Top

Salarizare magistraţi

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bacău sub nr.1003/110/23.02.2010 d-nii A.A. şi V.S. au chemat în judecată pârâţii Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, pentru ca prin hotărâre să fie obligaţi în solidar la plata sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, calculat la salariul de bază brut lunar, precum şi a drepturilor salariale constând în sporul de confidenţialitate de până la 15%, începând cu data de 5.01.2009 pentru reclamantul A. A. şi de 16.06.2006 pentru reclamantul S. V. şi până la data de 12.11.2009, data intrării în vigoare a L.330/2009.

Au solicitat, de asemenea, reclamanţii să fie obligate instituţiile angajatoare la plata dobânzilor legale pentru drepturile salariale solicitate începând cu aceleaşi date şi până la data plăţii efective, obligarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău să efectueze menţiunile corespunzătoare acordării sporurilor în discuţie în carnetele de muncă, obligarea Ministerului Economiei şi Finanţelor la alocarea sumelor necesare efectuării plăţilor şi obligarea pârâţilor la plata eventualelor cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că potrivit art. 47 din Legea 50/1996, republicată, „pentru risc şi solicitare neuropsihică, magistraţii precum şi personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariu de bază brut lunar”, spor pe care l-a primit doar reclamantul A. A. şi doar în perioada martie-mai 2009.

Abrogarea art.47 s-a făcut cu depăşirea limitei abilitării Guvernului de către Parlament, OG 83/2000 neavând forţa juridică a unei legi, astfel că dispoziţiile art. I pct.42 din OG 83/2000 de abrogare a art.47 din L.50/1996 sunt nelegale şi neconstituţionale.

Un alt argument care susţine cele mai sus arătate ţine de normele de tehnică legislativă prevăzute de Legea nr. 24/2000 republicată care dispun că un act normativ cu puterea juridică a unei legi nu poate fi modificată sau abrogat decât de un alt act normativ de acelaşi nivel ierarhic sau de nivel superior.

Mai mult, la data stabiliri acestui drept, în baza art.47 din Legea nr. 50/1996, legiuitorul a avut în vedere anumite criterii de referinţă care rezidă din condiţiile în care personalul din justiţie îşi desfăşoară activitatea, condiţii ce sunt caracterizate de acesta ca fiind de risc şi suprasolicitare neuropsihică.

În opinia reclamanţilor, aceste condiţii de risc şi suprasolicitare neuropsihică există şi astăzi, măsura de restrângere a dreptului la acest spor nefiind proporţională cu situaţia care a determinat-o şi aducând atingere înseşi existenţei dreptului, în acelaşi sens fiind şi decizia ÎCCJ nr.21/2008.

În ceea ce priveşte sporul de 15%, au arătat reclamanţii că prin însăşi natura sa activitatea judiciară implică administrarea sau contactul cu informaţii confidenţiale, constând în date privind arestări, interceptări ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperire, protecţia victimelor, date cu caracter personal ale justiţiabililor şi ale colegilor de serviciu (art.2 alin.4 şi alin.5 din Legea nr.677/2001), sesizările adresate organelor statului (art.18 lit.c din Legea nr.108/1999), veniturile salariale, protecţia minorilor, secretul bancar, secretul economic, drepturile de proprietate intelectuală, în acelaşi sens pronunţându-se şi ÎCCJ prin decizia nr.46 în dosarul nr.27/2006.

Acţiunea este legal scutită de plata taxei judiciare de timbru, potrivit art. 285 Codul muncii iar în dovedirea susţinerilor lor, reclamanţii au depus la dosar înscrisuri (fila 212 – 234 vol. I, f.24-57, 59-70, 106, vol. II).

Prin reprezentantul său legal, pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a formulat cerere de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice întemeiată pe dispoziţiile art.131 pct.(1) din L.304/2004 şi pe cele ale art.19 din L.500/2002 (f.11,12)

Acelaşi pârât a formulat şi întâmpinare (f.18-23) prin care a invocat lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român chemat în judecată prin Ministerul Economiei şi Finanţelor Publice iar pe fond respingerea acţiunii cu motivarea că s-a constatat prin decizie a Curţii Constituţionale existenţa unui conflict juridic între autoritatea judecătorească, pe de o parte şi Guvernul şi Parlamentul României, pe de altă parte astfel încât instanţa are obligaţia să soluţioneze cauza fără a se întemeia pe soluţiile dispuse de ÎCCJ în recursul în interesul legii. S-a arătat, de asemenea, în întâmpinare că dispoziţiile art.3 alin.(3) din OG nr.9/2000 nu sunt aplicabile şi că sporurile solicitate sunt un drept salarial ce se adaugă la retribuţia tarifară de încadrare, neincluzându-se în aceasta deci nu pot face obiectul înscrierii în carnetele de muncă.

Pârâtul Ministerul Finanţelor Publice a formulat la rândul său întâmpinare (f.49,50) prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive întrucât nu există raporturi de muncă între Statul Român şi reclamanţi) iar Parchetul de pe lângă ÎCCJ a solicitat respingerea acţiunii ca lipsită de obiect pentru perioada 1.03.2009-31.05.2009 şi ca neîntemeiată pentru restul perioadelor (f.52-56), acelaşi pârât formulând şi cerere de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice (f.57-59).

La cererea instanţei, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău a transmis date privind ocuparea funcţiei de procuror de către reclamanţi (f.64).

Din actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Potrivit art. l din O.U.G. 22/2002, executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul de cheltuieli la care se încadrează obligaţia de plată respectivă.

Totodată, importante sunt atribuţiile conferite Ministerului Finanţelor Publice prin art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanţele publice, în sensul coordonării acţiunilor care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar şi anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum şi ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuţie.

În acelaşi sens, se înscriu şi dispoziţiile art.3 alin.l pct.2 din HG. 208/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice şi a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, potrivit cărora, în realizarea funcţiilor sale, Ministerul Finanţelor Publice are în principal ca atribuţii: „elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale şi raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum şi proiectul de lege de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare…,”

În lumina acestor atribuţii, nu pot fi invocate doar competenţele ordonatorului principal de credite, respectiv, Ministerul Justiţiei, pentru a ignora răspunderea legală ce îi revine Ministerului Finanţelor Publice pretinzând astfel lipsa calităţii sale procesuale pasive în prezenta cauză. Respingând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice, cererea de chemare în garanţie a aceleiaşi instituţii urmează a fi, de asemenea, respinsă.

Pe fondul cauzei, instanţa reţine că reclamanţii sunt procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău.

Potrivit art.47 din Legea nr.50/1996 „pentru risc şi solicitare neuropsihică, magistraţii precum şi personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariu de bază brut lunar.”

Acest articol a fost abrogat prin art. I pct. 42 din O. G. nr. 83/2000, însă acest din urmă act normativ este de nivel inferior Legii nr. 50/1996, fiind într-o vădită contradicţie cu dispoziţiile Constituţiei şi ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative .

De asemenea, abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 prin art. I pct. 42 din O.G. nr. 83/2000 încalcă şi dispoziţiile Legii nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, întrucât prin legea de abilitare nu s-a prevăzut decât posibilitatea modificării şi completării legii, iar prin ordonanţa emisă în temeiul legii, a avut loc şi abrogarea unor dispoziţii ale acesteia. Mai mult, prin decizia nr.21/10.03.2008 pronunţată în recurs în interesul legii înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că art. 47 din Legea nr. 50/1996 nu a fost abrogat prin art. I din O.G. nr. 83/2000, iar potrivit art.329 alin.3 C.p.c. aceste decizii sunt obligatorii pentru instanţă.

Întrucât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a analizat abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 doar în raport de O.G. nr. 83/2000 rezultă că aceste dispoziţii rămân aplicabile până la apariţia unei noi dispoziţii de abrogare.

În ceea ce priveşte cererea privind acordarea sporului de 15%, de confidenţialitate, instanţa urmează să cerceteze situaţia în care se aflau reclamaţii în raport cu alte categorii socio-profesionale, respectiv categoriile de persoane prevăzute în O.G. nr. 19/2006 şi O.G. nr. 6/2007.

Astfel, potrivit art.3 din O.G. 19/2006, personalului militar şi funcţionarilor publici cu statut special din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, le-a fost recunoscut dreptul de un spor de 15% pentru păstrarea confidenţialităţii în legătură cu informaţiile clasificate.

Acelaşi spor a fost prevăzut şi pentru alte categorii de funcţionari publici, prin dispoziţiile art. 15 alin 1 din O.G. nr. 6/2007.

Toate aceste persoane din cadrul personalului din unităţile bugetare inclusiv reclamanţii, sunt parte a unui raport juridic de muncă, guvernat de codul muncii, iar conform art. 26 raportat la art. 1 şi art. 295 alin 2 din acelaşi cod, indiferent de categoria socio-profesională, perioada în care o persoană prestează muncă îi revine obligaţia de confidenţialitate.

