Salarizare

Prin cererea adresată acestei instanţe şi înregistrată sub nr. 3025 din 22.09.2009 d-na M.M. a formulat contestaţie împotriva dispoziţiei primarului oraşului Comăneşti nr. 510/19.09.2009, solicitând rectificarea greşelilor făcute şi recuperarea sumelor băneşti ce i se cuvin pentru lunile aprilie şi mai 2009.

În motivarea cererii sale, a arătat contestatoarea că potrivit deciziei nr. 208/25.03.2009 eliberată de Comisia de expertiză medicală şi recuperare a capacităţii de muncă Moineşti contractul său individual de muncă trebuia să înceteze la 26.03.2009, însă în carnetul de muncă s-au efectuat menţiuni eronate care au dus la privarea sa de drepturi băneşti cuvenite pentru două luni.

Cererea nu a fost motivată în drept, în dovedirea susţinerilor sale contestatoarea depunând la dosar înscrisuri (filele 3-10, 48-59, 71-81).

Cererea este legal scutită de plata taxei judiciare de timbru, potrivit art.285 Codul Muncii.

Formulând întâmpinare, Primarul oraşului Comăneşti, d-nul V.M., a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei oraşului Comăneşti, întrucât dispoziţia contestată este emisă de Primarul unităţii administrativ teritoriale. S-a solicitat, de asemenea, prin întâmpinare respingerea acţiunii ca nefondată cu motivarea că d-na M.M. a fost retribuită pentru luna aprilie cu salariul aferent jumătăţii de normă, conform pontajului lunar, pentru 3 zile, începând cu data prezentării la inventarieri, 28.04.2009, iar pentru luna mai cu salariul aferent jumătăţii de normă, conform pontajului lunar pentru 12 zile, începând cu 04.05.2009 şi până la 20.05.2009, data încetării de drept a contractului individual de muncă, conform dispoziţiei nr. 510/19.05.2009 (fila 22-24). În dovedirea susţinerilor sale, intimata a depus la dosar înscrisuri (filele 25-30, 62-65).

Faţă de întâmpinarea intimatului, contestatoarea a formulat precizări (fila 46-47), arătând că potrivit art.56 lit d. din legea 53/2003 contractul său individual de muncă a încetat de drept la data comunicării deciziei de pensionare, în cazul de faţă, 26.03.2009, în intervalul 26.03.2009-20.05.2009 fiind frustrată de dreptul de a primi pensie. A solicitat, în consecinţă, contestatoarea ca instanţa să se pronunţe cu privire la recuperarea sumelor neachitate în acest interval, de aproximativ 1500 lei precum şi cu privire la plata celor 13 zile lucrate şi neplătite în luna iunie conform gradului III de invaliditate cu ½ normă.

În cuprinsul aceloraşi precizări, contestatoarea a arătat că prin adresa nr. 38950/25.08.2009 a solicitat plata celor 13 zile prestate în luna iunie precum şi plata zilelor de concediu cuvenit pentru anul 2009, la termenul de judecată din 09.04.2010 (fila 68), menţionând că a încasat indemnizaţia de concediu aferentă anului 2009 şi că înţelege să se judece în contradictoriu cu Primarul oraşului Comăneşti, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de intimat fiind respinsă la acelaşi termen.

Examinând actele dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin dispoziţia nr. 510/19.05.2009 Primarul oraşului Comăneşti a contestat ca fiind încetat de drept contractul individual de muncă al d-nei M.M., bibliotecar în cadrul Bibliotecii orăşeneşti Comăneşti, în conformitate cu art. 56 lit. d din Codul Muncii, pentru pensie de invaliditate (fila 4).

Potrivit art.56 lit. d) din Codul Muncii contractul individual de muncă încetează de drept la data comunicări deciziei de pensionare pentru limită de vârstă, pensionare anticipată, pensionare anticipată parţială sau pensionare pentru invaliditate a salariatului, potrivit legii. Prin urmare, data emiterii deciziei asupra capacităţii de muncă nr. 208/25.03.2009 nu prezintă nici o relevanţă în ceea ce priveşte data încetării raporturilor de muncă, iar angajatorul nu poate fi socotit răspunzător pentru eventuala întârziere în comunicarea deciziei de pensionare, această obligaţie revenind în lipsa oricărei menţiuni legale neechivoce, persoanei interesate, în speţă înseşi reclamantei.

Potrivit art. 84 alin.(2) lit. a) din L.19/2000 drepturile de pensie de invaliditate se acordă şi se plătesc de la data încetării plăţii indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă, dacă cererea a fost depusă în termen de 60 de zile de la data emiterii deciziei medicale de încadrare în grad de invaliditate.

Ordinul nr.340/2001 stabileşte în cap. C I pct. 14 că angajatorul, în baza deciziei medicale, întocmeşte dosarul administrativ de pensionare şi apoi îl trimite în termen de 10 zile la casa de pensii teritorială.

Cum în cazul de faţă, decizia de pensionare stabileşte acordarea drepturilor de pensie începând cu 20.05.2009, astfel cum se menţionează în cuprinsul cărţii de muncă (f.79), se poate concluziona că cererea reclamantei de pensionare împreună cu dosarul administrativ a fost înaintată de angajator în termenul de 60 de zile prevăzut de art.84 alin.(2) lit.a) din L.19/2000, o eventuală eroare în stabilirea datei de la care se acordă drepturile de pensie, cu încălcarea art.84 alin.(2) lit.a) din L.19/2000 nefiindu-i imputabilă acestuia.

Pe cale de consecinţă, instanţa va constata că cererea privind obligarea pârâtului la plata de despăgubiri corespunzătoare drepturilor de pensie de care a fost lipsită în perioada 26.03.2009-26.052009 este neîntemeiată.

În ceea ce priveşte drepturile salariale cuvenite pentru orele lucrate în această perioadă, instanţa constată că reclamanta a recunoscut faptul că pentru munca prestată în lunile martie (3 zile) şi mai (12 zile) 2009 a fost plătită iar pârâtul, deşi nu a contestat prezenţa reclamantei la serviciu în luna iunie a aceluiaşi an, nu a făcut dovada achitării drepturilor salariale cuvenite, deşi sarcina probei îi revenea potrivit art.287 codul muncii, astfel încât, în temeiul art.40 alin.(2) lit.c din acelaşi act normativ, va fi obligat angajatorul, prin reprezentantul său legal, la plata drepturilor salariale cuvenite reclamantei pentru munca efectuată cu jumătate de normă în 12 zile pentru luna iunie 2009 (şi nu în 13 zile, cum a solicitat reclamanta), astfel cum rezultă din pontajul depus la dosar (f.81), semnat de către reclamantă.

Deşi a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată reclamanta nu a făcut dovada efectuării unor astfel de cheltuieli, motiv pentru care cererea va fi respinsă ca nefondată.

Instanţa admite în parte acţiunea formulată de contestatoarea M.M.

Tags: Salarizare

Salarizare

Prin cererea adresată Curţii de Apel Bacău şi înregistrată sub nr. 627 din 06.10.2008 reclamanta M.M. a chemat în judecată Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bacău, Tribunalul Bacău şi Ministerul Finanţelor Publice solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligaţi pârâţii la plata actualizată a diferenţelor de salariu, calculate pe baza valorii de referinţă sectorială prevăzute de lege pentru funcţiile de demnitate publică:

– pentru perioada 20 mai 2005 – 30 septembrie 2005, la valoarea referinţă sectorială de 264,7 lei, conform O.G. 9/2005;

– pentru perioada 1 octombrie 2005 -31 ianuarie 2006, la valoarea de referinţă sectorială de 297,4 lei, conform O.G. 9/2005;

– pentru perioada 1 februarie 2006 -31 august 2006, la valoarea de referinţă sectorială de 312,3 lei, conform O.G. 3/2006;

– pentru perioada 1 septembrie 2006 -31 decembrie 2006, la valoarea de referinţă sectorială de 331 lei, conform O.G. 3/2006;

– pentru perioada 1 ianuarie 2007 -31 martie 2007, la valoarea de referinţă sectorială de 358 lei, conform O.G. 10/2007;

în raport cu valoarea de referinţă sectorială pentru care au fost calculate salariile în perioadele de mai sus.

A cerut, de asemenea, reclamanta obligarea Tribunalului Bacău la efectuarea menţiunilor corespunzătoare în cartea de muncă şi a Ministerului Finanţelor Publice la alocarea fondurilor necesare achitării acestor drepturi.

În motivarea cererii sale, a arătat reclamanta că în perioada 15.08.2005–01.04.2007 a avut calitatea de de judecător la Judecătoria Bacău, îndeplinind o activitate de mare risc social, fiind inclusă în rândul persoanelor care deţin demnităţi publice, salarizarea sa intrând sub incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnizate publică.

Potrivit art. 1 alin.1 din O.G. 134/1999 începând cu luna septembrie 1999, valoarea coeficientului de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti este egală cu cu valoarea de referinţă sectorială prevăzută de Legea nr. 154 /1998 iar potrivit art.11 din O.G. 83/2000 indemnizaţiile pentru magistraţi şi salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele autorităţii judecătoreşti se stabilesc pe baza valorii de referinţă sectorială prevăzută de lege pentru funcţiile de demnitate publică, alese şi numite, din cadrul autorităţilor legislative şi executive. O.U.G. nr. 2/2000 modifică coeficienţii de multiplicare pentru unele funcţii prevăzute în anexele V-VIII din Legea nr. 154/1998 iar potrivit art. 2 alin. 1 din O.U.G. nr. 177/2002 indemnizaţiile pentru magistraţi se stabilesc pe baza valorii de referinţă sectorială prevăzută de lege pentru funcţiile de demnitate publică alese şi numite, din cadrul autorităţii legislativă şi executivă, această valoare, actualizată periodic potrivit dispoziţiilor legale, aplicându-se de drept şi magistraţilor.

Prevederile din anexa 1 la O.U.G. 27/2006 şi ale art. 3 alin. 1 din O.G. 8/2007 care stabileşte valoarea de referinţă sectorială la 257 lei încalcă principiile Constituţiei, ale Legii nr. 303/2004, ale Codului Muncii şi ale Legii privind combaterea discriminării, fiind diferită de valoarea de referinţă sectorială prevăzută de lege pentru funcţiile de demnitate publică alese şi numite din cadrul autorităţilor legislativă şi executivă.

Stabilirea prin ordonanţe al Guvernului, care reglementează salarizarea organelor puterii judecătoreşti a altor valori de referinţă sectorială decât cele prevăzute pentru funcţiile de demnitate publică, în afara cazurilor expres prevăzute de Legea nr. 303/2004, contravine prevederilor acestui act normativ şi spiritului de echilibru al puterilor statului, discrepanţa între actuala reglementare cu privire la salarizarea magistraţilor (280 lei valoarea de referinţă sectorială) şi cea privind organele puterii legislative şi executive, de 405 lei stabilită prin O.G. 10/2007 fiind inechitabilă şi neconstituţională.

Motivând în drept acţiunea, reclamanta a invocat dispoziţiile O.U.G. nr. 9/2005, O.G. nr. 3/2006 şi O.G. nr. 10/2007 iar în sprijinul susţinerilor sale a arătat că şi Curtea de Apel Suceava prin Decizia nr. 62/18.01.2007, pronunţată în dosarul 3761/210/2006 a obligat la plata drepturilor băneşti reprezentând diferenţele dintre salariile efectiv plătite şi cele calculate în funcţie de valoarea de referinţă sectorială prevăzută de lege, pentru funcţiile de demnitate publică, alese şi numite. La rândul său, CSM, în acord cu literatura de specialitate, şi-a exprimat opinia potrivit căreia magistraţii sunt incluşi în în rândul persoanelor care deţin demnităţi publice.

Reclamanta a depus la dosar practică judiciară ( filele 6-11).

Acţiunea este legal scutită de la plata taxei judiciare de timbru potrivit art. 285 din Codul muncii.

Formulând întâmpinare prin reprezentanţii săi legali Ministerul Justiţiei a solicitat respingerea acţiunii formulate ca neîntemeiată cu motivarea că nu pot fi invocate dispoziţiile art.1 alin. 2 din O.G. 137/2000 având în vedere deciziile nr. 818,819,820 din 03.07.2008 pronunţate de Curtea Constituţională şi că începând cu intrarea în vigoare a Legii 347/2003 care a modificat art.2 din O.U.G. nr. 177/2002, nu există temei legal pentru ca indemnizaţiile personalului din cadrul autorităţii judecătoreşti să fie stabilite pe baza valorii de referinţă sectorială prevăzută de lege pentru funcţiile de demnitate publică alese şi numite din cadrul autorităţilor legislative şi executive, indemnizaţiile acestora fiind stabilite expres şi exclusiv prin O.U.G nr. 177/2002, O.G. nr. 23/2005 şi OUG nr. 27/2006.

A arătat, de asemenea, pârâtul că principiul echilibrului celor 3 puteri în stat prevăzut de Constituţie nu presupune reglementarea drepturilor salariale în mod egal, iar prin O.U.G. 27/2006 şi O.G. 8/2007 drepturile salariale cuvenite judecătorilor, procurorilor şi personalului auxiliar de specialitate au fot majorate, aceştia neputând beneficia şi de dreptul altor categorii profesionale.

Pe de altă parte, nu se poate reţine faptul că s-a creat o stare de discriminare întrucât îndemnizaţiile celor două categorii sunt stabilite prin acte normative diferite, iar îndemnizaţiile persoanelor care ocupă funcţii de demnitate publică alese şi numite sunt fixe şi nu sunt stabilite pe baza valorii de referinţă sectorială invocată în acţiune.

Pentru perioada 01.01.2005 -16.09.2005 a solicitat pârâtul să se constate prescris dreptul la acţiune al reclamantei fiind incidente dispoziţiile art. 1,3,7 şi 8 din Decretul 167/1958 şi ale art. 283 din Codul muncii.

Prin încheierea din 22.12.2008 instanţa a admis în parte cererea reclamantei dispunând sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 3 alin. 1 din O.U.G. 27/2006 în raport cu dispoziţiile art. 1 alin. 4 şi art. 53 din Constituţia revizuită, respingând totodată, cererea de sesizare pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 1 din Legea 347/2003 în raport cu dispoziţiile art. 1 alin. 4 şi art. 53 din Constituţie.

Pronunţând Decizia nr. 792 din 19.05.2009 în dosarul 157/D/2009 Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.3 alin.(1) din OUG nr.27/2006 (f.66-68 dosar nr.627/32/2008), prin încheierea din 3.08.2009 a Curţii de Apel Bacău cauza fiind scoasă de pe rol şi trimisă spre soluţionare Tribunalului Bacău, instanţă care, analizând actele dosarului a reţinut următoarele:

D-na M. M.a funcţionat ca judecător la Judecătoria Bacău în perioada 15.08.2005-1.04.2007, potrivit adresei nr.5830/110/2009 întocmită de Tribunalul Bacău (f.18).

Potrivit art. 5 din Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, salariile de bază în sectorul bugetar se stabilesc pe baza următoarelor elemente:

– valoarea de referinţă universală;

– indicatorii de prioritate intersectorială, exprimaţi în procente, diferenţiaţi pe domenii de activitate;

– valori de referinţă sectoriale, exprimate în lei, rezultate din înmulţirea valorii de referinţă universală cu indicatorii de prioritate intersectorială;

– grila de intervale pentru stabilirea salariilor de bază, pentru funcţiile fiecărui sector de activitate.

Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 134/1999, aprobată prin Legea nr. 714/2001, începând cu luna septembrie 1999 valoarea coeficientului 1 de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti, reglementată de Legea nr. 50/1996, este egală cu valoarea de referinţă sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998 „pentru funcţiile de demnitate publică alese şi numite, precum şi pentru administraţia publică centrală şi locală. Această valoare se corectează periodic în raport cu evoluţia preţurilor de consum în condiţiile stabilite de prevederile legale pentru sectorul bugetar”.

Prin art. 13 alin. 1 din Legea bugetului de stat pe anul 2001 nr. 216/2001, valoarea de referinţă universală a fost stabilită la 2.444.000 lei, iar indicatorul de prioritate intersectorială pentru funcţiile de demnitate publică alese, numite şi asimilate acestora a fost prevăzut ca fiind de 0,62, astfel încât valoarea de referinţă sectorială rezultată era de 2.444.000 lei x 0,62=1.515.280 lei.

Prin legile anuale ulterioare referitoare la bugetul de stat nu au fost prevăzute modificări ale valorii de referinţă universală sau ale indicatorului de prioritate intersectorială pentru funcţiile de demnitate publică.

Drept urmare, O.U.G. nr. 177/2002 privind salarizarea şi alte drepturi ale magistraţilor, aprobată prin Legea nr. 347/2003, a prevăzut în mod corect în Anexa 1 calculul indemnizaţiilor pentru magistraţi începând cu 1 ianuarie 2003 pe baza unei valori de referinţă sectorială de 1.833.754 lei, egală cu cea prevăzută de lege pentru funcţiile de demnitate publică alese şi numite din cadrul autorităţilor legislativă şi executivă.

În baza art. 48 din O.U.G. nr. 177/2002 şi a art. 3 lit. e din O.U.G. nr. 123/2003, valoarea de referinţă sectorială din Anexa 1 la O.U.G. nr. 177/2002 a fost majorată cu 6% începând cu 1 ianuarie 2003 şi cu 9% începând cu 1 octombrie 2003, respectiv cu 6% în luna ianuarie 2004 şi cu 6% în luna octombrie 2004. In consecinţă, pentru perioada 1 octombrie 2004 – 31 decembrie 2004, această valoare de referinţă sectorială era de 2.380.592 lei, egală cu cea prevăzută de lege pentru funcţiile de demnitate publică alese şi numite şi care fusese majorată la rândul său, în aceleaşi procente, prin dispoziţiile O.U.G. nr. 191/2002 şi ale art. 3 lit. a din O.U.G. nr. 123/2003.

În mod similar, prin majorări succesive, valoarea de referinţă sectorială pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi a parchetelor de pe lângă acestea, salarizat conform Legii 50/1996 (până la intrarea în vigoare a O.G. nr. 8/2007) a ajuns, pentru acelaşi interval de timp, la 2.380.592 lei.

Pentru perioadele 1.01.2005 – 30.09.2005 şi 1.10.2005 -31.01.2006, deşi O.U.G. nr. 134/1999, aprobată prin Legea nr. 714/ 2001 era în vigoare (stabilind în mod expres egalitatea valorii de referinţă sectorială pentru personalul din organele autorităţii judecătoreşti cu cea prevăzute de lege pentru funcţiile de demnitate publică), iar conform art. 74 alin. 2 din Legea nr. 303/2004, lege organică, „drepturile salariale ale judecătorilor şi procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege”, reclamanţilor nu li s-au acordat creşterile salariale prevăzute de O.G. nr. 9/2005 pentru personalul care ocupă funcţii de demnitate publică.

Este de observat că, deşi conform denumirii sale, acest act normativ reglementează creşteri salariale pentru anul 2005 (acordate personalului contractual bugetar şi persoanelor care ocupă funcţii de demnitate publică), art. 2 alin. 3 şi art. 3 alin. 4 din OG 9/2005 arată doar că în anexele VIII şi IX sunt prevăzute indemnizaţiile lunare pentru persoanele ce ocupă funcţii de demnitate publică alese, numite şi asimilate, acestora fără a se indica în mod explicit procentul de majorare al indemnizaţiilor. Având în vedere însă că, de exemplu, pentru funcţia de demnitate publică aleasă de Preşedinte al României, indemnizaţia lunară era de:

– 46.764.000 lei la 1.01.2003, conform Anexei 7/1 a la O.U.G. nr. 191/2002;

– 46.613.000 lei la 1.10.2003, conform Anexei 7/1 b la aceeaşi ordonanţă;

– 49.409.780 lei la 1.01.2004, în baza creşterii de 6 % prev. de art. 3 Ut. a din O.U.G. nr. 123/2003;

– 52.374.367 lei la 1.10.2004, în baza creşterii de 6 % prev. de art. 3 lit. a din aceeaşi ordonanţă si de 65.469.000 lei la 1.10.2005, conform Anexei S/\ la O.G. nr. 9/2005, rezultă că indemnizaţiile pentru persoanele ce ocupă funcţii de demnitate publică alese, numite şi asimilate acestora au crescut cu 25 % începând cu 1.10.2005. Iar conform art. 3 alin. 5 din O.G. nr. 9/2005, începând cu luna ianuarie 2005 s-a acordat 45% din creşterea rezultată ca diferenţă între indemnizaţia stabilită potrivit anexelor acestei ordonanţe şi indemnizaţia avută în luna decembrie 2004.

Drept urmare, în baza prevederilor legale anterior menţionate, ale art. 1 alin. 4 din Constituţia României care reglementează organizarea statului potrivit „principiului separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democraţiei constituţionale” şi ale art. 1 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 conform cărora „puterea judecătorească se exercită de înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei şi de celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege”, instanţa constată întemeiate pretenţiile reclamantei de a-i fi acordate creşterile salariale prev. de O.G. 9/2005.

Pentru aceleaşi raţiuni, sunt întemeiate solicitările acesteia de a-i fi acordate şi pentru anii 2006 şi 2007 creşterile salariale prevăzute de O.G. nr. 3/ 12.01. 2006 şi O.G. nr. 10/31.01.2007.

Aşadar, plecând de la valoarea de referinţă sectorială de 2.380.592 lei Ia nivelul lunii decembrie 2004, salariile reclamantei trebuia a fi calculate pe baza valorii de referinţă sectorială pentru funcţiile de demnitate publică alese şi numite de:

– 264,7 lei pentru perioada 1.05.2005 – 30.09.2005 şi

– 297,4 lei pentru perioada 1.10.2005 – 31.01.2006 conform O.G. nr. 9/2005;

– 312,3 lei pentru perioada 1.02.2006 – 31.08.2006 şi

– 331 lei, pentru perioada 1.09.2006 – 31.12.2006 conform an. 1 din O.G. nr. 3/2006, care a prevăzut majorarea indemnizaţiilor pentru

persoanele care ocupă funcţii de demnitate publică în două etape, respectiv cu 5% începând cu 1.02.2006 şi cu 6% începând cu 1.09.2006;

– 358 lei pentru perioada 1.01.2007 – 31.03.2007,

– 365 lei pentru perioada 1.04.2007-30.09.2007 şi

– 405 lei pentru perioada 1.10.2007 – 31.12.2007, conform art. 1 şi art. 3 alin. 3 cu anexele corespunzătoare din O.G. nr. 10/2007, care a prevăzut majorări în trei etape, respectiv cu 5% începând cu 1.01.2007, cu 2% începând cu 1.04.2007 şi cu 11% începând cu 1.10.2007.

Este de observat că, potrivit preambulului, O.U.G. nr. 27/29.03.2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei a urmărit, între altele, armonizarea grilei de salarizare a acestora cu dispoziţiile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor „prin care au fost aduse modificări substanţiale ale prevederilor referitoare la cariera judecătorilor şi procurorilor cu incidenţă asupra salarizării”. De asemenea, că potrivit art. 2 din O.U.G. nr. 27/2006, salarizarea şi celelalte drepturi ale judecătorilor şi procurorilor se stabilesc „ţinându-se seama de locul şi rolul justiţiei în statul de drept, de răspunderea, complexitatea şi riscurile funcţiei, de incompatibilităţile şi interdicţiile prevăzute de lege pentru aceste categorii de personal”, aceste reglementări transpunând în mod evident principiul constituţional al echilibrului puterilor legislativă, executivă şi judecătorească.

Cu toate acestea, în Anexa 1 la O.U.G. nr. 27/2006 a fost înscrisă o valoare de referinţă sectorială mai mică decât cea prevăzută pentru funcţiile de demnitate publică, cu consecinţa diminuării indemnizaţiilor magistraţilor, contrar dispoziţiilor art. 74 alin. 2 din Legea nr. 303/2004.

Prin urmare, acţiunea reclamantei va fi admisă iar pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bacău şi Tribunalul Bacău obligaţi la plata diferenţelor salariale calculate pe baza valorilor de referinţă sectorială menţionate iar pârâtul Ministerul Economiei şi finanţelor la alocarea fondurilor necesare plăţii sumelor rezultate.

Cererea reclamantei de obligare a pârâtului Tribunalul Bacău la efectuarea menţiunilor corespunzătoare în cartea de muncă urmează a fi respinsă pentru lipsa calităţii procesuale a pârâtului, excepţie invocată din oficiu, având în vedere că potrivit art. 7 alin.(2) din D.92/1968 obligaţia efectuării menţiunilor în caretul de muncă revine unităţii care păstrează carnetul de munca sau, dacă cel interesat nu mai este încadrat de ultima unitate, în baza actelor oficiale care atestă alte situaţii decât cele înscrise, rectificările certificându-se în carnetul de munca.

Cum reclamanta funcţionează în prezent în cadrul Tribunalului Iaşi, acestei instanţe îi revine obligaţia efectuării menţiunilor corespunzătoare.

Tags: Salarizare

Salarizare

Prin cererea adresată acestei instanţe şi înregistrată sub nr.1392 din 2.03.2009 reclamanţii A.P., C.A., D.V. ş.a. au chemat în judecată UAM Faraoani şi C.L. Faraoani, reprezentat prin Primar, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligaţi pârâţii la alocarea, calcularea şi plata drepturilor băneşti reprezentând indemnizaţia de dispozitiv lunară în cuantum de 25% din salariul de bază, retroactiv şi până la încetarea raporturilor de serviciu, actualizată cu indicele de inflaţie de la data naşterii dreptului până la data plăţii efective. S-a solicitat, de asemenea, obligarea pârâţilor la consemnarea în carnetele de muncă ale reclamanţilor a menţiunilor referitoare la indemnizaţia de dispozitiv.

În motivarea cererii lor, reclamanţii au arătat că sunt personal contractual în cadrul aparatului administrativ al comunei Faraoani, făcând parte din Ministerul Administraţiei şi Internelor.

Ca urmare a apariţiei Ordinului MAI nr.496/28.07.2003 de modificare şi completare a Ordinului M.AI. nr. 275/2002, personalul din cadrul structurilor Ministerului Administraţiei şi Internelor , trebuie să beneficieze de o indemnizaţie de dispozitiv în cuantum de 25% calculată la salariul de bază , conform pct. 9.2 din acest act normativ care prevede că:” indemnizaţia de dispozitiv se acordă personalului civil ce îşi desfăşoară activitatea în domeniul administraţiei publice.” Prin personal civil, în sensul prezentului ordin se înţelege funcţionarii publici şi personalul contractual din M.A.I ( conform pct. 31.1.).

Reclamanţii au invocat în favoarea lor şi soluţii pronunţate de instanţe judecătoreşti iar în dovedirea susţinerilor lor au depus la dosar înscrisuri (f.20-58).

Acţiunea este legal scutită de plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar potrivit art.285 din Codul muncii.

Formulând întâmpinare, Primarul comunei Faraoani a arătat că reclamanţii sunt angajaţi ai primăriei nu ai MAI şi nu pot beneficia de indemnizaţie de dispozitiv în cuantum de 25% la salariul de bază, conform pct.9.2 din Ordinul MAI 496/2003, C.L. Faraoani nedispunând de fondurile necesare plăţii drepturilor băneşti solicitate de reclamanţi (f.12,13,17,18).

Din analiza actelor si lucrarilor dosarului, instanta constata urmatoarele:

Reclamanţii fac parte din personalul contractual in cadrul aparatului administrativ al comunei Faraoani, astfel cum rezultă din contractele de muncă depuse la dosar (f.20-58).

Potrivit art. 13 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii “cadrele militare în activitate, militarii angajaţi pe bază de contract şi salariaţii civili beneficiază de o indemnizaţie de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcţie, solda de grad, solda de merit, indemnizaţia de comandă şi gradaţii, respectiv din salariul de bază”.

Potrivit art. 1 din legea citata “Dispoziţiile prezentei legi se aplică personalului militar şi civil din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului de Interne, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Protecţie şi Pază, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi Ministerului Justiţiei”.

In conformitate cu prevederile art 47 si 49 din aceeasi lege, personalul civil din ministerele şi instituţiile centrale prevăzute la art. 1, care desfăşoară activităţi în condiţii similare cu cele ale cadrelor militare, beneficiază de primele, sporurile şi indemnizaţiile acordate acestora.

In aplicarea Legii nr. 138/1999 au fost emis Ordinul M.I. nr. 275/2002 modificat si completat prin Ordinul M.A.I. nr. 496/2003.

In conformitate cu dispozitiile art 75 si 76 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, ordinele cu caracter normativ, instrucţiunile şi alte asemenea acte ale conducătorilor ministerelor şi ai celorlalte organe ale administraţiei publice centrale de specialitate trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza şi în executarea cărora au fost emise şi nu pot conţine soluţii care să contravină prevederilor acestora.

Astfel, dispoziţiile Ordinului nr. 496/2003 al Ministrului Administraţiei şi Internelor, invocate de reclamanţi, nu pot reglementa acordarea indemnizaţiei de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de bază decat personalului din Ministerul Administraţiei şi Internelor, altfel s-ar adăuga la lege – contrar dispoziitiilor mai sus citate.

Este adevărat că prin Ordinul 30/2007 Ministerul Administraţiei şi Internelor s-a reorganizat şi Ministerul Internelor şi Reformei Administrative – nou înfiinţat a căpătat noi atribuţii şi în domeniul administraţiei publice, însă dispoziţii legale, care să extindă acordarea indemnizaţiei de dispozitiv şi la lucrătorii din structurile administraţiei publice nu există.

Având în vedere şi considerentele deciziei nr. 818/2008 a Curţii Constituţionale, potrivit căreia instanţele de judecată nu pot înlocui norme de drept cu unele create pe cale judiciară şi nici nu le pot înlocui cu prevederi cuprinse în alte acte normative, tribunalul va respinge acţiunea ca nefondată.

Tags: Salarizare

Salarizare

Prin cererea adresată acestei instanţe şi înregistrată sub nr. 1857/110/2009 din 24.03.2009 reclamantele C.R., Ş.A., B.S. prin mandatar Sindicatul Liber din Învăţământ au chemat în judecată pârâţii Colegiul Tehnic N. V. K. Bacau, Consiliul Local Bacau, Inspectoratul Şcolar al jud. Bacau solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligaţi pârâţii la plata drepturilor salariale neacordate, reprezentând contravaloarea tranşelor suplimentare care se acordă la 30, 35 şi peste 40 de ani de activitate în învăţământ, pe o perioadă de 3 ani anterioară introducerii acţiunii, actualizată în funcţie de coeficientul de inflaţie, defalcat pe fiecare lună, până la data efectivă a plăţii.

În motivarea cererii s-a arătat că salarizarea personalului didactic este reglementată în principal de prevederile Lg.128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare, iar potrivit art.50 din acest act normativ, personalul didactic din învăţământul preuniversitar beneficiază de tranşele de vechime la salarizare stabilite de lege şi de trei tranşe suplimentare, care se acordă la 30,35 şi la peste 40 de ani de activitate în învăţământ pentru fiecare dintre tranşele suplimentare de vechime, acordându-se o creştere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranşei anterioare de vechime.

Deşi Legea 128/1998 a suferit numeroase modificări dar şi abrogări ale unor aliniate, totuşi prevederile art.50 alin (1) şi (2) nu au fost modificate sau abrogate.

Această creştere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranşei anterioare nu s-a acordat nici reclamantului, ceea ce a determinat ca toate drepturile salariale care se stabilesc conform Legii 128/1997 să fie greşit calculate, precum şi efectuarea de înscrisuri eronate în carnetele de muncă, cu consecinţa calculării greşite a pensiilor.

Motivând în drept acţiunea, reclamanta a invocat disp.art.283 alin (1) lit.c) din Codul muncii, ale art.48-51 din Legea 128/1997, cu modificările şi completările ulterioare, iar în dovedirea susţinerilor sale a depus la dosar înscrisuri (fl.6-15).

Deşi legal citat, pârâtii nu au trimis reprezentant în instanţă şi nici nu au depus întâmpinare la dosar.

Acţiunea este legal scutită de plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar potrivit art.285 Codul muncii.

Examinând înscrisurile aflate la dosar, instanţa reţine următoarele:

Reclamanta C.R. a fost încadrată la Colegiul Tehnic N. V. K. jud.Bacău, ca profesor, începând cu 1977 septembrie şi până la 01.02.2009 având o vechime în învăţământ de 31 ani şi 5 luni, astfel cum arată adeverinţa nr. 1449 din 23.03.2009 eliberată de Colegiul Tehnic de Comunicaţii „N. V. K.” jud.Bacău (fl.9 ),

Prin urmare, la data de 01.09.2007 reclamanta avea implinită transa de vechime de 30 de ani şi 9 luni.

Reclamanta a fost încadrată la Ş.A., ca profesor, începând cu 1976 septembrie şi până la 01.02.2009 având o vechime în învăţământ de 32 ani şi 5 luni, astfel cum arată adeverinţa nr. 1448/23.03.2009 eliberată de Colegiul Tehnic de Comunicaţii „N. V. K” jud. Bacau ( fl.10 ).

Prin urmare, la data de 01.09.2006 reclamanta avea implinită transa de vechime de 31 ani şi 9 luni.

Reclamanta B.S. a fost încadrată la Grădiniţa nr.8 jud.Bacău, ca profesor, începând cu septembrie 1975 , în perioada 1975-1978 activitatea sa fiind întreruptă pentru efectuarea cursurilor de calificare la Şcoala Postliceală Bacau şi fiind reluată la 01.09.1978 conform celor consemnate în carnetul de muncă astfel cum arată adeverinţa din 20.03.2009 eliberată de Colegiul Tehnic de Comunicaţii „ N. V. K.” jud.Bacău (fl. 11).

Prin urmare, la data de 01.02.2009 reclamanta avea implinită transa de vechime de 31 ani şi 6 luni.

Potrivit art.50 din legea 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completarile ulterioare, personalul didactic din învăţământul preuniversitar, beneficiază de tranşele de vechime la salarizare stabilite de lege şi de trei tranşe suplimentare, care se acordă la 30,35 şi la peste 40 de ani de activitate în învăţământ (alin1), pentru fiecare dintre tranşele suplimentare de vechime acordându-se creştere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranşei anterioare de vechime.

Cum pârâţii nu au făcut dovada acordării drepturilor salariale solicitate, în temeiul art.269 Codul muncii, instanţa urmează a admite acţiunea, astfel cum a fost formulată şi a obliga pârâţii să platească sumele rezultând din creşterea coeficientului de ierarhizare potrivit art.50 alin.2 din Legea 128/1997, corespunzător tranşelor de vechime, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie de la data scadenţei fiecărui salariu, astfel calculat, la data plăţii efective.

Tags: Salarizare

Salarizare

Asupra cauzei civile de fa?? constat? urm?toarele :

Prin cererea de chemare în judecat? înregistrat? pe rolul Tribunalului Bac?u sub nr. 1527/110/2008 din 12.03.2008, reclaman?ii A.M., B.B., ?.a., consilieri de proba?iune, au solicitat obligarea pârâ?ilor Ministerul Justi?iei, Curtea de Apel Bac?u, Tribunalul Bac?u si Statul Român prin Ministerul Finan?elor Publice, la plata drepturilor b?ne?ti reprezentând spor de lucru la calculator de 15% din salariul de baz? brut pe perioada decembrie 2004 ?i în continuare, pân? la data pl??ii efective a acestora.

Au solicitat de asemenea ca aceste drepturi s? fie actualizate cu indicele de infla?ie pân? la data pl??ii efective a acestora.

Totodat? au solicitat acordarea a 3 zile concediu de odihna anual în plus, începând cu data introducerii ac?iunii precum ?i cu trei ani înaintea acestei date precum ?i efectuarea men?iunilor corespunz?toare în carnetele de munc?.

În motivarea cererii reclamantele au ar?tat c? de?i lucreaz? pe calculator aproape 8 ore zilnic nu au primit aceste drepturi, de care beneficiaz? al?i salaria?i din alte domenii (sanitar, industria chimic?), precum ?i salaria?i din cadrul I.C.C.J. ?i Ministerul Justi?iei.

În ceea ce prive?te zilele în plus la concediul de odihn?, au ar?tat c? ?i acestea trebuie acordate, deoarece lucreaz? în condi?ii grele, periculoase ?i potrivit art.142 Codul muncii sunt îndrept??i?i la acest spor de zile.

Au solicitat judecarea cauzei în lips?.

Prin încheierea din 14.11.2008 s-a dispus disjungerea cauzei in ce le priveste pe reclamantele P.A. si P.M. si formarea unui dosar separat .

Prin întâmpinare Ministerul Justi?iei a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive – raportat la dispozi?iile art. 1 din HG nr. 85/2005, exceptia prescriptiei extinctive a dreptului la actiune – avand in vedere data introducerii ac?iunii, iar pe fond, a solicitat respingerea ac?iunii, ca neîntemeiat?, pentru urm?toarele considerente:

Art. 10 alin 2 din Legea nr. 327/2006 prevede c? „ Personalul din serviciile de probatiune care isi desfasoara activitatea in conditii deosebite, grele sau vatamatoare beneficiaza de un spor de 15% din salariu de baza, proportional cu timpul efectiv lucrat in aceste conditii”.

In urma expertizarii locurilor de munca pentru stabilirea existentei conditiilor de munca grele, vatamatoare sau periculoase, ce s-a efectuat la instantele pe langa care functioneaza, reclamantii au beneficiat de acest spor, si le este acordat in continuare.

Prin urmare, parata a aratat ca acest spor poate fi acordat doar o singura data si nu de mai multe ori.

În ceea ce prive?te durata concediului de odihn?, aceasta fiind strict reglementat?, prin legea special?, Legea 327/2006, aceste dispozi?ii sunt de strict? aplicabilitate.

Instan?a având în vedere dispozi?iile art. 137 C.pr. civ. analizeaz? cu prioritate excep?iile invocate, fa?? de care re?ine urm?toarele:

Din dispozi?iile art. 5 alin. 4 din Legea 327/2006 rezult? cu certitudine c? Ministerul Justi?iei are calitatea de angajator al personalului din Serviciul de proba?iune ?i în consecin?? urmeaz? s? se resping? excep?ia lipsei calit??ii procesuale pasive a Ministerului Justi?iei.

Ac?iunea reclaman?ilor a fost înregistrat? pe rolul Tribunalului Bac?u pe data de 12.03.2008 iar prin aceast? ac?iune se solicit? plata sporului la calculator, respectiv 15% din salariul de baz? brut, pe perioada Decembrie 2004 ?i în continuare.

Îns? potrivit dispozi?iilor art. 283 alin. 1 lit. c cererile în vederea solu?ion?rii unui conflict de munc? pot fi formulate în termen de 3 ani de la data na?terii dreptului la ac?iune în situa?ia în care obiectul conflictului individual de munc? const? în plata unor drepturi salariale neacordate.

Fa?? de cele re?inute mai sus instan?a urmeaz? s? admit? excep?ia prescrip?iei extinctive ?i în consecin?? s? resping? ac?iunea reclaman?ilor formulat? pentru perioada decembrie 2004 – 12.03.2005 ca fiind prescris dreptul la ac?iune.

Examinând ac?iunea pe fond astfel cum a fost formulat?, având în vedere sus?inerile reclaman?ilor ?i ap?r?rile Ministerului Justi?iei, constat? c? cererile reclaman?ilor sunt nefondate pentru urm?toarele considerente:

Reclaman?ii, consilieri de proba?iune in cadrul Serviciului de Proba?iune de pe langa Tribunalul Bac?u, pretind un spor de 15% din salariul de baz?, începând cu decembrie 2004 ?i în continuare pe viitor sus?inând c? acest spor li se cuvine dat? fiind calitatea profesional? ?i având în vedere dispozi?iile cuprinse în Legea 327/2006.

Natura obliga?iilor profesionale ?i felul muncii, sus?in reclaman?ii atrage un risc sporit, care este recunoscut de c?tre legiuitor în art. 10 alin 2 din Legea nr. 327/2006 privind salarizarea ?i celelalte drepturi ale personalului din serviciile de proba?iune.

Preten?iile reclaman?ilor sunt nefondate deoarece art. 10 alin 2 din Legea nr. 327/2006 prevede c? „ Personalul din serviciile de proba?iune care îsi desfasoara activitatea in conditii deosebite, grele sau vatamatoare beneficiaz? de un spor de 15% din salariu de baza, propor?ional cu timpul efectiv lucrat in aceste condi?ii”.

Din interpretarea textului de lege de mai sus rezult? c? sporul de 15% se asigur? o singur? dat? pentru condi?ii care pot fi deosebite, grele, v?t?m?toare sau periculoase, cu respectarea procedurii prev?zute de alin.3 al. art.10 din Legea nr. 327/2006, ?i în realitate se constat? c? reclaman?ii beneficiaz? de acest spor.

În ceea ce prive?te cel de-al doilea cap?t de cerere, art.15 din Legea 327/2006, prevede ca personalul din serviciile de proba?iune beneficiaz? anual de un concediu de odihn? pl?tit de 30 zile lucr?toare”.

Legea special?, are prioritate în cauza de fa?? de dispozi?iile invocate de reclaman?i din Codul muncii, potrivit art. 1 alin 2 si 295 din acela?i cod.

Durata concediului de odihn? de care beneficiaz? reclaman?ii în prezent, este a?a cum s-a ar?tat mai sus reglementat? prin legea special?, respectiv Legea 327/2006, care are prioritate cu aplicabilitate fa?? de dispozi?iile Codului muncii.

Practic, instan?a constat? c? reclaman?ii solicit? implicit desfiin?area unor norme juridice instituite prin legea special? ?i instituirea acestora cu norme cuprinse în alte acte normative, ceea ce s-a constatat prin Decizia 821/2008 a Cur?ii Constitu?ionale se încalc? principiul separa?iei puterilor în stat, consacrat în art.1 alin.4 din Constitu?ia României.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul dispozi?iilor Legea 327/2006, instan?a va respinge ac?iunea ca fiind nefondat?.

Tags: Salarizare