Formele participaţiei penale

1) Autoratul

Este autor persoana care săvârşeşte, în mod nemijlocit, fapta prevăzută de legea penală. Autorul poate să acţioneze atât cu vinovăţie, cât şi fără vinovăţie. Dacă acţionează cu vinovăţie şi această vină îmbracă forma intenţiei, avem o participaţie propriu-zisă. Dacă autorul acţionează din culpă sau fără vinovăţie avem o partici-paţie improprie.

2) Coautoratul

Există coautorat atunci când două sau mai multe persoane participă cu acte de executare la săvârşirea aceleiaşi infracţiuni. Legătura subiectivă în cazul coautora-tului poate să se stabilească atât anterior începutului actului de executare, cât şi pe parcursul desfăşurării actului de executare.

Ex: Coautorii se pot hotărî dinainte să meargă să jefuiască o bancă, dar se pot hotărî şi în timpul consumării faptei.

Sub aspectul laturii subiective, în cazul coautoratului e suficient ca toţi coautorii să participe cu acte de executare, dar nu este necesar ca acţiunea fiecăruia privită în mod izolat să producă rezultate prevăzute de norma de incriminare.

În cazul infracţiunii complexe în care există două acţiuni sau inacţiuni este posibil ca unul dintre coautori să săvârşească o acţiune iar al doilea pe cealaltă.

Nu este absolut necesar ca fiecare coautor să lezeze ambele obiecte juridice, fiind posibil ca un coautor să comită acţiuni prin care se aduce atingere obiectului secundar iar celălalt, o acţiune care vizează obiectul principal. E posibil ca acţiunea fiecărui autor privită izolat să nu producă rezultatul, producerea acestuia fiind determinată de efectul conjugat a acţiunii coautorilor.

Va exista coautorat şi în situaţia în care rezultatul a fost cauzat în mod nemijlocit de acţiunea unuia dintre autori, în măsura în care toţi au participat cu acte de executare.

Există acţiuni care nu pot fi săvârşite în coautorat.

Ex: Infracţiunile caracterizate de o pluritate constituită – Toţi cei care participă la asemenea acte sunt autori.

Alături de aceste fapte există acţiuni nesusceptibile de coautorat.

Ex: Infracţiunile cu autor unic (care se comit în persoană proprie)

– Prostituţia, vagabondajul, evadarea, dezertarea, mărturia mincinoasă etc.

Coautoratul nu e posibil la infracţiunile din culpă. În cazul acestor infracţiuni nu poate exista legătura subiectivă dintre participanţi. Coautoratul nu este posibil la acţiunile omisive, atunci când prin inacţiune fiecare încalcă o obligaţie personală.

Ex: Nedenunţarea

Coautoratul este posibil la acţiunile comisive prin omisiune.

Ex: Părinţii care nu-şi hrănesc copiii

Unii autori susţin că nu poate exista coautorat la viol.

3) Instigarea

Constă în determinarea cu intenţie a unei persoane să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală.

După numărul de persoane care instigă:

a) Instigare cu un singur instigator

b) Coinstigatori

Instigarea poate fi:

–          explicită

–          implicită

–          perfectă

–          imperfectă

În raport de condiţiile generale de participare şi sub aspectul legăturii subiective stabilite între participanţi:

– Priveşte momentul până la care se poate realiza legătura subiectivă.

– În cazul instigării legătura subiectivă nu se poate realiza decât înainte de luarea hotărâri de către autor. Legătura subiectivă este anterioară executării, dar nu după momentul luării hotărârii.

– În ceea ce priveşte posibilitatea existenţei instigării, ea este posibilă la toate infracţiunile, cu excepţia celor caracterizate de pluritatea constituită.

În raport de rezultatul care îl produce acţiunea instigatoare, instigarea poate fi:

– perfectă (urmată de executare)

– imperfectă (neurmată de executare)

Suntem în prezenţa instigării urmate de executare atunci când autorul a luat hotărârea şi a săvârşit fapta la care a fost instigat.

Avem o instigare neurmată de executare atunci când autorul nu a trecut la executarea acţiunii cerute de instigator. Acestei situaţii îi este asimilată din punct de vedere sancţionator şi ipoteza în care autorul trece la executare, dar se desistă, comiţând o tentativă nepedepsită.

Doar instigarea urmată de executare este un act de participaţie. Instigarea neurmată de executare constituie o infracţiune de sine stătătoare ce cunoaşte limite de pedeapsă specifice.

În cazul instigării neurmate de executare instigatorul săvârşeşte o infracţiune de sine stătătoare. Această acţiune se pedepseşte cu o pedeapsă cuprinsă între minimul general al pedepsei şi minimul special prevăzut de lege la acţiunea la care s-a insitigat.

Ex: Dacă instigă la o faptă prevăzută cu o pedeapsă de la 5 – 10 ani, pedeapsa insitigatorului va fi cuprinsă între 15 zile (minimul general) şi 5 ani (minimul special al pedepsei).

În măsura în care legea prevede detenţiunea pe viaţă la infracţiunea la care s-a instigat, pedeapsa aplicabilă este între 2-10 ani (art. 29 (1), cod penal).

Insitigarea neurmată de executare nu se pedepseşte în situaţia în care pentru fapta la care s-a insitigat legea prevede o pedeapsă cu închisoarea de până la 2 ani sau pedeapsă cu amendă (art. 29 (2), cod penal).

Totuşi, instigarea neurmată de executare se va sancţiona cu pedeapsa prevăzută pentru fapta efectiv comisă, dacă până în momentul desistării autorul a săvârşit o altă infracţiune.

Ex: Instigatorul îl determină pe autor o faptă prevăzută de legea penală ce se pedepseşte cu o pedeapsă de la 3 luni la un an.

Dacă autorul comite o tentativă şi se desistă, dar comite o infracţiune pedepsită cu închisoarea de la o lună la 3 luni, autorul este pedepsit pentru aceasta, iar instigatorul va fi pedepsit şi el după aceeaşi pedeapsă.

Ex: Autorul comite o tentativă de furt urmată de desistare, însă comite şi violare de domiciliu. Insitigatorul va fi pedepsit cu pedeapsa prevăzută pentru violarea de domiciliu.

4) Complicitatea

Complicele – Persoana care, cu intenţie, înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea acţiunii.

Este complice şi cel care înainte sau în timpul săvârşirii acţiunii promite că va tăinui sau favoriza, chiar dacă ulterior nu îşi respectă promisiunea.

În raport de modalităţile de realizare, complicitatea poate fi:

a) Materială

b) Intelectuală

a) Complicitatea materială

Se realizează prin procurarea de către complice a mijloacelor de săvârşire a infracţiunilor, prin înlăturarea unor piedici pe care le-ar putea întâmpina autorul ori prin ajutarea acestuia în orice mod.

Este complice persoana care procură arma, persoana care îl ajută pe infractor să escaladeze un gard pentru a intra în incinta de unde va sustrage bunuri, casierul care lasă deschisă casa de bani etc.

Actul complicelui poate fi în sine un act fără relevanţă penală.

Ex: Împrumutarea unui vehicul cu care autorul va săvârşi infracţiunea

Actul complicelui poate constitui prin el însuşi o faptă prevăzută de legea penală.

Ex: Transmiterea unor documente cu caracter secret

Pentru a fi în prezenţa complicităţii materiale este necesar ca mijloacele procurate de complice să fie puse efectiv la dispoziţia autorului. În plus, este necesar ca aceste mijloace să fie folosite de autor la săvârşirea infracţiunii.

b) Complicitatea intelectuală

Se realizează prin întărirea rezoluţiei infracţionale a autorului fie prin încurajări, fie prin asistarea în timpul săvârşirii faptei, fie prin promisiunea anterioară sau concomitentă de tăinuire sau de favorizare.

Este un act de instigare înainte ca acesta să fi luat hotărârea şi este un act de complicitate atunci când intervine după ce hotărârea a fost luată.

Sub aspectul efectelor, actul de insitigare este cel care îl determină pe autor să ia hotărârea, în timp ce complicitatea intelectuală îi întăreşte hotărârea deja luată.

Spre deosebire de instigare, complicitatea nu se pedepseşte decât în măsura în care autorul a trecut la executare. Nu există o faptă de complicitate neurmată de executare.

Delimitarea complicităţii intelectuale de complicitatea negativă

Complicitatea negativă – Se realizează atunci când complicele asistă la săvârşirea acţiunii de către autor, fără ca între ei să existe o legătură subiectivă.

Suntem în prezenţa complicităţii negative atunci când o persoană asistă la o infracţiune (furt), dar nu face nimic pentru a o împiedica.

În dreptul românesc, complicitatea negativă nu se pedepseşte. Prin excepţie, uneori, complictatea negativă este sancţionată ca infracţiune de sine stătătoare.

Ex: Infracţiunea de nedenunţare a unor infracţiuni (art. 262, cod penal), omisiunea sesizării organelor judiciare (art. 263, cod penal).

În măsura în care nu există legătura subiectivă avem complicitate negativă. Dacă există o legătură subiectivă, suntem în prezenţa unei complicităţi intelectuale.

Pedepsirea participaţiei

În caz de participaţie tuturor participanţilor li se aplică aceleaşi limite legale de pedeapsă.

Între formele de participaţie există o ierarhizare sub aspectul periculozităţii. În ordine descrescătoare a gradului de pericol formele de participaţie pot fi ierarhizate începând cu autoratul şi coautoratul, continuând cu instigarea şi terminând cu complicitatea.

Importanţa ierarhizării

Formele de participaţie au caracter absorbant, ceea ce înseamnă că forma mai puţin gravă se absoarbe în forma mai gravă de participaţie. Ierarhizarea formelor de participaţie nu se impune în mod obligatoriu în ceea ce priveşte pedeapsa concret aplicată. Astfel, deşi autoratul este o formă mai gravă decât instigarea, e posibil ca, în caz concret, instigatorul să primească o pedeapsă mai severă decât autorul.

În acest caz se are în vedere scopul urmărit de instigator, experienţa de viaţă a instigatului şi a instigatorului.

Sub aspectul limitei legale de pedeapsă, toţi autorii răspund la fel. Această regulă este susceptibilă de anumite excepţii. Aceste excepţii sunt determinate de circumstanţe reale şi personale şi de modul lor de comunicare între participanţi.

Aceste circumstanţe sunt împrejurările care privesc fapta sau persoana făptuitorului şi care influenţează răspunderea penală în sensul agravării sau atenuării ei.

Circumstanţele reale sunt împrejurări care privesc fapta şi care, potrivit art. 28, cod penal se răsfrâng asupra tutror participanţilor în măsura în care le-au cunoscut sau le-au prevăzut. Constituie circumstanţe reale săvârşirea faptei de două sau mai multe persoane împreună, săvârşirea pe timpul nopţii, într-un loc public.

Circumstanţele personale sunt împrejurări care ţin de persoana unui participant. Circumstanţele personale pot fi clasificate în:

a) Circumstanţe subiective

Sunt cele care privesc starea sau poziţia psihică a autorului (participantului) faţă de urmarea faptei săvârşite. Ele nu se răsfrâng niciodată asupra altor participanţi.

b) Circumstanţe de individualizare

Se referă la anumite calităţi ale unui participant. Sunt susceptibile să se răsfrân-gă şi asupra altor participanţi, în măsura în care le-au cunoscut şi le-au prevăzut.

Ex: calitatea de gestionar

Tags: coautor, complice, instigare, participatie, penal