Cu privire la natura juridică a acestei obligaţii a reclamanţilor, instanţa reţine că obligaţia de confidenţialitate reprezintă o clauză legală a raportului de muncă al acestora, o clauză obligatorie, indiferent dacă raportul de muncă este tipic sau atipic.

Având în vedere că raportul de muncă are întotdeauna un caracter sinalagmatic obligaţiei de confidenţialitate îi corespunde o contraprestaţie a unităţii bugetare, de plată a sporului salarial corespunzător îndeplinirii obligaţiei.

Obligaţia de confidenţialitate constituie o noţiune juridică şi legislativă largă, care este recunoscută de lege tuturor celor care prestează activităţi în temeiul unui raport de muncă, indiferent de felul raportului de muncă şi al funcţiei deţinute.

Deci reclamanţii se află sub aspectul analizat într-o situaţie identică cu tot celălalt personal din unităţile bugetare, deoarece şi reclamanţii sunt parte a unui raport de muncă şi au obligaţia de a păstra confidenţialitatea.

Însă, sporul salarial de confidenţialitate nu li se recunoaşte aşa cum este recunoscut în cazul restului personalului din sistemul bugetar.

Având în vedere că principiul egalităţii de tratament în salarizare implică recunoaşterea aceloraşi obiective şi elemente de salarizare, tuturor persoanelor aflate într-o situaţie comparabilă rezultă că prin neacordarea sporului de confidenţialitate reclamanţii sunt în mod evident discriminaţi, deoarece se afla în aceeaşi situaţie juridică cu restul personalului care primesc acest spor.

Deci reclamanţii sunt discriminaţi în sensul art. 2 alin. 1-3, art. 6 din O.U.G. 137/2000, întrucât le-a fost refuzat sporul de confidenţialitate nu datorită neîndeplinirii obligaţiei legale de confidenţialitate, ci sub pretextul că aparţin de o anumită categorie socio-profesională, criteriu declarat expres de lege ca fiind discriminatoriu (art. 2 alin. 1 din O.G. nr. 137/2000) .

Acest criteriu de diferenţiere a personalului din unităţile bugetare este injust, fiind de neconceput a se accepta că obligaţia legală de confidenţialitate se execută doar raportat la anumită profesie, iar la alta, nu; unicul criteriu pentru acordarea acestui spor trebuie să fie îndeplinirea obligaţiei de confidenţialitate.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat decizia în interesul legii nr.46 în dosarul nr.27/2008 stabilind că judecătorii, procurorii, magistraţii asistenţi precum şi personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidenţialitate de 15% calculat la indemnizaţia brută lunară, respectiv salariul de bază lunar, decizia fiind obligatorie potrivit art.329 alin.3 Cpc, nemodificat până la data pronunţării prezentei, decizia Curţii Constituţională din 27.05.2009 neavând relevanţă sub acest aspect, statuând în termeni generali că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituţionalitate al acestora, fără a aduce atingere, deci, deciziilor anterioare pronunţate în interesul legii.

În ceea ce priveşte capătul de cerere privind plata dobânzii legale, pentru acoperirea integrala a prejudiciului suferit, ţinând cont şi de prevederile art. 1088 Cod civil şi art. 161 alin. 4 din Codul muncii, instanţa apreciază că se impune admiterea acestui capăt de cerere în parte, însă, dobânda legală urmând a se calcula de la data introducerii cererii de chemare în judecată – 23.02.2010 şi până la momentul plăţii efective.

În consecinţă, având în vedere şi datele furnizate de Biroul de contabilitate al Parchetului de pe lângă Tribunalului Bacău (f.64), acţiunea urmează a fi admisă în parte şi reclamanţilor acordate drepturile salariale solicitate începând cu 5.01.2009 pentru reclamantul A. A. şi cu 16.06.2009 pentru reclamantul S. V. până la data de 12.11.2009, suma la care urmează a fi calculată şi plătită dobânda legală începând cu data introducerii acţiunii şi până la data plăţii efective.

În temeiul art. 1 din O.U.G 22/2002 al art.3 alin.1 pct.2 din HG 208/2005, pârâtul Ministerul Finanţelor Publice va fi obligat să aloce sumele necesare efectuării plăţii drepturilor salariale în discuţie iar în temeiul art.6 din Decretul 92/1976 va fi obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău să efectueze menţiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanţilor.

Etichete: