Top

Acordarea tichetelor de masă personalului auxiliar al instanţelor judecătoreşti. Lipsa unei dispoziţii legale imperative în acest sens. Inexistenţa unei discriminări în sensul dispoziţiilor art. 2 din O.U.G. nr. 137/2000

Decizia nr. 347 din 22 mai 2007

Prin sentinţa civilă nr. 298 din 1 martie 2007 pronunţată de Tribunalul Vaslui a fost respinsă acţiunea reclamanţilor – personal auxiliar de specialitate la Judecătoria Huşi, formulată în contradictoriu cu pârâţii M.J., M.F.P., Curtea de Apel Iaşi şi Tribunalul Vaslui privind obligarea acestora din urmă la plata actualizată a tichetelor de masă pentru perioada 1 februarie 2004 – 2 februarie 2007.

Au motivat reclamanţii că sunt îndreptăţiţi să primească drepturile băneşti cu acest titlu, chiar dacă în buget nu sunt prevăzute sume cu această destinaţie, întrucât neacordarea lor ar însemna golirea de conţinut a dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 142/1998 şi ar constitui o discriminare în raport cu alte categorii de salariaţi.

Pârâtul M.J. a arătat în întâmpinarea formulată că legea instituie categoriile de personal care pot beneficia de alocaţie individuală de hrană sub forma tichetelor de masă şi stabileşte totodată condiţia respectării prevederilor cuprinse în legile bugetului de stat.

Analizând prevederile din legile bugetului de stat, raportate la perioada pentru care reclamanţii solicită plata contravalorii tichetelor de masă şi având în vedere că aplicarea dispoziţiilor care reglementează acordarea lor este condiţionată de respectarea prevederilor cuprinse în legile bugetului de stat, se constată că pretenţiile afirmate de reclamanţi sunt neîntemeiate astfel cum în mod corect a reţinut instanţa de fond.

Astfel, potrivit art. 49 din Legea nr. 743/2001: „Instituţiile publice finanţate integral din bugetul de stat, bugetele locale şi din bugetul Fondului de asigurări sociale de sănătate sau din venituri extrabugetare şi alocaţii din bugetul de stat, bugetele locale şi bugetul Fondului de asigurări de sănătate nu pot să-şi prevadă în bugetele proprii, aprobate conform legii, sume pentru acordarea tichetelor de masă”, iar potrivit art. 39 alin. 4 din Legea bugetului de stat pe anul 2003, nr. 631/2002 „În bugetele instituţiilor publice, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv ale activităţilor de pe lângă unele instituţii publice, cu excepţia instituţiilor finanţate integral din venituri proprii, nu se pot aproba sume pentru acordarea tichetelor de masă, întrucât în buget nu sunt prevăzute sume cu această destinaţie”.

Aceste dispoziţii au fost reluate şi în Legea bugetului de stat pe anul 2004, nr. 507/2003, care la art. 46 alin. 4 a stabilit: „În bugetele instituţiilor publice, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv ale activităţilor finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă unele instituţii publice, cu excepţia instituţiilor finanţate integral din venituri proprii, nu se pot aproba sume pentru acordarea tichetelor de masă întrucât în buget nu sunt prevăzute sume cu această destinaţie”.

De asemenea, prin Legea bugetului de stat pe anul 2005, nr. 511/2004, s-a prevăzut la art. 40: „În bugetele instituţiilor publice, indiferent de sistemul de finanţare subordonare, inclusiv ale activităţilor finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe unele instituţii publice, cu excepţia instituţiilor finanţate integral din venituri proprii, nu se pot aproba sume pentru acordarea tichetelor de masă, întrucât în buget nu sunt prevăzute sume cu această destinaţie”.

Aceste dispoziţii se menţin şi în anul 2006 prin Legea bugetului de stat pe anul 2006, nr. 379/2005, potrivit art. 24.

Pe de altă parte, în sens contrar susţinerilor făcute de recurenţi, care arată că s-a ajuns la o aplicare discriminatorie a Legii nr. 142/1998, încălcându-se dreptul fundamental al egalităţii tuturor cetăţenilor în faţa legii, însuşi acest act normativ a stabilit categoriile de salariaţi care ar putea beneficia de tichete de masă, astfel că toţi angajaţii, indiferent de sectorul din care fac parte, sunt potenţiali beneficiari ai acestui drept.

Tribunalul a respins acţiunea reţinând că art. 1 din Legea nr. 142/1998 nu instituie o obligaţie a angajatorului de a acorda aceste sume de bani, ci doar o posibilitate, iar conform alin. 2 al aceluiaşi articol „tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetare” pentru salariaţii din sectorul bugetar, deci şi pentru cei din justiţie.

Împotriva hotărârii primei instanţe au declarat recurs reclamanţii, invocând aplicarea greşită a legii de către tribunal şi susţinând că există o aplicare discriminatorie a art. 1 din lege atât timp cât salariaţii societăţilor comerciale, ai regiilor autonome şi chiar unii salariaţi bugetari au beneficiat de tichete de masă.

Curtea, analizând recursul l-a constatat ca fiind nefondat reţinând următoarele:

Astfel, în conformitate cu art. 1 alin. 1 din Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, salariaţii din cadrul societăţii comerciale, regiilor autonome şi din sectorul bugetar, precum şi din cadrul unităţilor cooperatiste şi al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, pot primi o alocaţie individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator.

De asemenea, alin. 2 al art. 1 din Legea nr. 142/1998, stipulează că tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetare de stat sau, după caz, ale bugetelor locale pentru unităţile din sectorul bugetar şi în limita bugetelor de venituri şi cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.

În acelaşi sens, la art. 5 din Norma din 14 ianuarie 1999 de aplicare a Legii nr. 142/1998, se prevede în mod expres că pentru instituţiile publice tichetele de masă pot fi acordate în limita sumelor prevăzute distinct cu această destinaţie în bugetele de venituri şi cheltuieli aprobate potrivit legii fiecărui ordonator de credite la articolul bugetar „tichete de masă”.

Articolul 1 din Legea nr. 193/2006 privind acordarea tichetelor cadou şi a tichetelor creşă stipulează că societăţile comerciale, regiile autonome, societăţile şi companiile naţionale, instituţiile din sectorul bugetar, unităţile cooperatiste, celelalte persoane juridice, precum şi persoanele fizice care încadrează personal pe bază de contract individual de muncă pot utiliza bilete de valoare sub forma tichetelor cadou şi a tichetelor de creşă, iar la articolul 2 din acelaşi act normativ se arată pentru ce anume se pot utiliza tichetele cadou, respectiv pentru campanii de marketing, studiul pieţei, promovarea pe pieţe existente sau noi, pentru protocol pentru cheltuieli de reclamă şi publicitate şi pentru cheltuieli sociale.

Din modul de redactare a dispoziţiilor art. 1 alin. 1 din Legea nr. 142/1998 şi ale art. 1 din Legea nr. 193/2006, rezultă că angajatorul nu are obligaţia de a acorda în orice condiţii tichete de masă, tichete cadou şi tichete de creşă, nefiind vorba de o normă imperativă.

Pentru unităţile din sectorul bugetar, tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat, însă prin legile bugetare anuale, inclusiv prin art. 24 din Legea bugetului de stat pe anul 2006, având nr. 379/2005, s-a prevăzut în mod expres că în bugetele instituţiilor publice, indiferent de sistemul de finanţate şi de subordonare, inclusiv ale activităţilor finanţate integral din venituri proprii înfiinţate pe lângă unele instituţii publice, cu excepţia instituţiilor finanţate integral din venituri proprii, nu sunt cuprinse sume pentru acordarea tichetelor de masă, astfel că orice instituţie publică finanţată de la bugetul de stat este în imposibilitate de acordare a unor asemenea drepturi.

Or, activitatea instanţelor de judecată este finanţată de la bugetul de stat, aşa cum se stipulează în art. 131 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

Este greşit argumentul invocat de recurenţi că prin neacordarea tichetelor de masă şi a tichetelor cadou reclamanţilor, aceştia ar fi discriminaţi în raport cu alte categorii de salariaţi din sectorul bugetar cărora li se acordă asemenea tichete aplicându-se în mod discriminatoriu legea şi încălcându-se în acest fel principiul egalităţii tuturor cetăţenilor în faţa legii, întrucât acest principiu impune aplicarea aceluiaşi regim juridic unor situaţii comparabile ceea ce, în speţă, nu se verifică, iar prevederile legilor bugetului de stat menţionate mai sus vizează toate instituţiile publice, cu excepţia celor finanţate integral din venituri proprii.

De menţionat că personalul din cadrul autorităţii judecătoreşti, inclusiv personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de drepturi salariale stabilite prin legi speciale, de natură să le asigure protecţie socială, în care nu se regăseşte şi dreptul la acordarea tichetelor respective.

Nici contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe perioada în discuţie în cauză nu stabileşte obligativitatea acordării tichetelor de masă, lăsând această problemă la înţelegerea dintre fiecare angajator şi reprezentaţii salariaţilor, acordarea tichetelor depinzând de veniturile realizate de angajator, astfel că nu există o normă imperativă care să stea la baza acordării acestora şi deşi pentru personalul auxiliar de specialitate s-a încheiat un asemenea contract, problema respectivă nu a fost reglementată, astfel că nu există temei legal pentru acordarea acestor tichete

Etichete:

Acordarea tichetelor de masă personalului contractual în cadrul Direcţiei Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.

Acordarea tichetelor de masa personalului contractual în cadrul Directiei Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor.

În conformitate cu dispozitiile art. 23 din Legea nr. 435/2006, începând cu data intrarii în vigoare a acestuia act normativ (07.12.2006) personalul încadrat în unitatile sanitar veterinare publice finantate din venituri proprii si subventii de la bugetul de stat beneficiaza lunar de 20 de tichete de masa.

Se apreciaza ca, refuzul platii tichetelor de masa nu are suport legal, prin acordarea acestor alocatii salariatilor din cadrul unitatilor sanitar veterinare asigurându-li-se o protectie privind securitatea muncii, fiind lipsit de relevanta faptul ca în bugetele aprobate nu au fost prevazute sume cu aceasta destinatie, întrucât angajatorul avea obligatia de a solicita fondurile necesare în acest scop.

Sectia civila. SENTINTA CIVILA NR. 567/26.09.2008 (dosar nr. 5201/103/2007)

Asupra conflictului de drepturi de fata; constata ca, prin cererea înregistrata pe rolul acestei instante sub nr. 5201/103/2007 din 17 decembrie 2007, reclamanta FEDERATIA SINDICALA a VETERINARILOR din ROMÂNIA, cu sediul în Bucuresti, str. Dr. Nicolae Staicovici nr.14A, sector 5, în numele si pentru membrii sai de sindicat din cadrul Directiei Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor a judetului Neamt, prin reprezentant legal, a chemat în judecata civila pe pârâta Directia Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor a judetului Neamt, cu sediul în Piatra Neamt, str. Tiparului nr.12, solicitând acordarea tichetelor de masa pentru anii 2004 – 2007 si actualizarea drepturilor banesti cuvenite în raport cu indicele de inflatie de la data platii efective.

In motivarea actiunii, reclamanta arata ca, membrii de sindicat reprezentati în speta de fata au calitatea de personal contractual în cadrul Directiei Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor a judetului Neamt si ca, pretentiile deduse judecatii sunt întemeiate pe dispozitiile art.1 din Legea nr.142/1998 si ale art.23 din Legea nr.435/2006.

În dovedirea sustinerilor reclamanta a înteles sa se prevaleze de proba cu înscrisuri ( f.16 – 31, 59, 62 -70, 76-84).

Reclamanta a solicitat judecarea cauzei si în lipsa.

Pârâta, Directia Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor a judetului Neamt, a formulat întâmpinare prin care a invocat exceptia necompetentei materiale a instantei si declinarea competentei de solutionare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamt – Sectia Comerciala si Contencios Administrativ, motivat de dispozitiile art.126 alin.3 din Constitutiei României si ale art.10 alin.1 din Legea nr.554/2004.

Pe fondul cauzei, aceeasi pârâta a solicitat respingerea actiunii, ca neîntemeiata, aratând ca, în conformitate cu prevederile art.1 alin.2 din Legea nr.142/1998 si ale art.4 din Legea nr.435/2006, tichetele de masa se acorda în limita prevederilor bugetului de stat pentru unitatile din sectorul bugetar ca, în prezent nu exista posibilitatea acordarii acestor tichete întrucât prin legile bugetare anuale nu au fost prevazute fonduri în acest scop si ca, în conformitate cu art.4 alin.4 din HG nr.130/2006, calitatea de ordonator principal de credite revine Autoritatii Nationale Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor, Directiile Sanitar Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor judetene având doar calitatea de ordonatori secundari de credite .

Ulterior, pârâta a renuntat la exceptia necompetentei materiale a instantei ( f.32 ).

În data de 04 martie 2008, reclamanta si-a completat actiunea în sensul ca a solicitat introducerea în cauza si a pârâtei Autoritatea Nationala Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor, cu sediul în Bucuresti, str. Negustori nr.1 bis, sector 2, în calitate de ordonator principal de credite, solicitând si obligarea acesteia la acordarea tichetelor de masa pentru anii 2004 – 2007, actualizarea drepturilor banesti cuvenite în raport cu indicele de inflatie de la data platii efective si virarea sumelor necesare acestor plati catre pârâta Directia Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor a judetului Neamt .

Pârâta, Autoritatea Nationala Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor, a formulat, de asemenea, întâmpinare prin care a solicitat, pe cale de exceptie, respingerea actiunii, ca fiind formulata împotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva, motivat de faptul ca, nu are raport juridic de munca direct cu membrii de sindicat reprezentanti în instanta de sindicatul reclamant. Exceptia invocata a fost unita cu fondul cauzei. De asemenea, pârâta a invocat exceptia lipsei dovezii calitatii de reprezentant a Federatiei Sindicale a Veterinarilor din România, motivat de dispozitiile art.161 alin.1 din C.proc.civ si de faptul ca aceasta are un litigiu având ca obiect legitimitatea organelor de conducere. Aceasta exceptie a fost respinsa, motivat, la termenul de judecata din 08 august 2008 ( f.71).

Pe fond, pârâta a solicitat respingerea actiunii, ca neîntemeiata, aratând, în esenta ca, dreptul instituit de art.1 alin.1 din legea nr.142/1998 este un drept sub conditie, respectiv prevederea sumelor necesare în bugetul fiecarui minister în parte, în lipsa alocarii fondurilor necesare în acest scop neputând fi obligata la acordarea tichetelor de masa.

In aparare, pârâta a depus la dosar copie de pe o hotarâre judecatoreasca ( f.42- 44).

Procedura de citare a partilor procesuale a fost legal îndeplinita.

Fata de exceptia invocata de pârâta Autoritatea Nationala Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor, privind lipsa calitatii sale procesuale pasive , instanta constata ca este nefondata, urmând sa o respinga, ca atare, motivat de faptul ca, în conformitate cu dispozitiile art.4 alin.4 din HG nr.130/2006, aceasta institutie are calitatea de ordonator principal de credite, prin presedinte, coordonând tehnic si administrativ Directiile Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor judetene care au calitatea de ordonatori secundari de credite ( art.5 din OG nr.42/2004). Ori, potrivit prevederilor art.21 din Legea nr.500/2002 privind finantele publice, ordonatorii principali de credite repartizeaza fondurile bugetare institutiilor publice ierarhic inferioare.

Pe fondul cauzei, analizând probatoriul administrat în dosar, instanta retine urmatoarea situatie de fapt si de drept :

Potrivit dispozitiilor art. 28 al Legii nr. 54/2003, organizatiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice actiune prevazuta de lege, inclusiv de a formula actiune în justitie în numele membrilor lor, fara a avea nevoie de un mandat expres din partea celor în cauza.

În speta, reclamanta a formulat actiunea în numele si pentru membrii sai de sindicat ce au calitatea de personal contractual în cadrul Directiei Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor a judetului Neamt ( f.16).

In conformitate cu dispozitiile art.23 din Legea nr.435/2006 , „ începând cu data intrarii în vigoare a prezentei legi, personalul încadrat în unitatile sanitar-veterinare publice finantate din venituri proprii si subventii de la bugetul de stat beneficiaza lunar de 20 de tichete de masa (…)”.

Prin urmare, se apreciaza ca, începând cu data de 07 decembrie 2006, dreptul pretins de catre reclamanta privind acordarea tichetelor de masa este prevazut de textul de lege invocat, în vigoare, iar refuzul pârâtelor de a-l plati nu are suport legal.

Astfel, se apreciaza ca, prin acordarea acestor alocatii, reclamantilor li se asigura o protectie privind securitatea muncii, fiind lipsit de relevanta faptul ca, în bugetele aprobate institutiilor pârâte nu au fost prevazute sume cu aceasta destinatie, acordarea lor fiind lasata la aprecierea angajatorului, întrucât acesta avea obligatia de a solicita alocarea si virarea fondurilor bugetare necesare în acest scop, obligatie pe care nu a executat-o.

În acest context, instanta apreciaza ca, acordarea tichetelor de masa în functie de vointa angajatorului reprezinta o restrângere a dreptului reclamantilor la protectie sociala nejustificata si nelegala.

Fata de considerentele ce preced, în temeiul textelor de lege invocate, instanta constata ca actiunea reclamantei, astfel cum a fost completata, este întemeiata, în parte, urmând sa o admita, ca atare si în consecinta va obliga pârâtii sa plateasca personalului contractual din cadrul Directiei Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor a judetului Neamt, care face parte din sindicatul reclamant , contravaloarea tichetelor de masa cuvenite începând cu data intrarii în vigoare a Legii nr.435/2006, la zi, respectiv pâna în momentul punerii la dispozitia fiecarui salariat a tichetelor de masa la care este îndreptatit si sa acorde în continuare tichetele de masa legal prevazute.

În considerarea principiului reparatiei integrale a prejudiciului, obligatia de plata cu acest titlu a drepturilor banesti cuvenite impune actualizarea sumelor aferente cu indicele de inflatie la plata platii efective.

Având în vedere considerentele expuse si în motivarea respingerii exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Nationala Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor, instanta a obligat-o la virarea in bugetul Directiei Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor a judetului Neamt a fondurilor bugetare corespunzatoare platii drepturilor banesti astfel stabilite.

Actiunea reclamantei privind acordarea tichetelor de masa pentru perioada 2004 – 06 decembrie 2006, a fost respinsa motivat de faptul ca actul normativ în temeiul carora reclamantii sunt îndreptatiti sa beneficieze de aceste alocatii a întrat în vigoare în data de 07 decembrie 2006.

Etichete:

Acordarea tichetelor de masă. Condiţii

Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 142/1998, salariaţii din cadrul societăţilor comerciale, regiilor autonome şi din sectorul bugetar pot primi o alocaţie individuală de hrană acordată sub forma tichetelor de masă, însă alin. 2 din acelaşi articol prevede că tichetele se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau după caz, ale bugetelor locale, pentru unităţile bugetare din sectorul bugetar şi în limita bugetelor de venituri şi cheltuieli, deci este o facultate pentru angajator.

Prin cererea adresată Tribunalului Suceava, înregistrată sub nr. 6082/86/2007 reclamanţii B.A., M., D.R., R.G., D.C., M.C.V., G.V., L.L.R., S.L., G.L., S.C., M.D., G.C., M.R.G., E.N., G.M., S.V., G.L., O.M., A.Z., A.C., I.N., I.I., G.L, M.C., P.N., T.A., M.T., M.L, C.A., H.V., A.P., N.F., B.P., J.T., C.E., G.C., A.L., R.E., L.A., H.E., H.C., I.C., S.M., H.S., P.C., C.C., O.L., Ş.S., Ş.C., M.C., V.N.B., G.I., D.L., Ţ.I., R.D., A.D., V.L., A.D., O.I., P.O., R.E., S.I., L.I., A.B., au chemat în judecată pârâta C.J.P. Suceava, solicitând obligarea acesteia la plata sumelor de bani reprezentând contravaloarea tichetelor de masă de care trebuiau să beneficieze în temeiul prevederilor Legii nr. 142/09.07.1998 pentru anii 2004, 2005, 2006, reactualizată în raport cu coeficientul de inflaţie, precum şi acordarea în continuare a acestor tichete.

În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 142/1998 actualizată, pârâta avea obligaţia să le acorde tichetele de masă, la valorile stabilite prin Ordinele Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale privind stabilirea valorii nominale a unui tichet, respectiv: Ordinul nr. 52/2004, nr. 33/2005, 542/2005, 89/2006, 145/2006 şi Ordinul nr. 586/2006.

Au precizat că, potrivit art. 1 din Legea nr. 142/1998, salariaţii din cadrul societăţilor comerciale, regiilor autonome şi din sectorul bugetar pot primi o alocaţie individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral de angajator. Aceste tichete se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau ale bugetelor locale pentru unităţile din sectorul bugetar şi în limita bugetelor de venituri şi cheltuieli aprobate pentru celelalte categorii de angajatori.

Au arătat că, în mor neechitabil, tichetele de masă au fost acordate doar pentru anumite categorii de salariaţi, în unele instituţii, s-a ajuns, astfel, la o gravă discriminare, încălcându-se dispoziţiile art. 41 alin. 2, art. 53 din Constituţia României, art. 5 alin. 3 din Codul Muncii şi art. 41 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Au mai arătat că, având calitatea de funcţionari publici, se supun dispoziţiilor Legii nr. 188/1999 republicată, fiindu-le aplicabile şi dispoziţiile cuprinse în alte acte normative.

Au mai precizat că, prin aplicarea discriminatorie a Legii nr. 142/1998, lăsându-se la aprecierea angajatorului aplicarea unor norme de protecţie a salariatului şi muncii sale, a fost încălcat dreptul fundamental al egalităţii tuturor cetăţenilor români în faţa legii.

Deşi legal citată, pârâta nu a formulat întâmpinare la acţiunea reclamanţilor.

Prin sentinţa nr. 3237/2007, Tribunalul Suceava a admis acţiunea.

În motivarea soluţiei, prima instanţă a reţinut următoarele:

Reclamanţii sunt salariaţi în cadrul C.J.P. Suceava, iar potrivit art. 1 din Legea nr. 412/1998, salariaţii din cadrul societăţilor comerciale, regiile autonome şi din sectorul bugetar, precum şi din cadrul unităţilor cooperatiste şi al celorlalte persoane juridice şi fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă denumite angajatori, pot primi alocaţie individuală de hrană acordată sub forma tichetelor de masă suportată integral pe costuri de angajator, iar tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat, sau după caz, ale bugetelor locale, pentru unităţile din sectorul bugetar şi în limita bugetelor de venituri şi cheltuieli aprobate conform legii pentru celelalte categorii de angajatori.

De asemenea, dispoziţiile art. 1 şi art. 2 din Legea nr. 193/2006, prevăd ca societăţile comerciale, regiile autonome, societăţile şi companiile naţionale, instituţiile din sectorul bugetar, unităţile cooperatiste, celelalte persoane juridice, precum şi persoanele fizice care încadrează personal pe baza de contract individual de muncă, pot utiliza bilete de valoare sub forma tichetelor cadou şi a tichetelor de creşă, iar tichete cadou se pot utiliza pentru campanii de marketing, studiul pieţei, promovarea pe pieţe existente sau noi, pentru protocol pentru cheltuielile de reclamă şi publicitate, precum şi pentru cheltuieli sociale.

În baza art. 41 din Constituţia României, salariaţii au dreptul la protecţia socială a muncii, iar măsurile de protecţie privesc securitatea şi igiena muncii, regimul de lucru al femeilor şi tinerilor, instituirea unui salariu minim pe economie, repaosul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiţii grele, precum şi în alte situaţii specifice.

Aşadar, atâta timp cât reclamanţii au calitatea de salariaţi funcţionând în cadrul Casei Judeţene de Pensii Suceava, care reprezintă o instituţie bugetară, făcând parte din sectorul bugetar, datorită alocării veniturilor de către stat prin organele abilitate, înseamnă că şi reclamanţii aveau dreptul să primească o alocaţie individuală de hrană sub forma unor tichete de masă, deoarece prin încasarea unor asemenea alocaţii li se asigură reclamanţilor o protecţie privind securitatea muncii constând în posibilitatea de a-şi asigura hrana la locul de muncă, în condiţiile în care angajatorul se află în imposibilitatea de a le oferi condiţii în vederea asigurării hranei zilnice la locul de muncă.

Faptul că Legea nr. 142/1998 şi Legea nr. 193/2006 prevăd posibilitatea acordării tichetelor de masă fără să stabilească obligativitatea acordării acestora în sarcina angajatorului, nu înseamnă în mod automat că reclamanţii nu au dreptul la acordarea acestor tichete, în acordarea acestora se ţine seama de caracterul şi natura lor şi anume ca măsuri de protecţie ale salariaţilor pentru asigurarea securităţii muncii şi a unor condiţii optime la locul de muncă, având drept scop asigurarea hranei zilnice şi compensarea unor cheltuieli suplimentare şi nicidecum de caracterul de caracterul facultativ al acestora.

Împotriva sentinţei menţionate a declarat recurs pârâta, arătând următoarele:

Finanţarea C.J.P. Suceava a fost şi este realizată exclusiv din fonduri bugetare, nefiind realizate sume din venituri proprii şi, prin urmare, nici cheltuieli din venituri proprii.

Astfel, art. 46 din Legea nr. 507/2003 privind bugetul de stat pe anul 2004, art. 40 din Legea nr. 511/2004 privind bugetul de stat pe anul 2005 şi art. 24 din Legea nr. 379/2005 privind bugetul de stat pe anul 2006, prevăd în mor expres că nu se pot aproba sume pentru acordarea tichetelor de masă, întrucât în buget nu sunt prevederi cu această destinaţie.

Pe de altă parte Legea nr. 142/1998, care reglementează acordarea tichetelor de masă, prevede că acestea se pot acorda în limita sumelor prevăzute prin buget.

În condiţiile date, prevederile Legii nr. 142/1998 nu au aplicabilitate pentru anii 2004, 2005 şi 2006 întrucât prin lege sumele nu au fost prevăzute în bugete.

De altfel şi legile privind bugetul asigurărilor sociale de stat pe anii 2004, 2005 şi 2006 prevăd că nu sunt prevăzute sume pentru acordarea tichetelor de masă.

Rezultă că acordarea tichetelor de masă pentru instituţiile publice poate fi făcută numai dacă prin legea bugetului de stat sunt prevăzute sume cu această destinaţie.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimaţii au solicitat anularea recursului ca nemotivat. Pe fondul cauzei s-a arătat că sunt îndeplinite condiţiile art. 1 şi următoarele din Legea nr. 142/1998, art. 41 alin. 2, art. 53 din Constituţia României, art. 5 alin. 3 Codul Muncii şi art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Nu este dată excepţia nemotivării recursului. Din conţinutul acestuia rezultă că recurentul a indicat motivele de nelegalitate a hotărârii.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a constatat că recursul este întemeiat.

Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 142/1998, salariaţii din cadrul societăţilor comerciale, regiilor autonome şi din sectorul bugetar precum şi din cadrul unităţilor cooperatiste şi al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, pot primi o alocaţie individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator.

Alineatul 2 al aceluiaşi articol stipulează că tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unităţile din sectorul bugetar şi în limita bugetelor de venituri şi cheltuieli.

Rezultă din cuprinsul dispoziţiilor legale învederate că acordarea tichetelor de masă constituie doar o facultate pentru angajator şi în plus de aceasta, se acordă doar sub condiţia cuprinderii lor în buget.

Prin legea tichetelor de masă nu s-a stabilit în mod imperativ obligaţia angajatorului de a acorda acest drept.

Potrivit prevederilor legilor bugetului de stat pentru perioada 2004 – 2007, respectiv Legea nr. 507/2003 – art. 46 alin. 4; Legea nr. 511/2004 – art. 40; Legea nr. 379/2005 – art. 24; Legea nr. 487/2006 – art. 18, în bugetele instituţiilor publice nu se pot aproba sume pentru acordarea tichetelor de masă, întrucât în buget nu sunt prevăzute sume cu această destinaţie.

Subliniind importanţa egalităţii în drepturi ca garanţie constituţională art. 16 alin. 1 din Constituţia României a stabilit că: „cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări”.

Această egalitate include domeniile în care persoanele îşi desfăşoară activitatea, iar în aceste domenii nici prin legi sau alte acte normative, nici prin acte de aplicare a normelor juridice nu se poate face vreo discriminare între salariaţi, care trebuie, în condiţii identice, trataţi în mod identic.

Or, nu există nici o dispoziţie legală care să acorde tichete de masă unor salariaţi ce îşi desfăşoară activitatea în condiţii identice cu reclamanţii; dimpotrivă toţi sunt trataţi în mod identic, neprevăzându-se în bugete sume cu această destinaţie, aşa cum s-a arătat mai sus.

Nu există astfel o încălcare a dispoziţiilor art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului care se referă la interdicţia oricărei discriminări cu privire la exercitarea vreunuia din drepturile fundamentale reglementate prin convenţii ori protocoale adiţionale.

Nu orice diferenţă de tratament constituie o discriminare.

Întreaga argumentare a primei instanţe se întemeiază pe încercarea de a transforma o simplă facultate într-un drept dobândit; de a acorda forţă juridică obligatorie unei simple posibilităţi abstracte, în lipsa unei manifestări voliţionale concrete.

Urmând raţionamentul primei instanţe, ar însemna ca orice drept de protecţie socială recunoscut unor anumite persoane sau categorii sociale, să fie recunoscut tuturor persoanelor şi categoriilor sociale fără nici o nuanţă, fără a avea în vedere că diversitatea nu e sinonimă cu discriminarea, că fizionomia protecţiei sociale se poate înfăţişa într-o infinitate de forme, fără a fi afectată substanţa dreptului la protecţie socială.

Pentru considerentele învederate, în temeiul art. 304 pct. 9; art. 312 alin. 1,2,3, Cod proc. civilă, curtea a admis recursul declarat de C.J.P. Suceava, a modificat în totalitate sentinţa recurată şi în rejudecare, a respins acţiunea ca nefondată.

OPINIE SEPARATĂ

Contrar opiniei majoritare, am opinat pentru admiterea recursului, din următoarele considerente:

Acordarea tichetelor de masă este un drept prevăzut de lege, iar angajatorul nu poate refuza acest drept salariaţilor săi, el având obligaţia să solicite alocarea şi virarea fondurilor necesare în acest scop.

Este adevărat că dispoziţiile din Legea nr. 142/1998 care reglementează dreptul la tichete de masă sunt dispoziţii supletive şi că acordarea lor este condiţionată de limita bugetelor de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, însă acest lucru nu o îndreptăţeşte pe pârâtă să le refuze reclamanţilor, de jure, acest drept, care este consacrat şi de Legea Fundamentală a României, respectiv art. 41.

Pe de altă parte, atâta timp cât alte categorii de salariaţi din sectorul bugetar au beneficiat şi beneficiază în continuare de astfel de tichete, s-ar crea o situaţie discriminatorie faţă de reclamanţi, fiind astfel încălcate şi dispoziţiile art. 14 din CEDO adoptată la Strasbourg în 1950 ratificată de România prin Legea nr. 30/1994.

Etichete: