Top

Acordarea tichetelor de masă. Condiţii

Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 142/1998, salariaţii din cadrul societăţilor comerciale, regiilor autonome şi din sectorul bugetar pot primi o alocaţie individuală de hrană acordată sub forma tichetelor de masă, însă alin. 2 din acelaşi articol prevede că tichetele se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau după caz, ale bugetelor locale, pentru unităţile bugetare din sectorul bugetar şi în limita bugetelor de venituri şi cheltuieli, deci este o facultate pentru angajator.

Prin cererea adresată Tribunalului Suceava, înregistrată sub nr. 6082/86/2007 reclamanţii B.A., M., D.R., R.G., D.C., M.C.V., G.V., L.L.R., S.L., G.L., S.C., M.D., G.C., M.R.G., E.N., G.M., S.V., G.L., O.M., A.Z., A.C., I.N., I.I., G.L, M.C., P.N., T.A., M.T., M.L, C.A., H.V., A.P., N.F., B.P., J.T., C.E., G.C., A.L., R.E., L.A., H.E., H.C., I.C., S.M., H.S., P.C., C.C., O.L., Ş.S., Ş.C., M.C., V.N.B., G.I., D.L., Ţ.I., R.D., A.D., V.L., A.D., O.I., P.O., R.E., S.I., L.I., A.B., au chemat în judecată pârâta C.J.P. Suceava, solicitând obligarea acesteia la plata sumelor de bani reprezentând contravaloarea tichetelor de masă de care trebuiau să beneficieze în temeiul prevederilor Legii nr. 142/09.07.1998 pentru anii 2004, 2005, 2006, reactualizată în raport cu coeficientul de inflaţie, precum şi acordarea în continuare a acestor tichete.

În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 142/1998 actualizată, pârâta avea obligaţia să le acorde tichetele de masă, la valorile stabilite prin Ordinele Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale privind stabilirea valorii nominale a unui tichet, respectiv: Ordinul nr. 52/2004, nr. 33/2005, 542/2005, 89/2006, 145/2006 şi Ordinul nr. 586/2006.

Au precizat că, potrivit art. 1 din Legea nr. 142/1998, salariaţii din cadrul societăţilor comerciale, regiilor autonome şi din sectorul bugetar pot primi o alocaţie individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral de angajator. Aceste tichete se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau ale bugetelor locale pentru unităţile din sectorul bugetar şi în limita bugetelor de venituri şi cheltuieli aprobate pentru celelalte categorii de angajatori.

Au arătat că, în mor neechitabil, tichetele de masă au fost acordate doar pentru anumite categorii de salariaţi, în unele instituţii, s-a ajuns, astfel, la o gravă discriminare, încălcându-se dispoziţiile art. 41 alin. 2, art. 53 din Constituţia României, art. 5 alin. 3 din Codul Muncii şi art. 41 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Au mai arătat că, având calitatea de funcţionari publici, se supun dispoziţiilor Legii nr. 188/1999 republicată, fiindu-le aplicabile şi dispoziţiile cuprinse în alte acte normative.

Au mai precizat că, prin aplicarea discriminatorie a Legii nr. 142/1998, lăsându-se la aprecierea angajatorului aplicarea unor norme de protecţie a salariatului şi muncii sale, a fost încălcat dreptul fundamental al egalităţii tuturor cetăţenilor români în faţa legii.

Deşi legal citată, pârâta nu a formulat întâmpinare la acţiunea reclamanţilor.

Prin sentinţa nr. 3237/2007, Tribunalul Suceava a admis acţiunea.

În motivarea soluţiei, prima instanţă a reţinut următoarele:

Reclamanţii sunt salariaţi în cadrul C.J.P. Suceava, iar potrivit art. 1 din Legea nr. 412/1998, salariaţii din cadrul societăţilor comerciale, regiile autonome şi din sectorul bugetar, precum şi din cadrul unităţilor cooperatiste şi al celorlalte persoane juridice şi fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă denumite angajatori, pot primi alocaţie individuală de hrană acordată sub forma tichetelor de masă suportată integral pe costuri de angajator, iar tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat, sau după caz, ale bugetelor locale, pentru unităţile din sectorul bugetar şi în limita bugetelor de venituri şi cheltuieli aprobate conform legii pentru celelalte categorii de angajatori.

De asemenea, dispoziţiile art. 1 şi art. 2 din Legea nr. 193/2006, prevăd ca societăţile comerciale, regiile autonome, societăţile şi companiile naţionale, instituţiile din sectorul bugetar, unităţile cooperatiste, celelalte persoane juridice, precum şi persoanele fizice care încadrează personal pe baza de contract individual de muncă, pot utiliza bilete de valoare sub forma tichetelor cadou şi a tichetelor de creşă, iar tichete cadou se pot utiliza pentru campanii de marketing, studiul pieţei, promovarea pe pieţe existente sau noi, pentru protocol pentru cheltuielile de reclamă şi publicitate, precum şi pentru cheltuieli sociale.

În baza art. 41 din Constituţia României, salariaţii au dreptul la protecţia socială a muncii, iar măsurile de protecţie privesc securitatea şi igiena muncii, regimul de lucru al femeilor şi tinerilor, instituirea unui salariu minim pe economie, repaosul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiţii grele, precum şi în alte situaţii specifice.

Aşadar, atâta timp cât reclamanţii au calitatea de salariaţi funcţionând în cadrul Casei Judeţene de Pensii Suceava, care reprezintă o instituţie bugetară, făcând parte din sectorul bugetar, datorită alocării veniturilor de către stat prin organele abilitate, înseamnă că şi reclamanţii aveau dreptul să primească o alocaţie individuală de hrană sub forma unor tichete de masă, deoarece prin încasarea unor asemenea alocaţii li se asigură reclamanţilor o protecţie privind securitatea muncii constând în posibilitatea de a-şi asigura hrana la locul de muncă, în condiţiile în care angajatorul se află în imposibilitatea de a le oferi condiţii în vederea asigurării hranei zilnice la locul de muncă.

Faptul că Legea nr. 142/1998 şi Legea nr. 193/2006 prevăd posibilitatea acordării tichetelor de masă fără să stabilească obligativitatea acordării acestora în sarcina angajatorului, nu înseamnă în mod automat că reclamanţii nu au dreptul la acordarea acestor tichete, în acordarea acestora se ţine seama de caracterul şi natura lor şi anume ca măsuri de protecţie ale salariaţilor pentru asigurarea securităţii muncii şi a unor condiţii optime la locul de muncă, având drept scop asigurarea hranei zilnice şi compensarea unor cheltuieli suplimentare şi nicidecum de caracterul de caracterul facultativ al acestora.

Împotriva sentinţei menţionate a declarat recurs pârâta, arătând următoarele:

Finanţarea C.J.P. Suceava a fost şi este realizată exclusiv din fonduri bugetare, nefiind realizate sume din venituri proprii şi, prin urmare, nici cheltuieli din venituri proprii.

Astfel, art. 46 din Legea nr. 507/2003 privind bugetul de stat pe anul 2004, art. 40 din Legea nr. 511/2004 privind bugetul de stat pe anul 2005 şi art. 24 din Legea nr. 379/2005 privind bugetul de stat pe anul 2006, prevăd în mor expres că nu se pot aproba sume pentru acordarea tichetelor de masă, întrucât în buget nu sunt prevederi cu această destinaţie.

Pe de altă parte Legea nr. 142/1998, care reglementează acordarea tichetelor de masă, prevede că acestea se pot acorda în limita sumelor prevăzute prin buget.

În condiţiile date, prevederile Legii nr. 142/1998 nu au aplicabilitate pentru anii 2004, 2005 şi 2006 întrucât prin lege sumele nu au fost prevăzute în bugete.

De altfel şi legile privind bugetul asigurărilor sociale de stat pe anii 2004, 2005 şi 2006 prevăd că nu sunt prevăzute sume pentru acordarea tichetelor de masă.

Rezultă că acordarea tichetelor de masă pentru instituţiile publice poate fi făcută numai dacă prin legea bugetului de stat sunt prevăzute sume cu această destinaţie.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimaţii au solicitat anularea recursului ca nemotivat. Pe fondul cauzei s-a arătat că sunt îndeplinite condiţiile art. 1 şi următoarele din Legea nr. 142/1998, art. 41 alin. 2, art. 53 din Constituţia României, art. 5 alin. 3 Codul Muncii şi art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Nu este dată excepţia nemotivării recursului. Din conţinutul acestuia rezultă că recurentul a indicat motivele de nelegalitate a hotărârii.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a constatat că recursul este întemeiat.

Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 142/1998, salariaţii din cadrul societăţilor comerciale, regiilor autonome şi din sectorul bugetar precum şi din cadrul unităţilor cooperatiste şi al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, pot primi o alocaţie individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator.

Alineatul 2 al aceluiaşi articol stipulează că tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unităţile din sectorul bugetar şi în limita bugetelor de venituri şi cheltuieli.

Rezultă din cuprinsul dispoziţiilor legale învederate că acordarea tichetelor de masă constituie doar o facultate pentru angajator şi în plus de aceasta, se acordă doar sub condiţia cuprinderii lor în buget.

Prin legea tichetelor de masă nu s-a stabilit în mod imperativ obligaţia angajatorului de a acorda acest drept.

Potrivit prevederilor legilor bugetului de stat pentru perioada 2004 – 2007, respectiv Legea nr. 507/2003 – art. 46 alin. 4; Legea nr. 511/2004 – art. 40; Legea nr. 379/2005 – art. 24; Legea nr. 487/2006 – art. 18, în bugetele instituţiilor publice nu se pot aproba sume pentru acordarea tichetelor de masă, întrucât în buget nu sunt prevăzute sume cu această destinaţie.

Subliniind importanţa egalităţii în drepturi ca garanţie constituţională art. 16 alin. 1 din Constituţia României a stabilit că: „cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări”.

Această egalitate include domeniile în care persoanele îşi desfăşoară activitatea, iar în aceste domenii nici prin legi sau alte acte normative, nici prin acte de aplicare a normelor juridice nu se poate face vreo discriminare între salariaţi, care trebuie, în condiţii identice, trataţi în mod identic.

Or, nu există nici o dispoziţie legală care să acorde tichete de masă unor salariaţi ce îşi desfăşoară activitatea în condiţii identice cu reclamanţii; dimpotrivă toţi sunt trataţi în mod identic, neprevăzându-se în bugete sume cu această destinaţie, aşa cum s-a arătat mai sus.

Nu există astfel o încălcare a dispoziţiilor art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului care se referă la interdicţia oricărei discriminări cu privire la exercitarea vreunuia din drepturile fundamentale reglementate prin convenţii ori protocoale adiţionale.

Nu orice diferenţă de tratament constituie o discriminare.

Întreaga argumentare a primei instanţe se întemeiază pe încercarea de a transforma o simplă facultate într-un drept dobândit; de a acorda forţă juridică obligatorie unei simple posibilităţi abstracte, în lipsa unei manifestări voliţionale concrete.

Urmând raţionamentul primei instanţe, ar însemna ca orice drept de protecţie socială recunoscut unor anumite persoane sau categorii sociale, să fie recunoscut tuturor persoanelor şi categoriilor sociale fără nici o nuanţă, fără a avea în vedere că diversitatea nu e sinonimă cu discriminarea, că fizionomia protecţiei sociale se poate înfăţişa într-o infinitate de forme, fără a fi afectată substanţa dreptului la protecţie socială.

Pentru considerentele învederate, în temeiul art. 304 pct. 9; art. 312 alin. 1,2,3, Cod proc. civilă, curtea a admis recursul declarat de C.J.P. Suceava, a modificat în totalitate sentinţa recurată şi în rejudecare, a respins acţiunea ca nefondată.

OPINIE SEPARATĂ

Contrar opiniei majoritare, am opinat pentru admiterea recursului, din următoarele considerente:

Acordarea tichetelor de masă este un drept prevăzut de lege, iar angajatorul nu poate refuza acest drept salariaţilor săi, el având obligaţia să solicite alocarea şi virarea fondurilor necesare în acest scop.

Este adevărat că dispoziţiile din Legea nr. 142/1998 care reglementează dreptul la tichete de masă sunt dispoziţii supletive şi că acordarea lor este condiţionată de limita bugetelor de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, însă acest lucru nu o îndreptăţeşte pe pârâtă să le refuze reclamanţilor, de jure, acest drept, care este consacrat şi de Legea Fundamentală a României, respectiv art. 41.

Pe de altă parte, atâta timp cât alte categorii de salariaţi din sectorul bugetar au beneficiat şi beneficiază în continuare de astfel de tichete, s-ar crea o situaţie discriminatorie faţă de reclamanţi, fiind astfel încălcate şi dispoziţiile art. 14 din CEDO adoptată la Strasbourg în 1950 ratificată de România prin Legea nr. 30/1994.

Etichete: