Salarizare

Prin cererea adresată Curţii de Apel Bacău şi înregistrată sub nr. 627 din 06.10.2008 reclamanta M.M. a chemat în judecată Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bacău, Tribunalul Bacău şi Ministerul Finanţelor Publice solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligaţi pârâţii la plata actualizată a diferenţelor de salariu, calculate pe baza valorii de referinţă sectorială prevăzute de lege pentru funcţiile de demnitate publică:

– pentru perioada 20 mai 2005 – 30 septembrie 2005, la valoarea referinţă sectorială de 264,7 lei, conform O.G. 9/2005;

– pentru perioada 1 octombrie 2005 -31 ianuarie 2006, la valoarea de referinţă sectorială de 297,4 lei, conform O.G. 9/2005;

– pentru perioada 1 februarie 2006 -31 august 2006, la valoarea de referinţă sectorială de 312,3 lei, conform O.G. 3/2006;

– pentru perioada 1 septembrie 2006 -31 decembrie 2006, la valoarea de referinţă sectorială de 331 lei, conform O.G. 3/2006;

– pentru perioada 1 ianuarie 2007 -31 martie 2007, la valoarea de referinţă sectorială de 358 lei, conform O.G. 10/2007;

în raport cu valoarea de referinţă sectorială pentru care au fost calculate salariile în perioadele de mai sus.

A cerut, de asemenea, reclamanta obligarea Tribunalului Bacău la efectuarea menţiunilor corespunzătoare în cartea de muncă şi a Ministerului Finanţelor Publice la alocarea fondurilor necesare achitării acestor drepturi.

În motivarea cererii sale, a arătat reclamanta că în perioada 15.08.2005–01.04.2007 a avut calitatea de de judecător la Judecătoria Bacău, îndeplinind o activitate de mare risc social, fiind inclusă în rândul persoanelor care deţin demnităţi publice, salarizarea sa intrând sub incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnizate publică.

Potrivit art. 1 alin.1 din O.G. 134/1999 începând cu luna septembrie 1999, valoarea coeficientului de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti este egală cu cu valoarea de referinţă sectorială prevăzută de Legea nr. 154 /1998 iar potrivit art.11 din O.G. 83/2000 indemnizaţiile pentru magistraţi şi salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele autorităţii judecătoreşti se stabilesc pe baza valorii de referinţă sectorială prevăzută de lege pentru funcţiile de demnitate publică, alese şi numite, din cadrul autorităţilor legislative şi executive. O.U.G. nr. 2/2000 modifică coeficienţii de multiplicare pentru unele funcţii prevăzute în anexele V-VIII din Legea nr. 154/1998 iar potrivit art. 2 alin. 1 din O.U.G. nr. 177/2002 indemnizaţiile pentru magistraţi se stabilesc pe baza valorii de referinţă sectorială prevăzută de lege pentru funcţiile de demnitate publică alese şi numite, din cadrul autorităţii legislativă şi executivă, această valoare, actualizată periodic potrivit dispoziţiilor legale, aplicându-se de drept şi magistraţilor.

Prevederile din anexa 1 la O.U.G. 27/2006 şi ale art. 3 alin. 1 din O.G. 8/2007 care stabileşte valoarea de referinţă sectorială la 257 lei încalcă principiile Constituţiei, ale Legii nr. 303/2004, ale Codului Muncii şi ale Legii privind combaterea discriminării, fiind diferită de valoarea de referinţă sectorială prevăzută de lege pentru funcţiile de demnitate publică alese şi numite din cadrul autorităţilor legislativă şi executivă.

Stabilirea prin ordonanţe al Guvernului, care reglementează salarizarea organelor puterii judecătoreşti a altor valori de referinţă sectorială decât cele prevăzute pentru funcţiile de demnitate publică, în afara cazurilor expres prevăzute de Legea nr. 303/2004, contravine prevederilor acestui act normativ şi spiritului de echilibru al puterilor statului, discrepanţa între actuala reglementare cu privire la salarizarea magistraţilor (280 lei valoarea de referinţă sectorială) şi cea privind organele puterii legislative şi executive, de 405 lei stabilită prin O.G. 10/2007 fiind inechitabilă şi neconstituţională.

Motivând în drept acţiunea, reclamanta a invocat dispoziţiile O.U.G. nr. 9/2005, O.G. nr. 3/2006 şi O.G. nr. 10/2007 iar în sprijinul susţinerilor sale a arătat că şi Curtea de Apel Suceava prin Decizia nr. 62/18.01.2007, pronunţată în dosarul 3761/210/2006 a obligat la plata drepturilor băneşti reprezentând diferenţele dintre salariile efectiv plătite şi cele calculate în funcţie de valoarea de referinţă sectorială prevăzută de lege, pentru funcţiile de demnitate publică, alese şi numite. La rândul său, CSM, în acord cu literatura de specialitate, şi-a exprimat opinia potrivit căreia magistraţii sunt incluşi în în rândul persoanelor care deţin demnităţi publice.

Reclamanta a depus la dosar practică judiciară ( filele 6-11).

Acţiunea este legal scutită de la plata taxei judiciare de timbru potrivit art. 285 din Codul muncii.

Formulând întâmpinare prin reprezentanţii săi legali Ministerul Justiţiei a solicitat respingerea acţiunii formulate ca neîntemeiată cu motivarea că nu pot fi invocate dispoziţiile art.1 alin. 2 din O.G. 137/2000 având în vedere deciziile nr. 818,819,820 din 03.07.2008 pronunţate de Curtea Constituţională şi că începând cu intrarea în vigoare a Legii 347/2003 care a modificat art.2 din O.U.G. nr. 177/2002, nu există temei legal pentru ca indemnizaţiile personalului din cadrul autorităţii judecătoreşti să fie stabilite pe baza valorii de referinţă sectorială prevăzută de lege pentru funcţiile de demnitate publică alese şi numite din cadrul autorităţilor legislative şi executive, indemnizaţiile acestora fiind stabilite expres şi exclusiv prin O.U.G nr. 177/2002, O.G. nr. 23/2005 şi OUG nr. 27/2006.

A arătat, de asemenea, pârâtul că principiul echilibrului celor 3 puteri în stat prevăzut de Constituţie nu presupune reglementarea drepturilor salariale în mod egal, iar prin O.U.G. 27/2006 şi O.G. 8/2007 drepturile salariale cuvenite judecătorilor, procurorilor şi personalului auxiliar de specialitate au fot majorate, aceştia neputând beneficia şi de dreptul altor categorii profesionale.

Pe de altă parte, nu se poate reţine faptul că s-a creat o stare de discriminare întrucât îndemnizaţiile celor două categorii sunt stabilite prin acte normative diferite, iar îndemnizaţiile persoanelor care ocupă funcţii de demnitate publică alese şi numite sunt fixe şi nu sunt stabilite pe baza valorii de referinţă sectorială invocată în acţiune.

Pentru perioada 01.01.2005 -16.09.2005 a solicitat pârâtul să se constate prescris dreptul la acţiune al reclamantei fiind incidente dispoziţiile art. 1,3,7 şi 8 din Decretul 167/1958 şi ale art. 283 din Codul muncii.

Prin încheierea din 22.12.2008 instanţa a admis în parte cererea reclamantei dispunând sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 3 alin. 1 din O.U.G. 27/2006 în raport cu dispoziţiile art. 1 alin. 4 şi art. 53 din Constituţia revizuită, respingând totodată, cererea de sesizare pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 1 din Legea 347/2003 în raport cu dispoziţiile art. 1 alin. 4 şi art. 53 din Constituţie.

Pronunţând Decizia nr. 792 din 19.05.2009 în dosarul 157/D/2009 Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.3 alin.(1) din OUG nr.27/2006 (f.66-68 dosar nr.627/32/2008), prin încheierea din 3.08.2009 a Curţii de Apel Bacău cauza fiind scoasă de pe rol şi trimisă spre soluţionare Tribunalului Bacău, instanţă care, analizând actele dosarului a reţinut următoarele:

D-na M. M.a funcţionat ca judecător la Judecătoria Bacău în perioada 15.08.2005-1.04.2007, potrivit adresei nr.5830/110/2009 întocmită de Tribunalul Bacău (f.18).

Potrivit art. 5 din Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, salariile de bază în sectorul bugetar se stabilesc pe baza următoarelor elemente:

– valoarea de referinţă universală;

– indicatorii de prioritate intersectorială, exprimaţi în procente, diferenţiaţi pe domenii de activitate;

– valori de referinţă sectoriale, exprimate în lei, rezultate din înmulţirea valorii de referinţă universală cu indicatorii de prioritate intersectorială;

– grila de intervale pentru stabilirea salariilor de bază, pentru funcţiile fiecărui sector de activitate.

Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 134/1999, aprobată prin Legea nr. 714/2001, începând cu luna septembrie 1999 valoarea coeficientului 1 de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti, reglementată de Legea nr. 50/1996, este egală cu valoarea de referinţă sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998 „pentru funcţiile de demnitate publică alese şi numite, precum şi pentru administraţia publică centrală şi locală. Această valoare se corectează periodic în raport cu evoluţia preţurilor de consum în condiţiile stabilite de prevederile legale pentru sectorul bugetar”.

Prin art. 13 alin. 1 din Legea bugetului de stat pe anul 2001 nr. 216/2001, valoarea de referinţă universală a fost stabilită la 2.444.000 lei, iar indicatorul de prioritate intersectorială pentru funcţiile de demnitate publică alese, numite şi asimilate acestora a fost prevăzut ca fiind de 0,62, astfel încât valoarea de referinţă sectorială rezultată era de 2.444.000 lei x 0,62=1.515.280 lei.

Prin legile anuale ulterioare referitoare la bugetul de stat nu au fost prevăzute modificări ale valorii de referinţă universală sau ale indicatorului de prioritate intersectorială pentru funcţiile de demnitate publică.

Drept urmare, O.U.G. nr. 177/2002 privind salarizarea şi alte drepturi ale magistraţilor, aprobată prin Legea nr. 347/2003, a prevăzut în mod corect în Anexa 1 calculul indemnizaţiilor pentru magistraţi începând cu 1 ianuarie 2003 pe baza unei valori de referinţă sectorială de 1.833.754 lei, egală cu cea prevăzută de lege pentru funcţiile de demnitate publică alese şi numite din cadrul autorităţilor legislativă şi executivă.

În baza art. 48 din O.U.G. nr. 177/2002 şi a art. 3 lit. e din O.U.G. nr. 123/2003, valoarea de referinţă sectorială din Anexa 1 la O.U.G. nr. 177/2002 a fost majorată cu 6% începând cu 1 ianuarie 2003 şi cu 9% începând cu 1 octombrie 2003, respectiv cu 6% în luna ianuarie 2004 şi cu 6% în luna octombrie 2004. In consecinţă, pentru perioada 1 octombrie 2004 – 31 decembrie 2004, această valoare de referinţă sectorială era de 2.380.592 lei, egală cu cea prevăzută de lege pentru funcţiile de demnitate publică alese şi numite şi care fusese majorată la rândul său, în aceleaşi procente, prin dispoziţiile O.U.G. nr. 191/2002 şi ale art. 3 lit. a din O.U.G. nr. 123/2003.

În mod similar, prin majorări succesive, valoarea de referinţă sectorială pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi a parchetelor de pe lângă acestea, salarizat conform Legii 50/1996 (până la intrarea în vigoare a O.G. nr. 8/2007) a ajuns, pentru acelaşi interval de timp, la 2.380.592 lei.

Pentru perioadele 1.01.2005 – 30.09.2005 şi 1.10.2005 -31.01.2006, deşi O.U.G. nr. 134/1999, aprobată prin Legea nr. 714/ 2001 era în vigoare (stabilind în mod expres egalitatea valorii de referinţă sectorială pentru personalul din organele autorităţii judecătoreşti cu cea prevăzute de lege pentru funcţiile de demnitate publică), iar conform art. 74 alin. 2 din Legea nr. 303/2004, lege organică, „drepturile salariale ale judecătorilor şi procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege”, reclamanţilor nu li s-au acordat creşterile salariale prevăzute de O.G. nr. 9/2005 pentru personalul care ocupă funcţii de demnitate publică.

Este de observat că, deşi conform denumirii sale, acest act normativ reglementează creşteri salariale pentru anul 2005 (acordate personalului contractual bugetar şi persoanelor care ocupă funcţii de demnitate publică), art. 2 alin. 3 şi art. 3 alin. 4 din OG 9/2005 arată doar că în anexele VIII şi IX sunt prevăzute indemnizaţiile lunare pentru persoanele ce ocupă funcţii de demnitate publică alese, numite şi asimilate, acestora fără a se indica în mod explicit procentul de majorare al indemnizaţiilor. Având în vedere însă că, de exemplu, pentru funcţia de demnitate publică aleasă de Preşedinte al României, indemnizaţia lunară era de:

– 46.764.000 lei la 1.01.2003, conform Anexei 7/1 a la O.U.G. nr. 191/2002;

– 46.613.000 lei la 1.10.2003, conform Anexei 7/1 b la aceeaşi ordonanţă;

– 49.409.780 lei la 1.01.2004, în baza creşterii de 6 % prev. de art. 3 Ut. a din O.U.G. nr. 123/2003;

– 52.374.367 lei la 1.10.2004, în baza creşterii de 6 % prev. de art. 3 lit. a din aceeaşi ordonanţă si de 65.469.000 lei la 1.10.2005, conform Anexei S/\ la O.G. nr. 9/2005, rezultă că indemnizaţiile pentru persoanele ce ocupă funcţii de demnitate publică alese, numite şi asimilate acestora au crescut cu 25 % începând cu 1.10.2005. Iar conform art. 3 alin. 5 din O.G. nr. 9/2005, începând cu luna ianuarie 2005 s-a acordat 45% din creşterea rezultată ca diferenţă între indemnizaţia stabilită potrivit anexelor acestei ordonanţe şi indemnizaţia avută în luna decembrie 2004.

Drept urmare, în baza prevederilor legale anterior menţionate, ale art. 1 alin. 4 din Constituţia României care reglementează organizarea statului potrivit „principiului separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democraţiei constituţionale” şi ale art. 1 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 conform cărora „puterea judecătorească se exercită de înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei şi de celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege”, instanţa constată întemeiate pretenţiile reclamantei de a-i fi acordate creşterile salariale prev. de O.G. 9/2005.

Pentru aceleaşi raţiuni, sunt întemeiate solicitările acesteia de a-i fi acordate şi pentru anii 2006 şi 2007 creşterile salariale prevăzute de O.G. nr. 3/ 12.01. 2006 şi O.G. nr. 10/31.01.2007.

Aşadar, plecând de la valoarea de referinţă sectorială de 2.380.592 lei Ia nivelul lunii decembrie 2004, salariile reclamantei trebuia a fi calculate pe baza valorii de referinţă sectorială pentru funcţiile de demnitate publică alese şi numite de:

– 264,7 lei pentru perioada 1.05.2005 – 30.09.2005 şi

– 297,4 lei pentru perioada 1.10.2005 – 31.01.2006 conform O.G. nr. 9/2005;

– 312,3 lei pentru perioada 1.02.2006 – 31.08.2006 şi

– 331 lei, pentru perioada 1.09.2006 – 31.12.2006 conform an. 1 din O.G. nr. 3/2006, care a prevăzut majorarea indemnizaţiilor pentru

persoanele care ocupă funcţii de demnitate publică în două etape, respectiv cu 5% începând cu 1.02.2006 şi cu 6% începând cu 1.09.2006;

– 358 lei pentru perioada 1.01.2007 – 31.03.2007,

– 365 lei pentru perioada 1.04.2007-30.09.2007 şi

– 405 lei pentru perioada 1.10.2007 – 31.12.2007, conform art. 1 şi art. 3 alin. 3 cu anexele corespunzătoare din O.G. nr. 10/2007, care a prevăzut majorări în trei etape, respectiv cu 5% începând cu 1.01.2007, cu 2% începând cu 1.04.2007 şi cu 11% începând cu 1.10.2007.

Este de observat că, potrivit preambulului, O.U.G. nr. 27/29.03.2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei a urmărit, între altele, armonizarea grilei de salarizare a acestora cu dispoziţiile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor „prin care au fost aduse modificări substanţiale ale prevederilor referitoare la cariera judecătorilor şi procurorilor cu incidenţă asupra salarizării”. De asemenea, că potrivit art. 2 din O.U.G. nr. 27/2006, salarizarea şi celelalte drepturi ale judecătorilor şi procurorilor se stabilesc „ţinându-se seama de locul şi rolul justiţiei în statul de drept, de răspunderea, complexitatea şi riscurile funcţiei, de incompatibilităţile şi interdicţiile prevăzute de lege pentru aceste categorii de personal”, aceste reglementări transpunând în mod evident principiul constituţional al echilibrului puterilor legislativă, executivă şi judecătorească.

Cu toate acestea, în Anexa 1 la O.U.G. nr. 27/2006 a fost înscrisă o valoare de referinţă sectorială mai mică decât cea prevăzută pentru funcţiile de demnitate publică, cu consecinţa diminuării indemnizaţiilor magistraţilor, contrar dispoziţiilor art. 74 alin. 2 din Legea nr. 303/2004.

Prin urmare, acţiunea reclamantei va fi admisă iar pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bacău şi Tribunalul Bacău obligaţi la plata diferenţelor salariale calculate pe baza valorilor de referinţă sectorială menţionate iar pârâtul Ministerul Economiei şi finanţelor la alocarea fondurilor necesare plăţii sumelor rezultate.

Cererea reclamantei de obligare a pârâtului Tribunalul Bacău la efectuarea menţiunilor corespunzătoare în cartea de muncă urmează a fi respinsă pentru lipsa calităţii procesuale a pârâtului, excepţie invocată din oficiu, având în vedere că potrivit art. 7 alin.(2) din D.92/1968 obligaţia efectuării menţiunilor în caretul de muncă revine unităţii care păstrează carnetul de munca sau, dacă cel interesat nu mai este încadrat de ultima unitate, în baza actelor oficiale care atestă alte situaţii decât cele înscrise, rectificările certificându-se în carnetul de munca.

Cum reclamanta funcţionează în prezent în cadrul Tribunalului Iaşi, acestei instanţe îi revine obligaţia efectuării menţiunilor corespunzătoare.

Tags: Salarizare