Top

Decizie de încetare a contractului individual de muncă, emisă în baza dispoziţiilor art. 65 C.muncii. Legalitate. Reglementarea de către angajator a situaţiei în care titularul postului care îşi manifestase consimţământul pentru transformarea acestuia, a pierdut concursul organizat în condiţiile art. 58 din Legea nr. 128/1997

Curtea de Apel Iaşi, decizia nr. 703 din 4 noiembrie 2008

Prin sentinţa civilă nr. 584/16.04.2008, Tribunalul Iaşi a admis în parte contestaţia formulată de contestatoarea C.I.-G. în contradictoriu cu intimata Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr.T.Popa” Iaşi şi, în consecinţă:

A fost constatată nulitatea absolută a deciziei nr. 9/11.01.2008 emisă de intimată.

A fost obligată intimata să o reintegreze pe contestatoare pe postul deţinut anterior emiterii deciziei de concediere, de preparator universitar.

A fost obligată intimata să achite contestatoarei o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, începând cu data desfacerii contractului de muncă – 14.01.2008 – şi până la reintegrarea efectivă.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Contestatoarea C.I.-G. a fost salariata intimatei Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” Iaşi pe postul de preparator universitar la Clinica de Endocrinologie – Facultatea de Medicină, conform contractului individual de muncă nr. xxx/29.12.2000. Acest contract a fost încheiat pe o durată determinată de 5 ani, însă prin decizia nr. xxx/09.04.2003 s-a dispus ca, începând cu data de 01.03.2003, toate contractele de muncă pe perioadă determinată încheiate de U.M.F. Iaşi cu preparatorii universitari să fie transformate în contracte de muncă pe perioadă nedeterminată.

Prin decizia nr. x/11.01.2008 emisă de intimată s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatoarei începând cu data de 14.01.2008, în temeiul dispoziţiilor art. 65 Codul muncii, art. 74 – 77 din contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007 – 2010, art. 56 şi art. 58 din contractul colectiv de muncă la nivel de universitate nr. 5545/2007. S-a reţinut prin această decizie că încetarea contractului individual de muncă al contestatoarei a avut loc ca urmare a faptului că postul de asistent universitar de la Clinica Endocrinologie (post obţinut prin transformarea celui de preparator) a fost ocupat de o altă persoană, iar prin decizia nr. 155/07.05.2007 a Curţii de Apel Iaşi a fost respinsă cererea de anulare a concursului organizat pentru ocuparea postului de asistent universitar. De asemenea, se reţine în cuprinsul deciziei că în perioada anilor 2005 – 2008 în statul de funcţii al disciplinei respective nu a mai existat un alt post vacant de preparator universitar.

Potrivit dispoziţiilor art. 58 alin. 2 Codul muncii, concedierea unei persoane poate fi dispusă pentru motive care ţin de persoana salariatului sau pentru motive care nu ţin de persoana salariatului. Potrivit dispoziţiilor art. 61 lit. d) Codul muncii, angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care ţin de persoana salariatului în cazul în care salariatul nu mai corespunde profesional locului de muncă în care este încadrat, iar potrivit dispoziţiilor art. 65 Codul muncii, concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat din unul sau mai multe motive, fără legătură cu persoana acestuia. De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 77 din contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007 – 2010, salariatul poate fi concediat pentru motive de necorespundere profesională cu respectarea procedurii de evaluare prealabilă stabilită prin prezentul contract colectiv de muncă.

Întrucât în decizia nr. x/11.01.2008 au fost invocate ca temeiuri legale atât dispoziţiile art. 65 Codul muncii, cât şi dispoziţiile art. 77 din contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007 – 2010, s-a reţinut de către instanţă că prin această decizie intimata a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatoarei atât pentru motive ce ţin de persoana salariatului, respectiv pentru necorespundere profesională, cât şi pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului, respectiv ca urmare a desfiinţării postului ocupat de salariat. Având în vedere şi dispoziţiile art. 58 alin. 2 Codul muncii, instanţa a reţinut că angajatorul nu poate dispune concedierea unei persoane atât pentru motive ce ţin de persoana salariatului, cât şi pentru motive care nu ţin de persoana salariatului.

S-a mai reţinut de instanţa de fond că, atât în situaţia concedierii pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului, cât şi în situaţia concedierii pentru motive de necorespundere profesională, angajatorul are obligaţia de a-i propune salariatului alte locuri de muncă vacante în unitate, iar în situaţia în care nu dispune de locuri de muncă vacante, acesta are obligaţia de a solicita sprijinul agenţiei teritoriale de ocupare a forţei de muncă în vederea redistribuirii salariatului.

Potrivit dispoziţiilor art. 76 Codul muncii, concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută.

Potrivit dispoziţiilor art. 287 Codul muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfăţişare.

Or, în speţă, s-a reţinut de către instanţa de fond că intimata nu a făcut dovada că i-ar fi propus contestatoarei alte locuri de muncă vacante în unitate sau, în situaţia în care nu există astfel de locuri, că ar fi solicitat sprijinul agenţiei teritoriale de ocupare a forţei de muncă în vederea redistribuirii salariatului.

În consecinţă, având în vedere şi dispoziţiile art. 76 Codul muncii, instanţa a constatat că măsura concedierii contestatoarei a fost luată cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege, fiind lovită de nulitate absolută.

Raportat tuturor considerentelor expuse, instanţa de fond a constatat că este întemeiată în parte contestaţia formulată de contestatoarea C.I.-G. în contradictoriu cu intimata Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” Iaşi, şi a admis-o astfel.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr.T.Popa” Iaşi, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, din următoarele considerente:

Temeiul de drept care a stat la baza emiterii deciziei de concediere îl reprezintă art. 65 din Codul muncii, art. 74 -77 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură de învăţământ şi art. 56,58 din Contractul colectiv de muncă al U.M.F. „Gr.T.Popa” Iaşi.

A susţinut recurenta că în mod greşit a reţinut instanţa de fond că ar fi dispus desfacerea contractului de muncă pentru motive ce ţin de persoana salariatului cât şi pentru motive ce nu ţin de persoana acestuia. În fapt, concedierea a fost dispusă în baza art. 65 din Codul muncii, postul fiind desfiinţat prin transformarea acestuia, iar U.M.F. nu avea la dispoziţie un alt post vacant corespunzător pregătirii contestatoarei, art. 74 -77 invocate în decizie referindu-se la contractul colectiv de muncă la nivel de ramură de învăţământ.

A mai arătat recurenta că, din dispoziţiile art. 81 şi 83 din Legea 128/1997, coroborate cu statele de funcţii ale U.M.F. rezultă că nu mai există un post de preparator la disciplina Endocrinologie, iar acest post nu poate fi creat decât în condiţiile legii şi numai dacă există ore de predare.

Practic, statele de funcţii se întocmesc la catedre sau departamente, prin consultarea membrilor acestora, ca urmare a precizării sarcinilor didactice de către Consiliul facultăţii şi cu avizul iniţial al Senatului şi ulterior al Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

A mai susţinut recurenta că, prin hotărârea pronunţată de Tribunalul Iaşi, s-a încălcat principiul autonomiei universitare, principiu consacrat prin lege (art. 13 din Legea 84/1995), autonomia universitară presupunând, printre altele, libertatea comunităţii academice de a întocmi statele de funcţii în raport de necesităţile didactice şi de numărul de studenţi.

S-a mai arătat că, potrivit art. 58 al. 1 şi 2 din Legea 128/1997, posturile didactice se ocupă numai prin concurs, care are caracter deschis, iar la concurs se poate prezenta orice persoană care îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege; recurenta susţine că a făcut dovada comunicării către intimată a faptului că nu dispune de posturi vacante de natura celui ocupat.

Ca atare, s-a solicitat admiterea recursului şi respingerea contestaţiei.

Intimata a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, arătând că, practic, acesta este nemotivat, în condiţiile în care reia susţinerile din întâmpinare, fără a cuprinde vreunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului, arătând următoarele:

1.Nu a solicitat niciodată transferarea postului său de preparator universitar la disciplina de Endocrinologie în post de asistent universitar.

2.Biroul Senat nu a hotărât niciodată scoaterea la concurs a vreunui post prin transformarea celor existente.

3.Transformarea unui post nu este prevăzut de Legea nr.53/2003 ori alt act normativ special.

4.Recurenta nu i-a adus la cunoştinţă faptul că postul său de preparator universitar ar fi fost transformat în post de asistent universitar.

5.Nu este reală împrejurarea că în perioada 2005-2007 nu ar fi existat nici un post vacant de preparator universitar. În realitate, la puţin timp după concursul din luna ianuarie 2005 s-a organizat un alt concurs pentru ocuparea unui post de preparator universitar la aceeaşi disciplină (Endocrinologie), concurs la care ea nu s-a prezentat, deoarece avea deja un contract individual de muncă încheiat pe perioadă nedeterminată pentru postul de preparator.

6.Prin decizia Curţii de Apel Iaşi, instanţa de contencios nu s-a pronunţat asupra legalităţii concursului, ci pe excepţia tardivităţii.

7.Faptul că postul de preparator universitar la disciplina Endocrinologie nu a dispărut din statele de funcţii rezultă clar din actele emise de recurentă, şi anume deciziile nr. 621/24.10.2007 şi nr. 9/11.01.2008.

8.Decizia nr.9/11.01.2008 este lovită de nulitate absolută, nefiind motivată în fapt sau în drept.

9.Nu a fost încălcat principiul autonomiei universitare, deoarece acesta se realizează în limitele determinate de lege, iar nu după liberul arbitru al conducerii instituţiilor.

Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, curtea de apel a constatat, în primul rând, că excepţia nulităţii recursului nu este întemeiată.

Astfel, potrivit art. 3041 Cod procedură civilă, recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzut în art. 304, instanţa putând să examineze cauza sub toate aspectele.

Mai mult, conform art. 306 alin. 3 Cod procedură civilă, indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304.

Ori, din examinarea motivelor cererii de recurs, se reţine că acestea se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 şi 3041 Cod procedură civilă.

Ca urmare, excepţia nulităţii recursului a fost respinsă.

În al doilea rând, curtea de apel a constatat că recursul este fondat.

Astfel, în mod greşit a reţinut prima instanţă că angajatorul ar fi invocat în decizie ca temei de drept atât art. 65 Codul muncii, cât şi art. 77 din CCMUNN 2007-2010.

Prin decizia x/11.01.2008 au fost invocate, pe lângă dispoziţiile art. 65 din Codul muncii, art. 56,58 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, şi dispoziţiile art. 74-77 din CCMUNN 2007-2010, care prevăd dispoziţii generale de încetare a contractului individual de muncă (similare art. 55 din Codul muncii), obligativitatea efectuării cercetării prealabile în cazul sancţiunilor disciplinare, interdicţii de desfacere a contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului şi evaluarea salariatului în cazul concedierii pentru necorespundere profesională.

Enumerarea acestor prevederi cu caracter general referitoare la încetarea contractului individual de muncă (în diferite modalităţi) nu echivalează cu indicarea, ca temei de drept al măsurii dispuse prin decizia x/11.01.2008 şi a necorespunderii profesionale.

Motivarea în fapt a deciziei se coroborează cu temeiul de drept invocat, şi anume art. 65 din Codul muncii, respectiv ocuparea postului de asistent universitar prin concurs de către o altă persoană (post rezultat din transformarea celui de preparator universitar deţinut de contestatoare) şi lipsa unui alt post vacant de preparator în statul de funcţii al disciplinei Endocrinologie.

În speţă, aşa cum rezultă din actele dosarului, dar şi din cele ale dosarului nr. 2704/99/2008, în care s-a pronunţat decizia civilă nr. 702/4.11.2008 a Curţii de Apel Iaşi, dosar aflat într-o strânsă legătură cu cel de faţă, contractul de muncă al contestatoarei ar fi trebuit să înceteze la data de 28.02.2005, data validării de către Senatul U.M.F. a concursului organizat în luna ianuarie 2005 pentru ocuparea postului de asistent universitar.

Astfel, în mod greşit susţine contestatoarea-intimată că funcţia ocupată de către ea anterior transformării, în baza contractului individual de muncă nr.13567/29.12.2000, cea de preparator universitar-poz.10 în statul de funcţii al Disciplinei de Endocrinologie din cadrul Facultăţii de Medicină Iaşi, a rămas în continuare în structura catedrei, astfel încât aceasta avea dreptul să continue prestarea muncii în această funcţie, iar angajatorul are obligaţia de a-i permite exercitarea atribuţiilor specifice acestei funcţii şi ulterior desfăşurării concursului din ianuarie-februarie 2005, finalizat practic cu validarea unei alte persoane pe acest post.

Aceasta era cu certitudine situaţia în cazul în care Universitatea de Medicină şi Farmacie Iaşi ar fi scos la concurs un post de asistent universitar devenit vacant în statul de funcţii, pentru care ar fi concurat şi reclamanta, de pe postul ei de preparator, rămas netransformat, astfel încât în situaţia în care nu reuşea la concurs, rămânea în continuare pe postul deţinut anterior.

Conform disp.art.41 alin.1 din Codul muncii, modificarea felului muncii unui salariat, element ce ţine de esenţa contractului individual de muncă, se poate face întotdeauna prin acordul părţilor, aceasta fiind o consecinţă a caracterului consensual al raporturilor de muncă. Astfel, manifestarea de voinţă a părţilor este determinantă atât în faza naşterii raporturilor de muncă, dar şi timpul derulării acestora.

Modificarea contractului de muncă poate fi determinată atât de organizarea mai bună a muncii, de anumite necesităţi social-economice, dar şi de unele interese personale ale salariatului.

Un caz de modificare a contractului individual de muncă este şi promovarea în funcţie, care este supusă însă, pe lângă acordul de voinţă al părţilor în acest sens şi condiţiilor generale aplicabile la încadrarea în funcţie, respectiv verificării aptitudinilor profesionale pentru noua funcţie prin examen sau concurs.

În speţă, în cadrul Facultăţii de Medicină Iaşi – Disciplina Endocrinologie nu exista, în semestrul I al anului universitar 2004-2005, un post vacant de asistent universitar, astfel încât reclamanta a fost de acord cu transformarea postului său de preparator în cel de asistent universitar, practică conformă cu disp.art.58 alin.4 din Legea nr.128/1997 privind statutul cadrelor didactice şi frecvent întâlnită în cadrul UMF, astfel cum rezultă chiar din tabelul cu posturile scoase la concurs la aceeaşi dată.

Contestatoarea-intimată cunoştea dispoziţiile legale privind posibilitatea de a accede la postul de asistent universitar numai pe bază de concurs, asumându-şi astfel riscul de a fi scos la concurs postul transformat.

Potrivit disp.art.53 alin.1 din Legea nr.128/1997 privind statutul personalului didactic, funcţiile didactice sunt: preparator universitar, asistent universitar, lector universitar/şef de lucrări, conferenţiar universitar, profesor universitar şi profesor universitar consultant.

Funcţiile didactice se structurează pe posturi didactice cuprinse în statele de funcţii, care se întocmesc anual de către catedre şi departamente.

Astfel, potrivit disp.art.58 alin.1 din Legea nr.128/1997, posturile didactice prevăzute la art.53 alin.1, printre care şi cele de asistent universitar, se ocupă prin concurs organizat de instituţiile de învăţământ superior acreditate sau autorizate provizoriu. Potrivit alin. 2 al aceluiaşi articol, concursul pentru ocuparea posturilor didactice are caracter deschis, la concurs putându-se prezenta orice persoană care îndeplineşte condiţiile prevăzute de prezentul statut şi de Legea învăţământului nr.84/1995.

În temeiul disp.art.58 alin.4 din Legea nr.128/1997, anunţarea publică a concursurilor pentru ocuparea posturilor didactice vacante sau transformate se face, de către instituţia de învăţământ superior, în Monitorul Oficial al României şi cel puţin într-un ziar de circulaţie naţională, precum şi prin afişare la sediu.

Conform disp.art.84 din Statutul cadrelor didactice, statele de funcţii ale personalului didactic se întocmesc anual, funcţiile didactice şi numărul posturilor stabilindu-se în funcţie de: planurile de învăţământ, formaţiunile de studiu şi de normele didactice şi de cercetare. Potrivit alineatului 3 al aceluiaşi articol, în statul de funcţii sunt înscrise, în ordine ierarhică, posturile didactice ocupate sau vacante, specificându-se funcţiile didactice corespunzătoare.

Statul de funcţii se întocmeşte la catedre sau departamente şi, potrivit art.84 alin.6 din Legea nr.128/1997, se avizează de către consiliul facultăţii şi se aprobă de senatul universitar.

De altfel, selectarea şi promovarea personalului didactic, acordarea titlurilor didactice, în condiţiile legii, potrivit disp.art.92 alin.3 lit. d) din Legea nr.84/1995, constituie mijloace prin care se realizează autonomia universitară.

Se reţine că, în statele de funcţii pe anul universitar 2004-2005, depuse la filele nr.146-150 din dosarul nr.3383/45/2006 al Curţii de Apel Iaşi, ataşat la dosarul nr.2704/99/2007, postul didactic al reclamantei figurează înscris la poziţia nr.10.

La poziţia nr.63 din lista posturilor propuse pentru scoatere la concurs în sesiunea noiembrie-decembrie 2004, înregistrată la Decanatul Facultăţii de Medicină Iaşi sub nr.3715/17.11.2004, avizată în Consiliul Profesoral din 21 şi 26 octombrie 2004 (fila nr.156 din acelaşi dosar), figurează postul de Asistent, poziţia 10 în statul de funcţii la Endocrinologie, cu menţiunea „Transformare din preparator existent – C.I.-G.”.

Se mai reţine că această listă depusă la dosar cuprinde 12 posturi didactice scoase la concurs prin transformare, din preparator în asistent sau din conferenţiar în profesor.

La acelaşi dosar se află depus anunţul universităţii înregistrat sub nr.16408/12.11.2004 pentru scoaterea la concurs a postului de asistent, Endocrinologie, poziţia 10.

În Monitorul Oficial nr.848/14.12.2004, a fost publicat anunţul Universităţii de Medicină şi Farmacie Iaşi de scoatere la concurs a postului de asistent, endocrinologie, poziţia 10, dovada în acest sens fiind depusă la acelaşi dosar.

Având în vedere toate aceste înscrisuri, prin care universitatea a asigurat, în condiţiile legii, publicitatea transformării postului contestatoarei şi scoaterea acestuia la concurs, nu se pot reţine susţinerile intimatei-intimate în sensul că nu ar fi avut cunoştinţă despre transformarea postului său ori că nu a fost anunţat public concursul.

Conform dispoziţiilor art. 59 din Legea nr. 128/1997, rezultatele concursului pentru ocuparea funcţiei de asistent universitar se consemnează într-un raport, ce cuprinde, în concluzii, recomandarea candidatului care a obţinut cea mai mare medie. Raportul se supune consiliului facultăţii, de către decan, care aprobă rezultatul concursului prin vot nominal deschis.

Alineatul 5 al aceluiaşi articol prevede că hotărârea consiliului facultăţii se supune validării senatului universitar, referitor la respectarea criteriilor şi a procedurii de concurs.

Numirea pe postul de asistent universitar se face, conform alineatul 6 al art.59 din Legea nr.128/1997, prin decizia rectorului, începând cu prima zi a semestrului următor.

Din interpretarea dispoziţiilor legale aplicabile în speţă, enunţate anterior, rezultă că pentru ocuparea unui post didactic în învăţământul superior o persoană trebuie, alături de alte condiţii, să deţină sau să i se confere un titlu didactic. Aceasta apare ca o condiţie necesară, obligatorie pentru ocuparea şi exercitarea oricărei funcţii didactice.

Titlurile didactice de preparator şi asistent universitar sunt conferite de senatul universitar, odată cu validarea concursului pentru postul respectiv.

În speţă, la fila nr.232 din dosarul nr.3383/45/2006 al Curţii de Apel Iaşi, este depus procesul-verbal din data de 02.02.2005 încheiat la terminarea concursului pentru postul transformat de asistent universitar, la finalul căruia se consemnează că a fost declarată admisă L.L.E.

Rezultatele concursului la care a participat şi reclamanta sunt consemnate în înscrisul aflat la fila nr.158 din acelaşi dosar, menţionându-se că, în şedinţa Senatului din data de 28.02.2005 a fost validată în funcţia de asistent L.L.E. – Endocrinologie poz.10.

În speţă, se reţine că reclamanta şi-a manifestat consimţământul(acordul) la modificarea contractului său de muncă, atât prin achiesarea sa la transformarea postului său de preparator universitar în cel de asistent universitar, fără a contesta, pe calea contenciosului administrativ, această măsură avizată de către consiliul facultăţii şi aprobată de Senatul Universităţii de Medicină şi Farmacie Iaşi, dar mai ales prin înscrierea şi participarea sa la concursul pentru acest post.

Tardivitatea formulării contestaţiei a fost de altfel şi motivul pentru care a fost modificată sentinţa nr.357/E/10.04.2006 a Tribunalului Iaşi, prin care fusese respinsă ca fiind nefondată acţiunea reclamantei de anulare a concursului organizat în ianuarie 2005 pentru ocuparea postului de asistent universitar.

Prin decizia nr. 160/04.03.2005 emisă de către universitatea recurentă, depusă la fila nr.105 din dosarul nr.10302/2005 al Tribunalului Iaşi – Secţia contencios administrativ – a fost numită, în funcţia de asistent, L.L.-E., la Disciplina Endocrinologie, poz.10 din statul de funcţii, în cadrul Facultăţii de Medicină, începând cu data de 7 martie 2005.

În situaţia în care nu s-ar mai fi prezentat alţi candidaţi la concurs este cert că raporturile de muncă ale contestatoarei-intimate ar fi apărut ca fiind modificate prin acordul părţilor.

În speţă însă, prin câştigarea concursului pentru postul transformat de către o altă persoană, angajatorul, deşi a fost de acord în principiu cu modificarea raporturilor de muncă dintre părţi, a fost pus în imposibilitatea de a da curs acestei promovări, care era supusă condiţiei imperativ prevăzută de lege a reuşitei la concurs şi mai mult decât atât, nu putea menţine pe acelaşi post -poziţia 10 din statul de funcţii la disciplina de Endocrinologie din cadrul Facultăţii de Medicină – două persoane, una în calitate de asistent universitar şi cealaltă în calitate de preparator universitar.

În urma transformării postului recurentei C.I.-G. şi a concursului desfăşurat, ale cărui rezultate nu au fost desfiinţate de către instanţa de contencios administrativ, pe postul său în statul de funcţiuni figurează L.L.-E., validată pe post de către senatul U.M.F., căreia i s-a încheiat, la data de 10.03.2005, contractul individual de muncă înregistrat sub nr.4109, pentru postul de „asistent universitar-poz.10”(pct. E) la Disciplina Endocrinologie – Facultatea de Medicină.(pct.D1).

Neprocedând la desfacerea contractului de muncă la data validării unei alte persoane la concursul organizat pe postul transformat al contestatoarei, angajatorul a menţinut situaţia de incertitudine a raporturilor acesteia cu U.M.F. Iaşi fiind obligat la despăgubiri, conform sentinţei civile nr. 655/9.05.2008 a Tribunalului Iaşi menţinută prin decizia civilă nr. 702/4.11.2008 a Curţii de Apel Iaşi.

Abia prin decizia nr. x/11.01.2008 angajatorul a decis desfacerea contractului de muncă al contestatoarei, care nu a reuşit la concurs, având în vedere că pe acelaşi post în statul de funcţii nu pot exista concomitent doi titulari, iar persoana validată pe postul de asistent universitar şi-a câştigat dreptul de a-l ocupa prin concurs.

Motivul întemeiat de concediere a contestatoarei a apărut în urma nereuşitei acesteia la concursul organizat pentru postul transformat, în acord cu dispoziţiile legale.

Postul ocupat de C.I.-G. (cel de preparator universitar) a dispărut din statul de funcţii începând cu anul 2005, prin transformarea acestuia în post de asistent universitar (cu acordul salariatei) şi ocuparea prin concurs de către o altă persoană.

În atare condiţii, prin decizia nr. 9/11.01.2008 angajatorul a procedat la reglementarea legală a unei situaţii de fapt existente încă din anul 2005, fiind întrunite cerinţele prevăzute de dispoziţiile art.65 din Codul muncii.

Raportat tuturor considerentelor expuse, curtea de apel a constatat că în cauză sunt incidente prevederile art. 304 pct. 9 şi 3041 Cod procedură civilă, instanţa de fond interpretând greşit dispoziţiile legale în materie şi probele dosarului, astfel încât, în baza art. 312 Cod procedură civilă, curtea a admis recursul declarat de Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr.T.Popa” Iaşi şi a modificat în tot sentinţa atacată, în sensul că a respins contestaţia formulată de contestatoare împotriva deciziei nr. x/11.01.2008.

Etichete: