Top

Decizia nr. XXI din 10 martie 2008 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată ca urmare a recursului în interesul legii promovat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu îi vizează

Referitor la drepturile băneşti reprezentând sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50%, calculat la îndemnizaţia brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, curtea, având în vedere dispozitivul Deciziei nr. XXI din 10.03.2008 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cât şi faptul că în art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, asistenţii judiciari nu se regăsesc nominalizaţi, curtea a admis recursul declarat de Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei nr. 1504 din 11.12.2007 a Tribunalului Suceava – Secţia civilă, sentinţă pe care a modificat-o în parte în sensul că a respins, ca nefondată, acţiunea reclamanţilor N. M. şi A. O., asistenţi judiciari la Tribunalul Suceava, a luat act de renunţarea la recurs a Tribunalului Suceava şi a menţinut celelalte dispoziţii.

Prin cererea adresată Tribunalului Botoşani, înregistrată sub nr. 5549/86 din 12.06.2007, reclamanţii: A.M. ş.a. au chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Justiţiei, Ministerul Finanţelor Publice şi Tribunalul Botoşani, solicitând obligarea acestora la plata actualizată a sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică, în procent de 50% din indemnizaţia brută de încadrare, prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, pentru perioada 1.09.2004 – 1.02.2007.

Motivând acţiunea, reclamanţii au arătat că, potrivit dispoziţiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, s-a stabilit acordarea unui spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru magistraţi şi personalul auxiliar de specialitate şi ulterior, prin art. 50 din O.U.G. nr. 177/2002, printre altele, a fost abrogat şi art. 47 din Legea nr. 50/1996, abrogare ce a fost înlăturată prin art. 41 din O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi a altor categorii de personal din sistemul justiţiei, prin faptul că acest ultim act normativ a abrogat în totalitate O.U.G. nr. 177/2002.

Reclamanţii au mai susţinut că acţiunea le este pe deplin întemeiată şi pe considerentul că un act normativ cu putere juridică a unei legi nu poate fi modificat sau abrogat decât de un alt act normativ de aceeaşi forţă juridică, conform art. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Justiţiei a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată, susţinând că dispoziţiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 au fost abrogate prin O.G. nr. 83/2000 pentru modificarea şi completarea legii, începând cu data de 1.10.2000, aceasta fiind o problemă de legiferare, considerând ca fiind neîntemeiate susţinerile reclamanţilor privind abrogarea textului enunţat din Legea nr. 50/1996, începând cu data intrării în vigoare a O.G. nr. 8/2007.

Prin sentinţa civilă nr. 1504 din 11.12.2007, Tribunalul Suceava a admis acţiunea reclamanţilor A.M., ş.a. formulată în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Suceava, pe care i-a obligat să plătească acestora sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50% prevăzut de art. 47 din Legea 50/1996 republicată în M.O. nr. 563/1999, spor calculat la salariul de bază brut lunar pentru perioada 1 septembrie 2004 – 1 februarie 2007, sume ce vor fi actualizate în funcţie de indicii de inflaţie începând cu data scadenţei fiecăreia în parte şi până la plata efectivă.

Prin considerentele sentinţei, Tribunalul Suceava a reţinut că, potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 – republicată, s-a stabilit că pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică magistraţii, precum şi personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.

S-a mai reţinut că, deşi în cauză s-a invocat abrogarea textului art. 47 din Legea nr. 50/1996, prin art. 1 pct. 42 din O.G. nr. 83/2000 pentru modificarea şi completarea legii menţionate, această apărare nu a fost primită faţă de încălcarea normelor constituţionale referitoare la delegarea legislativă dar şi a dispoziţiilor Legii nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe.

În acest sens, instanţa de fond a reţinut că, potrivit art. 108 alin. 3 din Constituţie: „Ordonanţele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele şi condiţiile prevăzute de aceasta” şi cum prin art. 1 lit. Q pct. 1 din Legea nr. 125/2000 Guvernul a fost abilitat să emită ordonanţe doar cu privire la modificarea şi completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele judecătoreşti, în mod nelegal prin O.G. nr. 83/2000 s-a procedat la abrogarea unor dispoziţii ale Legii nr. 50/1996, cu încălcarea dispoziţiilor art. 56 – 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, prin care s-a stabilit că modificarea, completarea şi abrogarea constituie evenimente legislative distincte.

S-a argumentat că, deşi prin legea de abilitare nu a fost prevăzută decât posibilitatea modificării şi completării legii, prin ordonanţa emisă s-a dispus şi abrogarea nelegală a unor dispoziţii ale legii, cu depăşirea competenţei stabilite în mod expres prin Legea nr. 125/2000.

S-a mai reţinut că, atunci când legislativul a intenţionat să acorde executivului abilitarea pentru abrogarea unor texte legale, a prevăzut în mod expres această situaţie în cuprinsul legii de abilitare, fiind enunţat în acest sens textul art. 1 lit. Q pct. 3 din Legea nr. 125/2000 prin care Guvernul a fost abilitat să emită ordonanţa pentru abrogarea art. 2 alin. 3 pct. B lit. d din Decretul nr. 247/1997.

Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Suceava, criticând-o pentru nelegalitate, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 4, 9 şi 10 Cod proc. civilă.

Tribunalul Suceava, potrivit cererii depuse la dosar (fila 39), precizează că renunţă la recursul declarat, sens în care curtea va lua act de acest lucru.

În motivare, recurentul – Ministerul Justiţiei – a susţinut că, deşi prin art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti se prevedea că pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, magistraţii precum şi personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, acest text a fost abrogat prin O.G. nr. 83/2000 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1996, aprobată prin Legea nr. 334/2001, fiind enunţate în acest sens dispoziţiile art. 1 pct. 42 privind abrogarea art. 47.

S-a mai susţinut că prin O.G. nr. 83/2000 s-a realizat practic un nou sistem de salarizare, prin stabilirea unei indemnizaţii lunare pe funcţii în raport de nivelul instanţelor precum şi vechimea în magistratură prevăzută de Legea nr. 92/1992, ca unică formă de remunerare a activităţii, acelaşi recurent invocând şi faptul că prin expunerea de motive la acest act normativ se prevedea abrogarea tuturor îndemnizaţiilor şi sporurilor de care beneficiază în prezent magistraţii.

În consecinţă, urmarea adoptării acestui act normativ drepturile salariale ale magistraţilor nu au fost diminuate, ci au fost majorate substanţial prin stabilirea indemnizaţiilor raportat la valoarea de referinţă sectorială şi aplicarea coeficientului de multiplicare.

Totodată, s-a motivat că abrogarea art. 47 din Legea 50/1996 s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor constituţionale care permiteau intervenţia în domeniul legii ordinare prin ordonanţe şi cum O.G. nr. 83/2000 a fost aprobată prin lege, act de acelaşi nivel cu Legea nr. 50/1996, a considerat recurentul că au fost respectate atât prevederile constituţionale cât şi cele de tehnică legislativă.

În ce priveşte cererea reclamanţilor – asistenţi judiciari, N.M. şi A.O., recurentul a susţinut că aceştia nu au beneficiat niciodată de sporul pentru risc şi solicitare neuropsihică, întrucât art. 47 şi 48 alin. 4 din Legea nr. 50/1996 nu a fost vreodată incident în privinţa acestora ci doar în privinţa altor categorii de personal din autoritatea judecătorească, respectiv magistraţi, personal auxiliar şi experţi criminalişti.

În concluzie, recurentul susţine că atâta vreme cât drepturile solicitate de intimaţii-reclamanţi nu sunt prevăzute de legislaţia în vigoare, instanţa de fond, prin soluţia dată, şi-a depăşit limitele puterii judecătoreşti şi şi-a arogat atribuţii de legiferare.

Recursul, motivat pe dispoziţiile art. 304 pct. 4 şi 9 Cod proc. civilă este nefondat, pentru următoarele considerente:

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului se constată că reclamanţii se încadrează în categoria magistraţilor şi că, prin art. 47 din Legea nr. 50/1996 cu modificarea şi completările ulterioare privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti, s-a prevăzut că pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică atât magistraţii, cât şi personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.

În mod similar, prin Legea nr. 56/1996 privind salarizarea judecătorilor Curţii Supreme de Justiţie, a magistraţilor asistenţi şi a celorlalte categorii de personal, cu modificările şi completările ulterioare s-a stabilit prin art. 231 că: „pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, judecătorii şi magistraţii asistenţi beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, aplicarea acestui spor fiind stabilită şi pentru personalul de execuţie de specialitate, conform Legii nr. 126/2000 de aprobare a OG nr. 55/1997”.

În temeiul art. 107 alin. 3 din Constituţia publicată în M. Of. nr. 233/22.11.1991 (actualul art. 108 din Constituţia revizuită, publicată în M. Of. nr. 767/31.10.2003) „Ordonanţele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele şi condiţiile prevăzute de aceasta”. Ori, prin Legea nr.125/14 iulie 2000, publicată în Monitorul Oficial nr. 331/17 iulie 2000, Guvernul a fost abilitat să emită anumite ordonanţe în unele domenii de activitate expres prevăzute în art. 1.

Astfel, în domeniul salarizării, conform celor expres specificate la art. 1 lit. Q pct. 1, s-a acordat abilitarea de modificare şi completare a Legii nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti – republicată, fără a se face referire la vreo abrogare. Abilitatea de abrogare a unor acte normative a fost acordată în mod expres doar atunci când legiuitorul şi-a exprimat această opţiune (ex: art. 1 lit. Q pct. 3, care priveşte abrogarea art. 2 alin. 3 pct. B lit. d din Decretul nr. 247/1977 cu privire la încadrarea cadrelor militare permanente în grupele I, II sau III de muncă).

În temeiul legii de abilitare enunţată a fost emisă O.G. nr. 83 din 29 august 2000, publicată în M.Of. nr. 425/1.09.2000 care, aşa cum o defineşte şi titlul, doar a modificat şi completat Legea nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei.

Pe de altă parte, la emiterea O.G. nr. 83/2000 privind modificarea şi completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti, prin care s-a dispus şi abrogarea unor dispoziţii ale Legii nr. 50/1996 au fost încălcate nu numai dispoziţiile legale din legea fundamentală şi Legea de abilitare nr. 125/2000 dar şi dispoziţiile legale stabilite prin Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative obligatorii conform art. 3 la elaborarea proiectelor de lege la elaborarea şi adoptarea ordonanţelor şi hotărârilor Guvernului precum şi la elaborarea şi adoptarea actelor normative ale celorlalte autorităţi cu astfel de atribuţii, dar şi a dispoziţiilor art. 4 referitoare la ierarhia actelor normative, fără a se putea depăşi limitele de competenţă instituite printr-un act normativ şi nici nu se poate contraveni principiilor şi dispoziţiilor acestuia.

Este de menţionat şi faptul că, potrivit Legii nr. 24/2000 modificarea, completarea sau abrogarea sunt evenimente legislative care pot interveni după intrarea în vigoare a unui act normativ şi sunt reglementate în mod distinct.

Este adevărat că prin O.G. nr. 83/2000 s-a modificat Legea nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti respectiv, art. 2, în sensul stabilirii dreptului magistraţilor de a beneficia pentru activitatea desfăşurată de o indemnizaţie de încadrare lunară, stabilită pe funcţii în raport de nivelul instanţelor şi parchetelor cu vechime în magistratură, atât această indemnizaţie, cât şi salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele autorităţii judecătoreşti, raportându-se la valoarea de referinţă sectorială prevăzută de lege pentru funcţiile de demnitate publică alese sau numite din cadrul autorităţilor legislativă şi executivă.

Mai mult, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite, prin Decizia nr. 21 din 10 martie 2008, a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie statuând că: „În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti, republicate.

Constată că judecătorii, procurorii, magistraţii asistenţi, precum şi personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, calculat la îndemnizaţia brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar şi după intrarea în vigoare a O.G. nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.

Potrivit art. 329 alin. 3 din Cod proc. civilă, soluţiile se pronunţă numai în interesul legii iar dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe”.

În ce priveşte drepturile băneşti solicitate de asistenţii judiciari, conform aceleiaşi decizii pronunţată în dosarul nr. 5/2008 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei Bucureşti, ţinându-se seama şi de faptul că la art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, nu se regăsesc nominalizaţi şi nici nu au beneficiat de dreptul pretins până la intrarea în vigoare a O.G. nr. 83/2000, curtea constată că cererea reclamanţilor N.M. şi A.O. este neîntemeiată.

Aşa fiind, faţă de cele ce preced, curtea, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. 1, a admis recursul Ministerului Justiţiei, a modificat în parte sentinţa civilă nr. 1504 din 11.12.2007 pronunţată de Tribunalul Suceava, în sensul că a respins ca nefondată acţiunea privind pe reclamanţi N.M. şi A.O., asistenţi judiciari în cadrul Tribunalului Suceava, a luat act de renunţarea la recurs de către Tribunalul Suceava şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Etichete: