Top

APLICAREA LEGII MAI FAVORABILE. ÎN CAZUL ÎN CARE DE LA SĂVÂRŞIREA INFRACŢIUNII PÂNĂ LA JUDECAREA DEFINITIVĂ A CAUZEI AU INTERVENIT UNA SAU MAI MULTE LEGI PENALE, SE APLICĂ CEA MAI FAVORABILĂ.

Decizia penală nr. 316 din 30 aprilie 2009

Asupra recursului penal de faţă constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 373/16.09.2008 pronunţată de Judecătoria Moineşti în dosar nr. 1435/260/2008, în temeiul art. 31 al. 2 Cod penal raportat la art. 32 al.1,3,4, lit. a din O.G. nr. 96/1998 cu aplicarea art. 41 al. 2 şi art. 13 Cod penal s-a dispus condamnarea inculpatei T. E. la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare.

S-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 al. 1 lit. a teza a Il-a lit. b Cod penal în condiţiile şi pe durata prev. de art. 71 al. 2 Cod penal.

În baza art. 81 Cod penal şi art. 71 al.5 Cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei principale şi accesorii pe durata termenului de încercare de 4 ani şi 6 luni, atrăgându-i-se atenţia inculpatei asupra cauzelor de revocare a suspendării condiţionate.

Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Moineşti, înregistrat sub nr. 1435/260/2008 din 7.04.2008 a fost trimisă în judecată inculpata T. E., fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 31 al.2 Cod penal raportat la art. 32 al.1,3,4 lit.a din OG nr. 96/1998 cu aplicarea art. 41 al.2 Cod penal, constând în aceea că în primăvara – vara anului 2003, cu intenţie a determinat alte persoane, care fără vinovăţie au tăiat 245 arbori din pădurea tatălui său în valoare de 65.222,25 lei.

În cauză s-au depus acte, materialul de urmărire penală, au fost audiate părţile şi martori, probatorii din analiza cărora instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:

Inculpata şi părţile vătămate sunt fraţi.

În luna februarie 2003, numitului D. Gh. I., tatăl părţilor, i-a fost retrocedată suprafaţa de 3,5 ha teren pădure, situată pe raza satului C., comuna A..

La punerea în posesie a fost prezentă din partea proprietarului – inculpata care a şi semnat actul de punere în posesie în calitate de delegat al titularului.

Ulterior, în primăvara – vara anului 2003 inculpata a angajat muncitori care au tăiat şi transportat materialul lemnos la un drum auto situat în apropierea casei proprietarului pădurii, de unde acesta era încărcat în mijloace auto, fiind vândut de către inculpată.

De toate aceste operaţii s-a ocupat numai inculpata care a mers în pădure şi a indicat muncitorilor ce arbori să taie, ea a organizat şi supravegheat toate operaţiunile şi a încasat contravaloarea materialului lemnos vândut.

Martorii audiaţi în cauză sub prestare de jurământ, au confirmat situaţia de fapt reţinută, precizând: unii că în perioada în care au tăiat şi transportat lemnul au discutat şi cu tatăl inculpatei care le-a cerut să taie lemnele şi uneori i-a şi plătit, dar că inculpata a supravegheat toate operaţiunile (N. I., B. T., P. G., C. G., C. C. F.) iar alţii că bătrânul în vârstă de 94 ani era imobilizat de mai mult timp la pat şi că nu l-au văzut în acea perioadă (A. V., B. G., D. D., B. P. şi C. T.).

Din toate aceste probatorii a reieşit că în perioada primăvară – vară 2003 inculpata a organizat şi supravegheat tăierea de către mai mulţi muncitori a unui număr de 245 arbori răşinoase şi fag, în volum de 390.729 m.c. şi în valoare de 77.614,47 lei fără a avea aprobare legală şi marcare corespunzătoare pentru tăiere şi că aceasta a determinat aceşti muncitori să taie arborii, deşi ştia că nu are acte legale pentru tăiere şi transport arbori.

Audiată în instanţă inculpata a negat în parte faptele susţinând că tatăl ei a angajat muncitorii şi tot el i-a şi plătit pentru munca efectuată, cerându-le acestora să taie repede copacii, supărat fiind că unul din fiii săi – D. G. 1-a bătut.

Această susţinere că bătrânul a organizat şi supravegheat tăierea arborilor a fost contrazisă în parte de celelalte probatorii – declaraţiile majorităţii martorilor dar şi de alte fiice ale bătrânului: D. E., D. N. care au relatat că bătrânul supărat pe fiii săi a hotărât să taie pădurea pentru a nu rămâne moştenire şi a cerut inculpatei să se ocupe de tăierea şi valorificarea materialului lemnos, având în vedere că doar aceasta se ocupa de el şi de sora ei bolnavă D. N.

Din analiza acestei stări de fapt a reieşit că în timpul vieţii tatălui său, inculpata a determinat muncitori să taie şi să exploateze materialul lemnos din pădurea tatălui său şi a valorificat acest material, fără ca aceşti muncitori să aibă cunoştinţă că inculpata nu are acte legale de marcare şi tăiere.

În drept s-a reţinut că fapta inculpatei întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de participaţie improprie la tăiere ilegală de arbori, forma continuată, prevăzută de art. 31 al.2 Cod penal raportat la art. 32 al.1,3,4 lit.a din OG nr. 96/1998 cu aplicarea art. 41 al.2 Cod penal, în baza căruia s-a dispus condamnarea inculpatei la pedeapsa închisorii.

La individualizarea pedepsei, conform art. 72 Cod penal s-a avut în vedere gradul de pericol social al infracţiunii, volumul mare de material lemnos tăiat dar şi atitudinea nesinceră a inculpatei precum şi faptul că aceasta nu este cunoscută cu antecedente penale.

Având în vedere că de la săvârşirea faptei şi până în prezent fapta de tăiere ilegală de arbori a intrat sub incidenţa mai multor legi instanţa a aplicat prevederile art. 13 Cod penal -principiul legii mai favorabile -respectiv legea în vigoare la data săvârşirii faptei.

Referitor la răspunderea civilă instanţa a reţinut următoarele: din cei 7 fraţi ai inculpatei, 3 s-au constituit părţi civile solicitând contravaloarea materialului lemnos reprezentând 1/8 din întreaga suprafaţă de teren pădure şi 4 nu au avut pretenţii civile.

Instanţa a constatat că infracţiunea de tăiere ilegală de arbori este o infracţiune de pericol şi nu una de prejudiciu şi prin urmare nu are o latură civilă ce ar trebui soluţionată.

În altă ordine de idei instanţa a reţinut că la data săvârşirii faptei proprietarul pădurii, respectiv tatăl inculpatei, era în viaţă şi nu a făcut nici un demers pentru a solicita despăgubiri, dimpotrivă din declaraţiile unor fraţi ai inculpatei şi a unor martori audiaţi în cauză reiese că, acesta a cerut inculpatei să angajeze muncitori pentru a tăia arborii în scopul de a nu rămâne fiilor săi care l-au agresat.

Prin urmare instanţa a reţinut că la data deschiderii succesiunii (septembrie 2003 -data decesului defunctului D. I.) nici arborii şi nici contravaloarea acestora nu erau în masa succesorală după cum nu există nici vreo creanţă reprezentând contravaloarea acestor arbori.

Mai mult, defunctul nu întreprinsese vreo acţiune pentru dobândirea contravalorii arborilor tăiaţi, acţiune pe care succesorii săi să o poată continua.

În raport de toate aceste considerente instanţa a apreciat că nu se impune soluţionarea vreunei laturi civile, deoarece această latură nu există.

Împotriva sentinţei au declarat apel în termen legal partea civilă D. D. şi inculpata T.E.

Partea civilă a criticat soluţia primei instanţe sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei, motivat de faptul că instanţa de fond în mod greşit nu a soluţionat latura civilă şi nu le-a acordat pretenţiile civile solicitate, iar pe de altă parte cuantumul pedepsei aplicate inculpate este prea redus.

Inculpata a criticat soluţia primei instanţe sub aspectul netemeiniciei soluţiei de condamnare, este nevinovată, a fost pusă în posesie pe suprafaţa de teren de pe care a tăiat arbori.

Tribunalul analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate, precum şi din oficiu, a apreciat că apelul declarat de inculpată este nefondat cu următoarea motivare:

Instanţa de fond deşi a stabilit o situaţie de fapt corectă şi a statuat în baza probelor legale şi temeinic, a constatat că inculpata se face vinovată pentru săvârşirea infracţiunii cu privire la care a fost trimisă în judecată.

Toate probele administrate în cauză o plasează pe inculpată în câmpul infracţional şi o indică pe aceasta cu certitudine şi fără echivoc, drept autoare a infracţiunii de tăiere de arbori fără drept.

La soluţionarea laturii civile însă, instanţa de fond s-a aflat într-o totală eroare, în momentul în care a apreciat că nu poate fi antrenată răspunderea civilă delictuală a inculpatei, întrucât ne aflăm în prezenţa unei infracţiuni de pericol şi nu de rezultat.

Este de notorietate generală că infracţiunea de tăiere de arbori se încadrează în categoria infracţiunilor contra patrimoniului generatoare de prejudiciu, şi care impun cu prisosinţă acordarea de daune materiale atunci când acestea s-au produs.

Motivarea lapidară prin încadrarea de către instanţa de fond în infracţiunea de pericol, a adus prejudiciu părţilor vătămate care s-au constituit părţi civile în cauză şi care aveau dreptul la despăgubiri.

Faţă de aceste aspecte, tribunalul a apreciat că prin nesoluţionarea laturii civile, instanţa de fond a lăsat nesoluţionat fondul cauzei, a încălcat drepturile părţii civile de a-şi recupera prejudiciu, motiv pentru care în temeiul art. 379 pct. l lit. b Cod procedură penală a admis apelul părţii civile D. D., a desfiinţat sentinţa penală sub aspectul nesoluţionării laturii civile şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă – Judecătoria Moineşti.

S-au extins efectele apelului şi cu privire la celelalte părţi civile care aparţin aceleiaşi consortium litis.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Împotriva deciziei a declarat recurs în termen legal inculpata, fără nicio motivare în cererea scrisă.

Într-un memoriu separat, depus în termenul prevăzut de art. 38510 al.2 Cod procedură penală aceasta a susţinut că nu ea a comis infracţiunea, că martorii şi-au modificat declaraţiile, fiind luate în considerare numai cele din cursul judecăţii.

Verificând decizia, dar şi sentinţa pe baza motivelor invocate, a lucrărilor dosarului dar şi din oficiu, Curtea a constatat că recursul este fondat, dar pentru alte considerente decât cele invocate.

Este nelegală soluţia de trimitere la rejudecare, dată în apel, deoarece potrivit art. 379 pct. 2 lit. b Cod procedură penală sentinţa se desfiinţează şi se trimite cauza la rejudecare la prima instanţă numai în două cazuri expres prevăzute:

a) când judecarea cauzei la acea instanţă a avut loc în lipsa unei părţi nelegal citate sau care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate ;

b) există vreunul dintre cazurile de nulitate prev. de art. 197 al. 2 Cod procedură penală.

Din examinarea deciziei recurate a rezultat că sentinţa a fost desfiinţată numai sub aspectul laturii civile, motivat de faptul că prima instanţă nu a soluţionat acţiunea civilă, nesoluţionând fondul cauzei, motiv care nu se circumscrie niciunuia din cele prevăzute de art. 379 pct. 2 lit. b Cod procedură penală.

De altfel, faţă de caracterul devolutiv al apelului, Tribunalul avea obligaţia soluţionării acţiunii civile.

Respingând apelul declarat de inculpată, tribunalul a apreciat că latura penală a cauzei a fost soluţionată corect, deşi atât prima instanţă, cât şi cea de apel, aplicând dispoziţiile art. 13 Cod penal, au stabilit greşit care este legea mai favorabilă.

Potrivit art. 13 al. 1 Cod penal în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

În cauză s-a reţinut că inculpata a comis infracţiunea dedusă judecăţii, în primăvara-vara anului 2003.

De la data epuizării infracţiunii (vara anului 2003) şi până la data soluţionării recursului, O.G. nr. 96/1998 a suferit 8 modificări. Examinând actele normative ce au modificat-o, a rezultat că legea mai favorabilă o constituie Legea nr. 120/2004, publicată în Monitorul Oficial nr. 408/6 mai 2004, care prin art. 28 a modificat art. 32 din O.G. nr. 96/1998.

În această din urmă reglementare subiect activ al infracţiunii era numai proprietarul sau deţinătorul terenului din fondul forestier sau vegetaţie forestieră.

Inculpata a fost trimisă în judecată şi apoi judecată pentru participaţie improprie la infracţiunea de tăiere ilegală de arbori, reţinându-se că autori ai acesteia sunt terţe persoane, a căror faptă, potrivit art. 32 din O.G. nr. 96/1998 modificat prin art. 28 din Legea nr. 120/2004 nu este prevăzută de legea penală.

Din considerentele arătate, în baza art. 38515 pct.2 lit. b Cod procedură penală s-a admis recursul declarat de inculpată, s-a casat în totalitate decizia precum şi sentinţa penală nr. 373/16.09.2008 a Judecătoriei Moineşti.

Reţinând cauza spre rejudecare, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a coroborat cu art. 10 lit. b Cod procedură penală Curtea a dispus achitarea inculpatei.

În ceea ce priveşte latura civilă, potrivit art. 346 al.4 Cod procedură penală instanţa nu soluţionează acţiunea civilă când pronunţă achitarea pentru cazul prevăzut de art. 10 al. 1 lit. b Cod procedură penală.

Faţă de aceste dispoziţii, este inutil a se analiza dacă infracţiunea de tăiere ilegală de arbori este de pericol sau de rezultat, acţiunea civilă a fost lăsată nesoluţiontă.

Etichete: