c. Italia).

Prin urmare, instanta este obligata sa vegheze la un just echilibru între durata masurii privarii de libertate, pe de o parte, si interesul public de protectie a cetatenilor împotriva comiterii de infractiuni grave, dedus din modul de savârsire al faptei, cu privire la care exista indicii ca a avut loc cu participarea inculpatului si din consecintele acesteia, precum si interesul desfasurarii în bune conditii a procesului penal.

Aplicând criteriile impuse de jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, la cauza ce formeaza obiectul prezentului recurs, Tribunalul a apreciat ca privarea de libertate a inculpatului nu se mai justifica, întrucât temeiurile care au determinat luarea acestei masuri s-au modificat.

Pericolul concret pentru ordinea publica s-a atenuat, prin perioada de timp în care inculpatul a fost arestat, prin crearea unei noi atitudini fata de valorile sociale ocrotite de legea penala, cu atât mai mult ca acesta a avut o atitudine sincera si de regret, a achitat prejudiciul cauzat partilor vatamate, este tânar si a înteles consecintele faptelor sale.

Fata de cele expuse, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. a Cod procedura penala, s-a admis recursul declarat de inculpatul P. R. F . împotriva încheierii pronuntata de Judecatoria Târgu Neamt, la data de 04.09.2008, care a fost casata în parte, numai cu privire la masura mentinerii arestarii preventive.

Rejudecând cauza, în fond, în temeiul art. 139 Cod procedura penala, s-a revocat masura arestarii preventive a inculpatului si s-a înlocuit aceasta masura cu masura obligarii de a nu parasi tara, prevazuta de art.1451 Cod procedura penala.

În temeiul art. 1451, raportat la art. 145 alin. 11 Cod procedura penala, inculpatul a fost obligat sa respecte urmatoarele obligatii:

– sa se prezinte la instantele de judecata ori de câte ori este chemat;

– sa se prezinte la Postul de politie al comunei C., conform programului de supraveghere sau ori de câte ori este chemat;

– sa nu îsi schimbe locuinta, fara încuviintarea instantei de judecata;

– sa nu detina, sa nu foloseasca si sa nu poarte nicio categorie de arme.

Totodata, în temeiul art. 1451, raportat la art. 145 alin. 12 Cod procedura penala, s-a impus inculpatului ca, pe durata masurii obligarii de a nu parasi tara, sa respecte obligatia de a nu se apropia de partile vatamate P. V., F. D. V., I. M. si A. P. P.

De asemenea, s-a dispus punerea, de îndata, în libertate, a inculpatului

S-a atras atentia inculpatului asupra dispozitiilor art. 145 alin. 32 Cod procedura penala, privind încalcarea, cu rea credinta, a masurii si obligatiilor aplicate.

Etichete:

Inlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, prevăzută de art. 145 ind. 1 Cod procedură penală. Condiţii.

Inlocuirea masurii arestarii preventive

a inculpatului cu masura obligarii de a

nu parasi tara, prevazuta de art.

145 ind. 1 Cod procedura penala.

Conditii.

Decizia penala nr.330 din 10.09.2008

Prin încheierea pronuntata de Judecatoria Târgu Neamt, la data de 04.09.2008, în baza art. 160b alin. 3 Cod procedura penala, s-a mentinut masura arestarii preventive fata de inculpatul P. R. F., cercetat pentru savârsirea infractiunilor prevazute de art. 208, 209 alin. 1 lit. a, g, i, alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal si art. 75 lit. c Cod penal si art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 si de art. 208 – 209 alin. 1 lit. g, i Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.

Pentru a pronunta aceasta solutie, prima instanta a retinut urmatoarele:

Verificând legalitatea si temeinicia arestarii preventive a inculpatului P. R. F., s-a constatat ca temeiurile pentru care a fost luata masura arestarii preventive subzista si ca aceste temeiuri impun în continuare privarea de libertate, masura luata fiind temeinica si legala, în baza art. 160 b alin. 3 Cod procedura penala.

Totodata, exista, în continuare, riscul ca inculpatul sa savârseasca noi infractiuni, risc ce rezulta din modul si mijloacele savârsirii faptelor de care este învinuit, prin efractie, escaladare, pe timp de noapte, împreuna cu un minor si în forma continuata, dar si din conduita inculpatului care, dupa ce a fost învinuit de savârsirea unor furturi, a sustras si un autovehicul, pe care l-a condus pe drumurile publice fara permis.

Faptele asa cum sunt retinute în rechizitoriu, prezinta un grad ridicat de pericol social si au fost savârsite la intervale scurte de timp, ceea ce denota perseverenta infractionala a faptuitorului.

Împotriva încheierii a declarat recurs, în termen legal, inculpatul, fara sa-l motiveze în scris. Oral în fata instantei si prin aparator, a solicitat revocarea masurii arestarii preventive, în raport de faptul ca nu are antecedente penale, a achitat prejudiciul cauzat partilor vatamate, este tânar si a înteles consecintele faptelor sale.

Recursul este fondat.

Tribunalul, verificând, în temeiul art. 38514 alin. 1 Cod procedura penala, încheierea atacata, pe baza lucrarilor si materialului din dosarul cauzei, în raport de motivele invocate, cât si din oficiu, conform dispozitiilor art. 3856 alin. 3 Cod procedura penala, a constatat ca recursul declarat de inculpat este fondat pentru urmatoarele considerente:

Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat, în cauza Wemhoff, principiul general care trebuie sa guverneze la luarea masurii arestarii preventive:”detentia preventiva trebuie sa aiba un caracter exceptional, starea de libertate fiind starea normala, si ea nu trebuie sa se prelungeasca dincolo de limitele rezonabile, independent de faptul ca ea se va computa sau nu din pedeapsa”. Aprecierea limitelor rezonabile ale unei detentii provizorii se face luându-se în considerare circumstantele concrete ale fiecarui caz, pentru a vedea în ce masura ”exista indicii precise cu privire la un interes public real care, fara a fi adusa atingere prezumtiei de nevinovatie, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecarii în stare de libertate” (cauza Labita c. Italia).

Prin urmare, instanta este obligata sa vegheze la un just echilibru între durata masurii privarii de libertate, pe de o parte, si interesul public de protectie a cetatenilor împotriva comiterii de infractiuni grave, dedus din modul de savârsire al faptei, cu privire la care exista indicii ca a avut loc cu participarea inculpatului si din consecintele acesteia, precum si interesul desfasurarii în bune conditii a procesului penal.

Aplicând criteriile impuse de jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, la cauza ce formeaza obiectul prezentului recurs, Tribunalul a apreciat ca privarea de libertate a inculpatului nu se mai justifica, întrucât temeiurile care au determinat luarea acestei masuri s-au modificat.

Pericolul concret pentru ordinea publica s-a atenuat, prin perioada de timp în care inculpatul a fost arestat, prin crearea unei noi atitudini fata de valorile sociale ocrotite de legea penala, cu atât mai mult ca acesta a avut o atitudine sincera si de regret, a achitat prejudiciul cauzat partilor vatamate, este tânar si a înteles consecintele faptelor sale.

Fata de cele expuse, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. a Cod procedura penala, s-a admis recursul declarat de inculpatul P. R. F . împotriva încheierii pronuntata de Judecatoria Târgu Neamt, la data de 04.09.2008, care a fost casata în parte, numai cu privire la masura mentinerii arestarii preventive.

Rejudecând cauza, în fond, în temeiul art. 139 Cod procedura penala, s-a revocat masura arestarii preventive a inculpatului si s-a înlocuit aceasta masura cu masura obligarii de a nu parasi tara, prevazuta de art.1451 Cod procedura penala.

În temeiul art. 1451, raportat la art. 145 alin. 11 Cod procedura penala, inculpatul a fost obligat sa respecte urmatoarele obligatii:

– sa se prezinte la instantele de judecata ori de câte ori este chemat;

– sa se prezinte la Postul de politie al comunei C., conform programului de supraveghere sau ori de câte ori este chemat;

– sa nu îsi schimbe locuinta, fara încuviintarea instantei de judecata;

– sa nu detina, sa nu foloseasca si sa nu poarte nicio categorie de arme.

Totodata, în temeiul art. 1451, raportat la art. 145 alin. 12 Cod procedura penala, s-a impus inculpatului ca, pe durata masurii obligarii de a nu parasi tara, sa respecte obligatia de a nu se apropia de partile vatamate P. V., F. D. V., I. M. si A. P. P.

De asemenea, s-a dispus punerea, de îndata, în libertate, a inculpatului

S-a atras atentia inculpatului asupra dispozitiilor art. 145 alin. 32 Cod procedura penala, privind încalcarea, cu rea credinta, a masurii si obligatiilor aplicate.

Etichete: