Top

Anulare act control fiscal. Condiţii pentru plată TVA şi plată fond special de solidaritate cu persoanele cu handicap

Prin acţiunea înregistrată la 14 martie 2005, reclamanta SC „M” SA Botoşani a solicitat în contradictoriu cu DGFP Botoşani anularea deciziei nr.4 din 23.03.2005 emisă de DGFP Botoşani, precum şi a procesului verbal de control nr. IV/6293 din 9 aprilie 2004 încheiat de DGFP Botoşani.

În motivarea acţiunii în contencios administrativ, reclamanta a arătat că, în mod nelegal s-a stabilit în sarcina sa plata unor diferenţe de TVA deoarece a prezentat bonuri prin care au fost restituite materialele laminate şi că, astfel s-a dovedit că nu a existat un consum mai mare decât cel înregistrat în contabilitate. În ceea ce priveşte plata fondului de solidaritate cu persoanele cu handicap, reclamanta a arătat că în mod greşit organul de control a reţinut că nu au fost îndeplinite prev. OUG nr.102/1999, fără să se ia în considerare declaraţiile de posturi vacante transmise la AJOFM Botoşani şi nici răspunsul primit, prin care s-a comunicat faptul că în perioada menţionată în actul de control nu s-au înregistrat persoane cu handicap care să poată fi repartizate pe locurile de muncă solicitate.

Pârâta, prin întâmpinare a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.

Tribunalul Suceava, investit cu soluţionarea, prin sentinţa nr.566 din 7 noiembrie 2005 – secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea în contencios administrativ şi a anulat în parte actele de control fiscal, exonerând pe reclamantă de plata către bugetul consolidat al statului a sumei totale de 51.783.744 lei vechi.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că la data controlului erau în vigoare disp. Lg.345/2002 şi că potrivit disp. art. 18 al.1 lit. b, baza de impozitare era alcătuită din preţurile de achiziţie sau, în lipsa acestora, din preţul de cost determinat în momentul livrării de bunuri sau în momentul prestării serviciilor, dar că în speţă, costurile produselor finite nu au fost influenţate şi că pentru întreaga producţie livrată consumurile de laminate nu au fost depăşite, întrucât au fost operate restituiri de materiale care au fost înregistrate în contabilitate şi care, valoric, acoperă acele depăşiri de consumuri normate, stabilite de organul constatator.

Referitor la fondul special de solidaritate cu persoanele cu handicap, prima instanţă a apreciat că reclamanta nu a făcut dovada respectării disp. art. 42 şi 43 din OUG nr.102/1999, în perioada supusă controlului, respectiv mai 2002 – dec. 2003.

Împotriva sentinţei au declarat recurs reclamanta şi pârâta.

Reclamanta a arătat că sentinţa pronunţată apare nelegală deoarece SC „M” SA Botoşani a îndeplinit condiţiile impuse de art. 43 al.2 din Lg.519/2002, în sensul că a făcut dovada că la cererea de personal din declaraţiile de posturi vacante nu au fost repartizate persoane cu handicap, întrucât nu existau în evidenţele AJOFM Botoşani persoane calificate în meseriile solicitate de aceasta, astfel este exceptată de la plata obligaţiilor prevăzute în alin. 1 al. art.43 din lege.

Pârâta DGFP Botoşani, prin recursul declarat a criticat sentinţa pentru nelegalitate, motivat de faptul că în evidenţa contabilă a reclamantei au fost înregistrate pe cheltuieli cantităţi mai mari de materii prime decât cele prevăzute de tehnologia de fabricaţie, prin modificări ale cantităţilor înscrise pe bonuri de consum şi că atâta vreme cât aceste cantităţi prezentau modificări, ştersături, completări necertificate de un compartiment competent, surplusurile restituite nu pot fi privite decât ca deşeuri ce provin din procesul tehnologic normal de producţie şi nu surplusuri restituite. În această situaţie, apreciază că nu au fost respectate prev. art. 160 din Lg.571/2003 republicată, cu privire la modul de colectare a informaţiilor înscrise pe documentele legale aprobate.

Motivele de recurs au fost încadrate în disp. art. 304 pct.9 Cod proc. civ. şi au fost apreciate ca nefondate de instanţa de control judiciar.

Potrivit dispoziţiilor art. 42 din OUG nr. 102/1999, reclamanta avea obligaţia angajării unui număr de persoane cu handicap, fiind exceptată de plată doar persoanele juridice care fac dovada că au solicitat trimestrial al ANOFM repartizarea de persoane cu handicap – art. 43 al. 2 din ordonanţă.

Ori, reclamanta nu a făcut dovada că societatea a solicitat trimestrial angajarea de persoane cu handicap iar cu adresele din dosarul de fond, a demonstrat doar că a prezentat situaţia locurilor de muncă vacante, în vederea angajării de personal prin concurs.

Faptul că reclamanta a cerut la o dată ulterioară perioadei controlate ( mai 2002 – decembrie 2003) respectiv la data de 03.03.2004, relaţii referitoare la existenţa de persoane cu handicap calificate pentru locurile respective, primind un răspuns negativ, nu înlătură răspunderea acestuia pentru neîndeplinirea obligaţiilor legale care impun solicitarea trimestrială a repartizării persoanelor cu handicap.

În acest context, în mod corect prima instanţă a reţinut că reclamanta datorează suma de 360.000.000 lei vechi cu titlu de fond solidaritate cu persoanele cu handicap, a sumei de 65.739.250 lei vechi cu titlu de dobânzi de întârziere pentru neplata la termen a fondului de solidaritate cu persoanele cu handicap şi a sumei de 17.312.500 lei cu titlu de penalităţi de întârziere pentru neplata la termen a fondului de solidaritate cu persoanele cu handicap, astfel cum s-a reţinut prin procesul – verbal de control nr. IV/6293 din 09.04.2004, iar recursul declarat urmează a fi respins.

În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâtă, acesta urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

Din concluziile raportului de expertiză contabilă efectuată în cauză, rezultă că în cauză conturile produselor finite nu au fost influenţate şi că pentru întreaga producţie livrată, consumurile de laminate nu au fost depăşite, întrucât au fost operate restituiri de materiale care au fost înregistrate în contabilitate şi care valoric acoperă acele depăşiri de consumuri normate stabilite de organul constatator.

Aşadar, atâta vreme cât preţul de cost al produselor finite nu a fost modificat, nu pot interveni schimburi nici în baza de impozitare, societatea neputând fi obligată la plata de TVA suplimentar, fără modificarea preţului de facturare al produselor livrate.

Aşa fiind, organul de control în mod greşit a constatat depăşirea de consumuri normate în ce priveşte o materie primă folosită pentru realizarea produsului finit, respectiv laminate, trecând la determinarea în preţ a acestora în funcţie de costul mediu ponderat al descărcării de gestiune al laminatelor, iar hotărârea primei instanţe prin care reclamanta a fost exonerată de plata sumei de 51.783.744 lei vechi reprezentând TVA şi penalităţi, fondată.

Etichete: